Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Camil Petrescu

Primăvara

Fusese o mocirlă de zăpadă
Pe cale de topire
Și noroi,
Care curgeau la vale în șuvoi.
Dar într-o săptămână vântul
A însănătoșit pământul.
În tranșee

Cămăși spălate s-au întins la soare,
Prin colțuri de traverse,
Pe banchete,
Zvârlite la-ntâmplare.
Lucesc metalic tuburi de cartușe,
Baionete
Și-n dezordine
Pe jos, îți stau în cale
Saci de merinde, sape și mantale.

Căci noroiul lacom s-a zbicit
Și-a devenit,
Cu urmele-ntărite de bocanci,
O panglică de galbene tipare.
E soare.
În gropile adânci,
În care nu intrăm decât pe brânci,
În gropile întunecoase, greu mirositoare
Și încă pline de noroi,


În care am bolit întreagă iamă,
N-a mai rămas nici unul dintre noi.
Ca niște bolnavi pe o terasă de spital,
Atâta cât permite șanțul.
Soldații palizi au ieșit la soare
Și fericiți ei se salută cu surâsuri:

E soare,
E peste tot o albă și fragilă sărbătoare
Timpurie,
Căci până și taluzul galben râde
Cu aere de aur bolnav de anemie.
Pe umerii-mbrăcați de dealuri
În verde crud, minor,
Pe văi care se-aleargă și se-alintă
Cu rotunjimi de valuri,
Peste pădurea totuși înnoită,
Ori cât de înnegrită,
E o ploaie delicată de lumină.
În umbră pete-ntârziate de gheață
Par țipete.
Iar printre pietre umede,
Sclipește proaspăt apa răului în vale,

Pe când pe povârnișurile goale
Au apărut poteci nebănuite
Și-atâtea lucruri noi de sub zăpadă,
Căci sub imponderabila grămadă
De raze înmuiate, întregul peisaj
Ca un convalescent lungit pe spate,
Zâmbește către soare, mulțumit.
Prizonier,
Eu mă întreb zâmbind cum aș putea să fac
Să mă lungesc puțin
Pe coasta dulce și concavă
De pare o pânză verde de hamac.
Un camarad stăruitor mă cheamă
Grăbit, nervos,
De teamă
Să nu-nceteze până vin prin șanț
Miraculoasa scenă:
La doi pași de tranșee,
Pe coasta lină,
Un soldat își coase haina ruptă
Și infinit nepăsător,
Așa cum stă grecește,
Din când în când și-ntoarce față suptă
Spre cer, spre soare
Și zâmbește
În ploaia ireală de lumină.
Ascunși în șanț, soldații îl contemplă
Înspăimântați de alba nebunie,
Râzând cu prea multe mișcări nervoase.
Și-n timp ce omul coase,
Preocupat de-acum de amănunte
Ei îl văd în fiecare clipă
Cum cade, dur plesnit în frunte.

Dar ca pe tavă,
În iarbă
La douăzeci de pași apare
Un cap bălai de neamț sfios, cu barbă
Și cu mustăți de fire de otavă.
Se uită cu ochi vii, la cel pe care cad
Atâtea raze calde
Și râde luminos,
Cu fața înflorită
Stupid de fericire:
"Die
Sorine,
Kamerad!"

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Un om intre oameni" de Camil Petrescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.90- 23.99 lei.

Citate similare

Lemnul cel bun

Copacul care niciodată n-a luptat
Pentru lumină, aer, cer curat,
Ci singur s-a înălțat de pe câmpie
Și ploaia l-a udat cu duioșie
În codru n-a putut nicicând fie rege
Ci a trăit și a murit în a sa lege.

Omul ce n-a trudit în viața sa
Să își câștige pâinea pe tarla
Și care tot mereu s-a bucurat
De soare, aer și de cer curat
Nu a ajuns un om fenomenal,
Ci a trăit și a murit în mod banal.

Lemnul cel bun foarte ușor nu crește
Când vântul bate, copacul se-ntărește
Când cerul e prea sus se-ntinde către el,
Iar dacă e furtună devine de oțel.
De-i soare, frig, zăpadă ori ploaia potopește
Lemnul cel bun în oameni și în copaci sporește.

Căci unde e desișul, pădurea se înalță
Și acolo-s patriarhii care contează-n viață.
Ce stau la sfat cu cerul și stelele pitice
Și ale căror ramuri au multe cicatrice
Căci s-au luptat cu vântul cel crunt al nimicirii.
Aceasta este legea obișnuită a firii.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugăciunile Naturii

Oricare răsărit și-orice apus de soare,
Dar mai cu seamă cele mai pline de splendoare,
Sunt rugăciuni pe care Natura, iar și iară,
Le face dimineața și-n amurgiri de seară...
Așa se roagă zilnic, de mii de ani, mereu,
Precum tot Universul - și-s rugi la Dumnezeu!

Spre cer se-nalță raze, brațe de foc divine -
Blagosloviri mărețe, de sanctitate pline.
Privește-le și uită de-a grijilor rugină,
Și-ai auzi din ele o muzică divină
Care, de-o chemi, coboară cu dulcele-i șuvoi
Și se revarsă-n valuri de pace peste noi...

Putea-vom, drept urmare, ca sufletele noastre
soarbă energia din Soare și din astre.
O primăvară nouă devine orice oră,
Căci peste fiecare coboară-o auroră!
Jur-împrejur, Natura, cu ale ei poteci,
E ca o ființă vie - și-așa se roagă-n veci!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Rondelul curge ca un soare

Curge cu soare peste noi
Și-n valuri dezgolim păcate,
Coapsele vii și sânii goi,
Rebeli țipând... a libertate.

De sâmbătă... până spre joi,
Deși ispitele-și dau coate
Curge cu soare... peste noi
Și-n valuri dezgolim păcate.

Timpul renaște-n amândoi,
Remodelând clipe uitate
Și aducând răcori de ploi,
Pe aripi de complicitate,

Curge cu soare... peste noi.

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Prin pomii din livezi

Retrage-te la timp, când încă știi că poți
Sub soare să reziști.... în mare înoți,
Când încă nu-i târziu pe-alei, -ți zboare pașii,
Când încă-ți mai vorbesc doi ochi, senini, albaștri.

Oprește-te la timp, cât ușa nu-i închisă
Și poți încă zâmbi spre mâna ce-i întinsă,
Când încă mai inspiri parfumul de la floare
Cât încă noaptea lină îți este sărbătoare!

Retrage-te la timp, lumină din lumină,
Cât lume e în jur și nu-ți este străină,
Cât mai lucește încă în fir verde de iarbă
Demult, o amintire ce-ți este foarte dragă!

Retrage-te din vreme și meditează adânc
Ce e prioritar, când umbră e în crâng.
Și câte ploi, adesea, în seară au spălat,
Tot ce a fost îngheț, tot ce a hibernat...

Retrage-te la timp și rău să nu îți pară,
Va înflori în noi o altă primăvară.
Ascunși de ochii lumii prin pomii din livezi
Vom construi palate din ramurile verzi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Soare în decembrie

Admirată și aplaudată
La scenă deschisă
De sărbători
Pufoasă și ușoară
Cu dorința de iarnă lungă
Această zăpadă
Mă cuprinde în brațele ei
Șoptindu-mi în vis
- Când brândușele
Vor râde în soare
Noi ne vom topi împreună
Eu într-un râu
Tu în lacrimile
Celor care te iubesc.
..................................
Deschid ochii
Scutur visul
Brândușele au dispărut
Zăpada s-a făcut nevăzută
Ochii mei te caută
Cu disperare
Îți simt îmbrățișarea caldă
Afară e soare...
Soare în decembrie!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantina Gina Dumitrescu

Legături

Apă, munte, flori
culese cu mână de înger
și arunncate-n vâltoarea vieții,
vapoare, avioane, zbor de lilieci
și de libelule albastre
ce se înaltă-n suflete aurii
care zboară spre infinit
curcubeu, Soare și lacrimă divină
ce curge-n pajiște verde a vieții
stralucind în vîltoarea neânsemnată a Terrei
piatra care poartă energia divină
aruncata-n slavile cerului
pe o ancoră din aur domnesc
ce se ascunde-n puterea Luminii
Soare, Soare, Soare peste tot Soare
apă, apă, apă peste tot apă
și noi cei ce purtăm de toate
din bogățiile cerului
și ale Pământului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Peisaj de primăvară

Un tablou al primăverii
Este-acum întreg pământul.
Anotimpul reînvierii
Își spune din nou cuvântul.

Am văzut cum respiră pământul
În primăvara care-a început.
Am văzut cum mângâie vântul
Tot ce-n natură a renăscut.

Am văzut cum se-mbracă pământul
Cu haină în verde culoare.
Am văzut cum se-acoperă câmpul
Cu grâu semănat pe ogoare.

Am văzut ciocârlia cum lasă pământul
Și-n zbor se avântă spre soare.
Aud cucul că-și strigă cuvântul,
Undeva, departe, în zare.

Am văzut oameni cum lucră pământul,
Cum vitele-i ajută la muncă.
Îmi place că viața-și sporește avântul
În satul din vale și-n luncă.

Am văzut cum primăvara, pământul,
De povara iernii își scutură amarul.
Aud cum își potrivește iar cântul,
La hora din sat lăutarul.

Înregul tablou pictat de primăvară
Pe șevaletul întins al naturii,
Aduce lumină, pentru a câta oară,
În verdele crud al pădurii.

poezie de (12 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Constantin Triță

Spune-mi soare

Spune-mi soare, spune-mi lună,
N-ați văzut pe draga mea,
O aștept de-o săptămână
Rezemat de-un colț de stea.

Trec spre dimineți luceferi
Dar nici ei nu pot a ști,
De-am putea rămâne teferi,
Până-n zori de ne-am iubi.

Spune-mi soare, spune-mi lună,
Unde oare s-o găsesc,
Să o fac a mea stăpână,
Visele -i încălzesc.

Trece gândul, vântul bate,
Ploaia plânge peste noi,
Peste tot ce-i răutate,
Trecem numai amândoi.

Spune-mi lună, spune-mi soare,
Unde-aș mai putea-ncerca,
În grădină sub o floare
Sau în vale la cișmea.

Trece timpul, vine clipa,
Cu-al meu trup să o-nvelesc,
Noaptea când și-ntinde-aripa,
Poate, poate... reușesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vin pe degete de aer

flori
de aer ne-nveșmântă
azi
cu razele de soare
pe când vântul
gingaș cântă
ca flăcăul
pe cărare

în Ardeal începe
viața
răsară din pământ
să îți
scalde dulce fața
și cu flori
și prin cuvânt

vin
pe degete de aer
azi atâtea melodii
ce-mpletesc al umbrei caer
în diverse
simfonii

întreg cerul e aproape
e senin
și-n gingășie
vrând ființa ne-ngroape
în a lui alură vie

peste culmi
și peste dealuri
se vede până departe
vârfurile cu păduri
zugrăvite-n cenușiu
și-n puținele culori
căci de abia
porni pădurea
drumul spre înmugurire
în Ardeal
09-04-2018 gilău pășune

poezie de
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Geografie

Trupeșă deși copil
toată curbe îmbinate,
genele-nchid tremurate
pe desenul tău subtil.
Te- asemui, nebună
cum te văd, cu plinul glob
peste care cade zob
când de soare, când de lună.
Brâu bogat lucind ca pana
cu agate și smaralde -
Malta, Cipru-n ape calde -
mijlocu-ți, Mediterana.
Cârlionții peste salbe
de la tâmple-n râs de soare
când se zbat par călătoare
ghețuri din fiorduri albe.
Iară șoldul, cum ești scundă,
împlinitu-s-a precum
vasele-ocolesc în drum
coasta Africii, rotundă.
Și piciorușele albe se scurg
ca râuri spre sudul sidefat
sub îmbinarea cărora se zbat
eternele timpuri ce curg.

poezie de din Murmurul cuvintelor, Rime grațioase (1971)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vin iubirile...

Vin iubirile ca bruma și se lasă peste toate,
Strălucesc pe-a noastră cale, numai noi nu le vedem,
Căutăm sclipiri de aur chiar de știm că nu se poate
Și ne supărăm degeaba când dorim și nu le-avem!

Vin iubirile ca ploaia cea călduță și de vară
Răcorind smaraldul vieții, însă noi mereu fugim,
Ne e teamă, cred, de ploaie, însă ploaia vieți-i rară,
Ea ar vrea ne cuprindă, însă noi ne-adăpostim!

Vin iubirile ca ziua după nopți de întristare,
Însă noi, fugind de noapte, ziua n-o putem zări,
Ne dorim s-avem de toate, chiar de știm că-s trecătoare
Însă ne dorim prea multe, și n-avem cum le trăi!

Vin iubirile prin iarnă, și prin toamne, și prin veri,
Și prin primăveri cu floare ce se scutură apoi,
Fiecare are-o clipă până-n soare, de prin ieri
Și de n-o primim în suflet nu mai trece pe la noi!

Vin iubirile ca viața, cu un răsărit și-apus
Și ne stau cu drag în cale, poate, poate le-om vedea,
Dar mândria ne orbește, și privim mereu prea sus...
Își iau zborul spre departe... Nu mai vin... nu le chema!

poezie de (15 noiembrie 2015)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

Ne despart pe noi de flori

Nisipul ridicat de vânt
Ne-a astupat din ochi
Și n-am mai văzut
Cât de curând, cât de curând,
Suflarea lui din când în când
Aruncă depărtarea lată,
țină clipă la distanță...
Atâtea depărtări și zări
Azi ne despart pe noi de flori,
Azi sub același cer plăpând
Când ne e soare, când e vânt,
Când e noroiul peste noi,
Când ne mai spală ochii ploi
Și fiecare cu-a lui noapte
Vorbește și se ceartă poate
Și fiecare cu privirea mută
Privește dimineața slută
Însingurată, bând cafea,
Gândindu-se la vremea rea
Ce trebuie să o străbată,
Cu ochii ce nu văd prin ceață.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe palme-vântul

Din privire-ți cad petale
De atâtea amintiri
Toamna când își taie cale
Cu-o mulțime de sclipiri

Ne-a luat pe palme vântul
Toamna când o desfrunzește
Cu ea acoperind pământul
Sufletul de ni-l topește

Și se fac semănături
Și la țară și-n oraș
Tortu-i plin de umpluturi
Cu privirea de ostaș

În jur totu-i colorat
În galben și-n arămiu
Clujul iată azi ne-a dat
Ochi de frunze dar târziu

Nu se văd din magazine
De privești iar pe afară
A frunzelor vii mulțime
Ca o floare legendară

S-a topit parcă viața
Și din pomi și din copaci
Nu-i mai verde astăzi fața
Clujului — îns-acum taci

Căci a toamnei iar veșminte
Peste tot noi le simțim
Și ne apasă gându-n minte
De iarn㠗 ne pregătim 09-11-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Topîrceanu

Balada munților

I

S-au ivit pe rând în soare,
Jos, la capătul potecii,
Turma albă de mioare,
Noatinele și berbecii.

Sunet de tălăngi se-ngână.
Sub poiana din Fruntarii,
Zăbovește-n deal la stână
Baciul Toma cu măgarii.

El se pleacă din cărare
Și tot leagă și dezleagă,
Cumpănește pe samare
O gospodărie-ntreagă:
Maldăr de tărhaturi grele
Cu desagi, căldări și pături,
de-abia pot sta sub ele
Doi măgari voinici alături.

Gata!... Baciul stă pe gânduri,
Peste frunte mâna-și duce.
Se ridică-n două rânduri
Și domol își face cruce.

Apoi cată lung spre creste
Și spre țarcurile goale...
Și convoiul, fără veste,
A pornit încet la vale.

*

Cerul și-a schimbat veșmântul.
Ploaia parcă stă să-nceapă.
Printre brazi coboară vântul
Ca un foșnet lung de apă.
Adâncit în gânduri multe
Baciul stă și nu-și dă seamă
C-a rămas în loc s-asculte...

După el, călcând cu teamă,
Merg tăcuții lui prieteni
Prin sălbatice pripoare,
Pe sub poale verzi de cetini,
Pe potecă fără soare,
Ori străbat în pas alene
Luminișuri fără flori,
Singuratice poiene
Cu mesteceni visători...
Rar trezesc în a lor cale
Câte-o piatră sub copită.
Iar când drumul se prăvale
Jos, la coastă povârnită,
Calcă baciul ca pe gratii
Și-i strunește blând cu gura:
- Cătinel, feciorii tatii,
Ca să n-o pornim de-a dura!...

II

Astfel, turmă după turmă
Pleacă toamna de la stâni,
De rămân pustii în urmă
Munții singuri și bătrâni.

Astăzi ca și-odinioară,
Cât s-afundă-n vreme anii,
Ei văzură cum coboară
Pe cărări de plai ciobanii,
Când pe soare, când pe ploaie,
Vreme multă, fără număr,
Cu căciula lor de oaie
Și cu sarica pe umăr,
A' trecutului vii moaște
Peste care vremea crește, -
Culmea verde mi-i cunoaște,
Stânca sură mi-i iubește...

Iar în urma lor, pe sară,
Astăzi ca și alte dăți,
Lungă liniște coboară
Peste mari singurătăți.

Toamna cu-a ei albă frunte
Și cu galbenii-i conduri
A lăsat argint pe munte
Și rugină pe păduri.

La răspântii crește stogul
De foi moarte de curând.
Strigă-n vale Topologul,
Și-a lui larmă, când și când,
Ca o voce omenească
Până sus pe culmi tresare,
Preajma mută s-o trezească
Din senina ei visare.

Tot mai jos apoi se lasă
Poala norilor pe munte.
Vin din iarna-ntunecoasă
Zile lungi cu ploi mărunte.
Neguri dese-ncep cadă,
Se târăsc în jos pe plai.
Pe păduri se strâng grămadă
Falduri albe de buhai.
Brazii stau în nemișcare,
Printre ramuri ploaia pică, -
Nici o creangă nu tresare,
Nici un zbor de păsărică.
Numai ferigele ude,
Putregaiul și bureții
Își trimit miresme crude
În desimea groasă-a ceții.
Trunchiuri strâmbe, răsturnate
Scorburile și buștenii
Cu-a lor cioturi, pe-nserate
Umplu codrii de vedenii.

Sihla neagră se-nfioară.
Speriat, dintr-un hățiș
Pui sfios de căprioară
A ieșit la luminiș...
Cu blănița zgribulită
Stă și-ascultă nemișcat...
Vremea pare-ncremenită...
Brazii fruntea și-au plecat,
Spăimântați, ca pentru rugă:
Colo-n fundul curmăturii,
Dormitând pe-o buturugă
S-a ivit Muma-Pădurii...
Dar nu-i nimeni -i zărească
Trupul hâd și deșirat,
Fața galbenă de iască,
Nasul – ciot de brad uscat.
Nici nu vede, nici n-aude,
Doar își scutură pe-o mână
Părul ei de vreascuri ude,
Fruntea plină de țărână.
Și cum stă cu ceața-n spate
Istovită lângă trunchi,
Rădăcini și crengi uscate
Îi atârnă pe genunchi.
Negurile-i sug puterea.
Ochii-i nemișcați și suri
Cheamă noaptea și tăcerea
Din adâncuri de păduri...

III

Și se duc pe nesimțite
Nopți pustii și zile reci,
Cum s-adună, putrezite,
Frunze moarte pe poteci.
Colo sus, culcat pe-o rână,
Stă Negoiul mohorât
Cu-a lui negură bătrână
Care-i ține de urât.
Fulgii-ncep apoi cadă.
Firea-și doarme somnul ei
Amorțită sub zăpadă...

Iar târziu, la Sfântu-Andrei,
Când cobori de la povarnă
Printre plopi subțiri și rari,
În senină zi de iarnă
Vezi departe munții mari
Cum își zugrăvesc în soare
Piscuri vinete spre cer,
Povârnișuri sclipitoare,
Brazi împodobiți de ger,
Atârnând ca niște salbe
Pe grumajii lor de stânci,
Peste plaiurile albe
Și prăpăstiile-adânci.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.99- 9.99 lei.
Mihaela Banu

Cât e el de soare

Un mănunchi de raze calde,
Proaspete, rupte din soare,
Coborât-au să se scalde,
Cerșind un strop de răcoare.

Lacul meu adânc, albastru,
Cu luciri ca de oglindă,
Le-a închis ca într-un castru,
Pe veci să nu se desprindă.

Soarele trimise alte
Blânde raze să le cate,
Poate le-o găsi încalte,
Dar sfârșit-au înecate.

Mâniosul, mândrul soare,
Văzând că vlăstarii-i mor,
Stă cuprins de întristare,
Cu obrazul dup-un nor.

Vezi tu, cât e el de soare,
Pârjolind biruitor,
Îi vine de hac, se pare
Și apa dintr-un ulcior!

poezie de din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toate aspiră către soare

O pasăre în colivie
Nu mai poate ca să zboare.
Mai mult moartă decât vie
Nu mai caută spre soare.

O floare fără lumină
Se veștejește și moare.
Nu mai poate să-și revină
Dacă-i lipsită de soare.

O femeie iubitoare
Cu o gloată de copii,
Îi scoate pe toți la soare,
le facă bucurii.

Oricare viețuitoare,
Fie plantă, sau ce-o fi,
Toate-aspiră către soare,
rămână mereu vii.

Tot ce trăiește și crește
Are nevoie de soare.
Dacă soarele lipsește
Nu este continuare.

Cât soarele continuă
încălzească pământul,
Viața e perpetuă,
Cum Dumnezeu ne e Sfântul.

poezie de (ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Când zorii se îmbracă în strălucit de soare...

Când zorii se îmbracă în strălucit de soare...
Pășind cu gingășie pragul străveziu de dimineață
Cu licărit tremurător de stele în roua sclipitoare
Trezind din somnul dulce... păsările călătoare
Apare ziua în măreție și liniștit își făce drum prin ceață...

În culori de curcubeu s-a împodobit natura...
Răspândind parfum curat de crini frumoși și trandafiri
Joacă vesel în miraje prin câmpii și lunci căldura
Legănând cu duioșie... grânele și semănătura
Cu zâmbetul fermecător de soare în scumpe clipe de amintiri...

Au înflorit pe străzi și prin grădini salcâmii...
Vibrând văzduhul rece în mireasma florilor de mai
Legănându-și blând podoaba albă în zumzetul albinii
În mirosul proaspăt și așa de atrăgător al pâinii
Și în cântecul de dor ce se aude undeva... cântat la nai...

Ești binevenit... scump anotimp de primăvară...
Cu Soare veșnic și triluri gingașe de ciocârlii
E atâta bucurie în sat căci este zi de Paști în țară
Cu cer albastru și senin în cântece de sărbătoare
În adieri de raze calde cu gângurit de prunci și de copii...

Din taina vremurilor... o lumină s-a aprins...
Ce a strălucit din infinit... la Golgota în nemurire
În dimineața învierii... din slăvi cerești de nedescris...
Cu dragostea iubirii Tale omenirea toată ai cuprins
La pieptul Tău Isuse scump... cu atâta duioșie și iubire...

Hristos a înviat!... Trăiește El, Cel răstignit...
Răsună prin răstimp de ani... ecoul veșniciei...
Pe crucea Golgotei minunea cea mai mare s-a împlinit
Căci cu mireasma jertfei Sale pământul întreg a împodobit
Îmbrățișând pe om în tainele adânci a dragostei și a bucuriei...

Hristos e viu!... Numai în El este viață deplină...
Și nicicând strălucirea învierii Lui nu se va stinge...
Și totuș... El, Cel Preafrumos s-a coborât și la mine
El în ochi m-a privit... mi-a zâmbit cu o blândețe sublimă...
Și eu am simțit cum o lacrimă caldă încet pe obraz se prelinge...

poezie de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Primăvară

Un aer călduț, parfumat
Sub cerul de-un pal ivoriu,
În vale pârâul umflat
aleargă sălbatic și viu.

În zori m-a trezit sărutarea
trimisă pe-o rază de soare;
Lumina-neca depărtarea -
tot răul murise-n uitare.

Veni pe aripa de vânt
O veste frumoasă din cer.
Și-acuma bătrânul pământ
Își lasă cojocul de ger.

E vestea ce-o murmură seara
zefirul. Pădurea o știe;
Sosește de-acum Primăvara,
bucure lumea pustie.

Prin dealuri sarace, se-aude
un zvon care creste mereu.
Il spun a pârâului unde
Il cânta tot sufletul meu.

O floare albastra si cruda
se-nalta sfioasa spre soare
si cata la loc să se-ascunda
de firea zapezii ce moare.

Tu soare, trimite lumina
în raze bogate spre noi
si fă rasara-n gradina
frunzisul, pe arborii goi.

poezie clasică de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valer Popean

Destin de frunză

Mă simt ca un mugur pe-o cioată de fag
Din ziua ce vine îmi sorb energii,
Răpusă de frig în al nopților prag
Natura renaște scăpând de urgii,

Prin picuri de ploaie pierduți printre crengi
fiu clorofilă întregii păduri,
Renasc către soare-n armate întregi
Și sunt tot un verde trecut prin arsuri,

Mă simt ca o frunză pe-o cioată spre cer
Și care la toamnă va umple cărări,
Sortită drept hrană-ntr-un lanț efemer
Mă bucur de soare și ploaie în zări,

De-abia răsărită-n pădurea din deal
Copacul renaște prin frunzele mii,
Redau libertate pe-un larg areal
Și-n verde, tăcută îmbrac galaxii,

Renasc în copac și-n deplină uitare
La toamnă, răpusă de vântul nebun,
Din frunza cea verde hrănită de soare
Voi umple cărarea când stelele-apun.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

Peste care?...

Peste care zi din viață, te-am găsit și admirat
Pe ce față și prefață, cartea, rost și-a terminat?
Am citit-o prea în grabă, foile s-au petrecut
O poveste, colț de viață, ne-a plăcut și ne-a durut!

Peste care colț de iarbă, te-am iubit într-un amurg
O durea ca niciodată, brațele care se scurg
Peste mine, peste tine, peste verde lipicios
Frământări aproape line, scurse de sus până jos?

Peste care amintire, te-așez, te păstrez,
Peste care amăgire, peste care dulce crez?
Peste care gând în șoaptă, te-alung sau te chem
Peste care zi din viață, ai împrăștiat blestem?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook