Oglinda

Ai avut impresia
când în oglindă te priveşti
că ochii te înşală?
Şi ai auzit vreodată cioburi
cum în suflet se înfig,
camera inundând-o
de gânduri profane?

În cenuşa lumii rămase
e dreptatea;
sunt aţele Dumnezeului găsit.
Dar acum oglinda
din ale vieţii cioburi ascuţite,
din simţuri felurite
şi duhuri făurite,
din cameră Ea te priveşte
ca un păcat.

Cu sânge
oglinda o poţi spăla
până o vei ajunge.
Caută un ciob în marea de icoane
ca un dulce cântec între strigate...
o gură de aer într-un cimitir.
Se ascunde o imagine
între iluzii;
ciob în suflete străine,
Ea mereu incompletă.
Alege una din nimic,

iar întregul fată-n fată
devine infinitul întregit,
acum cu sfârşit.
Eşti tu.

poezie de Alex Mercea din revista "Ţara visurilor noastre" (16 octombrie 2014)
Adăugat de Alex Mercea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda - poem în trei acte

Actul 1.
trec zile, trec ani
trec oameni pe stradă
se uită în oglindă
sunt fericiţi şi mulţumiţi, nu...
că sunt aleşi, frumoşi şi...
merg să facă nimic
ştii, viaţa lor e de nimic
trist e că nici nu ştiu
au devenit aici, demult, nimic

Actul 2.
odată, într-o zi
oglinda s-a spart
cioburi au căzut şi s-au frânt
în ei, între ei, ei cei
în jur nimic
atunci am înţeles cu adevărat cine sunt eu
că pot zbura
că pot visa
că pot crea

Actul 3.
oglindă e, nu e aşa
priveşte omule, adânc
acolo, nu în ea
priveşte dincolo de ea
atunci vei şti că eşti acel ce nu mai eşti
şi vei găsi, sensul, drumul şi calea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi

Cioburi de vise interzise
imi străpung tălpile,
mă ard, mă supun.
Genunchii le sărută, palmele le sprijină.
Mă ridic. Continui să dansez.
Sângerez.
Visele dor. Cioburile sângerează.
Se sparg in zeci de alte cioburi,
fiecare jertfind câte o picătură de sânge
spre a-mi hrăni visul.
Infinite cioburi hrănesc un vis
al cărui sfârşit e proiectat în fiecare ciob infinit
acelaşi, altul, mereu al meu...

poezie de Andrada Ianosi
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dragoste

Noaptea-n friguri se divide
când încă mai am gură să-mi las
sărutul pe degetele despletite,
întoarse-n oglinda lor de popas.
Şi oglinda e gură rănită
şi-n fiecare dinte te-arăţi,
ca o regină umbrită
de crenelurile unei roase cetăţi...
Oglinda în mărul ce eşti se înfige,
suc dulce îmi curge în barbă
dar zeama e sânge şi frige
şi după ce trece,
sunt iarbă...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi

oglinda: ghilotină peste lume. sunt un cap/ăt despărţit de dumnezeu şi mă rostogolesc, după chipul şi asemănarea mea, de la primul cuvânt, până la ultima nuanţă de roşu.
oglinda: linie de fracţie cu dinţi. totul se împarte la unu, pentru că zero face frig:) +1 = -1:(
oglinda: calculator de riduri. aceasta este desăvârşirea ta (femeie).
oglinda: felia de pâine. pe ce parte o să cad azi? o să-mi amintesc de mâna brutarului excitat, ca de o ploaie sfântă?
oglinda: tango între punctul de pe i şi infinit.
oglinda: distanţa dintre pradă şi prădător. mă prind sau pierd încă un eu. să nu uit să închid ochii când trec dincolo.
oglinda: fereastră cu vedere spre ea. ea, cea care expiră când eu inspir. ea, cea care moare când eu trăiesc. later edit: un gest inegal anulează definiţia oglinzii. ea, cea care trage cortina.
oglinda: balansoar între trecut şi viitor. come as you were. cu viteza luminii. cu toţi morţii din tine.
oglinda: rană dublu adezivă care mă ţine întreagă. acest pahar sangvin. diavolul poartă ultima nuanţă de roşu.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cat de ciob...

Cat de ciob sunt,
cand globul-noi s-a spart acum
si a ramas din el,
doar aerul ca o sfera.
Cat de ciob sunt
si cat de nihilist
e liantul ce m-ar putea lipi
la loc, in spatiul acela gol,
prin care intra si ies acum in voie,
demonii unui viitor
ce ar fi putut fi
dar deja nu mai e.
Cat de ciob sunt,
si cat de netede imi sunt marginile
si cat de mate,
ca ale unei prisme
care tine in ea,
toata lumina unui soare negru
ce va lumina de acum,
doar umbrele unui trecut
ce va fi doar in...
ciobul din mine,
globul din tine,
si sfera de aer
ce obisnuiam sa o respiram
candva...
... impreuna.
Cat de ciob sunt...

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de viaţă, cioburi de moarte

Mi-am împărţit viaţa în cioburi
Şi fiecare ciob l-am transformat
Într-o altă viaţă,
Spre a muri în mine, treptat.
Cu fiecare picătură de timp,
În uitatul Olimp...
Mi-a sângerat ochiul
Când soarele şi-a împărţit suferinţa
Cu mine.
Vulcani de sângeri erupeau
Sub fiecare pas
În urmă rămas.
Orb de stele şi de recunoştinţă,
Am mers mai departe,
Până la marginea prăpastiei
În care clocoteau
Cioburi de moarte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o bună zi s-a gândit el să se urce şi în cer cu oglinda, ca să râdă de îngeri şi de Dumnezeu. Dar cu cât se urca mai sus în văzduh, cu atât oglinda tremura şi se strâmba şi de-abia mai putea s-o ţie; s-a urcat tot mai sus şi mai sus şi oglinda s-a strâmbat aşa de tare şi a tremurat aşa de cumplit, încât i-a alunecat din mâini, a căzut pe pământ şi s-a spart în mii şi milioane de bucăţi. Dar acum oglinda a pricinuit nenorociri şi mai mari, fiindcă unele bucăţi erau cât un fir de nisip şi au zburat duse de vânt peste tot pământul şi au intrat în ochii multor oameni şi cei cărora le intrau în ochi cioburile acestea vedeau toate lucrurile schimonosite, sau nu mai gândeau acum decât sucit şi întortocheat, pentru că aceste cioburi păstraseră toate puterile rele pe care le avusese oglinda întreagă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda inimii

Alungă orice grijă
şi rămâi cu inima curată
asemenea unei oglinzi
care nu reflectă nimic.

Dacă vrei o oglindă curată,
atunci priveşte-te în ea
şi vezi adevărul ruşinos
pe care ţi-l arată.

Dacă metalul poate fi şlefuit
ca să devină o oglindă,
oare n-am putea şlefui
şi o oglindă a inimii?

Între oglindă şi inimă
există o singură deosebire:
inima ascunde taina,
pe când oglinda o dezvăluie.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindă

Suntem oglinda sufletului
Ce se-oglindeşte-n cuvinte,
- O lume de gesturi -
Nu ne vedem pe noi
Ci o formă-n mirare,
Dincolo de ea
Am vrea să ne-atingem,
Faţă în faţă
Cu tot,
Fericiri, suferinţe
Şi timpul,
De fiecare dată
Atunci când privim în muţenia oglinzii...
Cu toate acestea,
Încercăm o schimbare
Dar începem cu reflexia,
Fiinţa din oglindă...
Oglindă cu descântec,
Năpastă de cioburi...
Oglinda visului,
Adevărul minciunii...
De ieri,
De astăzi
Ori de mâine,
Aceeaşi dintotdeauna;
Univers - o oglindă -...

poezie de Vasile Zamolxeanu (18 ianuarie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facebook comedy

stă în picioare şi foloseşte oglinda
drept tastatură: cu degetul mare & gros
atinge ochii şi buzele ochii şi buzele
mai rar se apucă de sinele nasului
mai rar se deretică în urechi
până când
locul său în oglindă îl ia
un altul care stă în picioare (?!) şi(-i) foloseşte
oglinda. în care îl râde în care îl dă
la o parte
e un loc cu multă mătreaţă – cade acolo
mai stă până când
îi vine rândul din nou: se postează
cât ai tasta cu picioarele depărtate în faţa
feţelor sale
moarte totuşi de râs în beneficiul vieţii
care şi ea se caută în oglindă
dar numai şi numai în
dreptând stângăciile tenului. vag iritat

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda fermecată

La
plecarea
ta
ţi-ai
lăsat
oglinda
pe
măsuţă

Sunt
un
Midas

Şi
ţi-am
atins
oglinda

Nu
am
transformat-o
în
una
de
aur

A
apărut
chipul
tău

Îl
vedeam
acolo,
în
oglindă

Apărea
şi
când
închideam
ochii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

împărţim întregul

în limite şi universuri interzise
îmi iese un rest vag
cu morţi răniţi din dragoste
minus urme şi umbre adânci
adun spaţii infinite în gânduri
împărţite până spre zi
când te întâlnesc prin vise
împart prezentul într-un ciob
de stea stinsă într-un ulcior
ai însemnat apa cu piciorul
şi te-ai mândrit când întregul
a rămas neluat în seamă
ai umplut cu speranţe un spaţiu
pliat în craterul inimii care scoate fum
rănile le-ai umplut cu regrete
după ce-am împărţit cenuşa

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda

Oglinda... este un obiect,
Ce este atârnat pe un perete.
Unii se admiră-n ea discret...
Alţii... suspină cu regrete.

Eu... mă privesc în ea şi-mi zic...
Oglinda... minte, mă înşeală.
Că practic... nu îi dau nimic,
De ce tot am o îndoială?

M-arată oare cum sunt eu?
În diferite ipostaze?
Sau sunt prea disperat mereu
Şi fug de ale sale raze.

Când eram tânăr frumuşel,
Oglinda... mi-era necesară.
O ascundeam în portofel
Şi o scoteam seară de seară.

Priveam în ea... ore in şir,
Aproape fără socoteală,
Acum mă întreb... şi chiar mă mir...
De ce aveam atâta fală?

Oglinda... ea o fi de vină,
M-a înşelat şi m-a trădat?
Sau timpul şi a lui lumină
Un chip frumos mi-a arătat?

Mă simt slăbit şi n-am putere
Să mai privesc acum in ea.
O las ascunsă prin unghere
Şi după ce eu voi pleca.

Voi... ţine-ţi minte... că oglinda,
Vă păcăleşte an de an.
E şmecheră vă fură mintea
Şi vă dă somnul milenar.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura nenaturala

prin acea iarbă deasă mi-am alergat sufletul
era cu un pas în faţă
l-am ajuns la fântâna cu apă sărată
mi s-a părut că mă cunoaşte de undeva, a tresărit
încercând să-l ating am spart oglinda mamei,
ne-am tăiat amândoi în cioburi
eu plângeam, el râdea
dintre cioburi am răsărit amândoi într-un copac uscat
a venit o ploaie, a trecut un soare peste noi
acum ne împărţim mugurii
doi la mine, doi la tine
ce viţă de vie frumoasă
crezi că e fericită?

poezie de Dan Constantin Muresan
Adăugat de Laura Istratescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda spartă

Sunt singur prin tăcere şi ruine
De gânduri şi de vise destrămate
Ce-n minte se învârt învolburate
Ca nişte cioburi de oglindă sparte
Ce poartă, fiecare, mici destine
Şi viaţa le desparte.

Din zborul lor, reţin doar o frântură
De fericire sau de întristare
Şi mă opresc, pe rând, la fiecare
Cu lacrimile-n suflet şi răbdare
Privindu-le cu dragoste şi ură
Cu frică de uitare.

Sunt amintiri frumoase dintr-o vreme
Când totul înflorea, ca-n primăvară,
Iar noi eram cu gândul la o vară
Cu multe flori, în care-o să ne-ascundem,
Îndrăgostiţi cu-apucături boeme,
În ele să pătrundem,

Să devenim parfumul lor mirific,
Să ne-adăpăm din picături de rouă,
Să ne minţim că ne vorbeşte nouă
Natura toată ce ne înconjoară
Iar eu, pe-altarul tău să îmi sacrific
Corola-n fapt de seară.

Sunt cioburile dintr-o altă vreme,
Când frunzele cădeau sub bruma rece
A toamnei ce în iarnă se petrece
Şi le priveşte, parcă-ntr-un răsuflet,
Cu ochi atinşi de groaznice blesteme;
Îngheţul dintr-un suflet.

E-o volbură de cioburi şi de gânduri,
De amintiri, dureri sau fericire,
A dragostei eternă zvârcolire,
A unei inimii care-n piept se zbate...
Mi se aştern în minte rânduri-rânduri
Şi nu pot fi uitate.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

12

o scârbă
ca şi cum ţi-ai scoate inima şi ai şterge oglinda cu ea
un burete ce îţi pulsează în mână

te priveşti
unde
în ce
de ce
oglinda era doar un plan ce reflecta o imagine

poezia tot o oglindă

îmi scot ochii şi şterg cu ei foaia
cum aş şterge cu radiera
toată poezia mea
... o scârbă

bobocii de păpădii habar nu au de icter
chiar dacă au sânge galben

întinde-te spre mine cu soare
cu lumină
chiar dacă
nu mai am inimă
nu mai am ochi
sunt doar un pumn de carne în palmă de hipopotam
cerul mă înveleşte în aer ca într-o placentă comună
cu tine
cu tine
cu blecher
cu poe
cu toate sarcofagele lumii
cu apolodor

e o scârbă ca un ficat
o aglomeraţie de oameni reci
de care mă lipesc ca de cearşaful ud al unui tuberculos

o scârbă vie

să scriem deci
poezie
din vise ce se spală cu leşie

dar... nu toţi sparg placenta cerului
eu una
nu

întinde mâna sparge-mi oglinda
ca şi cum mi-ai sparge inima caldă
să înflorească păpădii

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un ciob mărunt din oglinda cea fermecată care schimonosea şi urâţea tot ce era frumos şi bun, iar tot ce era rău şi urât se oglindea în ea pe de-a-ntregul, aşa cum era, şi orice cusur ieşea la iveală. Bietului Karl îi intrase în inimă un ciob şi, în curând, inima lui avea să fie ca un bulgăre de gheaţă. Acuma nu-l mai durea, dar ciobul rămăsese în inimă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

Privim prin benoclul cumpărat
De la second-hand
Iluziile pentru care nu există calificative.
Ne-am decorat gândurile după modele orientale
Şi le-am pus în târgul de vechituri, la vânzare.
Se răsfrânge în oglindă
Linia frântă a vântului rece...
Castanii au înflorit doar în sufletul nostru.
Sparge oglinda şi reformează-te din cioburi!
Tu eşti primăvara mea dulce – speranţă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi jur pe o gură de rechin uriaş

că mi-ar fi mai simplu să culeg flori de pe cer
decât să ordonez gândurile poeţilor
oricum nimeni nu mi-ar cere vreodată să o fac
nici pe una nici pe alta
ba am să mor convins
că omenirea e perfectă şi aproape minunată
înainte de a mă întoarce atom cu atom
în veşnicia minerală

îţi jur frumos
ca într-un film clasic
pe o gură de delfin zâmbitor
că nimic nu e mai perfect decât nimicul
în timp ce îmi îndes în inimă
cioburi cioburi
luna

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă căuta

Te urăsc
pentru că ai ştiut
să îmi dăruieşti
cele mai fericite clipe,
dar şi cele mai triste.

Te caut mereu,
ştiind că acum te-ai cazat în alte suflete,
căutându-mă...

Nu vei găsi acolo
decât uşoare plagieri
şi ieftine imitări.

De când te-am pierdut,
cioburi de mine sunt peste tot...
Dacă te mulţumeşti cu ele,
rişti să fii urmărit de amintiri
care nu te vor lăsa să uiţi.

Dacă găseşti cumva
o bucată de suflet,
la tine,
adumi-o înapoi..
poate are altcineva nevoie de ea...

Dar până atunci...

Nu mă căuta...
nici eu încă nu m-am găsit!

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (5 mai 2010)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!