Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ion Duduveică

Trecea sfioasă...

Trecea sfioasă, pe la poarta mea,
Aproape zilnic și de mă zărea,
Cu-n zâmbet trist, dar cald, mă saluta,
Și-apoi, încet, încet se-ndepărta...

Și zilele-n clepsidră se scurgeau,
Dar inimile noastre jinduiau,
Îngemănate, fără ca să știm,
C-am fost sortiți, în taină să iubim...

... Și i-am ieșit în cale,-ntr-un sfârșit,
Și tremurândă, ea s-a fâstâcit,
I-am prins, cu brațul, mijlocul fragil,
Înfiorat și eu, ca un copil...

Am invitat-o în ograda mea,
S-o-ntreb ce hramuri poartă și ce vrea...
Iar ea în suflet mi s-a cuibărit, -
"Să nu mă-alungi...", sfioasă, mi-a șoptit...

... Azi e nevasta mea, de-atâția ani,
Nu mai zburdăm pe câmp, ca doi cârlani...
Se scurg și ani și zile, pas cu pas, -
Tot cuibărită-n suflet mi-a rămas...

Clepsidra vremii-aproape s-a sfârșit,
Ne-a-mbătrânit și ne-a încărunțit,
Vom adormi curând, îmbrățișați,
De umbra amintirii legănați...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ion Duduveică

Trecea tăcută...

.. Trecea tăcută, pe la poarta mea,
Aproape zilnic și de mă zărea,
Cu-n zâmbet trist, dar cald, mă saluta,
Și-apoi, încet, încet, pe drum pleca...

Și zilele-n clepsidră se scurgeau,
Dar inimile noastre jinduiau,
Îngemănate, fără ca să știm,
C-am fost sortiți, în taină să iubim...

... Și i-am ieșit în cale,-ntr-un sfârșit,
Și tremurândă, ea s-a fâstâcit,
I-am prins, cu brațul, mijlocul fragil,
Înfiorat și eu, ca un copil...

Am invitat-o în ograda mea,
S-o-ntreb ce hramuri poartă și ce vrea...
Iar ea în suflet mi s-a cuibărit, -
"Să nu mă-alungi...", sfioasă, mi-a șoptit...

... Azi e nevasta mea, de-atâția ani,
Nu mai zburdăm pe câmp, ca doi cârlani...
Se scurg și ani și zile, pas cu pas, -
Tot cuibărită-n suflet mi-a rămas...

Clepsidra vremii-aproape s-a sfârșit,
Ne-a-mbătrânit și ne-a încărunțit,
Vom adormi curând, îmbrățișați,
De glasul amintirii legănați...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ghiocelul

A apărut de sub zăpadă
Cu trupul gingaș și firav,
A colindat pădurea toată,
Și s-a oprit la mine-n prag.
Încet și dulce la ureche,
Cu glas sfios el mi-a șoptit
Că în pădure-i sărbătoare,
Că primăvara a venit!
Mirată l-am privit cu drag
Și i-am zâmbit copilărește,
El mi-a făcut discret cu ochiul
Și mi-a șoptit că mă iubește.
Mi-a spus c-a așteptat un an
La mine-n prag iar să revină,
Ca-i era tare dor de mine
Și că voia să îmi aducă
În sufletul însingurat,
O rază caldă și senină.
I-am sărutat atunci petala
I-am spus că mi-a fost dor de el
Mi-a dat de înțeles îndată
Că el era tot... singurel.

poezie de (11 martie 2010)
Adăugat de Mariana SimionescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Curiozitate

-Dacă treci pe lângă soartă,
dă-i binețe, cu umor,
și, de-o vezi că stă la poartă,
întreab-o despre... amor!

Are-apucături ciudate,
nimeni nu i le-a-nțeles.
S-ar putea să-ți dea de toate,
poate-ți dă vieții un sens...

De nimeni nu îi prea pasă,
face numai ce vrea ea.
Dacă o inviți la masă,
poate că te va plăcea...

-Știi, m-am întâlnit cu soarta
și-am făcut tot ce mi-ai zis:
i-am zâmbit, i-am deschis poarta,
dar... nimic nu mi-a prezis!

Mai spre seară, pe răcoare,
am invitat-o la masă,
am turnat vin în pahare
și am dat "noroc!", dar ea,
știi ce mi-a răspuns?! C-ar vrea
ca nimeni să n-o descoasă!
(Devenise arțăgoasă!)

Văzând cum bolborosea,
trist, mi-am zis în sinea mea:
"Voi trăi și... voi vedea!"

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Al meu suflet, Psyhee

A venit un înger și mi-a zis:
- Ești un porc de câine,
o jigodie și un rât.
Pute iarba sub umbra ta care o apasă;
mocirlă se numește respirația ta!
- De ce, i-am strigat, de ce?
- Fără pricină!
A venit îngerul și mi-a zis:
- Mai străvezie este sticla
decât cel mai statornic gând al tău!
În curând ai să mori și viermi
îți vor forfoti în nări, în bot, în rât, în trompă!
- De ce, i-am strigat, de ce?
- Fără pricină! îmi zise îngerul...
Apoi îngerul, ah, îngerul, ah, îngerul, ah, îngerul
a plecat cu aripi de aur zburând
într-un aer de aur.
Fluturi de aur
fâlfâiau în aura îngerului de aur.
El zbura aiurit,
el era cu totul și cu totul de aur.
El se depărta către o depărtare de aur,
în care apunea soarele de aur.
- De ce te îndepărtezi de la mine, i-am strigat,
de ce pleci, de ce?
- Fără pricină mi-a răspuns, fără pricină...

poezie celebră de din În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Este disponibilă și traducerea în franceză.
Daniel Vișan-Dimitriu

Scurtcircuit

Și uite, plouă, plouă în sfârșit!
De-atâtea zile calde, sictirit,
Mă bucur și mă duc, grăbit, grăbit,
La o țigară, bine-adăpostit
De ploaia care-n ropot s-a pornit.
Fumez, fumez acolo, chinuit,
Căci Ziua Râsului s-a isprăvit
Și eu... nimic! Nimic nu mi-a trăznit,
Prin neuroni nimic n-a bubuit,
Deși i-am odihnit, i-am ocrotit,
Ba chiar le-am dat un liber de dormit
Și-apoi m-am tot rugat, m-am milogit:
"Hai, bă, vreau doar un mic scurtcircuit,
Că sunteți doi, iar eu-s puțin croit
Să scriu ceva mai vesel! ". N-au crâcnit,
Așa c-am scris de ploaie. În sfârșit!.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Bulancea

* * *

Mi-a bătut o frunză-n geam, să m-anunțe că e toamnă.
I-am zâmbit, în mână-am luat-o și-am dus-o ușor la gură
I-am șoptit încet, să știe, că-i necruțătoare doamnă,
Și în fiecare an când vine, simnt cum anii ea mii fură,
Cum îmi pune rid pe față, să fie ea mai frumoasă....

poezie de (9 septembrie 2018)
Adăugat de Elena BulanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Mi-a luat sfârșit

Mă dezobișnuisem de tine
Și te uitam încet-încet
Fără speranță sau regret
C-a fost sau că va fi mai bine.

Mă dezvățasem de mine chiar
Și mă-nchinam de plictiseală,
Făceam adeseori sminteală
Și rareori citeam un ziar.

Mi-a luat sfârșit această criză
Doar când un înger mi-a șoptit
Că Dumnezeu de n-a murit
Îmi pregătește o surpriză.

poezie de din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu m-a sărutat

Eu m-am grăbit, ea s-a grăbit
și în sfârșit, ne-am întâlnit,
la locul unde-am convenit.
Am privit-o, m-a privit,
i-am zâmbit, ea mi-a zâmbit.
I-am dat mâna, mi-a întins mâna
și amândoi am deschis gura.
I-am vorbit, ea mi-a vorbit.
Am îmbrățișat-o, m-a îmbrățișat.
Am sărutat-o... NU M-A SĂRUTAT!!!
S-a supărat și a plecat.
Oare... unde am greșit?

poezie de (14 noiembrie 2024)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Epilog

Ieri chipul tău îl adoram, ca pe un înger preacurat
Și printre vise-ți căutam sărutul crud, nevinovat
Când sufletul mi-era ucis încet, încet de nepăsare
Tu te pierdeai iar în abis, lăsând în urmă a mea chemare.
Tot ieri îmbrățișam tristețea, și-apoi plângeam în noaptea grea,
Când mă-ncălzeam doar cu tandrețea ascunsă în privirea ta.
Dar tu erai mult prea departe, în lumea ta absurdă, falsă
Doar vorbe reci dar și deșarte ce-n suflet urme-adânci îmi lasă.

Dar astăzi plec. Și n-am să-ntorc privirea înapoi,
Căci nu mai vreau tăcerea și frigul dintre noi.
Azi plec din calea ta cu-n zâmbet cald și viu
Imi văd de viața mea cu sufletul pustiu.
Tot azi mă faci uitată, când toate-s fără rost
Dar știm că niciodată nu va mai fi ce-a fost...

poezie de (23 iulie 2014)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
William Butler Yeats

Sfioasa

Sfioasă, sfioasă,
Sfioasă dorului meu,
Se mișcă la para focului
Cu gândul departe.

Aduce talerele
Și le așează la rând –
Într-un ostrov pe ape
Cu ea o să merg,

Aduce lumânările
Și luminează odaia cu perdele lungi,
Sfioasă pe pragul ușii
Sfioasă în întuneric.

Sfioasă ca un iepure de casă,
Gata de ajutor și sfioas㠖
Într-un ostrov de ape,
Cu ea o să merg.

poezie celebră de , traducere de Ion Pillat
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Irish Folk and Fairy Tales Hardcover" de William Butler Yeats este disponibilă pentru comandă online la 53.99 lei.
Mariana Daniela Bidascu

* * *

Doar un păcat mi-a mai rămas ascuns la colțul inimii...
un singur fior...
strălucire desprinsa din Rai dă ochilor mei...

Când nimeni nu mă vede
îl las sa curga pe buze și-l murmur încet...
cald, departe, dar cald...

Un singur păcat mi-a mai rămas
de purtat
adânc în suflet...
Toate celelalte s. au stins in focul lacrimilor mele...
Când voi muri,
păcătoasă, cu acest păcat în brate sa plec,
sa plec cald și departe...

Oamenii nu iartă păcatele,
insă Cerul se deschide in fata strălucirii pacatoasei iubiri...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mariana Daniela Bidașcu

* * *

Doar un păcat mi-a mai rămas ascuns la colțul inimii...
un singur fior...
strălucire desprinsa din Rai dă ochilor mei...

Când nimeni nu mă vede
îl las sa curga pe buze și. l murmur încet...
cald, departe, dar cald...

Un singur păcat mi-a mai rămas
de purtat
adânc în suflet...
Toate celelalte s-au stins în focul lacrimilor mele...
Când voi muri,
păcătoasă, cu acest păcat în brate sa plec,
sa plec cald și departe...

Oamenii nu iartă "păcatele",
însă Cerul se deschide in fata strălucirii "pacatoasei" Iubiri...

..."căci mult a iubit..."

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Charles Baudelaire

Examen la miezul nopții

Când miezul nopții a bătut
În râs ne punem o-ntrebare:
Anume ce-ntrebuințare
I-am dat noi zilei ce-a trecut.
Azi, vineri, treisprezece, dată
Predestinată, pe cât știm,
Din câte ne mai amintim
Am dus o viață blestemată.

Pe Crist, pe el, cel mai curat
Din dumnezei, fără-ndoială,
L-am atacat cu îndrăzneală;
Apoi la Cresus am mâncat
Și-aici, ca bestia robustă
Să râdă și pe plac să-i fim,
Am înjurat tot ce iubim
Și-am lăudat tot ce dezgustă.

Noi celui slab i-am fost călău,
I-am arătat, ca toți, trufia
Și-am salutat adânc Prostia
Cu fruntea ei de taur rău.
Am sărutat stupida tină,
În față i-am îngenuncheat
Și-apoi am binecuvântat
A lupanelor lumină.

Ca rătăcirea, în sfârșit,
S-o înecăm în nebunie,
Noi, slujitori de poezie,
Ce lucruri pure am slăvit,
Băurăm fără sete,-oriunde,
Și fără foame am mâncat...
-Să stingem lampa, a ne-ascunde
În negură ne-ntârziat!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Florile raului" de Charles Baudelaire este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -14.99- 14.24 lei.
Ioana Gărgălie

Un bulgăre de ceară...

Ai vești despre iubirea mea dintâi?
Am întrebat sfioasă într-o seară...
Mi-am pus la tâmplă palma căpătâi
Și-n inimă... un bulgăre de ceară...

Și m-a durut atât când am aflat
Că a plecat tăcut să înfrunte soarta,
Că după ani și ani nu m-a iertat
C-am ferecat și inima... și poarta...

O nouă viață tristă și-a clădit
Și-n paralel am mers pe-o altă cale
Dar azi cu rouă ochii i-am clătit
Și mi-a cântat vioara cânt de jale

E prea târziu și toamna a venit
Iar viața mea înspre apus coboară
Și-am să trăiesc... cât este de trăit
Purtând în piept... un bulgăre de ceară...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Puterea cuvântului scris

Pe când, pe tăbliță scriam,
Scrijelind cu-n condei ascuțit
Mirată îmi descopeream
Numele ce mi-l port smerit.

Bătrâna ce mi-a pus în mâini,
Tăblița cu ramă de lemn
Mi-a dat toată dragostea sa
Și cel mai cuminte îndemn.

Și, parcă-mi dădea o icoană,
Un odor al său mult iubit.
Mi-a rămas în suflet, o mamă
Ce-o plânge azi, gândul cernit.

N-a prins să vadă-n-sfârșit,
Din mâna ce-odată-a condus
Pe-o mică tăbliță de scris:
Omagiul, din suflet adus!

poezie de din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cea care orbește

La ceai, la fel cu ceilalți, ședea.
C-apucă altfel ceașca, la-nceput,
– puțin altfel ca alții – mi-a părut.
Și brusc zâmbi. Aproape că durea.

Când în sfârșit ei s-au sculat vorbind
și la-ntâmplare și încet treceau
prin multe încăperi (vorbeau, râdeau),
eu am văzut-o. Celorlalți urmând,

Închisă-n ea ca cea ce va să-nceapă
să cânte, în curând, pentru mulțime;
pe ochii bucuroși, în limpezime,
lumina se-ntindea ca peste-o apă.

Urma încet și-un timp îi trebuia,
parc-ar fi fost ceva de depășit,
și parcă, după ce va fi suit,
ea nu va mai umbla, ci va zbura.

poezie de din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Notebooks of Malte Laurids Brigge" de Rainer Maria Rilke este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -88.00- 34.99 lei.
Octavian Goga

Mi-a bătut un moș la poartă...

Mi-a bătut un moș la poartă,
Biet țăran cu țundra sură,
Îl lătrau departe câinii
Când să-mi vie-n bătătură.

Cu sfiala lui senină
Mi-a trecut cucernic pragul,
Ca un sol din altă lume
Zâmbitor pășea moșneagul.

Câte nu ne povestirăm
Stând alăturea la masă?...
Sfânta mea copilărie
Mi-a venit cu el în casă.

Rând pe rând îmi înviară
Năzuințe frânte-n două,
De la satul de sub munte
Până-n lumea asta nouă.

Murmura încet în barbă,
Se trudea să mă-nțeleagă,
Sta pe gânduri dus bătrânul
Când i-am spus povestea-ntreagă.

Mi-a plecat cu ochii umezi
De amara-nvățătură:
- N-o mai spune nimănuia
Biet moșneag cu țundra sură!...

poezie celebră de din Ne cheamă pământul (1909)
Adăugat de Avramescu Norvegia-ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Poezii" de Octavian Goga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
Elena Farago

Trecea un om pe drum

Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Știu eu? Poate cânta să-i pară
Drumul mai scurt, – ori poate cum
Era așa frumos aseară,
Poate cânta ca să nu-l doară
Că-i singur numai el pe drum –?

Trecea, și eu eram la poartă
Și și-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi ști să spui.
Și nu-mi venea să plec din poartă,
Și parc-un dor de viața toată
M-a prins privind pe urma lui...

Așa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, și nu știm
Pe călător măcar de-l doare
Ceva, și de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simțind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim.

poezie celebră de din Versuri (1906)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Catelusul schiop si alte poezii" de Elena Farago este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -8.00- 3.99 lei.
Mihai Leonte

Fără sfiiciune...

Tu nu mă privești sfioasă
Să cred că o faci anume?
Poate ai multe a-mi spune
De aceea nici nu-ți pasă.

Sigur nu te păzești de lume
Se poate asta, însă lasă,
Să vedem ce-o să mai iasă
Din această chestiune.

Nu ai rămas nicicum sfioasă
Să știu de ce? Nu îmi vei spune,
Fără a fi răutăcioasă.

Tu ai în suflet gânduri bune
Stând la tine liniștită-n casă
Uitând de clipele comune.

poezie de
Adăugat de Mihai LeonteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Sorescu

Luna

botul rece înfioară
roua strânsă-n palma nopții
prin ferecătura bolții
luna-mi pare căprioară
ce-nvia din poezia
unui suflet de copil
furișându-se tiptil
mi-a stârnit melancolia
hăituită de priviri
și de dor de cei de-acasă
plânge dup-un nor sfioasă
picurându-mi amintiri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook