Sonetul 94

Cei care pot răni, dar se abţin
Şi nu fac ce arată permanent,
Ce-i mişcă pe-alţii, dar ei stânci devin,
Reci, imobili, trăind indiferent;
Aceştia haruri multe moştenesc
Şi se-ngrijesc de tot ce li s-a dat;
Chipul lor mândru bine-şi stăpânesc
Şi îl expun să fie admirat.
Florile verii dulce înfloresc
Doar pentru ele, după care mor,
Dar dacă înăuntru putrezesc,
Chiar şi ciulinul pare încântător.

Dulce-n amar prin faptă s-a schimbat;
Crinii miros urât când s-au stricat.

sonet de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am admirat

Am admirat marea în splendoarea ei,
am admirat zarea cu cerul în scântei.
Am admirat munţii cu văile adânci,
am admirat izvoare curgând printre stânci.
Am admirat semeţia brazilor urcând spre cer,
am admirat grota, care ascunde un mister.
Multe am admirat în lume, dar mai mult decât pe tine,
n-am privit lucruri anume, care să-mi fi dat iubire.
Când te-am cunoscut măi fată, inima mi-ai fulgerat,
cu iubirea înflăcărată, către tine am alergat.
Uimit de atâta frumuseţe, eu nicicând n-am admirat,
mi-ai dăruit atunci iubirea, dulce te-am îmbrăţişat.
Atunci am simţit iubirea, buzele ţi-am sărutat,
am gustat din ferirea, ce pe viaţă ne-a legat.

poezie de Dumitru Delcă (8 ianuarie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

CIREŞE ROŞII...

Intr-o livadă minunată
Cu cireşe roşii încărcată,
De dimineaţa m-am plimbat şi cireşele le-am admirat.

Să le culeg am ezitat,
Am ezitat şi să se mai coacă am aşteptat.
Dar o ploaie puternică, dintr-odată s-a iscat
Şi cireşele s-au scuturat!

Chiar dacă unele, după ploaie le-am adunat
Cireşele roşii pe care le-am admirat,
Totuşi, iată, s-au stricat...

Viaţa, să mă înveţe, aşa a încercat
Şi pe viu mi-a arătat
Ca atunci când un dar ţie ţi s-a dat,
Şi tu să-l primeşti, ai ezitat

Darul, departe de tine a zburat,
Pentru că cine ţi l-a dat Acum, pentru totdeauna ţi
l-a luat!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul potrivit

De pe scena verii, iată,
Pleacă luna lui Gustar.
Îmi ramâne-n gând regretul
Nici prea dulce, nici amar.

Din stele ultima ploaie
Cade, ca un vechi hotar
De la mine pân' la tine,
Nici prea dulce, nici amar.

Seva pomilor coboară
Plânsu-n rădăcină iar,
Lăsând peste ram frunzişul,
Nici prea dulce, nici amar.

Cu miros de crizanteme
Şi cu brumă-n mânecar
Un alt anotimp va cerne
Nici prea dulce, nici amar.

Şi-n spectacolul ei, viaţa
O s-aprindă-n inimi jar,
Încălzind în noi firescul
Nici prea dulce, nici amar.

Doar iubirea ta să fie
Veşnic rolul principal
Lăsându-mi pe buze gustul
Nici prea dulce, nici amar.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rusaliile sinelui

Noi serbăm, de Sânziene,
Florile din toiul verii,
Ce se-arată prin poiene
Ochiului cald al muierii.

Noi serbăm de Sânziene
Florile ce vindecă
Rănile ce trec alene,
După ce ne spintecă.

Noi serbăm de Sânziene
Florile fără miros,
Din copilării perene,
Ce s-au petrecut frumos.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (23 iunie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viola De Lesseps: Maestre Shakespeare?
William Shakespeare: Chiar el, vai!
Viola De Lesseps: Dar de ce "vai"?
William Shakespeare: Un actor umil.
Viola De Lesseps: Vai cu adevărat pentru că te-am crezut poetul cel mai mare, demn de stima mea şi autorul pieselor care îmi captează inima.
William Shakespeare: O, sunt şi acela, de asemenea!

replici din filmul artistic Shakespeare îndrăgostit
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chimonoul alb

pe care a încremenit o floare roşie
la rever se vede încântător
bun de admirat de pietonii prin viaţă
rămâne timpul să treacă cu simţire
îl port cu demnitatea unui luptător
învins doar de iubirea care loveşte
pe nesimţite într-o clipă visătoare
nu-i deloc demodat albul cu floarea
în dreptul inimii lăsată de ultima
femeie care l-a admirat din motive
greu de înţeles ar fi faima mea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 75

Eşti pentru gând ce-i hrana pentru viaţă
Sau ploaia dulce vara pentru glie
Şi pentru tine eu mă lupt pe faţă
Ca un avar cu marea-i bogăţie.
Sunt mândru, mă desfăt, dar vreme vine
Când frică mi-e că-mi vor fura odorul;
Şi uneori te vreau doar pentru mine,
Iar alteori te-arăt la tot poporul.
Şi ba mă delectez cu-a ta vedere,
Ba nu te văd şi ochiul te vrea tare
Nu caut şi nu am altă plăcere
Decât să ştiu că te-am pus la păstrare.

Că sunt flămând sau îmbuibat, n-am pace
Ba mă desfăt, ba sunt un om rapace.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai dulce mi-ar fi moartea dacă privirea mea ar avea ca ultim orizont, chipul tău... şi dacă ar fi aşa, de mii de ori aş vrea să mă mai nasc, să pot muri de mii de ori apoi.

citat celebru din William Shakespeare
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut lumina

O gură de lup muşcă din noaptea sticloasă
cu paşii grei trezesc pietrele drumului
şi mă agăţ cu braţele de zborul păsărilor
care încă-mi mai cântă prin gânduri.
Peretele orizontului se apropie mereu
şi-l proptesc cu ochii să nu cadă.
În gara din amintiri băncile sunt goale,
n-a mai trecut nici un tren de noapte.
Mi se pare că văd doar ferestre aliniate
cu perdelele lăsate cum intră prin oase
ca prin tunelele din munţi.
Îmi înfloresc narcisele bunicii în palme
nu înţeleg ce se întâmplă cu mine primăvara,
florile de liliac îmi şoptesc cu miros de femei
pe care nici nu ştiu dacă le-am uitat
ori se aştern prin mine în poieni
ca la umbra unui stejar fără moarte.
Caut lumina de care mă adăposteam
sub corolele de şoapte ale unui clopot
în seara când lăcrimează icoanele
o picătură de mir pe florile de crin
noaptea îmbracă sutane de călugăriţă
şi ascultă cântecul îngerilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 mai 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo era o tânără din Niger,
Care zâmbea în timp ce călărea pe un tigru;
S-au întors de la plimbare
Cu doamna înăuntru,
Şi zâmbetul de pe chipul tigrului.

limerick de William Cosmo Monkhouse, traducere de Doina-Maria Tudor
Adăugat de Doina-Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 37

Cum tatăl decrepit se bucură din plin
Văzând c-al său copil e plin de viaţă
La fel şi eu, olog făcut de-al meu Destin
Mă mângâi cu fiinţa ta măreaţă.
Căci eşti frumos, bogat, şi nobil, şi deştept
Şi-acestea patru - sau mai multe poate -
Sunt un blazon ce stă de drept pe al tău piept
Şi-a mea iubire-i imprimată-n toate.
Aşa că nu-s olog, sărac, dispreţuit,
Atâta timp cât umbra ta-i concretă
Pentru că-mi dă belşug şi eu mă simt hrănit
Trăind c-un pic din slava ta perfectă.

Să ai tot ce-i mai bun, eu asta îţi doresc
De zece ori mai mult să simt că înfloresc!

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce oamenii pe care mânia îi face să roşească sunt mai puţin de temut decât pe cei pe care-i face să pălească. Astfel, vedem că unele persoane pălesc sau tremură când se mânie, după cum vedem altele care roşesc şi uneori chiar plâng la mânie. Se crede îndeobşte că mânia celor care pălesc este mai de temut decât a celor care roşesc. Explicaţia este că atunci când un om nu poate sau nu vrea să se răzbune astfel decât prin mimică şi prin cuvinte, el pune în acţiune întreaga sa căldură şi întreaga sa forţă încă din primele clipe ale emoţiei, din care pricină se înroşeşte, pe lângă că uneori regretul şi mila pe care le simte omul pentru sine însuşi, pentru că nu poate să se răzbune îl fac să plângă. Şi dimpotrivă, cei care se abţin şi se decid pentru o răzbunare mai mare devin trişti, socotind că fapta care i-a mâniat îi obligă să se răzbune. Dar când trec apoi la făptuirea răzbunării se încălzesc cu atât mai mult, cu cât au fost mai reci la început, la fel cum febrele care încep cu frig sunt de obicei cele mai violente.

citat clasic din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideile primejdioase sunt prin natura lor otravă, care la început abia dacă pare să aibă gust neplăcut.

citat celebru din William Shakespeare
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 24

Eu cu privirea-n pictor transformată
În inimă ţi-am zugrăvit splendoarea
Şi trupul e o ramă minunată,
Iar perspectiva-i creşte mult valoarea.
Căci doar un pictor poate cu-a sa mână
Al tău chip drag în artă să-l imite
Ce-n sânul meu, ca-ntr-un studiou atârnă,
Iar ochii tăi sunt geamuri lustruite.
Şi ochii ne-au slujit cum se cuvine
C-ai mei te-au desenat şi-ai tăi devin
Ferestre care dau în piept la mine,
Prin care soarele ţi-admiră chipul fin.

Dar aceşti ochi abili pe care îi descriu
Pictează doar ce văd, dar inima n-o ştiu.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi grija lui e pentru noi un vis urât

Şi grija lui e pentru noi un vis urât,
şi glasul lui o piatră ni se pare –
am vrea să dăm la vorba-i ascultare,
dar ca prin vis o auzim, şi-atât.
Căci între noi vuieşte mult prea tare
drama cea mare, ca să ne-nţelegem.
Vedem doar forma gurii lui din care
silabe cad, ce nu le mai culegem.
Suntem mai depărtaţi ca-n depărtare,
chiar dacă strâns iubirea ne-a-mpletit;
de-abia când pe această stea el moare,
ştim că pe-această stea el a trăit.

Acesta-i tatăl pentru noi. Şi eu – eu
să-ţi spun tată?
Ar fi să mă despart de tine nu odată,
de mii de ori. Eşti fiul meu. Te voi cunoaşte-ndată,
aşa cum îţi cunoşti copilul unic, drag,
chiar când demult este bărbat, este moşneag.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul şi iubirea nu mor, nu se strică, nu au miros urât, nu mucegăiesc, nu putrezesc. Ele aproape întotdeauna sunt împreună. Ele intră-n inimă şi-n suflet, ca o lumină. Ne părăsesc atunci când ne murdărim cinstea, cugetul, inima, sufletul şi gândirea. Cât de adânc le-am îngropa, ele tot ies la suprafaţă. Ele nu pun lacrimi pe chipul nimănui, decât de regret, de fericire sau de izbândă.

Viorel Muha (octombrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 128

O! Cât de des tu muzica mi-o cânţi
Pe-acel lemn sfânt, care răsună blând
Sub degetele tale, şi mă încânţi
Când corzile i le loveşti pe rând.
Şi-atunci pe clapa mică sunt gelos,
Căci ea sărută dulce mâna ta
Şi-n loc cu gura mea s-o simt duios
Lâng-acel lemn timidă ea va sta.
S-o gâdili astfel tare şi-ar dori
Cu clapele ar face schimb cu zor
Când degetele tale lungi şi vii
Le fac să sune atât de încântător.

Dar dacă clapa te doreşte rău
Dă-i degetul, mie, sărutul tău.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 132

Mi-e drag de ochii tăi, le simt privirea
Atunci când tu mă chinui nefiresc,
Cerniţi cum sunt, jelesc amar iubirea
Şi-n suferinţă mă compătimesc.
Dar nici măcar al dimineţii soare
Pe cerul gri nu e mai luminat,
Nici steaua serii nu-i mai lucitoare
După apus, când s-a întunecat,
Decât e ochiul tău care jeleşte;
O! Dac-ar fi şi inima la fel
Să mă bocească, c-aşa slava-ţi creşte,
Să-ţi fie milă de-un amic fidel,

Eu aş jura că negrul e frumos
Şi că-i urât tot ce e luminos.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a schimbat lumea

Nu înţeleg de ce în juru-mi toate s-au schimbat,
Tot ce înainte era rotund perfect, acuma e pătrat,
Natura-a luat–o razna, nu ştii cum să te–mbraci,
Zăpada–i mult mai rece, şi oamenii–s săraci.

Ziua–i acum mai scurtă, banii nu–ţi sunt destui,
Să te descarci de ofuri, demult nu mai ai cui,
Lumea e mai grăbită, nu–i mai ajunge vremea,
Iubirea de aproape s–a dus, lăsând în loc asprimea.

Viaţa devine tot mai grea, cu fiecare zi ce trece,
Şi sufletul din oameni acum, este nepăsător şi rece.
A dispărut din lumea noastră lucruri precum copilăria,
Contemporanii habar nu au ce înseamnă prietenia.

Floarea nu mai miroase, aşa cum mirosea odată,
S–a defrişat pădurea, apa din râuri nu–i curată,
Tot ce era-nainte dulce, astăzi e acru sau amar,
Şi viaţa noastră s–a transformat într– un coşmar.

Se–ajunge des la crimă, păcatele–s mai multe,
Aceste fapte făcând pe Scaraoţchi, să exulte.
Cam asta este lumea, în care eu trăiesc acum,
Şi văd cum tot ce–a fost frumos se face scrum.

Îmi pare rău de cei ce se vor naşte după mine,
Ei nu vor ştii ce gust ar trebui să aibă-o pâine,
De–asemenea aceştia nicicând n-or avea parte,
De–alint, de dragoste, sau prietenii adevărate.

poezie de Paul Constantin (aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie, cad flori!

Cad flori de tei
ca un păcat
prin geamul verii care plânge
de dorul tău
ce-nsingurat
de dorul meu nu ţi se frânge
Cad flori de tei
şi ape reci
prin ploaia verii se strecoară
că de-ai venit
doar ca să pleci
pe dorul meu ploua-va iară
Cad flori de tei
din când în când
pe urmele cu vârfu'-n stradă
şi-mi este teamă
că-n curând
nu va avea ce să mai cadă.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!