Daniel Vișan-Dimitriu

Scurtcircuit

Și uite, plouă, plouă în sfârșit!
De-atâtea zile calde, sictirit,
Mă bucur și mă duc, grăbit, grăbit,
La o țigară, bine-adăpostit
De ploaia care-n ropot s-a pornit.
Fumez, fumez acolo, chinuit,
Căci Ziua Râsului s-a isprăvit
Și eu... nimic! Nimic nu mi-a trăznit,
Prin neuroni nimic n-a bubuit,
Deși i-am odihnit, i-am ocrotit,
Ba chiar le-am dat un liber de dormit
Și-apoi m-am tot rugat, m-am milogit:
"Hai, bă, vreau doar un mic scurtcircuit,
Că sunteți doi, iar eu-s puțin croit
Să scriu ceva mai vesel! ". N-au crâcnit,
Așa c-am scris de ploaie. În sfârșit!.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Nu m-a sărutat

Eu m-am grăbit, ea s-a grăbit
și în sfârșit, ne-am întâlnit,
la locul unde-am convenit.
Am privit-o, m-a privit,
i-am zâmbit, ea mi-a zâmbit.
I-am dat mâna, mi-a întins mâna
și amândoi am deschis gura.
I-am vorbit, ea mi-a vorbit.
Am îmbrățișat-o, m-a îmbrățișat.
Am sărutat-o... NU M-A SĂRUTAT!!!
S-a supărat și a plecat.
Oare... unde am greșit?

poezie de (14 noiembrie 2024)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Plouă

Plouă iar, plouă metodic, plouă lung și plouă des,
Ploaia asta n-are noimă, plouă doar de palmares.
Plouă noaptea, plouă ziua, plouă mâine, ieri, și azi,
Plouă și la țărm de mare, și la munte, peste brazi.
Plouă-n gară la Suceava, în Galați și în Bacău,
Plouă ca și cum chiar ploaia a murit... și-i pare rău.
Plouă-n răpăit de tobe boleroul lui Ravel,
Plouă cu mitraliera, plouă într-un mare fel.
Plouă, fulgeră și tună, plouă ca la Început,
Plouă într-o veselie, plouă cinic, absolut.
Plouă mult, și greu, și tare, plouă halucinogen,
Plouă cu nerușinare, plouă sadic, patogen.
Plouă ca la-nmormântare, ca la ultimul Sfârșit,
Plouă strașnic, plouă-ntruna, fără milă, prăbușit.
Plouă cu nemiluita, plouă gotic, plouă crunt,
Plouă-n valuri, în averse, deșănțat, în amănunt.
Plouă grav, plouă despotic, plouă iarăși, plouă crud,
Plouă fără încetare, plouă de la nord la sud.
Plouă ca o-njurătură, plouă ca un recviem,
Plouă ca o întrebare: cine-am fost, cine suntem?

poezie de (19 iunie 2021)
Adăugat de Eduard LupascuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ploaie

plouă, afară-i
întuneric și ploaie
nu poți schimba tu nimic și nici eu
poți doar așterne o umbră pe foaie
adiacentă trecutului tău

plouă în suflet
o ploaie haină
când ca torentul și când ciobănească
nu poți schimba tu nimic și cortina
cade pe scenă ca amnarul pe iască

plouă și plouă
plouă în inimă
și nicăieri nici o rază de soare
nici de speranță și nici măcar minimă
de somnolență cu gust și culoare...

poezie de (14 aprilie 2019)
Adăugat de Iurie OsoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
Adrian Păpăruz

* * *

mă fumez în goliciunea mea
fără filtru
mă fumez până în memorii
cu inimă cu tot
mă fumez de tristețe
de disperare
de frică
mă fumez resemnat
și mă scutur pe trotuar
sunt propria mea țigară
ultima din pachetul vieții

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sara Teasdale

La miezul nopții

A venit vremea-n sfârșit să înțeleg ce-i viața,
Nimic n-are sfârșit și totul începe de fiecare dată,
Iar marile victorii ce păreau atât de minunate
N-au fost, de fapt, câștigate niciodată.

Chiar iubirea, căreia-n mintea-mi casă i-am clădit,
E doar un oaspete prolific, întârziat confuz în drum,
Iar muzica, laudele prietenilor și râsul lor zglobiu
Nu-s cu nimic mai bune decât odihna mea de-acum.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Daniel Vișan-Dimitriu

Ploaia de raze

Îmi plouă cu raze, îmi plouă de sus,
În picuri de aur, în stropi de apus,

Mă unge, prin ploaie, cu mirul de cer,
Divinul ascuns într-un mare mister,

Se scurge lumina, prin mine,-n pământ
Și-i schimbă tristețea-n iubire și cânt,

Îmi plouă cu raze, îmi plouă șuvoi...
Mă scald în apus și în noaptea de-apoi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Criticilor mei

Orice poet care se respectă are critici,
unii mai buni, alții mai grași,
cine nu are critici să și-i cumpere,
nu mă revolt că zboară muza,
fumez trabuc, mă simt ca-n sânul lui Avram,
Avram fumează și el trabuc,
Trabucul se bucură, diavolii țopăie,
La femei mă uit cu plăcere, le fumez și pe ele,
De sus până jos, na, că am dat-o în bară,
Nu mă tem de moarte, ea se teme de mine,
De multe ori i-am făcut figura,
Câinii fumează trabuc, păsările țigări mai subțiri,
Scriu prostii, dar mă simt bine, e unu mai muncitoresc,
Nu am nimic de făcut, o lene sfântă mă cuprinde,
Sfinții sunt leneși, îmi sunt tovarăși,
Cine nu face nimic nici rău nu face,
E mare lucru să nu faci nimic.

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Cornelia Georgescu

Lucian: Nu știi ce-i asta?
Ly: Nu. Nu știu... Ce este?
Lucian: E mult mai bine să nu știi, crede-mă... E o țigară, care n-ar trebui folosită, pentru că dăunează mult sănătății. De obicei, nu fumez, în general, dar acum nu știu ce mi-a venit, să-mi aprind țigara asta...
Ly: Dar ce-i ăla?! Dâra aia albă pe care o face?
Lucian: Fumul de la țigară... Nu-ți place cum miroase? Ascultă, dacă te deranjează, o arunc imediat. Și așa nu e bună de nimic, nu-mi folosește la nimic.
Ly: Parcă ar fi aerul de afară al planetei, așa arată dâra aia albă, dar miroase într-adevăr groaznic; aerul de afară nu miroase așa și ce bine că nu miroase atât de utât! Dar la ce-ți folosește această țigară?
Lucian: La nimic. Poate doar la distrugerea sănătății.
Ly: Păi, dacă nu e bună, după cum ai zis, de ce-ai mai aprins-o?
Lucian: Nu știu de ce; nu obișnuiesc să fumez. Se spune că are darul de a te calma când ești nervos, agitat sau neliniștit.
Ly: Iar tu ești acum nervos, agitat sau neliniștit?
Lucian: Da, puțin, dar nu chiar atât de mult încât să nu mă pot calma și fără această țigară. N-am nevoie de ea...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

M-am risipit mereu

M-am risipit mereu, dar nu regret nimic
din ce am dat în dar, sau am pierdut în viață,
atâta vreme cât, în universu-mi mic,
mă bucur când respir o nouă dimineață.

Mă-ncânt privind vrăjit imaculații zori,
sorbindu-le-nsetat mirabila răcoare,
de tinerețea lor se-mbată ai mei pori
și propriu-mi sfârșit un început îmi pare.

Nu pot pleca acum, mai am atâta rost,
mai e rod necules, ce-nfrigurat așteaptă
să nu mai rătăcesc prin locuri unde-am fost
și să-i prefac grăbit visul de-a fi în faptă.

Strâng spicele și cânt un cântec nou mereu
și simt că undeva, în mine sau pe-alături,
cu răsuflarea Sa de foc, chiar Dumnezeu,
zâmbind, topește blând și vechi și noi omături.

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Atenție

Emoții prind să mă-nfioare
De ziua ta și m-am grăbit
Să-ți iau ceva, ah! soț iubit,
... Dar n-ai nimic în buzunare!

epigramă de din Viața Buzăului (2005)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Alexandru Macedonski

Cîntecul ploaiei

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă.
Cu ploaia ce cade, m-apasă
Durerea cea veche, cea nouă...
Afară e trist ca și-n casă, -
Plouă, plouă.

Plouă, plouă... -
Plouă cît poate să plouă...
Zadarnic vor cîntece clare
Ca florile umezi de rouă
Cei vecinic scutiți de-ntristare... -
Plouă, plouă.

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Ființa mea și simțirea
Sufăr și plîng amîndouă...
Viața-și urmează-ndîrjirea...
Plouă, plouă.

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Rapănă-n geamuri ca-n tobe...
Spintecă inima-n două
Cîntecul ploaiei de cobe... -
Plouă, plouă... -

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Excelsior" de Alexandru Macedonski este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 6.99 lei.
Nichita Stănescu

Ploaie în luna lui Marte

Plouă infernal,
și noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereții odăii erau
neliniștiți, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob și prin vreme.
Nu-i nimic, îți spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Și mă-nălțam. Și nu mai știam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoși: oamenii?... ploaia?...

Plouă infernal, ploaie de tot nebunească,
și noi ne iubeam prin mansarde.
N-aș mai fi vrut să se sfârșească
niciodată-acea lună-a lui Marte.

poezie celebră de
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Șerpii

Copil fiind, de șerpi eu m-am temut
Și de-i vedeam prin iarbă un fior
Mă săgeta din creștet până-n tălpi,
Apoi, crescând, pe toți i-am cunoscut.

Cu ei, eu am crescut și m-am jucat
La sân i-am pus și i-am hrănit cu lapte,
Cu miere, cu blândețe și prin fapte
I-am făcut mari, de jos i-am ridicat.

Încolăciți pe mine i-am ținut
I-am respectat și sângele le-am dat
Și haina de pe mine mi-au purtat...
Mai mult de-atât, i-am pus în așternut!

Și-a venit vremea să îmi fie de-ajutor,
Atunci și-au arătat limbile-n furcă
Și colții cu veninul de năpârcă
În carne s-au înfipt... cu darul lor...

Și n-am murit... nici bine nu mi-a fost...
Și-am delirat tot digerând veninul,
Când de cucută plin mi-a fost tot vinul
Dar chiar și asta a avut un rost...

Să crezi în om... în șarpe... e totuna
Dezamăgirea e atât de mare
Pe cât e amăgirea, lungă, tare...
Lume cretină, nu mai face pe nebuna!

poezie de din Facebook, 8 septembrie 2018 (8 septembrie 2018)
Adăugat de Petrică ConceatuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Dans în verde ud

Eu v-o spun doar vou㠖 n-aș vrea să se-audă
C-am dansat azi-noapte cu o paparudă.
Cum a fost? Păi... altfel și vă povestesc
Tot, cu amănunte, nu vă minciunesc.

Eu, fiind în pană... de-aia, de țigară,
Zic: "Mă duc, nevastă!". "Vezi că plouă iară!"
"Fir-ar ea de ploaie!" – nu știam atunci
Că, prin cea udeală, mă apuc de "munci".

Mi-am luat eu singur-singurel papucii
Și-am ieșit. Un trăsnet! Iute, semnul crucii...
Cred că asta fuse: până la non-stop
M-a "trăsnit" norocul, c-a venit potop.

Cum umbrelă... ciuciu, m-am ascuns degrabă
Sub prelata ruptă de la o tarabă...
Numai că acolo s-a ascuns și ea;
O priveam și – Doamne! – udă mai era!

Am luat-o-n brațe, c-așa-s eu, cu milă
Când ceva îmi place și e de prăsilă...
Ochii-i, plini de verde, m-anunțau că-i udă...
Și-am "dansat" o noapte cu o paparudă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Daniel: Și, ce probleme ai, Sammy-o? Are legătură cu mama sau e altceva? Poate... e legat de școal㠖 te-a bătut cineva? Sau e ceva mai grav? Poți să-mi dai măcar un indiciu?
Sam: Chiar vrei să știi?
Daniel: Chiar vreau să știu.
Sam: Chiar dacă nu vei putea face nimic să mă ajuți?
Daniel: Da, chiar și așa.
Sam: Bine. Adevărul e că... de fapt... sunt îndrăgostit.
Daniel: Poftim?
Sam: Știu că ar trebui să mă gândesc mereu la mama și chiar fac asta. Dar adevărul e că sunt îndrăgostit și eram înainte ca ea să moară și nu pot face nimic.
Daniel (râde): Nu ești puțin prea mic ca să fii îndrăgostit?
Sam: Nu.
Daniel: O, bine atunci... e în regulă. Adică, m-am mai liniștit.
Sam: De ce?
Daniel: Pentru că am crezut că era ceva grav.
Sam (suspicios): Mai grav decât agonia totală de a fi îndrăgostit?
Daniel: O, da. Ai dreptate. Agonie totală.

replici din filmul artistic Pur și simplu dragoste, scenariu de
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Level 4: Love Actually" de Richard Curtis este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -52.20- 33.93 lei.

M-a ajutat Dumnezeu

Tot românul vreau să știe
că n-am fost un om bogat.
Am scris multă poezie,
dar nimic n-am publicat.
În zadar m-am străduit
ca să pun ceva deoparte.
Banii toți i-am cheltuit
să am multă sănătate.
Am răzbit prin timp cu greu.
Aspră a fost viața mea.
M-a ajutat Dumnezeu
să las în urmă ceva.

poezie de (14 aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Testament

Te voi lăsa, iubire într-o zi
Și mă voi duce căci așa e vrerea,
În urma mea furtuni de vor veni
Să nu le lași să-ți fie mângâierea.

De soare m-am rugat ca-n mersul lui
Să-ți lumineze colțuri de odaie
Și în lumina zilei cea dintâi
Să nu te prindă cu a ei văpaie.

De ploaie m-am rugat încetișor
Să plângă ea adesea pentru tine,
Căci lacrima din cer e mai ușor
Să cadă chiar și-n nopțile senine.

Pe păsări le-am rugat ca-n zborul lor
Să-ți ducă dorul cât pot de departe
E pătimaș și știu că nu-i ușor
Să stau cu el de vorbă-n miez de noapte.

În nopți senine stelelor le-am spus
Povești de-argint să-ți scrie la fereastră,
Așa vei ști că te privesc de sus
Și încă n-a murit iubirea noastră.

Am șchiopătat prin vers de-atâtea ori
Și tot prin ele ți-am croit cărare,
Mi-au fost și rug și paradis cu flori
Și brațe să te chem din depărtare.

Drept mărturie ți le las acum
Că te-am iubit... tu nu ai nici o vină
Și ochii mei te-au înălțat precum
Un înger cu proporție divină.

Te voi lăsa, iubire într-o zi
Nu voluntar, ci fiindc-așa vrea soarta
Ne naștem călători... așa o fi
Și ne petrecem când ne vine moartea.

poezie de din Risipitor de albastru
Adăugat de Luiza-Adriana GramaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie

Mărturisire de 1 Aprilie

Am vrut ca juriul să mi-l păcălesc un pic:
Măcar c-o epigramă rea să-i fiu prezent,
Dar (cât m-am chinuit) nu mi-a ieșit nimic,
Se vede că-s sortit să scriu doar... excelent.

epigramă de din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton amuzant

Distribuie
Ion Duduveică

Trecea sfioasă...

Trecea sfioasă, pe la poarta mea,
Aproape zilnic și de mă zărea,
Cu-n zâmbet trist, dar cald, mă saluta,
Și-apoi, încet, încet se-ndepărta...

Și zilele-n clepsidră se scurgeau,
Dar inimile noastre jinduiau,
Îngemănate, fără ca să știm,
C-am fost sortiți, în taină să iubim...

... Și i-am ieșit în cale,-ntr-un sfârșit,
Și tremurândă, ea s-a fâstâcit,
I-am prins, cu brațul, mijlocul fragil,
Înfiorat și eu, ca un copil...

Am invitat-o în ograda mea,
S-o-ntreb ce hramuri poartă și ce vrea...
Iar ea în suflet mi s-a cuibărit, -
"Să nu mă-alungi...", sfioasă, mi-a șoptit...

... Azi e nevasta mea, de-atâția ani,
Nu mai zburdăm pe câmp, ca doi cârlani...
Se scurg și ani și zile, pas cu pas, -
Tot cuibărită-n suflet mi-a rămas...

Clepsidra vremii-aproape s-a sfârșit,
Ne-a-mbătrânit și ne-a încărunțit,
Vom adormi curând, îmbrățișați,
De umbra amintirii legănați...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Un tăciune și-un cărbune

M-apuc de scris... că n-am de ce,
Mă țin c-o frază foarte lungă,
Și-apoi comprim în fiece
Vers, totul, după ce m-alungă.

Trădez cuvintele și-apoi
Le las în pace să se lupte,
Sperând că din acest război
Vine tăcerea să se-nfrupte.

M-apuc de scris în așteptarea
Unui motiv să nu mai scriu,
Dar parcă mi-am pierdut răbdarea
Și-ntreb orice cuvânt: Ești viu?...

Și-n loc să-l scriu grăbit în piatră,
Îl fac încet un semn în mine,
Precum un țest plouat în vatră,
Cu dorul focului în sine.

Căci dacii nu scriau deloc,
Deși păstrat-au Focul Viu,
În jurul focului, ci-n foc;
Doar eu, deși m-ai stins, mai scriu.

poezie de din Aproape alb (23 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook