Iubire-n noapte

Privesc în noapte la cerul înnorat,
A ta iubire mi-o închipui privindu-l
Şi parcă timpul trece mai treptat,
Că norii albi pe lângă lună trec singuri.
Privesc cum inima mea e tăcută
Şi caută un strop de vis pierdut,
Iar eu îmi închipui că sunt iar cu tine,
Ţinându-mă la pieptul tău tăcut
Şi parcă universul se opreşte
Şi-apoi o ia din nou de la-nceput,
Iar cerul parcă râde şi-mi vorbeşte tandru,
Norii şi vântul au dispărut
Şi tu-mi zâmbeşti şi-mi dai un sărut.

poezie de Eugenia Calancea (22 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contemplare

Pe cerul nopţii innorat
Iubirea îmi aştern privindu-l
Şi parcă clipele trec greu
Ca norii albi pe boltă singuri
Privesc in inima-mi tăcută
Să caut un strop de vis pierdut
Şi mă inchipui iar cu tine
Ţinându-te la piept tăcut
Şi parcă timpul se opreşte
O ia din nou de la-nceput
Şi cerul parcă râde tandru
Iar norii toţi au dispărut

poezie de Sorin Mădălin Birceanu (14 octombrie 2012)
Adăugat de Sorin Mădălin Birceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugind în asfinţit

Fug la pieptul tau iubite
cu inima deschisă-n soare
şi mă ascund uşor la umbră
cu rădăcini ce-acoperă cerul pustiu,
ce bântuie lumina sclipitoare,
dar tu nu te uita cum eu mă aştern
lângă tine cu durerea mea prăbuşită,
cu lacrimi puternice în ochii mei căprui,
ce privesc singurătatea rece,
şi-mi aduc privirile-n tăcerea deşertului,
purtând în ochi chipul tău,
cu conturul vesel sau trist,
aducând clipa aproape de mine,
în asfinţitul prelung de toamnă,
ce se risipeşte treptat în frumuseţea ta
şi vântul adie în cascadă,
alături de noi îmbrăţişati cu iubire.

poezie de Eugenia Calancea (13 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând transmis

Mă doreşti şi taci frumoaso
şi îţi mai aduci aminte,
de iubiri de altădată
care-au fost nemărginite!?

Văd în gândul tău de toamnă
şi în ochii tăi sclipirea,
poftelor ce vor o şansă
să-ţi înnobileze firea!

Şi mă vrei şi taci roşită
şi-mi faci semn cu ochiul drept
şi-apoi râzi neîmplinită
şi pricep şi ros aştept!

Şi-mi înşiri vrute, nevrute
şi-mi zâmbeşti în colţul gurii,
şi-mi dai cheile ascunse
sub bluziţa unde-s sânii!

Îmi indici o oră-n noapte
şi-mi şopteşti,, la mine-acasă"
te mai guduri încordată
şi arăţi îmbujorată!

Şi pleci repede de parcă
cineva din părţi te vede,
te privesc şi încurcată
calci pe flori şi iarba verde!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsai, ...

...

În jurul meu ansamblul de făclii
Cu para transparentă-mi arde rana...
De parcă Iadul mi se-nalţă din calcâi,
Şi s-a născut în mine Căpriana!

Privirile-mi tot seapă-n asfinţit
Sub meditări de spuse şi păcate,
De parcă merg pe-un drum ce-i rătăcit
De Crucea ce-am avut de dus pe spate.

Privesc la cerul plin de forfotări
Şi caut steaua înodată-n pară,
De parcă, aşi fi plină de puteri,
Dar sufletul ar îndrăzni să moară.

Simt inima batând cu aer greu,
Uitând încet, uitând de trândăvie.
Stăpân de parcă-mi este Dumnezeu,
Dar Iuda m-a furat cu mârşăvie.

...

Soare palid, te implor, răsai
Şi-mi luminează drumul spre "Castele"!
Ajută-mă să mă înalţ spre Rai,
Să nu privesc deja din Iad la stele...

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de mutat munţii din loc

Parcă
visul
s-ar
furişa

Din
măruntaiele nopţii

În
noaptea fragedă
a
trupului

Parcă stelele
vijelios
se-nalţă
din
veşnicia sufletului

Visez şi zbor

Dintr-un vis
în
altul

Parcă
visul
mi-ar
ascunde-n cuvinte
înaltul

Parcă
norii
trec

Parcă
munţii visează

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (28 mai 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau lângă tine

Văd că stai lângă mine clipă de clipă,
Iar tot ce-i mai pur, în mine se-nfiripă
Eşti lumina, visul, dorinţa şi iubirea,
Eşti căldura, nădejdea şi chiar simţirea,
Eşti liniştea, calmul, eşti flacăra vieţii,
Eşti raza de soare, prinos a dimineţii,
Eşti valul, limanul ce-mi dă siguranţă,
Eşti sprijinul meu, eşti vis şi speranţă,
Eşti crezul ce-atestă arzătoare credinţă,
Eşti freamătul viu ce-mi stârneşte dorinţă,
Eşti murmurul blând adus de departe,
Şi totuşi, în tot, eşti doar vorbe deşarte,
Şi cum timpul trece atunci când sunt cu tine,
De parcă mâine e azi şi azi nu e mâine,
Voi reuşi vreodată să pătrund în lumea de har,
Sau stau lângă tine şi privesc în zadar.

poezie de Eugenia Calancea (6 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara cu chemări

Azi ninge pe străzile oraşului
ninge cu fulgi mari dezlânaţi
parcă cerul scarmănă nori albi
ce se depun repede şi apoşi pe umeri.

Oamenii se grăbesc să intre undeva,
e o stare întrucâtva deschisă
şi-mi place să privesc pe geam din interior
femeile şi fulgii fără astâmpăr.

Seara îmi trimite chemări
fără răspuns deocamdată
dar cu gândurile duse.

O nouă noapte plină de ninsori,
o căldură odihnitoare de la sobă
cu zgomot molcom de flacără
cu tine e mai mult decât o poveste.

Şi ce iubire poate fi
când taci ca un filozof construind
propriul sistem de referinţe
din care nu reuşeşte să mai scape.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă, iubito

Ascultă, iubito, cum ploaia ne bate-n fereastră
Hai vino aproape că noaptea aceasta-i a noastră
Să nu spui nimic, tot ce vreau e să fii lângă mine
În clipele-acestea am mare nevoie de tine.

Am inima tristă şi-mi plânge ca ploaia de-afară
Aş vrea să mă culc însă mintea grăbită îmi zboară
Spre un vis neplăcut şi ciudat care m-a chinuit
Că într-o zi mohorâtă de toamnă noi ne-am despărţit.

Hai lângă mine şi fă-mă să uit de visul hain
Să-ţi simt iar trupul tânăr şi părul tău mândru şi fin
Dă-mi să beau, să mă-mbăt de vinul cel dulce-al iubirii
Că mi-e silă de cupa amară a despărţirii.

Sărută-mă tandru, pe frunte, pe ochi şi pe gură
Vreau ca inima să se umple de dor şi căldură,
Însă tu nu te mişti, trupul tău parcă e împietrit
Mă întorc, te privesc şi-mi dau seama că ai adormit.

poezie de Octavian Cocoş (5 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamătul norilor

De-aş fi ştiut că pot vorbi cu norii,
M-aş fi legat la ochi, să nu îi văd,
Să îmi închipui că nu-s ei, ci zorii
Sau curcubeul după un prăpăd.

Căci norii negri-mi par, pe cer, povară,
Aşa cum cei din suflet pot să-mi fie
Ca o furtună ce-i alungă, iară,
Pe-aceia albi, de dulce armonie.

Dar i-am văzut şi, să le spun să plece,
Aş vrea s-o fac şi rău nu mi-ar părea,
Căci ştiu că freamătul din ei va trece
Şi vor pleca. Ei... singuri vor pleca.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua mea

Pe firmament sunt mii şi mii de stele,
Ce strălucesc din noapte până-n zori,
Dar tu eşti mult mai mândră decât ele
Că îmi aprinzi iubiri şi-mi dai fiori.

Şi te privesc cu-atâta încântare,
Cum pâlpâi şi luceşti pe cerul meu
M-atingi cu raza ta seducătoare,
Aş vrea acolo să rămâi mereu.

Dar când se-arată norii de furtună,
Te-acoperă de tot, ca o perdea,
Şi-n minte gânduri negre se adună,
Că nu te mai zăresc deasupra mea.

Însă tu stai acolo temerară
Până când norii iar se risipesc
Şi mă veghezi precum Steaua Polară
Ca-n dragoste să nu mă rătăcesc.

poezie de Octavian Cocoş (9 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am şi uitat

Parcă am şi uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristeţea mea cui aş putea s-o spun?!

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldaţi... Mă dor!
Şi gândul parcă mi-e acum pustiu...
Să fii bătrân şi singur nu-i uşor.

Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură şi plâng în nopţi târzii
Şi pruncii parcă nu-mi aud chemarea.

Vuieşte ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Şi lângă mine-i numai Dumnezeu!
Şi clipele se risipesc... se curmă...

Se-aud în mine paşi şoptiţi şi ard,
Străin pribeag, de dor şi nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin şi cad...
Ai cui să fie paşii-aceştia oare?!

Şi plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n fiinţa mea precum o noapte!
"Parcă am şi uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea şoapte.

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
Mă-mbrăţişază-n umbre... Parcă ştiu...
Parcă vă văd în vise tată, mamă!

Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând că mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.

Veniţi copii, cât nu e prea târziu!
Să vă privesc aş vrea, să-mi fiţi aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
Mă tot afund spre nicăieri, în noapte...

Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duşi departe...
Deşi în mine-atâtea doruri ard...
Deşi e frig, deşi e numai noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind luna...

Încerc din nou să privesc la ea,
dar cerul e-norat şi eu nu mă satur,
stau în frig şi privesc ca la o stea,
dar ea nu a alta, e luna mea.
Inima mea îşi croieşte o dorinţă
pe care aş vrea să o şlefuiesc
gândul la tine îl am pe conştiinţă
şi nu aş vrea pe nimeni să rănesc.
În ochii mei văd acum orizontul
ş-acolo e cerul cuprins de răsărit,
dar cred că nu e acum momentul
se vede luna roşie ş-apoi iar cerul acoperit.
Afară ninge, zăpada pufoasă ma-nveselit,
chipul tău se vede din nou în răsărit
plin de zăpadă este învelit
şi gândul mă duce la locul unde am copilărit.

poezie de Eugenia Calancea (21 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa e viaţa la stână

Se-adună norii grămadă
Peste sat şi peste stână,
Pufoşi, albi, ca de zăpadă,
Nu prevestesc o zi bună.

Se-apleacă crengile în pom,
Frunzele încep să plângă,
Sub streaşină stă un om
Cu crucea în mâna stângă.

Cerul fulgeră şi tună.
Parcă nu e zi, e noapte.
Se porneşte o furtună
Care seamănă a moarte.

Vântul smulge-acoperişul,
Culcă la pământ copacii,
In ploaie zbiară viţeluşul
Şi-i pitit sub burta vacii.

Grindina loveşte câinii,
Măgarii sunt nişte statui,
Adunate-n ţarcul stânii
Mioarele parcă-s momâi.

De sub streaşină, ciobanul
Se roagă cu crucea-n mână,
Să nu-i omoare cârlanul
Care-a plecat de la stână.

S-a speriat rău de tot
Când a început potopul.
A plecat cu ham cu tot.
Ca trenu-i era galopul.

Când ploaia-ncet s-a potolit
Şi cerul s-a mai luminat,
Cârlanul, singur a venit
La stâna de lângă sat.

Oile ies la păşune
Pe pajiştea înviorată.
Câinii-au grijă să le-adune
Cu măgarii laolaltă.

Parcă nimic nu s-a-ntâmplat.
Viaţa curge înainte.
Muntele s-a luminat,
Soarele e mai fierbinte.

În sat munca iar porneşte,
Oamenii repară casa,
Pe copii i-adăposteşte
Şi-apoi le aşează masa.

Aşa e viaţa la ţară.
Mai aspră câteodată.
O trăim din iarnă-n vară,
Cu bune-rele, laolaltă.

poezie de Dumitru Delcă (26 aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu redivivus

Cerul parcă s-a dechis
Eminescu stă să vină
ca un vis parcă din vis
Dumnezeu îl ia de mână

Eminescu stă să vină
pământul este o floare
văzduhul parcă-i lumină
cuvântul parcă ne doare

Pământul este o floare
ca un vis parcă din vis
stelele sunt la picioare
cerul parcă s-a deschis

Eminescu stă să vină
ca lumină din lumină

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (13 ianuarie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce iubesc

Iată în şiruri lungi cum trec cocorii!
De-abia plecaţi, aveau deja în faţă
de parcă ar vrea să fugă şi ei, norii,
acum dintr-o viaţă duşi în altă viaţă.
Cu aceeaşi grabă şi înalţi la fel
unul pe lângă altul trec, de parcă
cocori şi nori, în zborul paralel,
cerul să şi-l împartă azi încearcă,
frumosul cer, dar nimeni să rămână
prea mult pe-aici şi altceva să vadă
decât plutirea celuilalt, cum creşte
vântul pe care-l prind în aripi, până
simt cum înspre neanturi îi răpeşte.
Iar cât timp nu adastă şi nu pier,
nu îi ating nici o ameninţare
din orişicare loc sub acest cer,
de ar fi ploi sau puşcă tunătoare.
Sub lună şi sub soare, cercuri gemănate,
se duc în zbor, cu dorul, rând pe rând.
Încotro? – Înspre nicăieri. – De ce fugiţi? – De toate.
De cât timp sunteţi împreună oare?
Puţin. – Când vă veţi despărţi? – Curând.
Astfel, iubirea lor un sprijin li se pare.

poezie clasică de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunete în noapte

Sub o lună binevoitoare ce-ţi luminează calea
Calea Lactee cu mii de stele să-ţi arate cărarea.

Noapte, am de gând să intru cu sigiliul tău,
Că ziua grăbită vine din nou la rândul său.

Din nou deasupra noastră un înger de lună,
Iar vântul-mi ducea şuviţele-n furtună.

Vin îngerii şi sufletu-mi s-adoarmă,
Lumina zilei mă loveşte ca o armă.

Îmi aminteam de tine ca de-un cântec,
Stau jos ghemuită şi fac un descântec.

Apare apoi cerul puţin alb înnorat
Şi vine dimineaţa cu-n aer pur curat.

poezie de Eugenia Calancea (17 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbeşti din nou

O mână simt pe fruntea-mi îngheţată că trece uşor
Şi tâmplele-mi zvâcnesc încălzite de dor.
Dincolo de abis mă prăbuşesc în umbrele fericite,
Iar lumea-ntunecată, stă acum ascunsă-n iubire.
Stând pe o stâncă, undeva la capat de drum,
Mi se pare că totul în jurul meu e alb acum.
Atâtea lumini în seară inundă străzile pline
Ca să găsesc curajul să pot zbura către tine.
Şi stelele se pare că-s scânteietoare tăceri
Iar lacrimile sunt reci şi amare forme de dureri.
Îmi dai drumul să te văd şi-mi zâmbeşti din nou
Şi sufletul meu o să tresară ca-n tablou...

poezie de Eugenia Calancea (19 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a dat

Îmi căutam cerul meu senin
Şi ea mi-a dat cerul ei
Ce eu-l vedeam albastru
Nevăzându-i norii ei
Ce nu-i puteam vedea
Nu erau ai mei
Şi am găsit in el puterea de a zbura
Nu stiu dacă bătăile mele
I-au răsfirat norii
Asta ştie doar ea
Când o privesc senină

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Tu-mi eşti inspiraţie divină!
Vers, ritm, măsură, rimă!
Punct şi virgulă, exclamaţie!

Tu-mi eşti cruce de mormânt,
Eu pământ, pământ,
Timp încremenit!

Tu-mi eşti lacrimă-ntre gene!
Eu ochiul plâns de vreme,
Unde timpul trece, trece!

Tu-mi eşti spin din trandafir!
Eu inimă sângerândă,
Dintr-un trup din cimitir!

Tu-mi eşti dorul din pustiu!
Eu urlet de lup flămând,
Urlând noaptea la Lună!

Tu-mi eşti tremurul din suflet!
Eu hoinarul nepereche,
Rătăcit în doruri grele!

Tu-mi eşti primul sărut!
Eu sunt tot pierdut, pierdut,
Dincolo de cuvânt!

Tu-mi eşti ceva sfânt,
Eu vrajă, descânt,
Cununii pierdute-n vânt!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau gândul tău să-l citesc

Ce bine ar fi să ştiu ce gândeşti,
Că uneori mă întreb unde eşti?
Îmi place când ochii tăi strălucesc,
Dar vreau gândul tău să-l citesc.

Vreau să nu fii o dilemă pentru mine,
Că uneori am întrebări despre tine
Şi vreau să descifrez din tainele tale,
Că inima mea vrea să fii în a mea cale.

Fluturi din stomac încă nu au zburat,
Dar ştiu că poate fi adevărat,
Să-mi închipui că eşti lângă mine
Şi că mă-ntorc mereu la tine.

Inima ta bate pentru mine
Şi ştiu că şi eu am dor de tine,
Doar vântul mă trezeşte-n noapte,
Şi mă trezesc cu gândul plin de şoapte.

poezie de Eugenia Calancea (3 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!