Leul alizeu
A obosit bătrânul leu
să poarte-atâtea lupte,
și nu mai e la apogeu,
cu lauri să se-nfrupte.
Se odihnește-acum, e trist,
retras din viața-i dură,
nu e nici laș, nici defetist,
e doar sătul de ură.
A obosit și nu mai vrea
iubirea agitată
a celei care-a fost cândva
leoaica adorată.
Privirea lui ce strălucea
fixează calm pământul
ce, într-o zi, îl va-ncăpea
și îi va fi mormântul.
Doar gândul lui, mereu la ea,
o mai aduce-alături
exact așa cum o știa
din vechile desfături.
A obosit bătrânul leu,
dar încă o iubește
în visul lui, ca alizeu
ce tainic îi grăiește.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.