împărţim întregul

în limite şi universuri interzise
îmi iese un rest vag
cu morţi răniţi din dragoste
minus urme şi umbre adânci
adun spaţii infinite în gânduri
împărţite până spre zi
când te întâlnesc prin vise
împart prezentul într-un ciob
de stea stinsă într-un ulcior
ai însemnat apa cu piciorul
şi te-ai mândrit când întregul
a rămas neluat în seamă
ai umplut cu speranţe un spaţiu
pliat în craterul inimii care scoate fum
rănile le-ai umplut cu regrete
după ce-am împărţit cenuşa

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă te-aş împărţi cu întregul ai ieşi un minus adânc,
dar clar ai însemna un rest vag,
Ai însemna ceva.

Dacă te împart cu o jumatate,
Te pot întâlni în cîte o zi să afli despre adunate,
Despre urme şi umbre, despre neluate.

Dacă te împart cu mine pot spune că suntem un întreg.
Ai putea să te aduni de prin spaţii închise,
Din limite şi universuri, spre lumi interzise...
Până spre azi, prezentul infinit al gândului meu.

poezie de Silviu Petrache (11 noiembrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă cunosc

de undeva îmi spun cu voce şoptită
după ce mă uit într-un ciob
de oglindă discret afumat cu ţigara
fumată seara la întâlnirea cu luna
pe balconul plin cu scrisori
de dragoste pe care le-am scris
cu sârgul unui îndrăgostit
dar neexpediate din n motive
îmi netezesc părul ce se zbârleşte
şi pot să jur că nu mă recunosc
după ce mă privesc într-un ochi
de apă lungit pe asfaltul gri
la picioarele ei mici cu tocuri mari

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate elementele care pot fi percepute sunt însuşiri corporale, iar simţurile nu pot percepe altceva, fiindcă ele sunt doar puteri răspândite în corpuri, care se împart odată cu împărţirea lor. Prin urmare ele nu percep decât corpuri care, ca şi ele, pot fi împărţite. Aşadar, fără nici o îndoială că, atunci când percepe un lucru, orice putere fie ea senzitivă sau imaginativă-răspândită într-un lucru ce poate fi împărţit împarte acest lucru după părţile acelei puteri înseşi. Orice putere răspândită într-un corp nu percepe decât corpuri sau ceea ce se află înlăuntrul corpurilor.

Avicenna în Cartea Definiţiilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde eşti?

De unde eşti, de unde ai apărut,
Femeie minunată cu zâmbet însorit,
Spune-mi din ce poem ai coborât,
Şi de ce în suflet mi te-ai cuibărit?

Căci iată, sufletul mi l-ai umplut,
Cu mii de gânduri şi speranţe,
Şi inima îndrăgostită a început,
Să-mi cânte numai ode şi romanţe.

Prin vene îmi curge fericirea,
Simt inima pulsând cu bucurie,
De câte ori îţi întâlnesc privirea,
Sau te aud rostind câte-o dulcegărie.

De unde eşti, de unde ai apărut?
Spune-mi, te rog, că nu eşti doar un vis,
Că în sufletu-mi de când te-ai pogorât,
Mi-ai transformat infernu-n paradis.

poezie de Paul Aelenei din Primăvara Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kali

Timpul îmi şopteşte, la capătul pământului,
Îmbătat de o ultimă ceaşcă de cafea
Că tristeţea mă face mai frumoasă...
Şi am ales să rămân aşa, statică
Eliberând printre gratiile sufletului
Ultimele urme ale unui zâmbet...
Am rupt orologiul în patru păcate
Am împărtit totul în doisprezece secunde uitate
Poate...
Niciodată slabiciunile nu m-au dezamăgit
Mi-au umplut speranţe deşarte
M-au descompus până la minus infinit...
Mi-e dor de mine... Kali
Femeia care nu părea mai femeie
Doar pentru că putea să poarte o rochie cu mândrie
Azi... se scurge şi toamna din mine
În timp ce îmi îndrept paşii spre deşertăciune
Ce mai aştept şi până când?
Până când... a iubi şi a fi iubită o să valoreze
Cât toate comorile maharajahului
Până când îmi voi trage puterile de la umbra lunii...
Într-o bună zi o să aud cântecul spiritelor
Şi atunci o să ştiu că am moştenit anumite daruri.

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezent

Într-o seară am găsit paşii tăi
când norii plânseseră toată ziua.
Probabil încercau să se întoarcă
spre cuvintele nerostite,
în teama de a merge mai departe.
Mi-am dat jos rochia de amintiri
şi spatiile infinite le-am umplut
cu linii şi virgule,
pentru substantivele comune.
Şi urmele paşilor tăi au dispărut,
spaţiile s-au umplut,
tăcerea s-a transformat în momente.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere

Am rupt pagini din sufletul meu şi ţi le dau... să se renască ca pasărea Phoenix în ochii... şi în enigmele inimii tale.

M-am aşezat cu sufletul pe-asfalt
Să-l simt la fel de gri, la fel de rece
Cu gânduri învelite-n timp
Care nu vindecă... doar trece

Am căutat un soare-al meu
În aburul de dimineaţă
Ars-am în apusul său
Pe-asfaltul sufletului greu

M-am ascuns în odaia-mbibată
De vise, lupte, căutări
Sub un cearşaf de umbre îngheţate
Sub ritmul trist al pianului global

Acolo într-un dans fatidic
M-au prins hoţii de vise
Pe când Orfeu se zbuciuma sporadic
Pentru salvarea unui chip apatic

Greşit-am când am ars delir
Când eu în fapt, de mult eram
Cenuşa păsării de foc
În zbor învăţasem să respir.

poezie de Ana Toporeţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda

Ai avut impresia
când în oglindă te priveşti
că ochii te înşală?
Şi ai auzit vreodată cioburi
cum în suflet se înfig,
camera inundând-o
de gânduri profane?

În cenuşa lumii rămase
e dreptatea;
sunt aţele Dumnezeului găsit.
Dar acum oglinda
din ale vieţii cioburi ascuţite,
din simţuri felurite
şi duhuri făurite,
din cameră Ea te priveşte
ca un păcat.

Cu sânge
oglinda o poţi spăla
până o vei ajunge.
Caută un ciob în marea de icoane
ca un dulce cântec între strigate...
o gură de aer într-un cimitir.
Se ascunde o imagine
între iluzii;
ciob în suflete străine,
Ea mereu incompletă.
Alege una din nimic,

iar întregul fată-n fată
devine infinitul întregit,
acum cu sfârşit.
Eşti tu.

poezie de Alex Mercea din revista "Ţara visurilor noastre" (16 octombrie 2014)
Adăugat de Alex Mercea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec

la nivelul următor unde
pereţii sunt pictaţi cu sentimente
sărutul tău are culori
iese un tablou plin cu poezii
inima trage câteva linii
mă uit atent la albul rămas
e fără sentiment
parcă se nasc sunete
este o pictură în n dimensiuni
sub pleoape mi-a rămas
un rest de respiraţie proaspătă
anomaliile nu le pot picta
le voi folosi la un colaj
alături de o ancoră aruncată
într-un vas în care plânge vopseaua
trec la altceva după ce beau
din remuşcare lacrimile
zbor cu gândul printre negre pânze
depozitate în zilele de post

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica stelelor

Erai pe malul mării şi dansai
atât de singură şi de pierdută
în liniştea din care auzeai
o muzică, pe plajă aşternută

Ca un covor de stele într-un vis
venit din depărtări, din veşnicie,
în timpul infinit şi indecis
între "a fost" şi "ce va fi să fie".

Piciorul tău, la fiecare pas,
făcea, în trupul său, o eră nouă
pe care-o salutai a bun rămas,
cu mâinile întinse, amândouă.

Privindu-te, curând am auzit
ce nu mai auzisem niciodată:
o muzică, venind din infinit,
ce mi-a umplut fiinţa dintr-odată.

Nu mi-am putut abţine un suspin
şi m-ai văzut, te-ai îndreptat spre mine,
mi-ai oferit al stelelor cămin
şi o eternitate să m-aline.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum naiba să nu dospescă la nesfârşire

infinuturile acestea instabile
nesăţioase
avide
când au de unde îşi lega extinderile

cum ar fi să le dăm libertatea să se oprească
apoi să le oferim o oglindă
în care să se privească
până la centru
şi chiar până dincolo de infinit

pentru început ciudatul din mine
presează universuri între două vise
ca într-un ierbar în care o floare de colţ
încă suspină după dreptul la scuturare
încerc să stopez cumva extinderile
prin comprimare
prin sufocare
prin reducere la absurd
chiar şi prin degajarea centrelor

apropo
universul nu poate fi singur
are cel puţin o pereche
pe care o iubeşte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără scăpare...

există un loc în inimă care
nu va fi niciodată umplut

un spaţiu

şi chiar în cele mai
bune zile ale noastre
şi-n cele mai
fericite momente

vom şti asta

vom şti asta
mai acut
ca altădată

există un loc în inimă care
nu va fi niciodată umplut
iar

noi vom aştepta
şi
vom tot aştepta
în acel spaţiu.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inspiraţia îţi scoate doar cutii de pe rafturile minţii şi ţi le oferă. Depinde de tine cu ce le-ai umplut.

Cornel Stelian Popa
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de viaţă, cioburi de moarte

Mi-am împărţit viaţa în cioburi
Şi fiecare ciob l-am transformat
Într-o altă viaţă,
Spre a muri în mine, treptat.
Cu fiecare picătură de timp,
În uitatul Olimp...
Mi-a sângerat ochiul
Când soarele şi-a împărţit suferinţa
Cu mine.
Vulcani de sângeri erupeau
Sub fiecare pas
În urmă rămas.
Orb de stele şi de recunoştinţă,
Am mers mai departe,
Până la marginea prăpastiei
În care clocoteau
Cioburi de moarte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub semnul echilibrului

fragmente de timp se aliniază
să formeze întregul
printre razele răsfirate se strecoară bucăţi de linişti
într-un amestec de tăcere şi lumină
pictează cerul plin de umbre aruncate la întâmplare

fire de infinit ţesute de o mână tremurandă
se întind pe pântecul sângeriu al amurgului
opresc căderea stelelor fără cer
micşorează distanţa
dintre mine cea de ieri
şi eu cea de zi

vântul alungă norii trişti şi murdari
lasă lumina să pătrundă ca un alint temător
vagi amintiri tulbură victoria
care va defini simţirea
când mâna nopţii mângâie pleoapele lăsate
totul devine linear şi calm
ca o efuziune prin sita timpului

da, e o senzaţie nouă
îngheaţă trecutul în clepsidră
mii de culori mă învăluie spre întregire
o singură stea încolţeşte cu o neînţeleasă fericire
în locul în care credeam că e prea târziu
timpul iese din timp
ninge cu vise.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nunta de argint

mă întâlnesc prin vise cu fostele iubite
şi le întreb adesea: de ce m-aţi părăsit?
şi îmi răspund mirate, cu genele lipite:
noi suntem tot aicea, tu însă ai murit...

ce viaţă este asta, ca vântul şi morişca?
de ce îi spunem viaţă, când nu ştim ce e după?
de ce iubirea noastră se joacă-ntruna rişca?
şi când suntem pe-aproape, pământul o astupă?

mă întâlnesc prin vise cu fostele amante
şi ele mă întreabă... şi nu vreau să le mint;
de la atâtea gânduri şi gesturi dezarmante
voi celebra cu crucea - o nuntă de argint.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a umplut de zbor sinistru

S-a umplut de zbor sinistru,
A crescut la sânge cota...
Hai Române de pe Nistru,
Saltă crucea spre Golgota!

Neclintit se-ntrec la vamă,
Slavii, arşi într-o Gomoră,
Pentru dragoste de mamă
Şi dihonie de soră...

S-a umplut de zbor sinistru,
A crescut la sânge cota,..
Hai, Române de pe Nistru,
Saltă crucea spre Golgota!

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku

felinarul stins -
în casa părăsită
luna într-un ciob

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva în spaţiu

unde timpul se opreşte
viaţa continuă cu marile
noastre iubiri cotidiene
golul din suflet este umplut
cu tristeţe şi doare
chiar mă doare
nu
asta nu mai suport
suntem la marginea uni
versului
stiloul îl aşez la căpătâi
când vii când te întorci
muza mea iubita mea
spaţiul se pliază unde timpul
se opreşte la comandă
din cauza unei iubiri cotidiene

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi fost...

Înaintea Timpului, de-ar fi fost să respir,
Aş fi umplut neantul imens,
Cu gândul meu tot mai dens,
De prefaceri, de-nălţări şi iubiri.

De-ar fi fost să împlinesc un alt gând,
Aş fi urcat acest pământ,
Din al său obişnuit mers,
La rangul de stea, din Univers.

De-ar fi fost să exist într-un areal,
Undeva în infinitul astral,
Aş fi ales să fiu în acel spaţiu curbat,
În care Timpul să-mi rămână nemişcat.

poezie de Gheorghe Alionte (5 aprilie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!