De unde vine-această duioşie ?

De unde vine-această duioşie?
Nu acestea sunt firele de păr pe care
L-am mângâiat, iar buzele pe care
Le-am cunoscut erau mai roşii decât ale tale.

Stelele au apărut pe cer şi-apoi s-au stins,
De unde vine-această duioşie?
Iar doi ochi strălucitori, la fel, au apărut şi-apoi
S-au stins, chiar lângă mine,-aici, sub ochii mei.

Eram obişnuită s-ascult imnuri mai înalte
În întunericul catifelat al nopţii,
Logodită – O, duioşie!
Acolo, chiar în pieptul celui care cântă.

De unde vine-această duioşie?
Şi ce-aş putea face-acum cu ea, spune tu,
Sfios adolescent, cântăreţ vagabond
Ale cărui lovituri de bici le simt atât de-acut?

poezie de Marina Ţvetaeva, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vine această duioşie?

De unde vine această duioşie?
Nu acestea sunt firele de păr pe care
L-am mângâiat eu, iar buzele pe care
Le-am cunoscut erau mai roşii decât ale tale.

poezie de Marina Tsvetaeva, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu duioşie să-ţi aminteşti de mine, cu duioşie să mă uiţi...

citat din Maria Ţvetaeva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând rătăcit într-un nor

Agitaţia e atât de grea de suportat
că uneori e ca un val pictat,
când toţi vrem multă libertate
şi vrem ca toate să ne fie acordate.
Iubirea noastră e ca vântul
care adie uşor, oftând,
iar de ar fi să nu mai bată
aş mai avea un singur gând...
Să mă strecor încetişor,
cu gânduri bune şi mult dor,
să iau inima ta din piept, uşor
şi să-i recit cu duioşie un sobor.
Tu mi-ai dat aripi ca să zbor
ca un fulg de nea în nor,
să plutesc spre zări senine,
dar tu iubire zbori cu mine.
Sperăm că vom fi triumfători
în luptele cu buclele de nori
şi vom zâmbi mereu cu duioşie
unul altuia din nou să fie.

poezie de Eugenia Calancea (9 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă vie...

eu pentru tine-am strâns atâtea flori
însăilate pe crâmpeie de câmpie
şi pentru tine-am tot cerşit la nori
prin ploi, măcar un strop de apă vie

eu pentru tine împleteam stinghere
coroane de timidă duioşie
te-am aşteptat să vii atâtea ere
nemaivorbind de azi şi veşnicie

eu pentru tine mă uitam la soare
crezând că printre raze stai pitită
şi azi retina încă mă mai doare
de stângăcia mea nesăbuită

dar ai venit când nu te aşteptam
te-am cunoscut, aşa veneai şi-n vise
lipind năsucul tău timid de geam
şi reproşându-mi uşile închise

dar ai venit când trupul mi-i atins
de-a toamnei mele stea de promoroacă
cu licărul din ochi mai trist, mai stins
şi cu ţinuta rece şi posacă

dar totuşi ai venit. Din aşteptări
un zâmbet mi-ai adus şi duioşie
şi iar te reîntorci la nicăieri
la stropul tău. De apă încă vie.

poezie de Iurie Osoianu (6 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binefacerile lumii

Luna, care este capriciul însuşi,
se uită pe fereastră, pe când dormeai în leagăn,
şi îşi zise: "Îmi place copila".
Şi, plină de moliciune,
coborâ scara de nori şi trecu lin prin geamuri.
Apoi, se lăsă pe tine cu mlădioasă duioşie de mamă
şi îşi puse culorile pe faţa ta.
Ochii ţi-au rămas verzi, şi obrajii din cale-afară de palizi.
Contemplând-o pe această musafiră,
ochii ţi s-au mărit ciudat;
şi te-a strîns la piept cu atâta duioşie
încât ai rămas pentru totdeauna gata să plângi.

În acest timp, în împărtăşirea bucuriei tale,
luna umplea toată încăperea, aidoma unei atmosfere fosforice,
unei otrăvi luminoase; şi toată această lumină vie gândea şi zicea:
"Vei suferi veşnic înrâurirea sărutării mele. Vei fi frumoasă în felul meu.
Vei iubi ce iubesc eu şi tot ce mă iubeşte: apa, norii, tăcerea şi noaptea;
marea nemărginită şi verde; apa informă şi multiformă; tărâmurile unde nu vei fi;
iubitul pe care nu-l vei cunoaşte; florile monstruase;
parfumurile ce pricinuiesc delirul; pisicile care se înfioară pe piane,
şi care gem ca femeile, cu glas răguşit şi dulce!

Vei fi iubită de iubiţii mei, curtată de curtezanii mei.
Vei fi regina bărbaţilor cu ochi verzi,
cărora le-am îmbrăţişat la fel gâtul în mângâierile-mi nocturne;
de cei ce iubesc marea, marea imensă,
tumultuoasă şi verde, apa informă şi multiformă,
ţărmurile unde nu sunt, femeia pe care n-o cunosc,
florile sinistre asemănătoare cădelniţelor unei religii necunoscute,
parfumul ce tulbură voinţa, şi animalele sălbatice şi voluptuoase -
emblema nebuniei lor!"
Şi anume pentru aceasta, blestemat scump copil alintat,
mă aflu culcată acum la picioarele tale,
căutând în toată făptura ta răsfrângerea cutremurătoarei Divinităţi,
a fatidicei naşe, a otrăvitoarei nurse a tuturor lunaticilor!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă duioşie se revarsă chiar din atitudinea, uneori dură dar necesară a mamei, care ridică degetul spre băieţi, cu ale lor copilării.

Dan Begu în Umanitatea şi pacea (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi oamenii simt, într-un anumit fel, o duioşie a vieţii. Este cea care îi ajută să meargă înainte, cea către care se întorc atunci când sunt epuizaţi şi storşi.

citat clasic din Albert Camus
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul nopţii

Eram în visul meu, şi se făcea
că vocea ta şi-un sunet de chitară
se auzeau, în ploaia de afară,
ca o chemare-a stelei ce-mi cânta.

Era suavă, de o duioşie
cum niciodată n-am mai auzit,
şi-nmărmurit, priveam îndrăgostit
spre bolta ce părea că-mi cântă mie.

Mi-ai urmărit privirea către stele,
şi-ai fost, în visul meu, chiar tu, un cant
venit uşor, pe adieri de vânt,
sau coborând pe-a norilor pavele.

Nu te ştiam, nu te-am văzut nicicând,
nu mi-am plecat privirea spre afară,
în bezna nopţii, unde o chitară
înlocuise visul... cu un gând.

Abia atunci, sub razele de lună,
pe strada ce curgea sub stropii grei
purtând aroma florilor de tei,
am început un cântec, împreună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nici un fel de calendar

Această viaţă nu-mi aparţine –
Renunţă la dorinţa de-a avea ceea ce au alţii.
În acest fel vei în siguranţă.
"Unde, unde pot fi la adăpost?" întrebi tu.
Aceasta nu-i o zi pentru a pune întrebări,
În nici un fel de calendar.

Această zi este conştientă de ea însăşi.
Această zi este o iubită, pâine, duioşie,
Mai manifestă decât o pot spune vorbele.
Gândurile iau formă din cuvinte,
Dar lumina zilei este dincolo şi înainte
De gândire şi de imaginaţie.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legăna-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia aceasta, fata aceasta cu ochii verzi, a fost singura fiinţă pentru care eu am fost totul; care în loc să spuie eu, spunea el -- "el" eram eu. Şi ea niciodată n-a fost totul pentru mine. Când trăia, eram prea mic, prea inconştient, ca să am asemenea sentimente. După ce-a murit, mi-am împărţit sentimentele spre cele patru vânturi -- păstrându-i ei numai un colţ adânc din fundul inimii. E drept, însă, că nu pot să mă gândesc mai mult la ea fără să simt lacrimi de duioşie şi uneori de un fel de durere -- nu mare, dar care nu se poate compara cu nimic.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cer scăldai piciorul

Te zăresc cum îţi scalzi piciorul
Privind cu duioşie cerul
Uşor născând valuri în apă
Ce-n unde de mirare în ceruri
Privirea mi-o adapă

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lemnul cel bun

Copacul care niciodată n-a luptat
Pentru lumină, aer, cer curat,
Ci singur s-a înălţat de pe câmpie
Şi ploaia l-a udat cu duioşie
În codru n-a putut nicicând să fie rege
Ci a trăit şi a murit în a sa lege.

Omul ce n-a trudit în viaţa sa
Să îşi câştige pâinea pe tarla
Şi care tot mereu s-a bucurat
De soare, aer şi de cer curat
Nu a ajuns un om fenomenal,
Ci a trăit şi a murit în mod banal.

Lemnul cel bun foarte uşor nu creşte
Când vântul bate, copacul se-ntăreşte
Când cerul e prea sus se-ntinde către el,
Iar dacă e furtună devine de oţel.
De-i soare, frig, zăpadă ori ploaia potopeşte
Lemnul cel bun în oameni şi în copaci sporeşte.

Căci unde e desişul, pădurea se înalţă
Şi acolo-s patriarhii care contează-n viaţă.
Ce stau la sfat cu cerul şi stelele pitice
Şi ale căror ramuri au multe cicatrice
Căci s-au luptat cu vântul cel crunt al nimicirii.
Aceasta este legea obişnuită a firii.

poezie de Douglas Malloch, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.

Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candela ce leagănă-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.

Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Taine necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrurile pe care le-am dorit eu, profesore, nu le-am putut obţine niciodată cerându-le sau luptându-mă pentru ele. Cum poţi să lupţi pentru tandreţe? Sau pentru duioşie? Cel mult poţi să le aştepţi. Aşa că eu sunt învăţată să aştept. Cred că asta fac de când mă ştiu. Aştept.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron (1981)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoarecii au nişte mecanisme mult mai complicate: sunt plănuiţi ca să aibă o infinită capacitate de duioşie, o nesfârşită admiraţie pentru frumuseţe şi mai multe în genul ăsta, lucruri care mai mult ca sigur că nu sunt împărtăşite şi de capcanele neînsufleţite. Comportamentul unui şoarece poate fi uneori surprinzător de antihedonist şi chiar aşa s-a şi întâmplat cu mine, după cât îmi pot aduce aminte.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filosofie vestimentară

Cu câtă duioşie
îşi priveşte Eva
veşmântul:
o frunză care
se interpune
între ea şi neant!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta duioşie la început. De ce?
Atâtea dulci alinturi şi-atâtea farmece
În ochi, în glas, în gesturi - apoi. De ce? Şi-acum,
De ce sunt toate ură şi lacrimă şi fum?

catren de Omar Khayyam
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul: Tati, eu de unde am apărut?
Tatăl: Problema, fiule, nu este de unde ai apărut tu, ci de ce m-am băgat eu acolo!

replici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Publicul de provincie este bun de pus la rană. Este un public care mie îmi stârneşte un soi de duioşie şi de grijă mai mare decât pentru publicul din Bucureşti. Mi se par nişte oameni care vin să te iubească de toţi banii pe care i-au dat pe bilet.

citat din Lia Bugnar
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!