Sex & shopping

Nu ştiu dacă 'oi greşi,
Însă fără protocol:
Sexul e precum ar fi
La cumpărături în mall;

Un bărbat ştie ce vrea,
Intră iute,-a terminat,
Scurt apoi, fără să stea,
Iese-afară uşurat,

Nu îşi pierde ore-n şir
După aia nici să-l baţi,
Îşi aprinde abitir
Pân' la uşă un Carpaţi,

Dar femeia... este bai,
Cum şi-a pus al ei picior,
După ea, frate-meu, stai,
Nu-i scapă un colţişor,

Prin buticuri, prăvălii,
Brazdă mall-ul în zig-zag,
Amintindu-şi de copii
Când obloanele se trag,

Tot probează, tot oftează,
Ia pantofi, chiar din vitrină,
Dar nimic nu-i aranjează
Şutul ei de balerină,

Se îmbracă, se dezbracă,
Bluze, fuste, geci, taioare,
Până ape-ncep s-o treacă
De la cap printre picioare:

Fusta o face cam lată,
Vrea o alta subţirică,
Aia roşie-i pătrată,
Cealaltă are burtică,

Pune-o rochie, maro,
Stă-n oglindă strâmb şi drept,
Parcă toată-i doar popo,
Nu tu spate, nu tu piept,

Ia o bluză, o îmbracă
(Ce-o probă de patru ori!)
Nervi şi chin pân' o dezbracă
Fi'nd lipită de sudori...

Umblă-apoi prin galantare,
Se agaţă de-un ciorap,
Prin furouri, ce răbdare (!)
Îţi dai ochii peste cap,

Ori e mică, ori nu-i mare,
Câte zdrenţe-a tot probat,
N-a găsit măcar culoare
După gustu-i rafinat,

Şi-uite-aşa, precum vă zic,
Dop-o zi prin mall pierdută,
Făr' să cumpere nimic,
Pleacă.... nesatisfăcută.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obiecte pierdute

(anunţ în ziarul local)

"Pierdut logodnică în mall,
‘nainte chiar de cununie,
Blondă-natur, cu capul gol,
Pantofi de lac şi pălărie".

Ne-am cunoscut ieri după-masă,
Romantici, chiar la tribunal,
Ea divorţând (fire aleasă),
Şi io la fel, pentru-n scandal,

Am luat-o fără protocol,
La reşedinţa mea de vară,
Că locuiesc la un sub-sol
În casă la o verişoară;

Fata era de milioane!
(Două din geantă i-am săltat)
Da' cum sunt plin de ghinioane,
În zori, n-am mai găsit-o-n pat;

Doar în pantofi şi pălărie
Plecă săraca dezbrăcată,
La mall, précis, fără să ştie
Că VISA mi-era... expirată!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ăncercat

Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Şi printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.

Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Şi-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.

Apoi m-am desfăcut la piept
Şi inima bătând ţi-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înţelept
Să mi-o-ngrijeşti..., măcar am năzuit.

Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri şi-n eternitate...,
N-ai auzit şi-am început să ţip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.

Şi din adânca mea simţire
Adesea, când mă emoţionez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă ruşinez.

Am râs şi-am plâns şi am iubit
Profund, fierbinte şi curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...

Din vise am creat realitate
Şi în realitate am visat!
Ştiu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!

Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care şi-o dorea orice bărbat,
Tu ţi-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.

Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumuseţe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...

poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

ninge peste oraşul ruină
şi câini vagabonzi
peste oameni cu mersul mecanic
de miriapozi

ninge peste mâna întinsă-n abis
cerşind în avans din ziua de mâine
sau scormonind în gunoaie
după aruncata fărâmă de vis
după bucata de pâine

e-n jur atât de curat
căci iarna curge şiroaie
şi totul îmbracă în alb
până şi gândul
şi ponositele straie

închid ochii
pentru o clipă voi uita
că sunt un proscris
o să am ce mânca
voi trece şi prin paradis

apoi voi sări prin zăpadă
fericit de-atâta nins
chiar dacă viscolul bate
şi frigul îmi intră în oase
de mi-e carnea un chin
şi n-am Doamne
cui să mă-nchin...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie, ah, femeie...

unde ţi-s umerii când
lumea se prăvale
şi tot mai mulţi bărbaţi îţi fură hainele
vocea, rujul, ciorapii
şi se pretind
egală ţie?
unde ţi-e barza?
de ce nu le-o împrumuţi lor
doar aşa
vor înţelege că miracolul
nu stă într-un rol la întâmplare sub cearceafuri
iar iubirea
năprasnica asta de iubire
atât de invocată
şi care te face zee şi umilă
nu stă-n poziţii de stârnit secreţii
.
iubirea nu este un drept
precum nici vreo obligaţie
nimeni nu ştie ce este iubirea
iubirea este barza cu ciocul smuls
turla fără biserică paharul convex
prunci de sticlă confecţionaţi în distileriile infernale
.
nici vinul şi pâinea nu, nu eşti tu
cum nici eu
.
bărbate
unde ţi-e bărbăţia?
pretinzi că iubeşti bărbaţii
dar bărbaţii aceia iubiţi de tine de ce
se îmbracă şi imită femeia
de care pretinzi că tu nu eşti deloc atras?
cum poţi să fii atras de un bărbat care
nu mai vrea să fie bărbat şi
se îmbracă în femeie? măcar să aibă demnitatea să rămână bărbatul
bărbatul iubit de tine
nu îţi dai seama că negi astfel ideea de iubit?...
.
femeie
este numai vina ta
tu ai vrut asta
numai tu ai răsucit sensurile în noi
nu vezi câţi îţi râvnesc calvarul?
.
lasă toţi bărbaţii lumii măcar o zi fără tine
ia-ţi hainele toate şi pleacă
lasă-i goi
.
femeie, nu mai naşte nimic niciodată
zi-le că de acum încolo este rândul lor
apoi
tu să pretinzi
să înfiezi rodul pântecelui lor
lasă laboratoarele să le creeze iubirea
fiindcă ei pretind deja că
i-au aflat formula
/
firesc
firesc a rămas doar ultimul gest
să te zidim Ană cotidiană
şi tu să reînvii chiar şi târziu drept Manole
să ne arăţi cum stă treaba cu barza
care-ţi sfârtecă şi înnobilează
pântecele

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Iunie (poezie pentru oameni mari)

Câţi dintre voi nu aţi dori, la vârsta mea, tânăr bunic,
Să fiţi din nou şi azi copii, să nu vă pese de nimic?
Să miorlăiţi când vreţi ceva, pe jos chiar să vă tăvăliţi,
Şi cât ar fi viaţa de grea, pe tavă toate să primiţi:

De la păpică, jucării, iar când apar acei sticleţi,
La ţoale şic de la butic, nu mai vorbesc de marafeţi,
Şi-apoi scandal că nu aveţi Merţan bonbon, decapotat,
Să-ţi vezi părinţii pe pereţi (!) de gustul vostru rafinat!...

Numai că eu aş vrea să fiu copil din nou pe-al vieţii drum
Fără nimica fistichiu, să am doar mintea de acum,
Prin greutăţi câte-am trecut, având copii, sunt profesór...
Părinţii mei n-ar fi ştiut că aş fi fost în casa lor ;

Din faşă, n-aş fi bâzâit, în nopţi, din seară până-n zori,
Iar tatăl meu ar fi dormit, de n-aveam azi patru surori,
Şi-apoi lu' mama, măricel, nu i-aş fi zis că eu nu pap
Orice mi-ar pune-n castronel, ca să-şi dea ochii peste cap ;

La şcoală, ar fi fără rost să-mi cert părinţii, fericit,
Că mi-au făcut lecţia prost şi profa iar s-a sictirit,
Ca prin liceu, de-aş lua un 3, la vreo lucrare ce n-o ştiu,
Mai tolerant aş fi cu ei, să nu-i albesc de timpuriu ;

Şi-aş fi cuminte şi corect, nu vicios, iar de fumat
Nici pomeneală! Din respect, n-aş încerca măcar o dat'
Să-i necăjesc pe-ai mei părinţi, să-mi pomenească ei, mereu,
Cum i-am tot scos, mă rog, din minţi, de Paşte şi de Dumnezeu.

Doar că pe tata, cordial, ca şi pe mama, că nu-i bai,
L-aş respecta-n mod special! Nu c-ar fi vorba de mălai,
Ci pentru cât de mândru-l ştiu, exagerând, chiar întreit,
Când vine vorba de-al său fiu care îi seamănă leit ;

Şi-ades m-aş duce pe la ei. Chiar azi pe tata l-am văzut
(Ai mei copii, de obicei, se-arată doar când să-i ajut)
Şi-atât de mult s-a bucurat, cum nimenea mai mult ca el,
Simţindu-se din nou bărbat, cu mine la un păhărel...

Aşa că eu, de-aş fi copil din nou cu mintea de acum,
Cu-ai mei părinţi aş fi docil... însă aş vrea să mă rezum
La faptul că m-am tot gândit, ce fericiţi ar fi fost ei...
Tot astfel cum mi-aş fi dorit să fie şi copiii mei.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă

Am ajuns să cred şi eu, dându-le mare dreptate
Ălora ce zic mereu că femeile-s ciudate,
Intru-n bâză cu nevasta, sictirită pe-undeva,
Că în dimineaţa asta i-aş fi zis mă-sii ceva
Naşparliu, bine'nţeles, că-mi tot sare-n sus de şnur,
Iar eu, caracter ales, n-am cu ea nimic, v-o jur;
Deschid uşa,-n zori, la hol, aia care dă afară
Şi ce văd, un geamantan barosan chiar lângă scară (!?)
Trei sacoşe, patru plase, alea mai voluminoase,
Printre care, cu stupoare, soacră-mea-n carne şi oase;
Somnoros, privind la ea, scărpinându-mă la ochi,
Număr ce bagaje-avea, să nu-i fie de deochi!
Însă dumneaei, nimic, nici "bon jour", nici "bun găsit"
Ori în gât, măcar un pic, să îmi sară c-a sosit,
Mă ia scurt, fără pupici, întreabând printre lentile:
"Pot să stau şi eu aici... cam vreo trei sau patru zile?"
"Poţi să stai şi-un an, şi doi!", îi raspund cu nonşalanţă,
Închizând uşa ‘napoi, chiar... ţinându-mă de clanţă,
Altceva nu-mi amintesc să-i fi zis şi mă consum
Că nu pot s-o potolesc pe nevasta-mea nicicum!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i drept oare să fiu sigură ca stai la pândă, similar cu străinii ursuzi ca să furi avantaje, clipe şi veşnicii închipuite? Nu-i drept să cred, strigând în liniştea raţiunilor că eşti un biet profitor? Fac ce vreau! Dă-mă înapoi cursului firesc, încrederilor oarbe, cu inocenţa lor pe alocuri hilara, iubirii de oameni. Sunt furioasă pentru zbuciumul nefiresc pentru încrederea pierdută la o margine de apus. Există la alţii ceva ce la tine a lipsit cu desăvârşire?
Ce gust amar... n-am fost in stare de nimic, însă tot nu-i nimic, mi-aş zice. Numai să te uit odată, să mă vindec de urmele paşilor tăi care răscolesc doar când visez şi ma trezesc din mine buimacă. Pleacă, rogu-te! Sunt dispusă chiar să fiu răspunzătoate de tot şi toate fără nici un regret. Numai să nu te mai vadă inima, plimbându-te nonşalant prin gândurile mele...(

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geograful

Când pleacă în concediu de odihnă
Chiar dacă merge prin păduri, prin praf,
Ori stă la soare pe o plajă-n tihnă
El nu-i turist, el este geograf.

La munte când se duce să schieze
Se mai opreşte-n pantă pe furiş
Ca nu cumva din grabă să rateze
Vreo creastă mândră sau vreun grohotiş.

Când pe la deal şi-a început voiajul
Şi ca amicii să nu-l creadă tont
Le-arată plin de sine peisajul
Spunându-le că e un piemont.

Nici la câmpie nu se potoleşte
Deşi nu e nimic spectaculos,
Dar nu se lasă până nu zăreşte
Găvane, crovuri, padine şi loess.

Când dă de-un râu, îţi pare că-l adoră,
Aşa de atent începe să-l privească,
Apoi de debit, albie minoră
Şi viituri începe să vorbească.

Îi tace gura doar când oboseşte
Abia târziu, după lăsarea serii
Şi-atunci în patul moale se lungeşte
Gândindu-se la Peştera Muierii.

poezie de Octavian Cocoş (2 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altfel de baladă

În frumoasa-mi ţară încă se trăieşte
După vechi tipare unde el, bărbatul
-'Şi face singur legea, nimic nu-l opreşte!
El e-acuzatorul, el şi inculpatul!

Nu contează dacă ai copii o droaie
Şi de la serviciu, vii epuizată
De nu-i ciorba caldă.. iar serveşti bătaie
De nu-i rufa-ntinsă, buza ţi-e umflată!

Iar când duci gunoiul, seara după cină
(Să poţi face teme cu cei mititei..)
Nu poţi sta la vorbă cu nici o vecină
Că oricum pălmuţa peste ochi ţi-o iei!

Nu cumva să-ţi scape că eşti obosită
Cand el, plin de "Bachus" caută iubire
Că se ştie.. asta tare-l mai irită
Şi-ţi refaci dantura.. când îţi vii în fire!

Iar dacă bătaia nu-i suficientă
Să îşi verse oful moştenit prin genă
Te transformă iute intr-o pacientă
Conferindu-ţi gratis "aura boemă"...

Cât despre pedeapsă.. cine să-l mai creadă?!..
Cât timp vezi spitalul.. el e mieluşel
Cum te-ntorci acasă (parţial tratată)
Îşi reintră-n "drepturi"! Nimeni nu-i ca el!!!..

Eu n-aş avea milă de astfel de monştri
I-aş unge cu smoală, i-aş incinera
Dar se vede treaba că juraţii noştri
Ca drept mulţumire, mă vor condamna!

poezie de Oana Adriana Alexandrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hal... patriar...hal

Există castul bestial,
Adică bestia în alb...
Preafericitul nostru dalb,
Patriarhatul imoral!

E cel cu totul aurit
Topind şi morţilor inele...
Bărbaţi, femei, încă-n obiele,
Ce-şi pleacă lui capul, smerit.

E poli... trucul, plin de truc,
Ce joacă poli patrafir...
Un securist mai abitir
Ca frunza de stejar... De nuc.

E orto... doxa impostoare,
Adică, se erijează în cap...
S-adune averi cât nici nu-ncap
În catedrale încăpătoare...

... Ce-ar vrea, pe banii mei, ai tăi
Şi apoi să spună "E de la mă-sa!"?
Cum şi Merţanele-s carosa...
La Preaperfidul, vechi vulpoi.

N-are nimic din sfiiciune,
Lui Dumnezeu nu-i portavoce.
E animalul hâd, feroce
Se hrănind din înşelăciune.

E sfidător şi întinde mână
Să i se pupe, să primească...
Că le el haina preoţească
E să-ţi ia sângele din vână.

El, este şef de atâtea moaşte,
De apa chioară din butoaie.
La proşti, e aducător de ploaie...
Iar de nu-i dai, nu te cunoaşte!

E plaga neagră de întreg neam,
Ce-l vrea ţinut în neghiobie.
E cramagiu cu vin de vie
Şi şef turist... de-al lui Adam.

E şi de Mall proprietar,
Căci cu el toţi o lasă moale.
E-autorizat să vândă ţoale,
Icoane, lumânări... El doar!

Şi-a luat păduri, mii de hectare,
Conace, vrea oraşe întregi
Şi-ţi dă el loc să stai, s-alegi
La cimitir... Că-i căutare!

Nu-i numai o nouă relicvă,
Ieşită de-o hazna fetidă...
Este precum la pom omidă,
Ce din crez roade... o goală tigvă.

N-are nimic din duh, iubire.
El, Luciferul, doar urăşte...
Ne-ar vrea şi iadul să ni-l căşte
El, Tartor la intrat, ieşire...

Se vrea la ţara mea pedeapsă...
Blagoslovitul îl refuză
Către popor, cu minte obtuză,
Ce şi-l slăveşte... să-l slujească!

Şi-a luat şi aer de tiran,
El să ne spună cum să fim,
Cum să trăim, ce să citim...
Să fim mai troglodiţi, aman.

Dar îl blestem şi lui să-i fie,
Aşa cum mie îmi doreşte
Şi, Dumnezeu să-l facă peşte...
Cu abis de-ocean... împărăţie!

Pedeapsa mea... la Preacurvie!!!

pamflet de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halloween

Nu e o exagerare,
Dar să ştiţi, n-am apucat,
De când eu am emigrat
În Canada asta mare,
Să fiu, nene, speriat;

Cât ar vrea ei, zi de zi,
Ca să bage groaza-n mine,
Cu prostii de-astea nu ţine...
Prin ziare, la TV,
Nu mă dau măcar pe vine...

Nici de-aş auzi vreodat'
Că un terorist, o mie,
Într-o clipă de mânie
Ar fi volatilizat...
Păru-mi stă lins pe chelie,

Ori, de pică vreo cometă
Pe-undeva prin Caucaz,
Sau vreo babă (ştiu un caz,
Însă după bicicletă)
Zău că... mi-ar produce haz...

Chiar mai şi sărbătorim
Halloweenul, cu bomboane (!)
Îi servesc, fără tromboane,
Să mă simt ca-n ţintirim,
Dar nu-mi dau măcar frisoane,

Deghizaţi în orişice,
Puradei să mă-nfioare,
Lei, gorile, târâtoare,
Însă, chestiunea e
Că eu ştiu ce-i teroare,

Fi'n'că eu, în ţara mea,
Când făceam câte-o trăsnaie,
Făr' să iau măcar bătaie,
Mama, frate, mă îngrozea
De-o simţeam şi-n măruntaie,

M-alerga, lua şi-un par,
O-auzeam din pod, săracu',
Suduind, roşind spanacu':
Vine tac-tu-acas' disear'
Şi-ai să-l vezi atunci pe dracu'!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea vede toate, chiar şi pe cele din Ceruri. Şi nimic nu o întunecă fără numai păcatul. Prin urmare, celui curat nimic nu-i este neînţeles, iar cuvântului său nimic nu-i este cu neputinţă de exprimat.

citat din Sfântul Antonie cel Mare
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tramvaiul

nu circulă pe linia asta
de un sfert de secol
îşi aprinde un carpaţi
după ce i-a rupt filtru
el a fumat întotdeauna
carpaţi fără
şi aşteaptă în fiecare seară tramvaiul
ar putea să se urce în altul
pe altă linie
dar poate lipsi de la întâlnire?
şi-i păcat să n-o vadă
măcar câteva minute
după un sfert de secol
lumina îl înconjoară pe banca aia
din staţia dezafectată
se uită la ceasul lui popeda
îngălbenit de trecerea anilor
e ruginit ca şi el
aprinde al doilea carpaţi
cu filtru rupt
o umbră îl întreabă cât e ora
nu vrea să vorbească cu străinii
se aglomerează staţia
toate arătările venite aşteaptă
tramvaiul care nu mai trece pe acolo
două umbre tinere se jură că vor face plângere
pentru întârziere o să ajungă sus
la conducere o să fie sesizarea

umbrele l-au părăsit repede
după ce şi-a terminat pachetul de carpaţi
s-a convins că tramvaiul
nu o să vină nici azi
ridică din umeri de neputinţă
o să-l aştepte şi mâine
şi poimâine şi peste trei zile
poate o să vină într-o zi
el o să fie prezent

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om plânge odată-n noapte

Dacă nopţile-ţi sunt albe zile
Şi te zbuciumi, trăind de azi pe mâine,
Şi dacă ţi-e de-ajuns cât ai trăit,
Ai vrea să mori, dar nu poţi nici atât,

Strigă în noapte singur,
Pansează-ţi rănile,
Purifică-ţi sufletul,
Iluminează-ţi gândul.

Da, câteodată mergi pe-un drum greşit,
Nu merită nimic din ce-ai trăit,
Si daca plingi singur, inabusit
Şi-o şansă de-a trăi, n-ai nici atât,
Nu-i nici atunci târziu pentr-un alt drum
Spre o stea cu noroc, prin scrum şi fum.

Dacă prietenii te-au părăsit
Şi nu mai ai nimic din ce-ai avut,
Nici atunci nu-i târziu pentru-început,
Chiar dacă nu calci drept, râzând-plângând,

Chiar dacă nopţile-s fără sfârşit
Şi plângi cu capu-n pernă-năbuşit,
Şi-ai vrea să te izbăveşti de păcate,
Să-ţi pui ştreangul de gât în miez de noapte,

Mai bine ţipă, plângi până adormi
Cu capul pe o pernă udă de nori,
Dar mâine, sigur, va fi mult mai bine,
Vei fi mai tare, mai sigur pe tine.

Căci fiecare om plânge cândva
Şi singur are o stea şi-o cale a sa,
Şi toţi ne trecem odată prin noapte
Cu lacrime-n şirag şi-o cruce-n spate,
Căci fiecare plânge nevăzut,
Dar mereu este-o şansă de-nceput.

cântec interpretat de R.E.M., traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regresie progresivă

Ca semn că viaţa este grea,
Ducând atâtea griji în spate,
Acum, pensionar, aş vrea
Să fac, din nou, o facultate.

Cum, prin destin, se schimbă toate
Şi-n gând apare curcubeul,
Acuma, după facultate,
Aş vrea să fac, normal, liceul.

A progresat modernul ev,
Dar multe sunt de mântuială,
Şi-aş vrea să fiu, din nou, elev,
La şcoala zis gimnazială.

Târziu detot am înţeles
Că legea lumii este teama
Şi, copleşit de-atâta stres,
M-aş vrea, pe veci, la piept, la mama.

Dar mama nu-i, s-a dus şi basta,
Acolo unde nu-i lumină
Şi, cum mă ceartă-ades, nevasta,
La piept, mă ţine... o vecină!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Nimănui nu-i place să fie singur, mai ales acum

Nici mie nu-mi place să fiu propria piedică
Deşi nu am încotro din mine se nasc zi de zi
Tot felul de hăţuri, frânghii care mă ţin pe loc

Caut metode, trucuri, manuale, fotografii prin sertare
Cum se scapă de starea asta a îndobitocirii supreme
Cum se linge mierea de-afară, cum se cumpără pâine
Cum se dă mâna, cum se rupe o floare

Parcă sunt un rotocol de scaieţi pe care vântul îl poartă
Din cameră în cameră, în placenta asta dau din mâini
Din picioare prinsă-n tobogane viu colorate ale minţii
Care pe măsură ce e închisă mai mult e tot mai vie

E foarte plăcut aici, e ca petrecere-n doi!

Caut filme, cărţi, melodii, prietenii din copilărie
Pentru că şi ei acum sunt tot un fel de obiecte-n vitrină
Pe care-i scot de sărbători sau în situaţii ca asta
Când tot ce fac e să pun dorinţe în sticle de vin
Care mi se arată de câte ori deschid ecranul laptopului
Aud aud ţipete şi văd numai mâini deasupra mării care cer ajutor
Ce bine, îmi spun, chiar nu sunt singură!

Nimănui nu-i place să fie singur, mai ales acum

Toată lumea vrea să fie întrebată, logată, prezentă
Vrea ca acest mers în van să fie întrerupt, blocat, cineva să
Rupă gratiile, să zică, vin şi eu pe la tine, şi să nu ai ce face
Neavând uşă, el intră prin cuvinte, prin felul tău de a fi, de-a valma
Îşi face loc ca un pui de pisică ud leoarcă

Timpul desigur se măsoară altfel, în bucăţi de beton
Care cad direct la masa de scris în coconul acesta de unde
Nimeni nu ştie cum vom ieşi, dar de câte ori ating
Zidul el devine negreşit starea mea de spirit

Fac curat după încă o zi murdară, până la naştere mai e
Între timp vomit, citesc o legendă japoneză despre un fiu
Care-şi cară mama pe vârful unui munte, şi-mi e tot mai clar
Că şi eu am început să mă duc în spate într-un loc asemănător
Printr-o crăpătură, aproape pe muteşte, aproape ilegal

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea tăiată

M-au ascuns bătrânii, după obicei,
Să nu uit de frica păsării tăiate,
Şi ascult prin uşa încuiată
Cum se tăvăleşte şi se zbate.

Strâmb zăvorul şubrezit de vreme,
Ca să uit ce-am auzit, să scap,
De această zbatere în care
Trupul mai aleargă după cap.

Şi tresar când ochii, împietrind de groază,
I se-ntorc pe dos ca să albească
Şi părând că-s boabe de porumb
Alte păsări vin să-i ciugulească.

Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul,
Şi le schimb când mi se pare greu,
Până nu sunt moarte, să mai stea legate
Cel puţin aşa, prin trupul meu.

Însă capul moare mai devreme,
Ca şi cum n-a fost tăiată bine,
Şi să nu se zbată trupul singur
Stau să treacă moartea-n el prin mine.

poezie de Ileana Mălăncioiu (1967)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Democraţie originală

Cum n-a mers de-o vreme treaba
Pe la noi prin bătătură,
Cică, statului degeaba,
La o şchioapă sub centură,
I s-a tras o lovitură,

Cum a fost şi-n obzeşnouă,
Regizată minunat!
Dar, cu moda asta nouă
De au toţi un doctorat,
Pare, cert, un plagiat:

Lichidări, anihilări,
Încât scaunele, nici
Dup-o zi de epurări,
Nu s-au prins c-au fost schimbări,
Cu alţi veri, nepoţi, amici...

Ce, e drept, cu-n aer nou,
Regulând scurt, prin ogradă,
Regulile să le cadă
Statul bine în popou,
Fără vreo mineriadă!

Şi cât erau ei, de stat,
Între fese de sătui,
Toate le-au îmbârligat,
Numai pentru grija lui,
Binelui popo(r)ului,

Iar, cu lovituri în piept,
Şi... la alţii de pe lângă,
Dup-un doctorat dăştept,
Au promis un stat mai drept
Şi perfect, pe buca stângă,

Căci economia, care
Atârna de-un cârlionţ,
A ieşit din criza mare,
Într-o lună, din vânzare
De fulare antiglonţ!...

Dar nu-i tot, marele ţel,
Cum... şi-n "monitor" nu scrie,
E, dând buzna-n colivie,
Să suspende-un cotrocel,
Democratic, de-o frânghie,

Ca tâlharii-n ananghie,
Năvălind cu toţi, grămadă...
Doar că, marea bătălie,
După jaf şi anarhie,
Se va da-ntre ei... pe pradă!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri noi

S-au schimbat atâtea-n lume, oamenii, la fel, şi ei,
Mi-amintesc, şi nu sunt glume, când eram noi tinerei,
Un flăcău, un oarecare, când la vatră s-a lăsat,
Era copt, om pe picioare... ce să mai! era bărbat ;

Prima toamnă cum găta de cules la razachie,
Omul se căpătuia cu vreo Leană sau Mărie,
Ca apoi, bun amorez, în micuţul lor cătun,
Era gata de botez chiar în postul de Crăciun,

Şi cu Leana, ori Măria, făcea casă şi copii,
N-avea treabă cu chiria, sau, la Visa, datorii,
Ajungând la patruş'cinci, vârsta când aproape toţi
Cumpărau din târg opinci la nepoate şi nepoţi....

S-au schimbat atâtea-n lume, oamenii, şi ei, la fel
Un flăcău, şi nu dau nume, fiind mulţi astăzi ca el,
Nu ştie ce-i căsnicie, de copii nu vă mai spui,
Când, o zi, la cătănie, nu a fost în viaţa lui,

În schimb, şade cu chirie, singurel, ani după ani,
Având doar o datorie... dar, nu pomenim de bani,
Nici de Leni, nici Mărioare, căci o frază e destul,
Un flăcău la vârstă mare nu-i bărbat, dar e mascul,

Şi de-abia când e sătul de spălat, gătit, călcat,
Şi prin casă, de fudul, zi de zi făcând curat,
Socotind că nu e drept slugă-n casa lui să fie,
Se decide, înţelept, să-şi găsească o soţie,

Însă după cununie, pân' să se acomodeze,
I se scoală pe chelie, sictirit, să divorţeze,
Căutând la disperare ca să scape de năpastă,
Şi tot din motive care... l-au făcut să-şi ia nevastă.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Aş vrea să te pot ajuta cu ceva. Cum să te ajut, Luci?! Cu ce?! Te rog, spune-mi, ce-aş putea face pentru tine?
Lucian: Nimic, blondo. Nimic! Oricum, mulţumesc pentru intenţie... Nu înţeleg, oare de ce a procedat astfel? Ce-a fost în mintea ei? Ce i-a venit, dintr-o dată? De ce l-a sărutat? Pe Sid... De ce?!
Maria: Evident, pentru a te provoca, în mare parte, din cauza ta.
Lucian: Cum adică, din cauza mea, blondo?
Maria: Păi, probabil se simţea jenată de privirile tale şi s-a gândit că astfel ţi-ar putea da o lecţie. Şi doar ţi-am spus de nu ştiu câte ori să nu-i mai fixezi atâta cu privirea!
Lucian: Nu m-am putut abţine. La naiba! Trebuia să-ţi fi dat ascultare de la bun început şi să fi plecat când au intrat ei doi acolo.
Maria: Ar fi trebuit. Acum însă nu putem schimba nimic.
Lucian: Dar şi mai bine ar fi fost dacă nu veneam deloc în oraş azi. Oare nu stăteam liniştit în nava noastră, fără probleme?! Aşa, m-am învârtit ca un idiot prin oraş şi... Până la urmă, am găsit ce căutam!
Maria: Ah, Luci, de ce trebuie să ai tu mereu probleme?
Lucian: Nu ştiu, blondo, nu-mi dau seama. Oare de ce?!
Maria: Păi, după cum spui chiar tu, prea le cauţi...
Lucian: Da, tot eu le caut; cu lumânarea...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!