Sonetul 106

În cronicile vremurilor stinse
Când voi citi de oameni minunaţi
Ce decorează versurile scrise
Pentru domniţe şi frumoşi bărbaţi,
Atunci, într-un înscris ce zugrăveşte
Picior şi mână, buze şi ochi calzi
Un vechi condei voi şti că preamăreşte
Ceva ca frumuseţea ta de azi.
Deci laudele lor sunt profeţia
Acestui timp în care tu trăieşti,
Căci n-au putut să-ţi vadă măreţia
Şi nu te-au cunoscut aşa cum eşti.

Iar noi, care-n aceste vremi trăim,
Ne minunăm, dar nu ştim să slăvim.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul tău

N-ai înţeles nimic din oameni,
Te-au tot rănit, te-au tot durut,
Vedeai mereu că nu le semeni,
Tu îi iubeai... ei n-au putut

Atunci ai apelat la vise
Şi la acei ce nu vorbesc,
Iubirea ta se istovise
În tot realmul omenesc

Ai căutat în ochi candoarea
În alte suflete pribegi,
Înţelegeai perfect durerea,
Voiai să vindeci şi să dregi

Ce nu ştii tu, deloc, e faptul
Că nu tu ai greşit... ci ei,
Dar să îi ierţi, precum Înaltul,
Nu-i vina ta că n-au temei

Ai suferit, însă acuma,
Să uiţi, să redevii ce eşti,
Nu te blama atât, întruna,
E timpul tău... poţi să-l trăieşti

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 16

Dar tu de ce acum să nu te lupţi din plin
Cu-acest tiran de timp ce viaţa-ţi vrea mereu
Şi te-ai baricadat în tristul tău declin
Când poţi trăi plenar, nu doar în versul meu?
Acum eşti cocoţat pe tot ce e plăcut
Însă grădini virgine te aşteaptă zeci,
Care doresc flori vii să-ţi poarte-n solul mut
Nu ca a ta pictată, ce moartă e pe veci.
Şi-aşa al tău urmaş o viaţă va salva
Ce-al Timpului penel şi-un ucenic condei
Nu o pot zugrăvi şi n-o pot releva
Ca alţii să te vadă trăind cu mult temei.

Dar când te dăruieşti, mereu vei exista,
Căci cu talentul tău, te vei putea picta.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 82

Tu nu te-ai însurat cu Muza mea,
Deci nu poţi fi blamat că savurezi
Ce alţi poeţi în versuri vor să-ţi dea,
Şi cartea lor o binecuvântezi.
Ai nuanţă vie, eşti şi priceput,
Iar lauda cu mult mi-o depăşeşti,
De-aceea vrei s-o iei de la-nceput
C-un alt condei, cu el să propăşeşti.
Şi fă aşa, dar când vor inventa
Expresii minunate fel de fel
Să ştii că-n vorbe simple slava ta
Cântată e de-al tău amic fidel.

Iar ei mai bine chipuri zugrăvesc
Ce n-au culori, pe tine te jignesc.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 55

Cavouri princiare, marmorate,
Nu vor dura cât versurile mele,
Dar tu vei străluci în ele toate
Când piatra va crăpa în vremuri grele.
Războaie vor surpa statui o mie
Şi ziduri vor cunoaşte prăbuşirea,
Dar Marte sau vreun foc din bătălie
Nu vor putea să-ţi şteargă amintirea.
Tu vei călca şi moartea şi vrăjmaşii,
Iar măreţia ta nu va apune
Vor şti de tine-n veacuri toţi urmaşii,
Ce lumea, încet-încet, o vor răpune.

Dar pân' la judecata ce-osândeşte
Trăieşti şi-n vers şi-n ochiul ce iubeşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 6

Aşa că nu lăsa a iernii mână
Cât nu te-ai distilat, să te sluţească,
Pune-ţi esenţa într-o fiolă bună
Ca frumuseţea ta să dăinuiască.
Căci asta nu mai e cămătărie,
Să dea-napoi cei ce-au împrumutat,
Ci este pentru tine-o datorie
Să fii mai fericit c-ai procreat.
Şi înzecită fi-va bucuria
Dac-o să ai zece copii ca tine
Şi moartea cum ar mai avea tăria
Să şteargă chipul tău fără ruşine?

Deci nu fi narcisist, căci eşti prea arătos
Ca moartea să te ia fără urmaş frumos.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii-ţi sunt

Aşezaţi pe chipu–ţi tainic şi senin,
Ca un semn al infinitului,
Echilibrul cosmic definindu-l.

Ochii-ţi sunt două mărgele
De smarald sau de safire,
De marcasite ori chihlimbar
Prin ei se proiectează lumea
În care-n duci veleatul.

Ochii-ţi sunt vârsta sufletului
Şi citesc în adâncime cu rigoare.
Ochii-ţi sunt săgeţi de foc
Şi ard mocnit întreţinând lumina.
Ochii-ţi sunt arme de luptă-n
Vâltoarea vieţii pământene.

Ochii-ţi spun de eşti trist
Şi-n lacrimi ei se scaldă,
Purtând în ei durerea sufletului
Răpus de dor, alean şi jale.

Ochii-ţi râd de fericire
Când dragostea o-mpărtăşeşti,
Cu cei cu care subtil empatizezi
Şi când inima-ţi vibrează.

Ochii-ţi sunt iubitori şi-admiratori,
La tot ce le e dat bun să vadă,
Oameni frumoşi şi zâmbitori
Ori natura ce te-nconjoară.

Ochii -ţi mai sunt şi ironici
Şi inteligenţa-ţi sclipitoare
Curge –n val de frumuseţe.
Pe chipu-ţi licărirea surâsului,
Dă strălucire pentru tot ce este a-l tău.

Ochii-ţi sunt calzi, plini de blândeţe
Privindu-ţi copilul crescând,
Care –n vise cu îngeri, suspină
Şi al lui gângurit, de vorbe loc ţine.

Ochii –ţi sunt şi arzători,
La provocări răutăcioase,
De la cei care-n pace nu te lasă.

Ochii-ţi sunt şi iscoditori
Când vrei să afli adevăruri
Tăinuite-n străfunduri.

Orbiţi de dragoste pot fi
De eşti neprevăzător,
Dar şi-atunci ei se trezesc
Şi vederea redobândeşti.

Ochii-ţi sunt şi visători şi goi şi...

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 41

Aceste dulci păcate de dezmăţat duios
Comise când eu nu-s în inima ta bună
Sunt preţul tinereţii şi-al chipului frumos,
Căci unde te găseşti, ispitele se-adună.
Tu eşti gentil şi dulce şi demn de-a fi curtat,
Iar frumuseţea ta atacul îl stârneşte
Şi când femeia cere, cine-i acel bărbat
Să o refuze acru până n-o cucereşte?
Dar totuşi ai putea să laşi ce-mi aparţine
Să-ţi dojeneşti splendoarea şi tânărul avânt
Al căror tărăboi te poartă şi pe tine
Forţându-te să-ncalci un dublu legământ.

Al ei, că eşti frumos şi mult o ispiteşti
Şi-al tău, că eşti frumos şi-amar mă amăgeşti.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 154

Zeul Amor dormea în iarba mare
Cu torţa care-n inimi foc aprinde,
În timp ce nimfe, pururea fecioare,
Vin lângă el şi una-n mână o prinde
Şi-o ia cu ea - mândreţe de fiinţă -
Căci legiuni de inimi încălzise;
Şi Generalul, ce sădea dorinţă,
Dormea când ea cu arma lui fugise.
Şi torţa într-un izvor o stinge bine,
Însă din foc el ia căldură vie,
Încât un loc de îmbăiat devine
Pentru bolnavi; dar mintea bine ştie,

C-am fost şi eu, crezând că lecuieşte,
Dar focul din iubire nu-l răceşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să dai, să dai, iată marea fericire a vieţii. Să dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Să dai râsul, să dai lacrimile... să-ţi trăieşti aventurile, să-ţi trăieşti durerea... să înhaţi raza de bucurie care fuge, să-ţi arăţi dinţii frumoşi în râsul pe care nişte ochi umezi ţi-l cerşesc, şi apoi să plângi nebuneşte, din toată inima, sătulă de bucurie! Să plângi un timp... şi apoi să râzi!

citat celebru din Panait Istrati
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci, a îmbătrâni, doamnelor şi domnilor şi dragă Genua, este contrarul a ceea ce se crede în mod curent. În tinereţe, la vremea când nu ţi-ai definit încă opţiunile eşti împovărat de greutatea tradiţiei şi a adevărurilor cu care ai fost îndoctrinat. Tânăr fiind crezi în ideile răspândite, în cele care aleargă pe toate drumurile, eşti gata să aderi la tot şi la toate. Cari în spinarea ta greutatea familiei, a tradiţiei, a grupului din care faci parte, a societăţii. În ceea ce mă priveşte, am trăit înaintarea în vârstă ca pe o detaşare de toate aceste poveri. A îmbătrâni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute, înseamnă a deveni mai uşor, mai liber. Într-un anumit sens, eşti mai bătrân când eşti tânăr şi mai tânăr când eşti bătrân. Avea dreptate Picasso când spunea că "îţi trebuie mult timp ca să devii tânăr". Şi mai e ceva. Singurul lucru care ne îngăduie să privim fără dezgust lumea pe care o trăim este frumuseţea pe care anumiţi oameni ne-o creează din timp în timp pornind de la haos: tablourile pe care le pictează, muzica pe care o compun, cărţile pe care le scriu, spectacolele pe care le creează şi viaţa pe care o trăiesc. Dintre toate operele, cea mai frumoasă este o viaţă bine trăită. Aş zice chiar că este o operă de artă prin excelenţă.

Radu Beligan în Emisiunea "Profesioniştii... cu Eugenia Vodă" /TVR1
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai frumoşi oameni pe care i-am cunoscut sunt cei care au cunoscut înfrângerea, suferinţa, zbuciumul, pierderea şi care au găsit calea lor de-a ieşi din prăpastie. Aceşti oameni au o apreciere, o sensibilitate şi o înţelegere a vieţii care îi umple cu compasiune, blândeţe şi o preocupare iubitoare foarte profundă. Oamenii frumoşi nu sunt întâmplători.

citat clasic din Elisabeth Kubler-Ross
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

actor

Hamlet (lui Polonius): Domnul meu, te vei asigura că actorii sunt bine trataţi? Ascultă, să nu le lipsească nimic, căci ei sunt adevăraţii cronicari ai vremurilor noastre. E de ales un epitaf defăimător după ce mori, decât să fii bârfit de ei cât încă eşti în viaţă.

replică celebră din piesa de teatru Hamlet, Actul II, Scena 2, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 127

În vremuri vechi, negrul n-a fost slăvit,
Sau dac-a fost, nu a însemnat splendoare,
Însă acum, negrul a moştenit
Numele ei în cruntă dezonoare;
Căci de când mâna Firea a imitat
Şi ce-i urât cu fard împodobeşte
Ce e frumos s-a cam denaturat,
A decăzut şi în dispreţ trăieşte.
Iubita are ochi întunecaţi
De parc-ar fi o tristă bocitoare,
Născuţi urâţi, ei sunt frumos pictaţi
Sfidând obraznic forţa creatoare.

Dar când bocesc sunt sinceri şi zeloşi,
Încât oricine spune că-s frumoşi.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi aminteşti de mine

Să-ţi aminteşti de mine atunci când voi pleca,
Când voi pleca departe, într-un ţinut tăcut,
Când să mă iei de mână tu nu vei mai putea,
Nici eu ca să mai stau, cu toate c-aş fi vrut.
Să-ţi aminteşti de mine când zi de zi de-acum
În van vei încerca de viitor să-mi zici
Vreau doar să-ţi aminteşti că e sfârşit de drum
Şi nu mai este timp de rugăciuni şi frici.

Dar dacă tu mă vei uita o vreme
Şi-apoi îţi vei aduce-aminte iar
Nu dispera, că totu-i necesar,
Căci prin aceste gânduri eu persist
Dar e mai bine să le-alungi devreme
Decât să-ţi aminteşti şi să fii trist.

poezie de Christina Georgina Rossetti, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste 100 de ani nici eu nu voi mai fi cunoscut, nici Liiceanu. Dar raportul dintre noi va fi cunoscut. A face cultură e a sta într-un picior. În fotografie şi eu sunt într-un picior, şi el. Dar eu sunt pe piciorul drept, pe când el e pe cel stâng. Acesta e raportul.

Constantin Noica în Jurnal de idei (1984)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 81

Ori voi trăi, să-ţi scriu un epitaf,
Ori tu în groapă pus o să mă vezi,
Însă în versul meu nu te faci praf,
Pe când din mine n-ai ce să salvezi.
Numele tău aici pe veci va sta,
Dar eu, odată dus, voi fi uitat
Un biet mormânt pământul îmi va da,
Când tu la toţi în ochi vei fi-ngropat.
O piatră funerară-i versul meu
Şi-n viitor de mulţi va fi citit;
De tine guri vor pomeni mereu
Când cei ce azi trăiesc vor fi murit.

Condeiul meu te face să trăieşti
Pe buze vii şi-n piepturi omeneşti.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor!...

Atunci, când eu te-am cunoscut
Şi, ţi-am dat primul meu sărut,
Erai blondă, cu plete-n vânt
Şi... te-aş fi vrut în aşternut.

Aş vrea să muşc a tale buze;
Parcă sunt două buburuze.
Frumoasă blondă, un' te duci?
Aş vrea, pe mână să te culci!

Ştiu, că şi eu, ţie-ţi sunt drag,
Ce ochi frumoşi ai! Mă atrag!
Te-am întâlnit de dimineaţă,
Un' te duceai, fată isteaţă?.

Acestea sunt doar simple gânduri,
Ce mă pătrund şi se-ntretaie
Cu fraze aşternute-n rânduri,
Ce-n suflet aduc vâlvătaie.

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (17 decembrie 2008)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîntâlnirea

- Nu te-am văzut demult, eşti bine?
- Nu pot să-ţi spun un "da", căci aş minţi,
de ce-am făcut, îmi e ruşine,
dar am să-ţi spun, căci trebuie să ştii.

N-am mai putut răbda tăcerea
în care m-ai lăsat, mi-era un dor...
şi am împărtăşit durerea
cu un mai vechi, al meu, admirator.

- Mă bucur pentru tine! Scuze,
sunt aşteptat! Tu, poate, mai rămâi,
dar gândurile mele sunt confuze
şi, ca să plec, e gândul cel dintâi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

May McGorvey: Sunt patru coloane cu femei singure aici şi doar patru bărbaţi. Norocul e de partea ta. De ce n-ar vrea aceste femei să cunoască un om aşa de bun ca tine?
Ronald James McGorvey: Nu sunt un om bun.
May McGorvey: Eşti un miracol, Ronnie. Cu toţii suntem miracole. Vrei să ştii de ce? Pentru că noi, oamenii, ne îndeplinim sarcinile zilnice şi ştim că... ştim cu toţii că... lucrurile pe care le iubim, ne pot fi luate în orice clipă. Trăim cu acest adevăr şi, cu toate acestea, mergem înainte. Animalele nu se comportă la fel.

replici din Mici copii, scenariu de Tom Perrotta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare câţi dintre voi realizaţi că rolul Bibliei nu este acela de a te duce la Dumnezeu, de a te mântui, sau a te duce în Rai; ci este doar acela de a te menţine continuu în angoasa separării "smerite/cică-se" de la Dumnezeu. I: Dacă ai să citeşti Biblia îţi promit că îţi vor ieşi din cap toate aceste rahaturi spirituale. A. M: Iar EU, îţi promit ca Dumnezeu, că atunci când vei începe să-ţi citeşti propria inimă vei uita toate aceste cuvinte deşarte, scrise în de oameni gregari plini de frici, dar cică în "Numele Meu". Ştii ceva? De fapt, ceea ce nu ştii tu şi aceste minţi pline cu otrava separării este faptul că EU, Dumnezeul tău, sunt mut. Deci, cum m-au auzit oamenii aceştia vorbind, de au scris cartea asta de adormit pruncii, numită Biblie, dacă EU Sunt Tăcere? Eu nu pot vorbi niciodată nimănui, pentru că nu mă pot despărţi/separa de nimeni.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!