Binefacerile lumii

Luna, care este capriciul însuşi,
se uită pe fereastră, pe când dormeai în leagăn,
şi îşi zise: "Îmi place copila".
Şi, plină de moliciune,
coborâ scara de nori şi trecu lin prin geamuri.
Apoi, se lăsă pe tine cu mlădioasă duioşie de mamă
şi îşi puse culorile pe faţa ta.
Ochii ţi-au rămas verzi, şi obrajii din cale-afară de palizi.
Contemplând-o pe această musafiră,
ochii ţi s-au mărit ciudat;
şi te-a strîns la piept cu atâta duioşie
încât ai rămas pentru totdeauna gata să plângi.

În acest timp, în împărtăşirea bucuriei tale,
luna umplea toată încăperea, aidoma unei atmosfere fosforice,
unei otrăvi luminoase; şi toată această lumină vie gândea şi zicea:
"Vei suferi veşnic înrâurirea sărutării mele. Vei fi frumoasă în felul meu.
Vei iubi ce iubesc eu şi tot ce mă iubeşte: apa, norii, tăcerea şi noaptea;
marea nemărginită şi verde; apa informă şi multiformă; tărâmurile unde nu vei fi;
iubitul pe care nu-l vei cunoaşte; florile monstruase;
parfumurile ce pricinuiesc delirul; pisicile care se înfioară pe piane,
şi care gem ca femeile, cu glas răguşit şi dulce!

Vei fi iubită de iubiţii mei, curtată de curtezanii mei.
Vei fi regina bărbaţilor cu ochi verzi,
cărora le-am îmbrăţişat la fel gâtul în mângâierile-mi nocturne;
de cei ce iubesc marea, marea imensă,
tumultuoasă şi verde, apa informă şi multiformă,
ţărmurile unde nu sunt, femeia pe care n-o cunosc,
florile sinistre asemănătoare cădelniţelor unei religii necunoscute,
parfumul ce tulbură voinţa, şi animalele sălbatice şi voluptuoase -
emblema nebuniei lor!"
Şi anume pentru aceasta, blestemat scump copil alintat,
mă aflu culcată acum la picioarele tale,
căutând în toată făptura ta răsfrângerea cutremurătoarei Divinităţi,
a fatidicei naşe, a otrăvitoarei nurse a tuturor lunaticilor!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vine-această duioşie ?

De unde vine-această duioşie?
Nu acestea sunt firele de păr pe care
L-am mângâiat, iar buzele pe care
Le-am cunoscut erau mai roşii decât ale tale.

Stelele au apărut pe cer şi-apoi s-au stins,
De unde vine-această duioşie?
Iar doi ochi strălucitori, la fel, au apărut şi-apoi
S-au stins, chiar lângă mine,-aici, sub ochii mei.

Eram obişnuită s-ascult imnuri mai înalte
În întunericul catifelat al nopţii,
Logodită – O, duioşie!
Acolo, chiar în pieptul celui care cântă.

De unde vine-această duioşie?
Şi ce-aş putea face-acum cu ea, spune tu,
Sfios adolescent, cântăreţ vagabond
Ale cărui lovituri de bici le simt atât de-acut?

poezie de Marina Ţvetaeva, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vine această duioşie?

De unde vine această duioşie?
Nu acestea sunt firele de păr pe care
L-am mângâiat eu, iar buzele pe care
Le-am cunoscut erau mai roşii decât ale tale.

poezie de Marina Tsvetaeva, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De poţi fi!

Poţi fi cerul plin de stele şi n-ar fi o minune!
Poţi fi lacul veşnic dulce, plin de pasiune!
Şi minuni să faci pe lume, ce rost ar avea?
Când s-au şters a tale urme, adânci din viaţa mea!

Poţi fi marea toată, plină, plină de comori!
Poţi fi înger alb sau negru şi să mergi pe nori!
Să ai toate, să ai totul, când pe mine nu mă ai!
Dăruieşte-ţi viaţa toată, când mie nimic nu-mi dai!

Poţi fi cel mai bun din lume, să te laude lumea toată!
Poţi fi orice fiinţă vie, care încearcă şi o să poată!
Să atingă-n suflet marea, ce-şi revarsă lacrimi, valuri!
Dar când marea mi-a secat şi au rămas doar goale maluri!

Poţi fi ochiul ce priveşte şi priveşte neîncetat!
Poţi fi lacrima din mine, ce pe iarbă a picat!
Dar să ştii că orice ai fi, nu mai eşti cum tu ai fost!
Când de la mine ai plecat, şi deloc nu te-ai întors!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imensă, marea dansează şi fulgeră

Imensă, marea dansează şi fulgeră
În toată veselia şi gloria-i măreaţă.
O, nu mă-ngropaţi în lutul insensibil,
Ci în marea cea plină de viaţă!

O, îngropaţi-mă la o mie de mile de ţărm,
Acolo unde clocotesc valuri verzi, enorme
Şi unde-n neodihna oceanului fratern
Voi lua-n eternitate alte mii şi mii de forme.

poezie de William Ernest Henley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada Anului Nou

Lumea este o dulce înverzire, probabil
sufletul este verde ca marea, şi peste el trec uneori albatroşi să se inunde de florile verzi
ale lumii
purtam cofa plină de alge
plină de verde
nu de apă
care nu eram eu ci mâinile mele pline de verdeaţă
care curgeau peste mine
ierburile
îmi făceam loc printre verdeaţa mea
măcar mă străduiam
eram undeva dedesubt, sub o apă, care era ca un suflet
mare
cuprinzându-le
era verde
era linişte în oraş, era linişte, pe şosele treceau autoturismele grăbite, albe, toate albe,
taximetrele, luminile
lampadarelor
nu făceau faţă la atâta lumină stelară
pentru că
se schimba anul
şi stelele se schimbau pe cer.
în hainele cele noi
care începuseră să pâlpâie.
nu
era prilej nici pentru râsete nici pentru plâns atâta plâns în urmă
totul era ca înainte
se scriau poveşti
multe
închizându-se copertele deschizându-se copertele
închizându-se copertele se deschideau altele foarte repede
alta
alfa
cărţile
mele sfinte pe margini frumoase copertele
unele după altele
şi nici anul nu se va sfârşi la 31 decembrie
nici nu va începe la întâi
imixtitiuni şi întrepătrunderi ale dragostei şi a dragostei noapte-zi
în schimb
poate luna
se va trezi trecută ca o luntre
unde este mult peşte nou
somnul somonul şi sabita
iar la urmă
trezirea

din cerul de

peşte

în alt cer.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea cea tânără

Marea nu are tihnă niciodată.
Ea bate-n ţărmuri
Fără contenire, ca o inimă tânără
La vânătoare.

Marea vorbeşte,
Dar numai inimile năvalnice
Îi înţeleg spusele:
Este faţa
Unei mame aprige vorbind.

Marea este tânără.
Fiecare furtună îndepărtează negurile
Şi-i limpezeşte vârsta de cearcăne.
O aud râzând, nepăsătoare.

Iubesc marea,
Acei oamenii care o cutreieră
Şi care ştiu că or să moară
Învăluiţi în sarea ei.

Lăsaţi-i să vină pe cei tineri
spune marea.

Lăsaţi-i să-mi sărute faţa
Şi să mă asculte.
Sunt ultima lume
Şi eu vă spun
De unde vin furtunile şi stelele.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţii privilegiaţi

Luna a devenit un dansator
la acest festival al Iubirii.

Acest dans de lumină,
această binecuvântare sfântă,
această dragoste divină,
ne cheamă într-o lume aflată dincolo de lumea
pe care numai îndrăgostiţii
o pot vedea,
cu ochii lor arzând de pasiune.

Ei, cei ce s-au predat Iubirii,
Sunt cei aleşi!

Devenind astfel particule de lumină,
ei sunt acum strălucitorul Soare!

Ei au lăsat în urmă această lume de jocuri muritoare;
Ei sunt iubiţii privilegiaţi,
care au creat o nouă lume
cu ochii lor arzând de pasiune.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu cheltuieşti bani cu florile la cununia fiicei tale, spuse fata bătrână. Îţi dăruiesc glastra pe care-o vezi în fereastră. Tulpina e încărcată de flori. E din răsadul pe care mi l-ai dat în ziua când m-am logodit. Peste un an, pe vremea aceea, urma să-mi fac din florile lui cununa de mireasă. Dar această clipă nu s-a mai ivit. Ochii care aveau să mă călăuzească în largul vieţii mi-au secat de plâns şi s-au stins pentru totdeauna. Logodnicul meu se odihneşte în fundul apelor. Floarea a crescut şi eu am îmbătrânit. Dar răsadul pe care mi l-ai dăruit atunci tot mai poate fi bun la ceva. Din florile lui vom împleti cununa care va împodobi fruntea copilei tale.

Hans Christian Andersen în Povestea unui gât de sticlă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cuvintele mele magice, cu atenţie, să fie ascultate
Şi de către cei ce vin după Coşciugul meu să fie scandate,
În timp ce e dus spre sălaşul său, ascuns.
Iar voi, care mergeţi înainte şi voi, care veniţi după Râ,
În mersul lui spre locul de pe Cer, aflat cel mai sus,
În timp ce stăpânul sanctuarului, însuşi Râ,
În picioare aşezat, în Barca sa,
Face să devină fructe florile pomilor înfloriţi,
Voi, toţi, să aflaţi!
Şi Râ, la rândul său, se află în mine!
Am făcut, ca de cristal, firmamentul lui Ptah, lustruindu-l bine.
O, Râ! Sufletul meu este mulţumit, ai inima plină de bucurii,
Când contempli frumoasa rânduială din această zi,
Când, în acest oraş sfânt, Khemenu, te-ai ivit,
Pentru ca, apoi, să-l părăseşti prin Poarta de Răsărit...
Primii născuţi ai zeilor, care te-au precedat,
Ies în întâmpinarea ta, imediat,
Şi cu strigăte de bucurie te salută...
O, Râ! Fă, pentru mine, dulce şi plăcută
Calea străbătută de razele tale de soare,
Lărgeşte pentru mine, luminoase, Cărările tale,
În ziua în care îmi iau zborul de pe tărâmul pământean.

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricum ai fi

Femeie cu ochi albaştri,
Plângi cu lacrimi mari, cât aştrii,
Şi zâmbeşti curat, ca zarea,
Chipul tău reflectă marea

Femeie cu ochi căprui,
De ce taci? De ce nu spui?
Tu iubeşti intens şi poate
Mai puternic decât toate

Femeie cu ochii verzi,
Mă priveşti... oare mă vezi?
Eşti atâta de frumoasă,
Floarea florilor în casă

Femeie cu ochii negri,
Atât de frumoşi, integri,
Care mă pătrund profund,
În simţire şi în gând

Femeie cu păr bălai,
Tu îmi dai şi ce nu ai,
Eşti un dar, rază de soare,
Hai iubeşte! Că nu doare!

Femeie dulce, brunetă,
Fii tu însăţi, fii cochetă,
Şi zâmbeşte! Că ne place
Când surâsul tău nu tace!

Femeie cu păr roşcat,
Tu ce faci? Iar ai uitat
Cât poţi fii de specială?
De ce stai în îndoială?

Femeie cu păr şaten,
Eşti motiv pentru refren
În al vieţii portativ,
Nu fii tristă! N-ai motiv!

Femeie... oricum ai fi,
Eşti cea mai frumoasă... ştii?
Ce am fi noi fără tine?
Te iubeşte... e mai bine!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea este o apă folositoare...

Marea este şi pentru cei mici, nu numai pentru părinţi şi bunici.
Şi la urma urmei, ei nici nu ştiu să se joace ca voi pe plajă, în nisip, în fel şi chip,
făcînd palate în care, pe furiş, intră scoicile prin acoperiş.
Părinţii toată ziua ar vrea să vă culce. Să vă spun un secret:
ei au venit la mare numai ca să vă încurce.
Aşa le merge gura:
"Ce faci?" "Unde te duci?" "Stai aici!"
Mai rău ca la bunicii care s-au făcut mici.
Dar acum aţi venit cu mine şi eu, ştiţi, nu fac scandal. O să vă explic marea, val cu val.
Marea este o apă folositoare...
...

poezie clasică de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carte, trup şi fiară

Mă săturasem să fiu femeie,
mă săturasem de suferinţe,
de irelevantul amănunt al sexului,
de propria mea concavitate
mereu flămândă şi parcă fără rost,
şi întotdeauna mai goală atunci când era umplută,
şi completată-n final
de propriul ei vid,
căutând grădina singurătăţii
şi mai puţin bărbaţii.

Patul alb
în grădina verde –
abia aşteptam să dorm singură,
aşa cum cineva
tânjeşte de multă vreme
după un iubit.

Şi chiar atunci când ai apărut tu,
am încercat să te alung
cu tristeţea mea,
cu tentativele mele cinice de seducţie
şi cu trucurile pe care le-am folosit
pentru a transforma sclavul
într-un stăpân.

Şi toate s-au întâmplat pentru că
ai făcut
vârfurile degetelor mele dureroase
şi ochii mei saşii –
iar asta din pricina unei pasiuni
care nu-şi ştia nici măcar propriul nume.

Urs, fiară, iubit
al cărţii trupului meu,
tu mi-ai întors paginile
şi-ai descoperit
că ceea ce era acolo
trebuia scris
la erată.

Iar acum
sunt o pagină goală pentru tine,
o tabula rasa
gata pentru a fi tipărită
cu literele
unei limbi necunoscute
de uriaşa presă
a iubirii tale.

poezie de Erica Jong, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc pămânutul de sub picioarele tale şi aerul de deasupra capului tău, şi orice obiect pe care îl atingi, şi fiecare vorbă pe care o rosteşti. Iubesc toate privirile tale, toate faptele şi toată făptura, aşa cum eşti.

Emily Bronte în La răscruce de vânturi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmele de dor

Dar numai duminica ne certăm?!
Unde sunt florile, unde e dragostea?
S-au pierdut?
Unde eşti tu, unde e noaptea?
Noaptea aceea de lut,
Când îţi acopeream ochii cu linişte
Caută-mi un puzzle!
Aşterne-mi în inima foc,
Desfă-ţi mijlocul sânilor!
Şi te voi încălzi cu palmele mele de dor
Să te cuprind în marea de foc a inimii mele
Ce stare de foc o pasăre-mi strigă
Prin munte-mi trece un vânt
Îţi deschid ochii cu dimineaţa ochilor mei
Limpezi, ca soarele, ca razele soarelui din cuvânt.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pergament

Am rămas într-o lacrimă verde
pe când eram cu Dumnezeu
în braţe.

Ea mă lăsase demult
la marginea unei livezi
fără de fructe din care oamenii plecau în stoluri mari
şi se prefăceau în curcubeu
până unde ne vedeau ochii
şi ne treceau crestele

ca dinţii fierăstrăului Timp
ori ca şi cum nici n-am fi fost decât
într-o lume a noastră fără de sine
mare cât Soarele şi Luna şi tot ce-ar fi putut să existe
de la Facere şi care acum
se strângea încet într-un punct
cât o lacrimă verde,
cât Pământul cel mic,

Iartă-mă, Doamne!

poezie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câţi marinari e nevoie pentru un echipaj ?

Unul cu inima frântă
ca să umple ghiordelele cu lacrimi.

Doi cu patru ochi albaştri
în care să se-oglindească marea.

Unul cu limba sărată
să se ia-n gură cu piraţii.

Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească marea.

Unul c-un picior de lemn
ca să danseze pe scara de-îmbarcare.

Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească marea.

Straiul! Terţarola! Şcota! Fă sartul ăla-ncoace!
Mola! Noi nu ne vom întoarce!

Unul care are pe biceps tatuată
o inimă-n străpunsă de săgeată.

Doi cu patru ochi albaştri
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Unul cu boneţică de sugar,
talisman să nu se-înece.

Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Unul cu o sticloanţă de rom
să-şi clătească gura-n miez de noapte.

Doi cu patru ochi negri
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Straiul! Şcota! Sartul! Terţarola!
La revedere ţărm! Mola!

Unul cu un albatros
să-i inspire-o poezie.

Doi cu patru ochi albaştri
în care să se-oglindească marea.

Unul cu o hartă secretă
ascunsă-n căptuşeala hainei.

Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească marea.

Unul cu o vioară din lemn de pin
cu care să scârţâie la un delfin.

Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească marea.

Straiul! Terţarola! Sartul! Şcota s-a întins cu brio!
Mola! Hei, ho! Adio!

Unul cu un sextant
să măsoare zarea.

Doi cu patru ochi albaştri
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Unul cu un metru de odgon
ca să prindă-n laţ furtuna!

Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Unul cu inima grea
pentru-a înlocui ancora.

Doi cu ochii negri
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Terţarola! Şcota! Sartul! Ţine de strai!
Mola! Am întârziat destul! Cu mareea, hai!

poezie de Carol Ann Duffy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna se apleacă peste tăcerea neagră

Luna se apleacă peste tăcerea neagră,
Făcând-o să se deschidă-n flori sălbatice de sunet
Pe care numai lucrurile verzi le pot auzi.
Un vânticel se ridică deasupra unei livezi,
Înfricoşătoare e litania ei mută devenind sunet.
Un fir din lumina unei stele a căzut în acest copac
Şi se mlădie printre frunze, şoptindu-le să tacă....
Stând printre aceste lucruri, Iubito,
Simţim cuvintele pe care inimile noastre nu le găsesc.

poezie de Maxwell Bodenheim,1892-1954, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc femeia

Femei sunt multe-n lumea asta mare
Frumoase ca seninul înstelat
Găseşti plăceri nebune-n fiecare
Şi-s dulci ca o clipită de păcat

De-mi place-o brună cu-ochii de jăratec
În focul căror inima-mi topesc
Apare-o blonda cu surâs sălbatec
Şi nu mai ştiu pe care s-o iubesc

Iubesc femeia
De dor nebună
Femeia brună
Cu ochi negri de foc
Dar şi pe-aceea
Cu-ochi verzi ca marea
Îmbrăţişarea
Ei mă-mbată pe loc

Blonda sau bruna
Îmi e totuna
Deopotrivă le iubesc
Deopotrivă le doresc
Iubesc femeia
Când e femeie
A vieţii cheie
Doar prin ea o dezleg.

cântec interpretat de Cristian Vasile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Apă Gri

S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată –
Două firişoare de nisip, două fire de iarbă,
Două iţe trecute prin aceeaşi spată –
Lângă Marea Apă Gri.

Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunaţi aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toţi trei ultima oară –
Dincolo de Marea Apă Gri.

Două pahare pline, două pipe cu tutun –
"Înălţăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Şi, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun şi vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.

Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui şi-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane şi-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!

Dar eu sunt încă viu, şi tu eşti încă viu,
Şi destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăşi adevăraţi, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.

Un spaţiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăşi şi iarăşi,
Fără griji şi fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.

S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături şi râsete răsunătoare;
Şi trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare –
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.

poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul XVIII

Aici te iubesc!
Vântul se desprinde din pinii întunecaţi.
Luna străluceşte ca fosforul în apa nestatornică.
Zilele, de acelaşi soi, se urmăresc unele pe altele.
Zapada se dezvăluie în forme care dansează.
Un pescăruş argintiu alunecă din vest.
Uneori o corabie. Stele înalte, înalte.
O, catargul unei corăbii.
Singur.
Uneori mă trezesc devreme şi sufletul mi-e ud.
În depărtare, marea sună şi răsună.
Acesta este un port.
Aici te iubesc.
Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar.
Te iubesc şi printre aceste lucruri reci.
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corabii grele
ce străbat marea fără destinaţie.
Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.
Porturile devin triste când după-amiaza acostează.
Viaţa mea oboseşte, înfometată, fără niciun scop.
Iubesc ce nu am. Tu eşti atât de departe.
Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbuşit.
Dar noaptea revine şi începe să-mi cânte.
Luna îşi răsfrânge visul neîntârziat.
Cea mai mare stea mă priveşte prin ochii tăi.
Şi, când te iubesc, pinii îţi cântă numele în vânt
cu frunzele lor ca de coarde.

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!