Fratelui meu...românului

Mereu se spune, cică
rusii m-au clonat
şi mi-au atribuit
reflexe... ca la căine,
În monstru, în duşmanul tău
m-au transformat...
Nu crede,
frate-meu, romăne!..

Şi se mai spune, cică
m-au rusificat
şi limba ce-o vorbesc
tu n-o-nţelegi prea bine.
Şi chiar şi versul ăsta -ţi
pare cam ciudat,
furat de undeva.
... Aşa e, frate-meu, romăne..?

Se mai zvoneşte, cică
toţi suntem nişte putori,
nevrednici nici măcar
de hrinca sa de pâine....
Păi cum să neg..?
Ai noştri cerşetori
sunt hoţi, ca şi ai tăi,
măi frate-meu, romăne!

Se mai zvoneşte,
c-am rugat stindardul lui Ştefan,
şi mulţi se tem
c-aicea va ramăne.
Clonat, rusificat
şi trădător de clan-
Doar asta vezi în mine,
frate-meu, romăne?!

Nu tu, in patruzeci,
fugit-ai, intr-o zi, peste hotar,
crezănd,
ca a-l opri pe Stalin- i-o ruşine?
Şi azi...
mi-ai refuzat stindardul secular.
Cum vine asta,
frate-meu, romăne..?!

Şi România Mare-i
moftul meu basarabean?!
Şi din Unirea Ţării
ce-mi rămîne..?!!
Sau mai adevereşti
o spus -a lui Ştefan:
,, Moldova nu-i a voastră,,
frate-meu, romăne..!!!

Mereu se spune, cică
ruşii m-au clonat
şi mi-au atibuit reflexe...
ca la căine...
Şi chiar de mă numeşti moldoivan, -
ramân bărbat,
romăn ca tine,
frate-meu, romăne...

Chişinău. Basarabiia

poezie de Iurie Osoianu (20 iulie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între strigoi

Doi strigoi, pe înserat
Se-ntâlnesc şi stau la sfat:
- Frate-meu, ca între fameni,
Te întreb: Tu crezi în oameni?

epigramă de Romeo Petrasciuc din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roată gigantică e viaţa

Roată gigantică e viaţa,
În două clipe se schimbă faşa.
Un râs sardonic, primul simptom,
Ai tetanos, stimate domn.
Toţi suntem oarecum tetanici,
ia-l pe Henri Rousseau Vameşul,
ce mai întrebi, ce pezevenghi,
moartea joacă oricând un renghi.
Ah, Doris Lessing, stranie femeie,
Luă ea şi Nobălul, de ce să nu-l ieie?
Până şi soţul flirta cu ea, ce Everest în mintea sa.
Astăzi eu zac în Kilimandjaro,
Vine avionul ori jaguarul?
Ernie ce e cu tine, de ce?
Ce dor ţi-a fost de Champs-Elisee.
Nici pe departe nu scriu poeme,
În patul de-alături frate-meu geme,
Nu pot s-ajut nici un muribund,
Atomii lui în mine pătrund.
Uite, aşa înţeleg nemurirea,
Moare doar unul, ceilalţi să se mire.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

În casa bunicilor

Chiar dacă cei ce mi-au dat viaţă sunt părinţii,
Cei ce erau mereu cu mine au fost bunicii
Acolo în căsuţă albă, văruită,
Cu drag am crescută de-un bunic şi de-o bunică.

Acolo, bunicii cu-a lor bunătate,
M-au învăţat câte puţin din toate,
M-au învăţat să spun o rugăciune,
M-au îndemnat să fac doar fapte bune.

În casa lor cu drag am fost primită,
Răbdarea lor fiind nemărginită,
Chiar dacă mai făceam şi rele,
Bunicii nu mă prea certau cu ele.

Şi astfel, mama-bună, tata-bun,
M-au dezmierdat cu tot ce-aveau mai bun
Şi-n casa lor cea albă, văruită,
Am fost mereu copila lor iubită.

poezie de Andrada Brînduşa Keszeg
Adăugat de Elzumina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce zic?

aici nu-i vorba de mine, sau despre cum ar trebui să ne mişcăm ca să fim plauzibili
acel zid pe care ţi-ai imprimat urmele palmelor tale, acel zid care ţi-a îngrădit existenţa
acum nu mai există, ştiu că nu crezi, ai rămas cu impresia asta
sufletul tău mutilat, inima ta rănită de moarte
un trup vlăguit nu mai are ce pierde
când priveşti o pasăre în colivie, spune ce vezi
pentru cine să cânte şi de ce, mă rog, ar trebui să o facă
când nu mai ai aer scoţi capul pe geam
nu te mai interesează cum e timpul afară
dacă a nins ori dacă rândunelele încă îşi mai fac cuib
cred că aşa a simţit frate-meu când şi-a tăiat venele
când l-am întrebat de ce a făcut-o, a dat din umeri şi atât. uneori
ţi se pare prea mult, chiar dacă, pentru a fi pe val
trebuie să te trezeşti un pic mai devreme
din ce în ce mai devreme, până când observi că nu mai poţi să observi diferenţa dintre noapte şi zi
e patru dimineaţa şi vezi soarele cu mustăţile lui ţâşnind înspre cer
noaptea, luna ţi se pare o meduză albastră
nu-i simţi veninul
pentru că el deja este în tine de când te-ai născut
cum am spus, aici nu-i vorba de mine. cine sunt eu ca să judec
aici e vorba de altceva, despre iarbă
despre nisipul pe care îl ţin în pumni
şi nu pentru a lăsa vreo cine ştie ce dâră. tu
poate crezi că mi-e frică
nici pe departe
am văzut atâtea, am mâncat destulă pâine uscată
am iubit am plâns şi am râs suficient de mult
încât să nu mă mai doară nimic
dar tu?

eu atâta te întreb, ce argumente ai
vino cu ceva credibil, cerul va fi acelaşi în orice condiţie

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povara libertăţii noastre

... Sunt douăzeci de ani de când mi-ai dat
Povara asta care-i spune libertate
Un lucru însă-mi pare, Doamne, c-ai uitat -
Cumva să mi-o ridici, să mi-o aburci pe spate
De-atunce, Doamne, tot mă gârbovesc
Încerc să mişc din loc povara asta.
Povara ce-o crezusem har dumnezeiesc
Aşa şi şede neclintită lângă poartă...
Şi nicidecum, şi nicidecum nu pot intra
În raiul ăsta care-i peste drum de mine
Şi nici povara Ta n-o pot lăsa
Şi nici să mă ajute nu mai vine nimeni...
... Sunt douăzeci de ani de când mi-ai dat
Povara asta care-i spune libertate
Îmi pare rău că atunci nu te-am rugat
Să-mi dai şi un salahor. S-o ducă el în spate...

poezie de Iurie Osoianu (19 iulie 2011)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii eram noi amândoi

Copii eram noi amândoi,
Frate-meu şi cu mine.
Din coji de nucă car cu boi
Făceam şi înhămam la el
Culbeci bătrâni cu coarne.

Şi el citea pe Robinson,
Mi-l povestea şi mie;
Eu zideam Turnul-Vavilon
Din cărţi de joc şi mai spuneam
Şi eu câte-o prostie.

Adesea la scăldat mergeam
În ochiul de pădure,
La balta mare ajungeam
Şi l-al ei mijloc înotam
La insula cea verde.

Din lut acolo am zidit,
Din stuful des şi mare,
Cetate mândră la privit,
Cu turnuri mari de tinichea,
Cu zid împreşurată.

Şi frate-meu ca împărat
Mi-a dat mie solie,
Să merg la broaşte nempăcat,
Să-i chem în bătălie -
Să vedem cine-i mai tare.

Şi împăratul broaştelor,
C-un oacacŕ de fală,
Primi – poruncě ostirilor
Ca balta s-o răscoale.
Şi am pornit război.

Vai! multe broaşte noi am prins
- Îmi pare chiar pe rege -
Şi-n turnul negru le-am închis,
Din insula cea verde.
Spre sar-am făcut pace.

Şi drumul broaştelor le-am dat.
Săltau cu bucurie,
Îbalt-adânc s-au cufundat
Ca să nu mai revie.
Noi am pornit spre casă.

Atunci răsplata am cerut
Pentru a mele fapte -
Şi frate-meu m-a desemnat
De rege-n miazănoapte
Peste popoare-ndiane.

Motanul alb cel vistier,
Mânzac cel chior ministru -
Când de la el eu leafa-mi cer,
El miaună sinistru.
Cordial i-am strâns eu laba.

Şi împăratul milostiv
Mi-a dat şi de soţie,
Pe fiica lui cu râs lasciv
Şi ţapănă, nurlie,
Pe Tlantaqu-caputli.

Am mulţămit cu umil semn,
- Drept mantie-o prostire -
M-am dus l-amanta mea de lemn,
În sfânta mânăstire,
Într-un cotlonde sobă.

Şi ah! şi dragă-mi mai era!
Vorbeam blând cu dânsa,
Dară ea nu-mi răspundea
Şi de ciudă eu atunci
Am aruncat-o-n foc.

Şi pe şură ne primblam
Peste stuf şi paie
Şi pe munţi ne-nchipuiam.
Cu fiece bătaie
Mărsileam alături.

Şi pe cap mi se îmfla
Casca de hârtie.
O batistă într-un băţ.
Steag de bătălie.
Cântam: Trararah!

Ah! v-aţi dus visuri, v-aţi dus!
Mort e al meu frate.
Nimeni ochii-i n-a închis
În străinătate -
Poate-s deschişi şi-n groapă!

Dar ades într-al meu vis
Ochii mari albaştri
Luminează – un surâs
Din doi vineţi aştri
Sufletu-mi trezeşte.

Eu? Mai este inima-mi
Din copilărie?

Ah! îmi îmblă ades prin gând
O cântare veche.
Parcă-mi ţiuie-aiurind
Dulce în ureche:
Lume, lume şi iar lume!

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unuia care taie frunze la câini

Nu ştiu, frate-meu, ce crezi,
Însă nu-i lucru de şoadă,
Cu atâţia maidanezi,
Să mai tragi mâţa de coadă!

P. S.
Ca să tragi mâţa de coadă,
Mai bine te angajezi,
Nu gaseşti una pe stradă
Cu atâţia maidanezi!

epigramă de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călăul

Se vaietă românul că cică e furat
De hoţi externi, interni, extratereştri
Şi calcă în aceliasi străchini, regulat
Când ese să-şi aleagă Doamnele fereşte...
Se vaietă românul că cică e vândut
De douăzeci de ani de la cizmar încoace
Aevea visul celor proşti şi celor mulţi
S-a transformat într-o iluzie rapace...

Se vaietă românul că cică e trădat
De când se ştie că-i şi el o naţiune
De domnitori, de regi, de preşedinţi de stat
De toată scârboşenia din lume

Se vaietă românul că -s ruşii vinovaţi
Bulgării, nemţii, ungurii, evreii
Şi după cea călcat în propriul rahat
Şi-l pune cu mândrie-n fruntea Ţării...

E numai vaiet de la Tisa pân-la Nistru
E numai jale şi nevoi şi săracii
Va spun cinstit -de-aşi fi eu Prim-ministru
Aşi împleti din voi frânghii peste frânghii

Şi v-aş impune să munciţi, creindu-vă condiţii
Din zori şi până-n negrele chindii
Dar ce să fac cu conştiinţa comunistă
Mai vie -n voi decât Hristoşii cei mai vii?!!

Alege ea aceea ce aveţi
Şi nu aveţi şi niciodată no să fie
Un om cinstit la cârma ţării româneşti
Când necinstita-i conştiinţa României!!!

Şi -atîta-i tot ce am voit să spun
Ce -a încăput pe-un petec de hârtie
Visându-mă şi-n togă de tribun
Şi de călău al conştiintei României...

poezie de Iurie Osoianu (12 octombrie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

În Taimâr, cu-o sanie cu reni –
colo pân' şi vara viscoleşte –
dat-am de un sat de moldoveni
ce uitaseră – săracii! – româneşte.

I-a adus colo tătuca Ţarul
şi le-a dat pământ, cât vezi în jur,
numai că nu-ntra în el brăzdarul –
cică e bocnă anul împrejur.

Şi-au rămas: să crească urşi în stână
şi la sănii să înhame reni,
numai c-au uitat limba română,
dar în buletine-s "moldoveni".

M-au cinstit cu ţuică din licheni,
m-au servit cu colţunaşi din peşte,
şi mi se jurau că-s moldoveni,
doar că – nu pot să vorbească româneşte.

Şi-amintiră, după lungi torturi, -
of, şi eu mă bucuram ca prostul! –
numai colo nişte-njurături
şi-ncă un fragment din "Tatăl nostru".

Şi-am bocit cu ei la despărţire,
şi mi-au dat şi-un colte de mamut,
şi le-am dat volumul meu subţire
pe care-l tot răsfoiau, pierdut...

Dar, de atunci, nu-n tundră, ci la noi
câte unu-aud cum se făleşte:
- Sunt şi eu tot moldovan, ca voi,
numai... c-am uitat "maldaveneşte".

Şi-i de râs povestea, şi-i de plâns,
cum vreun tip stă chiar şi-ţi dovedeşte
că adevăraţii români îs
tocmai cei ce nu ştiu româneşte.

Se dezice, fiu al nimănui,
în discuţii şi – afişat – în presă,
de strămoşii şi de limba lui,
Iar Moldova i-i – doar o adresă.

Că nu-s patriot mă dojeneşte
şi-mi tot spune, cuvântând mereu,
el mai mult Moldova că-şi iubeşte,
şi mă-nvaţă cum s-o fac şi eu.

... Lasă-mă, în graiu-mi, să bocesc
spicul sec, şi de sub luturi ruda –
"moldoveanule", cum zici să te numesc,
care limba ţi-ai trădat, ca Iuda.

Nu te cred – cât fi-vai să cârteşti,
că-astă ţară cu-al ei sfânt temei
mult mai mult ca mine o iubeşti –
dacă silă ţi-i de limba ei.

Dacă limba mamei ţi-ai urât,
dar alt adevăr pe lume nu-i:
căci există un popor atât
cât mai e vorbită limba lui.

... În Taimâr, cu-o sanie cu reni –
colo pân' şi vara viscoleşte –
dat-am de un sat de moldoveni
ce uitaseră – săracii! – româneşte.

Şi-un coşmar visez – de-atunci – prin vremi,
mă trezesc şi-mi zic: Doamne, fereşte
de-o Moldovă doar din moldoveni
ce-au uitat, cu toţii, româneşte.

poezie celebră de Nicolae Dabija (1988)
Adăugat de nicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea mea şi a lor

Mă-ntreb:
Cel care-am fost cândva
Tot eu sunt şi-azi?...
Sau sunt altcineva?...
Confraţii mei - e drept - nu bănuiesc
Că sunt şi morţi rebeli care trăiesc!
Dovadă eu -
Eu, care-am fost ucis
De către cei care, citind ce-am scris,
M-au ponegrit
Şi m-au scuipat,
Apoi cu toţi m-au pastişat...
Iar când n-au mai avut ce-mi face,
Mi-au presărat în pat un pumn de ace -
Convinşi c-am să mă-nţep în ele
Şi-am să mor!...
Dar eu le-am dat cu tifla tuturor...
Şi azi - deşi înmormântat de ei
De viu -
Continuu să trăiesc, ba chiar să scriu...
În timp ce criminalii mei confraţi
Trăiesc din semne de-ntrebare
Şi putrzesc ne'nmormântaţi...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De profundis

Nu, asta nu pot s-o suport!
Curând, e-un an şi jumătate
De când aţi declarat că-s mort
În unanimitate.

Toţi proştii câţi m-au cunoscut
Ziceau: "Mi-era un fel de rudă —
Săracul! Cine-ar fi crezut?..."
Îmi vine să-nviez de ciudă!

Profane mâini mi-au răsfoit,
La Iaşi, arhiva.
Revistele m-au prohodit,
Amicii mi-au mâncat coliva.

Mă pipăi, stau nedumerit.
Mă trag de păr, simt că mă doare...
Nu, n-am murit!
Vă dau cuvântul de onoare.

Scriu versuri proaste, deci exist!
Mi-e dor, mi-e foarte dor de-o fată.
Trăiesc, de vreme ce sunt trist
Şi râd ca altădată.

Dar astăzi, negru şi zburlit
De cum m-a prins duşmanul, —
Vă dau de veste c-am sosit
Întreg, şi eu, şi geamantanul!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problemă minoră

M-au dus asear' la secţie cu duba,
Cică are opt'şpe ani fară-o oră,
- Vedeţi? - le-am spus, aici e buba,
Problema este clar una... minoră!

calambur epigramatic de Alex Dospian (aprilie 2014)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonier în regatul tăcerii

devenisem periculos, tăcerile mă ascultau smerite
şi le era frică, puteam să le cuceresc
aşa că m-au încercuit
m-au îngenunchiat şi mi-au cerut
să vorbesc
dar primii luaţi au fost ochii
să nu mai văd ce-i în jur
apoi mi-au luat dinţii să nu pot opri şuvoiul
şi la sfârşit mi-au luat minţile
rătăcitor, pipăind drumul
şi revărsând potop de cuvinte fără rost
am fost lăsat în libertate
scăpaseră de-un incomod care putea tăcea
mai mult decât tot regatul

cine sunt? unde sunt? în ce timp?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paştele nebunilor

Pentru ce scrii? Cine are nevoie de poemele tale?
Oamenii vor pâine, cozonac, ouă, lapte, o maşină,
o casă, tu ce le oferi?
Cai verzi pe pereţi.
Ba te mai şi înjură cineva.
Aşa, ca pe stradă.
Moşule, te caută moartea acasă.
Cineva spune, ai o umbră de talent,
minunat, umbra este omniprezentă,
a fi o umbră înseamnă că eşti aproape Dumnezeu.
Nimic nu există fără umbră.
Stă în cale, fără slavă,
mare pasăre bolnavă,
este neagră, cap de om
şi vorbeşte, pare domn,
dar, deodată, scuipă-njură,
pasăre-n culori de zgură,
ne-ar ucide, dar nu poate,
dă din aripi şi din coate.
Himalaya Kakadu,
was machst Du, mein lieber Gnu?
Supravieţuiesc şi eu,
cum o face frate-meu,
vărul şi prietenii,
ei nu sunt harpepepenii,
scriem şi publicăm oricum,
Himalaya scoate fum.

La cumpăna anilor, o fântână,
se apleacă, cercetează
fundul apei, homeostază,
se apropie Marea Tăcere,
puradeii nu ştiu, se joacă
în plină durere,
cineva mă împinge în rigolă.
Paştele se încheie, începe o nouă zi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sex & shopping

Nu ştiu dacă 'oi greşi,
Însă fără protocol:
Sexul e precum ar fi
La cumpărături în mall;

Un bărbat ştie ce vrea,
Intră iute,-a terminat,
Scurt apoi, fără să stea,
Iese-afară uşurat,

Nu îşi pierde ore-n şir
După aia nici să-l baţi,
Îşi aprinde abitir
Pân' la uşă un Carpaţi,

Dar femeia... este bai,
Cum şi-a pus al ei picior,
După ea, frate-meu, stai,
Nu-i scapă un colţişor,

Prin buticuri, prăvălii,
Brazdă mall-ul în zig-zag,
Amintindu-şi de copii
Când obloanele se trag,

Tot probează, tot oftează,
Ia pantofi, chiar din vitrină,
Dar nimic nu-i aranjează
Şutul ei de balerină,

Se îmbracă, se dezbracă,
Bluze, fuste, geci, taioare,
Până ape-ncep s-o treacă
De la cap printre picioare:

Fusta o face cam lată,
Vrea o alta subţirică,
Aia roşie-i pătrată,
Cealaltă are burtică,

Pune-o rochie, maro,
Stă-n oglindă strâmb şi drept,
Parcă toată-i doar popo,
Nu tu spate, nu tu piept,

Ia o bluză, o îmbracă
(Ce-o probă de patru ori!)
Nervi şi chin pân' o dezbracă
Fi'nd lipită de sudori...

Umblă-apoi prin galantare,
Se agaţă de-un ciorap,
Prin furouri, ce răbdare (!)
Îţi dai ochii peste cap,

Ori e mică, ori nu-i mare,
Câte zdrenţe-a tot probat,
N-a găsit măcar culoare
După gustu-i rafinat,

Şi-uite-aşa, precum vă zic,
Dop-o zi prin mall pierdută,
Făr' să cumpere nimic,
Pleacă.... nesatisfăcută.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat că nu merită să plâng după oameni care nu m-au iubit şi m-au abandonat. Ca aceia care m-au însoţit o perioadă pe drumul meu, iar apoi au cotit brusc pe alte drumuri, nu au fost decât nişte umbre care m-au privat de soare...

Irina Binder în Cartea Fluturi (decembrie 2012)
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-au condus poeţii

după lansarea ultimului tom
până la berăria cu plete blonde
ochi albaştri şi buze ce ştiu
sărutul franţuzesc cică e literatură
l-am cinstit pe puşkin
rilke era la braţ cu esenin
ne-ntreceam în blonde cu guler
de două degete şi sare pe buza
halbelor aburite de poezii desuete

m-au condus poeţii pe aleile
unde aveam fiecare soclul său
unii mai dădeau autografe
pe volumele recent editate

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În anonimat i-am identificat pe oamenii care m-au plăcut, m-au apreciat, m-au respectat, m-au încurajat, m-au iubit cu adevărat şi am concluzionat că sub acoperire descoperi veridica omenească fire; indiferent pe ce treaptă a succesului ai fi şi ce lume ai întâlni, eu te sfătuiesc să-ţi creezi şi să-ţi păstrezi "la joie de vivre", bucuria de a trăi!

aforism de Michelle Rosenberg (3 mai 2022)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar asa

Lumea spune,sunt multi si nu-mi place sa dau nume
Spune sa nu o mai dezamagesc
Din a le fi prieten sa nu ma opresc
Si sa ii iubesc chiar si pe cei ce mi-au spus ca gresesc

Tu,odata mi-ai spus ca ma iubesti
Dar acum nu te mai aud ca-mi soptesti
Esti departe si nu mai vrei sa-mi vorbesti
Cred ca acum,vrei sa ma ranesti

Chiar te rog din asta sa nu te opresti
Sa fii iubita sa te straduiesti
Dar mie sa nu-mi mai vorbesti
Caci nu mai vreau sa ma ranesti

poezie de Alexandru Cristian
Adăugat de Alexandru Cristian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Algebra unei vieti

Mă simt ca o variabilă
lîngă o constantă reală.
M-au închis între paranteze
pentru că port un minus
şi aş putea infecta celelalte cifre...
M-au raportat, m-au comparat,
mi-au extras şi rădăcina
ca-n final să fiu egalat cu zero.
Am valoare nulă...
cel puţin am soluţie...
Sper să nu mă pierd în mulţimea vidă -
ar fi o condamnare iraţională.
Am un singur vis:
să mă regăsesc în infinit.

poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!