Sonetul 19

O nucă ce căzuse pe asfaltul
Unei alei, părea îmbietoare,
Încât vreo patru ciori au făcut saltul
S-o ia cu ciocul lor negru şi mare.
Şi cum e şi firesc, una profită
De îmbulzeală şi încăierare,
Ia nuca-n cioc, şi-apoi într-o clipită
A şi zburat cu ea în depărtare.
Şi după ce-a scăpat de urmărire
A stat să-şi tragă sufletul oleacă,
Apoi a crăpat nuca, şi uimire,
A constatat că-n mijloc era seacă.

De-aceea în viaţă ăsta îmi este crezul:
Să fie faină coaja, dar şi miezul.

sonet de Octavian Cocoş (21 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

E firesc

E firesc că râuri curg,
Văi adânci ferestruind,
Ca sunt zori, că e amurg,
Că-n cer stele se aprind.

E firesc s-apară nori
Şi să plouă cătinel,
În grădini să crească flori
Şi legume fel de fel.

E firesc că valuri trec
Şi că marea e-n balans,
Că delfinii se întrec
În magnificul lor dans...

În acest frumos decor,
Ca un vis împărătesc,
Îmi simt sufletul uşor
Şi-i firesc că te iubesc.

poezie de Octavian Cocoş (9 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deodată, de după gard, sări, mare, cu coada rotundă cât soarele la răsărit, un păun. Paserea se legănă o clipă, apoi îşi strânse coada şi zbură în drum. "De ăsta nu mai scap!" crezu cărăbuşul. Păunul s-a apropiat, l-a răsturnat cu ciocul pe spate, apoi iar l-a întors cum îl găsise şi, lăsându-1, îşi văzu de drum. Cărăbuşului nu-i venea să-şi creadă ochilor că mai e în viaţă. Dar uite: colo e drumul, sub el hârtia, pe dreapta gardul – trăieşte. Ia să zboare acuma, cât putea mai repede, de-acolo, pe vreo creangă de copac. Să-şi încerce aripile. Şi le desfăcu. În clipa aceea un pui de sturz, mai mărişor ceva decât o nucă, zbură spre el. "Ei! de aşa paseri mici, mai de seama mea, mi-i drag şi mie", gândi cărăbuşul, pregătindu-se chiar să dea sturzului "ziua bună". Dar sturzul se lăsă lângă bucăţica de hârtie, deschise pliscul, apucă cu lăcomie cărăbuşul şi: hap! hap! mai să se înece, îl înghiţi.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Sărăcuţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Dă-mi, Doamne, putere mare
Însă una, cum să zic,
Să nu-mi pese de trădare
De avere, de nimic.

Şi-apoi dă-mi a Ta povaţă
Şi-ncă vreo cincizeci de ani
Să mă plimb tăcut prin viaţă
Fără griji şi fără bani.

Dar Tu, Doamne, mă veghează
Ca să nu mă rătăcesc
Zi de zi mă luminează
Şi mă-nvaţă să iubesc.

Fiindcă-n lumea asta mare,
Nemiloasă şi eternă,
Cea mai mare alinare
Este grija Ta paternă.

poezie de Octavian Cocoş (8 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise şi realitate

În ale mele vise tulburate
Eu chipul ţi-am văzut de-atâtea ori,
Dar într-o clipă dispăreai departe
Şi-apoi te căutam până în zori.

Urcam pe munţi cu crestele cărunte
Călătoream pe mare şi ocean
Luptam din greu cu vânturile crunte,
Dar oricât mă zbăteam nu te găseam.

Şi întrebam de tine lumea toată
Eram ca un nebun dezlănţuit
Căci mintea mea părea să nu mai poată
Să stea încordată aşa la infinit.

Şi mă gândeam că te-a înghiţit pământul
Sau că te-ascunzi de mine dinadins
Şi te strigam, dar n-auzeai cuvântul
Şi nu ştiai de dorul meu nestins.

Dar într-o zi ce îmi părea banală
Destinul a făcut să ne întâlnim
Eu la catedră, tu studentă-n sală,
Câte-am avea acum să povestim...

poezie de Octavian Cocoş (21 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poartă mască

Dacă eşti hain la suflet
Şi ai cugetul pătat,
Dacă fals e al tău zâmbet,
Poartă mască şi-ai scăpat.

Dacă pe al tău amic
Fără milă l-ai trădat,
Dacă ai un suflet mic,
Poartă mască şi-ai scăpat.

Dacă ştii că-n viaţa ta
Ai minţit şi-ai înşelat,
Dacă nu te poţi schimba
Poartă mască şi-ai scăpat.

Dacă cineva într-o zi
Va dori să te cunoască,
Tu deschide-ţi inima...
Însă nu uita de mască.

poezie de Octavian Cocoş (8 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuca

Coaja nucii este tare,
Însă miezul e-o-ncântare:
Dar divin, dat de tării,
E bogat în calorii,

Hrănitor, gustos, crocant,
Uleios, energizant.
Se mai spune că nucşoara
Protejează inimioara

Şi, cum spune românaşul,
Protejează creieraşul.
Miezul nucii, nu-i secret,
E un aliment complet.

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (22 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsărelul şi păsărica

Un păsărel şi-o păsărică
Văzând în faţă un arin
S-au aşezat pe-o rămurică
Să-şi tragă sufletul puţin.

El s-a gândit că n-ar strica
Să-i facă curte sub frunziş
Şi a făcut un pas spre ea
Şi încă unul, pe furiş.

Dar ea s-a tras încet deoparte
Şi fiindcă ploaia se pornise
Şi-a udat penele pe-o parte
Căci de sub frunze-un pic ieşise.

Şi cum se întâmplă câteodată,
El nicidecum nu a lăsat-o
Şi împingând-o înc-o dată,
Pe jumătate a plouat-o.

Apoi, fiind cam insistent,
Cu ale lui mişcări discrete
A scos-o în ploaie permanent
Şi a udat-o ciuciulete.

De aceea, la morală ajung,
Şi martoră e rămurica:
Cu cât preludiul e mai lung,
Cu-atât mai udă-i păsărica.

fabulă de Octavian Cocoş (28 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

■"Avem nevoie de oameni de stat, de şefi de stat care să tragă societatea după ei, şi nu de politicieni care să menţină sau să adâncească mizeria moral-umană în societate, divizarea, sărăcirea, grotescul şi alienarea socială.
Avem numeroase exemple în apropierea noastră, dar şi la mare depărtare."■
☆Adrian Ibiş

Adrian Ibiş în Cartea "Cugetări. Mari oameni de stat", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cernite ciori...

Se crăpa de ziuă-n luna ianuarie,
solitar treceam prin parcul trist,
în jur pe alei, nici urmă de turist,
doar cernite ciori zburau în vrie...

Cârdul se aşeza pe ramurile ude,
în copac atunci când vântul s-a oprit,
cioroii croncăneau sinistru c-au ieşit
din cuiburile lor... rămase nude.

Larma păsărească nu mai contenea,
începuse lupta să-şi ocupe locul,
se-mbrânceau cu aripile şi ciocul...

Un "maidanez" trezit din somnolenţă,
prinde a lătra prin parcul desfrunzit,
cârdul de penate negre a muţit...

sonet de Ioan Friciu (12 ianuarie 2015, Sibiu)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această viaţă este a ta. Profită de puterea de a alege ce vrei să faci, şi fă bine acest lucru. Profită de puterea de a iubi ceea ce vrei în viaţă şi iubeşte cinstit. Profită de puterea de a te plimba în pădure şi de a fi parte din natură. Profită de puterea de a- ţi controla propria viaţă. Nimeni altcineva nu poate să facă asta pentru tine. Profită de puterea de a a- ţi face viaţa fericită.

citat din Susan Polis Schutz
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea dresorului de sticleţi

A murit dresorul de sticleţi!...
A murit şi ultimul dresor...
A murit cu mâinile pe ei,
Şi cu ochii-nfipţi în ochii lor!...
Şi-n odaia lui n-au mai rămas
Decât note muzicale, desenate pe pereţi,
Portativele de sârmă, fabricate de ovrei,
Coliviile de sfoară, cu grăunţele de mei...
Şi vreo sută de duzini de cântăreţi
Îmbrăcaţi în doliu mare,
Care i-au cântat la-nmormântare
Şi-au să-i cânte şi la parastas...

A murit dresorul de sticleţi!...
A murit dresorul, fericit -
Că sticleţii lui –
Copiii nimănui –
L-au stimat şi l-au iubit...
Şi că el a scos din ei
O falangă minunată
De maeştri cântăreţi –
Nu ţârcovnici mititei,
Ca dresorii de-altădată!...
Căci e drept că-n viaţă lucrul cel mai greu
E să-şi piardă omul vremea cu sticleţii,
Ca să pună la curent analfabeţii
Cu ce-a neglijat să-i pună Dumnezeu!...

A murit dresorul de sticleţi!...
Dar –
Surpriză mare –
După ce-a murit,
Guralivii cântăreţi s-au răzvrătit,
Declarând că-n cariera lor
Nu mai au nevoie de un alt dresor!...
Şi din coliviile de sfoară
Au zburat cu toţii, să cânte-n stradă-afară...
Şi-au jurat solemn pe viitor,
O completă libertate
Pentru cântecele toate...
Şi sticleţii toţi –
Să cânte numai după capul lor!...

A murit dresorul de sticleţi!...
Bine c-a murit la timp şi el –
Căci era bătrân,
Beţiv
Şi chel...
Dar, la drept vorbind, era "dresor" –
Fiindcă, după moartea lui, sticleţii
Când au încercat din nou să cânte
Numai după capul lor...
Au dat "kix" cu toţii,
Şi cântăreţii
S-au întors afoni în colivie!...
S-au întors cu toţii!...
Dar ce folos –
Că dresorul ce-a murit n-a fost Cristos,
Şi dresorul mort nu mai învie!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, XXII, nr. 7-8 (august 1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea helicopter

"Întreabă dobitoacele, şi te vor
învăţa, păsările cerului, şi îţi vor spune..
Cine nu vede că mâna Domnului
a făcut asemenea lucruri."
Iov 12:7-9

Pasărea cât un bondar
Are zbor staţionar
Da, colibri mulţi nu ştiţi
Cum zboară mulţi nu gândiţi.
În zborul făcut pe loc
Lâng-o floare sau boboc
Bate-n aripi pe clipită
Cam optzeci, aşa-i grăbită
Şi ea stă având ca har
Să consume pe nectar
Cea mai mică păsărică
Nu face rău şi nu strică
După ce nectar a luat
Înapoi are plecat.
Da, înapoi aşa-i e zburat
Asta voi n-aţi observat
Are cioc lung să-l înfigă
Limba-n formă de siringă
Plănuită anumit
La nectar de absorbit
Când îşi face înălţat
Şi de la pământ plecat
Zboară repede-n şedere
Vertical spre ceruri piere
Leonardo stând gândit
Planul ei a întocmit
Colibri-n scară mărită
Ştiţi voi cum este numită?
Uite ce vă sugerai
Evoluţia are grai?
Plan şi scop ea le-o fi dat?
Ea distinctul ei zburat?
Ea făcut-a cioc, siringă
Cu ea nectarul să lingă?
Păsărica întreabă, e bine
Te va învăţa pe tine
Dovadă cum e depune
Păsărica îţi va spune
Evoluţia zbor i-a dat
Nu vă sună cam ciudat?

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensibilitatea e viaţă

Să fii sensibil e un lucru mare
Înseamnă c-al tău suflet mai vibrează
În lumea asta neîndurătoare
Care pe omul blând nu-l tolerează.

Nu-i indicat, spun unii cam sever,
Prin suflet să îţi treacă toate, toate,
Căci când te bucuri te înalţi la cer,
Dar când eşti trist cazi într-un fel de moarte.

De-aceea mulţi n-au sufletul de gheaţă,
Însă nici focu-n el nu-l înteţesc,
Netulburaţi, parcă plutesc prin viaţă,
Dar nu trăiesc, ci supravieţuiesc.

poezie de Octavian Cocoş (27 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există doar patru moduri în care un grup conducător poate cădea de la putere. Ori cedează unei cuceriri din exterior, ori guvernează atât de ineficient încât masele se revoltă, ori permite apariţia unui grup de Mijloc puternic şi nemulţumit, ori îşi pierde încrederea în sine şi voinţa de a guverna. Aceste patru cauze nu se manifestă, de obiciei, individual, ci sunt prezente, toate patru, într-o măsură mai mare sau mai mică. Dacă o clasă conducătoare le-ar putea ocoli pe toate, atunci ea ar putea rămâne la putere definitiv. În ultimă instanţă, psihologia clasei conducătoare însăşi este factorul determinant.

George Orwell în 1984
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cumpătarea (Sonet Tarot)

În orice faci, e bună cumpătarea
Nu căuta excesele deşarte
Fii înţelept, nu rătăci cărarea,
Pe drumul drept ajungi cel mai departe.
Şi echilibrul ţi-l vei pierde iute
Când prea mult într-o parte se adună,
Dar tu să dai dovadă de virtute,
Calea de mijloc este cea mai bună.
De contradicţii fugi ca de năpastă
Ca inima să-ţi fie liniştită
Pentru că orice ceartă e nefastă,
De-aceea înţeleptul o evită.

Fii cumpătat, iubeşte armonia,
Căci lăcomia strică omenia.

sonet de Octavian Cocoş (24 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă în ceasul morţii sale omul crede că n-are nimic de făcut, nu ştie ce-i viaţa. Trebuie să continuie să facă ce-a făcut întreaga viaţă, să-şi elibereze sufletul.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A putea reveni astfel încât în aceeaşi secundă să pară că a stat pe loc şi a umblat, a face din saltul în viaţă un mers, a exprima în mod absolut sublimul în pedestru - o reuşeşte doar acel cavaler (al credinţei), şi acesta este singurul miracol.

Kierkegaard în Frică şi cutremur
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!