Micropoeme

micropoem(1)

înstelatul cer se stinge
în lumina dimineţii
de-atâta rouă
se-nchide -
zorind -
regina nopţii

micropoem(2)

curcubeu rănit de soare
răstignind ploaia
doar pendulul mai picură

micropoem(3)

mori de vânt
macină timpul lui Van
nemuritoare
floarea-soarelui

micropoem(4)

toamna coboară
peste istovita pădure
amurguri se scurg în clepsidră

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micropoem de seară

La schit se bate toaca, dar ea nu protestează!

poezie de Ioan Marinescu-Puiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în amintirea
poetului iubirii –
un micropoem

(in memoriam - Costi Triţă)

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micropoem cu toamnă

O vrăbiuţă
pe zăpada proaspătă
pune punct toamnei!

poezie de Petruţ Pârvescu
Adăugat de Petruţ Pârvescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micropoem

Ţine-mă în palma ta
Şi c-o frunză mă-nveleşte
Nu ştii? Dacă m-ai lăsa
Frigul care se-nteţeşte
Inima mi-o îngheţa
Şi-o uita că te iubeşte...

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare a nopţii

E timpul ce-l făr' de lumină
Moare, se stinge ca o zidire,
Topindu-se la soare cu mâna
Privire ce în rouă se trezeşte
Aşa e timpul, fără tine ca miezul nopţii
Ce coboară luna în ape
Tot se coboară pe obraji ca o lacrimă
Lumina curge, îl opreşte are pământ şi cer
Şi e cuprins de dragoste timpul
Iubirea seamănă cu un peşte alb ce zboară,
În aripile lui stă poezia şi Dumnezeu plângindu-i pe oameni
Aşa e timpul când îl răsuceşti în palme,
Ca pe o lumină a libertăţii.
Noaptea e linişte!
Ziua fântinile oraşului se tot mută în umbre de lumină,
Răsărind în fiecare culoare a curcubeului
În raze, purtând un înger.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă scurg prin propria-mi clepsidră...

Mă scurg prin propria-mi clepsidră
Şi sunt total neputincios,
E clar că soarta este-o hidră,
Iar timpul prea alunecos.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră
Şi nu ştiu când va fi întoarsă,
Un gând adesea mă frământă,
Că nu primim a doua şansă.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră,
Crezând că nu-i decât un vis,
Dar e realitate pură,
Pământul nefiind paradis.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră,
Particulă, iubire, vers,
Doar gândul pur o să-mi rămână,
Pe undeva, prin Univers.

E legea scrisă în celulă,
Manualul vieţii pe Pământ,
Deasupra noastră-i o pendulă,
Ce se opreşte când şi când...

poezie de Lucian Santa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, amurguri...

Oh, amurguri violete...

Vine
Iarna cu plânsori de piculine...

Peste parcul părăsit
Cad regrete
Si un negru croncănit...

Vesnicie,
Enervare...
Din fanfare funerare
Toamna sună, agonie...

Vânt de gheată s-a pornit,
Iar sub crengile schelete,
Hohot de smintit.

Nici o urmă despre tine,
-- Vine, nu vine...

Oh, amurguri violete...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O plasă pentru prins razele lunii (ce a spus Omul Credincios)

Roua, ploaia şi lumina lunii
Mărturisesc despre mintea Tatălui Ceresc.
Roua, ploaia şi lumina lunii
Coboară binecuvântând neamul omenesc.

Haideţi, să facem în aşa fel încât toţi oamenii
Să calce pe-un pământ sfinţit de curcubeu,
Să aibă iarbă de-aşternut sferelor de rouă
Şi ogor mănos, cu spic bogat şi greu.

Da, să dăruim fiecărui om sărman
Grâu auriu şi maci roşii din vâlcele –
Loc liniştit de-odihnă seara
Vegheat de sus de-un cer de stele.

O plasă pentru prins razele lunii,
Un tăpşan întins până la soare, nesfârşit.
Un loc de muncă-n timpul zilei,
Un loc pentru visare când munca ia sfârşit.

poezie de Vachel Lindsay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pendulul

Privesc pendulul: nici un semn
Că-i vie limba-n casa ei de lemn...
Ce-o fi cu el-mă-ntreb-de-a amuţit?
O fi bătrân? O fi bolnav?
Sau poate doar a obosit
De-atâta mers?
L-am întrebat şi mi-a răspuns:
- Aş vrea o pauză să fac...
La urma urmei, sunt şi eu
Un biet pendul, ce Dumnezeu!
Mă roade timpul cum pe voi vă roade...
Nu pot să fiu mereu pe baricade!

poezie de Mihail Mataringa din Singur în Atlantic (2008)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

DIN CERUL NOPŢII PICURĂ LUMINA PALĂ-Rubaiat
Din cerul nopţii picură lumina pală
A lunii pline care trece triumfală
Şi umbrele pădurii le-alungă din poteci,
Croindu-şi drum pe bolta rece siderală.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi-a luat toamna tributul de verde

şi-a luat iar toamna tributul de verde
frunzele picură arămite de atâta amurg
mi-am lipit buzele de petalele ofilite
şi am simţit gustul de uscăciune
cum e şi sufletul meu
şi tot acum l-am înţeles pe Paler
când am intrat pe uşă tăcând
pentru că tu plecaseşi
lăsându-mi doar amintirile
şi-am mai ştiut ce înseamnă
mâna mea întinsă
cer-şin-du-te...

şi-a luat toamna tributul de iubire
de verde
iar eu mă (re)trăiesc din amintiri
a-min-tiri...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă mohorâtă

E atât de mohorată toamna asta fără tine,
Încât şi verdele în frunze sângeriu se stinge,
Pe aripe de vânt plutesc acum destine,
Iar prin clepsidre triste, dorul se prelinge.

Măsor de-acuma timpul în frunzele căzute,
Şi-n gânduri ce gonesc necontenit spre tine,
Îţi spun adio, ceasornic cu ore şi minute,
Măsor de-acuma timpul cu frunze şi suspine.

Plouă cu amintiri pe poteci triste, rătăcite,
Peste singurătatea-mi desfrunzită şi adesea pală,
Îmi picură pe suflet cu frunze seci, zbârcite,
Ce cad rostogolindu-se pe-a timpului spirală.

poezie de Paul Aelenei din Gingăşii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce poate fi mai trist...

ce poate fi mai trist în lumea asta
decât să vezi
cum lumina din ochii unui copil
se stinge încet încet
până devine amintire
că jocul a rămas neterminat
iar eu am fost mut
la nedumerirea lui

faceţi linişte

o linişte atât de mare
încât
doar fulgii de zăpadă care cad
peste pustiul alb
să-mi spargă timpanele

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădure...

pădure fără ochi
pădure surdă
mugurii tăi vor creşte orbi
cântecul îţi va fi
o melodie absurdă
în fiecare toamnă
te vor părăsi frunzele
poteci neumblate s-ascundă
şi păsările vor pleca
să-şi caute robite zborul
doar ciutele vor rămâne
să-ţi poarte dorul
mereu temătoare
mereu adulmecând vânătorul...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, vine toamna! ...

Iubito, vine toamna peste noi!
Veştede frunze-ţi cad pe umeri goi.
Grădinile, în strai multicolor,
Stau la priveghiul rozelor ce mor.
Copacii, îşi iau cerul ca reper,
Văzând că frunzele în zare pier.
Vântul sfâşie timpul pe-un cadran.
Ploaia-i susţine ritmul pe-un olan.

Iubito, vine toamna peste parc!
Vârtej de frunze zboară ca din arc.
Pe lângă noi, perechi de paşi grăbiţi
Fac un duet cu alţii târşâiţi.
Ne bucurăm de ploi, de soare, vânt,
Fără să le-ntinăm cu un cuvânt.
De-ţi pare-a fi un simplu paradox,
Ajuns-a toamna-n zi de echinox.

Iubito, vine toamna peste burg!
De-a valma clipele-n neant se scurg.
Iubirea nostră-i tot ce ne-a rămas,
Să ne-ncălzească cu-al ei dulce glas.
O mână înspre mine de-ai întins,
Face din timp tărâmul necuprins,
Pe care-un templu 'nalt am să ridic,
Iubirilor ce-n veci nu se dezic.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet singur

Ştii că nu mai ai strălucire
pentru c-ai rămas fără iubire,
deşi ai minţit şi ai rănit
sufletul tău singur s-a vestejit.
Visul tău rătăceşte-n noapte,
deşi cauţi clipe calde,
ochii tăi s-au înecat în sange
şi viaţa uşor se stinge.
Totul e trist şi îngheţat
pentru că tu-n viaţă ai trădat
şi peste tine uneori cad petale,
că se mai scutură cate-o floare.
Îngerii să te pedepsească,
nimeni să nu te iubească,
ştiu c-ai să strigi rugător
c-ai fost rănit în al tău amor.
În noapte gândul tău nu vrea s-adoarmă,
cred că plânge a ei dramă,
că ea seară de seară scrie
timpul bun n-o să mai vie.
Sufletul tău întristat mai caută,
să deschidă-o altă poartă,
rătăcind în taina nopţii,
uşor să nu trezească morţii.
Noaptea lumina se stinge,
dar s-aude ea cum plânge,
iubirea lui îi lipseşte
şi aşa se stinge-o poveste.

poezie de Eugenia Calancea (9 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurguri prăfuite

Toamna ziua îşi scurtează
În amurguri prăfuite,
Verdele şi-l mai păstrează
Frunzele nevămuite.

Soarele, încinsă rază,
Arde-n câmpuri pustiite,
Toamna ziua îşi scurtează
În amurguri prăfuite.

Fumegă pajişti mocnite,
Măceşi pustnici sângerează,
Greieri în fracuri cârpite
Cânt-a jale şi oftează,
Toamna ziua îşi scurtează.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cat inca-i devreme...

Nu-mi cere să uit de furtuni şi de ploaie,
De umbre dormind – amăgiri istovite.
La marginea nopţii, pe ţărm aruncate,
Epave-s acum vălurite ispite.

Destinu-mplineşte şi dăruie-mi clipa
Furată din luna cu ochi de zăbrele.
Nu este tăgadă, lumina e fulger,
Când taina-i pe cruce şi pleoapele-s grele.

Ascultă cum toamna îşi urlă, bolnavă,
Amurguri cosite de vremi ce s-or stinge.
Tu pasul ţi-l du mai departe de mine,
Cât încă-i devreme, cât încă nu ninge.

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie sau ascultându-l pe bob dylan

se scurg secundele în ceas
se cerne viaţa mea
prea mult de-acum n-a mai rămas
şi în curând tic-tac-ul va tăcea

din ce a fost nu va rămâne
decât o carte un cuvânt
şi dedesubt abia zărit un nume
restul va fi doar vânare de vânt

iar dacă numele-mi va fi şters
şi toţi mă vor uita
voi sta ascums la mine într-un vers
să pot vorbi tăcând să pot şi asculta

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regina nopţii

venise de la bal plutind pe-o amintire
regina nopţii
dintre mii de stele
mă căuta sperând într-o iubire
oferindu-mi zestrea ei
floarea ei cu cinci petale
furată din soare
lumina de sidef a lunii
şipotul apei către matcă
satinul unei mângâieri
gustul divin de piersici coapte
mireasma serii unicat
era
în grădina mea
fascinat
profund mişcat
am simţit pulsând ceva
tangoul verii ei cânta
nostalgic în inima mea

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!