Sonetul 140
Nu fi doar crudă, ci și înțeleaptă
Și nu-mi disprețui răbdarea mută;
Fiindcă tristețea mea abia așteaptă
Să spună-n vorbe jalea ei cea cruntă.
Aș vrea să te învăț să fii deșteaptă
Și să mă minți, chiar de nu simți iubire,
Că cei bolnavi, ce moartea o așteaptă
Vor să audă doar de lecuire.
Căci te-aș putea bârfi, Doamne ferește,
Înnebunit de-atâta disperare;
În lumea asta care se-nrăiește
Smintiții cred în gurile flecare.
De-aceea, ca să nu fii terfelită,
Privește drept când inima-ți palpită.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.