Ce poate fi mai trist...

ce poate fi mai trist în lumea asta
decât să vezi
cum lumina din ochii unui copil
se stinge încet încet
până devine amintire
că jocul a rămas neterminat
iar eu am fost mut
la nedumerirea lui

faceţi linişte

o linişte atât de mare
încât
doar fulgii de zăpadă care cad
peste pustiul alb
să-mi spargă timpanele

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia

Corabia se scufunda încet noi ziceam
şi ce dacă se scufundă corabia şi mai
ziceam orice corabie se scufundă
într-o zi şi ne strângeam mâinile
ne luam rămas bun

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după zece zile noi cei care
ne-am dat mâinile încă ne priveam
ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i
o corabie care se scufundă mai încet
dar până la urmă se scufundă iat-o

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după un an încă ne era ruşine
nouă celor care ne-am dat mâinile şi
în fiecare dimineaţă ieşeam unul câte unul
măsuram apa hm nu mai e mult se
scufundă încet dar sigur

dar corabia se scufunda atât de încet
încât dupăî o viaţă de om încă
mai ieşeam unul câte unul şi priveam
cerul şi măsuram apa şi scrâşneam din dinţi
şi spuneam asta nu e o corabie
asta e o...
asta e o...

poezie de Matei Vişniec
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Soarele-a apus, învăluit în arămiul cerului.
Încet a dispărut, plecând dinspre această lume,
Lăsând loc lunii argintii.

Miros de primăvara-i peste tot,
Şi triluri mii şi mii se-aud în depărtare,
În jur e mare gălăgie, înainte de culcare.

Acum e linişte şi nu se ştie ce va veni să fie,
Furtună, ploaie sau tot linişte...
Tăcere de mormânt ce ne-nfioară.

Calmul... încet, încet se pierde şi foşnetul
De frunze multe realizat, preia iar scena.
Un fulger şi un tunet vestesc o noapte de furtună.

poezie de Irina Matei
Adăugat de Claudia Antoche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gara Titu

trenuri trecând trist
prin gara asta mică şi roşie
gar-gară
aş spune
aici peronu-i pustiu
şi doar vântul rostogoleşte
o hârtie
paralel cu linii paralele
care se duc
se tot duc
până unde
ştiu numai ele

e târziu...
luna se stinge încet
şi apune
iar eu pe nimeni nu am să conduc
pe nimeni să aştept
fantome se pierd sub valul de ceaţă
dă-l dracu de tren
că nici nu opreşte
trag aer în piept
deja e dimineaţă

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ochi de înger

Privesc în ochi, un înger alb, un înger luminos!
În ochii lui văd ceru-n rai, un rai aşa frumos!
Vreau să-l ating, el stă pe nori, pe norii de zăpadă
Încet cad râuri de lumină, încet, într-o cascadă!

Ochii n-au văzut, vreodată, vreodată, o altă lume
Lumea lor! Ce-i lumea lor, cine ar putea spune?
Lumea noastră-i lumea noastră, aşa de colorată!
Dar lumea lor, în lumea lor, mult prea minunată!

Se văd culori, ce curg, vărsate, vărsate în lumină
Pe-o mare de tăcere şi-o linişte deplină
Doar cerul înstelat, el ştie să-ţi vorbescă
Ce visul nu cuprinde, nici mintea omenească!

Dincolo de nori e cerul, dincolo de cer e noapte
Unde gândul nu mai zboară şi cuvintele sunt şoapte
Şi din noapte poţi ajunge, până-n răsărit de soare!
Unde vântul nu mai bate şi nimic nu te mai doare!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

E linişte în casă,
Doar paşii mei
Îi dau acum viaţă
E linişte în jur
Doar vrăbiuţa
Ciripeşte
Într-un prun
E linişte în ochii mei
Doar gândul bun
Mai străluceşte-n ei

Atâta linişte
Mă doare...
Caut la soare
Alinare
Sunt eu şi el
În curtea goală
Şi vrea cu zâmbet
Să apară
În casa mea
Cea veche
De la ţară

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost

nu-ţi spun repetând cuvinte,
gânduri-n amintiri eu pun
şi-n buzunarul de la piept
încet acolo bate
încă o amintire, încet, plângând

pijamaua de pe noptieră
rămâne acolo, aruncată,
ea se uită însă, tristă, la mine
şi parcă strâmb

iar cearceaful mototolit
rămâne grea amintire,
pentru tine nu mai sunt nimic,
am rămas decât un tablou
dincolo de perete
când tu ai fost şi eu

poezie de Viorel Muha (mai 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impresii de vizitator...

am trecut pragul unui muzeu
într-o zi de treisprezece -
pentru că nu trebuia să fiu superstiţios...

prima cameră era luminoasă
cu multe jucării
păpuşi mutilate, mingi de toate culorile...
aici puteai să faci orice,
chiar să spargi o cană sau un geam,
nimeni nu-ţi zicea nimic

a doua era înţesată cu visuri
unele bifate, altele nu,
după biletul pe care îl trăgeai

cea mai mare cameră era plină cu tot felul
de lucruri inutile,
de la castele de nisip
la cea din urmă mască

ultima era goală şi întunecoasă,
acoperită cu linişte,
o linişte atât de mare,
încât îţi puteai auzi chiar gândurile...

nimeni nu ştia ce este dincolo,
unii ziceau că eternitatea
alţii...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solitarium

Dincolo de aceste drumuri
care se despart în vânt, în glasul
trist făcut din suflarea caldă
precum adăpostul pe timp de furtună
mintea mă trădează
mă strânge
din măruntaiele nopţii.

E atât de linişte,
încât gândurile alunecă
într-o rană nouă
mai uşor
decât săgetarea unui neprihănit
în inima întunericului.

O linişte mă apasă,
aşa cum sigur mi se întâmplă
când adorm iar cele mai
importante lucruri pândesc
din oglindă.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpadă

Brusc, odaia devine bogată,-n vreme ce pe fereastra dinspre golf
Fulgii de zăpadă se tot adună-n faţa trandafirilor roz
Într-o tăcere mare, colaterali şi incompatibili:
Lumea este mai imediată decât ne-închipuim.

Lumea e mai excentrică decât credem noi,
Incorigibil plurală. Decojesc şi desfac
O mandarină, scuip seminţele şi simt
Că în beţia lor lucrurilor le place să fie diferite.

Iar flăcările focului se-încolăcesc sonor cu lumea
Şi-s mai răutăcioase şi mai voioase decât am putea noi bănui –
Pe limbă pe ochi în urechi în palme –
E mai mult decât sticla-între zăpadă şi trandafirii fabuloşi.

poezie de Louis MacNiece,1907-1963, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecernie cu parfum de lumina

Sunt tot aici,
nu ştiai?
tocmai îmi caut urma prin catacomba
îngerilor purtaţi de lumină.
mi-e teamă să respir cu ei,
m-aş putea lovi de lumina lor,
aşa.. m-am prefăcut în aburul din ochii tăi
cerşind mâna ta cu gust de mare...

aş sta o veşnicie şi încă o zi
mirosind cu ei lumina,
dar acum locuiesc cu două aripi
într-un copac pictat de umbra ta.
de atâta alb si linişte
se răstesc fulgii la mine
ei nu ştiu că mai am de născut
o viaţă din tine,

mă înghesui toată
într-o vocală ce cuprinde cerul,
toate cuvintele plâng cu mine
mă laşi să mor încet...
ca un tribut adus femeilor din tine,
eu sunt zeiţa ce ţi-a dat tămâia

călcând nisipul de pe marginea
râului cununat cu iarba.

am plecat să-mi duc aripile
la vecernia cu parfum de lumină,
goală cu pântecele
imens de copilul din mine..

poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

În România, lampa în care sălăşluieşte Duhul Binelui, se stinge încet, încet, Odată cu ea, se stinge şi speranţa de viaţă a românilor.

Dumitru Delcă (7 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-aude trist şi sunetul viorii

Se scutură acum petala florii
La început senin de primăvară,
Se-aude trist şi sunetul viorii
Ce-odată ne cânta seară de seară.

Suferinţa mea nu se mai curmă,
Numai viaţa mea încet se stinge,
Şi voi lăsa de dor numai o urmă
A lacrimei ce sufletu'-mi atinge.

Nu au mai ieşit de sub zăpadă
Nici ghioceii albi şi minunaţi,
Singurătatea nu vor să îmi vadă,
Şi veşnic au rămas tot îngropaţi.

Şi iarna pare că nicicând nu trece
Şi eu rămân aici tot îngheţat,
În dorul greu, pustiu şi tot mai rece,
De-o simplă amintire agăţat.

Se scutură de dor toţi trandafirii,
Şi flori în glastra veche nu mai sunt,
Inima îmi scutur de praful iubirii,
- Iubirea-i doar un simplu amănunt!

poezie de Răzvan Isac (26 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, a venit iarăşi toamna...

iubito, a venit iarăşi toamna,
încă o toamnă ne condamnă,
închidem trişti ochii sub geane,
ne dor uscaţi de multă vreme

e tot mai mare depărtarea
nu ne găsim prin toată zărea,
cuprindem negrul trist al nopţii
prin ceaţa ei, nu ne văd ochii

iubito, a venit iarăşi toamna,
nu poate să închidă rana,
ne umple cănile cu ploaie,
îi bem amarul din şiroaie

încet încep iarăşi să cadă,
din pomii trişti, frunzele pradă,
ne numără ce-a mai rămas,
ne depărtează pas cu pas

iubito, a venit iarăşi toamna,
în urma ei păşeşte iarna,
o să ne ningă fulgii ei,
pe anii noştri tot mai grei

ne vom căuta prin amintire,
acoperiţi de-un alb subţire,
ne vor durea păreri de rău
şi-argintul meu, şi-argintul tău

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Certificate de naştere

Dintr-o dată s-a făcut linişte

s-a făcut linişte ca în odaia casei albastre
cu busuioc la icoană şi acoperiş de ţigle
în care copilul abia născut nu a mai auzit inima
care l-a însoţit nouă luni rotunde
s-a văzut părăsit şi străin
înfrigurat în pântecele acesta nou şi prea mare
ars de lumina puternică
şi nu a ştiut decât că trebuie să audă din nou
muzica aceea care părea fără sfârşit
şi a străpuns cu glasul lui de prunc viteaz liniştea casei
şi inimile din jur pe care le-a ascultat rând pe rând
până a găsit muzica lui, doar o inimă era a lui
doar una era patria în care a locuit nestingherit
şi în care nu se mai putea întoarce
aşa încât ni s-a dat o altă inimă
pe care o putem părăsi, iubi şi o putem frânge
pentru care putem muri
şi căreia, câteodată, îi spunem "mamă"
iar când o numim aşa, mama râde
cu ochii ei care fac pădurile să fie atât de verzi
ochii ei de tânără născând soldaţi
cu bucurie, durere, cu frică şi suflet viteaz
trecând orice punte şi râuri vorbitoare şi munte semeţ
cu fire colorate purtate de cel mai subţire ac
ţinut între degetele ei care ţes în fiecare noapte liniştită
în fiecare zi de pace,
inima mare a ţării

poezie de Mihaela Merchez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am devenit o şoaptă

La naştere am fost un ţipăt simplu
Şi-ncet, încet am devenit cuvânt
Ca să-nteleg că dacă trece timpul
Umila şoaptă a tacerii sunt.

Ard combustibil care îmi îndreaptă
Spre altă lume cei din urmă paşi
Mai port în mine doar atât, o şoaptă
Şi bietul ei ecou sinucigaş

Ca într-o lampă, într-un sat de munte,
N-a mai rămas în mine gaz decât
Să mi se vadă ochii trişti în frunte
Şi scara ce o am de coborăt.

Sunt ţipete şi urlete în lume
Şi tunurile trag neruşinat
Se strigă daruri şi averi şi nume,
Şi tobele de cobdamnare bat,

Iar eu din toată forfota nedreaptă
În marele vacarm al tuturor,
Încet, încet, am devenit o şoaptă
Şi îmi amân rostirea să nu mor.

Ca într-o lampă, într-un sat de munte,
N-a mai ramas în mine gaz decât
Să mi se vadă ochii trişti în frunte
Şï scara ce o am de coborât.

poezie celebră de Tatiana Stepa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Atâta linişte acum
Şi atâtea lacrimi uscate.
Atâta teamă, de mă înfioară.
Şi atâtea amintiri de odinioară.

Atâta linişte, de mă înspăimântă,
Şi tot atâtea cuvinte îmi sunt rugă.
Atât sfârşit într-un nou inceput
Atâta regăsire în tot ce n-am avut.

Atâta linişte, de un perpetuum nesfârşit.
Atât zbucium între două fiinţe rătăcite.
Atâta nemurire într-o viaţă fără de trăire
Atât cât cuprinde vântul într-o adiere.

Atâta linişte cât poate cuprinde noaptea în vise,
Şi tot atâtea speranţe renasc dimineţile.
Dimineţi, punţi între noi neatinse,
Pure, descrise în cuvinte doar scrise.

Atâta linişte...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume pierdută

O lume de mistere şi visuri ne-mplinite,
O lume de durere şi lacrimi risipite...
O lume-ncrâncenată ce zace în război,
Care trăieşte azi, dar moare-ncet, cu noi.

E lumea ce ne ţine, ne ştie şi ne doare,
În care răsar stele şi înfloreşte-o floare,
În care păsări cântă pe ramu-nmugurit
Şi-n care primăvara, se pare, n-a murit.

E lumea ce se stinge încet, fără să ştim,
În care totu-ngheaţă, iar noi nu mai iubim.
E lumea ce devine, încet, mult mai străină...
Iar pentru toate astea, doar noi suntem de vină.

O lume ce se pierde de-atâta nepăsare
Şi care-i rătăcită în noapte şi-n uitare...
O lume pregătită să dea ultima luptă,
Dar, fără să regrete, mai pierde o redută.

poezie de Cristina Ghindar Greuruş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în ape mirosind
a flori de lotus
înguste canale
prin care trec
maiestuos gondole
spre timpuri în care-am
mai fost
tulburătoare vise
peste un ciob din bălţi
un dor ascuns în linişte
se lasă încet

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aversă

Se vede în zare clăbuc alb, se învolburând ca neaua-n avalanşă
Ce creşte, se avântând împins de-o mare în plumb topit, paloare vineţie
Şi din inertul de copaci, parcă aşteptând în linişte un dezastru,
Încet, încet frunze se mişcă şi parcă aer greu, mai greu, balanţa o declanşă,
Iar albul tot se face valuri de un asfalt ce linia nu o mai poate ţie,
Urmând, ca din neant, o hulă ce parcă ar rupe din Pământ, să-l facă meteor, un astru.

Întâi sunt flash-uri de sudură, de un roşu-alb, în linii iuţi şi frânte,
Ce dispar cum au apărut, lăsând un gol de sunet în impas, de aşteptare
Ce lasă brusc în urmă un zgomot, ca bloc se prăbuşind etaj după etaj,
O învălmăşeală crâncenă de lemn, cu tolele vibrând, se-arcuind, bătăi ca să înspăimânte...
E tunetul, ce rostogol se plimbă-n boltă, parcă-s mii de caleşti şi care,
Ca apoi să spargă în case, geamuri, plici de picuri, în tot mai iute ropotit tapaj.

E-o boare peste tot, incinte, până şi aerul e un vapor înăbuşit de rouă,
Crăpată într-un torent dezlănţuit de cer, se prăvălind pe lume... Plouă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă deosebită

Toată lumea ne-a cerut să nu mergem în zona răutăţii,
Deşi toţi se mişcau acolo cu tăria de a răbda răutăţi ce te consumă.
Acum parcă se spune să nu vi în zona bună,
Acolo unde totul lucrează pentru tine cu tot atacul din rău.

Aşa de mult ai rămas în încet încât nu mai vezi nici o picătură de bine,
Iar mica ta răutate pare bunătate de nota zece.
Şi a primi un bine e un bine... deşi te sperie lipsa lui de umbră,
Deşi te sperie frumuseţia fără glamur şi plină de linişte.

Ai gustat din zona ta şi pare că doar gustul acesta există.
Dar gustă şi din zona de dincolo... şi nu prin oameni de aici.
Nu merge în zona de bine dacă nu vrei... nimeni nu cere asta.
Dar probează bunătatea nu numai o zi... şi nu de la cei ce se dau buni.

Ci chiar de la Izvorul ce a ajuns şi la uşa ta.

poezie de Ioan D. Lechintan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!