Telegondola

Îţi fuge gândul undeva departe
Spre-acel loc magic din această lume
Cu ale lui canale întortocheate,
Veneţia, oraşul cu renume.

Acolo sunt gondole minunate,
Cu forme zvelte, bine definite,
Care din zori de zi şi până-n noapte
Plutesc uşor pe ape liniştite.

Dar tu te deplasezi numai prin aer
Şi bucuria ta e foarte mare
Că nici turistul nu mai este fraier
Să urce sus pe munte pe cărare.

Totuşi, eşti mândră că nu ai nevoie
Nici de prăjini de împins, nici de proptele,
Căci ai ales cândva de bunăvoie
Să fii şi tu gondolă, însă..."tele".

poezie de Octavian Cocoş (12 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din turistul care-am fost

Ieri cutreieram pământul
în patru punte cardinale.
Mă-întreceam în zbor cu vântul
până departe în zare.
Astăzi nu mai sunt în stare
nici măcar un pas să fac.
Speranţa în mine moare,
viaţa nu-mi mai e pe plac.
Rău mă dor picioarele.
Nici pe-afară nu mai ies.
Foarte rar văd soarele.
Gânduri multe, nu mai ţes.
Din turistul care-am fost,
azi n-a mai rămas nimic.
În lume nu mai am rost,
din pat nu mă mai ridic.
Singura mea bucurie
e că... picioarele mă ajută,
în lunga călătorie
către lumea neştiută.
Acolo nimic nu doare.
Nici inimă, nici picioare,
Nimic nu te împiedică.
Viaţa este veşnică.

poezie de Dumitru Delcă (10 octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutul

Ci dincolo de zona blestemată-a morţii,
Peste cătunele încremenite de pe vale,
Departe peste albe culmi, în fund departe,
Mai departe decât chiar depărtarea
Eşti tu,
E lumea existenţei tale,
De care nu, oricât de-adâncă zarea
Mă desparte,
Ci infinitul fără sprijin, fără toarte
Îl urcăm învinşi, învinşi îl coborâm.

Căci de acest metal,
Tăios şi imaterial,
În fiecare clipă sufletu-mi sfărâm.
Ţi-adeseori,
Privind sfios prin tainicul crenel de lut,
Ca printr-un ochi de geam,
Îmi pare
Că printr-un magic dioram
Privesc alt tărâm.

Eşti tu acolo...
O, numai dacă mai trăieşti,
Căci nici un semn de-acolo nu ne-ajunge,
Nici veşti,
Nici păsări,
Nici un călător
Nu vine de la voi rătăcitor,
Ci numai nevăzute priviri,
Explozii de obuze şi de mine
Ropote de gloanţe.

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua mea

Pe firmament sunt mii şi mii de stele,
Ce strălucesc din noapte până-n zori,
Dar tu eşti mult mai mândră decât ele
Că îmi aprinzi iubiri şi-mi dai fiori.

Şi te privesc cu-atâta încântare,
Cum pâlpâi şi luceşti pe cerul meu
M-atingi cu raza ta seducătoare,
Aş vrea acolo să rămâi mereu.

Dar când se-arată norii de furtună,
Te-acoperă de tot, ca o perdea,
Şi-n minte gânduri negre se adună,
Că nu te mai zăresc deasupra mea.

Însă tu stai acolo temerară
Până când norii iar se risipesc
Şi mă veghezi precum Steaua Polară
Ca-n dragoste să nu mă rătăcesc.

poezie de Octavian Cocoş (9 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carasul (Carassius gibelio)

E-ntâlnit, de multe veacuri,
În canale, iazuri, lacuri,
Râuri cu mişcare lentă,
Unde specia-i prezentă.

Colorat în argintiu,
Uneori slab auriu,
Sau oranj, uşor verzui,
După mediul dumnealui,

Peştele numit caras
Nu-i nici slab, dar nu-i nici gras,
Nu-i nici mare, nici prea mic,
Însă este foarte şic.

poezie de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (25 martie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare Crisium

Mare Crisium, din depărtare
Ovală oglindă şi neagră pare.
Ochi de huhurez în noapte scrutând
Albastre întinderi, departe, pe Pământ.

Pe Mare Crisium aş vrea să plutesc,
Corabia Lunii uşor s-o cârmesc.
Dar praful acolo te-nghite şi nu-s
Nici valuri, nici briză ori corăbii de dus.

Mai bine pe-o planetă cu arşiţă şi ger,
Cu stele deasupra şi Lună pe cer.
În mijlocul Mării Crizelor
Aş duce dorul valurilor, aş duce dorul brizelor.

poezie de Mihail Mataringa (31 martie 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomote

Ah, ce bucurie, inima-mi tresare,
Paşii tăi cei repezi se aud în noapte,
Însă e doar vântul, plin de nerăbdare,
Ce suflă pe-alee printre frunze moarte.

Stau şi-ascult şi parcă glasul tău şăgalnic
Blând rosteşte vorbe calde de iubire,
Însă e doar râul ce curge năvalnic
Clipocind la maluri scos uşor din fire.

Sunt surprins că totuşi râsul tău răsună
Undeva departe, în pădurea rară,
Dar e ghionoaia, ce ca o nebună
Ciocăne copacii şi stă solitară.

Dar de data aceasta limpede-i chemarea,
Cât sunt de sonore ale tale şoapte...
Ce dezamăgire, mare mi-e mirarea,
Să constat că-i ploaia care cade-n noapte.

poezie de Octavian Cocoş (29 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plutesc, plutesc, inerţie

Plutesc, plutesc în derivă, nici nu ştiu ce mă ţine pe val!
Nu sunt regină, nici divă şi nu-mi văd niciun ideal!
Cândva mă-mbăta răsăritul cu un cântec de ciocârlie
Şi-acum m-atrage-asfinţitul cu mantia lui sângerie...

Plutesc, plutesc fără voie, vâslisem cândva curajos.
Eram o,, Arcă-a lui Noe,, cu gândul şi trupul vânjos.
Mai port porumbelul pe umăr nu vede nici el un liman,
Ani buni pe degete-i număr şi mă topesc an de an.

Plutesc, plutesc, inerţie, şi-atâtea trădări mă-ngrozesc!
Nu mai am nicio bucurie şi ochii, mereu mi-i feresc.
Ce mult îmi doresc să îi spun, luminii că o mai iubesc...
Culorile se ceartă-n drum şi simt cum înnebunesc!

Plutesc, plutesc spre niciunde şi fruntea-mi ridic către cer
Slobozesc doar o rugăciune, liman şi-o iubire să-i cer.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensibilitatea e viaţă

Să fii sensibil e un lucru mare
Înseamnă c-al tău suflet mai vibrează
În lumea asta neîndurătoare
Care pe omul blând nu-l tolerează.

Nu-i indicat, spun unii cam sever,
Prin suflet să îţi treacă toate, toate,
Căci când te bucuri te înalţi la cer,
Dar când eşti trist cazi într-un fel de moarte.

De-aceea mulţi n-au sufletul de gheaţă,
Însă nici focu-n el nu-l înteţesc,
Netulburaţi, parcă plutesc prin viaţă,
Dar nu trăiesc, ci supravieţuiesc.

poezie de Octavian Cocoş (27 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centrat politic

Atunci când este bun ciolanul
Să-l rozi frumos devine-o artă
De-aceea dreapta, dar şi stânga,
Se bat pe el ca să-l împartă.

E clară treaba, foamea-i mare,
Însă eu vreau să stau la centru;
Dacă împreună vor să-l roadă
Nu sunt nici contra, dar nici pentru.

poezie de Octavian Cocoş (10 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imunitate

Sistemul tău imunitar
E foarte bun, dacă mă ţine
La kilometri de hotar
Şi-aproape la un pas de tine.

Ţi-ai pus departe graniţa
Sau te-ai retras în tine toată,
Căci am trecut cu raniţa
În spate, nici măcar lătrată.

Să nu mă-trebi ce-aveam în ea ;
Nici dinamite, nici grenade,
Numai atât: Iubirea mea –
Sub nicio şarjă ea nu cade.

Deşi mai am o bună parte
Din drumul ăsta foarte lung,
De tine, tu eşti mai departe
Decât am reuşit s-ajung.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (31 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul mutaţiilor

Numai cu hiperboleta
poetul va salva planeta

O dar deocamdată nu exisă
nici veselă nici foarte tristă

Şi totuşi n-ai de ce te teme
eşti doldora de noapte şi poeme

Poate după bine vine-un rău
acesta sigur este-al tău

Ia-l pune-l pe calapod
şi dă-i cu ciocanul nerod

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăr...

.. nu mă-ntristez că nu sunt înţeles
dar mă -ntristez când nu pot înţelege
şi nu mă vaiet când nu sunt ales
ci doar când singur nu mai pot alege

mă bucur când încerc să fiu mai bun
sunt trist când mulţi încalcă datine străbune
şi nu mă plâng câ sunt tratat ca un nebun
ci doar mă plâng că lumile-s nebune

şi întunericul eu niciodată n-am hulit
în loc de blasfemii aprins-am lumînări
şi căutăm prin lume pururi ostenit
de ultime instanţe, adevăr

dar nici la fund de mare nu era
şi nici pe vârf de munte. Ca atare
se tupilase undeva în preajma mea
în ochii tăi, mai jos de fund şi mare...

poezie de Iurie Osoianu (29 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nevoie de martori

nu vreau să mă creadă nimeni
oricum sunt condamnat prin naştere la moarte
ce naiba ar putea fi mai rău de-atât
aşa că nu propovăduiesc adevăruri incontestabile
nu am nevoie de nimeni să-mi răstălmăcească visele
le visez singur şi le uit repede
cu cât mai repede cu atât mai bine
altfel poate le-aş povesti cuiva
de fapt nici nu ştiu ce e mai bine
dar sunt convins că nici dumnezeu nu are nevoie de martori
nici de antemergători nici de messia
sunt sigur că nici de biserici sau papi
nici de mausolee nici de cimitire
doar noi
amărâţii ăştia care suferim de moarte
ne visăm nemuritori ori statui
ca să nu ne moară egoul niciodată

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tristeţe, totul are două feţe. Nu poţi fi nici în iad şi nici în rai, nici în viaţă şi nici în moarte, nici fericit şi nici nefericit. Un plâns fără lacrimi, un echivoc fără sfârşit. Căci nu te izgoneşte ea în aceeaşi măsură din această lume, ca şi din cealaltă?

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplitatea iubirii

N-am fost bărbatul cel mai bun din lume,
Nici cel mai sfânt sau cel mai înţelept,
Nu am avut o măreţie anume,
Dar ţi-am dat toată inima din piept.

N-am posedat averi nenumărate,
Nici sânge nobil nu am moştenit,
Însă am stat cu tine zi şi noapte
Şi-am fost al tău odor nepreţuit.

N-am fost sortit să ţes frumos cuvinte
N-am perorat cu gând să te atrag,
Ci vorbele ce mi-au venit în minte
Eu ţi le-am spus mereu cu mare drag.

N-am fost un om de ştiinţă remarcabil
Nu am făcut nicio descoperire,
Însă am fost şi am rămas capabil
Să te-nconjor tot timpul cu iubire.

poezie de Octavian Cocoş (22 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neperechea...

tu să ştii că n-ai pereche-n lume
nici în asta nici în paralele
poate numai undeva prin stele
poate numai undeva sub hume

să mai ştii că ai noroc de soartă
că ţi-a hărăzit divinitatea
să te-alinte doar singurătatea
-unica fiinţă care iartă...

poezie de Iurie Osoianu (27 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai singurătatea i-a rămas credincioasă. Ea nu i-a cerut nici bani, nici mobilă stil. A stat cu el şi într-o magherniţă. Ba chiar se simţea mai în largul ei acolo... şi de câte ori privea pozele se înduioşa. Într-o noapte însă le-a dat foc. Era un gest de recunoştinţă pentru singurătatea care îi era atât de credincioasă şi l-a urmat peste tot. Ca o căţea.

Octavian Paler în Un om norocos (2010)
Adăugat de Adriana Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn de carte

astăzi simt fragmentar văd şirul cu întreruperi
în spaţiile goale iluziile mele supravieţuiesc
neputinţei de a vedea mai departe de
capătul unui gând ce mă biruie
ca o compensaţie îmi aşez fotoliul aproape de mal
în apă văd mai bine cum apune soarele peste aripile păsărilor
numai că această apă mare nu e marea neagră
ci o cameră de bibliotecă
plină cu cărţi între care golurile nu şi-au găsit loc
aici nu se face niciodată nici seară nici noapte
nici zi este numai dimineaţă

nici gâştelor săbatice nu le trebuie
lumină artificială
ele ştiu pe întuneric
drumul spre locurile îndepărtate şi zboară spre acolo
după ce ziua a devenit mai mică decât noaptea
şi nu-şi mai permit să întârzie
(îţi aminteşti de călătoria lui Nils copilule)
vai după ce-au zburat ce frumos semn de carte
au lăsat pe apele Suediei.

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micuţă stea

În fiecare noapte
Te văd, micuţă stea,
Cum tainic, de departe,
Veghezi asupra mea.

Sub raza ta vrăjită
Adorm încetişor,
Am inima tihnită
Şi sufletul uşor.

Cu pleoapele închise
Îţi simt divinul har
Şi mă cufund în vise
Şi toate aievea-mi par.

Îmi văd copilăria
Şi viaţa ce-am trăit;
Ce mare-i bucuria,
Ce mult noi ne-am iubit!

Şi înţeleg prea bine
Acum, micuţă stea,
Că nu eşti orişicine,
Ci eşti măicuţa mea.

poezie de Octavian Cocoş (29 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

N-am fost copil, nici tânăr şi nici moşneag n-oi fi
Dar am venit pe lume, şi-am stat, şi-oi şi muri;
Mi-a fost această viaţă precum un an în care
N-au fost nici anotimpuri, nici zori... doar înserare.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!