Iarna

Te-ai îmbrăcat în mantie-argintie,
Ca o mireasă, iarăşi, tu, câmpie.
În zale argintate... feerie.
Ne-ai pus în palmă vis, tăcere,
Şi-n suflete melancolie.
Ne umpli cofele cu miere, cu nuci, cu vin şi veselie.

Copacii altădată de smarald
Acum în soare-ndepărtat, ne ard.
Ai pus tabloul rece şi divin
Cu liniştea-ţi de-acum ne amăgim.
Dumnezeiesc şi îngheţat deodată,
Lumină blândă, cump décor, ne iartă!

Străluce-n noapte lacul îngheţat
Şi puntea-i rece, alte zori aşteaptă,
Colindători ce vin la colindat.
Iar focul arde+n sobă şi ateaptă
Copiii şi bîtrâni ce spun poveşti
Şi Moşul, Moşul cel de altădată.

Ca un cărbune, azi, încins în vatră,
S-a-mbujorat de-atâta trudă chipul
Şi linişte-i afară. Şi se-aude,
Cum răguşit, tuşeşte doar bunicul.
E iarnă grea, dezlănţuită, crudă.
Şi uflă vântulpeste tot. Ascultă!

Cupacii goi sunt şi sunt tare trişti...
Dar va veni şi clipa trezirii lor cândva.
Când dezmorţiţi, sălbatici, altruişti,
Spre Dumnezeu din nou s-or înălţa.
Şi-n haină nouă, proaspăt primeniţi,
Se vor trezi la viaţă fericiţi.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacul Îngheţat

Pe lacul îngheţat,
Ce iarna rece îl desmiardă,
Se ceartă veseli porumbeii
Dansând pe pufoasa neauă.

Ninge-ncet cu fluturi albi
Pe gheaţa tare, în vis de iarnă
Cer şi lac, îngemănate
La orizont îmbrăţişate.

Ceaţa rece se ridică
De pe gheţuri aburindă,
De pe cer Luna pleacă...
Şi în loc, Soarele se ridică.

O nouă zi pe cer se-arată,
Pe cer Soarele triumfător străluce',
De sub gheaţa răcoroasă
Viaţa creşte, reînvie.

poezie pentru copii de Edmond Ioan Siladie (24 mai 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine e Crăciun

Copiii stau cuminţi în pat
Azi, în seara de Ajun
Ei ştiu că Moşul va veni
Ei ştiu că mâine e Crăciun.

Moş Crăciun în sanie urcă
Va intra pe porţi, pe uşi
Cu un sac cam mare-n cârcă
Ajutat de spiriduşi.

Când ajunge lângă brad
Cel în roşu îmbrăcat
Roagă-te să-ţi dea cadoul
Darul cel mult-aşteptat.

Vor veni colindători
Pe noi toţi să ne încânte
Cu colinde şi cu flori,
Să zâmbească, să ne cânte.

Copiii stau cuminţi în pat
Azi în seara de Ajun
Ei ştiu că Moşul va veni
Ei ştiu că mâine e Crăciun.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire eternă

Acum, când simt că te-am pierdut pentru vecie,
Iubirea noastră suferă de amnezie...
Sentiment, joc, ascuns în cufărul uitării,
Ce dau fiorii tragici ai durerii.

Iubirea noastră a-ngheţat precum în luna lui Gerar,
Iar inimile noastre au promoroacă;
Fulgii ce îşi cântă dansul efemer,
Iubirea noastră a rămas doar un mister.

Te caut zi de zi, în tăcere,
Iubirea mea, te-ai rătăcit prea devreme...
Este prea mare puntea între noi,
Acum, când ceasul dragostei a stat,
Iar florile iubirii au îngheţat.
Livia Mătuşa

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă anotimpului rece

E satul îmbrăcat în sărbătoare
Şi vineţie este-ntreaga zare.
Miroase încă-a lemne arse-n vatră,
Dealul îmi pare un colo de piatră,
Prin neaua ca un miel abia fătat,
Trec prunci gălăgioşi la colindat...
Se-aude glas şficuitor de bici...
Ce bine e de sărbători aici!

E satul îmbrăcat în sărbătoare...
În mantii reci, străluce dealul mare,
Doar jad de brazi sub seceră de lună,
Împodobesc pământul împreună.
În seara asta daruri vor primi
Cei mai cuminţi şi cei mai buni copii.
Se roagă la icoană, apoi în pat,
Pornesc în somn, alt drum de colindat.

Şi vineţie este-ntreaga zare
Şi ninge, ninge, ninge pe cărare!
Ninge prin sat, pe uliţe... Deodată,
Un câine latră... -I cineva la poartă.
Îl văd pe tata, iese în pridvor.
- E un străin pribeag şi călător.
- Adu-l aici! îi zise mama. Iată!
L-o ospăta cu vin şi pâine caldă.

Miroase încă-a lemne arse-n vatră,
Miroase-a nuci şi a gutuie coaptă...
Vuieşte vântul pustielnic, trist,
Iar puncii dorm colindători în vis.
Trasă de reni, alunecă în noapte
O sanie cu darurile toate
Şi printre brazi, mulţime de copii,
Aşteaptă-n taină zorile de zi.

Dealul îmi pare un colos de piatră
Copilăria-i astăzi depărtată,
În suflet însă sunt un prunc mereu,
De-ceea îl aştept pe moş şi eu.
Nu vreau prea multe, îmi dorec decât
Să fiu acelaşi prunc de la-nceput.
Mă rog să ţină vraja noaptea toată...
Dar totu-a fost, a fost, a fost odată!

Prin neaua ca un miel abia fătat,
Alerg la săniuş, la colindat.
Spre transcendent, şuviţe argintii
Îmi strălucesc la tâmple. Ce pustii
Sunt satele acum! Ce triste par!
De ce nu-s prinse în divinul har?!
N-aud urări... Şi brazii unde sunt?!
Beteala lor de stele s-a pierdut?!

Trec prunci gălăgioşi la colindat...
Sfielnic, îi aud la uşi cum bat,
Dar nu mai vor ca-n alte dăţi colaci,
Nici nuci, nici mere dulci, nici cozonaci.
Şi farmecul acelor seri s-a stins!
Sunt o poveste! Poate-i doar un vis...
Copilărie, asta ămi doresc,
Să pot şi eu să mă mai veselesc...

Se-aude-un glas şficuitor de bici!
Pe ia mea ţesută cu arnici
Văd ape limpezi, câmpul înverzit
Şi soarele de negre nopţi cernit,
Valuri de grâne, macii din cosiţe,
Argintul de pe fote şi altiţe...
De le-aş avea în dar de Moş Crăciun,
Aş fii atât de fericit acum.

Ce bine e de sărbători aici!
La masă cu bunici şi străbunici,
Să prinzi în joc de flăcări vis de prunci,
În lacrimă durerea să-ţi alungi...
Dar timpul trece şi-ai ajuns bătrân,
Bunic pentru nepoţii de acum.
În gânduri, om de nea, de-acum veghează
Sufletul care încă mai visează.

Ce bine e de sărbători aici!
Se-aude glas şficuitor de bici,
Trec prunci gălăgioşi la colinat
Prin neaua ca un miel abia fătat.
Dealul îmi pare un colos de piatră,
Miroase încă-a lemne arse-n vatră
Şi vineţie este-ntreaga zare...
E satul îmbrăcat de sărbătoare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa începutului de iarnă

Şi a venit şi iarna, în sfârşit!
Colindători prin sate au pornit...
Miroase-a cozonaci şi-a pâine coaptă,
Lemne de brad se-aud pocnind pe vatră.
Betea şi vâsc împodobesc icoana
Şi în fereastră parc-o văd pe mama.
Îmi spune iar poveşti... şi vântul bate...
Mi-e gândul dus spre nicăieri, departe...

Şi a venit şi iarna, în sfârşit!
Biciul, de ger, în patru-i şficuit.
E rod bogat în anul ce-o să vină,
Prinos de flori şi fluturi în grădină,
Hambare pline, câmpuri înverzite,
Bogate case, struguri, multe vite.
Brazi străjuind în munţi cu semeţie
Şi oameni de aleasă omenie.

Colindători prin sate au pornit,
Uliţele cu vise troienind...
Bravi urători în haină populară
Cutreierând... Un vin cu scorţişoară,
Cu nuci şi pită îi aşteaptă-n dar...
E-o casă,-n poarta cu-un bătrân arţar,
Cu doi bunici cu suflete de prunc
La care, când mi-e dor şi eu mă duc.

Miroase-a cozonaci şi-a pâine coaptă...
Măicuţa plânge şi suspină, iată!
"Sunt eu, măicuţă dragă, sărut mâna!
Din alte ţări mă întorsăi acuma
Şi dor mi-era de voi, de grădiniţă,
Dor de arţarul falnic din portiţă.
Mă lasă să-ngenunchi! Apoi te roagă
Să-mi fie drumuri bune, maică dragă..."

Lemne de brad se-aud mocnind pe vatră...
Deschide uşa, pruncii să nu bată!
Să intre să ureze... Dă-le-n dar
Nuci şi colaci, ca-n fiecare an!
Şi mere roşii puse la uscat...
Dă-le să bea din sticla cu Muscat.
Sunt îngheţaţi şi-or fi urat destul...
Tu spune-le poveşti cu Moş Crăciun!

Betea şi vâsc împodobesc icoana
Şi florile-ncolţesc pe geam, ia seama!
În noaptea asta-i ger şi focul arde...
S-aveţi, bunici, prinos de sănătate!
Plesneşte biciu-n patru zări şi plâng
La casa bătrânească când ajung...
Văd lacăte lucind şi doliul pus.
V-aţi dus iubiţii mei bunici, v-aţi dus!

Şi în fereastră parc-o văd pe mama...
Poate că-i doar Crăiasa Iernii, Doamna,
În râuri de lumină îmbrăcată,
Cu stele-mpodobită... Se arată
La ceas târziu, din ceruri coborând,
Maicuţa blândă pentru Pruncul Sfânt.
Dar... unde oare sunt colindătorii?!
Sunt troieniţi sub pletele ninsorii...

Îmi spune iar poveşti şi vântul bate...
Şi spulberându-mi visurile toate
Mă lasă-n noapte, troienit la tâmple...
De lacrimi grele ochiul mi se umple.
Umbra tăcerii crud mă încolţeşte,
Iar timpul trece, nu se mai opreşte!
Colindător cu mâinile-ncleştate,
Alerg – un ceas de trecere, spre moarte.

Mi-e gândul dus spre nicăieri, departe!
Bunicii-mi văd ivindu-se în noapte
Şi între noi troiene se ridică...
Îmi face semn din noapte-o bătrânică.
O prind de mână iute şi-n odaie
Lumina zilei parcă se-ntretaie.
Este Crăciunul... Ninge liniştit...
Colindători la poartă au venit.

Mi-e gândul dus spre nicăieri, departe.
Se-aud din nou poveşti şi vântul bate
Şi în fereastră parc-o văd pe mama
Betea şi vâsc împodobesc icoana.
Lemne de brad se-aud pocnind pe vatră,
Miroase-a cozonaci şi-a pâine coaptă,
Colindător prin sate am pornit
Şi a venit şi iarna... în sfârşit!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă nuanţelor de gri

E cerul gri şi plouă-n noi,
Ascunse în tăceri sunt toate,
Copacii-s trişti, copacii-s goi,
E poate cea mi lungă noapte.
Noaptea în suflete se lasă
Şi sub copacii adormiţi
Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă,
Mai tineri şi mai fericiţi.

E cerul gri şi plouă-n noi
Sub pelerinele de negru.
Şi plângsub pleoape, plâng şi ploi
Din cerul de un gri integru.
Ne dor tăcerile... Deodat'
În noi o flacără se-nalţă
Şi visul iar s-a-mbujorat
Căci prinde iar speranţa viaţă.

Ascunse în tăceri sunt toate
Şi lumea parcă a adormit,
Dorm somn de veci sub ramuri moarte
Lumini ce-n noi au încolţit.
Pe cer, de-acum nu mai sunt stele
Şi sub o pătură de nori,
Dorm toate visurile mele,
Dar ştiu că vor renaşte-n zori.

Copacii-s trişti, copacii-s goi
Şi doliu peste tot se lasă.
Noi, în tăcere, numai noi,
Ne vom întoarce iar acasă.
Cobori pe treptele de gri
Quasar înveşmântat în ceaţă
Pe sub apusuri viorii
Să zbori, cu fluturii învaţă!

E poate cea mai lungă noapte –
Un şal pe umeri s-a lăsat,
Nu se-aud clopote, nici şoapte
Şi-atunci mă-ntreb ce s-a-ntâmplat.
Şi încolţesc tăceri în mine
Şi sufletul îmi e rănit,
Tăcerile îmi sunt străine,
Trec aripi gri prin infinit.

Noaptea în suflete se lasă
Şi trec pe ceruri păsări gri,
Voaluri gri mă poartă-acasă
Înspre nopţile târzii.
Plânge griul pe ogoare,
Grâul, gri în spicuri creşte,
Apoi cade-n ploi, din soare
Şi-n poeme încolţeşte.

Şi sub copacii adormiţi
Dorm frunze gri. Gutuie coaptă
Se-aprinde-n mine. Voi sluji
Această noapte-mparfumată.
Alai de gri... s-a înnoptat...
Un petec gri de cer, apune
Şi plouă pe un gri asfalt
Cu gri stelar şi-nchinăciune.

Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă,
Nor timpii în târziul ceas.
Îmi este viaţa mai frumoasă,
Feştila,-n gri muiată,-a ars.
Şi griul iar se risipeşte
În pure primăveri de vis,
Caisul deoată înfloreşte
Şi plouă floare de cais.

Mai tineri şi mai fericiţi,
Bătrâni se-mbracă-n haine grele,
Cu paşii mici şi şerpuiţi,
Coboară drumuri de mistere.
Se pierde griu-n rubiniu,
Speranţa încolţeşte-n noi,
Copaci de gri s-au scuturat
Şi nu mai sunt atât de goi.

Mai tineri şi mai fericiţi
Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă
Şi sub copacii adormiţi
Noaptea în suflete se lasă.
E poate cea mai lungă noapte,
Copacii-s trişti, copacii-s goi,
Ascunse în tăceri sunt toate,
E cerul gri şi plouă-n noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii sufletului

trec obosit printre gânduri zălude
mereu mă petrec, nimic nu aleg
e noapte polară, se iubeşte la fel
foc este în mine şi în timpul prezent

eu nu ştiu azi ce ştiu
mă ninge în lumină în mod coerent
mă cauţi femeie prin vreascuri globale
mă cerţi, mă alungi şi mă ierţi

pe urmă e ceaţă
nimic nu a mai rămas la urmă
apoi a fost o zi nouă în altă zi
fugeam să mă uit

ardeam pe un rug
picioarele curg printre trepte de lut
este ceaţă şi plouă
pe treptele lumii şi plâng

apoi s-a pus ninsoarea la poli
ningea cu fulgi albi de fecioară
mă apropii de tine tăcut şi confuz
era frig în tine, în noi

se întuneca iarăşi în lume
ningea cu tăceri
nici nu mai ştiam dacă sunt
eu te chemam într-o zi, ştiam că n-ai să vii

ningea pe la noi
bătea timpul în geam
mereu ca altădată
eu căutam în nămeţii sufletului, o fată

clipa asta nu mai tace
veneam târziu
când nu o să mai fii
şi dacă vii, eu cine sunt în nopţi pustii

te strigam, te chemam
era frig în casă
picurau pe geamuri amintiri
se stingea clipa, era târziu, în lume, în jur

şi totuşi ninge afară
mereu ca altădată
ochii tăi, făclie în noapte
mă întrebai retoric, dacă tu, atunci eu

pe coapsele tale
căutam un iad
frigul iar mă arde
mâinile se loveau de un sân, ireal

se scurge un timp, mai trece un veac
paşii fug, nu se ajung
între noi, doar părul tău, dorul meu
şi sărutul a rămas

mă înţepam în spini
rana asta doare
eu scriam femeie
cu îngeri trecând

clipa asta se învârte
se întinde şi cuprinde
trupul, gândul şi femeia
ce mă aşteaptă în prag, de drag

nu, nu pleca femeie
chipul tău, icoană vie
voi veni în zori la tine
peste paşii scurşi în gând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun

(Dedic această poezie nepoţeilor mei: Ştefan şi Maria
şi tuturor copilaşilor)

Pe-un tărâm, tare departe,
Aurora, zeiţa zorilor străbate,
Într-o caleaşcă aurită,
Cu cai buieştri dăruită,
Cerul, nordul îngheţat,
Focuri colorate-a deşirat.
Din înălţimi, tainic coboară,
Moş Crăciun pe-o sănioară.
E trasă de reni nărăvaşi,
Rudolf, curajos înaintaş.
Are moşul o căsuţă,
De turtă dulce, foarte drăguţă,
Grijită de spiriduşi,
Ce mistere după uşi!
Acolo, fac jucării,
Dulciuri coc pentru copii,
Cât este ziua de mare,
Aranjează, dau culoare.
Pregătesc un tractoraş,
Un căluţ, un iepuraş,
Trenuleţ cu şine gri,
Păpuşi, rochii fistichii.
Avioane milioane,
Pixuri roşii şi creioane.
Curg valuri de ciocolată,
Acadele, îngheţată.
Bombonele colorate,
Caramele aromate,
Globurile poleiesc,
Betelele strălucesc.
Brazi înalţi şi multe stele,
Luminiţe printre ele.
Sania aşteapt-afară,
Saci încarcă, leagă sfoară.
Rudolf, sprinten, fericit,
Sănioara a pornit.
Merge moşul într-o noapte,
Toată zarea o străbate.
Copiii din lumea-ntreagă,
Seara asta se întreabă,
Dacă vine Moş Crăciun?
Rugăciunile îşi spun.
Fug la geamuri şi la uşi,
Iscodesc pe la mătuşi,
Dacă l-au văzut pe moşul,
Urmăresc şi soba, coşul.
Şi deodată: -Ho! -Ho! -Ho!
Se aude de-acolo.
O fi moşul? Cine-o fi?
Aţi fost cuminţei copii?
Casa toată-i luminată,
Un brad mare se arată,
Sclipesc globuri şi betele,
Luminiţe şi mărgele.
Moşul este prietenos,
Barbă albă, glas duios.
Haina roşie, cu nea.
Ţine-n mân-o mică stea.
O agaţă-n vârf la brad,
Artificii multe ard.
Se aud colindători,
Clopoţei şi urători.
Ştiţi copii o poezie?
Daruri, moşul are-o mie.
Deschide sacul uşor,
Uite sare-un puişor!
O papuşă, un tractor,
Doamne! Un calculator!
Trenuleţ cu baterii,
Rochiţe, bijuterii.
Bomboane şi ciocolată,
Prăjitură vanilată,
Nuci şi mere aurii,
Haideţi iute, măi copii!
Câte daruri ne-a adus!
Moşule, unde te-ai dus?
De ce n-ai mai stat un pic
O colindă să-ţi mai zic?
Are moşul drumuri multe,
Dorinţele vrea s-asculte.
Să împartă bucurie,
"De-acum până în vecie".

poezie pentru copii de Adriana Tomoni
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare la vatră

Nu mă culc pe nicio ureche,
nici nu aştept pe la colţuri,
fiindcă n-am astâmpărul necesar,
tu mă chemi întotdeauna la vatră
unde totul arde, nu aşteaptă tergiversări.
Simt ce şi cum trebuie să mă mişc
chiar şi-n încurcători stupide
în care m-au vârât alţii.

Sunt surprins de mijloacele folosite
fără să-mi stăpânesc voinţa
şi nu aştept să mă răcoresc,
să devin rece
când sufletele sunt pe jeratic
şi se frig.

Doresc să-mi câştig liniştea,
să dorm
în fiecare noapte de somn.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni cândva o vreme

Va veni cândva o vreme
Când cuvinte or să moară,
Când priviri or să blesteme
Şi nimic n-o să ne doară.

Va veni o noapte lungă,
Plină de-ndoieli... şi rece,
Clopote vor bate-n dungă,
Toţi pe lânga noi vor trece.

Va veni cândva o vreme
Când pământul va fi piatră,
Când lumina... se va teme
De cenuşa strânsă-n vatră.

Va veni... o clipa-n care
Plumbuitul întuneric,
Ne va arunca-n uitare
Şi-ntr-un univers eteric.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă-n afară şi-n noi

Arcadă de frunze aurite şi plânse
Ne-acoperă fruntea
Bătătorită de vise.
Speranţele ning la tâmple de gheaţă
În noi şi-n afară de noi, este frig.
Bântuite de stele,
Privirile trec aceleaşi,
Gălăgioase şi blânde
Peste arcuşuri obosite şi frânte.
Timpul copilariei,
Pudrat cu durerea prezentului,
A fuzionat
Într-un ritm lent şi nealterat.
Ce toamnă! Ce noapte!
În blocul operator al universului minţii
Asudează părinţii...
Tic-tacul tăcerii se-aude
Scurgându-se în clepsidra dureri.
Răniţi, pe un catafalc de petale,
Dorm copiii cuminţi.
Candele vii, ard, trec, trec grăbite spre mâine,
Spre toamne târzii -
Grâul copt strâns în pâine.
Brăţări de ramuri se prind de braţe,
În dansuri de suflete arse.
Părul croşetează poveşti
Cu gutui la ferştri.
Ne plimbam pe alei pustiite
Aducerile-aminte.
E toamnă... o toamnă cu temenele
De frunze şi miere.
Mătănii cad în râuri de ploi...
E toamnă-n afară şi-n noi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iarnă

Presară iarna lacrimi dalbe peste pământul îngheţat,
Acoperă cu flori de gheaţă ferestrele şi-ntregul sat.
Pe dealuri ea aşterne neaua cu străluciri ca de mărgea,
Copacii îi îmbracă-ndată în mantie de catifea.

Iar vântul intră-n jocul iernii şi viscoleşte fulgii toţi,
Cu veselie îi adună pe toţi copiii pe la porţi.
Ei vântul îl aleargă-n vale şi fulgii-i prind din zborul lor,
Apoi se tăvălesc râzând, pe-al iernii drag şi alb covor.

Iar iarna se înveseleşte şi-n jocul lor cu drag se prinde,
Din ceruri cerne iar ninsoare, ce lumea-ntreagă o cuprinde.
Din râsul pruncilor ea face pentru văzduhuri zurgălăi,
Ce-n nopţile de vifor pline suna-vor vesel peste văi.

În jocul iernii intră seara ca o măicuţă obosită,
Ea linişteşte copilaşii şi-n case-ndată îi trimite...
Iar iarna ca s-o pedepsească trimite crivăţul hapsân,
I-acoperă pe boltă luna cu norii ei ce-aduc furtuni.

În case-acum e cald şi bine, copiii s-au culcat de mult,
Afară singur vântul bate, cu inima-mi eu îl ascult...
Mă ninge-n suflet cu fantasme, iar vântul vieţii mă îngheaţă,
Doar inima-mi e încă jună şi desenează flori de gheaţă.

Presară iarna lacrimi dalbe peste-al bunicilor mormânt...
Mi-e dor de –a lor sfântă poveste, mi-e dor de-al lor blând, drag cuvânt...
Pe dealuri se aşterne neaua şi ninge-n suflet cu poveşti,
Curând la noi va veni Moşu... colindători pe la fereşti....

poezie de Gabriela Munteanu (8 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă rece...

... ce toamnă rece, mă-înfioară
scurtarea zilelor, de-acum
plâng salciile-crâng, să moară
stau frunze veştede, pe drum...

... se-aude scârţâit, de care
şi-n alte dăţi, am auzit
cocorii fâlfâind, în zare
se-adună norii, -n asfinţit...

... se-anunţă brumă, şi răcoare
se lasă peste-întregul sat
copacii mor, iar în picioare
purtăm noroiul, toamnei sfat...

... cu toţi noi ţinem, şi povară
ne este frigul, pişcător
e gerul, pân' la primăvară
adio soare... arzător!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe sublime

De frunze vântul a golit copacii
Şi crivăţul de-o vreme dinţii şi-i ascute
Pădurile pustii rămase-s de-acum mute
În jurul sobei se-nghesuie ortacii.

E vreme doar de fluier şi poveste,
La mare cinste de-acum e moşul bunul
Curând s-o coborâ iar din înalt Crăciunul
De el prin sfânt colind el astăzi ne vorbeşte.

Cu suflete curate în jur se-adună pruncii
Şi-n glasul lor curat de clopotel
Colindul se înalţă sus la El

Din dalba puritate şi din albeaţa frunţii
Şi simţi cum peste suflet pogoara-ncet seninul
Si clipa care curge e una cu sublimul.

poezie de Valeria Tamas Iacob
Adăugat de Valeria Tamas Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ne-ai adus

Tu ne-ai adus iertarea.
Ne-ai dat Salvarea-n dar.
Ne-ai scos din închisoarea
păcatului murdar.
Ne-ai dat o nouă fire
şi un veştmînt curat.
Dar noi, ca mulţumire,
Isuse, ce ţi-am dat?

Tu ne-ai adus putere,
scîntei din focul tău,
o sfîntă-nvăpăiere
ce mistuie ce-i rău.

Spre veşnica cetate
o cale ne-ai tăiat.
Dar, pentru-acestea toate,
Isuse, ce ţi-am dat?

Tu tot ce-aveai în lume
şi-n cer ne-ai dăruit:
şi inimă, şi nume,
şi Duh nemărginit.

Şi-n zarea albăstruie
Tu ce-ai luat şi cît?
... Doar patru răni de cuie
şi-o rană-n piept. Atît...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moşul meu

Toamna-şi ia din şevalet tot tabloul de aramă,
Se apropie încet Sărbătorile de Iarnă...
Pomul verde de Crăciun vrea să fie -mpodobit,
Nepoţelul meu cel mic a scris tot ce şi-a dorit:
Schiuri şi patine noi, un rucsac şi geacă albă,
Ca să fie asortat, când zăpada o să cadă.

Îmi doresc şi eu ceva dar nu ştiu cum să vă spun...
Vreau un Moş Crăciun mai tânăr, căci al meu e taciturn,
Abia merge, abia şade, ochelari mereu îşi pierde,
N-are zâmbet, n-are vlagă, nu aude, nici nu vede.
Dacă-a fost mereu aşa? Nu, nici vorbă... un frumos...
Numai timpul e de vină, a întors totul pe dos.

Intră frigul pe fereastră.... amintirile învie....
Moşul face foc în sobă şi-o cafea mi-aduce mie.
Am spus cumva"taciturn"? Am greşit în exprimare,
Moşul meu e cel mai bun, nu-mi doresc nicio schimbare
Ochii verzi sunt tot la fel... pasul nu-i aşa vioi,
Dar vom merge mai departe, tot de mână, amândoi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când întâlneşti o pasăre albastră

Când întâlneşti o pasăre albastră,
ascultă sfatul ei.
Priveşte florile din glastră,
şi-n sobă, focul cu scântei.
Pasărea albastră-ţi spune:
păstrează-ţi lacrimile.
Vor veni şi vremuri bune
şi-ţi vor şterge patimile.
Glasul ei îţi va mai spune,
că soarele va răsări,
doar când luna va apune
şi oamenii se vor trezi.
Cu patimă, ea îţi mai spune
că întoarcerea la rădăcini,
de unde eşti plecat în lume,
te bucură, nu mai suspini.
Asta doar în lumea vie,
că în lumea împietrită,
zborul tău din colivie
nu este o reuşită.
Ascultă sunetul, vezi lumina
şi-n viaţă, drumul e deschis.
Soarele va lumina grădina
şi vei trăi ca-n Paradis.
Ascultând pasărea albastră
vei deveni mai înţelept.
Vei înţelege lumea noastră.
Asta de la tine-aştept.

poezie de Dumitru Delcă (16 iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste ironică

Din clipa când te-am întâlnit
O boală m-a cuprins subit
Şi din coşmaruri nu mai scap
Şi veşnic am dureri de cap.
Din zori de zi, când mă trezesc,
Eu doar la tine mă gândesc.
Mă tem că nu te mai zăresc,
Deşi din suflet o doresc.
Mă doare sufletul de dor,
Mă mistui de al tău amor
Şi inima mi-a îngheţat
De când în ea te-ai instalat.
Nici stele nu mai pot sclipi,
Nici flori nu mai pot înflori
Şi totul e un chin cumplit
De când pe tine te-am zărit.
Ai milă, tu, de viaţa mea
Şi nu te mai lega de ea
Că firul ei e-n mâna ta
Şi-n tine-i fericirea mea
Dacă vreodată vei zări
Doi ochi, plângând noapte şi zi,
Sunt ochii mei şi nu uita
Ei plâng după iubirea ta.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvon hibernal

Privesc din fotoliu, e iarnă afară,
iar focul din sobă îmi spune poveşti,
dorinţa din mine începe să doară,
te caut cu gândul, nu ştiu unde eşti.

Pe strada pustie se lasă-nserarea
şi gândul acasă se-ntoarce mai greu,
sub ţărmul stâncos se zbucimă marea,
cu stropii ajunge în sufletul meu.

Şi jarul din sobă mai tare trosneşte,
se-aude şi vântul cum bate în horn,
aştept la fereastră, în târg se zvoneşte
că vii din trecut călărind un licorn.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prilej

Unde sunt plecate
şansele de altădată
când se iveau în zori
acum nici la amiază
nu apar de fel
se pot întrezări
câteva după amiază
ca să se rărească
spre seară rătăcesc
să fie şi mai puţine
peste noapte
până vor să apară cândva
zic să mergem înainte
că înainte era mai bine.

poezie de David Boia (1 octombrie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!