Învins !

De mult înstrainatul
De-abia ce ti-a sosit,
Asterne-i, mama, patul
Sa doarma dus baiatul
Bolnav si obosit!

Batu el multa cale
De când te-a parasit...
Învins de dor si jale
Pe prispa casei tale
Se culca obosit...

Ci nu-ntreba: pe unde
A fost si ce-a gasit?
El rana-si va ascunde
Si nu-ti va sti raspunde
Decât: - Sunt obosit..

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt obosit

Sunt obosit de vinul care l-am băut,
Sunt obosit de gerul care m-a supt,
Sunt obosit de-un dedesubt
De tine doar, de tine doar ştiut.

Sunt obosit de Viaţa ce-am trăit,
Sunt obosit de Moartea ce mă cheamă,
Sunt obosit ca n-am luat în seamă
Că eu de tine, că tu de mine, ne-am rătăcit.

Sunt obosit de anii douăzeci,
De-un vis de-a pururi neîmplinit....
Dar, uite, ososeala a luat sfârşit,
Nu oboseala, iubirea e pe veci.

Când nimeni nu ar fi mai crezut
Că din Neant ai apărut.

poezie de Corneliu Calciu
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am obosit...

Am obosit si vreau să rătăcesc în uitare,
să nu mai ştiu nimic:
de ziua de mâine,
de lacrima ce s-a oprit undeva, pe sufletul meu,
de bucurie,
de tine viaţă chiar.

Am obosit şi-mi pare
că sunt cu veacuri mai bătrână decât sunt,
povara anilor îmi pare grea
şi-aş vrea să rătăcesc în nemurire undeva

C-am obosit…

poezie de Elena Dumitrescu
Adăugat de Carmen Iosipa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghirlanda vocii în jurul marii ei splendori

Mai obosit decât credeam după această privire după acest refuz
Mai obosit decât seducătorul de fantome
Decât cuţitul care îţi taie pulpa în patru
Decât nisipurile aurifere
Mai obosit decât lupusul privit în oglinzi
Decât sfâşietorul semnal de adio
Pe care navele îl trimit întotdeauna când prova se ridică în aer
Mai obosit după această privire
Decât curenţii marini închişi în vasele de cleştar

poezie clasică de Virgil Teodorescu (1937)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obosit în patul conjugal

Pentru-a treia oară,
Soaţa mă descheie:
- Nu pot, ca şi-aseară,
De 3 X... femeie!

epigramă de Ioan Toderaşcu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt obosit

Sunt obosit, asta-i clar,
Într-o zi, fiecare om ajunge să fie obosit.
De ce-s obosit, habar n-am:
Oricum, dac-aş şti, asta nu m-ar ajuta cu nimic
De vreme ce oboseala e mereu, mereu aceeaşi.
Rana doare cum doare,
Fără nicio legătură cu cauza care a produs-o.
Da, sunt obosit,
Şi-întotdeauna surâzând abia perceptibil
Acestei oboselii care nu e decât:

În trup – o nevoie de-a dormi,
În suflet – o dorinţă de-a nu gândi
Şi, ca o încununare, luxul de-a nu avea speranţe.
Sunt inteligent, iar asta-i totul.
Am văzut multe şi-am înţeles multe
Din cele ce-am văzut.
Şi mai există-o anumită plăcere pe care oboseala
ne-o oferă,
Cum şi sentimentul că, la urma urmei, capul foloseşte la
ceva.

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bolnav

Azi nu mai fumez,
Nici nu mai visez
Şi nici teatru nu mai pot juca.
Sunt golit de tine
Şi scârbit de lume,
Ca un biet orfan,
Ca un biet golan.
Nu mai pot trăi,
Nu mă mai trezi.
Patul parcă-mi zboară,
Mă trezesc la gară
Şi te-aştept deşi nu vii nicicând.
Sunt bolnav,
Complet, complet, bolnav.
Când mamă m-ai pierdut în noaptea mare
Şi m-ai uitat singur în disperare.
Sunt bolnav,
Complet, complet bolnav.
Nu ştiu unde sunt
Şi nu plec niciund'
Viaţa asta o duc de vreo doi ani.
Eşti un foc târziu,
Eu, un peşte viu
Ce se zbate pe uscat
Sub jarul tău,
Mă simt istovit,
Sunt prea obosit,
Nimic nu mă mai face fericit.
Când "ei" sunt acasă
Cu moartea la masă
Beau tot whiskey-ul ce-a ramas în bar.
Vapoarele mele
Ce purtati drapele,
De ce nu mă puteţi lua cu voi?
Sunt bolnav,
Incurabil, bolnav,
Versuri moi şi line
Îmi cântă prin vine
Până cad ca o pasăre moartă-n drum.
Tu mă avizezi, de cânt mă privezi,
Îmi răpeşti talentul, fără remuşcări.
Dragoste ce-ai fost,
Nu, nu mai ai rost,
Sunt mai singur astăzi ca oricând.
Ascult ca un prost,
Muzică pe post
Ascult din nou vocea mea, cântând.
Sunt bolnav,
Complet, complet bolnav.
Cum mi-ai putut fura cântecul?
Cum mi-ai putut rupe sufletul?
Versul, inima.
Da, sunt bolnav,
Dar stau pe baricade şi aştept mereu
Ceva, chiar dacă sunt bolnav.

cântec interpretat de Serge Lama, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duşmanul a venit. A fost învins. Sunt obosit. Noapte bună.

Vicomte Turenne în mesaj trimis după bătălia de la Dunen (1658)
Adăugat de Liliana Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eclipsa atomică

hai, nu plânge, vor mai fi eclipse
nu plânge, vor mai fi eclipse
vor mai fi eclipse
chiar mai grozave eclipse vor fi

la locul lor (?!) al eclipselor

de lună vor fi şi oamenii printre care ne-am întâlnit
fiecare cu fiecare:
atom puţin obosit obosit obosit
cu atom aproape obişnuit

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele nu ne-a obosit niciodată. Ne-au obosit doar clipele lungi de aşteptare şi incertitudine când cercetam crestele din spatele cărora trebuiau să apara confraţii din alte echipe.

citat din Mircea Noaghiu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am obosit

Am obosit să-mi plâng iubirea
În visuri aşezate în poeme,
Căutând să-mi alung durerea
Ce-n suflet începe a-mi geme.

Dar toamna gându-mi cuprinde
Şi-n nostalgii mă poartă de zor,
Ochii-mi plânşi îmi surprinde
Şi mi-i zvântă cu-al vântului dor.

Şi-mi adie şi prin păru-mi lins
A vremii necruţătoare trecere
Şi dorinţa din cuvântu-mi stins
Se cuibăreşte-n mine în tăcere.

M-aş culca pe-o frunză ruginită
Căzută lin din ramura unui alun,
Dar inima mea e prea obosită
Şi mi-e teamă că-n vis o s-apun.

Am obosit să mai scriu de iubire
Să visez la ce nu va fi nicicând,
Voi pleca cu toamna-n neştire
Să-mi odihnesc trupul în pământ.

poezie de Camelia Boţ (13 septembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De drum nebun

Îmi e calul obosit
de atâta galopat,
spre un câmp mai înverzit
unde poate a plouat

şi mă duc pe calea mea
spre soarele ce apune,
sus nu este nicio stea
s-o iubesc nescrisă-n rime.

Aud pietrele călcate
şi crăpate unele,
deranjate sunt pe moarte
invocând copitele.

Îmi e calul obosit
şi încă mă duce-n spate,
de mers mult e umilit
şi mă duce până poate.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am Obosit De Vin, De Stele

Am obosit de vin, de stele
Am obosit de gândurile mele,
Am obosit de ochii care ma rasfrâng
Neculegându-mi chipul din adânc.
Am obosit râzând, am obosit de-atâta poezie
Cântând doar cele câte vor veni
Sau cele câte vrem sa vie.
Visez sa uit odata
Cuvinte, rânjet, gând
Si sa privesc în ochii de agata
Ca fiecare om de rând,
Chipul rasfrânt sa nu-mi mai vad,
Cu spaima mea si hohotul meu rece
Lânga un foc sa ma cuprinda somnul
Sub zarile cu margini de pamânt.
În sângele fecioarei purificat si dus
Prin trupu-i alb cu fragezimi de nea
Eu as simti cum cerul coboara lin de sus
Ciorchini de cântece deasupra mea
Stiu: acest vis pamântul mi-l nutreste
Smulgându-mi dorul meu de infinit
Dar visul creste-n mine ca madulare grele
Am obosit...
...
Mi-a murit iubirea cu rânjet si stele
Înca din fesele inimii mele
Mi-a murit si-i strigoi si-n rastimpuri revine
Si tarus nu-i pot bate-ntre coaste la mine.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt obosit de tine, Paris...

Sunt obosit de tine, Paris, şi de-ntomnare,
Şi cât de mult mi-e dor
De valul ce se umflă, de-a ierbii legănare
Sub vântul călător

Dar nu e nici o vrajă să poată să-mi ajute,
Paris, spre-a te uita,
Căci toamna ştie bine că frunzele căzute
Mă ţin în preajma ta.

poezie clasică de Jean Moreas din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Al. Ciorănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leul alizeu

A obosit bătrânul leu
să poarte-atâtea lupte,
şi nu mai e la apogeu,
cu lauri să se-nfrupte.

Se odihneşte-acum, e trist,
retras din viaţa-i dură,
nu e nici laş, nici defetist,
e doar sătul de ură.

A obosit şi nu mai vrea
iubirea agitată
a celei care-a fost cândva
leoaica adorată.

Privirea lui ce strălucea
fixează calm pământul
ce, într-o zi, îl va-ncăpea
şi îi va fi mormântul.

Doar gândul lui, mereu la ea,
o mai aduce-alături
exact aşa cum o ştia
din vechile desfături.

A obosit bătrânul leu,
dar încă o iubeşte
în visul lui, ca alizeu
ce tainic îi grăieşte.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obosit de-a şti atâtea şi mai obosit de-a le lămuri, invidiezi pe Jupiter c-a-nlocuit prin trăznete cuvintele.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnavul

un spital bolnav la margine de veac
ştiu, ştiu, boala asta nu mai are leac
sunt bolnavul obosit pe un pat murdar de spital
nu am nimic azi de spus
sunt orbul uitat
într-o lume urâtă, bolnavă
paşii mei rătăcesc
în salonul sufletelor pierdute
uneori îmi pipăi trupul
e plin de răni
ce ard, ce dor
sânge şi puroi
feşi nu am
spitalul e obosit şi sărac
de boli, de griji, nevoi
azi zac în salonul bolnav
bolnav fără leac
niciodată a trecut încet-încet de mine
la pas
în semn de bun rămas
eu chemam lacrima să spele murdăria din jur
noaptea plângeam pe patul bolnav
chitara era ruptă şi timpul rănit
şi totuşi cântam
pe acorduri de suflet
aici nimeni nu vorbeşte
eu zac pe un pat
afară timpul zgârie tăcerea
mă dor timpanele sufletului
furios, ţip
chem sora
să închidă fereastra
sunt străinul rătăcit într-o ţară bolnavă
noaptea mănânc ceară dintr-o lumânare
ce-mi arde la cap
lumina pâlpâie agonic în salonul unui spital bolnav
pic... pic... pic
apoi, nimic
lumânarea s-a stins...
dimineaţa,
un dric aşteaptă la poarta unui spital
dintr-un oraş murdar

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

iubire (vezi şi dragoste)

Iubirea nu înseamnă să-ţi laşi sufletul să fie un teren de joacă pentru nebuni, ci un ring de dans unde nu ai voie să te opreşti, unde trebuie să rezişti până la capăt, indiferent de muzica pe care o auzi, indiferent că-ţi place sau că nu-ţi place, că ai obosit, că-ţi este frică... În infinit nu există popas. Dacă ai obosit, îţi tragi răsuflarea din mers.

definiţie de Chris Simion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i leneş

Obosit pe nemuncite
Şi bolnav pe nezăcute

distih de Victor Stroie
Adăugat de Victor Stroie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă

sunt obosit, atât de obosit
în mocirla cotidiană
paşii se afundă în gânduri
gândul mă îneacă
să treacă, să treacă
durerea e crudă, opacă
un zbor pierdut
între triste regrete
strivesc trupul bolnav sub paşii damnaţi
nu-mi pasă, nu-mi pasă
că viaţa asta mă lasă
un foc mai cer şi o ţigară
clipa trece, trece
din ochi curg lacrimi şi sânge
nu ajung să alunge gânduri pribege
despletesc amintiri din cornul de lună
sunt beat în astă lume beată
tăcerile se scurg între ceasuri stricate
în stele suspină clipa
când mai strângeam în braţe o fată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterna oboseală

tu ştii... am obosit să mai trăiesc...
aş vrea s-adorm... să nu mă mai trezesc...
deşi o ştiu - oricum voi adormi
când clipa sorocită va veni
şi când va fi, vă rog să mă-ngropaţi
în cimitir, pe deal, la margine de sat
acolo unde toţi ai noştri zac
acolo unde-s fii lângă taţi
şi fiicele alăturea de mame
şi iarba parcă-i verdele din oameni
acolo, sus, pe deal, la margine de sat
să îngropaţi din versul meu ce-a mai rămas
să scriti, Vă rog pe piatra de mormînt
că zace-aici nu om ci doar framânt...
tu ştii... am obosit să mai trăiesc...
aş vrea s-adorm... să nu mă mai trezesc...
deşi o ştiu - oricum voi adormi
când clipa sorocită va veni...

poezie de Iurie Osoianu (13 decembrie 2011)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!