Ca şi ceara-n lumânar...

Şi de ce-ar mai ninge,-Anida, când nu poţi s-aduni o stea, când în palma-ţi se topeşte orice amintire-a ta?
Nu mai vrei să ştii de tine, nici de clipele ce trec, hibernezi ca o ursoaică, te-a prins somnul în sirec...
Te strecori printre secunde ca morganele-n deşert şi de fuga ta de tine, cum pot oare, să te iert?
Te-ai închis în poezie-n acolade de trohei şi în lanţuri ţii şi muza şi o mânui din condei
Ca pe o marionetă... dar curând va sucomba şi te vei trezi, Anida, doar cu pustnicia ta...
Fă-ţi provizii de cuvinte, răsădeşte-le în gând, cât nu le opresc la vamă, pe nimica să le vând!
Fără ele te vei stinge ca o rugă în altar, ceară lăcrimând pe cruce sau în sfântul lumânar...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o dâră de condei...

Hai, Anida, lasă-ţi părul să îţi fluture prin vii,
Când alergi ca o nălucă printre toamnele târzii!
Nu-mi mai vitregi privirea, unduieşte-ţi trupul gol,
Să te cânt din lira verii adormită-n si bemol!

Ning castanii frunze roşii peste braţe de cleştar,
Eu îţi pun luna pe umeri şi-ţi fac loc în calendar,
Să-mi fii luni şi să-mi fii vineri şi septembrie şi mai,
Anotimpul tău, Anida, numai mie să mi-l dai.

Şi să-mi înfloreşti în palme, să te-adulmec pofticios-
Dintre florile pădurii tu miroşi cel mai frumos.
Lasă-mă, să-ţi scriu pe buze tot ce n-aş putea să-ţi spun-
Am tot adunat săruturi, încă tot le mai adun,

Ca un cerşetor de vise, stau la pândă să te prind,
În poemul meu de toamnă, cum, Anida să-ţi aprind,
Felinare în amurgul ce mă-ngenunchează iar,
Când tu vrei doar primăvară să-ţi aduc, iubito,-n dar?

Hai, Anida, să bei mustul toamnelor din ochii mei
Şi te fac nemuritoare dintr-o dâră de condei...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş ninge...

Te-aş ninge de azi, sub troiene să-mi cazi, tot eu să te caut şi să te găsesc, sub albul ce-mbracă şi mare şi brazi şi om de zăpadă în tine să cresc...
Te-aş ninge aşa, liniştit ca-n poveşti pe ochi şi pe frunte, pe braţe şi gând, să-ţi intru cu iarna în nopţi când priveşti cum ning dintr-un cer, unde vise mai vând...
Te-aş ninge cu versuri albite de nea, poemele iernii să-ţi fie veşmânt, te-aş ninge cu stele, dar n-am nicio stea, şi de mai cade vreo stea pe pământ,
Decembrie-o-ngroapă-n zăpezi de argint, sau cade pe cetini în seri de Ajun şi nu pot, iubite-n Ajun să te mint şi nici că aştept înc-o stea, să îţi spun...
Te-aş ninge cu dorul ce-mi umblă hai-hui, să mi te-aducă la piept să-mi colinzi, dar a rămas în parfum de gutui, de sub troiene, nu ştiu de-l mai prinzi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia-ţi violetu,-Anida,-n hibernare!

Adulmecă, Anida, trandafirii, bujorii albi care miros ca ei, sunt mesageri de dor şi ai iubirii şi ia şi un buchet de stânjenei!
Să nu-ţi trădezi vreodată violetul, e prea labil pentru un adulter şi toate florile-s la fel ca muritorii, cu un respir redus şi efemer...
Şi fă-ţi provizii pentru vremuri grele, când troienii-vor iernile culori şi albul va împărăţi o vreme, cât ne va fi Crăciun în sărbători...
Ierbarul să îţi fie la-ndemână, să-l răsfoieşti când furtuni-vor mări,
şi movul să-ţi alinte dezolanţa, când vineţiul va domni în zări...
Păstrează în poeme o glicină şi-n irişi mov îmbracă versul nud, şi nu uita să pui la rădăcină un strop de verde luminos şi crud...
Salcâmii lasă-i să te plouă-n voie, ca să te- îmbrace-n strai de alb nebun, să-ţi fie-a necuminte în iubire, când florile îşi fac din nea zăbun...
Nu te lăsa minţită de luceferi, că îţi vor înflori printre gheţari, doar brazii vor rămâne-n iarnă teferi şi-n univers explozii de quasari...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru

nu e rău fără bine şi nimic fără tot
şi nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
şi nici haos integru şi nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri şi dor
nici nu poţi nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deşert în abis
ca căldura în rece şi ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
şi nici omul feri între ape şi foc
tot ce vine de sus se aşterne pe jos
şi la câte s-au spus şi la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spaţiu şi timp
când la soarele tău când la propriul nimb
şi mai stai aşteptând resemnări de destin
între propriul gând şi azurul senin

că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor şi ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid şi nimic în nimic
nici solid nici lichid şi nici mare nici mic
vei rămâne doar tu şi cu tine doar eu
între da şi-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haide, toamnă-n versul meu de dor!

Hai la o cafea şi o ţigară, te invit în pauza de masă,
ţi-o fi frig şi ţie pe afară şi la mine este cald în casă...
Instruieşte-ţi ucenicii-n grabă, lasă-le în scris ce-au de făcut,
şi îngăduie-ţi răgaz şi cine-ntreabă, unde ai plecat şi-ai dispărut,
Spune-le că-ai obosit de vânturi şi de frunze sub schije de ploi
şi că vrei să stai un pic pe gânduri şi să scrii o poezie-n doi...
Eu cu harul şi cuvântu-n palme, tu cu un decor mirobolant,
să-mi îmbraci o poezie-n calme, ruginii straie de diamant...
Şi de-ţi place versul meu de brumă, ia-l cu tine, iernii să i-l dai,
când va ninge peste noi cu spumă şi colinde vor cădea din rai...
Şi pentru că pleci curând din versuri, te înscriu într-un album să-mi fii,
toamna mea din alte universuri, amintirea clipelor zglobii,
Când mi-ai dăruit iubire nesperată într-un vinicer cu must şi vin...
eu te-aştept la mine şi-altădată, ca din neiubire să-mi revin...
Şi-apoi, prea semănăm noi două cu dezolanţă şi tristeţi,
la tine bate vânt şi plouă, la mine sumbre dimineţi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici o veste despre tine

Oare minte mă mai ţii
Când ţi-s clipele pustii?
Când în geamuri bate luna
Sau le zgâlţâie furtuna?

Când ninsoarea scaldă firea
Tot aprinsă ţi-e privirea
Şi în amintiri zâmbeşti
Spre minuni dumnezeieşti?

Într-adins, cătându-ţi locul,
Oare te-a găsit norocul?
Sau pierdută-n dimineţi
Te mai plimbi printre tristeţi?

Te întreb, fiindcă, vezi bine,
Nu-i vreo veste despre tine
Nici în rugul înserării –
Nici în albăstreala zării.

Şi-n zadar şopteşte vântul,
Fiindcă nu-i pricep cuvântul
Iar în poleiala lunii
Văd doar semnele minciunii.

... Oare minte mă mai ţii
Că mai sunt printre cei vii,
Şi, abătut, sub anii răi,
Mai visez la ochii tăi?

Mă întreb, mă tot întreb
Şi-ndoieli în mine fierb:
Ţi-o fi rău, sau ţi-o fi bine? –
Nici o veste despre tine...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forinei, de ziua mea...

E ziua mea şi marea-i zbuciumată-
Cum să nu plângă, când eşti azi pământ?
Cum mai râdeai, tu, Floare minunată!
Şi eu, de ziua mea, cum să mai cânt?

Când taci şi ochii-ţi sunt pentru vecie,
În întuneric şi nu mai zâmbesc,
Îmi pun, azi, doliu greu la pălărie
Şi ploi de lacrimi pe sub gene-mi cresc.

Se-anunţă ploaie şi furtuni pe Terra
Şi moartea celebrează un succes;
A mai muşcat o viaţă, goală-i sfera,
Acum, când, dintre oameni, te-a ales.

Te duci la îngeri, dincolo de stele...
Să-ţi fie somnul liniştit! Curând,
Vom străluci, ca tine, printre ele-
Păstrează-ne un loc la tine-n gând!

Dumnezeu să-ţi aline suferinţele şi să te aşeze în loc liniştit, unde durere nu-i!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carpe diem!

Credeai că vei muri, Anida, când visele-ţi vor fi plecate şi sufletul se va goli de-atâtea doruri inventate... ţi-ai scris povestea dinainte şi-ai tot plusat fără măsură, iubind, femeie, în poeme, pe care le-ai pictat pe gură...
Minţindu-te fără să ştii, orbită de percepţii false, înveşmântat-ai poezii în falduri grele de mătase...
Credeai că te vei prăbuşi într-o depresie banală, când, pe pământ vei reveni într-o cădere infernală...
Ai alte vise pentru nopţi, ''adio'' nu te-ngenunchează, şi trage,-Anida, iar la sorţi, acum, cât încă mai eşti trează...
Şi-n plasa unui vis pervers, să nu mai cazi, rămâi lucidă! Iluziile trecătoare pot, uneori, să te ucidă...
Te cheamă marea, ce ecou albastru-ţi cade la picioare, apleacă-te şi ia-l din nou, că-i leac sublim de vindecare!
În ziua asta, palindrom, alegeţi steaua norocoasă, ridică-ţi ochii către cer şi fii, Anida, iar frumoasă!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-ntoarce roata...

Uita-te-ar relele, iubite, că ai uitat, să-mi dai de veste
În noaptea dintre ani şi cine, te-a monopolizat şi peste
Numărul meu de telefon, trecut-ai ca un vânt pribeag,
Când eu te-mbrăţişam în gând de dor ghebos şi-atâta drag?

Vreo blondă te-a ademenit şi ţi-a turnat în vin uitare
Şi mintea ţi s-a zăpăcit şi vin acum cu o-ntrebare:
Aşa de slab pentru-o cocotă, renunţi la mine, să mă suni
Şi-n inima ta, o ispită dintre atâtea fufe-aduni?

Credeam că-ţi sunt partidă bună, că m-ai chemat să stau la tine,
Să las în urmă ţărmul mării şi să mă mut, să-mi fie bine
Printre olteni, pe la Craiova, aşa mi-ai spus şi te-am crezut.
Vai, mie, de făceam eu pasul, acuma ce aş fi făcut?

Te-ai dat la fund precum ţiparul şi te-ai ascuns de-a mea iubire,
Dai cu piciorul la noroace şi calci pe cord şi fericire.
Şi cu-n surâs parşiv de demon îmi spui că-s aprigă şi rea,
Dar, tu cum eşti, măi, bărbăţele, când fugi de-mbrăţişarea mea?

Ei, lasă, ţi-o veni de hac şi-o să te fac şi de ruşine,
Când, fără voia ta, să ştii, o să-mi fac vânt cândva, spre tine
Şi să te văd atunci, băiete, cât ai să poţi să minţi şi cum,
Mă vei convinge că bat câmpii, când te-oi prinde cu fufa-n drum?

Plâng eu acum pentru-amândoi, dar va veni şi vremea mea,
Când îţi voi da ploaia-napoi, să plângă şi inima ta...

pamflet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

Iubirea mea să te atingă,
În clipele când te doresc...
Şi amintiri să nu se stingă,
Până când clipele nu se-mplinesc!

Iubirea mea să te doboare,
Să nu mai ştii ce e cu tine...
Să îmi revii jos, la picioare,
Să fii al meu, doar pentru mine!

Iubirea mea să nu-ţi dea pace,
În nopţile când îmi lipseşti...
Să-mi faci bogate din sărace,
Clipele-n care fericeşti!

Iubirea mea să te consume,
Să poţi cunoaşte ce simt eu...
S-aduni momente în albume,
Cu noi doi şi cu Dumnezeu!

Iubirea mea să te înveţe,
Să poţi şi tu ca să iubeşti...
Să-ţi dea imbolduri şi poveţe,
Să ştii ce-ţi sunt, să-ţi aminteşti!

Iubirea mea sa te lovească,
În inima ta împietrită...
Şi dragoste ea să primească,
Cum soarta-i scrisă şi menită!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alină-mi inima

În miez de zi stau şi oftez,
gândindu-mă la tine
cât mor de ciudă
nici nu ştii,
că nu sunt lângă tine...
doar tu eşti şi vei fi mereu,
iubirea mea cerească,
cu tine vreau sa fiu legat,
să fii a mea mireasă.

Să te iubesc în orice clipă
din zi sau chiar din noapte
chiar dacă clipele se pierd,
speranţa mea nu moare,
eu am să stau şi am s-astept
să vii cu al tău soare,
să vii în viaţa mea te rog
în lipsa ta,
sufletul meu,
aproape, moare.

Nu vreau nicicând să mă gândesc
c-am să te pierd vre-odată,
că n-ai să vrei să mă iubeşti
asta-i durerea mea uitată,
şi chiar de-ar fi
să vrei, să nu mai fii cu mine,
să ştii că am să mor încet,
pierdut în cer,
pierdut de tine.

Ochii mei de i-ai avea,
să vezi ce văd şi eu,
să vezi când nu te văd tot timpul,
să ştii cât mi-e de greu,
şi sufletul-mi de l-ai avea,
să simţi ce simt şi eu
să simţi când nu te simt tot timpul,
să ştii,
că fără tine,
îmi simt sufletul greu.

Şi lacrimile-mi curg uşor
stingând durerea mea,
te rog vino înapoi
te rog,
alină-mi inima.
Aş vrea să plâng mereu,
să plâng de fericire
ştiind că tu, de tot ce-i rău
tot timpul ai să ai neştire.

Te vreau tot timpul printre nori
să zbori, să razi cu mine
Eu te iubesc şi nu-i uşor
să-ţi spun ce simt eu pentru tine
Dar în curând eu voi scăpa
de-a mea parte întunecată
şi-am să te rog oficial
să fii a mea mireasă.

poezie de Eduard Palade (23 decembrie 2010)
Adăugat de Eduard Palade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 82

Tu nu te-ai însurat cu Muza mea,
Deci nu poţi fi blamat că savurezi
Ce alţi poeţi în versuri vor să-ţi dea,
Şi cartea lor o binecuvântezi.
Ai nuanţă vie, eşti şi priceput,
Iar lauda cu mult mi-o depăşeşti,
De-aceea vrei s-o iei de la-nceput
C-un alt condei, cu el să propăşeşti.
Şi fă aşa, dar când vor inventa
Expresii minunate fel de fel
Să ştii că-n vorbe simple slava ta
Cântată e de-al tău amic fidel.

Iar ei mai bine chipuri zugrăvesc
Ce n-au culori, pe tine te jignesc.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii pe fază

Fii atent, fii pe fază
Răul pândeşte orice greşeală.

Când pelteaua se lungeşte
Fugi cât ai zice "peşte".

Cât încă mai poţi, plimbă ursul
Altfel vei vizita în curând "Paradisul".

Fugi dacă poţi din casă mai iute
Altfel tavanul se surpă pe tine.

Când ai scăpat, stai liniştit
În realitate, te-ai prăpădit.

Vin după tine, şi nu e de bine
Nu poţi fugi dintre ruine.

Ziua se stinge, noaptea soseşte
Sus pe cer Luna luceşte.

poezie de Edmond Ioan Siladie (8 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea e-n poezie

Parcă n-am trecut prin viaţă, parc-a fost altcineva
Prins în straiul meu de gheaţă, parc-am fost altundeva.
Nu aici şi nici departe, parcă n-am avut un loc,
Parcă m-am născut în moarte, văduvită de noroc.

N-am avut un rost pe lume şi aminte nu-mi aduc,
Nici de locul fără nume, nici de cântecul de cuc.
Mi-a fugit copilăria, înainte de-a gusta
Elixirul inocenţei din inexistenţa mea.

Am trăit în altă lume şi e numai vina mea,
C-am ales albastrul nopţii şi am locuit pe-o stea.
Am negat că-s pământeană, să nu simt cum mă lovesc
Grindina şi ploi şi jale şi tot răul omenesc.

M-am retras în poezie, în decorul meu de vis,
Să trăiesc o veşnicie doar în vers, eu mi-am promis.
Doar aici sunt fără lanţuri, pot să zbor şi pot să cânt
Şi sunt cea mai fericită, neiubită pe pământ.

Nu sunt legi, nu sunt războaie, pot să mor şi să renasc,
Şi de vreau să fiu regină, sau o roză din Damasc,
E de-ajuns să prind cuvântul ce se zbenguie prin gând.
Lumea ce o port în mine, pe nimica n-am s-o vând.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Tată, o, Tatăl meu din Ceruri,
Îmi plec azi inima în Faţa Ta
Şi sufletu-mi smerit Te roagă
Ai milă de fiinţa mea!

Isuse, Tu, Cel ce
Pentru mine Te-ai jertfit
Ai milă de-ale mele lacrimi
Şi de-al meu suflet greu lovit!

Dă-mi, Domane, azi răbdarea
Ce Tu-ai avut odat
Când ai murit pe cruce
Şi ai tăcut, deşi nevinovat!

Dă-mi, Doamne, azi credinţa
Prin care Te-ai jertfit
Şi-ntreaga omenire
Prin ea ai mântuit!

Dă-mi, Doamne, azi iertarea
Ce spală orice păcat
Şi nu privi, Isuse,
La al meu cuget necurat!

Dar mai presus de toate,
Dă-mi, Doamne, azi iubirea
Să pot iubi ca Tine
Pe toţi din jurul meu!

Să pot să rabd ca Tine,
Când drumul e prea greu!
Să pot să iert ca Tine
Pe cel ce-mi face rău!

Să am credinţă vie
În Tine, Domnul meu!

poezie de Daniela Loga
Adăugat de Daniela Loga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăveri sub troiene

Ninge iar în Postul mare
Pe icoane şi-n altar,
Ninge ca din întâmplare
Cu albastru glaciar.

Şi de m-or chema asceţii
Să adăst în ruga lor,
Voi picta pe toţi pereţii
Ce-mi lipseşte din décor:

Nuferi răstigniţi pe ape
În tăceri, visând naiv,
Din zăpezi să se adape
Şi din ape rogvaiv.

Maci cerşind încă o noapte,
Sângerând de rugăminţi
Cu lăstarii lor de lapte,
Aşteptând în lan cuminţi.

Un copac strigând de verde
Pe cărarea unui vis,
Nopţile să îmi dezmierde
Când mi-e somnul interzis.

Şi un cer deschis spre tine,
Fără iarnă la hotar,
Unde gânduri clandestine
Ne pun inima pe jar.

Şi în ultima secundă,
Când ninsoarea s-a oprit,
Voi muşca din zid flămândă,
Să îmi las amprenta-n schit.

Şi când vei urca pe stâncă
Într-o pauză de nea,
Să-mi iei rana cea adâncă
Şi să te-nveleşti cu ea!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş fi piatră de pe râu...

Spune-mi stâncă cum de poţi să nu plângi când bate vântul şi te calcă în picioare şi zăpada şi pământul?
Nu te-am auzit ţipând, nici n-ai blestemat destinul, că n-ai lacrimă şi gând şi nu ştii ce e veninul.
Nici iubirea nu o ştii, nu o simţi, când floarea stâncii îşi înfige rădăcini chiar în colţii tăi, adâncii...
Ploile te spală-ades, vremea te mai şlefuieşte, dar tu taci cu înţeles, cum, pe mal, tace un peşte...
Nu te răzvrăteşti când paşi te lovesc cu duşmănie, stai cuminte şi ne laşi să dăm drumul la furie...
Pe sub ape te răsfeţi, când te mângâie izvorul, ai atât de multe vieţi, dar nu ştii ce-nseamnă dorul...
Ştiu, că în tăcerea ta, şisturi cristaline cântă şi numai tăcerea mea, în tăcere îţi cuvântă...
Noi ne-asemănăm cumva,-n miezul tău dospesc cuvinte, cum în poezia mea sunt tăceri ce ştiu s-alinte...
Şi răbdăm orice sudalmă, orice gând de neiertare, doar că tu nu simţi nimic şi pe mine-orice mă doare...
De-aş fi piatră de pe râu, aş avea o veşnicie să-mi ţin versurile-n frâu, să rămână-n poezie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un păcat numit Apollo

Eşti păcatul vieţii mele şi mă iert că te mai port,
Ca pe-o salbă de mărgele, ca pe-o haină de import.
Te-ai zdrelit pe ici pe colo, te-am cârpit cu borangic,
Dar îmi eşti şi-acum Apollo, deşi eşti un pic mai mic.

Te păstrez prin buzunare, în poşeta de oraş,
Să-mi fii muză. Ce onoare! Şi spre seară amoraş.
Te hrănesc cu poezie şi de sete-ţi pregătesc
O licoare azurie, de pe buze ce-nfloresc.

Ai cam obosit de-o vreme şi te plângi ca un moşneag
Şi te zbaţi între dileme. Doar nu vrei să mă retrag!
Ţi-e cam dor de libertate şi ai vrea din nou să zburzi,
Dar, eu nu te-aud, iubite, că sunt surdă între surzi.

Şi-ai să stai aici cu mine, până-n ultimul minut,
Că îmi eşti păcat, ştii bine, şi cu tine am crescut.
Şi de-o fi să mori tu primul, te voi împăia, să ştii-
Las' s-aştepte ţintirimul! Eu te ţin printre cei vii,

Să mai scriu câteva versuri, (fără tine n-aş putea)-
Cum să te îngrop, Apollo, când şi mort eşti steaua mea?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De e adio

Când nu o să mă mai iubeşti,
Mă voi fi răstignit 'n altar,
Că braţele-mi vor fi-n zadar
Şi ochi sub spini, de mă priveşti.

Când îmi vei părăsi amor,
Voi fi găsit 'n deşert pierdut,
Nisip în boabe desfăcut,
Topit de doru-ţi arzător.

Când n-o să vrei să ştii de mine,
Mă voi topi litere-n plumb
Şi-n pinteni, cu apăsat carâmb,
Mă las pătruns tatuu de tine.

Când vei decide ca să pleci
Şi-mi desfaci piept să mi-l laşi gol,
Voi fi milenar fulg la pol,
Pe o banchiză, în vise reci.

Când nu te voi putea găsi,
Nici pluşul pielii, nici vreo şoaptă,
Nici lacrimă, zâmbet la poartă...
În drum, praf mă voi risipi.

Când o să mă laşi nimănui,
Că tu-mi eşti lumea ce o ştiu,
Mă poţi găsi, de revii, viu...
Te aşteptând pe-o stea, în sicriu.

Mă rog de-acum, implor, revi, ooo,
Că-s încă glas, de-mi spui... adiooo.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândrului...

Eu nu-ţi sunt mamă, nu-ţi sunt tată,
Dar dacă-ai vrea să mă cunoşti
Întreabă-mă ce-am fost odată
Şi fără cu noroi să-mproşti!...
Întreabă-te pe tine, oare
Ce vei mai fi de-acu' în drum?
Căci clipele sunt călătoare
Să n-ajungă din perle, scrum...
Ştii foarte bine-n astă lume
Norocul nu ţi-l faci doar tu
Şi printre drame, printre glume
Vei fi un cineva... sau nu!...
Aşa că trece cu vederea
Măcar atâta poţi să faci,
Şi fiecare cu averea
A mea de duh, a ta din saci...
De vrei să sprijini o fiinţă
Tu ia aminte şi gândeşte
N-o să te mustre-n conştiinţă
Te-ajuţi pe tine sufleteşte!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 iulie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!