* * *

Cerul nopţii se risipeşte peste pământ
într-un joc anapoda de culori
valurile răsculate muşcă ţărmul iubirii
doar cei morţi vor rămâne cu noi
muţi, precum reproşurile

Sub pământ se revoltă rădăcinile
în timp ce trăim pe o strună prea subţire
când ea se va rupe
pe aceste meleaguri
va izbucni primăvara...

poezie de Lucian Domşa din Black metal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori în calendar

de la Andrei la Ioan,
de la Ioan la Dumitru
de la Dumitru la Gheorghe,
de la Gheorghe la Mihai,
de la Mihai la Nicolae,
de la Nicolae la Vasile,
tot pământul se îmbracă în culori
vii, vesele, mohorâte sau triste,
iar culorile se amestecă într-un cer
peste o primăvară
peste o vară,
peste o toamnă,
peste o iarnă,
peste un pământ răscolit de nevoi, de griji
doar uneori de bucurii,
la sărbători toate culorile se adună să spună povestea
unor oameni simpli,
ce au trăit şi murit într-un pământ numai al lor.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

...în alb

mi-ai lăsat inima închisă ochi
în albul în care
nu se pot picta respiraţii
sub pleoape, oarbă
îmi arunc pământ alb
peste moarte

tu ai culori şi-n lacrimi

punctele de suspensie
exprimă orbirea cuvântului în
orice poet...
există un fel de alb
în care culorile la fel de albe
încătuşează ochii

în pântece albe
nu se nasc sunete vii
am adunat anomalii
din amândoi
într-un singur fluture alb
pe care primăvara îl rupe în
jumătate cu lunile prea încărcate
de flori
înainte să-şi întindă subţire
respiraţia

nu se pictează pe pânza albă
viaţa întreruptă în luminile ude
nu o pot aprinde privirea
a căzut dincolo de respiraţie
păsări albe se rup din mine
şi mă împart mai mult
decât ploile se împart
în picături...

poezie de Andreea Pânzariu
Adăugat de Andreea.Geea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara pentru nebuni

Primăvara muşcă din nebuni
Cu pomii ei înfloriţi, cu cer
Şi mâna tremurândă o-ntinzi
Către poemul cu care pot să mai sper;
Primăvara muşcă din nebunii mei
Ştiuţi multă vreme prea buni,
Poti să-mi atingi fruntea cu uitare de vrei
Şi să mă asemeni cu obisnuiţii nebuni;
Primăvara muşcă din privirea lor
Aripile de înger lipite de mine
În sufletele bătrânilor de zbor;
Primăvara muşcă păreri anodine,
Primăvara muşcă în mod neaşteptat
Nebunii mei de cuvintele lor bune
Şi îmi mărturiseşte treptat, treptat
Că primăvara din inima lor a-nceput a apune...

poezie de Miriam Cristina Constantin
Adăugat de Gina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au murit poeţii

Vouă, celor morţi, arşi, împuşcaţi,
Vouă vă scriu, colegi din tinereţe.
Un torent de pământ se prăbuşi peste voi
şi freamătă - cu freamăt de plante.

E tăcere, nemişcare şi gol
Vârtejuri de pământ, pe jumătate stinse -
Unde este durerea - gurilor moarte
cuvintele să nu le lipsească -

Iată, deasupra, înalt, în trunchiuri
din voi crescute freamătă nopţi şi vânturi,
pentru gurile pline de pământ şi var
în zadar căutaţi cuvinte -

E târziu, prea târziu pentru încătuşate mâini
prin neodihnite furtuni, nopţile să le sfarme.
În zadar pe cei vii îi chemaţi
cu plânsetul şi vaietul vântului.

Târziu, e târziu. Se ghemuiră vânturile
pajişti adânci ademenesc, arome de lumi subterane,
mai departe trebuie să sap sub pământ, mai adânc
până voi ajunge la voi.

Prea târziu, deja e prea târziu. Trebuie să tac,
depăşit şi uitat. În ochi morţi
se clatină copacii şi cântătorii grauri.
Oarbe torente de pământ se rostogolesc, se rostogolesc

Risipiţi prin rizomi de ferigi,
în rădăcinile mestecenilor şi-n zmeurari sălbatici,
plutim tăcuţi, încotro, pentru ce?
mai departe, tot mai departe - - -

poezie de Tadeusz Borowski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar vânt

Între răsărit şi apus
A mai rămas o filă.
Între cer şi pământ
A mai rămas un zbor.
Între buze şi cânt
Se frânge un cuvânt.
Între noi
Rămâne doar vânt.
Pe urmele tăcerii
Mă frâng.
Te strig.
Ecoul se rupe
La capăt de gând.
Aripile mă strâng.
Între zori şi asfinţit
A mai rămas un rând.
Scrie-mi pe el
Un pas
Să te ajung.
Rupe tăcerea din glas...
Între cer şi pământ
Sentiment frânt.
Între noi doi
Doar vânt.

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu? M-am întrebat
Pe mine când iar, singur,
Stăteam cu mine-îngândurat
Ca mintea să-mi asigur.

Sunt doar un boţ de lut trântit
Pe-o roată-ameţitoare
De un Olar ce-a-îngăduit
O urmă de suflare.

Sunt doar o stâncă seacă pus
Pe-un băţ uscat, de paie,
Ce doar priveşte-un pic prea sus
Ca cerul să îndoaie.

Sunt doar un bolovan ce vrea
Mai sus să urce, dară
Pe paiul ce-i subţire, prea
Greu cade când să sară.

Pământ prea moale-s, roditor
Doar de un praf subţire
Care se-aşterne-întâmplător
Ca noaptea,-n amorţire.

Un foc de frunze fără de
Vreo gură să m-adape
Cu-o frunză ce se desprinde
În vânt ca să se scape.

Ce corp de carne zămislit
Răspunzător şi bine,
Dar care nu-i deloc păzit
De furtuna ce vine.

Ce pot să fac să mă-întăresc,
Ce vraje, ce cântare,
Ce parte ştiu să pregătesc
Când văd că totul moare?

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta

Soarele a băut râul
Valuri străvezii de căldură aduc
Aminte de valurile unui mort
Au rămas bolovanii
Au rămas rădăcinile
Au rămas scheletele albe ale celor înecaţi
Plouă
Cerul s-a înduioşat.
Mâine albia din nou va fi plină
Vor rămâne la fund bolovanii
Vor rămâne la fund rădăcinile
Vor rămâne la fund scheletele albe
ale celor înecaţi
În ochii mei persistă groaza
Când râd va seca din nou
Vor fi aceiaşi bolovani
Vor fi aceleaşi rădăcini,
Vor fi mai multe schelete.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poticnire...

Mi-am scos gândurile la aerisit,
Când muza poetică s-a poticnit,
Precum calul priponit
Şi a sărăcit în cugetări de noapte,
Când braţele iubirii mi-au fost amputate.

O iubire, rucsac greu!
Cărat în spate zi şi noapte,
Cu capricii nedorite sau prea adorate,
Mă înalţi la cer în zile senine,
Ca trilul ciocârliei peste dealuri înalte,
Dar mă d-ai şi de pământ,
Ca trâznetul în plină noapte,
Atunci când mă simt bine
Precum peştele în cristaline ape.

Iubire, cine să-ţi înţeleagă caracterul sucit?
Ce gânduri ai cu mine? Încă n-am pierit....
Am nevoie de tine, ca de aer, de cer şi pământ.
Toamna vieţii îmi zâmbeşte la orizont
Şi eu mai am atâtea lucruri de împlinit,
Dar n-am imunitate fără tine iubire.
Dă-mi valorile tale la timp!
Căci în lipsa ta, orfană sunt de toţi şi de toate,
Nu vreau ger sufletesc,
Ascuns în cununi fals înflorate,
Nici muze poticnite de timp.

poezie de Valeria Mahok (26 noiembrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este pământ

Este pământ până sus în cer,
Atmosfera e de pământ
Pentru că e a pământului,
Pe burlanele gravitaţiei
Plouă-napoi pământul,
Icari şi Meşteri-Manole de pământ
Cad de pe acoperişul pământului,
Gravitaţia e pământ.

Noi trăim în pământ.

Cu timpul devenim mai grei
Şi fruntea ne intră mai jos
În pământ.

Şi nu există moarte
Pentru că nu contează dacă eşti
Mai în nori sau mai în uitare
În pământ.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge primăvara

Ninge când n-ar trebui să ningă.
Ninge în plină primăvară,
Peste tine, peste mine.
Peste carnea noastră,
Peste buzele ce se sărută şoptind şoapte de dor
Şi cuvinte de caramel...
Ninge peste străzile pustii
Şi peste florile albastre,
Peste gândurile noastre rătăcite, speriate de şoapte
Ninge peste îngeri,
Peste morţi ninge cu ecoul tăcerilor mele!
Peste vise şi peste curcubeul realităţii noastre...
Ninge ca şi când ar fi primăvara ultimei zile din an.
Poate că ar trebui să aştept venirea primăverii viitoare
Cu un alt soare mai puternic s-o dezgheţe...
Pentru că a nins şi peste muza mea, pe şevaletul iubirii.
De-ar fi iarnă acum, aş sări în sus, de fericire,
Că dragostea mea de copilărie
Ar putea topi zăpada într-un minut, cu o colindă.
Cât va trebui să mai aştept?!
O altă primăvară fără să ningă?
Căci primăvara asta îmi este aridă...
Plouă cu lacrimi din liniştea mea,
Pe drumuri de căutări...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara furată

Mi-ai furat primăvara,
Cu pomi înfloriţi
Şi liliacul ce s-a aruncat
În dansu vântului cald,
Pe cerul pustiu.
Oamenii nu mai sunt fericiţi.
Chiar şi eu îngân odată cu ei,
Plânsul revărsat într-o lacrimă,
Pe cerul de patimă.
Lumina s-a împărţit în felii
Pe cerul de muselină -
O lumină divină.
Doar credinţa ne-a mai rămas
În primăvara din glas.
Oftăm, dar pe buzele noastre
Au răsărit trandafirii.
Credinţa a rămas simbolul iubirii.
Lumea se va schimba.
Eu sunt doar steaua ce luminează
Conştiinţa. Sunt trează
Şi aştept învierea promisă.
Se apropie Sfintele Paşti.
E tăcere-n oraş...
Doar porumbei zboară -
În chipul Duhului Sfânt
Cu privirea măsoară
Durerea de pe pământ.
Vor aduce clipa-nvierii cu fiecare
Rază ce se coboară.
Va fi pentru omenire
Şi pentru Univers,
Din nou, primăvară.
Viaţa va căpăta un alt sens...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jojo

Parcă-aud râsul cald, ca un vin dulce-n mine,
Îmi plăcea să-ţi vorbesc,
Nopţi întregi petrecând
Spre albe dimineţi.
Te rugam să îmi cânţi
Cântece de departe,
cu bretoni şi întinderi marine
Cu Saint-Cast dormind
pe und fond tumultuos.
Jojo,
Tot mai cânţi, şase metri-n pământ,
Nu eşti mort, nici măcar în adânc.
Seara asta coboară
Ca orişicare alta,
Noi luptăm pentru un Saint-Nazare
Sau pentru ocuparea unei alte Olimpii.
Pe fond de cimitir,
Vorbim neliniştiţi
Despre vechi tinereţi şi morţi imature,
Într-o lume prea tristă, nebună.
Şase metri-n pămînt, eu ţi-i port,
Sub care, tu zăcând, nu eşti mort.
Jojo,
Tu îmi redăruieşi râsuri moi din adâncuri,
Noutăţi despre timp,
Despre morţi ce se-ascund
Anonime, în lucruri,
Să-nţeleg că mereu te-oi purta mai departe?
Jojo,
Tu numeşti chiar o floare
Ca un semn vag de carte
Mâinile-mi tremurând
În timp ce vreau să plâng,
Doi sărmani, într-un gând.
Şase paşi sub pământ, fratele meu,
Tu încă nu eşti mort, ci cânţi mereu.
Jojo,
Te trezesc dimineţi,
Răsărituri, apusuri,
Şi văi amputate, în falduri,
Se-ntind peste inima-ţi ruptă,
Îmi întind braţele să te cuprind
Peste fiinţa ta oprită-n timp,
Din umbra ta apusă
Ce râde încă în lumina de cântec, descompusă.
Şase picioare sub pământ, fratele meu,
Peste şase adâncuri vii, eu te iubesc mereu,
Jojo.

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un timp anume

Într-un timp anume
voi pleca din viaţă.
Tu să mă plângi lume
când inima-mi îngheaţă.

Când sufletu-mi aleargă
către nu ştiu unde,
O amintire vagă
pe pământ rămâne.

Fiinţă nedefinită,
urcată la cer,
Prin lumea împietrită,
voi rătăci stingher.

Găsindu-mi cândva locul
şi eu voi împietri.
De sus, veghindu-mi corpul,
mereu voi străluci.

poezie de Dumitru Delcă (9 noiembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crisalida

cât de adâncă
şi plină de molii
e noaptea
când eu îmbrăţişez
un arbore
gândind că-mi iau seva
din rădăcinile lui
între noi latră
câinii zăpezii
şi muşcă profund
din prima sclipire a lunii
peste un timp îngheţat
eu mă leg de acelaşi copac
şi visez cu mult mai departe
tu dormi cu ochii deschişi
într-un alt cer
sicriu-crisalidă
nepăsător
la toate durerile lumii

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul- Inima
Sunt copacul inimă
Ce-şi trage seva din adâncuri.
Primăvara,
Culori de catifea
Îmi înfloresc pe ramuri.
În adâncul fiinţei mele,
Cântec de iubire răsună.
Un cântec ce vieţuieşte
În sămânţa roadelor mele.
Dragostea lor, mătase diafană,
Îmi învăluie tulpina
Şi zboară odată cu fluturii
Şi cu petalele florilor,
Amestecându-se
Cu albastrul Curcubeului.
Din inima sacră a trunchiului meu,
Cresc frunze şi flori
Cu faţa către Dumnezeu.
O privire arunc în adâncuri,
În templul sufletului meu,
Unde un cântec de harpă s-aude,
Cântat de mâini nevăzute,
Un cântec închinat lui Dumnezeu.
Parfum amărui şi verde
Urcă pe Coloana Infinitului
Până sus, spre Albastru.
Mi se înfig rădăcinile în Ceruri,
Prelungindu-se până la stele.
Din ele cresc ramuri
Înmugurind spre soare.
Sunt acum,
Copacul - inimă
Cu rădăcinile în Cer
Şi ramurile în Pământ,
Cuprins de vârtejul ameţitor
Al vieţii…
Sunt un arc între Cer şi Pământ,
Precum Curcubeul este
Un arc prin care curge neîntrerupt
Viaţa, Iubirea, Speranţa...

citat din Floarea Carbune
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aducătorul de iubire

Cuprinse de dragoste sunt uneori
miresmele văzduhului...
Cum, nu-ţi mai aminteşti
aprinsa nebunie a culorii?

Într-un cer subţire se-ncurcau
laolaltă
fluturi bezmetici şi pânze de păianjen.

Prin ferestrele zilei
o voce îmi devenea tot mai familială
Inelele ni se rostogoleau peste tâmpla fierbinte
a nopţii. Sfârtecată era doar iluzia.
Respiră-mă odată cu octombrie-
aducătorul de iubire-

Azi, ceasul a-nverzit cuminte-n perete,
mestecenii aprinşi coboară nechemaţi
într-un timp al durerii.

Târziu,
mimul din mine dansează,
cu lacrimă nopţii
îngânându-ţi numele.

poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAŞI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi pierduţi

Voi rămâne aici,
cu rădăcinile înfipte
în pământul parfumat
de osemintele dorinţelor albite,
cu braţele înălţate spre cer,
precum ramurile copacului clucer,
căutând paşii mei pierduţi
în orizontul norilor balamuţi.
Gândurile mele frunze-n vânt,
vor căuta cuvintele tale
spulberate cu avânt
precum confetele de mici alice zburătoare
în zi de sărbătoare...
Odihneşte-ţi aripile obosite,
de prea multe furtuni sprijinite...
Voi legăna visele tale
în poala-mi încălzită de patosul iubirii orientale
şi când vei fi pregătit,
într-un nou zbor vei ţâşni negreşit,
lăsându-mă uşoară, spre răsărit privind,
cu o pană între degete, surâzând.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pură dimineaţa

Pură dimineaţa
Se arată cu soarele la răsărit
Cerul se vede-n oglindă
Ca un tablou de cristal
A mai trecut un veac
Fără odihnă, al nopţii val
În care se pătrunde liniştea
Caii sunt orbi şi eu departe
În galbene culori discrete când, răsărind
Când asfinţind, până la moarte
Mă tot colindă dragostea de tine
Aş vrea să zbor dar tot se fringe a minţii mele
Aur e talaz se aşterne mare,
Contopindu-şi norul în sfere de lumină pe obraji
Râd şi plâng ca în vechea rânduială
Săgeţi spre cer cu trupul de pământ
În ochi privindu-se statuile
Coboară din mit în nemurire spre pământ.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre spini răsuflă cerul

peste rugi spinoşi şi fără vlagă
se răsfrâng bucăţi de raze şi de cer
mangaind pamantul vested
ce se-ascunde de pacat si ger.

printre scoarte curg si mai rasar umile
lacrimari de roua-n mir prea sfant
din boboci straini cerandu-si viata
din strafundul verde de pamant.

ca din tunet se aud galceve
de culori si muguri noi venind
dand tribut cantarile iubirii
şi lasand doar oda vietii lor curgand

din lalai amare ce le poarta vantul
peticind si stele si paduri
încoltesc samanta altui grai de huma
să rasune-n mii de colturi.

se-mbrancesc si toate sunt doar una
şi iubiri, si ura la un loc
şi rasar incet din palma de cutuma
multi lastari cu umbre de noroc.

se inmoaie rugii cu iubirea-n crestet
şi scancesc ca pruncii,-inflorind
printre spini amari sa rasufle cerul
dând din viaţa lor, verdelui pământ.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi pierduţi

Voi rămâne aici,
cu rădăcinile înfipte
în pământul parfumat
de osemintele dorinţelor albite,
cu braţele înălţate spre cer
precum ramurile copacului clucer,
căutând paşii mei pierduţi
în orizontul norilor balamuţi.
Gândurile mele, frunze în vânt,
vor găsi cuvintele tale spulberate cu avânt
precum confetele ca mici alice zburătoare
în mare sărbătoare...
Odihneşte-ţi aripile obosite,
de prea multe furtuni sprijinite...
Voi legăna visele tale
în poala-mi încălzită de patosul iubirii orientale
şi când vei fi pregătit,
într-un nou zbor vei ţâşni negreşit,
lăsându-mă uşoară spre răsărit privind,
cu o pană între degete, surâzând,

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!