Arinii Dornei

Arinii Dornei, peste ani,
cu amintirile la poartă,
aşază dorul sub castani
să cânte pe viola spartă
un cântec fără început,
venit cu umbrele opace,
cândva lăsate în trecut
pe buza zilelor gonace,
cu brumele căzute jos
în nopţile cu lună plină
şi ore care vin pe dos
dintr-o eroare sibilină.

Acolo toamnele ajung,
cu înzestrarea necesară,
când fetele afară strâng
bagajele făcute-n vară.
Dar pân-la gară să ajungi
distanţa e atât de mare
că deodată vrei să plângi
chiar înainte de plecare.
Îmi zici acolo să rămân,
să ne iubim şi peste iarnă,
să-ţi fiu al inimii stăpân
de pică neaua pe lucarnă.

O, nicidecum, copila mea,
prea multe doruri adunate
la pândă stau pe undeva
şi îmi vorbesc de libertate!

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arinii Dornei

Arinii Dornei, peste ani,
cu amintirile la poartă,
aşază dorul sub castani
să cânte pe viola spartă
un cântec fără început,
venit cu umbrele opace,
cândva lăsate în trecut
pe buza zilelor gonace,
cu brumele căzute jos
în nopţile cu lună plină
şi ore care vin pe dos
dintr-o eroare sibilină.

Acolo toamnele ajung,
cu înzestrarea necesară,
când fetele afară strâng
bagajele făcute-n vară.
Dar pân-la gară să ajungi
distanţa e atât de mare
că deodată vrei să plângi
chiar înainte de plecare.
Îmi zici acolo să rămân,
să ne iubim şi peste iarnă,
să-ţi fiu al inimii stăpân
de pică neaua pe lucarnă.

O, nicidecum, copila mea,
prea multe doruri adunate
la pândă stau pe undeva
şi îmi vorbesc de libertate!

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără partitură

Toamnele venite din trecut
se aşază-n cuget către seară,
îmi aduc, cu vântul nevăzut,
amintiri lăsate într-o gară.
Aş fi vrut cu mine să le iau,
laolaltă să le am pe toate,
dar în gară încă mai veneau
trenurile pline cu păcate.
Ah, păcate, puse într-un nai,
cu mătase-n notele cântate,
pentru muze, cu parfum în grai,
înţelease doar pe jumătate,
doruri nesfârşte, fără glas,
spintecând uitarea-nşelătoare,
dar ştiam că încă au rămas
zilele din toamna următoare.
Am venit să le aştept tăcut
în acelaşi colţ uitat de gară,
când sosea pe şine, nevăzut,
trenul cu fanfara militară.
Amintirile-au căzut subit
în extaz, cu sufletul la gură,
peste visul magic regăsit
în bemolii fără partitură.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe literare (6 noiembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gară fantastică

La marginea uitării începe să apară
o umbră nevăzută venită din trecut
cu dorurile toate lăsate într-o gară
în seara fără miză de care m-am temut.
Te aşteptam acolo pe-o bancă părăsită
adusă într-o noapte, pe un peron rebel,
cu trenul neuitării, de-o vajnică ursită
ce-şi căuta în gară iubitul infidel.

Imi amintesc ursita, ea semăna cu tine,
deşi părea mai tristă, privită din profil,
când cobora grăbită în gara fără şine
având pe chipul tandru un zâmbet inutil.
Ducea în spate banca croită din iluzii
în nopţile cu lună, pe malul unui râu,
de tristele himere născute din confuzii
ajunse-n apa rece adâncă pân-la brâu.

Erai şi tu acolo cu hainele-aruncate
pe-o piatră răsturnată, căzută de pe mal,
te ridicai din apă mai plină de păcate,
sedusă de un faun sub unda unui val.
Plângeai, ieşind din apă, rănită de păcatul
rămas înfipt în trupul pe care l-am iubit,
iar eu, pe malul apei, eram precum soldatul,
pe crucea suferinţei în taină răstignit.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gară fantastică

La marginea uitării începe să apară
o umbră nevăzută venită din trecut
cu dorurile toate lăsate într-o gară
în seara fără miză de care m-am temut.
Te aşteptam acolo pe-o bancă părăsită
adusă într-o noapte, pe un peron rebel,
cu trenul neuitării, de-o vajnică ursită
ce-şi căuta în gară iubitul infidel.

Imi amintesc ursita, ea semăna cu tine,
deşi părea mai tristă, privită din profil,
când cobora grăbită în gara fără şine
având pe chipul tandru un zâmbet inutil.
Ducea în spate banca croită din iluzii
în nopţile cu lună, pe malul unui râu,
de tristele himere născute din confuzii
ajunse-n apa rece adâncă pân-la brâu.

Erai şi tu acolo cu hainele-aruncate
pe-o piatră răsturnată, căzută de pe mal,
te ridicai din apă mai plină de păcate,
sedusă de un faun sub unda unui val.
Plângeai, ieşind din apă, rănită de păcatul
rămas înfipt în trupul pe care l-am iubit,
iar eu, pe malul apei, eram precum soldatul,
pe crucea suferinţei în taină răstignit.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă peste toamnă...

au venit norii să-şi scuture nămeaţa,
să-şi scuture albeaţa pe toată dimineaţa,
e iarnă, iarnă, e iarna pe afară
şi este iarăşi frig şi este dor de vară

sunt pomii fără frunze, sunt florile nu sunt
şi bate vântul rece şi rece e pământ
şi undeva sub streşini, stau păsări ce-au rămas,
să-nfrunte gerul iernii, gândind la timpul ars

se scutură din ceruri, stropi albi şi îngheţaţi,
atât de mulţi deodată, atât de dezbrăcaţi.
se-aşează peste locuri, s-ascundă din culori,
culorile de toamnă, din frunze şi noroi

se prinde alb pe zare, pe drumuri şi poteci
şi chiar pe felinare, să lumineze reci,
în bălţile de gheaţă, ferestre pe pământ,
ce se deschid crăpate, calcate sub carâmb

e iarnă, iarnă iarăşi, e iarna care-a fost,
întoarsă din plimbarea, pe unde-a fost cu rost,
întoarsă să răzbune, căldurile de ieri,
din verdele de vară, din toamnă adieri

e timpul într-o joacă, e timp de lunecuş,
copii se strâng grămadă, se strâng la săniuş,
fac oameni de zăpadă, mai mari, mai mici, mai mulţi,
e iarnă peste toamnă, se-ntinde până-n munţi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

Cândva, demult, la început de vară,
tu te-ntorceai cu-n tren necunoscut,
te aşteptam, dar nu te-am revăzut,
căci trenul tău nu mai oprea în gară,
se îndrepta către un alt ţinut.
Ploua şi noaptea se lăsa afară,
iar eu călcam peronul abătut,
din zări venea un cântec de fanfară
în urma trenului, deja pierdut.

Şi ani de-a rândul, aşteptând în gară,
fără să cred, deodată te-am văzut –
am tresărit şi te-am privit tăcut,
venea din zări un cântec de fanfară,
tu mă-nrobeai c-un zâmbet absolut,
iar eu, rămas în urma ta afară,
am plâns până târziu şi m-am zbătut
căci trenul a rămas pe veci în gară,
dar tu erai doar visul meu pierdut.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete în revers

Revin amintiri din trecut, în cuante,
cu doruri lăsate la margini de vis
pe filele vremii, cu semne flotante,
ce încă mai poartă misterul rescris.
Şi zeci de regrete, rămase în urmă,
cu umbrele serii se-ntorc uneori,
tăcerea uitării pe umbre se curmă,
în sufletul nins plâng mii de viori.

Imagini turnante ajung pe retină
pe aripa gândului rupt din trecut,
viorile plâng mai departe-n surdină
romanţa ajunsă cu visul pierdut.
Regretele curg din romanţa vrăjită,
s-aşază rănite în suflet şi plâng,
cândva, din neant, le cânta o ursită
să fie uitate la margini de crâng.

Acolo-ntr-o seară târzie de vară,
sub plopii rămaşi fără soţ după noi,
destinele noastre, uitate afară,
rănite pângeau, să venim înapoi.
Iar astăzi, la poarta uitării sosite,
regretele încă mai plâng pe-nserat
cu lacrimi căzute din frunze cernite
rămase orfane-ntr-un plop fulgerat.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când noaptea se aşterne peste gară

Îşi cerne toamna frunzele uscate
peste-amintiri lăsate în trecut,
iubitele din viaţa mea plecate
revin acum cu-un tren necunoscut.

Apar pe rând în gara neştiută
cu loc plătit la ultimul vagon
şi mă privesc cuprinse de derută
văzând că le salut de pe peron.

Când trec pe lângă mine, supărate,
le strig pe nume, ca la început,
ele se-ntorc din drum înduioşate
văzându-mă cât sunt de abătut.

Şi mă cuprind în braţe resemnate,
mă strâng tot mai aproape, temurând,
eu mă îmbăt sub şaluri dantelate,
primind îmbrăţişările la rând.

Când noaptea se aşterne peste gară,
cu-n ultim tren, venit din infinit,
apari şi tu, iubita mea povară,
să mă priveşti pe cruce răstignit.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când se-ntorc diezii...

Cu amintiri venite peste vreme,
să îmi aşeze rime în poeme,
ajung şi chipurile voastre, toate,
iubitelor din viaţa mea plecate,
la un sfârşit întârziat de vară
când dezertau diezii din fanfară,
iar vântu-i căuta pe dibuite
în gara vieţii, plină de ispite.

Regretele, ieşind din clarinete,
îmi aminteau, cu intonări discrete,
că v-am lăsat pe toate într-o seară
la un peron întunecat din gară
când vânturile toamnei, răsculate,
vă-ademeneau cu melodii ciudate
pe drumuri de iubiri fără hotare,
prin oazele cu dune mişcătoare.

Ascult din nou tăcerea adunată
pe amăgiri întoarse..., deodată,
cu lungi regrete din trecut lăsate
în trenurile pline de păcate,
ce vă-aduceau în nopţile rebele
să ne iubim sub razele de stele,
iar către zori, pe când cocoşii cântă,
să mă lăsaţi, cu inima mai frântă...

Vă-aştept, şi-acum, în fiecare seară,
pe când se-ntorc diezii din fanfară
să-aducă alţi bemoli în clarinete
din margini de apusuri violete,
iar dorurile noastre, împreună,
se-amestecă în oaza de sub dună.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 24.04.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de vară

Sfârşit de vară, de nisip fierbinte,
în suflet roade timpul ca un ornic,
din fiecare colţ în cleşti mă prinde
surâsul rupt pe chipu-ţi nestatornic.

Furtuni păgăne-n mine se adună,
venind pe vântul care bate-afară
cu neuitări sădite împreună
peste iubiri trăite-n plină vară.

Pe ţărmul aspru, dăltuit în piatră,
azi nu mai pot să trec ca înainte –
privind în largul nesfârşit, deodată,
un dor nebun de ducă mă cuprinde.

Tu ce mai faci acolo fără mine,
femeia mea de visuri şi de viaţă,
când vremea-nceţoşată care vine
cu reci fiori de toamnă mă îngheaţă?

poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana, Ed ePublishers, Bucureşti, 2016
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gara Vieţii

O altă toamnă-mi bate la fereastră
cu frunze ruginii şi dantelate,
se ofilesc garoafele în glastră,
de-atâtea amintiri necenzurate.

Revin acum, otravă să îmi cearnă,
când vara-şi plânge umbrele opace,
iar Carul Mare peste noi răstoarnă
lungi neuitări venite să ne-mpace.

În mintea mea se-aşează în tăcere
pe gândurile-ntinse ca o plasă,
ţesută-n nopţi cu doruri austere
de luna nouă-ntoarsă de la coasă.

Mă tulbură acest sfârşit de vară
când vânturile aspre, destrămate,
sosesc cu trenul rătăcit în gară
pe şinele-ncărcate de păcate.

O, tren nebun al tinereţii mele,
ajuns în gara vieţii prea târziu,
aş da din anii mei, numai să ştiu
că-mi readuci iubitele rebele.

poezie de Corneliu Neagu din Creaţie lirică nouă
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă toamnă

O altă toamnă bate la fereastră
cu frunze ruginii şi dantelate,
se ofilesc garoafele în glastră,
de-atâtea amintiri necenzurate.

Revin acum, la început de toamnă,
când vara-şi plânge umbrele opace,
iar Carul Mare peste noi răstoarnă
lungi neuitări venite să ne-mpace.

În mintea mea s-aşază în tăcere
pe gândurile-ntinse ca o plasă,
ţesută-n nopţi de toamnă austere
de luna nouă-ntoarsă de la coasă.

Mă tulbură acest sfârşit de vară
când vânturile aspre, destrămate,
sosesc cu trenul rătăcit în gară
pe şinele-ncărcate de păcate.

O, tren nebun al tinereţii mele,
ajuns în gara vieţii prea târziu,
aş da din anii mei, numai ştiu
că-mi readuci iubitele rebele.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre alt ţărm

Luminile cetăţii stau să piară
sub umbrele care ajung alene,
la orizont un cântec mă-nfioară,
e cântecul vrăjitelor sirene...!
Cu dorul meu ajunge, deodată,
pe cugetul cuprins de îndoială,
când chipul tău în zare se arată,
învăluit în aura-i astrală.
Străin ajung pe străzile pavate,
cu amintiri rămase peste vreme,
şi mă întreb, în vis: oare se poate
vreuna dintre ele să te cheme?

Şi calea mi se-arată dintr-odată,
iar gândul o străbate fără voie,
mă rătăcesc pe marea zbuciumată
spre alt tărâm, precum bătrânul Noe.
Privesc în zare chipul tău de ceară,
iar dorul meu îl cântă în poeme –
în prag, te rog, aşteaplă-l să apară,
din margine de lume să te cheme,
să fim, de-acum, perechea ideală,
nimic nemaiputând să ne despartă,
îmbrăţişaţi pe-a timpului spirală,
să împăţim, pe veci, aceeaşi soartă.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie răzvrătit

Pe malul râului se leagănă arinii,
bătuţi de vânturile aspre, nemilos,
din tufele uscate se ivesc ciulinii
lăsându-şi cupele semeţe tot mai jos.

Vin ciorile în cârduri să se-aşeze
pe crengile ce plâng necontenit,
scrâjnesc ţâţânile trezite-n metereze
la marginea cetăţii-n zidul povârnit.

Şi vine o tristeţe dinspre munte
cu mantia cernită-ntinsă peste văi,
în josul râului, trecând pe punte,
ajung şi brumele, în ritm de zurgălăi.

Aprinde focu-n sobă mai degrabă,
aşază lemnele pe stratul de tăciuni,
sărută-mă-ndelung şi fără grabă,
la pieptul tău iubito să mă-aduni!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe literare (31 octombrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie răzvrătit

Pe malul râului se leagănă arinii,
bătuţi de vânturile aspre, nemilos,
din tufele uscate se ivesc ciulinii
lăsându-şi cupele semeţe tot mai jos.

Vin ciorile în cârduri să se-aşeze
pe crengile ce plâng necontenit,
scrâjnesc ţâţânile trezite-n metereze
la marginea cetăţii-n zidul povârnit.

Şi vine o tristeţe dinspre munte
cu mantia cernită-ntinsă peste văi,
în josul râului, trecând pe punte,
ajung şi brumele, în ritm de zurgălăi.

Aprinde focu-n sobă mai degrabă,
aşază lemnele pe stratul de tăciuni,
sărută-mă-ndelung şi fără grabă,
la pieptul tău iubito să mă-aduni!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nagoda arabă

Sosite pe muchii de timp retezate,
neşterse-amintiri se întorc din trecut
cu doruri pe margini de dună lăsate
sub umbrele şterse de pasul pierdut.

O toamnă rebelă plutea peste oază,
trecea caravana târziu, pe-nserat,
vedeam cum apusul încet se aşază
pe dunele-n aur de raze scăldat.

Iar liniştea nopţii venea ca o boare,
pe aripi de visuri picate din cer,
la marginea dunei vedeam că apare
nagoda arabă în strai auster.

Plutea ca o umbră prin oaza turbată,
trecând peste apele prinse-n delir,
lăsându-mi în cuget dorinţa ciudată
să-i sorb de pe buze vrăjit elixir.

De când am privit-o trecând peste ape
un dor fără milă se-ntoarce în gând
să caut nagoda, s-o ţin mai aproape,
în braţele mele s-o simt tremurând

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destine rănite

Revin amintiri din trecut, în cuante,
cu doruri lăsate la margini de vis
pe cutele vremii, din file flotante,
ce încă mai poartă misterul rescris.
Şi zeci de regrete, rămase în urmă,
cu umbrele nopţii se-ntorc uneori,
tăcerea uitării în cuget se curmă,
când sufletul plânge pe mii de viori.

Imagini turnante ajung pe retină
la margini de vis, revenit din trecut,
viorile plâng mai departe-n surdină
romanţa adusă cu dorul pierdut.
Regretele curg din romanţa vrăjită,
ajunse la margini de cuget se frâng,
cândva, din neant, le cânta o ursită
să fie uitate sub frunza din crâng.

Acolo-ntr-o seară târzie de vară,
sub plopii rămaşi fără soţ după noi,
destinele noastre, rămase afară,
rănite-ncercau să ne-aducă-napoi.
Iar astăzi, la poarta uitării sosite,
cu mii de regrete pe gândul curat,
s-aşază pe muchii de frunze cernite
rămase orfane-ntr-un plop fulgerat.

poezie din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2019 (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare amânată

Îşi cerne seara umbrele opace
pe-aleile cu dale-n keramit,
la marginea uitării, retrezit,
un gând rebel începe să se joace.

Cu neştiute semne de-ntrebare
aduce doruri printre amintiri
şi dintr-odată vechile iubiri
din inima rănită vor să zboare.

Tresar atins de teamă, deodată,
aduc, în grabă, gândul înapoi
dar simt regretele venind convoi
pe-o aripă de vânt întârziată.

Se-aude-n depărtare o fanfară,
un tren rămas la ultimul peron
deplânge-n glasul unui saxofon
plecarea amânată peste seară.

O pace nesfârşită mă cuprinde,
surâsul tău s-aşează peste gând,
aud în somn regretele plecând
spre liniştea uitărilor profunde.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însemnele uitării

Se lasă înserarea, iar ziua obosită
dispare printre arbori şi urcă înspre cer,
curg razele de lună, cernute ca prin sită,
din tolba nevăzută a unui lăncier.

Statuile-adormite pe soclurile grele
par umbre visătoare ajunse din trecut,
iar frunzele uscate, căzute peste ele,
însemnele uitării din veacul dispărut.

Deodată mă cuprinde o teamă neştiută,
venită fără veste, cu spaime din văzduh,
cu aripa întinsă, sub umbra desfăcută,
pe căile-ncurcate s-a rătăcit un duh.

Învăluită-n ceaţă, tu vii tot mai aproape,
eu te cuprind în braţe şi te sărut adânc –
cu buza tremurândă, întinsă peste pleoape,
simt lacrima sărată din ochii care-ţi plâng.

poezie de Corneliu Neagu din Creaţie lirică nouă
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miza din oglindă

Seara a venit dinspre apus
pe o aripă de vânt tăiată,
se lovea de gândul readus
dintr-o amintire amânată.
Luna apărută lângă dâmb
poleia pereţii cu lumină,
razele redesenau un nimb
sub pictura de pe etamină.

Am văzut acolo zugrăvit,
în culori părând reaşezate,
chipul unui om nedumerit
de oglinda apărută-n spate.
În oglindă razele jucau,
pe o clipă încă neştiută,
ora celor care încă stau
pe o albie de vis cusută.

Picături căzute cu amar,
pe la colţ de albie crăpată,
s-aşezau pe muchie de zar
să sfideze ziua fără dată.
Deodată am văzut, pe loc,
că acolo se juca o miză
pe crâmpeie false de noroc
devenite încă o surpriză.

poezie de Corneliu Neagu (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!