Ciobanii fumau, așezați pe niște pietre. Era cald și mirosea a rășină, a flori de vară, a singurătate. Și mai era un miros, un miros care avea să-mi dea dependență, cea mai nasoală dependență din viața mea, una mult mai atroce decât alcoolul, decât drogurile, decât sexul, decât iubirea, decât narcisismul, decât orice. Dependența asta era cel mai greu de înțeles și de acceptat de către oameni. Oamenii nu-și doreau ceea ce-mi doream eu, ba chiar, dimpotrivă, dependența mea de mirosul ăsta era pentru ei cel mai teribil coșmar, fiindcă îi arunca într-un loc de unde trebuia să se descurce singuri, erau obligați să trăiască fără păpușar, fără reguli impuse de alții. Dependența asta mă împingea pe un drum pe care aveam să pășesc singur. Să sufăr, să mă reneg, să mă întorc înapoi, să mă ridic și să pornesc din nou, să blestem, să îmi doresc să mor, să îmi doresc să trăiesc mai mult decât și-a dorit-o vreodată o ființă umană. Acolo, sub luna mare și galbenă, lângă câinii ciobanilor, unde nu îmi puneam problema ce voi face mâine, pe ce drum o voi apuca, mirosea a libertate.
Cristina Nemerovschi în Ani cu alcool și sex
Adăugat de Dreams in Black and White

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Iubire
Te iubesc mai mult decât natura,
Fiindcă tu natura însăși ești,
Decât libertatea mi-ești mai dragă -
Fără voi, ca un ocnaș trăiești.
Te iubesc cu toată nebunia,
Ca pe-un hău, nu ca pe-un drum de roți,
Te iubesc mai mult decât se poate,
Cât de mult - să înțelegi nu poți.
Fără noimă te iubesc întruna,
Și când beau și-atunci când spun prostii;
Mult mai mult decât pe mine însumi
Te iubesc. Vreau sigură să fii.
Te iubesc mai mult decât pe Shakespeare
Decât toate cele pământești,
Mi-ești și decât muzica mai dragă,
Pentru mine, muzica - tu ești!
Te iubesc mai mult decât speranța
Gloriei, în veac de vis și fum,
Decât țara asta ruginită,
Fiindcă tu ești țara mea acum.
Ești nefericită? N-ai temeiuri!
Nu-L mai mânia pe Cel de Sus.
Decât fericirea mi-ești mai dragă
și decât iubirea, mai presus.
poezie de Evgheni Evtușenko
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există decât o dependență care poate fi sigură: dependența de tine însuți.
citat clasic din John Gay
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce-mi oferi în schimbul unui suflet?
dragostea e o groapă de gunoi,
în fiecare zi găsești lucruri sau, mă rog, persoane
care pur și simplu trăiesc într-o continuă armonie
acolo în groapa de gunoi,
unde e cald,
mai cald decât în brațele unei societăți profitoare,
mai cald decât în brațele celui care pretinde că te iubește
si ei o duc bine
acolo în gunoi,
unde e destul de cald
pentru ei.
nu există o bază eternă,
nici măcar viața nu se încadrează la capitolul ăsta.
femeile se satură atunci când găsesc ceva mai bun
și bărbații beau tot din cauza asta,
nu avem nicio șansă,
suntem prizonierii aceleiași închisori.
și nimeni nu-și găsește liniștea,
dar o țin într-o căutare absurdă.
turnându-se în gropi,
afară din gropi
și ieșind mai murdari ca niciodată.
dragostea acoperă suferința
și dragostea caută
ceva mai mult
decât dragoste.
scrumierele pline,
paharele pline,
barurile pline,
mormintele pline,
nimic fără sens
plin.
poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul

Comentează! | Votează! | Copiază!

De când e lumea și pământul, există o categorie sufletească de oameni puși pe capătuială, pentru care banul e mai presus de orice, e singura valoare în care cred și căreia i se închină, pentru că banul e cel mai bun prieten, cel mai bun protector, el n-are miros și deschide toate ușile. Și cum omul, spre deosebire de animale, mănâncă mai mult decât pentru a-și astâmpăra foamea, bea mai mult decât pentru a-și astâmpăra setea, face amor nu numai pentru a-și reproduce specia, ucide cu premeditare, fără să-și mănânce prada, acumulează mai mult decât ar avea nevoie chiar pentru un trai îmbelșugat, e rapace, pentru că acumularea îi dă senzația de siguranță și de superioritate asupra altuia. Asta dovedește cât de puțin evoluează mentalitatea oamenilor.
Ileana Vulpescu în Arta conversației
Adăugat de Alexandra Mihai

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ticăloșia îi unește pe oameni mai mult decât omenia, hoția mai mult decât cinstea, mediocritatea mai mult decât inteligența, plagierea mai mult decât originalitatea, viciul mai mult decât virtutea etc.
aforism de George Budoi din Aforisme (21 iulie 2018)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Dependența sau relativitatea comicului este mult mai mare decât cea a cuvântului de spirit; deoarece acesta din urmă este întotdeauna produs și nu descoperit, producerea sa poate avea în vedere condițiile în care este acceptat. Dezoltarea afectelor este unanim acceptată ca fiind condiția cea mai nefavorabilă pentru comic.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Arthur: L-ai pus pe Gaius să mă sedeze! Eu trebuia să mă lupt cu el!
Uther: Ba nu!
Arthur: Dar codul cavalerilor...
Uther: La naiba cu el! Am crezut că o să mori, iar ăsta e un risc pe care nu puteam să mi-l asum. Ești prea valoros pentru mine. Însemni mai mult decât orice pentru mine. Mai mult decât întregul regat și cu siguranță mai mult decât propria mea viață.
Arthur: Mereu am crezut că...
Uther: Ce?
Arthur: Că sunt o dezamăgire pentru tine...
Uther: Asta e vina mea, nu a ta.
replici din filmul serial Merlin
Adăugat de Marin Irina, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât trăiesc mai mult cu atât îmi dau seama de impactul pe care-l are atitudinea în viață. Pentru mine, atitudinea e mai importantă decât lucrurile în sine. E mai importantă decât trecutul, decât educația, decât banii, decât circumstanțele, decât eșecul, decât succesul, decât ceea ce cred sau gândesc alții. E mai importantă decât imaginea, harul sau talentul. Atitudinea poate aduce un câștig sau o pierdere pentru o companie, pentru o biserică, pentru un cămin. Este remarcabil faptul că avem puterea de a alege atitudinea pe care vrem să o adoptăm într-o anume zi. Nu ne putem schimba trecutul; nu puteam schimba faptul că oamenii acționează într-un anume fel. Nu putem schimba inevitabilul. Singurul lucru pe care-l putem face, e să jucăm singura carte pe care o avem, și anume, cartea atitudinii... Sunt convins că viața înseamnă 10% fapte, și 90% modul meu de a reacționa față de ele. La fel e și cu tine. Atitudinea noastră este în responsabilitatea noastră.
citat din Charles Swindoll
Adăugat de Sinziana Mihalache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar dacă pleci la drum ca și freelancer sau cu o tarabă (spre exemplu), dă-ți voie să visezi mereu la un nivel superior al afacerii tale: să devii cel mai bun din țară, din europa, din lume (orice ar însemna asta). Nu te mulțumi niciodată cu nivelul la care este afacerea ta, pentru ca autosuficiența nu duce decât către faliment, în lipsa unui ideal la care să aspiri. Nu uita că afacerile nu pot crește mai mult decât nivelul de educație al antreprenorului din spate. Orice piedică întâlnești în această călătorie este dată de nivelul la care ești tu și nivelul tău de înțelegere a pieței și a ceea ce înseamnă antreperenoriat. O afacere nu poate crește mai mult decât nivelul de educație al antreprenorului din spatele ei.
citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Om, nimic nu este mai greu de suportat decât o stare de odihnă totală, fără pasiuni, fără o ocupație, fără diversiuni, fără efort. Atunci își simte nulitatea, singurătatea, inadaptarea, dependența, neajutorarea, golătatea.
citat celebru din Blaise Pascal
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Contează mai mult cine devii, decât cine ești! Contează mai mult ce faci, decât ce ai! Contează mai mult cum te vezi tu pe tine, decât cum te văd ceilalți! Contează mai mult ce lași în urmă, decât ce vrei să obții! Contează mai mult să fii tu, decât să fii cum vor ceilalți! Contează mai mult azi, decât ieri! Contezi TU! PS: legătura dintre verbul "a conta" și substantivul "cont" îmi spune că indiferent ce contează pentru tine - se plătește. Ai un cont pe care îl crești, sau îl scazi. Și doar tu poți să controlezi asta. Doar tu alegi ce contează.
citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru italieni muzica nu este altceva decât plăcere senzuală și atât. Nu au mai mult respect pentru nobila exprimarea minții decât pentru arta gătitului. Doresc o partitură care, la fel ca un platou cu macaroane, poate fi asimilată imediat fără să le solicite gândirea, ba chiar și fără să-i dea atenție.
citat din Hector Berlioz
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Îndrăgostiții sunt utopiștii cei mai mari... În iubire se simte mai mult decât e nevoie, se suferă mai mult decât se cugetă, se visează mai mult decât se trăiește și se spune și ceea ce noi singuri nu credem.
citat din Iovan Ducici
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cocoașe
Ascultă, orice încerci să faci
cu viața ta, nimic nu te va uimi vreodată mai mult
decât visele trupului tău,
decât spiritul lui
care tânjește să zboare,-n vreme ce oasele, substanțiale și grele,
împung cu crestele lor negre și se grăbesc
înapoi pe câmpiile focului veșnic,
unde toți și toate,
chiar și marile balene,
vibrează melodic în cântece.
poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Te rog stinge-mi iubirea cu toate ploile. Pe țărm de vanitate rănită, unde răsar diminețile de vară ne vom scrie febril, cu fiori, toate ispitele. Vrei? Pe urmă o să plecăm în grabă, fiecare pe drumul său, cum ți-am promis. Ca niște oameni mari care, la adăpostul celor mai ascunse gânduri nu-și doresc nimic mai mult decât să rămână...
Andreea Palasescu (11 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic nu se pierde
Am câștigat în luna asta
Mai mult decât spera nevasta
Și am băut, că nu e greu,
Mai mult decât sperasem eu.
epigramă de Ioan Pop din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce întotdeauna a fost acolo
În bezna râului și-a pădurii
nu puteai fi sigur decât de ceea ce vedeai
și chiar în nopțile cu lună nu puteai vedea prea mult.
Când făceai un zgomot scufundarea unei vâsle în apă
te auzeai pe tine ca și cum ai fi fost altcineva.
Râul și pădurea erau niște prezențe,
mult mai puternice decât tine.
Te simțeai nesigur, un intrus...
Simțeai cum pământul te trage înapoi spre ceva familiar,
ceva pe care tu îl cunoscuseși cândva și pe care l-ai uitat
sau ignorat, dar care fusese întotdeauna acolo.
Simțeai cum pământul te trage înapoi spre ceea ce era acolo
acum o sută de ani, spre ceea ce întotdeauna a fost acolo.
poezie de V.S. Naipaul din Un cot de râu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața fiecăruia îi aparține. Nimeni nu poate interveni în viața noastră, decât dacă acceptăm să-i devenim sclavi. Cel care ne salvează, într-un fel sau altul, nu vrea decât să ne înrobească.
Cristina Nemerovschi în Pervertirea (2012)
Adăugat de Dreams in Black and White

Comentează! | Votează! | Copiază!

Doresc cu patimă un singur lucru: să-i implor pe oameni, de la Nicolae al II-lea până la ultimul tâlhar, să se cruțe pe sine, să uite tot, toate cugetările despre Dumnezeu, despre viața viitoare, nu mai vorbesc de stat, familie, propriul trup, și să-și îndrepte toată atenția, toate puterile asupura unui singur lucru, singurul care este fără de tăgada, viața lor, și să n-o dea nici pentru patrie, nici pentru glorie, nici pentru bogăție, nici pentru Dumnezeu, ci să trăiască pentru sine, pentru binele lor, să se folosească de binele vieții care e în puterea noastră. Binele ăsta care nu ni se poate lua, care atârnă mai greu decât orice altceva, care distruge tot ce poate fi greu în viața noastră. Binele ăsta e iubirea, iubirea față de tot ce e însuflețit, și chiar neînsuflețit, ba chiar și iubirea față de sine, față de sufletul nostru. E starea aceea a duhului în care totul e bine. Mă chinuie, mă ațâță, mă torturează, mă bat, iar mie mi-e milă de cei care fac asta, îi iubesc și mă simt cu atât mai bine cu cât ei sunt mai răi cu mine. Sădește în suflet sentimentul ăsta, căci e cu putință, și totul va fi bine, tot ce e considerat nenorocire, inclusiv moartea, totul se va transforma în bine.
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să te resemnezi
Toți cei care nu-s lunatici, sunt de acord cu anumite lucruri:
Că-i mai bine să fii viu decât mort,
e mai bine să fii bine hrănit decât flămând,
e mai bine să fii liber decât rob.
Mulți oameni doresc aceste lucruri doar pentru ei și prietenii lor;
ei sunt chiar de acord cu ideea că inamicii lor trebuie să sufere.
Acești oameni pot să nu aibă organ pentru știință:
Omenirea a devenit într-atât de mult o mare familie,
încât nu ne putem asigura propria prosperitate
fără a asigura și prosperitatea tuturor celorlalți.
Dacă vrei să fii fericit,
trebuie să te resemnezi să-i vezi și pe alții fericiți.
poezie celebră de Bertrand Russell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!