Sonetul 82

Tu nu te-ai însurat cu Muza mea,
Deci nu poţi fi blamat că savurezi
Ce alţi poeţi în versuri vor să-ţi dea,
Şi cartea lor o binecuvântezi.
Ai nuanţă vie, eşti şi priceput,
Iar lauda cu mult mi-o depăşeşti,
De-aceea vrei s-o iei de la-nceput
C-un alt condei, cu el să propăşeşti.
Şi fă aşa, dar când vor inventa
Expresii minunate fel de fel
Să ştii că-n vorbe simple slava ta
Cântată e de-al tău amic fidel.

Iar ei mai bine chipuri zugrăvesc
Ce n-au culori, pe tine te jignesc.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 38

Şi cum să-mi tacă muza îmbufnată
Când tu insufli versuri minunate?
Dar eşti o temă mult prea rafinată
Pentru hârtii de proastă calitate.
O! Şi numai tu ai merite depline
Dacă ce-am scris priveşti cu-apreciere,
Căci orice prost compune foarte bine
Când cu lumina ta îi dai putere.
Fii tu a zecea Muză, mai dotată
Decât acelea nouă invocate,
Pe cel ce te imploră fă-l să poată
Să nască versuri veşnice, curate.

Când muza mea plapândă mă ajută
Truda-i a mea, a ta e slava sfântă.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 84

Cine-ar putea să spună despre tine
Mai mult decât că eşti aşa cum eşti,
Şi unde e zidit locul ce ţine
Originalul ce-l alcătuieşti?
Acel condei se zbate-n sărăcie
Ce tema lui prea mult o va slăvi;
Însă acel ce despre tine scrie
Că tu eşti tu, elogiat va fi.
Mai bine ţi-ar descrie înfăţişarea
Ca nu cumva să strice ce-ai primit
Făcând aşa, îşi va spori valoarea,
Căci versul lui de toţi va fi citit.

Dar tu, când lauda o încuviinţezi
Ţi-atragi ocară şi te degradezi.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 83

Să fii pictat, văd că n-ai trebuinţă
De-aceea nu întreprind acest demers,
Dar n-am crezut că este cu putinţă
Să întreci cu mult descrierea din vers.
Deci nu te-am prezentat din neglijenţă
Cum ar fi trebuit, dar tu trăieşti
S-arăţi că pana, câtă decadenţă,
Nu poate spune cât de mândru eşti.
Mi-ai socotit tăcerea ca o vină,
Dar e mai drept să nu scot un cuvânt
Căci dacă tac, splendoarea ta-i deplină
Când alţii-n loc de viaţă-ţi fac mormânt.

Şi-un singur ochi de-al tău mai viu devine
Decât ce-au scris cei doi poeţi de tine.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 32

Dacă vei mai trăi şi după ziua grea
Când moartea cu ţărână mă va fi învelit
Şi dacă-ntâmplător poate vei revedea
Aceste biete stihuri scrise de-al tău iubit,
Atunci să le compari cu altele târzii
Şi dacă sunt condeie ce-n timp le-au întrecut
Valoarea lor nu-i rima, ci-amorul ce îl ştii,
Deşi cu mult mai bine a scris cel priceput.
O! Dă-mi şi mie gândul acesta de iubire:
"C-al meu amic o muză mai bună dac-avea
Atunci iubitul lui i-ar fi adus mărire
Şi-acum în rândul celor mai înzestraţi stătea.

Şi sunt poeţi cu stil, mult mai dibaci din fire,
Dar el, chiar dacă-i mort, a scris doar din iubire".

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 93

Deci voi trăi crezând că eşti fidel,
Ca soţul amăgit, căci faţa ta
Îmi pare a mă iubi, dar mă înşel;
Când mă priveşti, gândeşti pe-altcineva.
Pe chipul tău eu ura n-o zăresc,
De-aceea nu pot şti că te-ai schimbat.
Alţii în ochi trădarea o nutresc
Stau încruntaţi, purtându-se ciudat.
Dar Cerul te-a creat şi-a stabilit
Ca pe-al tău chip iubirea-n veci să stea;
Şi-orice gândeşti sau orice-ai fi simţit
În ochii tăi s-arăţi doar dragostea.

Ca mărul Evei eşti de minunat
Pari virtuos, dar eşti cam depravat.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 139

Să nu mă pui să motivez tortura
Când inima mi-o chinui cu trufie;
Nu mă răni cu ochiul, ci cu gura;
Omoară-mă, dar nu cu viclenie.
Poţi să iubeşti pe altul, scumpă fată,
Dar nu-l privi atunci când eşti cu mine;
De ce să mă răneşti fiind şireată
Când nicidecum eu piept nu îţi pot ţine?
Hai să te scuz: iubita bine ştie
Că ale ei priviri mi-au fost vrăjmaşe,
De-aceea le întoarce, să nu fie
Seducătoare, cruzi şi pătimaşe.

Eu sunt ca mort, deci nu-ţi feri privirea,
Ucide-mă cu ea, curmă-mi mâhnirea.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 79

Cândva, numai eu singur te-am rugat
Să mă ajuţi, şi-n vers ai strălucit,
Dar azi, poemul meu s-a degradat,
Iar Muza mea pe altul l-a îndrăgit.
Eu ştiu, iubite drag, că tema ta
Are nevoie de un alt poet,
Însă oricât de mult ar inventa
Îţi dă-napoi ce ţi-a sustras discret.
Îţi dă virtute, un cuvânt furat
Din cum te porţi; şi frumuseţe ia
Din obrăjorul tău, el n-a creat,
Orice însuşire tu o ai deja.

Pentru ce spune să nu-i mulţumeşti
Că-n loc să iei, eşti pus ca să plăteşti.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-ai priceput

Nu te-ai priceput!
Singur tu nu mi-ai plăcut,
Că eu tot fugeam de tine?
O, nu-i drept, nu-i drept, Sorine!
Ţi-am fost dragă, ştiu eu bine,
Dar, să-mi spui, tu te-ai temut.
Şi eu toate le-am făcut,
Ca să poţi să-mi spui odată,
Să mă-ntrebi: Mă vrei tu, fată?
Şi plângeam de supărată
Că tu nu te-ai priceput.

Nu te-ai priceput!
Zici că-s mândră şi n-am vrut
Ca s-ascult vorbele tale?
Dar de unde ştii? În cale
Ţi-am umblat şi-n deal şi-n vale,
Şi-orişiunde te-am ştiut.
Zile lungi mi le-am pierdut,
Să mă-mprietenesc cu tine:
Tu-mi umblai sfios, Sorine,
Şi plângea durerea-n mine,
Că tu nu te-ai priceput.

Nu te-ai priceput!
Am fost rea şi n-aş fi vrut
Să te las, ca altă fată,
Să mă strângi tu sărutată?
Dar m-ai întrebat vrodată?
Mă-nvingea să te sărut
Eu pe tine! Pe-ntrecut
Chip cătam cu viclenie
Să te fac să-ntrebi, şi mie
Mi-a fost luni întregi mânie
Că tu nu te-ai priceput.

Nu te-ai priceput!
Zici că de m-ai fi cerut
Mamei tale noră-n casă,
N-aş fi vrut să merg? E, lasă!
Că de-o fată cui-i pasă,
Nu se ia după părut!
De-ntrebai, ai fi văzut!
Tu să fi-nceput iubitul,
Că-i făceam eu isprăvitul
Tu cu pâinea şi cuţitul
Mori flămând, nepriceput!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 85

Din bun simţ, Muza mea nu glăsuieşte
Când harurile-ţi sunt elogiate
De-o pană ce dibaci te poleieşte
Cu stihuri de-alte Muze inspirate.
Eu cuget drept, când alţii scriu de bine,
Şi strig "Amin", ca un diacon fraier
Când cei capabili te slăvesc pe tine
Cu-al lor condei ce toarce vers din caier.
Şi când aud cum altul te cinsteşte
Rostesc, "Adevărat", deşi aş spune
Ceva mai mult, c-al meu gând te iubeşte,
Dar vorbele ezită să se-adune.

Unii pun preţ pe ce zice cuvântul,
Pe când eu tainic te slăvesc cu gândul.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 135

Dorinţă toate au, tu-l ai pe Will,
Pe Will oricând şi peste tot, cât vrei;
Eu, care te-am blamat, îţi sunt util,
Că pot să-ţi dau plăceri cât poţi să iei.
Dar tu, cu golul tău cel spaţios,
Oare vei vrea în tine să pătrund?
Sau îţi doreşti un membru mai vârtos
Crezând c-al meu e doar unul de rând?
Oceanul are apă, dar vrea ploi,
Şi încet-încet devine şi mai plin;
Tu-l ai pe Will, dar ai şi mari nevoi,
Eu pot să ţi le satisfac deplin.

Orice amant totuna-i, bun sau rău;
Tu umple-te numai cu Will al tău.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 106

În cronicile vremurilor stinse
Când voi citi de oameni minunaţi
Ce decorează versurile scrise
Pentru domniţe şi frumoşi bărbaţi,
Atunci, într-un înscris ce zugrăveşte
Picior şi mână, buze şi ochi calzi
Un vechi condei voi şti că preamăreşte
Ceva ca frumuseţea ta de azi.
Deci laudele lor sunt profeţia
Acestui timp în care tu trăieşti,
Căci n-au putut să-ţi vadă măreţia
Şi nu te-au cunoscut aşa cum eşti.

Iar noi, care-n aceste vremi trăim,
Ne minunăm, dar nu ştim să slăvim.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi, Nis... Altădată, te rog mult, nu-mi mai permite să te jignesc de faţă cu ceilalţi, opreşte-mă la timp, înainte să spun ce n-ar trebui despre tine, ceva ce apoi am să regret! Pentru că oricât de bun prieten ţi-aş fi, sau tocmai din acest motiv, n-ar trebui să vorbesc urât despre tine de faţă cu ceilalţi. Pricepi, mă, nărodule?! Dă-mi peste nas, dacă e nevoie!
Nistor: Lasă, şefu', că nu m-ai jignit deloc! Nu-i nevoie să-ţi dau peste nas! Nu trebuie să te simţi vinovat de chestia asta, deci n-ai ce regreta. Zău... E-n ordine! Tot prieteni suntem. Bine?!
Lucian: Exact, prieteni... Sigur, nu s-ar putea altfel. Dar între prieteni, n-ar trebui să existe astfel de manifestări, deci, repet, nu-mi da voie să mă port urât cu tine, pentru că nu meriţi! Eşti un tip de treabă...
Nistor: Sigur, şefu'... Am priceput. Eu sunt marfă! Da' nici tu nu eşti prost, în nici un caz!
Lucian: Ba, când mă port urât cu tine, fără motiv, chiar sunt, foarte prost, să ştii... Hai, pa!
Nistor: Bine, şefu', cum zici tu... Pa!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 16

Dar tu de ce acum să nu te lupţi din plin
Cu-acest tiran de timp ce viaţa-ţi vrea mereu
Şi te-ai baricadat în tristul tău declin
Când poţi trăi plenar, nu doar în versul meu?
Acum eşti cocoţat pe tot ce e plăcut
Însă grădini virgine te aşteaptă zeci,
Care doresc flori vii să-ţi poarte-n solul mut
Nu ca a ta pictată, ce moartă e pe veci.
Şi-aşa al tău urmaş o viaţă va salva
Ce-al Timpului penel şi-un ucenic condei
Nu o pot zugrăvi şi n-o pot releva
Ca alţii să te vadă trăind cu mult temei.

Dar când te dăruieşti, mereu vei exista,
Căci cu talentul tău, te vei putea picta.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 131

Te porţi tiranic, eşti la fel de rea
Ca orice chip considerat frumos,
Căci ştii ce mult te vrea inima mea,
Eşti giuvaerul cel mai preţios.
Dar totuşi unii zic când te privesc
C-al dragostei fior nu-l simt deloc;
Să spun că se înşală nu îndrăznesc,
Numai părerea mea pot s-o invoc.
Şi să fiu sigur că nu jur greşit
Mă tot gândesc la tine şi oftez,
Apoi mărturisesc însufleţit
Că neagră eşti, dar eu te luminez.

Şi de fapt neagră e doar fapta ta,
De-aceea mulţi te vor calomnia.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile iubirii

De-ai şti ce gânduri am, te-ai minuna
Şi ai fugi... sau poate nu: ai sta
Şi-ai aştepta să vezi cu ochii tăi
Cum gândurile-mi caută noi căi
De-aţi fi doar ţie-n fiecare zi
Un dar ce-aş vrea nicicând a se sfârşi.

Ai aştepta, văd în privirea ta
Că vrei şi le aştepţi, chiar ştii ceva
Şi nu-mi dau seama: tu, cum poţi să-mi ştii,
Chiar înainte de a le gândi,
Şi gânduri, şi cuvinte, şi culori
Ce vin din lumi de dincolo de zori?

Să-ţi spun? Ei bine, am să te pictez
Cu tot ce-mi eşti în suflet când visez:
Tu eşti culoarea câmpului cu flori,
Un cer pe care zboară mici fiori,
O flacără arzândă-ntr-un izvor
Ce se revarsă-n lacrima de dor.

Îmi eşti parfumul stropilor prelinşi
Pe flori crescute-n ramuri de caişi,
Răcoarea verii-n serile târzii
Când te aştept în braţe să îmi vii,
Albastrul florii de nu-mă-uita
Şi tot ce curcubeul poate-avea.

Te voi picta, apoi te voi privi
Şi, c-un sărut, pictura-mi voi sfârşi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Circul vieţii

Când fericirea n-o găseşti
Când viaţa-ţi pare a fi grea
Gândeşte-te că eşti la circ
Şi că-i un clovn în faţa ta.

Adu-ţi prieteni să te-amuze
Şi spune-le ce simţi în tine
Apoi invită-i la spectacol
Prefă-te că e totul bine.

Acolo-i şi-o prezentatoare
Ce spune-o glumă, o zicală
Şi poţi chema şi alţi poeţi
Căci vor veni fără-ndoială.

Imaginează-ţi ce spectacol
Câte urale, ce antren
Cum ai putea să-ţi plângi de milă
Când viaţa trece ca un tren?

Deci iată tu ce poţi să faci
Scapă de stress, urcă pe val
Încearcă să te-nveseleşti
Căci viaţa e un circ banal.

poezie de Mr. Charles, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Nu-mi cere să fiu alta decât sunt,
Nu pot ca sfinţii să ajung deodată,
Tu ştii că-s doar o mână de pământ
Ţărâna ce se cere modelată.
Să-mi dai putere, să mă-nveţi Îţi cer,
Să nu mă laşi să rătăcesc pe Cale,
Eşti Dumnezeu şi pe pământ şi-n cer,
Făpturile sunt toate ale Tale.

Tu poţi să faci din mine ce voieşti,
Mă poţi purta în slava sau în moarte
Şi dacă nu ştiu bine Cine eşti
Nu mă împinge, Doamne, mai de-o parte.

Tu m-ai adus la Tine să mă-nchin,
N-a fost uşor şi, Doamne, ştii prea bine
Cu câtă noapte ai luptat să vin
Ca să-Ţi slujesc, să Te slujesc pe Tine.

Chiar dacă numai o clipita-a fost,
Din viaţa mea e jumătate dusă,
Tu care-mi ştii viaţa pe de rost,
Tu dă-mi puteri să pot să-Ţi fiu supusă.

Sunt încă mică pe cărarea Ta
Şi poate încă-n suflet sunt bolnavă,
Întinde-Ţ mâna, mângâie cu ea
Şi-ajută-mă de vrei să fiu în slavă...

Amin!

rugăciune de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi ceara-n lumânar...

Şi de ce-ar mai ninge,-Anida, când nu poţi s-aduni o stea, când în palma-ţi se topeşte orice amintire-a ta?
Nu mai vrei să ştii de tine, nici de clipele ce trec, hibernezi ca o ursoaică, te-a prins somnul în sirec...
Te strecori printre secunde ca morganele-n deşert şi de fuga ta de tine, cum pot oare, să te iert?
Te-ai închis în poezie-n acolade de trohei şi în lanţuri ţii şi muza şi o mânui din condei
Ca pe o marionetă... dar curând va sucomba şi te vei trezi, Anida, doar cu pustnicia ta...
Fă-ţi provizii de cuvinte, răsădeşte-le în gând, cât nu le opresc la vamă, pe nimica să le vând!
Fără ele te vei stinge ca o rugă în altar, ceară lăcrimând pe cruce sau în sfântul lumânar...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 149

Cum poţi să spui că nu te îndrăgesc
Când partea-ţi iau chiar împotriva mea?
Gândind la tine mă nesocotesc,
Ca un tiran, căci inima te vrea.
Al tău vrăjmaş crezi că îmi e amic,
La cin' te-ncrunţi vezi că mă ploconesc?
Nu, nicidecum, ba încă mă ridic
Chiar împotriva mea şi gem firesc.
Ce har am eu atât de drag şi pur
Şi mult prea mândru pentru a-ţi servi
Când ce-am mai bun iubeşte-al tău cusur
Şi-l mişti cum vrei cu ochii tăi cei vii?

Urăşte-mă, iubito, c-am simţit,
Iubeşti pe cei ce văd, eu sunt orbit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 104

Frumos amic, tu nu poţi fi bătrân
Splendoarea ta-i la fel ca prima dată,
Deşi trei ierni, la recele lor sân,
Au strâns după trei veri pădurea toată.
Trei primăveri în toamnă s-au schimbat
Ca într-o procesiune sezonală
Şi trei de-April în Iunie au zburat
De când am dat cu ochii de-a ta fală.
Şi totuşi, ca o limbă pe cadran,
Splendoarea ora încet ţi-o şterpeleşte
Şi că tu nu te schimbi, eu cred în van,
Căci tu te treci şi ochiul se-amăgeşte.

De-aceea mă şi tem, că te-ai născut,
Dar frumuseţea ta-i un bun pierdut.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!