Traversând un timp amar şi o distanţă amară

Neştiută de tine, păşesc pe ţărmul înnegurat şi rece.
Palele de vânt tăioase, volbura saramurii muşcătoare
Ar putea-îngheţa, opri sau priponi valurile războinice,
Dar tu nu poţi şti, o, inima mea mereu neştiutoare,
Că eu căutam, reflectate-n albastrul profunzimilor marine
Al acestei mări, câteva irizări din acei ochi dragi mie;
Credeam că valurile-mi vor cânta, vesel, despre tine,
Dar iată tot ce privirea mea flămândă poate-acum descrie:

I

Departe, pe mare,-o velă se-aţine
În bătaia unui proaspăt vânt,
Înclinându-se-n faţa furtunii care vine
Şi care la orizont îşi ia acum avânt,

II

Planând ca o pasăre-împinsă de rafale
Spre valurile saline cu spumă spulberată,
Cu creastă-naltă, zveltă şi învoaltă.
Bruma şi chiciura atârnă reci cristale

III

Pe pânze, pe vergă şi pe catarg,
Până când sclipind ca o nestemată
Nava se pierde dincolo de far, în larg,
Scăpătând sub geana zării, înclinată.

IV

Pierdută privirii mele gânditoare,
Nu-mi mai rămâne nimic mie,
În afară de nopţile care vin, amare,
Şi marea-învolburată şi pustie.

poezie de Emily Pauline Johnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nava vieţii

Nava vieţii, nava vieţii
Mi s-a frânt.
Am avut catarg prea tânăr,
A fost vânt -
Nu-mi zâmbeşte de departe
Nici un far,
Vânturile tot mai aspre-mi par.
Şi răcneşte marea vieţii,
Valurile mii...
Dimineaţă a credinţii
Nu mai vii?...

poezie celebră de Emil Isac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava?

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

În amiezile-însorite, umăr lângă umăr, este plăcut foarte
Să păşeşti pe puntea unde cerul de mare se desparte;
Sau, pierdut în gânduri, să priveşti cum în urmă
Siajul se lăţeşte-n depărtare-albit de spumă.

În nopţi grozave, când oceanul îşi sfâşie mânios veşmântul,
Ce lucru mândru e să lupţi cu valurile şi cu vântul!
Sus, la gabie, pe catargul care se-încovoaie sub sălbatice rafale
Marinarul trăieşte-o altă viaţă, înfruntând zeci de furtuni în cale.

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

NB. Primul vers a fost, probabil, inspirat de sonetul lui William Wordsworth, " Unde-i ţinutul spre care trebuie
să se-îndrepte-acea navă?''

poezie de Arthur Hugh Clough,1819-1861, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru totdeauna

Mă voi închina la tronul Tău
Şi îţi voi cânta cântecul meu de iubire
Voi cânta cu inima
Pentru Tine, Tatăl şi Regele meu
În fiecare zi voi trăi
Pentru a Te face să zâmbeşti
Şi când, în sfârşit, ne vom întâlni
Va fi pentru totdeauna
Şi, o, cât de larg Îţi vei deschide braţele
Când voi avea nevoie de dragostea Ta
Şi cât de departe vei călători pentru mine
De mă voi pierde vreodată
Şi mi-ai spus că tot ce simţi pentru mine
Este iubirea nemuritoare
Pe care mi-ai arătat-o prin cruce
Mă voi închina Ţie, Dumnezeul meu
Mă voi închina Ţie, Dumnezeul meu
Te iubesc
Te iubesc
Mereu voi cânta
Mereu voi fi cu Tine
Voi fi cu Tine.

cântec interpretat de Hillsong
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă pe ocean, pe val

O viaţă pe ocean, pe val,
O casă legănată pe-abisul de sidef,
Unde apa se-înalţă şi recade muzical,
Iar vânturile o ţin tot într-un chef!

Şoim în colivie, mai am doar un dor mare
Pe acest ţărm gri, acelaşi mereu, mereu:
Redaţi-mi gustul şi sarea mării sclipind în soare,
Pulberea stropilor, pasărea furtunii în plonjeu!

Pe punte iarăşi, stăpân pe mare şi pe vânt,
Pe velierul meu mai iute decât toate:
Sus pânzele! Adio, adio, tu, pământ!
Negurile rămân în pupa, undeva departe.

În spuma albă ne-înfigem cu-întreg curajul,
Albatroşi eliberaţi, spre geana zării –
Asemeni lor, ne vom găsi sălaşul
În singurătăţile din largul mării.

Pământul este demult pierdut vederii,
Norii au început deja să se încrunte;
Dar, cu nava zdravănă şi bravi coechipierii,
Noi spunem, să vină furtuna să ne-înfrunte!

Cântecul din inima noastră trebuie să fie,
Când vântul şi-apele aiurează sub cerul de cleştar,
O casă pe mare, unde imense talazuri bântuie!
O viaţă pe ocean, pe val!

poezie de Epes Sargent, 1813–1880, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răvaşul

înzăpezit în drum spre casa
ce a fost odată a noastră
îţi scriu iubito
pe un strop de cer
pe lacul întunecat plutesc nuferi
albi nuferi
trup crud, parfum nud
ştii, nuferii se închid în apus
la umbra munţilor bătrâni
dincolo de ziduri este marea
curg leneşe valuri, se scurg pe nisip
murmur prelung, îngeresc
vin valuri, cad valuri pe stânci
ninge cu alba spumă
se înfige apa în pietre
renasc într-o vale
visând hipnotic o mare
sunt scoică pierdută în mare
în larg a rămas chemarea unui pescăruş
ce visa să plutească în zare
deasupra cerul larg, albastrul pur ireal
vino iubito
eu plec pe aripi de vânt
răscolind anotimpuri
să-ţi aduc iubito praf de stele, dintr-o mare
privirea alunecă pe ape
respir iubiri printre rânduri
semănând cuvinte crescând
cu marea mai aproape de tine

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără ecou

Cuvintele mele nu te dor,
Alunecă pe langa tine
Ca umbrele nopţii,
Ca valurile reci
Ale unui râu de munte.

Cuvintele mele
Sunt stele căzătoare
Pe cerul întunecat
Al sufletului tău
Care n-aude, nu vede.

Oare ce pot sa-ti scriu
Sa-ti apleci privirea
Asupra versului meu,
Care incearca
Cu gingasia unui arcus
De vioara
Sa-ti atinga inima?

Nu voi reusi niciodată.
Te vezi în oglinda doar pe tine
Semizeu......
Amăgit de o lume trecatoare
Unde nici macar iubirea
Nu e veşnica
Iar vorbele-s purtate
În ramuri de vant
Fără ecou.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina zilei

Mi-e dor de tine, mare, de valurile largi,
De soarele năvalnic pe care îl îmbraci,
În lungi sclipiri pe ape ce unduie uşor,
Acoperindu-mi pasul în vreme trecător...

Castele de nisip mi-am făurit ades,
Dorind vieţii mele să-i pot a da un sens.
Corăbiile albe imi apăreau în vis,
Ducându-mă departe spre orizont deschis.

Cu albatroşi în zare, cu perle din ocean,
Zburam fără de grijă, trecând din an în an.
Acum în vântul rece aştept cu nostalgie,
Lumina unei zile, prietenă să-mi fie...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturia de credinţă a unui marinar

Cât voi mai naviga pe marea care-n valuri mari zvâcneşte
Credinţa mea nu se va micşora, o, Doamne, ci va creşte;
Cât deasupra capului se rotesc stelele, cereşti rubine,
Oştiri strălucitoare, eu îmi voi aminti mereu de Tine.

Am văzut o zi oameni vii, cu inimă generoasă şi suflet mare,
Şi-a doua zi s-au dus, fără împărtăşanie sau binecuvântare,
În locul nevăzut, unde vom merge toţi când clipa-aceea vine –
Iar, Doamne, bunătatea şi toate darurile tale le ştiu bine...

Necredincios par celor care nu mă ştiu, nu-mi cunosc miezul,
Ei nu văd cum în fiecare seară eu spun Crezul
În vâltoarea mareei care se avântă galopând spre zare,
Spre vestul nesfârşit unde seara soarele se prăbuşeşte-n mare;

Mă gândesc în orele de veghe, în carturile lungi de noapte,
La acele lucruri care nu pot fi vândute, nici cumpărate,
Lucruri nepreţuite, rare; nu iau în deşert sus pe catarg
Atotputernicia Ta, când valurile pe punte violent se sparg:

Rugăciunea şi credinţa marinarilor nu scad, ci mereu cresc,
Doamne, Dumnezeul meu, atât cât navele pe mări plutesc.

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul voiaj

Într-o bună zi,-n amurg, la mareea joasă
Voi mola parâmele şi voi pleca departe.

Nu voi răspunde la salutul prietenilor mei,
Plutind pe apa care de-aceste cheiuri mă desparte;
Cu stelele prinse-n catifeaua serii la catarg, cercei,
Mă voi evapora-n noaptea care peste zi se-abate
Când glasuri cheamă, iar valurilor li-i dor de-acasă.
Într-o bună zi,-n amurg, la mareea joasă
Voi mola parâmele şi voi pleca departe.

Prin ceţuri violete urmând umbrosul drum în toate cele
Pe valul la reflux al unei Mări Necunoscute, dar străvechi,
Voi avea tovarăşi, pânza larg desfăşurată-a unei vele
Şi resaca-n bătaie sacadată depănând istorii vechi
Despre-un singuratic călător, navigând în depărtări
Spre Insulele Fermecate unde-ancorate se văd în patru zări
Navele-acelor care-au pornit, în trecutul astăzi mut,
Pe Mări Necunoscute spre ţărmul nevăzut.

Celor puţini care m-au zărit plecând departe
Le va lipsi nava mea din rada-aceea foarte:
Unii c-au ancorat lângă mine vor fi spus,
Alţii, inimi calde, care m-au iubit nespus,
În tăcere tristă-or lăcrima că lângă ei azi nu-s.
Dar eu, care la adăpost velele-mi voi fi strâns
La loc uscat, ferit de vânt şi ploi, de lacrimi şi de plâns,
Voi fi-întâmpinat de cei care-au navigat, în trecutul astăzi mut,
Pe Mări Necunoscute spre ţărmul nevăzut.

poezie de Lizzie Clark Hardy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre de lumină

Vânt şi ploaie rece, gânduri sprijinite
Pe a mâinii umbră, rece-acum şi ea,
Ochi din care scapă goale, umilite,
Umbre de lumină peste o podea.

Lacrimile ploii se lungesc pe geamuri
Şi se-ntind spre margini, parcă ireal,
Lasă loc privirii să se-aştearnă-n ramuri
Goale, reci şi ude-n timpul agonal.

A-ngheţat privirea şi coboară-n iarba
Care-şi culcă vârfuri galbene, sub vânt,
Spre piticii care îşi apleacă barba
C-o figură tristă, fără un cuvânt.

Printre norii negri, nu-i rost să pătrunză
Raze de lumină... soarele... un pic,
Pe o bancă veche s-a lipit o frunză,
Singură în moarte, aşteaptând... nimic.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutându-mă

Căutând în tine un drum spre mine,
Căutând în tine un drum spre tine,
Căutând în tine un loc unde să-mi odihnesc sufletul,
Căutând în tine locul unde este sufletul tău,
Căutând în tine ochii mei,
Căutând în tine ochii tăi
Mă căutam pe mine în tine,
Te căutam pe tine în tine,
Căutam în tine un vis al meu pe care să-l visăm,
Căutam în tine un vis al tău pe care să-l visăm,
Căutam în tine primăvara mea,
Căutam în tine primăvara ta.
Căutând în tine drumul spre mine,
Căutând în tine drumul spre tine,
M-am rătăcit şi s-a întamplat ceva,
Nu ştiu ce s-a întâmplat,
Dar sufletul tău s-a închis.
Şi am rămas afară căutându-mă...

poezie de Victor Rechiţian
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezicere

V-om trece... şi eu şi tu...
V-om trece ca un vânt
Un vânt, de toamnă, rece
Ce viaţa o să ne-o sece
Spre moarte dându-ne avânt.

V-om sta in lumea noastră sumbră
Lângă nepoţi, lângă copii
Afară va fi ploaie de vară
Iar tu citindu-le din cărţi, spre seară
Despre fantome si stihii.

De nicăieri, câte-o problemă,
Ne va mai pune la încercare
Dar v-om fi trecuţi prin toate cele
Prin toate vremurile grele
Şi-n viaţa noastră va fi soare.

Impreuna iubito o să fim
Până natura îşi va pierde coloritul
Pierzându-se in nopţile de vară
Când stele vor incepe sa piară,
Atunci iubito, ne va fi sfârşitul.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angst II (epilog)

de ce eşti vas când ancora te doare
şi nu poţi trece de povara ei?
de ce nu poţi muşca din remuşcare
sau bea din lacrimi când nu poţi să bei?
de ce atâtea voci îţi şterg bătaia
să nu poţi spune dacă eşti sau nu?
de ce nu-mi plângi păcatul când şi ploaia
adoarme-n tine când adormi şi tu?
de ce nu zbori cu gândul printre frunze
ce-n clătinări de vânt se răscolesc?
de ce nu poţi ieşi din neagre pânze
chiar de îţi spun acum că te iubesc?
sunt întrebări destule şi confuze
şi multe patimi ce-au rămas pe buze...

poezie de Ionuţ Popa (18 octombrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşii

păşesc rătăcind pe nisip
paşi mă dor
să tac, să spun ceva
o vorbă, un cuvânt
vorba se pierde în vânt
ascult un val
nu, nu...
sunt doi pescăruşii
pescăruşi albi şi puri
nuferi ai mării
aproape de val
apoi sus-sus
plutesc peste nemărginiri
petele albe pe cer
dincolo de văzduhul efemer
păşesc în timp
şi plec înainte
dincolo de cuvinte
un zbor etern pe ţărmul unei mări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre un far din Antibes

Furtuna luminii-n asfinţit, dogorâtoare, străluceşte
Între două maluri de nori, deasupra evaporaţiei saline
O lampă galbenă pe dantela dintre cer şi apele marine
Pâlpâie singuratică pe promontoriul care-n aur se topeşte:

Prietena Pescarului când noaptea prinde-n al ei cleşte
Locurile unde se-ascund sub jocurile valurilor cristaline
Recifi înşelători, între-ale căror zâmbete divine
Moartea aşteaptă flămândă cu ochi reci de peşte.

Amurgul te cunoaşte demult, eşti luceafărul de seară,
Ţi-a văzut flacăra de unic locotenet domnesc al acestor ape;
Când furtuna urlă până hăt departe peste dealuri, ca o fiară,
Iar marinarul caută-un refugiu, lumina ta se-apropie să-l scape,

De dincolo de talazuri, din beznă sclipind clară.
În far un om veghează-alt om în noaptea vieţii de-atâtea ori amară.

poezie de Mathilde Blind, 1842-1896, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu pene de corb

Aşezat de timpuriu pe o bancă pustie, lângă un copac opac
Îşi ridică privirea spre firmamentul întunecat şi rece
Ca moartea de rece
Trist zăreşte şi priveşte în ochi un corb care cânta,
Cam afon corbul, destul de afon
Iar el abia mai respira, ca de teamă
Foşnete se-auzeau, penele toate-i cădeau
Oglinda unui suflet pur reflectă un orb
Degeaba e colorat fastuos totul în jur
E un moment de iarnă uitată
Gândurile-l ard şi-l bat ca un bici peste faţă
Timpul fuge, el e pierdut, pierde tot ce-a avut
Pierde trăirile grele, universul, flăcările nestinse
Pierde până şi ultima suflare...

poezie de Roberto Kuzmanovic din Manuscris de poezii (2014)
Adăugat de Roberto Kuzmanovic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sparge-te, sparge-te, sparge-te

Sparge-te, sparge-te, sparge-te
De pietre gri şi reci o, mare, care tot pleci şi tot revii!
Iar eu aş vrea ca limba mea să poată murmura
Toate gândurile care îmi răsar acum în minte, vii.

O, e-atât de bine pentru băiatul pescarului
Care chiuie jucându-se cu surioara lui!
O, e-atât bine pentru marinarul cel tânăr
Care cântă-înălţând velele-n bătaia vântului.

Nave maiestuoase se petrec mereu, mereu,
Spre raiul lor de dincolo de zare;
Da, vai de-atingerea mâinii de departe
Şi de sunetul vocii care niciodată nu dispare.

Sparge-te, sparge-te, sparge-te
La picioarele stâncilor tale negre, o, mare!
Dar farmecul zilei care a murit
Nu-mi va mai dărui pierduta sărbătoare.

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânze pe catarg

când inima în piept se zbate larg
şi soarele pe cer e umbră lungă
ridic a tale pânze pe catarg
ca nici un vânt să nu ne mai ajungă

şi să plutim în doi prin mari adânci
şi hăul universurilor noastre
acolo unde nu-s gheţari şi stânci
şi unde plâng doar florile albastre...

să ancorăm în porturi de granit
în nopţi cu claritate carnivoră
şi iar să ne iubim la infinit
şi valuri albe spumege la proră...

poezie de Iurie Osoianu (26 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi cenuşie

Zi cenuşie, niciun pescăruş pe mare
Perdea de ceaţă trasă peste soare.
Cordajul zbârnâie, velele în vânt se-înfoaie,
Puntea-i măturată de rafalele de ploaie,

Valurile lovesc tare-n chilă, ca turbate,
Şi nava în tangaj amplu şi-n ruliu se zbate,
Dar marinarii scot chiote-n pâcla deasă
Şi veseli cântă, deloc nu le pasă

De scrâşnetul furtunii,-n bordul de sub vânt,
Sau de sălbăticia mării-n gri veşmânt.

poezie de Ruby Archer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flotila de baleniere

În urale, balenierele-au părăsit portul
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare –
Şi lumea se-ngrămădea pe cheu şi saluta
Flotila care se avânta într-o aventură uimitoare.

Pentru că erau acolo PORUMBIŢA şi GÂND BUN
(O, vântul dinspre ţărm bătea spre mare!)
Şi POLLY DIN SLEIGHTS cu velele ei noi;
Eu doar spre MARY JANE priveam în acea zi de sărbătoare!
O, căpitanul Thwaites de pe MARY JANE,
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare,
A ieşit de-atâtea ori cu nava lui în larg,
Era omul care onora orice provocare.

Erau acolo Jack din Grosmont şi Tom din Staith,
(O, vântul dinspre ţărm cum mai bătea spre mare!)
Jim din Hayburn, Wyke cel Arătos – şi mai era
Robin Hood Will, flăcăul meu făr-asemănare.

Willy-al meu m-a sărutat în faţa tuturor
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare;
Willy-al meu a urcat ultimul la bord
Şi şi-a fluturat bereta spre mine la plecare.

Şi astfel au plecat din port, lăsând uscatu-n urmă,
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare;
Deja vedeam parcă gheaţa sub etrava navei lor
Şi sloiurile-n derivă prin frigul nopţilor polare.

Treceau luni de zile şi soseau alte şi-alte luni de zile,
Şi vântul dinspre ţărm bătea spre mare;
Şi de multe ori mama-n nopţile furtunoase
Plângea cu mine – curgeau lacrimi, multe şi amare.

Dar când, în septembrie,-a urcat pe cer luna plină,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat,
Flotila balenierelor noastre – fericită sărbătoare –
S-a întors acasă din mările nordului îngheţat.

Oamenii s-au strâns pe cheu şi le-au întâmpinat,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat;
De la orologiul primăriei şi până la farul de pe dig
O mulţime de popor aplauda neîncetat.

Le-am văzut din vârful scărilor vechii catedrale
Când vântul dinspre mare bătea către uscat
Şi valurile dansau vesel sub bompresurile lor,
Şi-n bordul de sub vânt fulguia talazul înspumat.

Le-am văzut de lângă scările vechii catedrale
Când vântul dinspre mare bătea către uscat;
Şi nava din fruntea flotilei noastre de baleniere
Tocmai dubla farul*, cu pavoazul cel mare ridicat.

O, erau acolo PORUMBIŢA şi GÂND BUN!
(Vântul dinspre mare bătea încă spre uscat ),
Se vedeau, roşii, velele lui POLLY DIN SLEIGHTS –
Şi întregul echipaj era pe punte adunat.

Încet-încet toate-au depăşit farul de intrare,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat –
Şi, la dane acostate, şi-au găsit odihna-n port,
Lungul lor voiaj odată terminat.

Dar unde, vai, unde-i oare MARY JANE,
Vântul bătea dinspre mare spre uscat!
Mulţi, îşi strângeau acum iubita-n braţe...
Pe mine iubitul de când nu m-a-mbrăţişat?

Of, spuneţi-mi unde-i MARY JANE,
Acum, iată, vântul bate dinspre mare spre uscat!
"Mary Jane cu întregul echipaj
În largul oceanului s-a scufundat!"

Duceţi-mă acasă la scumpa mea mamă,
Deşi vântul bate dinspre mare spre uscat;
Niciun talaz nu-mi va lovi iubitul,
Făr-a se izbi întâi de sufletu-mi înfrigurat!

Duceţi-mă acasă, căci de astăzi nu-mi mai pasă
Dacă vântul bate dinspre mare spre uscat;
Willy-al meu zace în abisurile morţii,
Dar inima lui bate în pieptul meu ca altădat'.

* A dubla farul – nava, în marşul ei, ajungând la travers de far (farul aflându-se într-o direcţie perpendiculară pe axa longitudinală a navei).

poezie de Arthur J. Munby, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!