Poem cu pene de corb

Aşezat de timpuriu pe o bancă pustie, lângă un copac opac
Îşi ridică privirea spre firmamentul întunecat şi rece
Ca moartea de rece
Trist zăreşte şi priveşte în ochi un corb care cânta,
Cam afon corbul, destul de afon
Iar el abia mai respira, ca de teamă
Foşnete se-auzeau, penele toate-i cădeau
Oglinda unui suflet pur reflectă un orb
Degeaba e colorat fastuos totul în jur
E un moment de iarnă uitată
Gândurile-l ard şi-l bat ca un bici peste faţă
Timpul fuge, el e pierdut, pierde tot ce-a avut
Pierde trăirile grele, universul, flăcările nestinse
Pierde până şi ultima suflare...

poezie de Roberto Kuzmanovic din Manuscris de poezii (2014)
Adăugat de Roberto Kuzmanovic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care-şi pierde averea, pierde mult; cel care pierde un prieten, pierde şi mai mult; dar cel care-şi pierde curajul, pierde totul.

citat clasic din Miguel de Cervantes
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O artă

Arta de-a pierde se'nvaţă zi de zi.
Sunt lucruri create spre'a se pierde –
Iar pierderea devine un fel de'a fi.

Învaţă sa pierzi mereu ceva: aci –
O cheie, colo – ore'n frunză verde.
Arta de'a pierde se'nvaţă zi de zi.

Învaţă pe'îndelete arta de'a irosi
Locuri, nume, orice se poate pierde,
Căci nu'i nici un dezastru, se poate' încă trăi.

Am pierdut ceasul mamei. Se prăbuşi
Ultima casă din trei câte'am avut.
Arta de'a pierde se'nvaţă zi de zi.

Am pierdut (ca în tablouri de Dali),
Două oraşe, două fluvii şi un ţinut.
Dar nu'i nici un dezastru, se poate'încă trăi.

– Chiar pierzându-te pe tine ( vocea ta,
Un gest iubit), eu voi trăi – şi n-o ascund.
Arta de'a pierde se'nvaţă zi de zi
Iar pierderea (notează asta!) devine un fel de'a fi.

poezie de Elizabeth Bishop  din Geografie III, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acela care pierde bani, pierde destul de mult. Acela care pierde un prieten, pierde mult mai mult. Acela care îşi pierde credinţa, pierde tot.

citat din Eleanor Roosevelt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui pierde vară

I s-a spus că-i „pierde vară”,
Vorbă încă din vechi timpuri
Dar el, văd că bunăoară,
Pierde şi-alte anotimpuri.

epigramă de Petre Gigea-Gorun din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când totul se pierde

Ceasul nu s-a oprit dar orele
nu se mai văd marcate
pe cadranul timpului
ce stă pe loc, în contemplare.

Perspectiva nu s-a pierdut
dar obiectele nu se mai văd
delimitate pe întinderea pură
a spaţiului - cel fără de nume.

Viaţa nu s-a sfârşit dar moartea
nu se mai vede la orizont
în aşteptarea fiinţei ce se revolta
cândva, undeva, în ţara uitării...

Totul este la locul său ca altădată
deşi totul nu mai înseamnă nimic
când se pierde în spaţiul fără de timp,
în timpul fără de spaţiu...

poezie de Elena Liliana Popescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi cu moartea joc o carte

Azi cu moartea joc o carte,
Miză pun a mea viaţă,
De ea pierde eu am parte
De un mai lung fir de aţă.

De voi pierde nu îmi pasă,
Viaţa mea s-a dus de mult,
Le fac lacrimilor casă
Într-un suflet plin de tumult.

Moartea-i principesa nopţii,
Ea decide când şi cum,
Va închide cursul vieţii,
Peste ani sau chiar acum!

poezie de Razvan Isac (12 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi pierde banii - e rău. Poţi pierde un prieten - e şi mai rău. Dacă ţi-ai pierdut curajul – ai pierdut aproape totul.

citat clasic din John Gay
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

A avea curaj este deosebit de important. Poţi pierde banii - e rău. Poţi pierde un prieten - e şi mai rău. Dar dacă ţi-ai pierdut curajul - ai pierdut aproape totul.

citat clasic din Winston Churchill
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vorbele tac

Când vorbele tac
un suflet se naşte
şi iubirea inundă
trăirile minţii.

Trăirile minţii
să treci te învaţă,
prin labirintul vieţii,
când vorbele tac.

Când vorbele tac
iubirea te prinde
cu mii de cuvinte-n
trăirile minţii.

Trăirile minţii
îţi zbuciumă timpul,
biet singuratic,
când vorbele tac.

Când vorbele tac
în gând se-nfiripă,
cu greu stăpânite,
trăirile minţii.

Trăirile minţii
în vise se schimbă,
la apusul cel dulce,
când vorbele tac.

Când vorbele tac
un suflet se pierde
lăsând în restrişte
trăirile minţii.

poezie de Silviu Crăciunaş (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

te ţin în palmă ca pe o scânteie
ce abia mai poate să mocnească
de parcă ai fi ultima femeie
care-ar putea în ochi să mă privească,

eşti ultima... şi secetă şi ploaie,
eşti ultimul sărut venit din munţi,
mi te aştept în ultima odaie
pe care-am dat şi ultimii mărunţi,

eu multumesc spre cer că tu exişti,
mi-ai presărat în inimă fiori,
am pariat mereu pe doi ochi trişti
şi am pierdut... de tot atâtea ori,

pe când iubeşti de parcă eşti în transă
pierdut total în infinitul verde
viaţa îţi dă de obicei o şansă,
o şansă ce de obicei... se pierde,

am apucat un timp umil... perfid...
azi zânele sunt babe cotoroanţe,
m-am aşezat definitiv la zid,
când vrei apeşi... sunt ultimele gloanţe...

mă poticnesc... aproape e să cad...
sunt tunetul ce fulgeră: MAI STAI!!!
eşti raiul meu ce-o să mă ducă-n iad
sau iadul meu... ce-o să mă ducă-n rai...

poezie de Sorin Dumitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine crede că nu are nimic de pierdut, pierde uşor tot ce-a avut.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la...

Se ascute dor, săgetător, de fiecare lipsă, cât de rară,
Tăind felii în orice raţiune
Ce-şi pierde firu' a nu ştiu câta oară
Până la, până la boală, afecţiune.

Îşi uită gândul, singur, corp de el,
Sau nici nu vrea, n-ar vrea să-ţi ştie
Plecat... pleacă şi el ca să te caute fidel
Până la, până la să te aibă, o veşnicie.

Se dă până şi timpul, totul, pe-o secundă,
Se pierde, să se piardă învaţă
De nu-ţi simte tic-tacul puls, s-ascundă
Până la, până la a nu mai exista... doar ţie dat, pe viaţă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temerile unei pietricele de praf de stele

Mi-e teamă că ne vom pierde,
printre mii de semnale şi unde,
explorând atâtea planete şi stele,
miliarde pietricele minuscule.

Mi-e teamă că Universul
e aproximativ infinit
că-n ecuaţia iluziei
nu e nimic greşit.

Mi-e teamă că ne vom pierde
în iubiri terestre.
Mi-e teamă că ne vom aprinde
în lumini interstelare.

Mi-e teamă de teama din noi,
în cele din urmă stim amândoi,
cât de firave sunt două pietricele,
iluzii din particule de praf de stele.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bocet pentru timpul pierdut

Azi nu plâng tată, nu plâng mamă,
Nu plâng nimic din ce-am avut,
Strivit mi-e sufletul de teamă,
Şi azi bocesc un timp pierdut...

De păr îmi smulg un smoc firav,
În carne unghiile-mi înfig,
Mă face deznădejdea sclav,
Şi mă-nchircesc ca un covrig...

Ca lupu' urlu-n noaptea rece,
Mi-s albe buzele ca varul,
Şi deznădejdea mă petrece,
Al nebuniei simt hotarul...

Cohorta lacrimilor roade,
Făgaşe-adânci pe-al meu obraz,
Spre cer ridic priviri năroade,
Şi pumnii strânşi sunt a necaz...

Obida toată-i ghem în mine,
Nu c-am trăit un timp hoinar,
Ci pentru că pricep prea bine,
Că îmi e bocetu-n zadar...

Bezmeticit, îmi ies din fire,
Căci ştiu c-a omenirii turmă,
Ce pierde timpul în neştire,
Zadarnic va bocii, la urmă...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Finalul toamnei

Era dimineaţă întreaga zi
Îmi imaginam ce spune poetul
Într-o limbă pe care mi-aş fi dorit s-o cunosc mult mai bine
Dar înaintea mea nu era mai nimic
Privind albul aşternut afară de pe geam

Cerul întunecat ne apăsa
Spre finalul frunzelor libere în adieri răcoroase
Acum prinse în gheaţă
Totul luneca spre alb, îngheţ şi întuneric
O dimineaţă ce aşteptam să se transforme în lumină
Dar rămâneam prinsă în starea de somnolenţă

O pătură albă şi rece
S-a întins peste acoperişurile zărite pe geam
Moment în care timpul îngheaţă
Şi trăirile mele pentru o vreme
Nu se mai aud decât ţipetele pescăruşilor
Şi ei au părăsit marea
La care nimeni acum nu mai visează

poezie de Ana Drobot
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf (pe piatra unui pierde vară)

N-a ştiut ce-i treaba
Nici ce-nseamn-un ţel;
A trăit degeaba
Şi-a murit la fel.

epitaf epigramatic de Vasile Vorobeţ din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traversând un timp amar şi o distanţă amară

Neştiută de tine, păşesc pe ţărmul înnegurat şi rece.
Palele de vânt tăioase, volbura saramurii muşcătoare
Ar putea-îngheţa, opri sau priponi valurile războinice,
Dar tu nu poţi şti, o, inima mea mereu neştiutoare,
Că eu căutam, reflectate-n albastrul profunzimilor marine
Al acestei mări, câteva irizări din acei ochi dragi mie;
Credeam că valurile-mi vor cânta, vesel, despre tine,
Dar iată tot ce privirea mea flămândă poate-acum descrie:

I

Departe, pe mare,-o velă se-aţine
În bătaia unui proaspăt vânt,
Înclinându-se-n faţa furtunii care vine
Şi care la orizont îşi ia acum avânt,

II

Planând ca o pasăre-împinsă de rafale
Spre valurile saline cu spumă spulberată,
Cu creastă-naltă, zveltă şi învoaltă.
Bruma şi chiciura atârnă reci cristale

III

Pe pânze, pe vergă şi pe catarg,
Până când sclipind ca o nestemată
Nava se pierde dincolo de far, în larg,
Scăpătând sub geana zării, înclinată.

IV

Pierdută privirii mele gânditoare,
Nu-mi mai rămâne nimic mie,
În afară de nopţile care vin, amare,
Şi marea-învolburată şi pustie.

poezie de Emily Pauline Johnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visarea pleacă uitată din iarnă

S-a rupt o fărâmă din cer,
pe trupul meu s-a aşezat
noapte polară.
Mă caut între spaţii inexistente,
orice ţipăt se pierde undeva,
în alb.
Aud glasul vântului,
dar nu văd de unde vine,
nici încotro se duce.
Pădurile înfrânte
calcă glorioase peste mine,
drumurile caută la margini
care pier.
În mine plânge o frunză
rănită de zăpezi.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem IV

Ieri, priveam cu afectiune chipul sau lipsit de praf
Ce, privind intr-o oglinda, zarea sobru epitaf.
Azi, eu sufar in tacere pentru praful ce s-a pus
Peste-un suflet demn de viata ce, se pare, a apus.
Maine, am sa-incerc cu mila, praful sa il sterg, indata
Insa chipul din oglinda va pieri in ciob, deodata.

Ieri, din maini, caldura blanda se pierdea in al meu par
Incalzindu-mi, amortirea, capul sau lipit de umar.
Azi, e rece pielea aspra ce trasare la atingeri,
Lacrimand amar privirea ce se pierde printre ingeri.
Maine, va fi sloi de gheata trupul dulce de argint
Ca un turture sagalnic pierdut intr-un labirint.

Ieri, un sunet bland, dar lacom, imi veghea din rasputeri
Noptile de mai si iunie ce curgeau spre alte veri.
Azi, imi zgarie auzul, sunetul plin de tristete,
Ducand muzica vietii peste plaiuri, mii, marete.
Maine, surd imi va fi traiul ce un sunet a strapuns.
In zadar, pe noi meleaguri, va sta trupul meu, ascuns.

poezie de Deea Dinescu
Adăugat de Deea Dinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să te antrenezi cu încredere, altfel vei pierde până a pierde va ajunge un obicei.

citat din Joe Paterno
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!