
Sonetul 140
Nu fi doar crudă, ci și înțeleaptă
Și nu-mi disprețui răbdarea mută;
Fiindcă tristețea mea abia așteaptă
Să spună-n vorbe jalea ei cea cruntă.
Aș vrea să te învăț să fii deșteaptă
Și să mă minți, chiar de nu simți iubire,
Că cei bolnavi, ce moartea o așteaptă
Vor să audă doar de lecuire.
Căci te-aș putea bârfi, Doamne ferește,
Înnebunit de-atâta disperare;
În lumea asta care se-nrăiește
Smintiții cred în gurile flecare.
De-aceea, ca să nu fii terfelită,
Privește drept când inima-ți palpită.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre învățătură
- poezii despre tristețe
- poezii despre moarte
- poezii despre minciună
- poezii despre iubire
- poezii despre inteligență
- poezii despre gură
- poezii despre bârfă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Un câine
Părinții mei s-au dus la Dumnezeu,
În Rai, să facă și acolo pâine;
La casa lor, unde-am crescut și eu
A mai rămas, de câțiva ani, un câine.
Eu nu știu cum percepe-un câine timpul,
Dar știu că-i dintr-o specie deșteaptă,
Că, dacă-i cald sau rece anotimpul,
El stă mereu acolo și așteaptă.
Când l-am mutat pe tata în neant,
Ca ultimul plecat din casa noastră,
El a urlat prelung înspre palant
Apoi și-a dus privirea spre fereastră.
De-acolo tata îi vorbea pe-un ton
Duios, cu vorbe blânde de-alintare,
Apoi pornea,-ntr-o mână c-un baston
Și-n mâna cealaltă cu mâncare.
El stă și azi, un ghem lângă ceaun,
Căci mai așteaptă semne că e bine
Și, Doamne, cum se bucură, nebun,
Când dă cu ochii lui frumoși de mine!
Căci ne mai ducem, eu și frații mei,
Din când în când, la casa părintească,
Prea rar, ce-i drept, prea rar și eu și ei,
O fi de vină firea omenească...
El sare când mă vede și, vă jur,
Mă ia în brațe cu iubire mută
Și latră-apoi rotindu-se-mprejur
Și vine iar și iarăși mă sărută.
El nu-i flâmând, căci ni-l hrănesc vecinii,
E singur doar și știe ce e dorul
Și recunoaște sunetul mașinii
Și dă a înțelege cu căpșorul
Că vrea să stau acolo, să rămân
Și vrea să vină tata înapoi,
Să aibă și el iarăși un stăpân,
Cât va mai fi-n putere și apoi,
Când va muri, c-așa e legea firii,
De-o groapă, undeva, să aibă parte
Și-un semn de prețuire a iubirii
Ce dăinuie și dincolo de moarte!
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vinovăție
- poezii despre vecini
- poezii despre timp
- poezii despre tată
- poezii despre sărut
- poezii despre sunet
- poezii despre religie
- poezii despre pâine
Chiar de n-ai fi, Te-aș inventa
Chiar de n-ai fi, Te-aș inventa,
fii, Doamne, garanția mea
că am un punct de sprijin eu
în Duhul Tău de Dumnezeu
Doar cu iubirea Îți vorbesc
cuvintele se isprăvesc
și amuțesc, cuprinsă-n vrajă,
căci vieții Tu îi ești amiază
Prea multe-aș vrea să-Ți deslușesc,
de-aceea vorbele-amuțesc
Îți simt iubirea Ta din Cer
cum mă-nvelește pe lăicer
Și dintr-o dată mă înalț,
deși n-am scară și nici lanț
pe care Tu să mi-l întinzi
din cer neferecat cu grinzi
Și-această stare ca în cer
e, Doamne, tot ce eu îți cer
la pieptul tău imaginar
capul să-l țin o clipă doar
Odihna ceTu-mi dăruiești
e har din care poți să crești
și s-o ofer la rândul meu
prin harul tău de Dumnezeu
Fii, Doamne, Tu, iubitul meu!
poezie de Olga Alexandra Diaconu din Năstrapa nevăzută (28 august 2008)
Adăugat de Olga Alexandra Diaconu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vorbire, poezii despre viață, poezii despre odihnă, poezii despre miezul zilei, poezii despre inventatori, poezii despre imaginație sau poezii despre cuvinte

Sonetul 16
Dar tu de ce acum să nu te lupți din plin
Cu-acest tiran de timp ce viața-ți vrea mereu
Și te-ai baricadat în tristul tău declin
Când poți trăi plenar, nu doar în versul meu?
Acum ești cocoțat pe tot ce e plăcut
Însă grădini virgine te așteaptă zeci,
Care doresc flori vii să-ți poarte-n solul mut
Nu ca a ta pictată, ce moartă e pe veci.
Și-așa al tău urmaș o viață va salva
Ce-al Timpului penel și-un ucenic condei
Nu o pot zugrăvi și n-o pot releva
Ca alții să te vadă trăind cu mult temei.
Dar când te dăruiești, mereu vei exista,
Căci cu talentul tău, te vei putea picta.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre pictură, poezii despre arte plastice, poezii despre virginitate, poezii despre versuri, poezii despre talent, poezii despre poezie sau poezii despre flori

Sonetul 9
Te temi să nu faci văduva să plângă,
De-aceea viața-ți irosești burlac?
Ah! Moartea, că n-ai prunc, o să te frângă,
Iar lumea va jeli un prostănac.
Și lumea va vărsa lacrimi amare,
Că e vădana ta, n-a procreat,
Când orice altă văduvă prunc are
Și-l vede-n ochii lui pe-al ei bărbat.
Iar cel ce cheltuiește cu larghețe
Nu e statornic, fiindcă lumea-l vrea
Dar risipește mândra-i frumusețe
Ce astfel piere fără a crea.
Și-acela ce pe alții nu-i iubește
O crimă rușinoasă săvârșește.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văduvie, poezii despre rușine, poezii despre plâns, poezii despre ochi, poezii despre frumusețe, poezii despre frică sau poezii despre copilărie

Despre orbirea sa [On his blindness]
Când cuget la lumina irosită
Pân' la jumatea vieții-n lumea mare
Și la acel talent al meu pe care
Moartea-l va lua, când sufletul palpită
Pe Creator să îl slujească oriunde,
Ca nu cumva să i se-aducă vină,
"Ți-a interzis El dreptul la lumină?"
Întreb atunci. Răbdarea îmi răspunde:
"Să știi că Dumnezeu nu ține seamă
De tot ce munca voastră-I dăruiește,
Doar cel ce-I poartă jugul îl slujește.
Și-i ca un rege; și pe mii îi cheamă
Ce peste mări și țări merg fără teamă:
Dar și cel care așteaptă îl cinstește".
poezie clasică de John Milton, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre țări, poezii despre suflet, poezii despre monarhie sau poezii despre interdicții

Celui care a zis "Doamne ferește!"
Fii bărbat, nu te sfii,
Asta a fost doar o glumă!
Doar bătrânii s-or prosti
Și trag de ea... cred că-i gumă!
epigramă de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre umor, epigrame despre bătrânețe sau epigrame despre bărbați

As vrea
As vrea sa nu mai fie lumea asta atat de rea
As vrea de as putea ca visul meu a l vedea
As vrea sa fi a mea,, tu cea mai frumoasa ca o stea
As vrea cumva ceva a se intampla
As vrea la usa mea faptura ta a aparea
As vrea sa ma mai hranesc cu privirea ta
As vrea sa mai gust dulceata ta
As vrea ca palma ta sa mangaie fata mea
As vrea doar un minut de s ar putea
Sa te aud cum spui As vrea
Ai fost singura fiinta din viata mea
Care reusea sa mi vindece toata fiinta mea
Doar cand ma privea
Doar cand imi vorbea
Doar cand ma atingea
AS vrea sa nu mai spun as vrea
De Florin Gaman 28.07.2019
poezie de Florin Găman (28 iulie 2019)
Adăugat de Florin Găman

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare sau poezii despre minute

Tristețea muntelui
Aș vrea tristețea muntelui să fiu
atunci când frigul iernii îl încarcă
și o povară mare îi încearcă
puterile, sub cerul plumburiu.
Aș vrea să fiu asemenea tristețe
și nu o alta, poate mai intensă,
căci forța lui e-ascunsă, dar imensă,
iar din adânc răzbate frumusețe.
Aș vrea să-i fiu tristețe și s-aștept
ca primăvara mâna să-și întindă,
încrâncenarea-i mută să destindă.
Aș vrea să îi alin durerea-n piept.
să pot să fiu tristețea lui de drept,
și-n bucurie să mă reaprindă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre relaxare, poezii despre primăvară, poezii despre mâini, poezii despre munți, poezii despre iarnă, poezii despre forță sau poezii despre bucurie

Falstaff: Ție nu-ți dau cu împrumut nicio lăscaie frântă.
Pistol: Eh! O stridie cu perle e lumea pentru mine.
Ce-abia așteaptă cu sabia asta s-o deschid.
replici din piesa de teatru Nevestele vesele din Windsor, Actul II, Scena 2, scenariu de William Shakespeare (1602), traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre perle
Eu cred în Tine, Doamne
Eu cred în Tine Doamne! Cred
că totdeauna Tu îmi dai
puterea-n care mă încred
că la sfârșit mă duce- n Rai!
Eu cred în Tine Doamne! Știu
că-mpreună vom fi mereu
căci sufletul meu este viu
chiar de e noapte-n jurul meu!
Eu cred în Tine Doamne! Când
nouri negri se vor ivi,
eu nu m-oi clătina nicicând
căci ochii Tăi mă vor privi...
Eu cred în Tine Doamne-oricând
când vânturi vor bate-n Vale,
că-n suflet mi-e-al Tău Duh arzând
cu focul Dragostei Tale!
Eu cred în Tine Doamne sfânt!
Tu comoara vieții mele
ce am găsit-o prin Cuvânt
sus în Cerul plin de stele....
Eu cred în Tine Doamne-acum
câștigat de-a Ta Iubire,
căci o viață-i orișicum,
dar cu Tine-i fericire!
poezie de Ștefan Onofrei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere, poezii despre văi, poezii despre vânt, poezii despre stele, poezii despre sfârșit sau poezii despre sfinți
Unui datornic, rău platnic
Promisiuni faci, pe cuvânt,
Și mă implori cu "Mai așteaptă!";
Eu, ca persoană înțeleaptă,
Încep să cred c-"Așteaptă"-i sfânt.
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean (2007)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre înțelepciune, epigrame despre sfinți, epigrame despre sfințenie, epigrame despre promisiuni sau epigrame despre cuvinte

Cred că ești obosită, iubire, de-atâta plimbat în sus și-n jos prin sufletul meu.
citat celebru din William Shakespeare
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate de William Shakespeare despre suflet, citate despre plimbare, citate despre iubire sau citate de William Shakespeare despre iubire
"Tu ești iubirea însăși atunci când nu te temi." Nisargadatta Maharaj. În lipsa gândului, care e un veșnic nevoiaș de iubire, tot ceea ce mai rămâne este infinitul iubirii! I: Mi-ai spus tu mai demult că sunt dependentă de iubire și de dorința de a fi apreciată, ai dreptate, nu pot să te contrazic. Oricum un lucru este cert: sunt mult prea sensibilă pentru lumea asta. A. M: Dacă "eu"-l se ascunde în spatele sensibilității, nu-l crede, doar vrea să te ia sub hipnoza lui de: "Vai, cât de sensibilă sunt eu pentru lumea asta!" Dar de fapt nu ești chiar deloc, o ființă sensibilă nu așteaptă iubire și apreciere, ci doar se întâmplă să le ofere nestăvilit. Pentru ea astfel de fumuri efemere sunt exact ca și jucăriile pentru copii; mai întâi și le doresc iar imediat ce le au, le dau uitării. Tu ești Iubirea, iar iubirea este nestăvilită apreciere pentru iubire, cea care cerșește astfel de limite în numele sensibilității. Uită că sensibilitatea simplă de "A-Fi" este însăși inima iubirii!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre dorințe, citate despre limite, citate despre jucării, citate despre inimă, citate despre infinit, citate despre gânduri, citate despre frică sau citate despre dreptate

Viață trecătoare
Azi te-aș plăti, viață trecătoare,
Dar nu mai am nici bani în buzunare,
Înșelătoare ești, precum o apă,
M-ai dus să îți slujesc la sat, la sapă.
Și plini de suferințe, de boli neasemuite,
Smeriți, ne-ntoarcem fața, în lacrimi, la morminte.
Din lumea asta nu vom lua nimic.
Moartea ne este doar un simplu click.
Cum am venit, tot astfel vom pleca...
Cu Dumnezeu, când ne vom împăca?!
E viața noastră plină de-ncercări,
De boli și de dureri și de orori,
De ură și de cruntă suferință.
Dar nu ne-ntoarcem fruntea spre credință.
Pe Dumnezeu nu-l vom plăti-n averi.
Oh, ne-au trecut pe rând atâtea seri!
Domnul e răbdător și ne așteaptă,
Să ne rugăm, El vine și ne iartă,
Dar după fapte și răsplata vine...
Deci roagă-te, fii bun și blând, creștine!
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință, poezii despre trecut, poezii despre smerenie, poezii despre seară, poezii despre răsplată sau poezii despre plată
Aș vrea să știi
Azi nu-i lumină pe pământ
Și nici în ființa mea putere
Să sper că ești, să simt că sunt
Dorită pentru-o mângâiere.
Azi e-ntuneric și e trist
Și inima-mi este pustie
Și nu mai știu dacă exist,
Nu știu ce-a fost și ce-o să fie.
Nu sper nimic, nu cred nimic;
Credința-i doar în Dumnezeu,
Curajul este tot mai mic,
Durerile le simt doar eu.
Aș vrea să nu știi ce-i durerea,
Ce-i zbuciumul și ce-i tristețea
Aș vrea ca tu să ai puterea,
De a simți ce-i frumusețea.
Dar nu a celor trecătoare
Și nu a celor ce le simți
În clipe pline de-ncântare,
Când ești mințit și tu te minți.
Aș vrea să știi ce e iubirea
Ce-o port în suflet nepătată,
Aș vrea să știi ce-i fericirea,
Ce-nseamnă dragostea curată.
poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere sau poezii despre fericire
I: De ce plângem atunci când cineva drag moare? A. M: Pentru că nu știm că efemerul merge să îmbrățișeze eternul. În timp ce efemerul plânge după efemer, eternul e beatitudinea de dincolo de naștere și moarte. Dacă oamenii ar afla natura lor reală, bătrâna moarte nu i-ar mai putea atinge. Moartea e atât de bătrână încât și ea de abia așteaptă să moară, dar cum ar putea să moară dacă omul crede în închisoarea mincinoasă a nașterii? Află ceea ce ești și vei fi dincolo de acest vis efemer numit nașterea onirică, lumea onirică a formelor și firește o moarte la fel de onirică. În visul tău de azi-noapte ai visat o lume, de a cărei realitate și temeinicie nu te-ai îndoit, și totuși ai supus-o morții, genocidului, fără nici cel mai mic regret, când te-ai trezit. EXACT LA EL VA FI ȘI CÂND TE VEI TREZI DIN VISUL ÎN CARE ȚI SE PARE CĂ NOI VORBIM ACUM. Suferința ta la moartea cuiva drag, e doar coșmarul din care Maharaj te invită să te trezești chiar Acum! Doar eu Avadhut sunt singurul dincolo de naștere si moarte, dincolo de formă și exact așa ești și tu, DOAR TREZEȘTE-TE!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre visare, citate despre naștere, citate despre plâns, citate despre bătrânețe, citate despre vorbire, citate despre timp, citate despre suferință, citate despre realitate sau citate despre natură
Nu-mi lua iubirea
De ce plâng, Doamne? Că am sufletul plin
De dragoste, de dor și de credință?
Cum aș putea eu, Doamne, să spun că e un chin
Să simt tot ce mi-ai dat? Îți port recunoștință!
Mi-ai dat iubire și speranță în destin,
Mi-ai dat credința pentru-o-ntreagă viață.
Cum aș putea să plâng că am sufletul plin?
Cad în genunchi plecându-mi a mea față.
Și-Ți mulțumesc, Doamne și Te implor acum,
Să nu îmi iei nimic din tot ce Tu mi-ai dat
Și chiar dac-am să plâng în lungul vieții drum,
Să nu-mi consideri plânsul ca pe un greu păcat.
Și-Ți mulțumesc pentru că, Tu, îmi ești
Tot sprijinul, tot reazemul din viață;
De rele, Doamne, Te rog să mă ferești
Și dă-mi iubire, și dă-mi, Te rog, speranță.
Iubire pentru oameni, speranță-n veșnicie,
Dă-mi liniștea de care am nevoie,
Ferește-mă, Doamne, de ispită și prostie
Și lasă-mă să cred, Te rog, Doamne, dă-mi voie.
Să sper și să cred în dragostea și-n mila Ta,
Să simt că nu e vis speranța pe pământ
Și ia-mi, Te rog, viața și fă ce vrei cu ea,
Dar nu-mi lua iubirea, e tot ce am mai sfânt.
rugăciune de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfințenie, poezii despre recunoștință, poezii despre prostie sau poezii despre mulțumire

Sonetul 129
Spiritul scurs în lumea decadentă
E poftă-n faptă, dar până la faptă,
Pofta sperjură, hoață, indecentă,
Sălbatică și crudă și nedreaptă
Pe care n-o iubești, că-i ipocrită,
De cuget e vânată voinicește,
Dar cugetul momeala o vomită,
Căci cel ce-o înghite brusc înnebunește;
Și-apoi nebunul vrea ca să posede
El are, a avut și mai dorește
Și e nefericit, deși nu vede,
Căci a visat și-acum plăceri poftește.
Asta știu toți, dar nu au știința adâncă
S-alunge răul care-n iad ne-aruncă.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știință, poezii despre vânătoare, poezii despre poftă, poezii despre plăcere, poezii despre nefericire, poezii despre nebunie sau poezii despre fățărnicie
Răbdarea
Răbdarea omului, să știi, e-adevarata lui putere,
Izvor imens de energii, lumina care-n veci nu piere.
E început de-nțelepciune, e arta de a aștepta,
Răbdarea-i nodul deznodat și este arta de-a spera.
E-mpreunată cu blândețea, cu chibzuința celui care
Ascută, știe să observe scânteia de pe o cărare.
Răbdarea este ca o armă, secretul pentru cei mai tari,
Un etalon ce drept măsoară simțirea oamenilor mari.
Răbdarea este semn distinct al celui cu morală-aleasă,
E băutura ce ucide o disperare ce apasă.
Încet, încet și cu răbdare, un munte ai să construiești
Și tot încet, cu picătura, ulcica plină-ai s-o găsești.
Mătase fină vei avea din frunza dudului umbros,
Trudind încet și cu răbdare, vei toarce firul mătăsos.
Chiar lemnul verde se usucă și piatra poate-n drum crăpa,
Doar omul știe să aștepte, răbdarea îl va ajuta.
Vrei să străbați un drum mai lung? Vrei să urci munții cei înalți?
Doar pasu-atent și cu răbdare te-ajută drumul să-l străbați.
De vei dori să faci un lucru, ce trebuie să dăinuiască,
Nu te grăbi! Să-l faci temeinic! Răbdarea să te însoțească!
Când nu mai știi ce să mai faci și-atâtea sunt nerezolvate,
Așteaptă calm și cu răbdare, că vine timpul pentru toate.
poezie de Mariana Dobrin din Raiul cuvintelor
Adăugat de Mariana Dobrin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre început, poezii despre verde, poezii despre secrete, poezii despre lemn sau poezii despre frunze
Linguini (când Colette intră în bucătărie, vede șobolanii gătind și arată de parcă ar vrea să vomite): Colette, așteaptă! Colette. Întoarce-te. Colette.
Colette: Să nu scoți un cuvânt. Dacă mă gândesc la asta, s-ar putea să mă răzgândesc. Spune-mi doar ce vrea șobolanul să gătească.
replici din filmul artistic Ratatouille
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cuvinte