Steaua mea

Pe firmament sunt mii şi mii de stele,
Ce strălucesc din noapte până-n zori,
Dar tu eşti mult mai mândră decât ele
Că îmi aprinzi iubiri şi-mi dai fiori.

Şi te privesc cu-atâta încântare,
Cum pâlpâi şi luceşti pe cerul meu
M-atingi cu raza ta seducătoare,
Aş vrea acolo să rămâi mereu.

Dar când se-arată norii de furtună,
Te-acoperă de tot, ca o perdea,
Şi-n minte gânduri negre se adună,
Că nu te mai zăresc deasupra mea.

Însă tu stai acolo temerară
Până când norii iar se risipesc
Şi mă veghezi precum Steaua Polară
Ca-n dragoste să nu mă rătăcesc.

poezie de Octavian Cocoş (9 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praf de stele

De sus, de pe un mănunchi de stele,
Ce strălucesc în miez de noapte,
Zăresc o lucitoare stea,
Cu raza ei, ce îmi zâmbea...
Să fie oare mama mea?!

Mă întrebam în gândul meu,
Cu inima zdrobită de durere,
Să fie oare ochii mamei mele,
Ce mă privesc duios şi cu căldură,
Ferindu-mă de lumea rea, duşmani şi ură?

Şi stând îngândurată pe prispa casei,
Priveam îndurerată către cer...
Sunt multe stele care pier
Şi oameni dragi, ce ne privesc de sus,
Ca vremea bună ce-a apus...
De ne privesc cu drag, din cer, de sus.

Atunci steaua lumina mai tare
Şi umbra ei mă urmărea tăcut;
Îngenunchind în faţa ei, să-mi cer iertare,
Dar dispăru în depărtare,
S-a dus pe boltă, lângă Carul Mare.

În fiecare noapte luminează neîncetat
Şi parcă ar vrea ceva să-mi spună...
Că viaţa-i praf de stele, sufletul furtună;
Pe acest Pământ suntem precum o lună,
Iar zilele noastre, toate un mister,
Ce-n zori, la fel ca steaua... pier!

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti tu!

Te recunosc:
ziua aceasta însorită
este surâsul tău
care prevesteşte primăvara!

Nu-i chip să mă amăgeşti:
Tu eşti steaua polară!
Stai neclintită
în inima mea.

Te recunosc după cum sclipeşti
prin norii de sticlă
risipiţi pe cer,
după cum străluceşti
din fundul adânc al mării...

Sunt hotărât
să mă afund în mare
printre rechini
şi printre scafandri
să culeg de la fund
steaua polară.

Te recunosc
în desenele pe care norii
le desăvârşesc pe cer:
eşti tu!

Te recunosc
după umbrela
sub care stai
când plouă...

poezie clasică de Constantin Nisipeanu din Cartea cu oglinzi (1962)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii

Norii sunt apă plutitoare,
Sunt când negri de supărare,
Sunt când gri, de îmbufnare,
Sau, sunt albi, strălucind în Soare.

Norii te îndeamnă la visare,
Te învaţă, că orice stare este trecătoare,
Îţi găzduiesc iubirea cea mare,
Te umplu de frumos şi de relaxare.

Norii sunt Dumnezeiască binecuvântare,
Sunt plasă de asigurare,
Când esti cu capul în nori
Şi înveţi cu dragostea ta, să zbori.

Uneori, norii se supără, precum valurile vuiesc,
Cu forţă fulgere zămislesc,
Cu tunet, văzdul îl trosnesc,
Apoi, se risipesc şi de sub razele Soarelui, zâmbesc.

Norii, ce mult îi iubesc!

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boală

Mi te cobori cu pasul tău uşor
pe treptele de amintiri lânoase
şi te visez din noapte până-n zori,
iubirea mea cu firile întoarse.

Eşti şi nu eşti cu chipul tău plăpând
atât de clară strălucind ca luna
şi străluceşti de dragoste în gând
precum zâmbeşte soarele întruna.

Mi te cobori în negrul absolut
al nopţilor în care mi-e furtună,
iubirea mea din carne şi din lut,
cât te iubesc acum şi totdeauna.

Mi te cobori în vise când adorm
pe raza stelelor încercănate
şi mă trezesc udat din al meu somn
şi te rostesc strigând întreaga noapte.

Eşti şi nu eşti cu chipul tău plăpând
şi râd şi plâng amarul deodată,
iubirea mea prea mult este de când
eşti tot aici, cu mine niciodată.

Şi visul ţine până-n zori de zi
şi ziua mea nu este luminată,
ascult pădurea, scriu şi poezii
şi-ncep să uit şi vreau să zbor odată.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire-n noapte

Privesc în noapte la cerul înnorat,
A ta iubire mi-o închipui privindu-l
Şi parcă timpul trece mai treptat,
Că norii albi pe lângă lună trec singuri.
Privesc cum inima mea e tăcută
Şi caută un strop de vis pierdut,
Iar eu îmi închipui că sunt iar cu tine,
Ţinându-mă la pieptul tău tăcut
Şi parcă universul se opreşte
Şi-apoi o ia din nou de la-nceput,
Iar cerul parcă râde şi-mi vorbeşte tandru,
Norii şi vântul au dispărut
Şi tu-mi zâmbeşti şi-mi dai un sărut.

poezie de Eugenia Calancea (22 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telegondola

Îţi fuge gândul undeva departe
Spre-acel loc magic din această lume
Cu ale lui canale întortocheate,
Veneţia, oraşul cu renume.

Acolo sunt gondole minunate,
Cu forme zvelte, bine definite,
Care din zori de zi şi până-n noapte
Plutesc uşor pe ape liniştite.

Dar tu te deplasezi numai prin aer
Şi bucuria ta e foarte mare
Că nici turistul nu mai este fraier
Să urce sus pe munte pe cărare.

Totuşi, eşti mândră că nu ai nevoie
Nici de prăjini de împins, nici de proptele,
Căci ai ales cândva de bunăvoie
Să fii şi tu gondolă, însă..."tele".

poezie de Octavian Cocoş (12 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce-ai vrea tu să îmi cunoşti misterul,
Şi tainele care mă fac să plâng,
Când răscolesc cu-n frigurare cerul,
Iar mâinile de neputinţă-mi frâng?

De ce-ai vrea tu să-mi afli visele,
Pe cine strigă noaptea până-n zori,
Când disperate rătăcesc cărările
Şi-mi scutură petalele din flori?

De ce-ai vrea tu, să afli de ce-mi cântă
Sufletul, şi-n paşi de vals dansează,
Când ofurile toate se împlântă
În inima ce din adânc oftează?

De ce ai vrea tu, să afli cine-s eu
Ce gând ascuns te-ndeamnă către mine
De ce eşti curios şi mai mereu
Mă strigi duios chemându-mă la tine?

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu m-atingi...

Să nu m-atingi
când mă trezesc
în rouă,
cu gând de iarbă,
şi-n braţele amândouă
vei zări, străine,
o stea alunecând.

Să nu mă strigi
Când soarele suspină
În sunet alb, cu adieri
De vânt,
Iar eu mă sting, lăsând
Lumină
Acolo unde tu
Ademeneşti mereu...
Aceeaşi umbră.

Să nu m-atingi
Când sufletu-mi de
Rouă
Se-nchide într-un suspin.
Eu voi fi iarba
Culcată-ntr-o privire;
Tu să te-nduri, lăsându-mă
Acolo,
Un cântec să-ţi devin,
Un cântec să-ţi devin.

poezie de Valentina Becart (7 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatălui meu (care azi ar fi împlinit optzeci de ani)

De acolo sus, de unde eşti
Ştiu că veghezi la mine
Mai ştiu că încă mă iubeşti,
Şi vrei să-mi fie bine.
Dar oare care-i steaua ta
Din miile de stele?!
Că-n fiecare noapte stau,
Şi tot privesc la ele...
Şi încă nu m-am dumirit
Dar tare mult aş vrea
Să ştiu de jos, de unde sunt
Cam, cum arată ea...
Eu cred că-i mare, luminoasă
Ca şi inima ta.
C-aşa a fost de când te ştiu
Când mic copil fiind,
Îmi aduceai bomboane-n pungi
Ce le-auzeam foşnind,
Prin buzunarul de la haină
Ce o purtai mereu.
Mi-e tare dor de tine tată
Şi tare-mi este greu...
Te-ai dus de tânăr ş-ai lăsat
În urmă doar durere,
Ce n-as fi dat să-mi fii alături
Dar totu-i doar... tăcere...

poezie de Mariana Simionescu (17 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tolstoi încă mai ară

Tolstoi mai ară încă. Atunci când sus, vineţi, norii se sparg
Pe cer se deschide-un câmp mai larg decât întreaga lume.
Acolo trudeşte el, la poarta raiului, c-un picior dincolo de prag

E mult mai înalt decât norii care umbresc acest pământ,
Numai congresul planetelor stă deasupra lui
Şi-aleile cereşti unde stele noi se nasc, cuvânt după cuvânt.

Purtând ţărănesc veşmânt, aplecat peste plug, încă mai ară
Tolstoi, acest înger al păcii. Departe, pe câmp, caii lui
Trec mereu, mereu cu coamele în vânt, la fel ca prima oară.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul...altfel

A fost odată ca-n poveşti
O prea mândră crăiasă,
În toată lumea nu găseşti
O alta mai frumoasă.

Părinţii ei, doi împăraţi,
Cu grijă o crescură
Şi fiindcă nu mai avea fraţi
Ei tronul i-l dădură.

Şi noaptea, din al ei iatac,
Pe geam tăcut priveşte
Cum şi în ceruri şi în lac
Luceafărul sclipeşte.

Dar timpul trece negreşit
Şi nu ştiu cum se face,
Că ea de el s-a îndrăgostit
Şi el pe ea o place.

Şi se-ntâlnesc ca doi iubiţi
Atunci când el răsare
Şi stau aşa, nedespărţiţi,
Până apune-n zare.

Mai trece-o zi şi înc-o zi,
Dorinţa ei sporeşte
Şi vrând să vadă ce va fi
Aşa frumos grăieşte:

- Cobori, Luceafăr minunat,
Ascultă a mele şoapte,
Vino aici, la mine-n pat
Să ne iubim o noapte!

El din văzduh s-a aruncat
În apa tremurândă
Şi într-un flăcău s-a preschimbat,
Cu-nfăţişarea mândră.

Părul lui negru şi lucios
Îi atârna pe spate,
Şi gura îi râdea frumos,
Deschisă jumătate.

Iar ochii săi fermecători
Ardeau ca o văpaie
De parcă mii şi mii de sori
Intraseră-n odaie.

- De sus din cer eu am venit
În graba cea mai mare
Căci şoaptele ţi-am auzit
Şi-a ta dulce chemare.

Cu mine vreau ca să te iau
Acolo printre stele
Din strălucirea mea să-ţi dau,
Să fii mândră ca ele.

- Cât aş dori să pot să vin
În lumea ta cea mare!
Dar tu eşti veşnic şi divin,
Iar eu sunt muritoare.

Du-te înapoi, pe bolta ta
S-apari de dimineaţă
Şi-atunci când dorm pe perna mea
Să-ţi simt raza pe faţă.

Plângea Luceafărul nespus
Pătruns de al său dor
Şi-atunci la Creator s-a dus
Să-l facă muritor.

- O, Doamne, Tatăl meu ceresc
Ce mă veghezi întruna,
Aş vrea o noapte să iubesc
O noapte, numai una!

Renunţ la harul meu cel sfânt
Ce de-acest cer mă leagă
Ca să trăiesc jos, pe Pământ,
Cu cea care mi-e dragă.

- Copilul meu necugetat
Ce ţi-ai uitat menirea
Eu ştiu că eşti înflăcărat
Şi cauţi fericirea.

Însă tu eşti nepieritor
Pe bolta înstelată
Dar jos, tot ce e trecător
E rânduit de soartă.

S-a întors Luceafărul pe cer
Lucind ca întotdeauna
Privind tărâmul efemer
Ce-l luminează luna.

Şi în palatul minunat
O vede pe crăiasă
Care din nou l-a aşteptat,
Fiindu-i credincioasă.

- Cobori în jos, Luceafăr blând,
Şi vino de mă fură
Şi strâns la pieptul meu arzând
Să te sărut pe gură.

Dar el îi spune împăcat:
- Să ai grijă de tine!
Găseşte acolo un bărbat
Şi uită-mă pe mine.

poezie de Octavian Cocoş (18 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rapsodie

n-am gânduri sinistre nu am a mă teme
Maica Dumnezeie mă îndrumă mereu
cu iubiri care rezistă dincolo de vreme
şi-mi netezesc calea către Dumnezeu.

stele varsă-n minte visele supreme
pictează lumini pe sufletul meu
n-am gânduri sinistre nu am a mă teme
lumea o privesc aşa cum vreau eu.

sunt miliardară în gânduri boeme
conştiinţa mea este ca un muzeu
îngeri mă învaţă să nu-mi fac probleme
să trec prin furtună cu aripi de zeu.

n-am gânduri sinistre nu am a mă teme
soarele şi luna mă veghează mereu.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vaporul

Navighezi cu îndrăzneală
Străbaţi mări, străbaţi oceane
Şi cu multă osteneală
Te fereşti de ghinioane.

Valuri se izbesc în tine,
Ba le urci, ba le cobori,
Din zori până noaptea vine
Şi din noapte până-n zori.

Însă chiar de saltă întruna
Tu de ele nu ţii cont
Hotărât întotdeauna,
Te îndrepţi spre orizont.

Şi-n orice călătorie,
Cât ai fi de încercat,
Te achiţi de datorie
Şi te-ntorci nevătămat.

poezie de Octavian Cocoş (26 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de ploaie

Mă mai încearcă, uneori, câte o ploaie
Şi mi se risipesc picurii ei prin sentimente,
În torente,
Până când ridic ochii spre cer
Şi nu văd acolo nici un nor şi nicio stea
Sau altceva
Diferit de culorile ochilor ce mă privesc de prin amintiri
Cu gust de furtună
Sau cafea bună
Sorbită pe-ndelete dimineaţa
Sau tăinuită după cină,
La ora când nu ştii dacă e prea târziu
Sau prea devreme
Pentru o ploaie care vine
Dacă vrea,
Când vrea
Şi-mi udă ziua
Sau noaptea
Sau numai ora când mă încearcă şi mă risipeşte
Printre torente
De sentimente.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 17

Sunt litere doar treizeci şi una,
Însă cuvinte sunt nenumărate
Ca boabele de rouă-n care luna
Aruncă scânteieri de-argint în noapte.
Şi ele-n propoziţii se adună
Şi fraze de tot felul se creează
Ce uneori ne par ca o furtună,
Iar alteori ca o plăcută oază.
Şi curg discursuri lungi, plictisitoare,
Sau altele ceva mai inspirate,
Care vor trece iute în uitare,
Căci a le ţine minte nu se poate.

Şuvoiul de cuvinte curge, curge,
În dragoste, un "Te iubesc!" ajunge.

poezie de Octavian Cocoş (15 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo cu tine

mă pot scrie oare pe buzele tale
ca un fluture când mângâie cerul sărutând o floare
şi
...
crede că, a găsit fericirea
ca apoi spre seară să nu mai fie?

o clipă rătăcită a spart o fereastră din mine
şi-au năvălit norii
cerul, soarele
tu!
...
oare totul este în noi fără să ştim?

nu mă cunosc decât în izvor de viaţă
escaladând dimineţile spre amiază
cu tine-n
gânduri de flori şi-n fiori

parfumul tău mă duce spre seară

aşteaptă, nu fugării dimineţile
ascultă, sărută amiezile
înţelege-mă, când vin apusurile
iubeşte-mă, când vin nopţile

nu suntem bucăţi separate
nu suntem amintire
nu cerem
nu vrem
e timpul vieţii
sperăm doar în iubire!

nu pot opri mintea să nu răsucească
absurdul din mine
mă minte de-o viaţă
când plâng ploile

drumuri rătăcite fugăresc viitorul
nu pot să mai fiu la fel şi-ntr-un mâine
aruncă cu pietre şi sparge-mă-n bucăţi
şi ia o bucată în timpul tău
acolo cu tine!

Să nu lăsăm nopţile să doarmă
Să nu uităm de dimineţile moi şi calde
Să nu uităm că ne scriem prin noi!

poezie de Viorel Muha (mai 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc

Te pierd pentru-o secundă, cât pleoapele-mi clipesc.
Te rătăcesc în gânduri, doar să te regăsesc.
Şi-n ăst răstimp, iubito, pe iris ţi-odihneşti
A trupului splendoare şi pletele-ngereşti.
Rămas-am treaz în noapte ca trupul să-ţi dezmierd,
De teamă că în somnu-mi putea-voi să te pierd.
Ajuns-am să mă sperii de-al nopţii fiu, Morfeu.
De-n labirint de vise tu pieri, mă pierd şi eu.
În Cerber m-aş preface, pândind la căpătâi;
Când ochii-i vei deschide, să fiu eu cel dintâi,
Pe care-ţi laşi privirea să lenevească-n zori,
Să simt până-n străfunduri ai dragostei fiori.
Te pierd pentru-o clipită, doar să te regăsesc,
Ursita mea mireasă, cu chip dumnezeiesc.
Ţi-s ochii rupţi din stele, ţi-e gura rod în pârg.
Mă laşi, sau voi fi furul ce o sărut cu sârg?!
Să dăm urmare firii! Tu, cea de zei sortită,
Mă-nvaţă alfabetul iubirii şi-n sanscrită!

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună!

Parfumul nopţii ne vrăjeşte,
Miroase a tei şi-a fân cosit,
Iar frunzele foşnesc şoptit,
Atunci când vântul le stârneşte.

Răsare luna, zâmbitoare,
Şi raza ei de-argint curat,
De sus, din cerul înstelat,
Răzbate până-n depărtare.

În grabă, greierii se-adună,
Cu ţârâitul lor sonor,
Ca să ne spună "Somn uşor,
Vise plăcute, Noapte bună!"

poezie de Octavian Cocoş (5 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până nu mai sunt

Ştii ce-mi şopteşte
Noaptea
Când apari pe cerul meu
Din umbră?
Propteşte-ţi somnul
De umărul meu,
Iubito,
Să împărţim stelele
Până nu mai sunt...

Ştii ce-mi îngână
Ziua
Când rămâi pe cerul meu
În lumină?
Ascunde-ţi genele
În razele mele,
Iubito,
Să alunge norii
Până nu mai sunt...

Ştii ce-mi spune
Seara
Când adormi pe cerul meu,
În apusuri?
Aprinde-ţi dorul
Din roşul soarelui,
Iubito,
Să ardă temeri,
Până nu mai sunt...

poezie de Gabriela Chişcari (25 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grecii ştiau din călătoriile lor că Steaua Polară apare mai jos pe cer când se vede din sud, decât când se vede din regiunile nordice. (deoarece Steaua Polară se găseşte deasupra Polului Nord, ea îi apare unui observator aflat la Polul Nord chiar deasupra, dar pentru cineva care priveşte de la ecuator, ea pare să se afle chiar la orizont.)

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!