Lumina zilei
Mi-e dor de tine, mare, de valurile largi,
De soarele năvalnic pe care îl îmbraci,
În lungi sclipiri pe ape ce unduie ușor,
Acoperindu-mi pasul în vreme trecător...
Castele de nisip mi-am făurit ades,
Dorind vieții mele să-i pot a da un sens.
Corăbiile albe imi apăreau în vis,
Ducându-mă departe spre orizont deschis.
Cu albatroși în zare, cu perle din ocean,
Zburam fără de grijă, trecând din an în an.
Acum în vântul rece aștept cu nostalgie,
Lumina unei zile, prietenă să-mi fie...
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.