Kali

Timpul îmi şopteşte, la capătul pământului,
Îmbătat de o ultimă ceaşcă de cafea
Că tristeţea mă face mai frumoasă...
Şi am ales să rămân aşa, statică
Eliberând printre gratiile sufletului
Ultimele urme ale unui zâmbet...
Am rupt orologiul în patru păcate
Am împărtit totul în doisprezece secunde uitate
Poate...
Niciodată slabiciunile nu m-au dezamăgit
Mi-au umplut speranţe deşarte
M-au descompus până la minus infinit...
Mi-e dor de mine... Kali
Femeia care nu părea mai femeie
Doar pentru că putea să poarte o rochie cu mândrie
Azi... se scurge şi toamna din mine
În timp ce îmi îndrept paşii spre deşertăciune
Ce mai aştept şi până când?
Până când... a iubi şi a fi iubită o să valoreze
Cât toate comorile maharajahului
Până când îmi voi trage puterile de la umbra lunii...
Într-o bună zi o să aud cântecul spiritelor
Şi atunci o să ştiu că am moştenit anumite daruri.

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lutul

M-am lovit de mal şi-am fost bătut de valuri
Ajuns pe ţărm m-au călcat în picioare umbrele serii
Soarele m-a secat de vlagă până când tu ţi-ai murdărit mâinile cu mine
Niciodată până atunci nu am mai simţit atingerea ta
Şi cu zâmbet nămolos am crezut că am scăpat de obscuritatea rădăcinilor de salcie
Până când am simţit din nou atingerea apei.
m-ai frământat şi m-ai zdrobit în palme
mi-ai spus să mă despart de bulgări
şi mi-ai frânt tăria de-am devenit moale...
ţi-ai consumat energia învârtind morile,
sforile ce roteau masa pe care mi-ai aşezat forma,
ameţeala rotundului ce mi-a luat minţile;
până când nemaiştiind ce se întâmplă cu mine
m-am lăsat când pe o parte când pe alta dupa forma palmelor tale.
Eu, lutul!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîncarnare

Te strigam...
De frică mi-am astupat urechile,
Mă temeam de ecoul care
Învăţase să îmi răspundă în lungi suspine.
Mi-am acoperit urletele cu molii
Şi am lăsat viermii gândurilor
Să îmi roadă toate golurile din mine,
Nimicul nu mai avea
Un nume de care să se lovească.
M-am evaporat în cioburi şi locuri...

După un timp
M-am născut din moartea ta,
Durerile tale mi-au fost mamă
Până la capătul fiecărei artere.
Mă îndopam din rănile-ţi deschise
Cu setea unui deşert.
Te topeai în respiraţii pierdute
Şi te adoram...
Acum ne zâmbim şi ne prefacem că totul este bine.

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uni-versuri

Până şi un pocnit din degete poate avea vedere la mare aşa cum orice peşte rătăcit în profunzimea apelor poate din degete să pocnească încântătoarea stare a tresăririi. Poezia ca substanţă are forma prin care transferul clepsidrei poate fi făcut de la mic spre mare şi iar spre mic aşa cum marea poate fi transferată de la iluzie la înec şi iar la iluzie. Când un copil sare coarda
putem spune că acea coardă râde cu sfoara până
la urechile copilului iar privitorul lor se scurge din amintire în prezent şi reamintire.
Poezia frânează pasul care pământului îi fuge de sub picioare.
Prin ea umbra devine cea statică în timp ce oamenii se rotesc în funcţie de lumina înţelesului...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindă

Dintre toate cele rămase, nu am putut să aleg,
Nimic mai mult... decât durerea.
Ea mi-a fost mereu aproape...
M-am născut îndurerată
Aş fi putut să neg asta la infinit,
Dar... totul îmi stă scris pe piele.
Prima fotografie îmi scotea
Cicatricile în evidenţă
Şi eu am învăţat să le port cu mândrie,
Până când dintr-un senin,
Mai mult al lui... au început să sângereze.
Mai târziu am construit oameni
De fier, din dorinţa de a mă reclădi,
Am şi iubit la un moment dat...
Cred că un minut şi treisprezece secunde
Scurte, mute şi probabil surde.
După care... am înţeles:
Dragostea nu există,
E doar o chestiune de timp
Care naşte monştrii!
Fabulăm în basme... tâmpenii,
Dar ne oprim într-un pahar
Cu vodkă şi vicii.
Aici mă opresc si eu,
Tânără răpusă de... capricii.
Mă înclin!

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mă îndoi în mine
ca o carte de poveşti pliant
din oase care
trosnesc
la fiecare adevăr nespus

ele mă adună
şi mă risipesc
în căldura umedă care
sufocă minciuna
până la strigăt

mă pliază timpul
într-o singură filă
până reuşesc să mă nasc
singură
în plin război
cu mine însămi

mă îndrept
într-o ultimă răsuflare
redevenind om
sau pasăre
sau copac
oricum
tot o cruce

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frustrări

Mi-a îngheţat iadul
Pentru o clipă
Într-un ieri
Şi oarbă,
Lipsită de durere fiind,
Nu ştiam ce se întâmplă
Cu adevărul minciunilor.
Totuşi,
Cum rămâne cu:
"Hai să ne vindecăm împreună"?
Dar...
Până când vei găsi
Toate drumurile către mine,
Va mai dura un iad şi încă o lume.

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă în tine, iubire

Iubire,
dintre toate comorile
de pe Pământ
şi visurile
şi cuvintele,
eu te-am ales pe tine,
fiindcă eşti frumoasă
şi fiindcă eşti
mai bună decât mine!
Dar, fiindcă ştiu că
o lacrimă, din cine ştie ce
apă tulbure,
picurată pe fragilu-mi lut
l-ar putea dezintegra,
tu, Iubire,
pune-mă în prima literă
a numelui tău
şi închide-mă acolo,
să nu mai pot ieşi
niciodată!
Sau pune-mă
în bucata de pâine
pe care o dai sărmanilor;
şi în sărut
şi în îmbrăţişare;
în liliac,
şi în tril de ciocârlie!
Şi lasă-mă să te iubesc
până la desăvârşirea iubirii
şi până dincolo de iubire!

Iubire, lasă-mă în tine!

poezie de Iulia Mirancea (25 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân doar până termin această ultimă ţigară

Rămân doar până termin această ultimă ţigară,
Un scurt moment acum când am ajuns la capătul a toate,
Când pe podele scrumul în tăcere cade,
Iar în jarul focului luminând albastru-n seară
Se insinuează-o muzică de jazz, tristuţă şi bizară,
Rezonând cu-un dans frânt de umbre pe pereţi; se poate
Ăst timp să îi permit memoriei să răscolească şoapte
Sau să recheme chipul tău, de gândurile-mi îndrăgit foarte.
Şi-apoi, adieu – te du cu bine – s-a terminat un vis.
A ta-i faţa pe care pot s-o uit în ora care vine,-adâncă,
La fel culoarea pielei, trăsăturile, întregul paradis;
Cuvintele n-o să le uit în veci, iar zâmbetul... nu încă;
Dar în ziua ta de astăzi, acest moment e soarele precis
La asfinţit, deşi la orizont se vede sus, pe stâncă.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş lepăda de tot

Tu mi-ai robit şi inima şi visul;
Nu-naintez, iar să mă-ntor nu pot,
Mă-nchid şi tac... prieten mi-e doar plânsul,
Am obosit... m-aş lepăda de tot!

De tot, de toate, dar nu şi de tine,
Căci tu rămâi, în mine, doar al meu,
Chiar dac-aşa mi-e rău şi când mi-e bine,
Te voi iubi, până la Dumnezeu!

Am să te-aştept, ştiu c-ai să vii la mine,
Lumină ai să faci la tine-n gând,
Numai tu te pricepi atât de bine
Să-mi ştergi o lacrimă, din când în când!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farfuria aceasta de aer a zilei

Indiscutabil
cu o imaginaţie primăvăratică
îmi spăl ochii
în surâsul frunzelor jucăuşe
când
vântul bate printre crengile de nuc
de la geam
şi-mi
reâmprospătez memoria
cu
verdele lor viu
până în umbra dintre mine
şi palma vântului ce le
leagănă uşor în
floarea zilei

un pireu de cuvinte ni se
serveşte în
farfuria aceasta de aer a zilei
împletită cu secunde

ni s-au
topit în palmă cuvintele
ca o privirea întoarsă spre zi
când norii
ne flutură din mâini într-un salut
până în lacrima cerului
umezindu-ne
şi ochii
şi paşii

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

de ce iubeşti, când iubeşti?

iubito, eu nu ştiu ce iubire e aia
care poate să se retragă fără torţe?
adică, ori o iubeşti, şi-o iubeşti cu defectele ei,
ori n-o iubeşti, şi n-o iubeşti cu defectele ei.
când iubeşti pe cineva, nu mai ai spaime,
îl iubeşti şi-l duci în iubire.
până la marginea vieţii şi a morţii
nu-ţi impun să joci, iubito
să iubeşti ce iubesc eu,
ci să iubeşti ce iubeşti tu,
dar să iubeşti până la cer şi dincolo de cer
cred că ăsta e marele mister: iubirea.
dacă oamenii ar putea să-şi însuşească asta,
lumea ar fi o veşnică bucurie,
o odisee cu sensuri adânci.
când poţi să spui pentru ce iubeşti o femeie,
n-o iubeşti cu adevărat, doar o infuzi
şi mireasma nu ţine până la capătul iubirii
de ce oare trebuie întotdeauna să suferi
pentru a avea dreptul să iubeşti ceea ce iubeşti?
nu te iubesc, femeie, pentru frumuseţea ta,
ci te iubesc pentru că frumuseţea ta cântă un cântec
pe care doar eu îl aud şi-l arunc la ceruri înapoi.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapta dimineţilor risipite

aşa cum ţi-am promis înainte ca o stea să îţi poarte numele şi tristeţea,
ţi-am aruncat cenuşa din urnă în apele oceanului purpuriu al durerii.

nu am ştiut cum şi în ce fel să îţi pomenesc numele acolo unde oamenii îl caută pe Dumnezeu,
am lăsat doar orga să îmi taie felii din suflet
răscolind amintirile.
privirile copiilor ce aşteaptă să devină bărbaţi mi-au spălat părul de sângele tău
iar nerăbdarea fecioarelor ce îşi doresc mutilarea sufletească
m-au înălţat deasupra sentimentului culpabilităţii absolute.

rănit de spinii trandafirilor furaţi de pe mormintele mamelor fără copii
Iisus şi-a rezemat suferinţa de umărul lui Philippe de Milly.

când va sosi toamna voi căuta cel mai înalt copac din pădurea nebună,
din el voi sculpta o cruce cu o mie de braţe şi un singur Dumnezeu.
umbra ei îţi va păstra numele până la sosirea cocorilor,
până atunci.

despre întunericul ce te-a închis într-o colivie de pământ
e prea târziu să îţi vorbesc...

poezie de Eduard Dorneanu (25 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Voi sta aici până ce va trece o femeie
Îmbrăcată în alb,
Îi voi spune cu jumătate de glas
Că amintirile nu se îmbracă niciodată astfel,
Iar dacă ea va zâmbi, aşa cum foarte puţine
Ştiu să zâmbească, departe de ele,
Atunci îi voi spune că privirile ei
Sunt ca un ecou de pădure tăiată,
Că eu caut pădurea aceea de mult,
Că nu ştiam că nu mai există,
Că aş fi vrut chiar sa n-o găsesc niciodată,
Dar să ştiu că există, că de crengile ei
Se leagănă, toamna, vânturi albastre.
O voi ruga apoi să mă ierte,
Voi schiţa o plecare uşoară,
Ca o desprindere de ţărm, ne vom alătura paşii,
Voi inventa o poveste frumoasă,
Abătând drumul acela în trecut, înspre copilărie,
Îi voi vorbi despre lumile îndepărtate,
Despre vuietul mării, de marile temperaturi ale stelelor,
Şi-ncet, atunci când vom fi departe de lume,
Când, pentru prima dată, ne vom da seama ca suntem singuri,
Când ea însăşi va recunoaşte că nu e nimeni cu noi,
Atunci nu ştiu, nu ştiu ce îi voi spune,
Dar stau aici, voi rămâne aici,
Până va trece...

poezie de Darie Novăceanu
Adăugat de El
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu spus e iubire

pentru cea mai frumoasă femeie am zis nu voi mânca azi acasă
nu-mi voi face ochii nici părul nu va mai fi fratele meu
nimeni nu mă va putea convinge nu-mi pasă
că toate lucrurile se-ntâmplă la fel mai puţin eu

nu mă voi deda la dulce până când dragostea nu va intra în Ierusalim
da pe fiul unei măgăriţe care ştie vorbi omeneşte
din spatele meu diavolul pus la patru ace şi slim
mi-a zis nu-i păcat cât dorinţa pentru bine şi rău înmulţeşte

apoi a început să cânte îl auzeam jos în stradă
poveşti despre dumnezeii vechi şi cei noi
inima mea nu înceta în orice casă pom ori copil să te vadă
mintea mea nu înceta să compună poemul lumii de doi

ca un dans nemaivăzut şi pe care nu oricine poate să-l preţuiască
ah ce păr ai iubito şi ce zâmbet dimineaţa mereu la cafea
moartea bâjbâia printre perne până viaţa iar să o dumirească
pentru toate există cuvinte dar nu şi pentru dragostea mea

ce mă face să plec ca de la o casă pustie
fără să-mi iau rămas bun merinde schimburi sau traista cu pâine
dintre toţi cei care au plătit pentru faimă cine-i mai ştie
singur mă ridic pe cadavrele zilei de mâine

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mine ora bate...

la mine ora bate unu,
la mine ceasul e târziu,
sunt viu în noapte, ca nebunul,
mai scriu un gând, mai scriu un rând
şi c-o plăcere înzecită,
te chem să vii, să mă adormi,
tu, ochişori de nevăstuică,
mi-ai dat un zâmbet şi n-am somn

nu l-am uitat, l-am luat cu mine
şi-l ţin în palme şi-l sărut,
până când dorul mi te-aduce,
iarăşi în locul cunoscut,
până când gura-ţi îndulcită,
o voi gusta din nou sub duzi,
până când bratele-ţi micuţe
iar mă vor strânge în curând

la mine ora bate două
şi noaptea înveleşte luna,
o pătură cu mici steluţe
i-acoperă fruntea întruna,
eu o privesc cum nu adoarme,
cum străluceşte printre nori
şi mă gândesc ca mâine poate,
între săruturi să-ţi dau flori

pe un perete doarme patul,
nu m-a chemat să fiu cu el,
adoarme în tăcere leacul
atâtor vise de poveşti,
mă uit la dânsul cum oftează
într-o dorinţă neştiută,
îmi face semn cu păturica
şi cu perniţa pufăriţă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine...

*
Ai fost vioară-n toamna mea, ce imi cânta,
Mă linistea, când era furtună si trăznea
Chiar de avea o coarda ruptă si- ncet se-auzea...
.
Ai fost liniştea venită când totul striga,
Raza de lumină când nu îmi era bine
Si atunci, flori de salcâm, înfloreau la mine.
.
Ai fost povestea mea frumoasă, dar şi tristă,
Ca un fluture, printre flori, doar cu o aripă....
Fără să ştiu, că aşa ceva mai şi exista.
.
Ai fost si eşti copacul neclintit, ce uimea,
Câte frunze, an de an, fără efort, avea,
Si spre înalt pe toate le ducea, iar toamna
*
Ele-l lăsau!... Dar pe niciuna nu o regreta.
Şi le uita, cum uită timpul întoarcerea...
*

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Matinală ca de fiecare dată, stau în scaunul pierdut...
Mă ridic spre a zări lumina şi apoi mă ascund...
O lumină vie mă acoperă cu un văl de lumină,
Suspin, lăsând loc adierii de vânt...
Stau în lumina din mine...
Mă apropi de vers,
Mă ancorez în sufletul meu
Descriu cuvintele până devin chiar lumină roz,
Privesc lumina până devin spaţiu...
Adorm cu ultimele cuvinte...
Timpul se adună...
Lumina devine ultima speranţa spre rai...
Dumnezeu îmi dă mâna şi mă priveşte atent
Sunt doar un om... visez şi mă luminez...
Timpul se risipeşte în vămi...
Sufletul mi-e luminat...
Ultimele cuvinte se scriu înrămat..
Devin o rază de soare... devin un fir de iarbă
Devin o stea sau poate luna ta...
Stai în lumină... timpul se risipeşte în zori...
Cuvintele vor reacţiona
Până ce lumea va fi mai bună
Împreună vom evolua
Şi vom risipi valurile tulburi ale întunericului.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi-a făcut culcuş în inima ta

ca un hoţ înfigând ghearele
până în adâncul fiinţei
de aici vine teama de a nu încerca
să ieşi din veşmântul care te acoperă zilnic
mi se pare normal să lupţi cu mine
până la urmă cine sunt eu
nu-i aşa
sunt doar o pasăre cu o aripă frântă
şi când vreau
îmi rezerv dreptul să iubesc infinitul
cu toate brazdele lui aurii

frica şi-a făcut loc în sângele tău
iar eu
de aici
din capătul acesta de lume
simt cum pe buzele arse
o rugăciune prinde contur
până la urmă cine sunt eu să te judec
nu-i aşa
sunt doar o umbră
care îşi plânge paşii
pe nisipul vremii

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt liberă şi inocentă şi fiară. Ne strângem copilăreşte de mâini, învârtindu-ne. Râd cu inima, îţi strivesc pieptul cu talpa goală şi las urmă de fericire. Facem dragoste. În ce ordine vrei tu.
Într-o zi o să plec şi o să-mi rămân mie. Ce deliciu! Oare, când? Până atunci ştii, n-am mai întâlnit pe cineva ca tine. Oamenii m-au trăit după putinţă, de fapt toţi s-au minţit că mă trăiesc. Aglomeraţie inutilă.
Până când într-o zi m-ai ascultat. Şi în tăcere ne-am ascuns într-un singur suflet...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!