Octombrie răzvrătit

Pe malul râului se leagănă arinii,
bătuţi de vânturile aspre, nemilos,
din tufele uscate se ivesc ciulinii
lăsându-şi cupele semeţe tot mai jos.

Vin ciorile în cârduri să se-aşeze
pe crengile ce plâng necontenit,
scrâjnesc ţâţânile trezite-n metereze
la marginea cetăţii-n zidul povârnit.

Şi vine o tristeţe dinspre munte
cu mantia cernită-ntinsă peste văi,
în josul râului, trecând pe punte,
ajung şi brumele, în ritm de zurgălăi.

Aprinde focu-n sobă mai degrabă,
aşază lemnele pe stratul de tăciuni,
sărută-mă-ndelung şi fără grabă,
la pieptul tău iubito să mă-aduni!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie răzvrătit

Pe malul râului se leagănă arinii,
bătuţi de vânturile aspre, nemilos,
din tufele uscate se ivesc ciulinii
lăsându-şi cupele semeţe tot mai jos.

Vin ciorile în cârduri să se-aşeze
pe crengile ce plâng necontenit,
scrâjnesc ţâţânile trezite-n metereze
la marginea cetăţii-n zidul povârnit.

Şi vine o tristeţe dinspre munte
cu mantia cernită-ntinsă peste văi,
în josul râului, trecând pe punte,
ajung şi brumele, în ritm de zurgălăi.

Aprinde focu-n sobă mai degrabă,
aşază lemnele pe stratul de tăciuni,
sărută-mă-ndelung şi fără grabă,
la pieptul tău iubito să mă-aduni!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe literare (31 octombrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu vin de la malul râului Gange

Eu vin de la malul râului Gange
cu visu-mpletit din raze de soare,
mi-e inima biată o floare de lotus
cu fine petale tremurătoare.

Ce chiot şi larmă la iaz lângă moară,
ce mâini noduroase lovesc din topoare
şi cum mă ucide sărutul sălbatic...
La marginea Tisei ce caut eu oare?

poezie clasică de Endre Ady, traducere de Octavian Goga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arinii Dornei

Arinii Dornei, peste ani,
cu amintirile la poartă,
aşază dorul sub castani
să cânte pe viola spartă
un cântec fără început,
venit cu umbrele opace,
cândva lăsate în trecut
pe buza zilelor gonace,
cu brumele căzute jos
în nopţile cu lună plină
şi ore care vin pe dos
dintr-o eroare sibilină.

Acolo toamnele ajung,
cu înzestrarea necesară,
când fetele afară strâng
bagajele făcute-n vară.
Dar pân-la gară să ajungi
distanţa e atât de mare
că deodată vrei să plângi
chiar înainte de plecare.
Îmi zici acolo să rămân,
să ne iubim şi peste iarnă,
să-ţi fiu al inimii stăpân
de pică neaua pe lucarnă.

O, nicidecum, copila mea,
prea multe doruri adunate
la pândă stau pe undeva
şi îmi vorbesc de libertate!

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arinii Dornei

Arinii Dornei, peste ani,
cu amintirile la poartă,
aşază dorul sub castani
să cânte pe viola spartă
un cântec fără început,
venit cu umbrele opace,
cândva lăsate în trecut
pe buza zilelor gonace,
cu brumele căzute jos
în nopţile cu lună plină
şi ore care vin pe dos
dintr-o eroare sibilină.

Acolo toamnele ajung,
cu înzestrarea necesară,
când fetele afară strâng
bagajele făcute-n vară.
Dar pân-la gară să ajungi
distanţa e atât de mare
că deodată vrei să plângi
chiar înainte de plecare.
Îmi zici acolo să rămân,
să ne iubim şi peste iarnă,
să-ţi fiu al inimii stăpân
de pică neaua pe lucarnă.

O, nicidecum, copila mea,
prea multe doruri adunate
la pândă stau pe undeva
şi îmi vorbesc de libertate!

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea clipei trecătoare

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.

Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului să-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
şi din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-şi caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.

Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie,
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veşnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
şi parcă-aud, din viitor înspre trecut,
tăcerea regăsită-a clipei trecătoare.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea clipei trecătoare

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.

Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului să-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
şi din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-şi caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.

Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veşnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
şi parcă-aud, din viitor înspre trecut,
tăcerea regăsită-a clipei trecătoare.

poezie de Corneliu Neagu din Creaţie nouă
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea clipei trecătoare

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.
Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului s-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
şi din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-şi caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.
Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veşnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
şi parcă-aud, din viitor înspre trecut,
ecoul absolut al clipei trecătoare.

poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, ediţia din 27.01.2020. ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719 (27 ianuarie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii tăceau în jur şi priveau cum vine, năvalnic şi plin din mal în mal, Siretul cu ape gălbui. Şăicile săltau întruna, şi podul gemea necontenit din încheieturi. În josul râului lunca era înecată. Sălciile cele bătrâne pluteau pe apă ca nişte căpiţe, şi soarele lucea în oglinda bălţii ca un cuibar de foc

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul clipei trecătoare

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.

Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului s-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
şi din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-şi caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.

Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veşnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
şi din tăcerea calmă-a visului pierdut
aud ecoul sfânt al clipei trecătoare.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acostând la malul râului Qin Huai

Se-aşează ceaţa pe faţa rece-a râului, iar lumina lunii pe nisip.
E vremea să trag lotca în umbra cârciumioarei de pe mal,
Unde fete cărora nu le pasă de lumea de-apoi
Cântă vesele o melodie din Grădina Florilor.

poezie de Du Mu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite ce e, Vita - dă-l naibii pe bărbatul tău şi hai să mergem la Hampton Court să luăm cina pe malul râului împreună, ne vom plimba prin grădină în lumina lunii, venim acasă, bem o sticlă de vin, ne ameţim bine şi o să-ţi spun toate lucrurile care-mi mişună în minte, milioanele, miliardele de lucruri - ele nu vin pe lumină, ci doar pe întunericul de pe malul râului. Gândeşte-te la asta. Dă-l dracului pe bărbatul tău, îţi spun, şi vino.

Virginia Woolf în scrisoare către Vita Sackville-West (1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rău îmi pare...!

Secundele, prin ceasuri măcinate,
se cern târziu pe gândul ostenit,
bat clopotele-n turnul din cetate
când orele se scurg spre asfinţit.

Sub zidul vechi, cu pietrele căzute
pe tufele din gardul prăbuşit,
mor singure-amintirile venite
pe-o aripă de vânt fără sfârşit.

Stă toamna după colţ în aşteptare,
iar zilele de vară au-amuţit –
se-aude glas de păsări călătoare
sub mantia văzduhului cernit.

O, doamnă, dacă-ai şti ce rău îmi pare
că am plecat atunci pe înserat,
lăsând în urmă amintiri amare
pe tufele din gardul dărâmat.

De-atunci măceşii nu mai dau în floare,
garoafele din glastră au murit,
o, doamnă, dacă-ai sti ce rău îmi pare
că te-am lăsat cu sufletul rănit!...

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rău îmi pare...!

Secundele, prin ceasuri măcinate,
se cern târziu pe gândul ostenit,
bat clopotele-n turnul din cetate
când orele se scurg spre asfinţit.

Sub zidul vechi, cu pietrele căzute
pe tufele din gardul prăbuşit,
mor singure-amintirile venite
pe-o aripă de vânt fără sfârşit.

Stă toamna după colţ în aşteptare,
iar zilele de vară au-amuţit –
se-aude glas de păsări călătoare
sub mantia văzduhului cernit.

O, doamnă, dacă-ai şti ce rău îmi pare
că am plecat atunci pe înserat,
lăsând în urmă amintiri amare
pe tufele din gardul dărâmat.

De-atunci măceşii nu mai dau în floare,
garoafele din glastră au murit,
o, doamnă, dacă-ai sti ce rău îmi pare
că te-am lăsat cu sufletul rănit!...

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rău îmi pare...!

Secundele, prin ceasuri măcinate,
se cern târziu pe gândul ostenit,
bat clopotele-n turnul din cetate
când orele se scurg spre asfinţit.

Sub zidul vechi, cu pietrele căzute
pe tufele din gardul prăbuşit,
mor singure-amintirile venite
pe-o aripă de vânt fără sfârşit.

Stă toamna după colţ în aşteptare,
iar zilele de vară au-amuţit –
se-aude glas de păsări călătoare
sub mantia văzduhului cernit.

O, doamnă, dacă-ai şti ce rău îmi pare
că am plecat atunci pe înserat,
lăsând în urmă amintiri amare
pe tufele din gardul dărâmat.

De-atunci măceşii nu mai dau în floare,
garoafele din glastră au murit,
o, doamnă, dacă-ai sti ce rău îmi pare
că te-am lăsat cu sufletul rănit!...

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nagoda arabă

Sosite pe muchii de timp retezate,
neşterse-amintiri se întorc din trecut
cu doruri pe margini de dună lăsate
sub umbrele şterse de pasul pierdut.

O toamnă rebelă plutea peste oază,
trecea caravana târziu, pe-nserat,
vedeam cum apusul încet se aşază
pe dunele-n aur de raze scăldat.

Iar liniştea nopţii venea ca o boare,
pe aripi de visuri picate din cer,
la marginea dunei vedeam că apare
nagoda arabă în strai auster.

Plutea ca o umbră prin oaza turbată,
trecând peste apele prinse-n delir,
lăsându-mi în cuget dorinţa ciudată
să-i sorb de pe buze vrăjit elixir.

De când am privit-o trecând peste ape
un dor fără milă se-ntoarce în gând
să caut nagoda, s-o ţin mai aproape,
în braţele mele s-o simt tremurând

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupa cu venin

Se rup tăcerile la margine de gânduri
părerile de rău din umbre se desprind
ajung izvoarele în albia din prunduri
când dorurile vin peste uitări doinind.

Iar pacea clipelor rămase fără ceasuri
se scurge-n liniştea decorului umbrit
de fagii care dorm în vechile popasuri
la margine de râu, sub malul povârnit.

Din Carul Mare duhul rătăcit al nopţii
adună umbrele din codrii de stejar
când trec ursitele pe marginile sorţii
să caute destine-n domul de cleştar.

Tăcut privesc spre ele cu îngrijorare
de temă că-mi vor hărăzi un alt destin
dar tu ajungi, venind-naintea lor călare,
să îmi aduci o cupă plină cu venin.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alesul

ALESUL
(Corneliu Neagu, 28.07.2022)

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
iertările pierdute se întorc agale,
din câte-au fost, din câte-au mai rămas,
speranţe noi adun în mitice pocale.

Din elixirul vieţii mai gust câte puţin,
la orele din noapte, când dorurile plâng,
în amintiri trezite, căzute în declin
pe tufele uscate la margine de crâng.

Din roua dimineţii culeg mărgăritare,
în cumpăna dorinţei să-mi fie anotimp,
când undele săltate în ape curgătoare
aruncă neuitarea pe cerul fără timp.

Ascult nemărginirea venită la amiază
pe aripa întinsă a unui gând rănit
sub salcia pletoasă ce încă mai visează
că râul care trece i-a fost cândva iubit.

Şi tu visezi copilă, privind de pe terasă,
că eu voi fi alesul venit de peste râu
călare pe licornul cu coama mătăsoasă
să îţi alung tristeţea cu ciucurii din frâu.

poezie de Corneliu Neagu din Timp si destin, Ed. MATRIXROM, Bucureşti,2018
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, vine toamna!

Iubito, vine toamna peste toate
Bacovia reintră în portrete
Cad frunze picurând singurătate
Şi tu ai gesturi parcă mai încete.

Şi te iubesc la echinox şi după
Iubito, vine toamna să decline
Să macine, să năruie, să rupă
Al lumii apogeu de feminine.

Cum tu rămâi la ţărmure de mare
Eu plec s-aştept şi crivăţ şi omături
Şi să mă-mbăt la mese singulare
Cu umbra lui Bacovia alături.

Iubito, vine toamna dinspre munte
Cu ghilotine şi anestezie
Tot omul e un snop de amănunte
Care ameninţă esenţa vie.

Cu hachiţe şi mofturi şi-alte alea
Îmi eşti pedeapsa, dar îmi eşti şi doamna.
De pomi sinucigaşi se umple valea
Iubito, te iubesc şi vine toamna.

Natura se închide ca un templu
Cu lacăte de fosfor şi rugină
Eu morţii mele te voi da exemplu
Cât eşti de disperată şi senină.

Iubito, vine toamna până-n oase
O simt în mâna care ţi se-ntinde
Priveşte, ies fumuri peste case
Iubito, după toamnă vin colinde.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glas de clopot

Se-aude glas de clopot sus la mănăstire,
pe dealul bont apusul pare ca de ceară,
în rariştea de fagi măceşii scoşi din fire,
îşi amintesc cum ne iubeam întâia oară.
Târziu, rămaşi sub bolta înstelată singuri,
gustam mirajele de la-nceput de vară
din apa râului săltând zglobiu în prunduri,
cu undele-ntre maluri dând pe dinafară!

Pe deal apusul pal se stinge dintr-odată,
iar noaptea îşi întide mantia subţire,
de marginea pădurii luna, rezemată,
cu razele pictează sfinţi la mănăstire.
Tăcerea peste văi se-ntinde ca o plasă,
deasupra se aprind celeste felinare,
sclipirile din cer în părul tău se lasă,
venind pe căi de vis tocmai din Carul Mare.

Când te cuprind, tu mă săruţi printre suspine,
iar crengile-n măceş se-ascund după petale,
simt trupul tău căzând în iarbă tot mai moale,
pe boltă stelele încep să se închine.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

AMURG

Se scurge fără rost această vară,
tu încă mai visezi că suntem amândoi,
dar amintirile încep să moară
pe malul râului, sub plopii tot mai goi.
Rafalele de vânt, dezlănţuite,
alungă frunzele căzute din castani
sub băncile-ncărcate cu ispite,
rămase-n neuitarea scrisă peste ani.

În parc cânta fanfara militară,
parcă aud şi-acum fligoarnele urcând,
la cumpăna dintre amurg şi seară,
când apăreau târziu amantele plângând.
Le consolam cu întâlniri discrete
în mica mea mansardă, sub acoperiş,
unde-ajungeau cu anemone-n plete
pe treptele urcate noaptea pe furiş.

Când zorii se iveau lângă fereastră,
le-mbrăşişam în prag, cu ultimul sărut,
plângeau de dor garoafele în glastră,
din colţul său, privea motanul abătut.
Plecarea ta a fost atunci grăbită –
de ce ai vrea s-aducem timpul înapoi?
Nu căuta-n trecut vreo ispită –
în suflete ne plâng copacii, tot mai goi!

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!