Am încredere să primesc pe cine vrei tu. Dar te rog, învaţă-i pe oameni să-şi câştige respectul. Să nu creadă că se cuvine să poarte măşti de viclenie sordidă ori să-şi asume merite atribuite semenilor lor. Invaţă-i pe oameni să fie demni, blânzi şi răbdători pentru că fiecare azi e o nouă şansă. Să cadă titlurile, diferenţele impuse, suprasaturaţia. Astea sunt ifose efectiv. Nu eşti de acord?
M-ai construit cum ştim. Asta poate mă face greu de substituit câteodată, ambiţioasă şi un adversar redutabil, nerecunoscut. Nu-i nevoie să ne spunem nimic cu voce tare. O să încerc să fiu om până la capăt. Promit. Nu ştim niciodată când se încheie povestea.
M-am întâlnit cu atâtea suflete hoinare...
Şi cumva fără explicaţii plauzibile m-am străduit necontenit să le merit, să nu dezamăgesc niciodată. Asta am trăit noi? Mulţi au plecat din senin şi-au luat aproape tot după sine. Nici nu ştii ce bine îmi pare. Şi-o fărâmă din iubirea mea dacă le-a rămas în suflet, n-a fost în zadar...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: De ce te-ai întâlnit cu el?
Lia: În primul rând, nu m-am întâlnit cu el, cel puţin nu intenţionat... N-a fost ceva dinainte planificat. A fost întâmplător. M-am dus la un restaurant să servesc cina, am observat-o pe Sonya şi m-am aşezat la masa ei. Nu ştiam că ea-l aştepta pe fratele ei. Sid a întârziat puţin, am mâncat împreună cu ei doi, apoi am plecat, toţi trei. Doar că Sonya s-a dus acasă, iar eu am rămas cu fratele ei; prin urmare, într-adevăr ne-am plimbat prin oraş, apoi el m-a condus până în apropierea camerei mele. Asta a fost tot. Ce vezi tu atât de rău în asta? Şi de fapt, chiar nu eram datoare să-ţi dau aceste explicaţii.
Lucian: Sigur, nu erai... Deci, nici măcar atâta lucru nu merit după tot ceea ce am făcut pentru tine?
Lia: De ce te legi de acest amănunt? Nu ţi-am cerut eu să mă salvezi! Şi sper că n-ai intervenit în favoarea mea doar pentru a-mi impune după aceea anumite reguli, pentru că n-am de gând să le respect! Nu-mi poţi interzice să mă plimb şi cu altcineva, cu oricine vreau eu. Şi repet, nici nu-ţi datorez explicaţii referitoare la modul în care îmi petrec timpul liber. Pricepi? Niciodată n-am să joc cum îmi cânţi tu! Nu-mi poţi impune nimic! Absolut nimic!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am lipit aşa, suflet lângă suflet, neputincios şi aproape brutal de sincer. Până-ntr-o vreme când m-a cuprins dorul de pribegie şi-am plecat fără să privesc înapoi.
Oamenii sunt anotimpuri. Lumini şi umbre, contrast evident, fericiri dobândite. Peste unii bate vântul schimbării, îi sluţeşte orgoliul, se vând pe nimic. Trebuie să fie tare frig, într-o inimă mică şi săracă dacă-i permiţi răului să cotrobăie prin toate virtuţile.
Să decidă iubirea! Arunc în oameni cu soare şi gând curat. S-o găsi în mulţimea aceasta măcar unul care să-şi lepede frigul din suflet. Atunci o să ştiu că n-a fost în zadar...

Andreea Palasescu (3 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Nu... Nu mi-e frică de tine! Nici de întuneric. Nu mi-ai putea face nimic. Nu eşti periculos. Şi am încredere în tine.
Lucian: Nu-i adevărat! Doar mai înainte ai spus că...
Lia: Am greşit. Nu trebuia să fi spus aşa ceva. Nu ştiu de ce mi-a scăpat... Dar am încredere în tine, Luci. Doar nu m-ai salvat pentru ca să-mi faci ceva rău. Tu nu eşti aşa...
Lucian: Ah, da?! Nu sunt aşa? Dar cum? Cum altfel? Hmm?! Hai, spune! Cum sunt?! Un Don Juan, nu-i aşa? Doar tu spuneai mereu acest lucru... Şi nu crezi, domnişoară Mata Hari, că e cam periculos să te afli singură, blocată într-o peşteră întunecoasă, împreună cu un Don Juan?! Ce zici?
Lia: Încetează! Ce vrei să faci? Să mă sperii? Nici o şansă, Don Juan! Nu mi-e frică de tine!
Lucian: Poate c-ar trebui... Gândeşte-te: Don Juan şi Mata Hari; ce cuplu formăm... Interesant! Nu?!
Lia: Nu suntem deloc un cuplu!
Lucian: Dar am putea fi, unul celebru!
Lia: Nu, n-am putea fi! Mata Hari nu s-a întâlnit niciodată cu Don Juan; au trăit în epoci diferite.
Lucian: S-a întâlnit acum, în epoca asta.
Lia: Încetează cu tâmpeniile astea! Ce vrei să-mi demonstrezi?! Că ai fi încă periculos? Nu te cred, Don Juan! Eu nu sunt Ly! Nu mă las păcălită aşa uşor...
Lucian: Nu, nu eşti Ly, tu eşti Mata Hari...
Lia: Tocmai... Cu mine nu-ţi merge!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sam: Dacă m-ai fi lăsat să merg acolo, aş fi pus capăt situaţiei.
Dean: Sam, singurul lucru care ar fi luat sfârşit era viaţa ta.
Sam: N-ai de unde să ştii.
Dean: Şi acum ce? Ai de gând să te sacrifici?
Sam: Da, să fii sigur că asta am de gând.
Dean: Asta n-o să se întâmple - nu cât timp sunt eu în preajmă.
Sam: Dean, despre ce naiba vorbeşti? Toata viaţa am urmărit demonul ăsta. Este singurul lucru care ne-a interesat.
Dean: Sam, vreau să renunţ, bine? Chiar vreau, dar nu merită să mori pentru asta.
Sam: Poftim?
Dean: Vorbesc serios. Dacă uciderea acestui demon înseamnă şi moartea ta, atunci sper să nu găsim niciodată creatura asta blestemată.
Sam: Creatura asta a ucis-o pe Jess. A ucis-o pe mama.
Dean: Chiar tu ai spus odată... că indiferent ce am face, ei vor dispărea. Şi nu se vor mai întoarce niciodată.
Sam: Nu spune asta! Nu - nu după toate astea - nu spune asta!
Dean (sentimental): Sammy... ascultă... doar pe noi trei ne mai avem. Şi asta e tot ce am şi eu. Câteodată simt că abia mai pot rezista fără tine şi fără tata...

replici din filmul serial Supernatural: Aventuri în lumea întunericului
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rick: Noaptea trecută ne-am spus multe lucruri. Tu ai spus că trebuie să gândesc pentru noi amândoi. Ei bine, m-am gândit mult. Am ajuns la o singură concluzie: te vei urca în acel avion cu Victor, unde ţi-e locul.
Ilsa: Dar, Richard, nu. Eu... eu...
Rick: Trebuie să mă asculţi! Ştii ce te aşteaptă dacă rămâi aici? Există nouă şanse din zece să ajungem amândoi într-un lagăr. Nu-i aşa, Louie?
Căpitanul Renault: Mă tem că maiorul Strasser ar insista pe varianta asta.
Ilsa: O spui numai ca să mă faci să plec, Rick.
Rick: Îţi spun asta pentru că e adevărat. Amândoi ştim, în adâncul sufletului, că locul tău e lângă Victor. Eşti parte din munca lui, din ceea ce-l face să funcţioneze. Dacă avionul decolează şi nu eşti înăuntru, cu el, vei regreta. Poate nu azi. Poate nu mâine, dar curând şi pentru tot restul vieţii tale.
Ilsa: Dar ce se va întâmpla cu noi doi?
Rick: Vom avea mereu povestea trăită în Paris. Nu am avut-o, noi... a fost pierdută până când ai venit în Casablanca. A renăscut noaptea trecută.
Ilsa: Când ţi-am spus că nu te voi părăsi niciodată.
Rick: Şi nici nu mă vei părăsi. Dar şi eu am ceva de făcut. Nu mă poţi urma acolo unde merg. Nu poţi fi parte din ceea ce trebuie să fac. Ilsa, nu mă pricep la chestiuni nobile, dar nu trebuie să fii mare deştept ca să vezi că trei oameni şi problemele lor nu au mare însemnătate în lumea asta nebună. Vei înţelege asta într-o bună zi. Dar acum... acum... Închin paharul în cinstea ta, puştoaico.

replici din filmul artistic Casablanca
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, Luci... Nu ştiu ce să-ţi spun... Dar zău că nu e bine!
Lucian: Off, da, ştiu că nu e bine. Dar ce pot face? N-am nici o putere. Sunt atât de neputincios... Şi atâţia ani pierduţi degeaba? Opt ani din viaţa mea, de iluzii, de speranţe, totul dus, din cauza lui Sid... Cine şi-ar fi putut imagina?! Bine, poate că şi eu am greşit, dar... Uff, mai bine făceam cum îmi spunea mama şi rămâneam acasă; renunţam la misiunea asta afurisită... Era mult mai simplu! Fără complicaţii inutile! Ce rost au toate astea?! Comandantul misiunii... Halal! Sunt jalnic!
Mihai: Uff, Luci... Zău, nu vorbi astfel!
Lucian: Dar cum altfel ai vrea să vorbesc? Când pierd totul printre degete? Când nimic nu-mi merge bine?! Situaţia îmi scapă de sub control. Încerc să mă amăgesc că încă aş avea vreo şansă, dar văd bine că mă amăgesc doar... Ce-mi rămâne? Nimic. Cu Lia n-am nici o şansă. Probabil n-am avut niciodată, doar aşa credeam eu...
Mihai: Ba ai, dar trebuie să-i vorbeşti. Să-i spui odată ce simţi pentru ea! Nu-i atât de dificil. Dacă eu am putut, cu Ly, nu văd de ce n-ai putea şi tu; mai ales tu, Luci! Zău aşa...
Lucian: Da, tu nu vezi ce ar putea fi atât de dificil; normal, pentru tine e greu de înţeles... Cum să-i spun?! De ce? Să mă refuze din nou? Să mă respingă, ca de fiecare dată? Pentru a câta oară? Ce folos?!
Mihai: Ah, de asta te temi tu?
Lucian: Păi, m-a respins de atâtea ori; nici măcar nu mai ţin minte de câte... Mi se pare normal să-mi spună, categoric, "nu"... Dar, nu contează. Mă retrag în rezervă, să n-o lăsăm pe Ly să aştepte prea mult.
Mihai: Da, bine, mergi. Mă găseşti tot aici.
Lucian: Tu, cu computerele astea... Nu poţi să stai mult timp departe de ele!
Mihai: Obişnuinţa, Luci. Obişnuinţa... Şi în plus, pasiunea!
Lucian: Bine. Revin imediat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ah, Lia, oricât aş încerca să te înţeleg, cred că nu voi reuşi niciodată!
Lia: Acelaşi lucru e valabil şi pentru mine, în cazul tău. Singurul lucru pe care-l înţeleg ar fi că totuşi, eşti un mare Don Juan, în continuare, fie că-ţi place, fie că nu. Nu poţi nega acest lucru şi ar fi bine să nici nu încerci.
Lucian: De ce aş contrazice un psihiatru?! Ar fi o "nebunie" din partea mea!
Lia: Lasă textele, Don Juan!
Lucian: Le-aş lăsa, dar nu-mi dai voie... În fine! Repet: Chiar nu contează! Aş aprecia însă dacă ţi-ai ţine gura faţă de colegii noştri şi nu le-ai spune nimic din ceea ce tocmai ai aflat.
Lia: De ce nu le-aş spune?
Lucian: Pentru că... Nu ştiu. Nu găsesc motive. Dar nu văd nici de ce le-ai spune. Nu-i nimic interesant. Nu te-ar ajuta cu nimic.
Lia: Nu-ţi face griji. Nu le voi spune! Promit!
Lucian: Nu-i nevoie să-mi promiţi, dar, oricum, mulţumesc. Deci, eu ţi-am povestit partea mea. Acum e rândul tău. Tu ce ai de spus?
Lia: Eu?! În legătură cu ce? Cumva... Cu Sid?! Nimic!
Lucian: Haide, eu ţi-am făcut pe plac, deşi nu eram obligat! Încearcă să procedezi şi tu la fel. Relaţia de parteneriat se bazează pe încredere reciprocă, nu doar de o singură parte; de obicei, de partea mea. Doar eu trebuie să fiu cel sincer, mereu? Tu, nu? Niciodată?
Lia: Fie. De fapt, cu Sid m-am întâlnit sâmbătă seara, prin oraş, iar la despărţire, am căzut de acord să ne vedem şi ziua următoare, adică ieri. Şi asta a fost tot.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un jurământ

Nu-ţi promit că n-o să fiu niciodată furioasă,
Nu-ţi promit că-o să fiu mereu blândă şi de treabă.
Dragul meu, sper că ştii la ce te-înhami,
Numai la-început iubirea este oarbă.

Cu toate-acestea eu sunt cea pe care tu o vrei alături,
Iar tu eşti – de-asta-s sigură – tot ce mi-am dorit.
Eşti prietenul meu cel mai bun, persoana favorită,
Iubitul şi casa după care-atâta am râvnit.

Nu-ţi pot promite nici că-o să te merit zi de zi,
De astăzi înainte. Oricum, sper să trec testul.
Te iubesc şi-o să încerc să te fac cât mai fericit.
Promit să-mi dau silinţa, să fiu bună şi... tot restul.

poezie de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi promit. Câteodată se pleacă genele cu pioşenie şi-mi închipui că pot totul şi îţi dau totul. Nu opresc nimic pentru mine. Nici bogăţii care înghit virtuţi greu dobândite, nici certitudini înşelătoare. Muşc aşa cu poftă dintr-un fascicul de lumină şi apoi mi-e sete de fericire şi linişte. Dar te am. Si ţie îţi este de ajuns puţinul de mine, nevrednic de Har şi neputincios.
Dacă ne-ar fi dat să fugim te-aş strânge cu emoţie la pieptul vieţii. Te-aş iubi mereu cald, în toate ipostazele acestei lumi trecătoare. Şi dacă ne-ar găsi bătrânul sfârşit îmbrăţisaţi sub un apus, n-are nimic. Noi ştim sigur că iubirea nu moare niciodată...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân devotată iubirii de oameni până la ultimul inspir. Pun la bătaie tot ce am, fără frici, incertitudini sau insuficienţe. Dau tot, chiar dacă acest infim tot, într-un paradox, nici nu zăreşte desăvârşirea. Sunt recunoscătoare pentru suferinţă, e bun de preţ, trece cu mine toate graniţele atribuite simplei empatii.
Suntem datori cu sacrificii, implicare, devotament şi loialitate. Ore câştigate, validări, mâine ascuns într-o rugăciune printre dinţi de timp. Nu-i o garanţie dar dacă nu dăruim fără reţineri grăuntele nostru de efemer n-are nici un rost.
Mi-e dor de oameni şi de Dumnezeu. Deşi cumva ştiu că ne ţinem strâns de mână, dincolo de ceruri şi lut. Nu ca să fim la adăpost de uitare ci mai curând că să ne purtăm în palme, cu blândeţe, fiorul de iubire din suflete...

Andreea Palasescu (7 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Poţi să-mi explici şi mie ce este asta, frumosule?! Sunt convinsă că ţi-e foarte cunoscut acest obiect. Iar tu, lunganule, dă-te mai încolo! Deci, ce ai de zis în apărare, frumosule?! Hmm... N-aud nimic! Te ascult, comandante!
Lucian: Ce-ai vrea să-ţi spun?!
Stela: Adevărul. Ce-ai zice despre asta?
Lucian: Adevărul?! Bine, recunosc... Am luat câteva pastile de acolo, să mă ajute să dorm. Nişte somnifere...
Stela: Câteva, zici?! Doar câteva?! Atunci, explică-mi, te rog, de ce cutiuţa asta, care până în urmă cu câteva zile, era plină ochi, e acum aproape goală?! Nu lipsesc deloc doar câteva, cum zici tu!
Lucian: Bine, de acord, am luat mai multe, poate. Dar nu pe toate deodată. Câteva doar. Le-am luat... în etape; două sau patru, la câteva ore distanţă...
Stela: Asta ar mai fi lipsit, să le fi luat pe toate deodată! Şi acum... Poţi să-mi spui sincer, ce naiba se petrece cu tine, pentru că eu nu-mi dau seama!? Eşti cumva inconştient când procedezi astfel, ţi-ai pierdut complet minţile, sau ce?! De ce taci, comandante?! Te rog, spune-mi, ce naiba e cu tine?! Eşti anormal, sau cum?!
Lucian: Nu ştiu...
Stela: Nu ştii?! Nu te simţi bine până nu faci câte o boacănă din asta, mare de tot?! Desigur, n-ai mai fi tu dacă ai renunţa la toate prostiile astea... Vorbeşte odată! De ce taci?! Încă aştept explicaţii din partea ta... Să te aud, comandante! Ce ai de zis în apărare?
Lucian: Ce-aş putea spune?! N-am ce explica! Îmi pare rău...
Stela: Ah... Îţi pare rău, nu?! Şi cu asta crezi că ai rezolvat totul?! Eşti complet nebun! Nebun, nu glumă!
Lucian: Nu ştiu; probabil...
Stela: Probabil?! Nu probabil, ci foarte sigur!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amalgamul acesta de gânduri firave, îmbrăţişate tainic într-un fărâmă de şoaptă, ne-a găsit alipiţi de Cer plumburiu, schiopătându-ne pe rând, molcom, păcatele nespuse. Ne spovedeam reciproc emoţiilor frânte, cu frici care pătrund în adânc de ispită, trezindu-ne efemerul la veşnicie. Şi întunericul muşca cu poftă dintr-un fascicul plăpând de lumină palidă, dezgolindu-ne cu brutalitate aparenţele. Puteam exista efectiv, fără explicaţii plauzibile, suficienţi unul, altuia, împrumutându-ne cu altruism fericirile. La fel de firesc, evitându-ne întrebările oarbe, ne-am fi topit efectiv sub intensitatea tăcerilor apuse la ţărm de amintiri. Numai o clipă imi era dragostea. Simplă şi plină de tine, scrijelită pe un portativ murdar de cerneala viselor. Era de fredonat la urechea timpului, bătrân deja de-atâtea singurătăţi nespuse. Nu mai aveam altceva. Doar un suflet geamăn, hoinărind pe vârfuri de soare nestins. Şi acolo, pe un câmp de înfrângeri şi agonii mai aveam de biruit un străin. Câteodată îl regăseam în oameni şi umbre. Şi alteori îmi semăna atât de bine încât mă gândeam dacă nu cumva mă pierdusem pe mine, aşteptându-te..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Mă bucur că te-am putut ajuta cu ceva.
Lucian: Nu vreau ca ceilalţi să observe că sunt neliniştit şi îmi fac probleme. Trebuie să fiu tare, căci ei trebuie să aibă încredere în mine. Deşi uneori mi-e atât de greu... De aceea m-am retras, dar tu m-ai observat; bine că nu şi ceilalţi.
Lia: Da; e greu să fi comandant...
Lucian: Mai ales când n-ai nici un sprijin din partea celorlalţi. Nici măcar din partea ta; sau mai ales din a ta...
Lia: Eu ţi-am acordat sprijinul meu, acum.
Lucian: Da, acum; doar acum... Întrebarea este dacă mi-l vei mai acorda şi în continuare, de acum încolo...
Lia: Nu te aştepta la prea mult din partea mea!
Lucian: De asta mă temeam şi eu. Păcat... Ne-am înţelege destul de bine. Sper numai să nu redevii ca mai înainte, când nu făceai altceva decât să mă cicăleşti. Poate că putem fi totuşi prieteni.
Lia: Ce-ai spus? Prieteni?! Asta nu! Doar colegi, nimic mai mult. Nu uita asta niciodată!
Lucian: Sigur. Atunci... Mulţumesc pentru ajutor, colega. A fost foarte drăguţ din partea ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că uneori păstrăm în suflet numai cenuşa iubirilor apuse. Ne este teamă să-i presărăm rămăşiţele în oceanul uitării fiindcă ştim că pustiul unui gol infinit e mai dureros decât aceea fărâmă de nimic acceptat. Poate în fiecare clipă moare o stea, însă eu ştiu sigur că o femeie puternică şi curajoasă va şti întotdeauna să-şi pună o dorinţă la căpătâiul ei. Şi mai ştiu că oricât am iubi, viaţa nu e decat o luptă pentru fericire...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog nu-mi lua iubirea! Chiar de s-ar strivi sub greutatea orgoliilor mute toate rasăriturile, chiar de s-ar spune în şoaptă adevăruri închipuite. Nu vreau să-mi fie sfârşit lent şi anevoios această lipsă a iubirii nemărginită. Să-mi rămână rugăciuni calde, înălţate din suflet păgân până la usile cerului şi câteodată, cu îngăduinţă, pe gene de văzduh albastru să-mi reazăm visurile firave.
Te rog nu-mi lua iubirea! Ca nu cumva însetat de nevoi primordiale să rămân un biet hoinar în această tragică aglomeraţie. N-am vreme. Ia cu tine bogăţiile, pizma, trufia şi nemultumirile. Îngroapă-le cu înţelepciune departe unde n-ajung nici măcar gândurile nestăvilite. Altfel ne vor cotropi fară regret fiecare acces tardiv de bunătate.
Te rog nu-mi lua iubirea! Mai cu seamă când nu sunt vrednică de veşnicia ei în acest amalgam de ispite. Şi dacă plâng şi sunt furioasă iartă-mă! Poate din mila aceasta nemăsurată o să învăt la rându-mi meştesugul iertării, fără pic de reminescenţe.
Te rog lasă-mi iubirea! Dacă vrei îţi promit c-am s-o dăruiesc neoprit pentru vindecare. Până rămân pustie, săracă şi fericită. Ne-am împărţit! Şi noi ştim, în lumina tainelor noastre că tocmai iubirea aceasta dăruită ne înalţă până dincolo de efemer..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au strâns în noi amintirile. Le priveam câteodată nostalgic de la fereastra gândurilor şi-mi păreau o ceată de suflete adunate frumos în buchetul timpului. Într-un sens ne-au construit visele şi temeiul principiilor. Cu fiecare fărâmă de emoţie, dor şi adâncă tulburare, cu fiecare margine de cer senin pictat febril în necunoaştere. Eram câte puţin din ceilalţi în fiecare zi. Dacă iubeşti din toată vibraţia inimii, cu intensă dăruire rămâne un fior de Rai ascunsă într-o privire, prizonieră acestei lumi trecătoare. Şi omul pleacă cu binele tău la pachet, să-i fie hrană în pustiul păcatelor. Pleacă sătul şi se smulge din tine pe jumătate, cât să-i porţi grija şi dorul pe braţe la vreme de nevoie. Îţi lasă amintiri, haină pentru inima săracă de virtuţi şi însetată de iertare şi Har. Rămânem după punct mai bogaţi. E greu de explicat dar uşor de simţit cu recunoştinţă. Ne-a dat Dumnezeu darul acestei vieţi, nimic mai mult decât o clipă şi-o iubire veşnică. De fapt definiţia absolutului. Şi cred în totalitate că nimic nu-i mai trist în lumea aceasta decât un suflet care nu cunoaşte încă bucuria împărtăşirii acestui dar.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când oamenii din jur ne dezamăgesc, ne supărăm pe ei. Îi judecăm, uneori cu multă ură şi ciudă. Ce fac aceşti oameni de ne dezamăgesc? Ne părăsesc. Nu ne acordă atenţie, timp, iubire. Aleg libertatea sau prezenţa altor oameni. Spunem că ne-au minţit. Şi totuşi, ei fac toate astea dintr-un singur motiv: pentru a fi fericiţi. Şi oricât de mult ar greşi faţă de noi, rămâne întrebarea: "faptul că fericirea altuia mă face nefericit, ce spune asta despre mine?" Şi apoi, cireaşa de pe tort, cuvântul "dezamăgire." Dez-amăgire. Se ridică valul amăgirii şi rămâne adevărul. Poate pentru prima oară vedem adevărul. Nu e oare adevărul exact ceea ce susţinem sus şi tare că ne dorim? Acesta este adevărul. Să ne bucurăm deci la orice dezamăgire pentru că ni s-a arătat adevărul. În caz că ne dăm seama că nu adevărul e ceea ce ne dorim, să fim sinceri şi să spunem: "Minte-mă. Spune-mi orice cât timp mă minţi. De asta am nevoie ca să mă simt bine şi nu ştiu altă cale, deocamdată." Trăiască Nietsche: "Tăria unui spirit este dată de gradul de adevăr pe care acesta îl poate suporta."

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergem, alergăm printre gânduri, construim suflete la cheie. Acolo unde altii au lăsat gunoaie şi urme de fericire strivită, într-o zi vor creşte flori în colţ de surâs.
Oamenii sunt investiţii fără preţ. Răspunsul celor mai intense nevoi stă înghesuit într-o bătaie de inimă. Am încredere în tine!
Şi când greşim cu scuze sau nu, ne aducem aminte pe furiş, la adăpostul regretelor tardive cât de mult suntem datorită cuiva.
Pentru că toţi avem de fapt un "cuiva" fără renume şi recunoştinţă care ne-a definit cu grijă principiile. Tu ai avea curaj să recunoşti?
E atât de important să ne regăsim chiar şi în ipostaze fără însemnătate. Am înţeles cât de anevoios e să câştigi respectul şi să rămâi neclintit într-o lume schimonosită.
Şi cumva am înţeles cât de importanţi sunt tocmai acei oameni care au reuşit să-mi aducă lumină în suflet, tocmai când eram sigură că n-a mai rămas nimic dincolo de măşti...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare cadou pe care l-am primit în viaţa asta a fost să fiu încurajat când nici eu nu mai credeam în mine, să fiu iubit când inima mea era goală, să fiu iertat când am făcut greşeli de neiertat, să fiu îmbrăţişat când am fost cel mai vulnerabil, să fiu acceptat când eram respingător, să fiu ajutat când nu puteam să apreciez ajutorul primit. De oameni capabili să facă aceste gesturi e nevoie mai mult ca oricând şi pentru că sunt puţini, e nevoie ca fiecare dintre noi să îşi asume măcar o părticică din acestă misiune. Să fim alături de cel de lângă noi nu atunci când ne este nouă cel mai uşor, ci atunci când îi este lui cel mai greu. Fă asta, şi te vei putea numi un om superior.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Luci unde-i? N-a sosit încă?
Nistor: Se pare că n-a reuşit, dom' profesor.
Eugen: Eu am mai venit în nava voastră, înainte de ora 08.00 şi am stat până după 08.10, dar voi n-aţi sosit. Se pare că aţi cam întârziat azi, toţi.
Alex: Aşa-i. Am întâmpinat unele greutăţi la plecarea de acasă, din partea unor reporteri prea insistenţi; de abia am reuşit să ajungem.
Eugen: Bine, vă scuz. Asta pentru că vă înţeleg. Aveţi cumva nevoie de protecţie în următoarele zile? Gardieni, ceva, care să vă păzească de furia mulţimii, deşi, de fapt, aceşti oameni nu vă vor răul, dar curiozitatea lor îi împinge la acte nu tocmai favorabile vouă... Trebuie să luăm măsurile adecvate.
Alex: Nu ştim, dom' profesor.
Eugen: Bine. Dacă vă hotărâţi, să-mi spuneţi, să vorbesc cu directorul, să rezolvăm cumva problema asta, să restabilim ordinea; aveţi nevoie de oarecare linişte zilele astea, pe care n-o veţi putea găsi altfel, îi atenţionă profesorul. Şi Luci? Ce-i cu el? Chiar nu ştiţi nimic?
Alex: Nu.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!