Sonetul 140

Nu fi doar crudă, ci şi înţeleaptă
Şi nu-mi dispreţui răbdarea mută;
Fiindcă tristeţea mea abia aşteaptă
Să spună-n vorbe jalea ei cea cruntă.
Aş vrea să te învăţ să fii deşteaptă
Şi să mă minţi, chiar de nu simţi iubire,
Că cei bolnavi, ce moartea o aşteaptă
Vor să audă doar de lecuire.
Căci te-aş putea bârfi, Doamne fereşte,
Înnebunit de-atâta disperare;
În lumea asta care se-nrăieşte
Smintiţii cred în gurile flecare.

De-aceea, ca să nu fii terfelită,
Priveşte drept când inima-ţi palpită.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un câine

Părinţii mei s-au dus la Dumnezeu,
În Rai, să facă şi acolo pâine;
La casa lor, unde-am crescut şi eu
A mai rămas, de câţiva ani, un câine.

Eu nu ştiu cum percepe-un câine timpul,
Dar ştiu că-i dintr-o specie deşteaptă,
Că, dacă-i cald sau rece anotimpul,
El stă mereu acolo şi aşteaptă.

Când l-am mutat pe tata în neant,
Ca ultimul plecat din casa noastră,
El a urlat prelung înspre palant
Apoi şi-a dus privirea spre fereastră.

De-acolo tata îi vorbea pe-un ton
Duios, cu vorbe blânde de-alintare,
Apoi pornea,-ntr-o mână c-un baston
Şi-n mâna cealaltă cu mâncare.

El stă şi azi, un ghem lângă ceaun,
Căci mai aşteaptă semne că e bine
Şi, Doamne, cum se bucură, nebun,
Când dă cu ochii lui frumoşi de mine!

Căci ne mai ducem, eu şi fraţii mei,
Din când în când, la casa părintească,
Prea rar, ce-i drept, prea rar şi eu şi ei,
O fi de vină firea omenească...

El sare când mă vede şi, vă jur,
Mă ia în braţe cu iubire mută
Şi latră-apoi rotindu-se-mprejur
Şi vine iar şi iarăşi mă sărută.

El nu-i flâmând, căci ni-l hrănesc vecinii,
E singur doar şi ştie ce e dorul
Şi recunoaşte sunetul maşinii
Şi dă a înţelege cu căpşorul

Că vrea să stau acolo, să rămân
Şi vrea să vină tata înapoi,
Să aibă şi el iarăşi un stăpân,
Cât va mai fi-n putere şi apoi,

Când va muri, c-aşa e legea firii,
De-o groapă, undeva, să aibă parte
Şi-un semn de preţuire a iubirii
Ce dăinuie şi dincolo de moarte!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar de n-ai fi, Te-aş inventa

Chiar de n-ai fi, Te-aş inventa,
fii, Doamne, garanţia mea
că am un punct de sprijin eu
în Duhul Tău de Dumnezeu

Doar cu iubirea Îţi vorbesc –
cuvintele se isprăvesc
şi amuţesc, cuprinsă-n vrajă,
căci vieţii Tu îi eşti amiază

Prea multe-aş vrea să-Ţi desluşesc,
de-aceea vorbele-amuţesc
Îţi simt iubirea Ta din Cer
cum mă-nveleşte pe lăicer

Şi dintr-o dată mă înalţ,
deşi n-am scară şi nici lanţ –
pe care Tu să mi-l întinzi
din cer neferecat cu grinzi
Şi-această stare ca în cer
e, Doamne, tot ce eu îţi cer –
la pieptul tău imaginar
capul să-l ţin o clipă doar –
Odihna ceTu-mi dăruieşti
e har din care poţi să creşti
şi s-o ofer la rândul meu
prin harul tău de Dumnezeu

Fii, Doamne, Tu, iubitul meu!

poezie de Olga Alexandra Diaconu din Năstrapa nevăzută (28 august 2008)
Adăugat de Olga Alexandra Diaconu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 16

Dar tu de ce acum să nu te lupţi din plin
Cu-acest tiran de timp ce viaţa-ţi vrea mereu
Şi te-ai baricadat în tristul tău declin
Când poţi trăi plenar, nu doar în versul meu?
Acum eşti cocoţat pe tot ce e plăcut
Însă grădini virgine te aşteaptă zeci,
Care doresc flori vii să-ţi poarte-n solul mut
Nu ca a ta pictată, ce moartă e pe veci.
Şi-aşa al tău urmaş o viaţă va salva
Ce-al Timpului penel şi-un ucenic condei
Nu o pot zugrăvi şi n-o pot releva
Ca alţii să te vadă trăind cu mult temei.

Dar când te dăruieşti, mereu vei exista,
Căci cu talentul tău, te vei putea picta.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 9

Te temi să nu faci văduva să plângă,
De-aceea viaţa-ţi iroseşti burlac?
Ah! Moartea, că n-ai prunc, o să te frângă,
Iar lumea va jeli un prostănac.
Şi lumea va vărsa lacrimi amare,
Că e vădana ta, n-a procreat,
Când orice altă văduvă prunc are
Şi-l vede-n ochii lui pe-al ei bărbat.
Iar cel ce cheltuieşte cu largheţe
Nu e statornic, fiindcă lumea-l vrea
Dar risipeşte mândra-i frumuseţe
Ce astfel piere fără a crea.

Şi-acela ce pe alţii nu-i iubeşte
O crimă ruşinoasă săvârşeşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre orbirea sa [On his blindness]

Când cuget la lumina irosită
Pân' la jumatea vieţii-n lumea mare
Şi la acel talent al meu pe care
Moartea-l va lua, când sufletul palpită
Pe Creator să îl slujească oriunde,
Ca nu cumva să i se-aducă vină,
"Ţi-a interzis El dreptul la lumină?"
Întreb atunci. Răbdarea îmi răspunde:
"Să ştii că Dumnezeu nu ţine seamă
De tot ce munca voastră-I dăruieşte,
Doar cel ce-I poartă jugul îl slujeşte.
Şi-i ca un rege; şi pe mii îi cheamă
Ce peste mări şi ţări merg fără teamă:
Dar şi cel care aşteaptă îl cinsteşte".

poezie clasică de John Milton, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celui care a zis "Doamne fereşte!"

Fii bărbat, nu te sfii,
Asta a fost doar o glumă!
Doar bătrânii s-or prosti
Şi trag de ea... cred că-i gumă!

epigramă de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

As vrea

As vrea sa nu mai fie lumea asta atat de rea
As vrea de as putea ca visul meu a l vedea
As vrea sa fi a mea,, tu cea mai frumoasa ca o stea
As vrea cumva ceva a se intampla

As vrea la usa mea faptura ta a aparea
As vrea sa ma mai hranesc cu privirea ta
As vrea sa mai gust dulceata ta
As vrea ca palma ta sa mangaie fata mea

As vrea doar un minut de s ar putea
Sa te aud cum spui As vrea
Ai fost singura fiinta din viata mea
Care reusea sa mi vindece toata fiinta mea

Doar cand ma privea
Doar cand imi vorbea
Doar cand ma atingea
AS vrea sa nu mai spun as vrea

De Florin Gaman 28.07.2019

poezie de Florin Găman (28 iulie 2019)
Adăugat de Florin Găman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea muntelui

Aş vrea tristeţea muntelui să fiu
atunci când frigul iernii îl încarcă
şi o povară mare îi încearcă
puterile, sub cerul plumburiu.

Aş vrea să fiu asemenea tristeţe
şi nu o alta, poate mai intensă,
căci forţa lui e-ascunsă, dar imensă,
iar din adânc răzbate frumuseţe.

Aş vrea să-i fiu tristeţe şi s-aştept
ca primăvara mâna să-şi întindă,
încrâncenarea-i mută să destindă.

Aş vrea să îi alin durerea-n piept.
să pot să fiu tristeţea lui de drept,
şi-n bucurie să mă reaprindă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Falstaff: Ţie nu-ţi dau cu împrumut nicio lăscaie frântă.
Pistol: Eh! O stridie cu perle e lumea pentru mine.
Ce-abia aşteaptă cu sabia asta s-o deschid.

replici din piesa de teatru Nevestele vesele din Windsor, Actul II, Scena 2, scenariu de William Shakespeare (1602), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred în Tine, Doamne

Eu cred în Tine Doamne! Cred
că totdeauna Tu îmi dai
puterea-n care mă încred
că la sfârşit mă duce- n Rai!

Eu cred în Tine Doamne! Ştiu
că-mpreună vom fi mereu
căci sufletul meu este viu
chiar de e noapte-n jurul meu!

Eu cred în Tine Doamne! Când
nouri negri se vor ivi,
eu nu m-oi clătina nicicând
căci ochii Tăi mă vor privi...

Eu cred în Tine Doamne-oricând
când vânturi vor bate-n Vale,
că-n suflet mi-e-al Tău Duh arzând
cu focul Dragostei Tale!

Eu cred în Tine Doamne sfânt!
Tu comoara vieţii mele
ce am găsit-o prin Cuvânt
sus în Cerul plin de stele....

Eu cred în Tine Doamne-acum
câştigat de-a Ta Iubire,
căci o viaţă-i orişicum,
dar cu Tine-i fericire!

poezie de Ştefan Onofrei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui datornic, rău platnic

Promisiuni faci, pe cuvânt,
Şi mă implori cu "Mai aşteaptă!";
Eu, ca persoană înţeleaptă,
Încep să cred c-"Aşteaptă"-i sfânt.

epigramă de Ştefan-Cornel Rodean (2007)
Adăugat de Ştefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că eşti obosită, iubire, de-atâta plimbat în sus şi-n jos prin sufletul meu.

citat celebru din William Shakespeare
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Tu eşti iubirea însăşi atunci când nu te temi." – Nisargadatta Maharaj. În lipsa gândului, care e un veşnic nevoiaş de iubire, tot ceea ce mai rămâne este infinitul iubirii! I: Mi-ai spus tu mai demult că sunt dependentă de iubire şi de dorinţa de a fi apreciată, ai dreptate, nu pot să te contrazic. Oricum un lucru este cert: sunt mult prea sensibilă pentru lumea asta. A. M: Dacă "eu"-l se ascunde în spatele sensibilităţii, nu-l crede, doar vrea să te ia sub hipnoza lui de: "Vai, cât de sensibilă sunt eu pentru lumea asta!" Dar de fapt nu eşti chiar deloc, o fiinţă sensibilă nu aşteaptă iubire şi apreciere, ci doar se întâmplă să le ofere nestăvilit. Pentru ea astfel de fumuri efemere sunt exact ca şi jucăriile pentru copii; mai întâi şi le doresc iar imediat ce le au, le dau uitării. Tu eşti Iubirea, iar iubirea este nestăvilită apreciere pentru iubire, cea care cerşeşte astfel de limite în numele sensibilităţii. Uită că sensibilitatea simplă de "A-Fi" este însăşi inima iubirii!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă trecătoare

Azi te-aş plăti, viaţă trecătoare,
Dar nu mai am nici bani în buzunare,
Înşelătoare eşti, precum o apă,
M-ai dus să îţi slujesc la sat, la sapă.
Şi plini de suferinţe, de boli neasemuite,
Smeriţi, ne-ntoarcem faţa, în lacrimi, la morminte.
Din lumea asta nu vom lua nimic.
Moartea ne este doar un simplu click.
Cum am venit, tot astfel vom pleca...
Cu Dumnezeu, când ne vom împăca?!
E viaţa noastră plină de-ncercări,
De boli şi de dureri şi de orori,
De ură şi de cruntă suferinţă.
Dar nu ne-ntoarcem fruntea spre credinţă.
Pe Dumnezeu nu-l vom plăti-n averi.
Oh, ne-au trecut pe rând atâtea seri!
Domnul e răbdător şi ne aşteaptă,
Să ne rugăm, El vine şi ne iartă,
Dar după fapte şi răsplata vine...
Deci roagă-te, fii bun şi blând, creştine!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să ştii

Azi nu-i lumină pe pământ
Şi nici în fiinţa mea putere
Să sper că eşti, să simt că sunt
Dorită pentru-o mângâiere.

Azi e-ntuneric şi e trist
Şi inima-mi este pustie
Şi nu mai ştiu dacă exist,
Nu ştiu ce-a fost şi ce-o să fie.

Nu sper nimic, nu cred nimic;
Credinţa-i doar în Dumnezeu,
Curajul este tot mai mic,
Durerile le simt doar eu.

Aş vrea să nu ştii ce-i durerea,
Ce-i zbuciumul şi ce-i tristeţea
Aş vrea ca tu să ai puterea,
De a simţi ce-i frumuseţea.

Dar nu a celor trecătoare
Şi nu a celor ce le simţi
În clipe pline de-ncântare,
Când eşti minţit şi tu te minţi.

Aş vrea să ştii ce e iubirea
Ce-o port în suflet nepătată,
Aş vrea să ştii ce-i fericirea,
Ce-nseamnă dragostea curată.

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: De ce plângem atunci când cineva drag moare? A. M: Pentru că nu ştim că efemerul merge să îmbrăţişeze eternul. În timp ce efemerul plânge după efemer, eternul e beatitudinea de dincolo de naştere şi moarte. Dacă oamenii ar afla natura lor reală, bătrâna moarte nu i-ar mai putea atinge. Moartea e atât de bătrână încât şi ea de abia aşteaptă să moară, dar cum ar putea să moară dacă omul crede în închisoarea mincinoasă a naşterii? Află ceea ce eşti şi vei fi dincolo de acest vis efemer numit naşterea onirică, lumea onirică a formelor şi fireşte o moarte la fel de onirică. În visul tău de azi-noapte ai visat o lume, de a cărei realitate şi temeinicie nu te-ai îndoit, şi totuşi ai supus-o morţii, genocidului, fără nici cel mai mic regret, când te-ai trezit. EXACT LA EL VA FI ŞI CÂND TE VEI TREZI DIN VISUL ÎN CARE ŢI SE PARE CĂ NOI VORBIM ACUM. Suferinţa ta la moartea cuiva drag, e doar coşmarul din care Maharaj te invită să te trezeşti chiar Acum! Doar eu Avadhut sunt singurul dincolo de naştere si moarte, dincolo de formă şi exact aşa eşti şi tu, DOAR TREZEŞTE-TE!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi lua iubirea

De ce plâng, Doamne? Că am sufletul plin
De dragoste, de dor şi de credinţă?
Cum aş putea eu, Doamne, să spun că e un chin
Să simt tot ce mi-ai dat? Îţi port recunoştinţă!

Mi-ai dat iubire şi speranţă în destin,
Mi-ai dat credinţa pentru-o-ntreagă viaţă.
Cum aş putea să plâng că am sufletul plin?
Cad în genunchi plecându-mi a mea faţă.

Şi-Ţi mulţumesc, Doamne şi Te implor acum,
Să nu îmi iei nimic din tot ce Tu mi-ai dat
Şi chiar dac-am să plâng în lungul vieţii drum,
Să nu-mi consideri plânsul ca pe un greu păcat.

Şi-Ţi mulţumesc pentru că, Tu, îmi eşti
Tot sprijinul, tot reazemul din viaţă;
De rele, Doamne, Te rog să mă fereşti
Şi dă-mi iubire, şi dă-mi, Te rog, speranţă.

Iubire pentru oameni, speranţă-n veşnicie,
Dă-mi liniştea de care am nevoie,
Fereşte-mă, Doamne, de ispită şi prostie
Şi lasă-mă să cred, Te rog, Doamne, dă-mi voie.

Să sper şi să cred în dragostea şi-n mila Ta,
Să simt că nu e vis speranţa pe pământ
Şi ia-mi, Te rog, viaţa şi fă ce vrei cu ea,
Dar nu-mi lua iubirea, e tot ce am mai sfânt.

rugăciune de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 129

Spiritul scurs în lumea decadentă
E poftă-n faptă, dar până la faptă,
Pofta sperjură, hoaţă, indecentă,
Sălbatică şi crudă şi nedreaptă
Pe care n-o iubeşti, că-i ipocrită,
De cuget e vânată voiniceşte,
Dar cugetul momeala o vomită,
Căci cel ce-o înghite brusc înnebuneşte;
Şi-apoi nebunul vrea ca să posede
El are, a avut şi mai doreşte
Şi e nefericit, deşi nu vede,
Căci a visat şi-acum plăceri pofteşte.

Asta ştiu toţi, dar nu au ştiinţa adâncă
S-alunge răul care-n iad ne-aruncă.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răbdarea

Răbdarea omului, să ştii, e-adevarata lui putere,
Izvor imens de energii, lumina care-n veci nu piere.
E început de-nţelepciune, e arta de a aştepta,
Răbdarea-i nodul deznodat şi este arta de-a spera.
E-mpreunată cu blândeţea, cu chibzuinţa celui care
Ascută, ştie să observe scânteia de pe o cărare.
Răbdarea este ca o armă, secretul pentru cei mai tari,
Un etalon ce drept măsoară simţirea oamenilor mari.
Răbdarea este semn distinct al celui cu morală-aleasă,
E băutura ce ucide o disperare ce apasă.
Încet, încet şi cu răbdare, un munte ai să construieşti
Şi tot încet, cu picătura, ulcica plină-ai s-o găseşti.
Mătase fină vei avea din frunza dudului umbros,
Trudind încet şi cu răbdare, vei toarce firul mătăsos.
Chiar lemnul verde se usucă şi piatra poate-n drum crăpa,
Doar omul ştie să aştepte, răbdarea îl va ajuta.
Vrei să străbaţi un drum mai lung? Vrei să urci munţii cei înalţi?
Doar pasu-atent şi cu răbdare te-ajută drumul să-l străbaţi.
De vei dori să faci un lucru, ce trebuie să dăinuiască,
Nu te grăbi! Să-l faci temeinic! Răbdarea să te însoţească!
Când nu mai ştii ce să mai faci şi-atâtea sunt nerezolvate,
Aşteaptă calm şi cu răbdare, că vine timpul pentru toate.

poezie de Mariana Dobrin din Raiul cuvintelor
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linguini (când Colette intră în bucătărie, vede şobolanii gătind şi arată de parcă ar vrea să vomite): Colette, aşteaptă! Colette. Întoarce-te. Colette.
Colette: Să nu scoţi un cuvânt. Dacă mă gândesc la asta, s-ar putea să mă răzgândesc. Spune-mi doar ce vrea şobolanul să gătească.

replici din filmul artistic Ratatouille
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!