Sentimente incolore

acea zi fără echinocţiu mi-a schimbat viaţa/ştiai că sunt în palma ta
ca o brichetă stricată
nu puteam să întorc orele cu acea cheie uriaşă de la intrarea în oraşe
iar tu lipeai asfaltul de pe autostradă îmbrăcat într-o uniforma incoloră
şi beai stupid de sincer o halbă de bere
ca toţi artiştii nerealizaţi

ţi s-a spus vreodată că sistemul solar este populat cu emoţii pure,
din toţi arborii va curge dragostea aia cu iz de filme în 3D
şi, doar eu, voi fi ţigara slim strivită de asfalt/
ultima ta noapte zen
de parcă aici poţi trăi în parcări subterane ∞love
şi absolut niciodată nu te vei lăsa sedus
de liniile verticale ale morţii

iar acest sentiment de autoizolare ne va împlini sufleteşte
căci eu şi cu tine venim din câmpiile ivorii
tineri victorioşi capabili de a ne multiplica pinkemoji

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul de unde vii

are străzi nepavate îmi ţin
tocurile în maini cum aş ţine sufletul tău
gravat
într-o albă singură noapte
aburul râului se întinde pe alei
ca nişte limbi de şarpe degustând un asfinţit
ziua se dă cu parapanta
între noi doi arborii lumii tac infinit

orele se scurg pe asfalt
miroase zurliu a război şi a morţi
pe acoperişuri pisici zvelte torc
în mâinile tale inima mea se goleşte de sânge de ani şi de sorţi.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

noapte cu stele
cometa îşi aprinde
ţigara tuşind

nu mai vede pădurile
doar bondarii iritaţi

tanka de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turbulenţe

ziceam în trecut că oraşul arde cu luminile lui
false cu acea calea unirii unde pictorii seduc femeile doar dintr-un fum de trabuc iar adolescenţii se dau cu parapanta printre demisoluri decorate kitch-os şi discoteci turbulente

dar arta urbanului mi-a intrat în plex ca o respiraţie efervescentă şi nu mai pot descălţa sandalele hai-rup-iste
nu mă mai pot clona să fiu a satului cu umbrele sale vitange
foamea de artă demolează mitulvesnicieinascutelasat

din enclava numită oraşul-meu-flamboaiant toţi piticii vor să mă scoată vie abulică victimizată
să îmi poată scrijeli pe piept logica raţiunii pure
cea conform căreia nu ar trebui să înot între cele două emisfere moarte/viaţă cu masca de oxigen pe chip

simt cum oraşul se întinde ca lava peste minţi murdare
aici deţinuţiii evadează avem zile zen şi oamenii politici se aşază pe esplanadă umăr lângă umăr într-o tovărăşie stupidă
doar eu poeta mironosiţă rezist

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea din ocean

La noapte voi face dragoste cu poezia ta, ca în fiecare noapte
Căci sunt doar o floare aruncată în ocean,
Fără întrebare.
Şi mă întreb oare cât voi putea să mai respir atâta iubire,
Prin porii mei de catifea?
Iubeşte mă aşa cum poţi ca într-o vară sau primăvară
Şi nu mă lăsa să mor căci fără tine sunt
Doar ea femeia fatală
Iubeşte-mă în fiecare zi cu un cuvânt.
Universul mi se deschide sau o poezie mă alintă
Iubeşte-mă cum numai tu o şiti a face
Iubeşte-mă pentru o eternitate
Eu, acea floaea ce miroase a iasomie.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echinocţiu

Nu aş vrea să văd inima ta locuită de un vid,
de aceea îţi întind paharul cu bere neagră
şi îţi cer să reînvii fibrele arţarilor căzuţi la echinocţiu.
Tu ştii exact din ce este fermentată licoarea existenţei şi îmi porţionezi fericirea
aşa cum ai îngădui orbului un rai al luminii
şi celui îndrăgostit sfinţenia singurătăţii.

Citesc despre femeile care aleargă cu lupii
şi o contrazic pe Sophie. Nu există lupi conduşi de femele!
Dragostea nu este un perimetru unde te poţi aşeza, ci un fel de sagrada familia.
Părinţii părinţilor au trait şi trăiesc după arhetipul haitei care se teme de foc,
eu însă am aprins focurile peste deal şi ţi-am strigat să găseşti vocea tic-tacului,
secundele cu potenţial
când stâlpii lumii
sunt corifeii din ultima linie.
Am tras aer lucid şi am răsturnat situaţii, ţi-am fumat iluziile, lume perfectibilă!

Visez să se nască oamenii-infinit, cei care trăiesc între zenit şi zefir...
Nu mi-ai pus întrebări prin perfuzii de teamă că aş fi putut ieşi din luminator,
de aceea sunt astăzi în prima linie, hanibal ante portas, într-o cetate de politruci.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea noapte

Îmi amintesc de acea noapte,
În parc, pe bancă, doar noi doi,
Vorbeam încet, uşor, în şoapte,
Deşi cu tine eram vioi.

Eu vorbeam mereu, mă bâlbâiam,
Vroiam să fie cât mai plăcut,
Doar pentru tine, căci te plăceam,
Vroiam doar să te sărut.

Iar tu, înger pur din Rai,
Priveai spre cer, erai tăcută,
Erai frumoasă, străluceai,
Ca o floare atent crescută.

Şi-ntr-un moment, fără accept,
Te-am luat de mână, ne-am ridicat,
Inima mi se oprise-n piept,
Te-am luat în braţe, te-am sărutat.

La sfârşit nimic n-ai spus,
Doar te-ai întors şi ai plecat,
Acea noapte a apus,
Cu gându-n stele m-ai lăsat.

Doar o fată mult privită
Pentru-o noapte neuitată,
Acea fată mult iubită
Pentru-o noapte fermecată.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râvnit de păcatul iubirii

Scriind poetice aluzii
La scripturi. Parfum, infuzii
De scrisori pierdute-n timp cerşesc atenţie,
Parcă râvnit, fără emoţii, mă întorc la acea lecţie.

Strigoi bântuiesc al meu somn
Parcă fragedul, uitatul pom,
Care vara trecută răsărea de bucurie
A răguşit în buruieni, ce melancolie

Urcând astenic spre amaiază
Şi bântuind securile apusuri
Caut acea cale. Mă luminează
doar fulgerul, în cap... doar pulsuri.

poezie de Chiril Luncaşu (4 septembrie 2023)
Adăugat de Chiril Luncaşu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intermitenţe

Dragostea mea, tu vii dintre troiene şi dintre înalte stânci.
Nu irosesc acele clipe din trecut în zile de arşiţă!
Este atâta gălăgie pe autostradă şi curg atât de zbuciumate zile
Încât simt acvile cum rătăcesc peste singurătăţi care pulsează intermitent.

Dacă mi-e dor de umbra mâinii tale, îi desenez crochiuri lui ieri
Şi parcă mă transform într-o vâltoare ce se stinge în albul nopţii
Căci pătimaş iubindu-te pe creasta munţilor cuvinte scrijelesc
Şi tot de atâtea ori cobor în tine însuţi cu mii de gânduri ca tentacule, rebel.

Dragostea mea, uniţi în depărtare cu glasul dimineţii rebotezat te chem
Şi încă ţin în palme chipul tău sculptat ca rana tinereţii
Când rostogoleam albastrele îndoieli şi răsuceam timpul firav şi vise înguste
Căci eu iubindu-te m-am aşezat în viul zilei, efemer...

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El nu mi-a spus niciodată

intră
dragostea mea
am lăsat uşa deschisă
acum te poţi plimba în voie prin casă
poţi să ştergi praful
să uzi florile
să-mi arunci amintirile pe fereastră
el nu mi-a spus niciodată
hai
intră
dragostea mea
plimbă-te în voie printre umbrele vechi
fii cea care ai fost mereu
îmbracă-mă în iluzii
să îmi pot duce
mai departe viaţa asta
nu
el nu mi-a spus niciodată
intră
intră dragostea mea
am lăsat uşa deschisă
de acum poţi să îţi prinzi umbra subţire
pe oricare zid
hai
intră
intră dragostea mea
fii tu femeia fără de care sângele meu
nu mai poate să tacă
el nu mi-a spus niciodată nimic
şi eu l-am iubit
da
l-am iubit
chiar şi aşa

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Street life

toamna asta gutuile miros a moarte
şi alimpede apă de râu a peşte înnodat în cârlig
iar frunzele aceşti daimoni ai câmpiei scad şi cresc lumini
peste dealurile unde copilăria se zdrumică precum pietrişul sau nisipul măcinat
de paşii profetului urban
cu logica lui de om al străzilor

toamnele curg prin canalele orei-ceaslov
eu nu ma pot desprinde cu facerea în cuvânt
o noaptea valpurgică
a inserierii eului

dacă nu sunt eu/ eu sunt acel ecou
vocile toamnei subterane
înfipte in cateterul inimii mele orgolioase
şi metafizica vârstei când numeri
secundele planurile unghiurile orbirea înţelepţirea vorbirea şi nevorbirea
cuvintele asexuate
mâinile a doi bărbaţi împreunate pe mijlocul
toamnei referendumul şi ideea de căsătorie ectoplasmatică
iar toamna este ultima la urnă

plouă neestetic
femeia cu gene false savurează ţigara
o stinge cu tocul
frunzele putrezesc prin parcări
iar mama împleteşte pentru prietenul
ei imaginar

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Requiem

respiram sare apa învolburată camufla sentimente
era rece până dincolo de cer nu-mi ajungeai
mie cea cu ponei jucăuşi cu umeri mirosind a nopţi asudate
parcă ieri trezeam cocoşi aurii
sinceri şi tineri/ internauţi elegiaci

mi-ai întrebat mâna stângă unde se sparg valurile
pietre crestează orizontul cu singurătatea lor romboidală
aici poţi sta la rând doar ca să ţipi nu e timp
pentru requiem!

apele lumii irup precum falii ale timpului viu

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada cu portavoce

eu încă sunt aici pe strada Ispirescu
dar cartierul nostru este în carantină
şi oamenii se răsucesc în izolare trişti
îmi este dor de primele noastre zile
când ne plimbam prin parcul Romanescu
azi parcurile sunt inchise şi oraşul tace prins
într-o capcană nevăzută

mai ştii când ne vedeam la chioşcul de ziare?
toţi bătrâneii ne vedeau îmbrăţişaţi
şi te iubeam cu magică putere
azi toţi bătrânii din oraşul nostru stau în case
iar viruşii îşi instalează umbra
ca un tentacul întunecat peste oraş

parcă ai fi încă pe strada aceasta cu râsul tău gălăgios
nu văd însă decât ferestre închise şi ambulanţe care trec
văd doctori şi bolnavi/o lume-n agonie
este atâta moarte în jur iar ţie
îţi mai e dor de cartierul nostru colorat
de liniştea în care ne-am iubit cu-adevărat şi simplu
fără să ne gândim că timpul /şi el bolnav/ oraşul îl va ucide

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamne tinere

astăzi fereastra ovală
nu se deschide cu uşurinţă
în grădina ta toamna alungă anii tineri
sentimentele ca nişte nibelungi
din cer se scurge mir peste dealurile
pline de scaieţi şi fâlfâit de aripi
prelung

parcă de ieri şi de niciodată
mânjii luminii pasc iarba de fum
iar timpul cu urechile atârnate de plămânii
soarelui brun
cade recade

tu ţii între gene zorile vii
mai bei din orele caste apă vie
lumi de alabastru cresc şi descresc
pe dâra de argint a ceasului mort
lupii întunericului fulgeră-n toamne
cuvinte-stihii

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

mandarin tăcut -
boabe mari de orez în
palma îngustă

haiku de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Shamanism

Ore de întrebări autodresate.
Iată corespondenţa cu magma cuvintelor,
cu existenţa #rezist... cu strada
unde pictorii mor lângă culoare.
Ieri turnai asfalt în gropile patriei,
erai tu şi autostrada cu aurolaci.
Amprentai afişele liderilor zonali ca şi cum
ai fi avut nişte glande pentru (∞)realitate
şi, iar şi iar, ofertai salariul minim...

Destest amatorismul în discurs
şi recunosc că vă multiplicaţi Xxx
dar shamanismul artei
scade,
stinge,
sparge
impostura, acolo unde stadioanele cer circ
iar deţinuţii cer azil politic exotic.

Cetăţeanul suferă de automatisme
în ţara cu cele mai candide utopii.
Încă nu avem copia lumii pe stick?
Încă nu am salvat politica într-un folder
criptat?
Pe culoarele morţii ai paşaport permanent,
viaţa însă este ca un Ipod
scos la ofertă:
cu multe aplicaţii, inutil.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte din nou acest punct. Acesta-i aici. Acesta-i acasă. Acesta suntem noi. Pe acest punct se află toţi cei pe care-i iubeşti, toţi pe care-i cunoşti, toată lumea despre care ai auzit vreodată, fiecare fiinţă umană care a trăit vreodată... Acest punct este agregatul de bucurie şi suferinţele noastre, pe acest punct există mii de religii încrezătoare, ideologii, doctrine; aici trăieşte fiecare vânător, fiecare erou şi laş, fiecare creator şi distrugător de civilizaţie, fiecare rege şi ţăran, fiecare cuplu de tineri îndrăgostiţi, fiecare mamă şi tată, fiecare copil plin de speranţă, fiecare inventator şi explorator, fiecare profesor de morală, fiecare politician corupt, fiecare "superstar", fiecare "lider suprem", fiecare sfânt şi păcătos, din istoria speciei noastre; toţi aceştia au trăit aici – pe un firicel de praf, aflat în suspensie într-o rază de soare.

Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulei pe asfalt

locuiam într-o secundă cu roţi pătate de sânge
şi îţi auzeam aripile cum foşneau tânăr
nu erai decât tumultul pietrei filoxera din vii
arborii cangrenaţi
de la fereastra prezentului roteam galaxii
posedaţi de mega-timpi
simpli cetăţeni ai urbei care/ precum o pată hidoasă de ulei pe asfalt/
se întindea dincolo de vocile noastre alto

ţi-e sete şi încă pictezi pereţii ivoire?
te-ai rănit când ai tras ultima tuşă din portretul
comandat
de vecina mea anxioasă cu preocupări artistice?
toamna asta nu ne vom unii umbrele pe trotuar
nu ni se vor scurge ploi pe pantofi
vom bea câte un pahar de ice lemon cât mai departe de centrul vechi
poate voi ajunge la kizomba să dansez la plesneală
iar tu să îmi ţii ritmul ca în noaptea aceea când
ai vărsat şi eu în mod stupid
ţi-am tras o palmă:,,- Ştiam că ai venit în oraş pentru ea!"
nici măcar nu mi-ai deschis portiera întrebai dacă el mă mai sună
şi de ce nu mi-am făcut abonament pe un an
la spectacolele tale de la filarmonică
unde te-a invitat candidatul la funcţia de viceprimar

voi desfiinţa pagina de socializare cu tembelii ei permanenţi
pentru ca să pot citi reviste calde la Aman
şi să pot ţine de mână dragostea care va veni
când voi traversa nepricepută prin zone nemarcate
iar vreun şofer va înjura felul meu graţios de a trece
aşa cum făceam atunci când te mişcai la stânga şi la dreapta mea
în incercarea disperată de a mă opri să plec la vreun festival unde toţi papiţoii scriu
şi doar oraşul ne va privi cu ochi inguşti cum ne tachinăm
pierduţi în grupuri ad-hoc proliteratura

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ore dezarticulate

lumea pe aleile căreia îmi plimb
câinii neliniştii este mirifică
verde vântul adie dinspre sălcii
răsfoind amintiri
cu părinţii mei nebuni de frumoşi şi de tineri
arome de tei învăluie noaptea care îmi urcă în piept
când topită liniştea urlă pe asfalt ca o primadonă: eşti atât de frumoasă, femeie, încât îţi leg firul vieţii de Carul Mare!

soarele şi-a întins orele dezarticulate alene
aerul încins adie a somn sau a moarte
cu degete roşii de spaime sap în secunde
cum ar săpa o cârtiţă tunel vertical în pământ
este atât de albastră vara aceasta cu atentate
încât am în gură gust de pământ
mi-ai cusut rana dintre omoplaţi cu fir de lumină
sunt vie! ţi-am zis, dar ca niciodată era hemoragie de cuvinte

fosforescentă singurătatea alunecă în nisip liberă ca un cal de pustă
într-o lume care joacă la cacealma suflete

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antiradar

ce ar putea să ne spună oamenii... mereu într-o alergare haotică
cu blazările lor eroismul rutina opiumul zilei
tovarăşi în celula minusculă de unde
se pot conduce imperii// vis cu sirtaki pe o plajă la Acapulco

vin din oraşul-caracatiţă pe străzile căruia aceşti zombi neştiuţi
aprind focuri şi strigă numele celor din eşalonul 1//fii de politicieni rataţi conduc SUV-urile cu mâna dreaptă
iar cu stânga îşi strâng femeile aproape

radarul înregistrează aici şi toţi ştiu că nu poţi
intra în depăşire
trebuie să mergi pe axul drumului cu peste o sută de km/h pe lângă meteoriţi şi eclipse
cu lipsă de sentimente şi un abonament la
erotic-time
tot în acest spaţiu linear ultimul sosit este mesia
doar el îşi poate tăia tendoanele fără lamentaţii
ca într-un puzlle tu ştii că omul se recompune

imaginile cu semenii tăi care fac partide/matrioşka lor amoroasă/te readuc în agora
unde doar tu mai poţi pipăi aburul seminţele neîncolţite masa tăcerii şi flacăra olimpică

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem brut

zilele cu tine erau de neînchipuit cu infinite emoţii
şi certuri silenţioase//zilele mai lungi decât era firesc
pictate în culori de apă
şi orice dialog între noi era atât de calin
fără umbra misterioasă a poeziei
fără drogul ei pur// dialog pe note joase
ţineai ambele mâini în buzunar iar eu încă de atunci
visam oraşe mari liniştea de 2000 de carate
nu-mi pria
felul tău de a fi insolent veşnica ta grimasă
mă făceau să te iubesc cu peste 1000 de cai- putere
cu forţa aceea care face dintr-o femeie un cântec brut fără negativ

şi iată că daimonul artei m-a prins în centrifugă
şi îmi roteşte toate stările//toate sentimentalismele
lipsa ta de reacţie la orice discuţie imaginară
adună în mine poeme de pagina 1
şi (mă îmbrăţişezi impetuos) poate singurătatea nu este pentru noi
mai ştii când alergam de oriunde pentru 20 de minute
fix cât trebuie să salvăm anii aceia teribili
de parcă nu cunoscusei încă zăpezile de pe Postăvaru
şi te iubeam cu nebunia artistului fără mască

hai, vino la teatrul naţional azi plouă şi nu poţi
pleca definitiv
doar tu poţi suprima anxietatea ce îmi inundă spaţiul vital
teama stupidă de semenii mei
sunt repetiţii şi îţi voi recita eu însămi ca niciodată
despre existenţa în nonculori
ştii că sunt poetă şi orice aritmie îmi displace
doar tu poţi să trezeşti oraşul să te strecori prin moloz şi chioşcuri de ziare
aşa au început să fie dimineţile pe bulevard
cu tot mai puţini oameni
//ore decuplate din mulţime//

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!