Trecea sfioasă...

Trecea sfioasă, pe la poarta mea,
Aproape zilnic şi de mă zărea,
Cu-n zâmbet trist, dar cald, mă saluta,
Şi-apoi, încet, încet se-ndepărta...

Şi zilele-n clepsidră se scurgeau,
Dar inimile noastre jinduiau,
Îngemănate, fără ca să ştim,
C-am fost sortiţi, în taină să iubim...

... Şi i-am ieşit în cale,-ntr-un sfârşit,
Şi tremurândă, ea s-a fâstâcit,
I-am prins, cu braţul, mijlocul fragil,
Înfiorat şi eu, ca un copil...

Am invitat-o în ograda mea,
S-o-ntreb ce hramuri poartă şi ce vrea...
Iar ea în suflet mi s-a cuibărit, -
"Să nu mă-alungi...", sfioasă, mi-a şoptit...

... Azi e nevasta mea, de-atâţia ani,
Nu mai zburdăm pe câmp, ca doi cârlani...
Se scurg şi ani şi zile, pas cu pas, -
Tot cuibărită-n suflet mi-a rămas...

Clepsidra vremii-aproape s-a sfârşit,
Ne-a-mbătrânit şi ne-a încărunţit,
Vom adormi curând, îmbrăţişaţi,
De umbra amintirii legănaţi...

poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecea tăcută...

.. Trecea tăcută, pe la poarta mea,
Aproape zilnic şi de mă zărea,
Cu-n zâmbet trist, dar cald, mă saluta,
Şi-apoi, încet, încet, pe drum pleca...

Şi zilele-n clepsidră se scurgeau,
Dar inimile noastre jinduiau,
Îngemănate, fără ca să ştim,
C-am fost sortiţi, în taină să iubim...

... Şi i-am ieşit în cale,-ntr-un sfârşit,
Şi tremurândă, ea s-a fâstâcit,
I-am prins, cu braţul, mijlocul fragil,
Înfiorat şi eu, ca un copil...

Am invitat-o în ograda mea,
S-o-ntreb ce hramuri poartă şi ce vrea...
Iar ea în suflet mi s-a cuibărit, -
"Să nu mă-alungi...", sfioasă, mi-a şoptit...

... Azi e nevasta mea, de-atâţia ani,
Nu mai zburdăm pe câmp, ca doi cârlani...
Se scurg şi ani şi zile, pas cu pas, -
Tot cuibărită-n suflet mi-a rămas...

Clepsidra vremii-aproape s-a sfârşit,
Ne-a-mbătrânit şi ne-a încărunţit,
Vom adormi curând, îmbrăţişaţi,
De glasul amintirii legănaţi...

poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul

A apărut de sub zăpadă
Cu trupul gingaş şi firav,
A colindat pădurea toată,
Şi s-a oprit la mine-n prag.
Încet şi dulce la ureche,
Cu glas sfios el mi-a şoptit
Că în pădure-i sărbătoare,
Că primăvara a venit!
Mirată l-am privit cu drag
Şi i-am zâmbit copilăreşte,
El mi-a făcut discret cu ochiul
Şi mi-a şoptit că mă iubeşte.
Mi-a spus c-a aşteptat un an
La mine-n prag iar să revină,
Ca-i era tare dor de mine
Şi că voia să îmi aducă
În sufletul însingurat,
O rază caldă şi senină.
I-am sărutat atunci petala
I-am spus că mi-a fost dor de el
Mi-a dat de înţeles îndată
Că el era tot... singurel.

poezie de Mariana Simionescu (11 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozitate

-Dacă treci pe lângă soartă,
dă-i bineţe, cu umor,
şi, de-o vezi că stă la poartă,
întreab-o despre... amor!

Are-apucături ciudate,
nimeni nu i le-a-nţeles.
S-ar putea să-ţi dea de toate,
poate-ţi dă vieţii un sens...

De nimeni nu îi prea pasă,
face numai ce vrea ea.
Dacă o inviţi la masă,
poate că te va plăcea...

-Ştii, m-am întâlnit cu soarta
şi-am făcut tot ce mi-ai zis:
i-am zâmbit, i-am deschis poarta,
dar... nimic nu mi-a prezis!

Mai spre seară, pe răcoare,
am invitat-o la masă,
am turnat vin în pahare
şi am dat "noroc!", dar ea,
ştii ce mi-a răspuns?! C-ar vrea
ca nimeni să n-o descoasă!
(Devenise arţăgoasă!)

Văzând cum bolborosea,
trist, mi-am zis în sinea mea:
"Voi trăi şi... voi vedea!"

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al meu suflet, Psyhee

A venit un înger şi mi-a zis:
- Eşti un porc de câine,
o jigodie şi un rât.
Pute iarba sub umbra ta care o apasă;
mocirlă se numeşte respiraţia ta!
- De ce, i-am strigat, de ce?
- Fără pricină!
A venit îngerul şi mi-a zis:
- Mai străvezie este sticla
decât cel mai statornic gând al tău!
În curând ai să mori şi viermi
îţi vor forfoti în nări, în bot, în rât, în trompă!
- De ce, i-am strigat, de ce?
- Fără pricină! îmi zise îngerul...
Apoi îngerul, ah, îngerul, ah, îngerul, ah, îngerul
a plecat cu aripi de aur zburând
într-un aer de aur.
Fluturi de aur
fâlfâiau în aura îngerului de aur.
El zbura aiurit,
el era cu totul şi cu totul de aur.
El se depărta către o depărtare de aur,
în care apunea soarele de aur.
- De ce te îndepărtezi de la mine, i-am strigat,
de ce pleci, de ce?
- Fără pricină mi-a răspuns, fără pricină...

poezie celebră de Nichita Stănescu din În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurtcircuit

Şi uite, plouă, plouă în sfârşit!
De-atâtea zile calde, sictirit,
Mă bucur şi mă duc, grăbit, grăbit,
La o ţigară, bine-adăpostit
De ploaia care-n ropot s-a pornit.
Fumez, fumez acolo, chinuit,
Căci Ziua Râsului s-a isprăvit
Şi eu... nimic! Nimic nu mi-a trăznit,
Prin neuroni nimic n-a bubuit,
Deşi i-am odihnit, i-am ocrotit,
Ba chiar le-am dat un liber de dormit
Şi-apoi m-am tot rugat, m-am milogit:
"Hai, bă, vreau doar un mic scurtcircuit,
Că sunteţi doi, iar eu-s puţin croit
Să scriu ceva mai vesel! ". N-au crâcnit,
Aşa c-am scris de ploaie. În sfârşit!.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mi-a bătut o frunză-n geam, să m-anunţe că e toamnă.
I-am zâmbit, în mână-am luat-o şi-am dus-o uşor la gură
I-am şoptit încet, să ştie, că-i necruţătoare doamnă,
Şi în fiecare an când vine, simnt cum anii ea mii fură,
Cum îmi pune rid pe faţă, să fie ea mai frumoasă....

poezie de Elena Bulancea (9 septembrie 2018)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a luat sfârşit

Mă dezobişnuisem de tine
Şi te uitam încet-încet
Fără speranţă sau regret
C-a fost sau că va fi mai bine.

Mă dezvăţasem de mine chiar
Şi mă-nchinam de plictiseală,
Făceam adeseori sminteală
Şi rareori citeam un ziar.

Mi-a luat sfârşit această criză
Doar când un înger mi-a şoptit
Că Dumnezeu de n-a murit
Îmi pregăteşte o surpriză.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu m-a sărutat

Eu m-am grăbit, ea s-a grăbit
şi în sfârşit, ne-am întâlnit,
la locul unde-am convenit.
Am privit-o, m-a privit,
i-am zâmbit, ea mi-a zâmbit.
I-am dat mâna, mi-a întins mâna
şi amândoi am deschis gura.
I-am vorbit, ea mi-a vorbit.
Am îmbrăţişat-o, m-a îmbrăţişat.
Am sărutat-o... NU M-A SĂRUTAT!!!
S-a supărat şi a plecat.
Oare... unde am greşit?

poezie de Dumitru Delcă (14 noiembrie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

Ieri chipul tău îl adoram, ca pe un înger preacurat
Şi printre vise-ţi căutam sărutul crud, nevinovat
Când sufletul mi-era ucis încet, încet de nepăsare
Tu te pierdeai iar în abis, lăsând în urmă a mea chemare.
Tot ieri îmbrăţişam tristeţea, şi-apoi plângeam în noaptea grea,
Când mă-ncălzeam doar cu tandreţea ascunsă în privirea ta.
Dar tu erai mult prea departe, în lumea ta absurdă, falsă
Doar vorbe reci dar şi deşarte ce-n suflet urme-adânci îmi lasă.

Dar astăzi plec. Şi n-am să-ntorc privirea înapoi,
Căci nu mai vreau tăcerea şi frigul dintre noi.
Azi plec din calea ta cu-n zâmbet cald şi viu
Imi văd de viaţa mea cu sufletul pustiu.
Tot azi mă faci uitată, când toate-s fără rost
Dar ştim că niciodată nu va mai fi ce-a fost...

poezie de Andreea Palasescu (23 iulie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfioasa

Sfioasă, sfioasă,
Sfioasă dorului meu,
Se mişcă la para focului
Cu gândul departe.

Aduce talerele
Şi le aşează la rând –
Într-un ostrov pe ape
Cu ea o să merg,

Aduce lumânările
Şi luminează odaia cu perdele lungi,
Sfioasă pe pragul uşii
Sfioasă în întuneric.

Sfioasă ca un iepure de casă,
Gata de ajutor şi sfioasă –
Într-un ostrov de ape,
Cu ea o să merg.

poezie celebră de William Butler Yeats, traducere de Ion Pillat
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doar un păcat mi-a mai rămas ascuns la colţul inimii...
un singur fior...
strălucire desprinsa din Rai dă ochilor mei...

Când nimeni nu mă vede
îl las sa curga pe buze şi-l murmur încet...
cald, departe, dar cald...

Un singur păcat mi-a mai rămas
de purtat
adânc în suflet...
Toate celelalte s. au stins in focul lacrimilor mele...
Când voi muri,
păcătoasă, cu acest păcat în brate sa plec,
sa plec cald şi departe...

Oamenii nu iartă păcatele,
insă Cerul se deschide in fata strălucirii pacatoasei iubiri...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doar un păcat mi-a mai rămas ascuns la colţul inimii...
un singur fior...
strălucire desprinsa din Rai dă ochilor mei...

Când nimeni nu mă vede
îl las sa curga pe buze şi. l murmur încet...
cald, departe, dar cald...

Un singur păcat mi-a mai rămas
de purtat
adânc în suflet...
Toate celelalte s-au stins în focul lacrimilor mele...
Când voi muri,
păcătoasă, cu acest păcat în brate sa plec,
sa plec cald şi departe...

Oamenii nu iartă "păcatele",
însă Cerul se deschide in fata strălucirii "pacatoasei" Iubiri...

..."căci mult a iubit..."

poezie de Mariana Daniela Bidaşcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Examen la miezul nopţii

Când miezul nopţii a bătut
În râs ne punem o-ntrebare:
Anume ce-ntrebuinţare
I-am dat noi zilei ce-a trecut.
Azi, vineri, treisprezece, dată
Predestinată, pe cât ştim,
Din câte ne mai amintim
Am dus o viaţă blestemată.

Pe Crist, pe el, cel mai curat
Din dumnezei, fără-ndoială,
L-am atacat cu îndrăzneală;
Apoi la Cresus am mâncat
Şi-aici, ca bestia robustă
Să râdă şi pe plac să-i fim,
Am înjurat tot ce iubim
Şi-am lăudat tot ce dezgustă.

Noi celui slab i-am fost călău,
I-am arătat, ca toţi, trufia
Şi-am salutat adânc Prostia
Cu fruntea ei de taur rău.
Am sărutat stupida tină,
În faţă i-am îngenuncheat
Şi-apoi am binecuvântat
A lupanelor lumină.

Ca rătăcirea, în sfârşit,
S-o înecăm în nebunie,
Noi, slujitori de poezie,
Ce lucruri pure am slăvit,
Băurăm fără sete,-oriunde,
Şi fără foame am mâncat...
-Să stingem lampa, a ne-ascunde
În negură ne-ntârziat!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bulgăre de ceară...

Ai veşti despre iubirea mea dintâi?
Am întrebat sfioasă într-o seară...
Mi-am pus la tâmplă palma căpătâi
Şi-n inimă... un bulgăre de ceară...

Şi m-a durut atât când am aflat
Că a plecat tăcut să înfrunte soarta,
Că după ani şi ani nu m-a iertat
C-am ferecat şi inima... şi poarta...

O nouă viaţă tristă şi-a clădit
Şi-n paralel am mers pe-o altă cale
Dar azi cu rouă ochii i-am clătit
Şi mi-a cântat vioara cânt de jale

E prea târziu şi toamna a venit
Iar viaţa mea înspre apus coboară
Şi-am să trăiesc... cât este de trăit
Purtând în piept... un bulgăre de ceară...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea cuvântului scris

Pe când, pe tăbliţă scriam,
Scrijelind cu-n condei ascuţit
Mirată îmi descopeream
Numele ce mi-l port smerit.

Bătrâna ce mi-a pus în mâini,
Tăbliţa cu ramă de lemn
Mi-a dat toată dragostea sa
Şi cel mai cuminte îndemn.

Şi, parcă-mi dădea o icoană,
Un odor al său mult iubit.
Mi-a rămas în suflet, o mamă
Ce-o plânge azi, gândul cernit.

N-a prins să vadă-n-sfârşit,
Din mâna ce-odată-a condus
Pe-o mică tăbliţă de scris:
Omagiul, din suflet adus!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea care orbeşte

La ceai, la fel cu ceilalţi, şedea.
C-apucă altfel ceaşca, la-nceput,
– puţin altfel ca alţii – mi-a părut.
Şi brusc zâmbi. Aproape că durea.

Când în sfârşit ei s-au sculat vorbind
şi la-ntâmplare şi încet treceau
prin multe încăperi (vorbeau, râdeau),
eu am văzut-o. Celorlalţi urmând,

Închisă-n ea ca cea ce va să-nceapă
să cânte, în curând, pentru mulţime;
pe ochii bucuroşi, în limpezime,
lumina se-ntindea ca peste-o apă.

Urma încet şi-un timp îi trebuia,
parc-ar fi fost ceva de depăşit,
şi parcă, după ce va fi suit,
ea nu va mai umbla, ci va zbura.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a bătut un moş la poartă...

Mi-a bătut un moş la poartă,
Biet ţăran cu ţundra sură,
Îl lătrau departe câinii
Când să-mi vie-n bătătură.

Cu sfiala lui senină
Mi-a trecut cucernic pragul,
Ca un sol din altă lume
Zâmbitor păşea moşneagul.

Câte nu ne povestirăm
Stând alăturea la masă?...
Sfânta mea copilărie
Mi-a venit cu el în casă.

Rând pe rând îmi înviară
Năzuinţe frânte-n două,
De la satul de sub munte
Până-n lumea asta nouă.

Murmura încet în barbă,
Se trudea să mă-nţeleagă,
Sta pe gânduri dus bătrânul
Când i-am spus povestea-ntreagă.

Mi-a plecat cu ochii umezi
De amara-nvăţătură:
- N-o mai spune nimănuia
Biet moşneag cu ţundra sură!...

poezie celebră de Octavian Goga din Ne cheamă pământul (1909)
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecea un om pe drum

Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Ştiu eu? Poate cânta să-i pară
Drumul mai scurt, – ori poate cum
Era aşa frumos aseară,
Poate cânta ca să nu-l doară
Că-i singur numai el pe drum –?

Trecea, şi eu eram la poartă
Şi şi-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi şti să spui.
Şi nu-mi venea să plec din poartă,
Şi parc-un dor de viaţa toată
M-a prins privind pe urma lui...

Aşa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, şi nu ştim
Pe călător măcar de-l doare
Ceva, şi de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simţind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim.

poezie celebră de Elena Farago din Versuri (1906)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără sfiiciune...

Tu nu mă priveşti sfioasă
Să cred că o faci anume?
Poate ai multe a-mi spune
De aceea nici nu-ţi pasă.

Sigur nu te păzeşti de lume
Se poate asta, însă lasă,
Să vedem ce-o să mai iasă
Din această chestiune.

Nu ai rămas nicicum sfioasă
Să ştiu de ce? Nu îmi vei spune,
Fără a fi răutăcioasă.

Tu ai în suflet gânduri bune
Stând la tine liniştită-n casă
Uitând de clipele comune.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

botul rece înfioară
roua strânsă-n palma nopţii
prin ferecătura bolţii
luna-mi pare căprioară
ce-nvia din poezia
unui suflet de copil
furişându-se tiptil
mi-a stârnit melancolia
hăituită de priviri
şi de dor de cei de-acasă
plânge dup-un nor sfioasă
picurându-mi amintiri.

poezie de Ion Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!