Cine m-a ucis

Sunt deja un om mort – şi-asta pentru că
nu mi-am mestecat conştiincios hrana
şi-am băut mult prea mult whiskey şi rom, votcă şi gin,
bere şi urină mexicană îmbuteliate; beau câte-un galon,
calde şi mirositoare, şi-apoi le reciclez în sucul meu matinal,
înainte de-a mă aşeza să răhăţesc cărămizi fierbinţi de sushi
şi alge marine nedegerate-n în oala de porţelan a morţii,
acolo unde picăturile de sânge nu mint
şi vaporii de urină-s martorii bolilor fiecăruia.

Sunt deja un om mort,
doar ziua morţii rămâne singurul semn de întrebare....
De-aia nu mă aştept deloc să fiu acuzat de propria mea asasinare

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai zâmbesc. Este peste puterile mele. Sunt mort şi îngropat. N-am să fac copii. Morţii nu se reproduc. Sunt un mort care strânge mâna oamenilor de prin cafenele. Sunt un mort mai degrabă convivial şi foarte zgribulit. Cred că sunt persoana cea mai tristă pe care am întâlnit-o vreodată.

Frederic Beigbeder în Dragostea durează trei ani
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi mai este niciodată frică

De frica cea cumplită a morţii, mi-am construit şi eu o casă
Şi acum, această casă este beatitudinea oceanică şi nemărturisită a Sinelui Suprem pe care deja l-am descoperit în mine.
De frica frigului, mi-am cumpărat şi eu o haină
Şi acest veşmânt îmi dă acum mereu căldura din interiorul inimii mele care arde de o iubire nestinsă.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de frig.
De frica sărăciei, am căutat mereu bogăţia
Şi glorioasă îmi este acum această misterioasă bogăţie fără limite care îmi vine clipă de clipă de la Dumnezeu.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de mizerie.
De frica foamei, am căutat mereu hrana
Şi acum hrana îmi este meditaţia yoghină profundă ce este realizată asupra adevărului ultim care m-a eliberat.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de foame.
De frica setei, am căutat mereu să beau ceva,
Iar băutura mea cea nelipsită a devenit acum nectarul cel tainic şi veşnic îmbătător al adevăratei cunoaşteri supreme.
Acum nu-mi mai este niciodată teamă de sete.
De frica duşmanului, mi-am căutat şi eu mereu un tovarăş
Şi până la urmă l-am găsit în vidul cel enigmatic şi etern al betitudinii divine care nu se sfârşeşte niciodată.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nici un duşman.
Din cauza fricii de a nu greşi, am căutat şi eu cu o neostenită frenezie o Cale spirituală adevărată.
Şi acum aceasta este pentru mine Calea Uniunii Transcendente în Dumnezeu cel Unic şi mereu Omniprezent.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nicio greşeală.
Pentru că sunt deja un înţelept în care se oglindeşte fără încetare întreaga măreţie ascunsă a lumii ce a fost manifestată de Dumnezeu,
Acum beneficiez oricând de nenumărate comori ale cunoaşterii supreme; şi peste tot acolo unde merg
Sunt veşnic fericit şi pe deplin liber.

poezie celebră de Milarepa
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Platitudini dintr-un ghid de supravieţuire pentru barmani

Îmi pot rezuma viaţa într-o sută de cuvinte sau mai puţine...
Nu-mi place ketchupul pe crenvurşti... doar muştar şi ceapă,
iar asta-i valabil şi pentru sandvişuri...
Neforţat de împrejurări, nu beau niciodată bere fără alcool...
Detest cafeaua... amestecată cu whisky are gust de bălegar...
Îmi place whiskyul... tequila... burbonul... ROMUL...
Îmi place votca de cartofi... şi sucul de afine...
Nu beau niciodată scotch... miroase-a moarte...
M-au declarat mort într-o dimineaţă după ce băusem aşa ceva...
De asemenea cele mai multe femei detestă scotch-ul...

Iubesc femeile... scunde şi grase... înalte şi slabe... nu contează...
Dar cel mai mult îmi iubesc soţia...
Dacă n-aş fi spus asta...
Viaţa mea ar fi fost rezumată în zece cuvinte sau chiar mai puţine...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Căpitane, Căpitanul meu!

O, Căpitane, Căpitanul meu! călătoria noastră plina de primejdii s-a terminat,
Rănile din lupta cu talazurile se văd pe carena navei, premiul a fost câştigat,
Portul e-aici, se-aud clopotele, mulţimea exultă cu privirea la prova-n tangaj
Înaintând implacabil, la nava întunecată, plină de curaj;
Dar, o, inimă! inimă! inimă!
Pete roşii de sânge se văd la bord,
Pe puntea unde Căpitanul zace,
Rece deja şi mort.

O, Căpitane, Căpitanul meu! Ascultă clopotele, admiră nava de la prova la dunetă,
Ridică-te – pentru tine flutură drapelul, pentru tine şuieră vântu-n giruetă,
Pentru tine sunt panglicele, ghirlandele de flori, pentru tine vin oamenii pe chei,
Pentru tine sunt uralele, pentru tine strigă femeile Hooray!
Aici, Căpitane! Tatăl meu drag!
Pun acest braţ sub capul tău, un cald suport!
Ştiu, doar visez că tu pe punte zaci
Rece deja şi mort.

Căpitanul meu nu îmi răspunde, buzele-i sunt pale, ochii nu mai privesc în sus;
Tatăl meu nu-mi simte braţul, nu mai are voinţă şi nici puls;
Nava a ancorat teafără şi în siguranţă, voiajul s-a sfârşit, cercul s-a-închis;
Din călătoria înfricoşată ea s-a-întors victorioasă, îndeplinându-şi ţelul;
Bucuraţi-vă, o, ţărmuri, şi răsunaţi, o, clopote!
Dar eu, îndoliat în sărbătoarea ce-a cuprins întregul port,
Umblu pe puntea unde zace Capitanul meu,
Rece deja şi mort.

poezie celebră de Walt Whitman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul ar trebui să fie mai fericit în propria ogradă, decât ar fi la poarta Raiului. Când ajunge acolo, înseamnă că e deja mort.

aforism de Mihail Mataringa (17 decembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţii antici nu sunt deloc frumoşi. Numai morţii creştini sunt. Am găsit totuşi la Homer un mort de toată frumuseţea: Pentesileea, regina amazoanelor, omorâtă de Ahile. Şi plânge Ahile că a omorât frumuseţea asta de femeie... Şi-atunci Tersit - vocea poporului muncitor - se apucă să insulte cadavrul Pentensileei. Ahile îi dă un pumn şi-l omoară - pe poporul muncitor - că-i obraznic şi că insultă cadavrul ăleia. Aici am văzut aşadar o frumuseţe, deşi în principiu, morţii antici nu sunt frumoşi. Creştinii sunt cei care au introdus masca frumoasă a mortului.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă jucaţi cu adevărul. Că avem impresia că murim, dar nu murim. Nu vă temeţi, tată. Dar să ştiţi că nu poţi să aperi adevărul dacă nu te-ai îmbrăcat în haina morţii întâi. Acum sunt semne de sfârşit de veac şi dracul vrea să schimbe adevărul. Şi mi se pare mie că sunt mai mulţi mireni decât călugări care îmbracă haina morţii. Şi haina morţii înseamnă să mori pentru adevăr. În momentul când aperi adevărul deja eşti pe tine cu haina morţii.

citat clasic din Arsenie Papacioc
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţile aerului

Aer cu porţi prin care se intră în aer,
în aerul lăuntrului, încă nerespirat,
al tuturor lucrurilor – alergând
din întrebare în întrebare,
Doamne, în ce infern am intrat?

Nimeni nu cântă, nu plânge – peşteri, dealuri
şi şesuri – silabele sunt lilieci agăţaţi de cerul gurii,
urechile ţiue a pustiu,
ceaţă – înainte,
o, aş înţelege acest întuneric cumpănind totul,
mult mai adânc mort, decât viu.

A muri, privilegiu şi-a te naşte afară
încă o dată să strigi ce-ai văzut...

Deschise dinlăuntru, porţile aerului
sunt pupilele noastre uitate în lucruri
înainte de-a ne fi născut.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de săptămână

chiar crezi că poţi face ceva cu viaţa ta când tot ce contează cu adevărat moare încet
subtil şi plin de durere în faţa ochilor tăi?
ei bine nu!
am simţit-o pe pielea mea
nu eram aşa la început
mi-am dat seama la sfârşit cât de preţioase sunt unele persoane
mult mai preţioase decât diamantele
decât aurul
decât lumea întreagă
şi tu să le vezi aşa zăcând, aşteptând să-şi verse sufletul?
e tragic
mult mai tragic decât un copil mort într-un incubator,
mult mai jalnic decât un beţiv culcat la pământ pe marginea şanţului,
mult prea mult pentru un om care se zbate să ajungă dincolo,
mult prea mult pentru mine.
iar eu nu eram deloc departe
stăteam pe canapea aşteptând să-şi dea ultima suflare
şi ea se tot zbătea
se lupta să rămână în viaţă
picioarele îi erau reci
la fel şi mâinile

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hotărât

să beau ţuica şi să plec
după căpri
oare
nu sunt prea ameţit (?!)
una e cu sânii la vedere
două
sau mai multe căprioare mi-au tăiat
drumul făcut târâş
cum face ori
ce combatant apt pentru ser
viciu militar cu ordine interioare
la exterior se vede că sunt beat
vinul limpezeşte ultima sclipire
de luciditate c
am cât o fărâmă
înec cu bere bere bere
o fi a unsprezecea poruncă
să interzică femeii să ne lipsească
de băutură şi de căpri
oare nu cer prea mult (?!)

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Richard Wagner, dacă îl evaluăm din unghiul importanţei sale pentru Germania şi pentru cultura germană, rămâne un mare semn de întrebare, o nenorocire germană poate, un destin în orice caz: dar ce contează? Nu este Wagner mult mai mult decât un eveniment german? Mi se pare chiar că aparţine mai puţin decât oricui Germaniei; acolo nimic nu a fost pregătit pentru el, întreg tipul lui este, pur şi simplu, ca un străin printre germani, straniu, neînţeles, de neînţeles. Oamenii se feresc să recunoască acest lucru: prea sunt blajini, capete pătrate, prea germani.

Friedrich Nietzsche în Aforisme. Scrisori (1992)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare

La bodegi, terase, cârciumi,
Pe căldură sau răcoare,
Unii beau de bucurie,
Alţii beau de supărare.
Unii au rachiu pe masă,
Ţuică, bere şi cu vin,
Alţii whiskey, coniac, vodcă,
Şi, mai rar, câte un gin.
În această bucurie
Şi tristeţe generală
Sunt puţini aceia care
Beau doar apă minerală.
Ei nu sunt nici trişti, nici veseli,
Dar se-amuză câteodată
Când văd că la altă masă
Se bea numai apă plată.

poezie de Octavian Cocoş (4 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bere

nu ştiu câte sticle de bere
am consumat aşteptând ca lucrurile
să evolueze spre mai bine
nu ştiu cât vin şi whisky
şi bere
mai ales bere
am băut după
despărţirile de femei –
aşteptând telefonul să sune
aşteptând răsunet de paşi,
iar telefonul nu sună niciodată
decât foarte târziu
şi paşii nu ajung niciodată
decât foarte târziu
când stomacul
mi-a ajuns deja în gură
ei sosesc proaspeţi ca florile de primăvară:

" ce naiba e cu tine?
n-o să fii 3 zile în stare să mă regulezi!"

femeia este durabilă
ea trăieşte şapte ani şi jumătate mai mult
decât bărbatul, ea bea foarte puţină bere
fiindcă ştie că nu-i face bine la ten

în vreme ce noi o luăm razna
ele sunt în oraş
dansând şi râzând
cu cowboy libidinoşi.

well, a fost multă
bere şi au fost mulţi saci cu sticle goale de bere
iar când ridici unul dintre ei
o sticlă cade prin fundul jilav
al sacului de hârtie
rostogolindu-se
clăncănind
împrăştiind cenuşă umedă
şi picături bere răsuflată,
sau sacul se răstoarnă la ora 4
dimineaţa
iscând singurul sunet din viaţa ta.

bere
fluvii şi mări de bere
la radio se aud cântece de dragoste
pe când telefonul rămâne tăcut
şi pereţii rămân
verticali de sus până jos
iar berea reprezintă tot ce există.

poezie celebră de Charles Bukowski din Dragostea este un câine turbat venind din Iad, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În momentul în care partenerul este cel care îţi satisface încrederea în tine, deja ai gustat din primul şi cel mai toxic drog care dă dependenţă – anume că valoarea ta depinde de altul, şi nu de tine. Nu ţi se pare nimic ciudat în acele momente pentru că doreai de mult timp să vină un salvator să te salveze din propria mizerie în care te vedeai tu. Când ai ajuns aici, eşti deja dependent complet de celălalt. O să începi să îi accepţi orice mici abuzuri emoţionale. La început, nu te deranjează deloc pentru că oricum îţi oferă enorm de mult pe partea cealaltă. Simţi cât de mult te iubeşte şi te apreciază! Cum? Numai tu ştii în imaginaţia ta asta! Aşa că îi treci cu vederea faptul că deja partenerul începe să te critice şi să te demoralizeze. Ai senzaţia că doar ţi se pare, că e ceva de moment, lipsit de importanţă. Gândeşte-te puţin la această capcană mascată şi încetează să-i mai laşi pe cei din jurul tău să deţină controlul asupra ta.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că am murit deja

şi nu mai sunt decât o fantomă rătăcită
sentimentul acesta de inconsistenţă
pare şi el rămas singuratic
prin inima mea de aer

într-un fel trec prin toate
ca şi când nu ar mai fi
nici nu mai ştiu dacă eu sunt mort
ori lumea e doar o boare

chiar şi ţipătul e ca o frunză în cădere
iar lacrimile nu se mai nasc fierbinţi
nici măcar sărate
par să fie nişte fulgi îngheţaţi
care viscolesc prin imensul gol din mine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec a la Prevert

Acum parcă îmi mai amintesc
De acest cântecel ciudat
Mult prea tomnatic şi uitat
Ca poezia lui Prevert.
Şi mi-era toamnă adâncă-n suflet,
Trist visam lângă felinar.
Tu erai moartă-n faţa uşii
Şi îngropată sub frunzar.

M-aş mai putea oare întoarce
Cu acest cântec de plictis
Morbid nu îmi mai este-n suflet
Şi-am devenit mai optimist.
Dar dacă întinde iarăşi toamna
Trena-i de frunze, arămie,
Încep să plâng şi să mă tângui
Şi să mă mor din nou în mine.

Azi nu mai pot, ce-aş mai începe,
Viaţa mea a fost cândva,
Prevert mi-nchide ultima uşă
Din toamna şi din iarna sa.
Dar acest cântec mă mai poartă
Prin vara ca un labirint,
Sunt mort deja, pierdut de lume
Şi-n focul verii sunt doar frig.

cântec interpretat de Serge Gainsbourg, muzica de Serge Gainsbourg, versuri de Serge Gainsbourg, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt mort şi viu...

te-am omorât cu o-ntrebare
şi tot aşa, eu, am murit,
nu de o moarte ca oricare,
sunt viu şi mort, sunt viu murit

din buzele-ţi frumoase, pârguite,
din ochii tăi în foc, cu foc,
atâtea vorbe au fost asmuţite,
să-mi rupă inima, din loc în loc

m-a omorât a ta suflare
şi tot cu ea, mult mai iubit,
atât de dulce, suavă alinare,
mi-ai dat să mor, dar am trăit

obositor îmi este timpul darnic,
de amăgiri, de bucurii,
prin patul singur şi şăgalnic,
te caut în somn, să mor o zi

se zbate sufletul în mine,
e răscolit, e obosit
se-nvârte moartea, nu-i e bine,
sunt mort şi viu.. sunt nedorit

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânărul Masbath: Este mort?
Ichabod Crane: Aceasta este problema. Era deja mort.

replici din filmul artistic Legenda călăreţului fără cap, scenariu de Andrew Kevin Walker, după Washington Irving
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o cafea

ţi-ai luat picăturile
întrebi sorbind din cafea
încheie-mi ziua asta la spate
nu ajung la fermoar
da le-am luat spun absent
de ce pui ziua asta noroasă pe tine
măcar ia pantofii aceştia din petale roşii
ai uitat azi e ultima ta zi
a mea întreb şi un rău urcă prin tălpi
până la inimă strângând-o
ai întrebat în ziua când m-ai surprins
turnându-ţi picăturile în cafea
ai întrebat surâzând,, cât mai am?"
şase luni am răspuns
azi sunt şase luni
şase luni de când le iei singur
neîntrebat netulburat fericit
au trecut repede zâmbesc
şi unde vei pleca acum
poţi să îmi spui mi-ai promis
nu voi pleca mă voi întoarce
acolo unde mă aştepţi deja

un vis bătu prin preajmă schilodit
scheunând dintr-o singură aripă

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!