Deodată, de după gard, sări, mare, cu coada rotundă cât soarele la răsărit, un păun. Paserea se legănă o clipă, apoi îşi strânse coada şi zbură în drum. "De ăsta nu mai scap!" crezu cărăbuşul. Păunul s-a apropiat, l-a răsturnat cu ciocul pe spate, apoi iar l-a întors cum îl găsise şi, lăsându-1, îşi văzu de drum. Cărăbuşului nu-i venea să-şi creadă ochilor că mai e în viaţă. Dar uite: colo e drumul, sub el hârtia, pe dreapta gardul – trăieşte. Ia să zboare acuma, cât putea mai repede, de-acolo, pe vreo creangă de copac. Să-şi încerce aripile. Şi le desfăcu. În clipa aceea un pui de sturz, mai mărişor ceva decât o nucă, zbură spre el. "Ei! de aşa paseri mici, mai de seama mea, mi-i drag şi mie", gândi cărăbuşul, pregătindu-se chiar să dea sturzului "ziua bună". Dar sturzul se lăsă lângă bucăţica de hârtie, deschise pliscul, apucă cu lăcomie cărăbuşul şi: hap! hap! mai să se înece, îl înghiţi.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Sărăcuţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârtejul şi-a făcut gustul, şi-n mijlocul unui drum de ţară, lângă o curte, s-a înţepenit o clipă ca un sfredel, apoi s-a topit deodată, lăsând tot ce luase, baltă, la pământ. Iar cărăbuşul căzu pe-o bucăţică de hârtie albă şi rămase acolo, ameţit. Când s-a trezit, privi împrejur: un drum prăfuit. Şi din capătul drumului, ţanţoş, cu pieptul în platoşă, cu pintenii arcuiţi, venea un cocoş. "Ia! scap de unul şi dau peste altul, îşi zise cărăbuşul; ăsta mă-nghite!" Cucoşul s-a apropiat, s-a uitat cu un ochi la cărăbuş şi a trecut mândru înainte.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Sărăcuţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Am scăpat!" gândi cu bucurie cărăbuşul, şi se întoarse să privească după cucoş. Atunci încremeni de spaimă. Din celălalt capăt al drumului sosea un curcan. Cărăbuşul se făcu mai mic decât era, ţinându-şi sufletul: "Acuma chiar c-am păţit-o!" Când ajunse curcanul în dreptul cucoşului, se înroti, îşi roşi mărgelele şi îşi dădu capul pe spate; iar cucoşul scoase pieptul şi mai în afară, se înălţă în picioare şi forfecă aripile de câteva ori în pământ: îşi dădeau bineţe. Cucoşul s-a dus, curcanul se feri parcă să nu calce cărăbuşul când îl ajunse, şi acesta, bietul, răsuflă: "Bine c-am avut noroc!"

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Sărăcuţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărăbuşul (fabulă)

Un cărăbuş,
Care abia scăpase de la un duş...
După ce se instală pe o funcţie mare,
Continua să scrie fabule moralizatoare!
Dar mâncându-l la nebunie cojoacele,
Dădu iama în toate dobitoacele,
Care i se părură deosebit de mici!
(Mai ales în relaţiile de servici)
Numai o furnică, observase de sub agrafă,
Cum cărăbuşul se închipuise... girafă!

fabulă de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărăbuşul de aramă

Din belşugul de verdeaţă,
Cărăbuşul de arama
Vine din turnătoria
Verii, să-l luăm în seama.

Zgomotos ca o reptilă
Printre vreascuri se avântă
Să arate că-i din lumea
Celor care nu cuvântă.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Daria Ungur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărăbuşul de cerneală

Din bătrâna călimară,
Cărăbuşul de cerneală
Ieşi din caligrafie
Să-şi facă tipografie.

Se pudră cu praf de stea,
Şi de-ndată se avântă
Vrând să spună că-i din lumea
Celor care nu cuvântă.

Gâsculiţa cea bălaie
Îşi croi de dimineaţă
Cizmuliţe verzi de paie,
Şi plecă grăbită-n piaţă.

Soarele dintr-o vitrină
Îşi luă umbrelă fină.
Moara vru să o umbrească
Pâinea să se rumenească.

camelia opriţa

poezie de Camelia Opriţa din WordPress.com poezii pentru copii
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărăbuşul de aramă

Din belşugul de verdeaţă,
Cărăbuşul de aramă
Vine din turnătoria
Verii, să-l luăm în seamă.

Zgomotos ca o reptilă
Printre vreascuri se avântă
Să arate că-i din lumea
Celor care nu cuvântă.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi scoase pungile cu bani, i le puse în mână, luă oul şi plecă. Bietul om rămase înlemnit în loc, uitându-se după neguţător cum se ducea. Nici că-i venea măcar să crează ochilor. Şi apoi unde se mai auzise ca un ou să se vânză cu două pungi de bani. Când se deşteptă din zăpăceala lui, pipăi pungile să vază nu e vrun vis; apoi vru să alerge după neguţător să-l întrebe de n-a făcut vro greşeală. Dară ia pe neguţător de unde nu e. El îşi căutase de drum vesel că cumpărase aşa ou. Daca văzu şi văzu, deschise şi el pungile, se uită în ele, dară odată îl luară de ochi banii ce era acolo. Apoi le strânse la loc, le băgă în sân şi plecă să-şi cumpere merinde. Umplu un sac cu de cele de trebuinţe şi o luă către casă. Se tot temea şi se tot uita în toate părţile să nu care cumva să vie cineva să-i ia pungile.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scuturându-şi aripile, vulturul făcu un ocol larg, suind şi scoborând prin aer. Apoi i se păru că ceva flutură mai jos, ceva mic, prea neînsemnat ca să îndrăznească să se suie până la el: se repezi şi, in ciocul gata să frângă, prinse o pană căzută chiar din aripa lui. Zbură cu dânsa, sus, apoi ii dădu drumul, şi urmări cu ochi strălucitori lunecarea uşoară, ca pe o apă, a penei, care cândva îl ajutase să se ridice. Luă munţii în lung. Nicio boare de vânt, niciun murmur de ape care să străbată atât de sus. Şi aşa a mers până după-amiază, cu ciocul deschis, înghiţind aerul cu gâlgâiri puternice, privind în toate părţile cu ochii lui ca două scântei. Obosi. Se coborî uşor şi se aşeză pe vârful unei stânci ce ţâşnea în sus, goală, din stratul gros de muşchi al muntelui. Cum sta nemişcat, părea şi el de piatră, părea că-i colţul ascuţit al stâncii încremenite acolo de veacuri.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Vulturul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărăbuşul arămiu

De sub frunza mătăsoasă
Cărăbuşul arămiu,
Îşi aruncă haina groasă
Şi-o porneşte-aşa zglobiu.

Printre flori de păpădie
Mititel şi prea grăbit,
Caută acum chirie
Într-un loc mai potrivit.

Că-n grădina cu flori multe
O găină a scurmat
Şi trebuie să se mute
Căci căsuţa i-a stricat.

Vino, în bucătărie,
Chiar aici în casa mea,
Îţi voi da acum chirie
Într-un colţ pe duşumea!

poezie pentru copii de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 19

O nucă ce căzuse pe asfaltul
Unei alei, părea îmbietoare,
Încât vreo patru ciori au făcut saltul
S-o ia cu ciocul lor negru şi mare.
Şi cum e şi firesc, una profită
De îmbulzeală şi încăierare,
Ia nuca-n cioc, şi-apoi într-o clipită
A şi zburat cu ea în depărtare.
Şi după ce-a scăpat de urmărire
A stat să-şi tragă sufletul oleacă,
Apoi a crăpat nuca, şi uimire,
A constatat că-n mijloc era seacă.

De-aceea în viaţă ăsta îmi este crezul:
Să fie faină coaja, dar şi miezul.

sonet de Octavian Cocoş (21 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşa casei se deschise, iar după ce Nistor îi ură "noapte bună", Adela se îndreptă grăbită spre camera ei, pentru a nu fi nevoită să-şi înfrunte părinţii, să le dea explicaţii. Lunganul îi salută respectuos pe soţii Cristescu, care nu-i reproşară nimic (spre uimirea lui, nici măcar domnul Gigi), apoi se retrase; trecuse de miezul nopţii. Uşa casei se închise, iar după ce-i lăsă lui Brutus încă vreo câţiva biscuiţi dulci şi moi, care-i plăceau tare mult dulăului, Nistor ieşi din curte.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii, dacă îl văzură atât de înţestat, îi arătară drumul şi-l lăsară să se ducă unde îl va duce orânda lui. Ajungând la pădure, tăie cu sabia o mare mulţime de copaci, din cari făcu o grămadă de nu-i putea da nimeni de seamă şi îi puse foc. Stând pe lângă foc, simţi că un oarecare lucru, un fel de sorbitură îl trăgea şi îl tot mişca din loc; se întoarse; când, ce să vezi? unde venea, măre, vericule, asupra lui năbădăioasa de scorpie, şi tot sugea văzduhul, ca să tragă într-însa şi pe bietul George. Acesta, cum văzu ce plăcintă i se pregăteşte, înfipse sabia în pământ, se propti într-însa şi rămase neclintit. Astfel aştepta el şi priveghea să vază ce are să i se întâmple. Scorpia, cum veni, dete cu coada şi risipi focul, apoi se repezi asupra lui George ca să-l soarbă pre el. Voinicuţul de George unde smuci odată sabia din pământ şi, mai iute decât ai gândi, o aduse şi tăie în două scorpia. Apoi se luă după dânsa, care fugea către scorbura unde vieţuia, şi, ajungând-o, îi tăie capul. Atâta sânge mohorât curse din spurcăciunea de scorpie, încât se alcătui o baltă. Când era să se întoarcă într-ale sale, deodată auzi un grai dulce care îi vorbea şi-i zicea pre nume.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara

Necazul stă lipit de om
cum stă pe lângă cal huluba.
Şi omul ca să-şi uite buba,
aleargă...
Însă, paralel,
necazu-i veşnic lângă el.
Aşa
o cioară,
prinsă-n laţ
într-o ogradă,
scăpă numai cu-un ciomp de coadă.
Vai ce necaz!
Să fii schiloadă!
Să fii de râsul tuturor!
Să vezi cum stolu-ntreg, din zbor,
se lasă lin pe vreo livadă,
şi tu să vii în cioc
grămadă!

Şi-atunci
văzând ce foc o-ncearcă,
s-a dus printre străini şi ea,
să mai vorbească, să asculte,
să râdă cu vreo rândunea,
să mai uite de-o putea
de coada ei cu pene rupte.
S-a dus.
Dar dup-o scurtă vreme
s-a-ntors tot ruptă de juvăţ.

Iar gloata i-a şi pus probleme:
— Pe unde-ai fost?
— La ce ospăţ?
— Am fost şi eu peste coline...
— Dar cu ce gând?
— După ce pradă?
— Aşa... ca mă mai uit de coadă...
— Ei, şi-ai uitat?
— Şi-a fost mai bine?
— Aş! cum să uit?
Nu mă vedeţi?
A fost şi coada după mine...

MORALA
n-are mult de spus.
Nu mai purta necazu-n lume
că vii ´napoi tot cum te-ai dus.

Eu unul
când mă simt răpus,
nu caut oameni buni de glume,
ci vin degrabă la Isus!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsărelele s-au odihnit puţin, apoi şi-au şoptit nu ştiu ce, au scos un strigăt vesel şi s-au ridicat deodată cu toatele. Câteva din ele s-au despărţit o clipă din stol, au atins uşor streaşină casei, apoi s-au pierdut iarăşi în mulţimea celorlalte. Puişorii copilaşului îşi luau rămas bun de la el şi de la cuibul lor de humă. Stolul mai ocoli de vreo două ori iazul, apoi se înălţă şi porni încet să lunece spre asfinţit.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puişorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul apăsă pe clanţă, deschise uşa, se repezi glonţ spre patul bunicii şi, fără să scoată o vorbă, o înghiţi. Se îmbrăcă apoi cu hainele ei, îşi puse pe cap scufiţa, se culcă în pat şi trase perdelele. În vremea asta, Scufiţa Roşie culesese atâtea flori, că abia le mai putea duce. Cum alerga ea de colo până colo, deodată îşi aminti de bunica şi porni degrabă spre căscioara din pădure. Şi nu mică îi fu mirarea când văzu uşa data de perete. De îndată ce intră în odaie, o cuprinse neliniştea; totul i se părea atât de ciudat, încât îşi spuse: "Vai, Doamne, ce-o fi azi cu mine, de mi-e aşa de frică? Că doar altădată mă simţeam atât de bine la bunicuţa!"

Fraţii Grimm în Scufiţa Roşie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de testament

întotdeauna vor fi primăveri
pe care unii nu le vom mai prinde
voi cei rămaşi
mângâiaţi mugurii cu mâinile
mângâiaţi iarba cu tălpile picioarelor
suflaţi puful păpădiilor
puneţi cărăbuşul să vă gâdile în căuşul palmelor
lăsaţi buburuza să urce pe un vârf de deget
şi apoi să zboare încotro vă va duce destinul
îmbrăţişaţi pomii
şi promiteţi-le un aer mai curat
rămâneţi în viaţă
să puteţi privi macii
este neapărată nevoie
să priviţi macii
dar de la distanţă
altfel există pericolul să fie
contaminaţi...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum mergea pe marginea unei vâlcele, iepuraşul se opri o clipă să se odihnească. Atunci, de la spate, se ridică, albă şi ea, ca de gheaţă, luna. Stelele păliră; pădurea, copacii, tufele îşi dezbrăcară deodată umbra. Iar iepuraşul împietri de groază: chiar de lângă el, se întinse pe pământ o arătare cu două coarne grozave. După clipa de spaimă, iepuraşul se destinse ca o coardă şi o zbughi la goană, se prăvăli în vale, veni de-a dura ca un bulgăre, se sculă şi iar se rostogoli până jos; apoi o luă de-a dreptul, tăind câmpul. Se opri tocmai în stuhăria iazului. Acolo, de-abia suflând, se ghemui cu ochii închişi... Să nu-şi mai vază umbra!

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Fricosul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lungi pasul la drum, şi aide, aide, trei zile şi trei nopţi merseră până ajunse la o pădure mare. Acolo stătură să se mai odihnească şi să şi îmbuce câte ceva. Pe când stau ei acolo, auziră o guiţătură de porc şi totdeodată şi văzură un porc mistreţ mare, fugind, şi un vânător alergând după dânsul călare, iară după vânător se luase un alt porc şi mai năprasnic. Vânătorul întinse arcul şi, când zbură săgeata, prăvăli fiara sălbatică din gura căreia gâlgâia sângele ca dintr-o saca. Atunci fiara de la urmă, unde se repezi o dată şi dintr-o săritură fu lângă calul de vânător, căruia îi şi vărsă maţele, sfâşiindu-i burta cu colţii lui cei grozavi. Vânătorul căzu morman de pe cal şi, pe când porcul cel mistreţ umbla să-l facă mici bucăţi, George cel voinic sări de acolo de unde era şi, mai iute decât gândul, fu lângă vânătorul cel nenorocit, cu sabia goală în mână. Dintr-o lovitură făcu în două spurcata fiară. În mai puţin de o clipă de ochi, veniră şi ceilalţi tovarăşi ai vânătorului, cari rămaseră înmărmuriţi de groază pentru cele ce era să se întâmple.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian porni spre navă, urcă treptele, iar înainte de a intra pe puntea principală, se opri şovăielnic. Încercă să-şi mai aranjeze puţin ţinuta, dacă mai putea fi aranjat ceva în ţinuta lui. Intră totuşi, pentru că nu avea încotro. De cum se deschise trapa, privirile colegilor săi se îndreptară brusc spre el. Surprinşi, îl cercetară cu atenţie. Bineînţeles că-şi dăduseră seama că era vorba despre el. Primul care comentă amuzat pe seama aspectului său se dovedi a fi Alex, apoi continuă chiar Nis.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc la soare

Iată lanul cu lalele

Unde stau doi pui de lele.

Lelea-i mică, cu ilic

Şi cu nasul foarte mic.

Nici băiatul nu e mare,

Are ghete în picioare,

Are nasturi în perechi

Şi o şapcă pe urechi

– Ce râzi, lele-aşa de tare?

Stai mai bine în picioare

Să te văd cât eşti de mare.

Dă-mi şi mie un boboc,

Şi să-ncepem noi un joc,

Joc la soare, joc mânzoc

Doi la dreapta, doi pe loc,

Doi paşi mici la stânga, doi,

Şi la urmă, hai la turmă,

Să găsim un miel plăpând

Cu boticul în pământ,

În pământ cu iarbă verde

Unde cărăbuşul pierde

Un papuc,

De năbuc,

Şi tot el tace năuc.

poezie de Joc la soare din poezii.ro
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!