ÎN SĂTUCUL MEU NATAL AM FOST PURTAT DE REVERIE
În sătucul meu natal am fost purtat de reverie,
Cu bunicul meu ş-un cal urcam pe deal, la vechea vie
Ca să văd în toamna asta cum strugurii se pârguiesc,
Dar văzut-am stol, de grauri ce rotund, zburau în vrie.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel la origini

În sătucul ardelean
Am sorbit lumina lumii,
Ma-m hrănit la pieptul mumii
Până a trecut un an.

Am zburat în sus ca şoimii,
La origini sunt ţăran
Din sătucul ardelean
Ce-am sorbit lumina lumii,

Dar la împlinirea vremii
M-am trezit că-s orăşean,
Ce în freamătul mulţimii
Port în suflet un alean

De sătucul ardelean...

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul poetului în reverie

E cuprins de reverie
Ca în fiecare seară,
În suflet ascunde o elegie
Din existenţa lui precară.

Înmoaie pana-n călimară
Şi ar vrea ceva să scrie,
Dar e cuprins de reverie
Ca în fiecare seară.

Nimeni n-are cum să ştie,
Poetul ce idei presară
Pe coala albă de hârtie,
Când el nu vrea să pară

Că-i cuprins de reverie...

rondel de Ioan Friciu (12 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plin sătucul... plin de dor

E plin sătucul de cărări,
De uliţe şi doar un drum
Pavat şi ăla de plecări
Că de venit, e gol oricum...

La câte-o curte stând comod
Mai cârâie vreo doua cloşti,
E plin sătucu-n pomi de rod
Dar să-i culeagă, stau de proşti...

Mai sunt pătuluri de ştiuleţi,
Ici colo gardu' ţine-un ţol,
Iar cioatele mai fac bureţi,
Sătucu-i plin, păcat că-i gol...

Sunt guri de lut ce-şi cată foc
Să-i fie-aprins de un vlăstar,
Şi bătături cu dor de joc,
Un dor de plin, un dor amar...

E plin sătucul de uitaţi
La grobişte pe deal în sus,
Iar cei ce-au mai rămas purtaţi
Te uiţi la ei că-n zori mai nu-s...

Cei de curând plecat-au toţi
În a streinilor priviri,
De unde alţii să mai scoţi?
E plin sătucul de-amintiri...

poezie de Vasile Zamolxeanu (17 decembrie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj marin

în ţinutul meu natal
soţiile pescarilor
îşi sărează inimile
şi le atârnă la uscat.

în ţinutul meu natal
se spune că există
un pisc unde luna
naşte pescari.

în ţinutul meu natal
vântul freamătă şi susură
până când vele albe
se pierd în depărtare.

poezie de Chimera, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâmul meu din poveşti

Mi-a fost dor de vară,
De cerul senin.
Şi soarele să se reflecte,
Într-un pahar cu vin!

Mi-a fost dor să beau
Din nou apă rece de izvor
Şi să gust pâinea albă ca faţa mamei
Coaptă de bunică în cuptor.

Mi-a fost dor de plaiul meu natal
Să mă primbl cu căruţa trasă de un cal
Şi să culeg cireşe din livada
De peste deal.

Mi-a fost dor de vară,
De prispa casei păriteşti.
Şi de a mea ţară,
Tărâmul meu ca din poveşti.

poezie de Vladimir Potlog (8 iunie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâmul meu din poveşti

Mi-a fost dor de vară,
De cerul senin.
Şi soarele să se reflecte,
Într-un pahar cu vin!
Mi-a fost dor să beau
Din nou apă rece de izvor
Şi să gust pâinea albă ca faţa mamei
Coaptă de bunica în cuptor.
Mi-a fost dor de plaiul meu natal
Să mă primb cu căruţa trasă de un cal
Şi să culeg cireşe din livada,
De peste deal.
Mi-a fost dor de vară,
De prispa casei păriteşti.
Şi de a mea ţară,
Tărâmul meu ca din poveşti.

poezie de Vladimir Potlog (8 iunie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e gândul la sătucul...

Mi-e gândul la sătucul în codru aşezat,
La sihlele pădurii ce-n toamnă simt apusul,
La nopţile de veghe; văd focul tremurat,
Văd baba ghemuită, tot învârtindu-şi fusul.

Pe tine, întâlnită la orişice răscruci,
Călăuzindu-mi paşii cu tainică blândeţe,
Vreau să te văd, o, lună, cum albă mi te duci
Pe firul unei gârle ce prinde să îngheţe.

poezie clasică de Jean Moreas din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Ion Pillat
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sat natal

În suflet pe-un deal

monostih de Costel Zăgan din Universuri paralele (7 decembrie 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rai pe-un deal

Limba Română-i satul meu natal

monostih de Costel Zăgan din Universuri paralele (2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

O călătorie este tot ce mi-am dorit
"Fă o călătorie către iubire", au spus ei
Şi totuşi,
Dacă o reverie cu spini
O reverie riscantă
O reverie care te împietreşte
Este cărarea ce urmează a fi străbătută
Şi dacă setea urmează a fi stinsă
Şi nopţile se vor satura de nesomn
Şi cântecele triste vor fi înţelese
Dacă lacrimile se vor vărsa torenţial
În această călătorie, vai, mă declar învins
Şi nici măcar nu mai insist.

poezie de Biba Ismail
Adăugat de Marinela Barabula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sătucul dintre brazi

Unde pleci? Vremea e rece
Zidurile îngheţate
Şi prin hornul casei trece
În fuior singurătate

Unde pleci? E-nchisă casa
Şi rugina e pecete
Peste clanţa încuiată
Şi în colţuri de perete

Muşchi nestingherit se-ntinde
Pe sub umbra de copaci
Fir de iarbă te cuprinde
În poteca unde calci.

Unde pleci? Ce gând te-ndeamnă
Drumul vechi să îl străbaţi?
Eu răspund... mă duce dorul
În sătucul dintre brazi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie retro

Pe meleaguri natale
Veneam mai ales
În detrimentul uitării
Pe căile copilăriei
Invocam un dor
Purtat de nostalgii primare
Spasmodice clipe
Se derulează
La fiecare întoarcere
În pruncie
Dedublare sacră
Trăire reflexivă
Şi sentimentală
Reverie angelică
De maximă simţire
Dintr-un reflex spontan.

poezie de David Boia (19 februarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"La vie en rose"

... aşa a fost primul tău dar:
cu întristările precum vulturii
alungaţi de-ndestulare,
un trofeu ludic, purtat în cutia "La vie en rose",
muzicală şi însiropată,
aşteptându-ne, legaţi la ochi
şi cu ochelarii la marginea patului;
... iar ultimul - doar un fir -
prins de-a cădea unul într-altul,
cum atingerile, mai firesc decât orice,
ne fi fost ştiut, rotund, din altă zi
secvenţial desfăşurată...

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plopul singuratic

În a mea copilărie, plopi în sat au fost doar trei
Şi erau înalţi şi mândri, verticali, unul ca altul,
Groşi erau la trunchi şi nimeni nu îi cupridea de-a latul,
Ca în cartea de poveste se comparau cu nişte zmei.

Mai înalt acum atinge, maiestos seninul cer
Răzleţitul plop bătrân, rămas în satulmeu natal,
Care-n zilele când plouă zgârie norii de opal
Şi în viiforul de iarnă nu îi pasă că e ger.

Azi trăieşte singuratic în colţ verde de grădină,
Iar pe lângă rădăcini l-au năpădit muţimi lăstarii
Căci de vechea sa tulpină se legară armăsarii,
Iar în freamătu-nserării frunza-i plânge şi suspină.
Gândul rău s-a pus de omul care-ar fi dorit să-l taie,

Însă nimeni nu va putea avea cândva curajul
Caci putere mare n-are spre ai strămuta tonajul,
Pentru foc e slab, că arde doar cu fum, făr de văpaie.

poezie de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frasier: Acum trei luni, locuiam în Boston. Mă părăsise soţia, a fost un chin. Apoi, s-a întors la mine, ceea ce a fost o tortură. În plus, ca psihiatru, mă plafonasem. Aşa că am pus capăt căsniciei mele şi m-am întors în oraşul natal, Seattle. Seahawks e echipa cea mai tare!

replică din filmul serial Frasier
Adăugat de Eliza Ghitulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoinar

Hoinăream prin oraşul tinereţii
Purtat de amintirile trecute,
Despre iubiri încă ne-ncepute
Înflorite-n pragul bătrâneţii.

Pica pe frunte roua dimineţii,
Gândul mi-l scotea din vălmăşeală,
Îl arunca spre anii mei de şcoală
Ce mi-au dăruit noi sensuri vieţii.

Să nu rămân o victimă tristeţii
Mai hoinăresc pe vechea promenadă,
Dar e târziu... şi cine să mă vadă?
Nu-i ţipenie de om pe stradă...

Doar singuratici paşii mei răsună
Pe sub feeria clarului de lună...

sonet de Ioan Friciu (31 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revenire din reverie

Negura adâncă-n noapte
Se-mpleteşte într-un vis,
Iar pe un fundal de şoapte,
Nici nu şti când te-a cuprins.

Împletindu-se cu tine,
Te transpune-n Paradis,
Sângele nu-l simţi în vine
Căci trăieşti aievea-n vis.

Când te-ntorci din reverie
În abisul realităţii,
Nimeni nu va fi să ştie
C-ai sfidat chiar umbra morţii...

poezie de Teodora Todea
Adăugat de Teodora Todea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu

Convoaiele de cară, nici nu mai trec pe deal,
Vâlcenii ce duc mere le cară-n limuzine
La pieţele Craiovei prin satul meu natal,
Din care nu mai pleacă azi oameni spre uzine.

Din satul meu natal toţi tinerii plecară.
Poeţii săi cei mulţi s-au risipit ca norii;
La lilieci, pe rând şi cei bătrâni se cară,
Doar cerul e acelaşi... şi stelele şi sorii!

Spre sat, destul de des, îmi trimit gândul-
Acolo, copilăria mi-a rămas!
Şi am s-o caut, până-mi vine rândul
Să plec în moarte, din ultimul popas!

Şi-acela eu aş vrea să fie- satul -
În care am văzut lumina zilei,
În luna lui Gustar, când treieratul
Era în toi. Amin! Pun punct idilei.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, adio! Ţărmul meu natal...

Adio, adio! Ţărmul meu natal
Se pierde dincolo de apele albastre;
Suspină briza nopţii, tună val după val
Şi ţipă pescăruşii sub un cer spuzit de astre.

Noi soarele,-apunând în marea purpurie,
Urmăm în zborul lui de ore în furtună;
La revedere lui, la revedere ţie,
Ţinutul meu natal – O, Noapte Bună!

Doar câteva ore scurte şi el va răsări
Ca să renască-n zare înc-o dimineaţă;
Voi saluta uscatul şi cerul care se va rumeni,
Dar nu pământul mamă care mi-a dat viaţă.

E gol holul casei mele, vamă plătind tristeţii,
Iar vatra căminului e rece, moartă;
Lichenii s-au căţărat pe toţi pereţii
Şi câinele urlă a pustiu la poartă.

poezie de Lord Byron, George Gordon, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemând Umbrele

O lumânare e de-ajuns. Lumina ei blândă
e mult mai potrivită, va fi mai mult har
atunci când vin Umbrele, Umbrele Iubirii.

O lumânare e de-ajuns. În seara asta încăperea
nu trebuie luminată prea mult. În reverie adâncă,
cu inima deschisă, cu lumina aceea blândă –
în această adâncă reverie voi plăsmui vise
pentru a chema Umbrele, Umbrele Iubirii.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!