Satul meu

Convoaiele de cară, nici nu mai trec pe deal,
Vâlcenii ce duc mere le cară-n limuzine
La pieţele Craiovei prin satul meu natal,
Din care nu mai pleacă azi oameni spre uzine.

Din satul meu natal toţi tinerii plecară.
Poeţii săi cei mulţi s-au risipit ca norii;
La lilieci, pe rând şi cei bătrâni se cară,
Doar cerul e acelaşi... şi stelele şi sorii!

Spre sat, destul de des, îmi trimit gândul-
Acolo, copilăria mi-a rămas!
Şi am s-o caut, până-mi vine rândul
Să plec în moarte, din ultimul popas!

Şi-acela eu aş vrea să fie- satul -
În care am văzut lumina zilei,
În luna lui Gustar, când treieratul
Era în toi. Amin! Pun punct idilei.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incompatibilitate mondială

Satul meu natal e poezia
ea mă naşte zău din mers
sufleca-ţi-aş moarte iia
să te-mpiedic hai c-un vers

Mă vei naşte iar din mers
Dumnezeu este Cuvântul
cu care moartea mi-am şters
ai grijă că-ţi vine rândul

Dumnezeu este Cuvântul
sufleca-ţi-aş moarte iia
să-ţi zăresc un pic mormântul
din satul meu poezia

O tăcerea-i doar un vers
unde Dumnezeu n-a mers

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (15 martie 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

SIMFONIA CIOFULUI...

Nu vreau cedrii din Liban,
Nici să mă scald în Nil,
Vreau răchiţi în satul meu natal,
Să mă simt din nou copil.

Am ascultat la Ciofu simfonia,
Din ape limpezi curgătoare,
Cântând prin unde veşnicia,
Trimisă prin susur de izvoare.

Oare de ce de multe ori,
Mă cuprinde dor de casă,
De fânaţele cu flori,
Şi grădini cu iarba grasă?

Drumule să mă asculţi,
Revin în satul meu natal
Încălţat şi nu desculţ,
Cu două cârje de metal.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând

Am revenit în satul meu natal plângând,
Unde mai am o palmă de pământ
Şi o căsuţă părintească nevândută,
Cu grădina plină de iarbă nepăscută...
Acolo m-am născut în urmă cu mulţi ani,
Părinţii mei, Dumnezeieşti ţărani...
Am ajuns acolo mai de dimineaţă,
Pe vecinii noştri nu i-am mai prins în viaţă,
Glasul părintesc nu-l mai ascult,
Sărmanii de ei, nu mai sunt de mult.
De aceea astăzi, sufletul mă doare,
Nu are cine să-mi pună întrebare,
Părinţii nu mai sunt, acum îi port în gând,
În satul meu natal, mă întorc plângând.

poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul îngerilor: satul natal al poeţilor de pretutindeni.

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (24 martie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi tălăngile? Dangătul lor alcătuieşte o simfonie. E întâia pe care am memorat-o în copilăria mea, în vatra părintească. Acolo, în satul meu natal, la Ograda, în Bărăganul ialomiţean. În sunetul lor m-am născut şi am crescut. Ai văzut vreodată turmele de oi şi cirezile de cornute înapoindu-se de la păşune? În asfinţit, spectacolul e de-a dreptul mirific.

Ionel Perlea în Ionel Perlea - un magician al baghetei, scrisoare adresată pictorului grafician Eugen Drăgutescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rai pe-un deal

Limba Română-i satul meu natal

monostih de Costel Zăgan din Universuri paralele (2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

spre satul natal -
de negăsit cărarea
printre mărăcini

haiku de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu

Satul meu - gură de rai,
Satul meu - cuib de dor.
Eşti un picior de plai,
Eu sunt al tău mândru fecior.

Viaţa e grea, e şi uşoară,
Satul meu - meleag sfânt.
Dar când mă întorc la tine iară,
Îmi pare că m-am născut din nou pe pământ.

Vremea trece, vremea vine.
Sunt cărunt şi eu deja.
Dar tu, satul meu, veşnic tânăr vei rămâne,
Prin tine tânăr şi eu voi rămânea.

poezie de Vladimir Potlog (23 mai 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când a murit mama, satul natal, Tazlăul, s-a strămutat în amonte pe coastele Comarnicului. Şi nu mai ştiu cărarea spre el.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu în seară

Când soarele apune
Şi luna e pe boltă
Soarta mi se opune,
Şi mă tot revoltă.

Din gară, în zare
Satul meu se vede,
Norocul îmi pare,
Din nou că se pierde.

De pe deal aleargă
O lumină pală,
Sufletu'-mi dezleagă
O problemă clară.

Dar tu eşti departe
Cu gândul la mine,
Viaţa ne desparte
Şi nu ne este bine.

Din gură amarul
Mi-l strig totdeauna
Satul meu e mărul,
Din cuget, cu luna.

poezie de Mihai Pintilii (22 noiembrie 2012)
Adăugat de Mihai Pitilii
Comentează! | Votează! | Copiază!

satul meu natal –
copleşit de mărăcini
şi oameni oacheşi

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În satul ăsta viu se răstignesc poeţii

clepsidrele se sparg
ţărâna e albastră
iar norii strigă ploaia
şi se-nrudesc cu frigul
poeţii stau pe cruce
cuvintele se scurg
pe lemnul disperării
în toiul dimineţii
şi zboară porumbeii
cu albul deznădejdii
trasând cu aripi grele
mici cercuri sângerii

mă credeţi pe cuvânt
că nici Isus nu poate
prin verbul reîncarnat
să lege cu o sfoară
durerile ce-apasă
în satul viu pe unde
poeţii gustă zilnic
metalul ruginit
din carnea lor amară

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă pentru satul românesc

Opinca, în a morţii adormire,
Îşi plânge neamul, ţarina, iubirea,
Visează anii lungi de fericire
Când n-o-ngropase-n verbe nemurirea.

Acum e portul numai o poveste
Pe portativ de stele şi de dor...
S-au risipit cuvintele pe creste...
Români făr' de iubire de popor.

Pe o colină, cânt de dor şi jale,
Un tulnic şi un clopot se-nfrăţesc,
În satul românesc e sărbătoare
Grâne de vatra pâinii glăsuiesc.

Cu flori la pălărie trec flăcăi,
Desculţi, cosaşi, s-au înfrăţit cu glia,
Un dulce vânt trecând prin munţi şi văi.
A renăscut din moarte România!

Pe ii, Isus, din sângele vărsat
Ce s-a prelins pe cruce, spre iertare,
Maci şi bujori şi stele a pictat,
Spre a aprinde dragostea-n osoare.

E ceru-n noi, de dragoste, senin,
Şi inima de pace glăsuieşte.
Nu e uşoară viaţa la străin!
Mai bine se trăieşte româneşte!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Un sat pustiu... Doar un bătrân pribeag
Rugându-se, plângâmd sfârşit pe prag...
"De ce-am rămas eu ultimul oştean?!
Ce rost în astă lume să mai am?!"

I-am îngropat pe toţi ai mei.... sunt scrum.
Doamne, e timpul meu să mor acum!
Biserica-i pustie, satul gol...
Sunt lut din lutul vieţii trecător...

Cad casele ca nişte draperii,
Uliţele sunt triste şi pustii...
E-un cânt de doliu, Doamne,-ntreaga lume!
Doar moartea rătăceşte prin albume...

Luna-i o sfântă candelă şi jale
Văd parcă risipindu-se în zare...
E rândul meu să mor! Mi-a mai rămas
Un an, o lună,-o zi, poate un ceas...

Şi lumea toată e un clopot viu...
Trec rânduri, rânduri, oameni prin pustiu...
Sunt ultimul oştean, rămas tăcut
Să lupte cu-al tăcerilor tumult.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă amurgul peste sat

Se lasă amurgul peste sat,
Peste păduri, câmpii, izvoare.
Satul pare un colţ de rai,
Unde veşnic soarele răsare.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste casa părintească.
Bătrâna mamă stă cu Dumnezeu la sfat
Şi cu ochii la fereastră.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste salcâmi şi tei în floare.
Apare un ţăran pe o cărare,
Părând că duce soarele-n spinare.
Se lasă amurgul peste satul meu natal,
Peste câmpii şi turme de mioare.
Apare luna după deal.
Frumoasă ca o fată mare.

poezie de Vladimir Potlog (21 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire de familie

El a plecat în deplasare,
Iar soaţa-n satul ei natal
Şi s-au găsit, din întâmplare,
A doua zi pe litoral.

epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul fără umbre

S-au surpat clipele toate
Visele ard a singurătate;

Satul fără umbre mai aşteaptă
Un copil c-o floare scuturată
Să vină la părinţi la mormânt
Să le sărute trupurile de vânt!

S-au surpat amintirile vii
Încotro să mergi nu mai ştii;

Satul fără umbre pare răvăşit
De începutul său de infinit
Încotro să mai aştepţi pe cei morţi
Dacă nimeni nu deschide vechile porţi?!

S-au surpat tăceri în lumânări
Nu mai vin copiii din patru zări;

Satul fără umbre umblă pe-o cărare
Nu-i mai iese nimeni azi în cale
Totul e amurg fără de conţinut
Orişice orizont pare mereu pierdut!

N-am pe nimeni azi pe prispă
Viaţa mea e tot, tot mai tristă;

Satul fără umbre-l aud în ecou
Merg către dînsul (şi eu mi-s nou)
Sunt cel care vine, sunt cel care pleacă
(Toşi copiii din lume părinţii să-i înţeleagă)!

S-au surpat priviri în lacrimi
Gânduri au orbit în patimi;

Satul fără umbre e închis târziu
Ca un muzeu fără nimic, pustiu,
În care timpul orb parcă aşteaptă
Dorul scump de Mamă şi de Tată!

... Dacă n-ai străbuni atunci n-ai nimic,
Dacă n-ai satul tău eşti venetic;

Satul fără umbre să-l porţi mereu
Tainic în suflet ca pe Dumnezeu,
Să-l rogi în genunchi să nu dispară,
Satul tău de suflet, Veşnicie, o Comoară!...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă, adică în cer: în satul meu natal!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (iunie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

pomii înfloriţi -
cu gândul dau o roată
prin satul natal

pe toate uliţele
presărate petale

tanka de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmează mari schimbări pe plan mondial. Aşa că mă voi retrage în satul natal care este cu o sută de ani în urmă.

aforism de Alex Dospian (ianuarie 2022)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!