Sonetul 118

Aşa cum pofta vrem s-o stimulăm
Sorbind din poţiuni înţepătoare;
Şi-o boală ascunsă prompt o alungăm
C-un laxativ ce ne slăbeşte tare.
La fel şi eu, plin de dulceaţa ta,
Amarul l-am gustat de bunăvoie;
Sătul de bine vrut-am constata
Cum e să fii bolnav când nu-i nevoie.
Dar în iubire nu e indicat
S-anticipezi dureri şi neputinţe,
Căci sănătos fiind, mi-a dăunat
Şi binele-am plătit cu suferinţe.

Dar acum ştiu, leacul venin devine
Când cineva se satură de tine.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 39

Cum să-ţi ridic acum în slăvi valoarea
Când tu eşti partea bună ce-i în mine?
Şi cum să-mi preamăresc singur purtarea?
Nu mă slăvesc când te cinstesc pe tine?
Şi-atunci mai bine să trăim departe,
Iar dragostea în noi să fie una
Ca în acest prezent ce ne desparte
Să-ţi dau ce meriţi tu dintotdeauna.
Absenţă! Ce tortură, ce mâhnire,
Dacă n-ai fi atât de înverşunată
Să-mi dai tot timpul gânduri de iubire
Ca să mă-nşele dulce vremea toată,

M-ai învăţa cum unul doi devine
Când laud omul care nu-i cu mine.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 30

Când gândurile mele liniştite
Le chem la sfat să-mi amintesc ce-a fost
Oftez, ştiind de lucruri neîmplinite,
De dureri vechi şi noi ce nu au rost.
Şi-înec un ochi ce n-a plâns niciodată
Căci bunii-amici în moarte se pitesc
Jelind după iubiri de altădată,
Că le-au pierdut şi-acum se văicăresc.
Şi mă mâhnesc gândind la suferinţă,
Iar grijile le număr copleşit,
Un bilanţ trist, de veche neputinţă,
Şi-achit din nou, deşi am mai plătit.

Dar, drag amic, când mă gândesc la tine
Uit ce-am pierdut şi îndurat, ştii bine.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 51

Iubirea mea îi scuză încetineala
Calului lent, când plec de lângă tine.
Când te-am lăsat, ce rost are iuţeala?
N-o să schimb calul ca s-alerge bine.
Iar când mă-ntorc, ce vină are oare
Dac-a lui fugă este cam greoaie?
Eu îi dau pinteni, însă chiar călare
Pe vânt de-aş fi, mişcarea nu-i vioaie.
Nu-i cal cu jalea mea să ţină pasul
Şi-atunci dorinţa (ruptă din iubire)
Va necheza în goană din tot glasul,
Dar dragostea îl iartă de amorţire.

Căci la plecare-a mers cu greutate,
Însă spre tine fuge-atât cât poate.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 80

O! Cât de mic mă simt când scriu de tine
Ştiind c-un spirit mai înalt te cântă
Şi cu putere-n slavă el te ţine,
Iar eu stau mut, căci versul nu-mi cuvântă.
Tu eşti precum oceanul ca valoare
Pe tine multe pânze navighează,
Dar barca mea e mică, a lui mare
Şi pe întinsul tău mă eclipsează.
Dar chiar şi-o apă mică-mi dă plutire
Atunci când el despică profunzimea;
Ori mă zdrobesc de-atâta zguduire
Când nava lui se îngâmfă cu mărimea.

El înfloreşte, eu îmi văd sfârşitul,
Însă e rău că m-a distrus iubitul.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 136

Când al tău suflet sfânt te va mustra,
Tu să îi juri că-n tine Will a fost,
Căci bărbăţia mea poate intra;
Eu din iubire mi-am făcut un rost.
Şi Will te va pătrunde negreşit,
Câţi te-ar avea, eu tot te mai doresc,
Un lucru este însă dovedit,
Când sunt prea mulţi, nu mă deosebesc.
Şi stau pierdut prin aste bărbăţii,
Deşi-ţi doreşti pe listă să fiu scris;
Dar dacă-n mână vrei ca să o ţii
Dulceaţa e a ta, cum ţi-am promis.

Tu al meu nume mult să îl iubeşti,
Căci eu sunt Will şi-ţi dau ce îţi doreşti.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cineva mi-a furat apusul
Îl pusesem la uscat pe linia orizontului
Se jilăvise de roua înserării şi
L-am simţit cumva rece când
Mi l-am înfăşurat după umeri
Aşa că m-am învelit în umbre
Urme
Nu prea ţineau de cald dar erau
Tot ce aveam
Cineva mi-a furat apusul
Nu-i nimic
Dacă i-a fost de trebuinţă...
Doar să ştie că văpaia din el
A rămas în ferestre
Dacă te uiţi bine ai să-l vezi
După borangicul unui păianjen
Înceţoşându-i tremurul luminii
Într-o lampă aprinsă mereu
*
Miroase a petrol şi-a gutui
A realitate şi vis
Cineva mi-a furat apusul
Se înnoptează
Am să dau lampa
Mai tare

poezie de Mihaela Poduţ Ienuţaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 134

El e al tău, cum am mărturisit,
Iar eu voinţei tale-i sunt zălog
Poţi să mă ţii, dar pe al meu iubit
Lasă-l cu mine, doar atât te rog,
Dar n-o să vrei şi liber nu va sta,
Că eşti zgârcită, pe când el e bun;
Şi pentru mine-n scris va garanta
C-un legământ solemn şi oportun.
Însă cu-al frumuseţii tale drept,
Tu totul ei, dar eu acum te-acuz
Că-mi execuţi amicul, şi m-aştept
El să plătească, c-am făcut abuz.

Şi l-am pierdut, iar tu ne-ai dobândit,
Că eu nu-s liber, chiar dac-a plătit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 154

Zeul Amor dormea în iarba mare
Cu torţa care-n inimi foc aprinde,
În timp ce nimfe, pururea fecioare,
Vin lângă el şi una-n mână o prinde
Şi-o ia cu ea - mândreţe de fiinţă -
Căci legiuni de inimi încălzise;
Şi Generalul, ce sădea dorinţă,
Dormea când ea cu arma lui fugise.
Şi torţa într-un izvor o stinge bine,
Însă din foc el ia căldură vie,
Încât un loc de îmbăiat devine
Pentru bolnavi; dar mintea bine ştie,

C-am fost şi eu, crezând că lecuieşte,
Dar focul din iubire nu-l răceşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 145

Iubirea, ea i-a făurit
Acele buze, drag odor,
Ce "Te urăsc", îmi spun grăbit;
Dar când mă vede c-o ador,
Inima-i plânge imediat
Şi-i ceartă gura ce mereu
Numai sentinţe blânde-a dat;
Şi o învaţă că nu-i greu
Să nu mai spună "Te urăsc"
Sau să îi dea un alt sfârşit,
Ca nu cumva să m-amărăsc
Ca demonul din Rai gonit.

Ea prompt la "Te" a renunţat
Şi astfel viaţa mi-a salvat.

sonet de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regele Claudius: Ce vrem să facem,
Trebuie făcut atunci când vrem, căci voinţa
Se mai schimbă, se clatină, trenează; motive,
Câtă frunză, câtă iarbă, se pot găsi mereu.

replică celebră din piesa de teatru Hamlet, Actul IV, Scena 7, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recomandarea unui medic

Ajuns la dumnealui, mai mult pe brânci,
Mi-a indicat, cu aerul său grav:
Ca omul sănătos tu să mănânci,
În schimb, să bei la fel ca cel bolnav!

epigramă de Mihai Haivas din Epigrame mihăilene (2020)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de părinţi

Aş vrea să-i am pe mama şi pe tata
Aproape, lângă mine, să-mi croiască soarta
Căci de când ei au plecat...
În lumea largă... eu, aproape că am uitat
Ce înseamnă să ai lângă tine
Un suflet pur... un suflet de părinte!

Mi-e dor de tine, mama mea!
Şi tare acum aş vrea
Să te pot mângâia...
Să-ţi alin din durerea-ţi grea.
Chiar dacă tu mă certai,
Ştiu că o făceai pentru că mă iubeai!

Şi mi-e dor de tatăl meu
Acum când ştiu că-i este tare greu
Şi mă doare inima...
Să ştiu că el se va opera!
Dar mă rog la Dumnezeu
Să-l aibă în grija sa mereu!

Şi mi-e dor de voi, părinţi,
Aş vrea acasă să veniţi
Pentru ca atunci, când un necaz mă apasă
Să ştiu că-i cineva care mă aşteaptă
Cu drag acasă!

poezie de Gianina Cristina Gotan
Adăugat de Elena Ramona Marcov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeli, schimbări şi ajutor

Fac asta din dorinţă,
O fac din neputinţă,
Căci sunt o simplă fiinţă
Ce simte suferinţă.

Fac asta cu folos,
O fac cât mai frumos,
Dar simt că merg în jos,
Şi-o fac mai dureros.

Încerc s-o fac mai bine,
Gândindu-mă la tine,
Dar lacrimi cad puţine
Şi frica nu mai vine.

Şi aud că vrei să-mi ceri
Să încerc din răsputeri,
Să renunţ la zeci poveri,
Să n-am parte de dureri.

Dar n-am vrut să fie-aşa,
N-am vrut să uit de ea,
Iar atunci când ea pleca,
N-am vrut a mă schimba.

Cu gându-n stele m-am trezit,
Asta nu-i ce mi-am dorit,
Am uitat tot ce-am iubit,
Am uitat tot ce-am simţit.

Am greşit, am realizat,
M-ai ajutat, nu mi-a păsat,
Dar când pe uşă ai plecat
Nimic frumos n-a mai durat.

Şi-acum când ştiu unde greşesc,
Acum când ştiu ce îmi doresc,
Încerc din nou să-mi amintesc,
Încerc mereu să te găsesc.

Am uitat tot ce-a durut,
Nu mai am ce am avut,
Şi-ncep să simt ca la-nceput,
Dar prea târziu, te-am pierdut.

Am fost mereu un gânditor,
Am fost mereu un visător,
Am fost mereu un luptător,
Dar acum cer ajutor.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 138

Când draga mea se jură că-i cinstită,
O cred, deşi ştiu bine că trădează;
Ea zice că am mintea mărginită,
Că nu ştiu că în viaţă toţi trişează.
Eu m-amăgesc că tinerel mă vede,
Cu toate că spicat îmi este părul,
Iar mintea gura-i prefăcută o crede;
Şi eu şi ea ascundem adevărul.
De ce nu-mi spune drept că-i neserioasă?
Eu că-s bătrân de ce nu-i spun de-îndată?
O! Ce iubire aparent frumoasă
Când varsta se ascunde, nu se-arată.

Deci eu o mint pe ea şi ea pe mine;
Doi prefăcuţi ce astfel se simt bine.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sfat şi-o învăţătură

Ca tată eu aş vrea, că viaţa-i dură,
Să-ţi dau acum un sfat şi-o învăţătură,
Însă aşa cum te cunosc pe tine,
N-o să m-asculţi, crezând că ştii mai bine.

Dar ai pornit pe calea grea, copile,
Şi o să vină ani şi luni şi zile
Când valuri de nevoi şi griji te-ncearcă
Şi n-o să poţi din sfat să-ţi faci o barcă.

Iar uneori, când soarele dispare,
Îţi va fugi pământul sub picioare
Şi-o să te doară tare căzătura,
Căci nu ţi-ai însuşit învăţătura.

Totuşi, îţi spun deschis a mea părere,
În tine stă ascunsă o putere,
Prin care poţi scăpa de răni şi frică
Şi care din ţărână te ridică.

Şi mi-aş dori să porţi mereu în minte
Aceste vechi şi tainice cuvinte:
Când te-a lovit cumplit nenorocirea
La Dumnezeu să cauţi mântuirea.

Iar dacă vin din nou zile senine
Să te gândeşti în treacăt şi la mine,
Că aş fi vrut, cu drag şi cu căldură,
Să-ţi dau cândva un sfat şi-o învăţătură.

poezie de Octavian Cocoş (6 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 119

Ah, poţiuni din lacrimi de Sirene
Făcute-n alambicul diavolesc
Mi-au dat nădejdi şi frici cotidiene
Şi m-au făcut să pierd, nu să primesc!
Şi inima ce gafe nedorite
A săvârşit crezând că s-a sfinţit!
Cum îmi ieşiră ochii din orbite
Când febra nebuniei m-a lovit!
O, răul e benefic! Va să zică
Ce este bun el face şi mai bun;
Şi dragostea căzută o ridică
Atât de mult cât nici nu pot să spun.

La ce-am avut, eu mă întorc spăşit,
Prin rău am scos de trei ori ce-am plătit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce vrem să facem, s-o facem atunci când vrem; pentru că acest "vrem" se schimbă şi are scăderi şi amânări.

citat celebru din William Shakespeare
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea...

ţi-aş da o floare la sfârşit de an
şi-o dulce sărutare,
şi-o creangă ruptă dintr-un ram,
cu boabe dulci şi-amare

dulceaţa când ne împăcăm,
amarul când ne ceartă,
frumos mă simt când ne iertăm,
urât mai sunt în ceaţă

ţi-aş da un drum să ştii să vii,
mereu, mereu la mine
şi dulce aş fi şi te-aş iubi,
pe tine, doar pe tine

iubita mea cu ochi căprui,
căpruiul tău mă doare,
aş vrea să fie al nimănui,
al meu să-mi fie floare

căci floarea inimii îmi eşti,
şi simt cum bati în mine,
te strâng să nu îmi ieşi din piept,
să nu mă rupi de tine

m-ai ameţit cu un cuvânt
şi amorţit mi-e visul,
beţia ta m-a tot cuprins,
şi-mi place asfinţitul

şi-mi place râsul tău nebun,
şi când mă cerţi îmi place,
mă vreau cu tine peste fum,
mă vreau cu vino-ncoace

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupă

o cupă şi-o bucată de gheaţă
o inimă pictată c-o săgeată
pe un scaun la miezul unei nopţi
mi-a indicat destinul
roata tocilarului de acum o sută de ani
mi-a fost începutul
acum beau din roata olarului
ultima picătură de otravă
din ultima iubire

poezie de Viorel Muha (octombrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 153

Stă Cupidon cu torţa în somnie
până ce iată, i-o răpi o zână
muind cu grabă gingaşa făclie
într-o fântână-a dragostei, fântână
cu pururea învăpăiat, potirul
şi-nfierbântat de flăcări dezmăţate
până ce clocotul devine irul
vindecător al bolilor ciudate.
Din ochii dragei, torţa-şi ia văpaia
iar Cupidon mă pune la-ncercare
paşii, ndreptându-mi-i, să caut baia,
ca un bolnav ce n-are alinare.
Doar ochii ei îmi pare că-mi sunt leacul,
când Cupidon îşi împlineşte placul...

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!