Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rugăciune

Dă-mi, Doamne, putere mare
Însă una, cum să zic,
Să nu-mi pese de trădare
De avere, de nimic.

Și-apoi dă-mi a Ta povață
Și-ncă vreo cincizeci de ani
Să mă plimb tăcut prin viață
Fără griji și fără bani.

Dar Tu, Doamne, mă veghează
Ca să nu mă rătăcesc
Zi de zi mă luminează
Și mă-nvață să iubesc.

Fiindcă-n lumea asta mare,
Nemiloasă și eternă,
Cea mai mare alinare
Este grija Ta paternă.

poezie de (8 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Dă-mi, Doamne...

Dă-mi, Doamne, dragoste de viață,
Să nu–nțeleg greșit adevăratu-i scop,
Că sunt așa confuză câteaodată,
Și gânduri pesimiste îmi dau foc.

Dă-mi, Doamne, dragoste de oameni,
Că printre ei destinul mi-l petrec,
Nu mă lăsa să mă dezamăgesc,
Privind la ai mei semeni,
Cum de viață lor și-a noastră își bat joc.

Dă-mi, Doamne, dragostea naturii mândre,
Care oferă atâta frumusețe pe pământ,
Și nu lăsa ca muzica ei verde,
Să nu o înțeleg, să n-o dezmied.

Dă-mi, Doamne, spirit creator, ca să te bucuri,
Că-ți pot cânta în versuri mărețul altruism,
Cu care ai împodobit viața și atâtea lucruri,
Și dragostea, ce o râvnește orice muritor.

Dă-mi, Doamne, pace în suflet și recunoștință,
Să-ți mulțumesc în fiecare clipă, că trăiesc,
Și să-ți transmit mesajul de iubire mai departe,
Căci calitatea vieții are mare preț.

poezie de (februarie 2011)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cercetare

Doamne cât mă vei mai ține
Pe pământ să viețuiesc,
Fără temere de tine
Păcătos ca să trăiesc?

Doamne tu ești bun și mare
Și aștepți ca să mă schimb,
Să îmi dai vrei cu-ndurare
Azi, al nemuririi nimb.

Doamne știu c-a ta dreptate
Mă îndeamnă să dau rost,
Că-n deplina-i bunătate,
Isus a plătit un cost.

Doamne jertfa-ți de pe cruce
N-am știut s-o prețuiesc,
Ea iertare îmi aduce,
Doar să vreau eu s-o primesc.

Doamne tu mă cercetează
Iar, cu Duhul tău cel Sfant,
Și viața-mi luminează,
Da-mi credință, dă-mi avânt.

poezie de (20 octombrie 2012)
Adăugat de cocor2Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Dă-mi...

Dă-mi azi, sensul vieții mele,
Dă-mi un gând de dor purtat,
Dă-mi cununa mea de stele,
Dă-mi iubirea ce-am uitat.

Dă-mi duioasa mângâiere,
Dă-mi în palme dulce-alint,
Dă-mi a ochilor sclipire,
Dă-mi șoapte de mărgărit.

Dă-mi a vieții mele rost,
Dă-mi sărutul tău cu sete,
Dă-mi din viața fără cost,
Dă-mi surâsuri alegrete.

Dă-mi din taine neștiute,
Dă-mi atingerea de mână,
Dă-mi din ochi pe cele vrute,
Dă-mi ceva ce-o să rămână.

Dă-mi azi zborul spre visare,
Dă-mi norii ce scriu pe gânduri,
Dă-mi acea iubire mare,
Dă-mi-o scrisă printre rânduri.

Dă-mi senin în vise albe,
Dă-mi a brațelor iubire,
Dă-mi sărutul florii dalbe,
Dă-mi tărâm spre nemurire.

Da-mi somnul pe brațul lumii,
Dă-mi sclipire-n loc de lacrimi,
Dă-mi lumina cald-a lunii,
Dă-mi iubirea fără patimi.

Dă-mi speranța către mâine,
Dă-mi iubirea ce-am sperat,
Dă-mi lumina care vine,
Dă-mi din toate, am meritat.

Dă-mi să pot să dau la toți,
Dă-mi iubirea Ta Celestă,
Dă-mi să las și la nepoți,
Dă-mi ce tot nu se contestă.

Dă-mi cărări de viață lungă
Dă-mi din bunătatea Ta,
Dă-mi iubire să-mi ajungă,
Dă-mi, de Tine n-oi uita.

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Păun

Dă-mi, Doamne!

Dă-mi, Doamne,
Disperarea arcașului,
Din fața mistrețului cu colții de oțel,
Dă-mi umbra vieții-nfrânte,
A omului pe fața oceanului pustiu,
Naufragiat în el...
În clipele slăbite,
De crez și de dorință,
Dă-mi, Doamne...
Dar lasă-mi puterea
Credinței!

rugăciune de din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin PăunSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu-mi lua iubirea

De ce plâng, Doamne? Că am sufletul plin
De dragoste, de dor și de credință?
Cum aș putea eu, Doamne, să spun că e un chin
Să simt tot ce mi-ai dat? Îți port recunoștință!

Mi-ai dat iubire și speranță în destin,
Mi-ai dat credința pentru-o-ntreagă viață.
Cum aș putea să plâng că am sufletul plin?
Cad în genunchi plecându-mi a mea față.

Și-Ți mulțumesc, Doamne și Te implor acum,
Să nu îmi iei nimic din tot ce Tu mi-ai dat
Și chiar dac-am să plâng în lungul vieții drum,
Să nu-mi consideri plânsul ca pe un greu păcat.

Și-Ți mulțumesc pentru că, Tu, îmi ești
Tot sprijinul, tot reazemul din viață;
De rele, Doamne, Te rog să mă ferești
Și dă-mi iubire, și dă-mi, Te rog, speranță.

Iubire pentru oameni, speranță-n veșnicie,
Dă-mi liniștea de care am nevoie,
Ferește-mă, Doamne, de ispită și prostie
Și lasă-mă să cred, Te rog, Doamne, dă-mi voie.

Să sper și să cred în dragostea și-n mila Ta,
Să simt că nu e vis speranța pe pământ
Și ia-mi, Te rog, viața și fă ce vrei cu ea,
Dar nu-mi lua iubirea, e tot ce am mai sfânt.

rugăciune de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Titina Nica Țene

Rugăciune

Dă-mi, Doamne, tinerețea înapoi
să merg pe deal cu mama și cu tata
să simt parfumul fânului cosit
și să duc apă rece cu găleata.

Dă-mi, Doamne, tinerețea înapoi,
să merg la școală, iarna, în opinci,
iar pe măsuța scundă din odaie
să n-ai nimic să pui ca să mănânci.

Dă-mi, Doamne, tinerețea înapoi
ca să învăț din nou la lumânare
să mai privesc lumina clară
a cerului cu stelele-n spinare.

Dă-mi, Doamne, tinerețea înapoi
s-ascult cum cântă cucul în pădure
și să nu simt nimic, de mă rănesc,
în mărăcinii rugului cu mure

Dă-mi, Doamne, tinerețea înapoi
așa cum o aveam în satul meu natal
căci am plecat după Izvorul Vieții
și, dintrodată, m-am trezit la mal.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Un strop de vesnicie" de Titina Nica Țene este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -11.56- 8.99 lei.
Titina Nică Țene

Rugăciune

Dă-mi, Doamne, tinerețea înapoi
să merg pe deal cu mama și cu tata
să simt parfumul fânului cosit
și să duc apă rece cu găleata.

Dă-mi, Doamne, tinerețea înapoi,
să merg la școală, iarna, în opinci,
iar pe măsuța scundă din odaie
să n-ai nimic să pui ca să mănânci.

Dă-mi, Doamne, tinerețea înapoi
ca să învăț din nou la lumânare
să mai privesc lumina clară
a cerului cu stelele-n spinare.

Dă-mi, Doamne, tinerețea înapoi
s-ascult cum cântă cucul în pădure
și să nu simt nimic, de mă rănesc,
în mărăcinii rugului cu mure

Dă-mi, Doamne, tinerețea înapoi
așa cum o aveam în satul meu natal
căci am plecat după Izvorul Vieții
și, dintrodată, m-am trezit la mal.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dă-mi aripi, Doamne

Dă-mi aripi, Doamne, ca să zbor
peste muntele cu nor.
Dă-mi aripi, Doamne, ca să trec
marea, fără să mă-înec.
Aripi, Doamne, de-aș avea,
către cer m-aș înălța,
Mai liber ca pasărea,
la Tine aș cuteza.
Aș pluti în zborul lin
către cerul Tău sublim.
Cânt de slavă-aș înălța,
la picioare Ți-aș cădea,
viața Ți-aș încredința.
Că Tu ești ocrotitorul,
Tu ești și mântuitorul.
La Tine, Doamne, mă-închin.
Iartă-mă, Doamne! AMIN!

poezie de (10 octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Rugare

Dă-mi, Doamne, Tu, ce nu știu eu a cere
Și cere-mi Tu ce nu știu eu a da
Căci tot ce-mi dai mi-aduce mângâiere
Și tot ce dau să fie-n slava Ta.

Dă-mi, Doamne, tot ce aș putea-nțelege
Și cere-mi tot ce nu pot cuprindea
Ca să mă-nvăț o simplă, strictă lege
Să am mereu cuprinsă-n firea mea.

Dă-mi, Doamne, Tu, poruncă de la Tine
Ca tot ce n-am să pot să dau oricui,
Să stea pe veci Cuvântul Tău în mine,
Și greutăți să nu fac nimănui.

Dă-mi, Doamne, Tu, știința cea pe care
Tot Tu s-o ceri spre Tine-a o-ndrepta,
Că nu mi-ai dat nimic spre îndreptare
Ce să nu pot pe umeri a purta.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Dă-mi, Doamne, o durere!

Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Și-oleacă de putere,
Să scriu încă o carte.

Nu ți-am cerut prea multe
Când m-am rugat la tine
Prin locurile culte
Ascunse-adânc în mine.

Nu ți-am cerut palate,
Nu ți-am cerut o pâine,
Voiam doar sănătate,
S-apuc ziua de mâine,

Iar tu, din bunătate,
Mi-ai dat atâtea zile;
Le-am irosit pe toate,
Făcându-le sterile.

Te rog, mai dă-mi o șansă,
Oricât ar fi de mică,
Să pot intra în transă,
Și chiar în miez de frică,

Să văd iar universul,
Cum se desparte-n două,
Și să primesc chiar versul
Din ochii tăi când plouă.

Dă-mi, Doamne, rațiune
Dincolo de simțire,
Și lacrimi, poțiune
Cu gust de nemurire,

Să simt cum bate vântul,
Să simt cum curge apa,
Să simt plângând-pământul
Când se-adâncește groapa.

Să simt întreaga lume
Cum o ating cu mâna,
Și-n valul fără spume
Să-mi limpezesc româna.

Dă-mi, Doamne, frenezia
Și dorul cu suspine,
Când vine poezia,
Să mă gândesc la tine,

Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Și-oleacă de putere,
Să scriu încă o carte.

poezie de din Eu la pătrat, ediția a II-a (2020)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -67.43- 39.99 lei.

Grăbește, Doamne, de mă scapă Psalm 143

Grăbește, Doamne de mă scapă
Și nu-mi ascunde fața Ta
Că aș ajunge-atunci în groapă
Cu cei ce nu se pot scula.
Mi se topește duhu-n mine
Când vreau în brațe, Doamne sfânt
Să Te păstrez ascuns mai bine
Și să mă satur de Cuvânt.

Grăbește, Doamne, de m-ascultă
Mă-nvață voia-Ți s-o-mplinesc
Și dă-mi din bunătatea multă
Să pot pe toți să-i răsplătesc.

Și nu intra la judecată
Cu oamenii și robul Tău
Că nu e nimeni fără pată
Și nimeni să nu facă rău.

Arată-mi Calea, mă-ntărește
Când lacrima mi-e pe obraz
Vrăjmașul meu îl nimicește
Mă scoate, Doamne din necaz.

poezie de (22 mai 2003)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugă pentru toamnele mele

Motto: Roadele creștine au și ele toamnele lor.

Rupe-mi lanțurile, Doamne,
Lasă-mă să ies din mine
Și mai dă-mi vreo două toamne,
Să-mi coc roadele creștine!

Inimii găsește-mi cheie,
Că mi-i dăltuită-n piatră
Și-i închisă-n ea o zmeie
Ce o ține ferecată!

Și odată ce-i deschisă,
Unge-mi-o cu sfânta-Ți tină,
Dă-i speranța cea promisă,
Umple-o, Doamne, de Lumină!

Dar Te tog să ai răbdare,
Dă-mi Lumina cu încetul,
Că-ntunericul mi-i mare
Și-ndărătnicit procletul!

Și lungește-Ți mila, Doamne,
După cât de-ncet mi-i pasul,
Rabdă-mă vreo două toamne,
Până-mi hotărăști ispasul!

rugăciune de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Moșteniri

avem drept președinte trădător de țară
ales de cel mai prost popor din Univers
dă-mi, Doamne, dă-mi o rimă nucleară
să-l pot dezintegra cu-n simplu vers

avem și parlament ales a câtă oară
de cei mai proști rămăși în țara mea
dă-mi, Doamne, dă-mi o altă rimă nucleară
să pot cu-n simplu vers o sută spânzura

și mai avem din moșteniri totalitare
un hoț în lege ce ne scuipă-n față
dă-mi, Doamne cât mai multe rime nucleare
să-l pot trezi poporul meu la viață....

poezie de (5 aprilie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Imposibil

Mai dă-mi o șansă
-Imposibil...
-Mai dă-mi portița
De scăpare...
Dă-mi lumea
De odinioară
Dă-mi ziua plină
De-impăcare!
Dă-mi noaptea caldă
Luna plină,
Dă-mi strigătul
De bucurie,
Nu-mi pune-n față
Doar sfârșitul,
Mai dă-mi o șansă
-Imposibil....

poezie de din Clepsidra
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Miriam Nadia Dăbău

Dă-mi

Dă-mi noaptea ta și visele,
Dă-mi bucuria ce ți-o dau,
Dă-mi dragostea-n privirea ta
Și același dor a viselor!

Dă-mi ziua ta și fericirea,
Dă-mi zâmbetul și bucuria,
Dă-mi inima ca o mireasmă,
Iubitule, tu imi dai viață!

Dă-mi gândul meu să fie-al tău,
Dă-mi si iubirea să o am
Și lasă-mă să fiu tot eu
Cea care cere dragostea!

poezie de din Dor de poeme
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Învață-mă, Doamne, să mă rog....

Învață-mă, Doamne, să mă rog
Să uit când sunt cu Tine
Deșertăciunea acestei lumi
Și să mă bucur de bunătatea Ta.

Dă-mi, Doamne, putere să iert
Pe cei ce mă dușmănesc;
Fă-mă să fiu golit de ura din mine
Ca să te pot simți.

Dă-mi, Doamne, puterea să lupt
Cu gândurile deșarte ce mă cuprind;
Trimite-mi ingerul pazitor,
Să mă ferască de ele.

Luminează-mi ochii sufletului
Să-ți pot vedea stralucirea,
Atunci când sunt cu Tine,
La rugăciune.

rugăciune de (8 iulie 2012)
Adăugat de angelinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Minima cerere

Dumnezeule,
dă-mi ocazia să fac ceva
măcar cu o mână
Am două mâini.
Una o pot da celui lipsit,
știind că doar mâna aceea
mă va încadra cu adevărat
în îmbrățișarea dragostei

Doamne, dă-mi ocazia
să fac ceva măcar cu un picior.
Am două picioare.
Unul îl pot da unui invalid
știind că doar piciorul acela
mă va întâmpina cu adevărat...

Doamne,
dă-mi ocazia
să fac ceva măcar cu un ochi
Am doi ochi.
Pot da unul nevăzătorului
știind că doar ochiul acela
mă va încadra cu adevărat
în lumina iubirii...

Doamne, dacă tot ce ți-am cerut
e prea mult
fă-mă puf de păpădie.
Astfel aș putea zbura fără aripi,
fără complemente,
fără speranțe,
fără vânt,
fără cuvinte,
fără legământ...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Chipul Tău

Port o raniță în spate
Plină Doamne de păcate
Drumul lung, povara grea
Nu m-ajută nimenea

Biruește Doamne Sfinte
Cu iubirea de Părinte
Rătăcirea mea din urmă
Ca să nu mă pierd de tumă!

Am gonit după plăcere
După ranguri și avere
Și-am adaos suferință
Tuturor fără căință;

Lasă-mă s-ajung la Cruce
Că altminteri unde duce
Drumul care tot coboară?
Doar în iad. Și Înfioară!

Am vedere dar sunt orb
Răpitor precum un corb
Căci iubirea de aproape
Mi s-a spulberat pe ape

Dă-mi putere să iubesc
Focul tău dumnezeiesc
Și să mă feresc de rău
Că port Doamne chipul Tău!

poezie de din manuscris
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugă

Tată, o, Tatăl meu din Ceruri,
Îmi plec azi inima în Fața Ta
Și sufletu-mi smerit Te roagă
Ai milă de ființa mea!

Isuse, Tu, Cel ce
Pentru mine Te-ai jertfit
Ai milă de-ale mele lacrimi
Și de-al meu suflet greu lovit!

Dă-mi, Domane, azi răbdarea
Ce Tu-ai avut odat
Când ai murit pe cruce
Și ai tăcut, deși nevinovat!

Dă-mi, Doamne, azi credința
Prin care Te-ai jertfit
Și-ntreaga omenire
Prin ea ai mântuit!

Dă-mi, Doamne, azi iertarea
Ce spală orice păcat
Și nu privi, Isuse,
La al meu cuget necurat!

Dar mai presus de toate,
Dă-mi, Doamne, azi iubirea
Să pot iubi ca Tine
Pe toți din jurul meu!

Să pot să rabd ca Tine,
Când drumul e prea greu!
Să pot să iert ca Tine
Pe cel ce-mi face rău!

Să am credință vie
În Tine, Domnul meu!

poezie de
Adăugat de Daniela LogaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Cojocariu

Doamne, mai fă o minune!

Eu credeam că-s cel mai tare
Că eu sunt cel mai vestit...
Dar în fața ta o doamne...
Mi-am dat seama că sunt mic.

Adunata-m lucruri multe,
Averi... multe am vrut să am.
Dar mi-am dat seama o doamne
Că de fapt... eu gol eram.

Mă-n'brăcam cu haine scumpe,
Cine mai era ca mine.
Dar mi-ai arătat o doamne...
Că de fapt eram un nimeni.

N-ascultam nici o povață
Rele multe am făcut.
Tu... o doamne... mi-ai dat viață
Ce am strâns tot am pierdut.

Cunoscuta-m vitejia,
Mândru tare am mai fost.
Dar pierduta-m bătălia,
Fără a crede în Hristos.

Am primit botezul doamne...
Ca să-mi fie de folos.
Prin puterea ta ce-a mare
Ai salvat un păcătos.

Eu... l-as tot în astă lume
Că de fapt... nu i-au nimic.
Doamne te rog... fă minune
Și salvează- mă un pic.

Ia- mă în împărăția... care
Sus în cer o stăpânești.
Știu doamne că ai răbdare
Eu aștept... vin când dorești.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook