Praf de stele

De sus, de pe un mănunchi de stele,
Ce strălucesc în miez de noapte,
Zăresc o lucitoare stea,
Cu raza ei, ce îmi zâmbea...
Să fie oare mama mea?!

Mă întrebam în gândul meu,
Cu inima zdrobită de durere,
Să fie oare ochii mamei mele,
Ce mă privesc duios şi cu căldură,
Ferindu-mă de lumea rea, duşmani şi ură?

Şi stând îngândurată pe prispa casei,
Priveam îndurerată către cer...
Sunt multe stele care pier
Şi oameni dragi, ce ne privesc de sus,
Ca vremea bună ce-a apus...
De ne privesc cu drag, din cer, de sus.

Atunci steaua lumina mai tare
Şi umbra ei mă urmărea tăcut;
Îngenunchind în faţa ei, să-mi cer iertare,
Dar dispăru în depărtare,
S-a dus pe boltă, lângă Carul Mare.

În fiecare noapte luminează neîncetat
Şi parcă ar vrea ceva să-mi spună...
Că viaţa-i praf de stele, sufletul furtună;
Pe acest Pământ suntem precum o lună,
Iar zilele noastre, toate un mister,
Ce-n zori, la fel ca steaua... pier!

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua mea

Pe firmament sunt mii şi mii de stele,
Ce strălucesc din noapte până-n zori,
Dar tu eşti mult mai mândră decât ele
Că îmi aprinzi iubiri şi-mi dai fiori.

Şi te privesc cu-atâta încântare,
Cum pâlpâi şi luceşti pe cerul meu
M-atingi cu raza ta seducătoare,
Aş vrea acolo să rămâi mereu.

Dar când se-arată norii de furtună,
Te-acoperă de tot, ca o perdea,
Şi-n minte gânduri negre se adună,
Că nu te mai zăresc deasupra mea.

Însă tu stai acolo temerară
Până când norii iar se risipesc
Şi mă veghezi precum Steaua Polară
Ca-n dragoste să nu mă rătăcesc.

poezie de Octavian Cocoş (9 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O plimbare-n mintea mea...

Mă uit cu frică în gândurile mele,
Privesc apoi în ochii tăi cu drag
Şi vreau să văd pe cer, două stele,
Cu chipul tău la mine-n prag.

Fac o plimbare-n mintea mea,
Că vreau să văd a ta privire
Şi ştiu că viaţa mea e grea,
Privind cerul în nemărginire.

Văd umbra ta în paşii tăi pierduţi,
Ieşind din mintea mea cea trează
Ş-atunci apar visătoarele năluci,
Iar inima mea de dor oftează.

Lumina vine cu raza ei călătoare,
Dar eu vreau steaua din carul mare,
Să lumineze chipul tău din nou oare
Şi speranţa mea să vină de la soare.

poezie de Eugenia Calancea (7 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatălui meu (care azi ar fi împlinit optzeci de ani)

De acolo sus, de unde eşti
Ştiu că veghezi la mine
Mai ştiu că încă mă iubeşti,
Şi vrei să-mi fie bine.
Dar oare care-i steaua ta
Din miile de stele?!
Că-n fiecare noapte stau,
Şi tot privesc la ele...
Şi încă nu m-am dumirit
Dar tare mult aş vrea
Să ştiu de jos, de unde sunt
Cam, cum arată ea...
Eu cred că-i mare, luminoasă
Ca şi inima ta.
C-aşa a fost de când te ştiu
Când mic copil fiind,
Îmi aduceai bomboane-n pungi
Ce le-auzeam foşnind,
Prin buzunarul de la haină
Ce o purtai mereu.
Mi-e tare dor de tine tată
Şi tare-mi este greu...
Te-ai dus de tânăr ş-ai lăsat
În urmă doar durere,
Ce n-as fi dat să-mi fii alături
Dar totu-i doar... tăcere...

poezie de Mariana Simionescu (17 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul din vis

Eu te aştept s-apari şi-n astă seară,
Din nou, la geamul casei mele
Să te arăţi ca şi-altădată,
Frumoasa, gândurilor mele.

Nu pot s-adorm fără să văd,
Sub clar de lună chipul tău
Încununat cu mii de stele,
Eşti îngerul zilelor mele.

Ce trist stăteam pe prispa casei,
Când prima oară te-am văzut
Şi-ai apărut tu înger bun,
Sufletul să mi-l mângâi.

Când ai şopti, am tresărit,
Credeam că luna mi-a vorbit,
Să-ntorc privirea către stele
Să-mi văd surioarele mele.

Cu ele timpu-mi petreceam,
În fiecare seară.
Cu drag şi dulce le vorbeam,
Ce triste sunt zilele mele.

Nu ştiam atunci ce imi lipseşte
În sufletul meu trist,
Era privirea ce-mi sclipeşte
În fiecare vis.

Acum sunt fericit să stiu,
Că tu eşti pentru mine,
Un înger drag cu chip bălai
Ce-n suflet va ramâne.

Aştept cu nerăbdare seara,
Lumina să se-aprindă.
Pe cer din stele sclipitoare,
Şi să te-astept în tindă.

Mereu tresar când reapari,
Tot timpul mai frumoasă
Şi mă intreb cât va dura
Să fi a mea mireasă.

Aş vrea ca tu să nu mai pleci,
În zori de dimineaţă
Şă poţi să stai mereu aici,
Iubirea mea frumoasă.

Dar ştiu că asta nu se poate,
Nici când să se-mplinească
Sunt om de rând, sunt muritor,
Iar tu eşti o crăiasă.

Aş vrea să te răpesc acum,
Dar luna nu mă lasă
E sora ta cu suflet bun
Ce te-a adus în casă

De ce nici astăzi nu apari?
Oare ce-o fi cu tine?
De zile-ntregi eu nu am somn,
Ci mă gândesc la tine

Ce sa-ntâmplat? Ce ti-am făcut?
De nu mai vi la mine?
Nici azi, nici ieri n-ai apărut,
Şi sufletu-mi suspină

Mi-e dor de serile cu noi,
Ce dulce ne priveam
Şi sora lună dănţuia
Ce fericiti eram

Acum nici stele nu sclipesc,
Nici luna nu apare
Şi ceru-i trist bietul de el
Că ingerul n-apare.

În bezna noptii te aştept,
Eu nu imi pierd speranţa
Că într-o zi să te-ntâlnesc
Din nou în faţa porţii.

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

Stau întins pe pământ
Şi privesc către cer
Parcă-n stele zăresc
Chipul tău efemer.

Cum de-acolo de sus
Mă priveşte duios
Cu-acel zâmbet discret
Şi atât de frumos.

"Închide ochii acum,
"Spune-mi, ce vezi?", îmi zici,
Iar eu văd că doar noi
Mai suntem pe aici.

Şi pe ţărm ne plimbăm
Ne udăm la picioare
Orizontul ia foc
La apusul de soare.

Ne iubim toată noaptea
Pe nisipu' albicios
Eu în braţe te strâng
Ai un trup voluptos.

Cât aş vrea să mă aflu
Pe-acest ţărm de mister!
Însă stau pe pământ
Şi privesc către cer.

poezie de Randy Schutte, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul

Privesc prin ploaia toamnei şi nu văd
nici stropi, nici ramuri ude sau ceva
ce să m-atragă, să nu pot vedea
gravat pe-un gând un chip ce-l tot revăd;

E-o noapte înstelată şi privesc,
ascuns în umbra clipelor pustii,
spre bolta-n care, printre stele mii,
e luna cu profilul ce-l iubesc.

E peste tot în jurul meu. Decid
că ochii sunt de vină. Îi închid,
iar gândul ce m-apasă îl alung.

Sub pleoapele închise îmi ajung
imagini ce, pe-o boltă, se divid
în stele ce formează -un chip candid.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am şi uitat

Parcă am şi uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristeţea mea cui aş putea s-o spun?!

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldaţi... Mă dor!
Şi gândul parcă mi-e acum pustiu...
Să fii bătrân şi singur nu-i uşor.

Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură şi plâng în nopţi târzii
Şi pruncii parcă nu-mi aud chemarea.

Vuieşte ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Şi lângă mine-i numai Dumnezeu!
Şi clipele se risipesc... se curmă...

Se-aud în mine paşi şoptiţi şi ard,
Străin pribeag, de dor şi nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin şi cad...
Ai cui să fie paşii-aceştia oare?!

Şi plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n fiinţa mea precum o noapte!
"Parcă am şi uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea şoapte.

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
Mă-mbrăţişază-n umbre... Parcă ştiu...
Parcă vă văd în vise tată, mamă!

Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând că mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.

Veniţi copii, cât nu e prea târziu!
Să vă privesc aş vrea, să-mi fiţi aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
Mă tot afund spre nicăieri, în noapte...

Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duşi departe...
Deşi în mine-atâtea doruri ard...
Deşi e frig, deşi e numai noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre steaua mea

Rădăcinile mă ţin legată
N-am puterea să mă smulg şi-aş vrea,
Să mă rătăcesc prin lumea toată.
Nu vrea să m-ajute cineva?

Aduceţi un val să-mi surpe malul,
În derivă tot plutesc şi-aş vrea
Să-mi găsesc un port să-mi las amarul.
Nu vrea să mă înece cineva?

Aduceţi-mi o secure lată
Să ciopliţi din mine toţi aş vrea,
Să fiu crucea unui vis o dată.
Nu vrea să mă poarte cineva?

Aduceţi-mi o făclie aprinsă
Rug în noapte să devin aş vrea,
Că de-un veac tot ard deşi sunt stinsă.
Nu vrea să m-aprindă cineva?

Aduceţi-mi un potop de stele
Veşnicia s-o împart aş vrea,
Tot întind tăcut mâna spre ele.
Oare o s-ajung la steaua mea?

poezie de Luiza-Adriana Grama din Drumul spre steaua mea
Adăugat de Cristian Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor de dor

In serile cu luna plină
Când sufletul îsi ia lumină
Privesc la steaua de pe cer
In jurul meu est mister
Mă uit in jur văd carul mare
Si lângă el o stea mai lucitoare
Mi e dor de inimă albastră
De luna ce privea
timidă
La noi prin geamul
de fereastră
Eu mă gândesc cu
dor in suflet
La nopţile pustii care au trecut
Pe bolta cerului melancolie
O inimă albastră a aparut
Pe cerul plin de
stele
Timidă somptuoasă acum a apărut
Si vreau s o iau s o
pun in piept la mine
Să i fie cald sa i fie
mult mai bine
Să bată tare n piept
la mine
Acelasi ritm acelasi cânt acelasi dor
in acelasi corp acelasi decor
Îmi este tare dor si
mă topesc de dor
Eu mă prefac intr un izvor
Ce izvorăşte rece de pe deal
Lovind agale apa de un mal!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea spre casă

Stau în mijlocul unei întinderi de apă
privesc în faţă
nu zăresc pământul,
privesc în spate,
la dreapta, la stânga
pământ nu zăresc.
Am vrut să-mi strig disperarea
şi am privit în sus.
Am zărit o scară
ce şerpuia printre stele.
Am început să urc.
Fiecare treaptă era o oră,
fiecare treaptă era o zi,
un an, un secol...
sus, mai sus urcam,
la celălalt capăt
mă aştepta mama
cu braţele deschise.
Să nu râdeţi, prieteni,
am vrut să cuceresc universul.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama, steaua copilăriei mele

Orice copil are o stea
Frumoasă, caldă, iubitoare.
Însă eu ştiu că steaua mea
Este cea mai strălucitoare.

Cu zâmbet cald, cu ochi senini,
Ea îmi îndrumă paşii-n viaţă.
Ştiu unde merg, de unde vin,
Pentru că steua mea mă-nvaţă.

Ce fericită mă trezesc
Când mă sărută, dimineaţa...
Şi, când spre steaua mea privesc,
Ei i se luminează faţa.

Şi mă iubeşte steaua mea,
Cât nu pot spune în cuvinte.
Căci eu sunt universul ei:
Fetiţa ei cuminte.

Orice copil are o stea
Şi pururea să ţineţi seama
Că steaua oricărui copil
Are acelaşi nume: MAMA.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua vieţii

Dintre zeci de mii de stele
ce pe cer seara lucesc,
una-i mândră între ele,
nopţi în şir stau s-o privesc.
Ea e-n hău de neguri dusă,
eu în lume, pe pământ,
stă la capu-mi veghe pusă
şi nu scoate un cuvânt.
Stau în nopţile senine
s-o privesc şi s-o admir,
ea coboară către mine
jucând păru-mi fir cu fir.
O iubesc, că-i steaua vieţii,
idealul mult dorit,
eu, în culmea bătrâneţii,
sunt de stea îndrăgostit.
Iar în nopţile senine
dacă va cădea vreo stea,
gândiţi-vă şi la mine:
cine va mai suspina?

poezie de Petre Prioteasa din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nenumărata stea

Nenumărata mea
Stea căzătoare,
De unde te ştiu eu,
Pe tine, oare?

Căci eu nu privesc,
Bolta cea înaltă....
A, da! Te cunosc
Dintr-o mică baltă...

Am zărit, în apă,
Pentru o clipită,
Strălucirea-ţi caldă,
Nemaipomenită...

Apoi, din zminteală,
Cred că am călcat
Neatent, iar balta
S-a întulburat...

În zadar prin preajmă,
Ochii îi rotesc,
Steaua căzătoare,
Nu o mai zăresc,

Şi mă-ntreb, cu jale:
E posibil, oare,
Să se-nece-n baltă
Steaua căzătoare!?!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un miracol

Astă noapte n -am visat
Luna mă privea pe geam
Un miracol sa- ntîmplat
Pe o rază eu la ea urcam

Praf de stele mă călăuzea
Am întins mâna protectoare
O căldură inima-mi topea
Pica steaua căzătoare

Strig la cer după ajutor
Luna pleata îşi aruncă -n vânt
O scară coboară din nor
Zbor cu raza Lunei iau avânt

Legături cu frânghii de mătase
Aud stele lucitoare cântând
De perdeaua cerului atrase
Luna mă priveşte surâzând

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele

Sunt stele pe bolta înaltă
Ce seamănă cu diamante,
Care în noaptea învoaltă
Se oglindesc fascinante.

Stele ca acestea şi pe pământ
Noapte şi zi mereu strălucesc:
Încărcate de mister ziua sunt,
Iar noaptea – de iubiri povestesc.

Şi stelele fermecătoare
Luminează în seninul pur
Cu îndrăzneală în culoare
Ca şi-n imensul cer de azur...

poezie celebră de Iulia Hasdeu, traducere de Crina Decusară-Bocşan
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte în amurg

O noapte în amurg
În sufletul unui demiurg,
Trist şi solitar,
Înecat în propriul amar.
Sub vatra lunii,
Se întrezăresc mii şi mii
A stelelor făclii.
Sub umbra unui tei,
Cu al său condei,
Schiţează în linii ample,
Potretul unui tinere doamne.
O viaţă boemă,
Simplă şi lejeră,
O extravaganţă
De înaltă manieră,
Într-o lume atăt de mizeră.
Ea, o perfecţiune întruchipată
În capodopere de artă,
O naturaleţe infantilă
O privire docilă,
Un zâmbet inocent,
Un cutum evident,
Involuntar, inert.

Ochii ei de un albastru pur,
Sclipiri de stele în amurg.
Stele care nu se vor stinge vreodată,
Rămân şi parcă aşteaptă,
Să-i mai privesc măcar o dată,
Să mă scufund, iar in albastrul lor,
Albastrul cerurilor,
Să-i privesc cu dor.

Zâmbetul ei gingaş şi surâzător,
Mi-a adus soarele,
Când eu aveam doar nori.
Mi-a alinat sufletul
De atâtea ori..
Parfumul ei nu s-a şters,
Îl simt ca şi atunci;
Cu note florale şi arome dulci,
Ce mă-mbie la visare,
Şi la o profundă contemplare.

Mă jucam prin părul ei adesea,
Iar ea îmi zâmbea.
Îi şopteam cuvinte dulci
Şi soapte de iubire,
Ne promiteam,
Că nu ne vom gandi,
Vreodată la desparţire.
În astă noapte de amurg
Sunt stele care se sting.
Nu mă mai aşteaptă,
Ca şi altădată,
Să-i mai privesc,
Măcar o dată
Şi să-i uit.
O noapte în amurg,
În sufletul unui demiurg,
Rătăcit în intunericul obscur,
Fără al ochilor albastru pur,
Sub al lunii abajur,
Singur şi confuz.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă fierbinte

Trezindu-mă cu chipul nins, în zori,
Încununată-n suflet de fiori,
Plecai pe drumul greu, stropit de ploaie,
S-ajung la mama care-şi plânge pruncul în odaie.

Era bolnavă şi slăbită de puteri,
C-o inimă zdrobită de dureri,
La Domnul se ruga-n lacrimi amare.
Cu ce-a greşit, blânda măicuţă, oare?!

Atunci, în starea ei de neputinţă,
Văzu salvarea-n pace şi credinţă.
Plângea măicuţa lacrimă şi jale,
Strigând la sfinţi, la Domnul, la icoane.
Cu ochii goi şi aţintiţi spre cer,
Cerea un strop de pace din eter.

Pe lume, Doamne, am avut fecior,
Cu chipul sfânt, cu voce de izvor,
Suflet curat... cu dragoste de mamă.
L-ai luat, lăsându-mi lacrimă amară.

Oh, Doamne Sfinte, ce greşeală, da.
mi-ai luat lumina, pacea, dragostea...

Privesc în ochii mamei şi îi citesc durerea.
Doamne, i-ai luat iubirea şi puterea.
Şi-ar da tot ce a strâns pe-acest pământ,
Să-i mai ajungă-odată la mormânt.

Dar n-are cum, puterea n-o mai lasă,
Stă ţintuită într-un pat, acasă.
Văzând din uşa casei ei, durerea,
Parcă şi mie mi s-a luat puterea.

Cu ochii-n lacrimi, parte-i sunt la dramă,
Că şi eu, Doamne, pe pământ sunt mamă.
De suferinţă nu mai am cuvinte...
Asta înseamnă să rămâi părinte.

Lacrimi fierbinţi la cimitir se varsă...
Mama, în gânduri, îl întoarce-acasă.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirit cunoscut

În zare mă uit noaptea şi văd ce gândeşti,
Doar gânduri despre moarte şi triste poveşti.

Privesc către mare şi-ţi văd sufletul,
Aprig ca un leu, ce-şi laudă urletul.

Admir toţi pomii, ce visează tăcuţi,
Sunt toţi anii tăi, de vreme abătuţi.

Privesc lumina lunii, ce lumină pământul,
Lumina din ochii tăi, ce-ţi luminează gândul.

Te văd chiar pe tine, pe-o bancă plângând,
Se-aud toţi cei dragi, de departe strigând.

Păşesc către tine, dispari făr' de urmă,
Tăcut ca o umbră, ce întunericul scurmă.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus pe cer luceşte o stea

Sus pe cer luceşte o stea,
O privesc şi e a mea,
Este steaua vieţii mele,
Ea luceşte printre stele.

Oare cine mă-ngrijeşte,
Oare cine mă fereşte,
Oare cine mă păzeşte
D cine mă necăjeşte?

Hoinar am fost printre muze,
Prilej ca oamenii să mă acuze,
Viaţa-mi este poezie,
Dar aşa a fost să fie!

Iar când steaua-mi va apune,
De-am făcut rele sau bune,
Pe cine înteresează?
Şi trec anii, se-nserează!

poezie de Toth Arpad din revista "Claviaturi" din Braşov (24 aprilie 2014)
Adăugat de Toth Arpad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua venise la mine

În vis, din zări îndepărtate,
Ca o stea din Carul Mare,
Ai apărut în miez de noapte
Tu, magică alinare.

Erai în alb îmbrăcată,
Păru-îţi flutura în vânt.
Frumuseţea-întruchipată
Coborâse pe pământ.

Lumina era cu tine,
Erai soare-n plină noapte.
Din pulberi de aur fine
Purtai văl de nestemate.

Din vis frumos când m-am trezit,
Tu străluceai lângă mine.
Ce-am visat s-a împlinit.
Steaua venise la mine.

poezie de Dumitru Delcă (27 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!