Ore dezarticulate

lumea pe aleile căreia îmi plimb
câinii neliniştii este mirifică
verde vântul adie dinspre sălcii
răsfoind amintiri
cu părinţii mei nebuni de frumoşi şi de tineri
arome de tei învăluie noaptea care îmi urcă în piept
când topită liniştea urlă pe asfalt ca o primadonă: eşti atât de frumoasă, femeie, încât îţi leg firul vieţii de Carul Mare!

soarele şi-a întins orele dezarticulate alene
aerul încins adie a somn sau a moarte
cu degete roşii de spaime sap în secunde
cum ar săpa o cârtiţă tunel vertical în pământ
este atât de albastră vara aceasta cu atentate
încât am în gură gust de pământ
mi-ai cusut rana dintre omoplaţi cu fir de lumină
sunt vie! ţi-am zis, dar ca niciodată era hemoragie de cuvinte

fosforescentă singurătatea alunecă în nisip liberă ca un cal de pustă
într-o lume care joacă la cacealma suflete

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ţi pasă, tinere poet? De ce vrei tu să ştii cine sunt şi de unde vin eu?... M-am născut, ca şi tine, în valea plângerii şi toţi nefericiţii care se târăsc pe pământ sunt fraţii mei. Aşadar, este oare atât de mare acest pământ, pe care îl cuprinde un singur gând şi pe care o rândunică îl înconjoară în numai câteva zile? Ce poate fi atât de ciudat şi de misterios într-o existenţă ome­nească? Ce influenţă atât de mare crezi tu că ar avea o rază de soare căzând, mai mult sau mai puţin vertical, peste creştetele noastre? Haida-de! Toată lumea aceasta este foarte departe de soare — este o lume foarte rece, foarte palidă şi foarte îngustă, întreabă vântul câte ore îi trebuie ca s-o răscolească de la un pol la altul.

citat celebru din romanul Lelia de George Sand
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul evocării

erai ca singurătatea
ucideai clipele
atât de încet
erai atât de rară
încât n-aş fi lăsat niciodată
zorii să mai apară

erai ca liniştea
auzeam doar norii
prin gând
erai atât de neasemuită
încât nu te-aş fi lăsat vreodată
să taci pe pământ

erai mai frumoasă ca o evocare
timpul te oprea
între ţărm şi mare

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panaceu

sunt poeme curate vii cu care dai mâna
şi le bei în avalanşe
am credinţa că niciun înger nu se va juca de-a leapşa urcând în dreapta lui dumnezeu cum se întâmplă astăzi când rotim axul
războaielor iar epicentrul este mereu între
naţiuni

steagul este în inima voastră precum nichelul în cuvinte cade doar pentru a produce
zgomot
şi în toate acestea poezia sapă tranşee
ca o cârtiţă nevăzută
nu poţi ascunde bulbi de irişi în pământul afânat pentru că vor veni câinii nopţilor şi vor săpa
în căutarea unui panaceu pentru foamete

setea de minuni este atât de acută încât
în parcările subterane plăteşti o suprataxă
ca să poţi inspira aerul decolorat al morţii
sunt un dragon care iubeşte limane insule coralii dar flăcările pe care le expiră aprind
crugul cerului
şi nici măcar tu nu poţi înfige stiletul în crusta cuvintelor

ele viermuiesc/ şerpi inelari/ printre săracii
cu plămânii invadaţi de CO2 şi le scriu epitaful
aşa cum gavriil odinioară tăia tufe de trandafir în eden
te aştept cu ani de alamă la urechi să mângâi
spinarea destinului cetaceu

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara la oraş

în serile acelea tinere de poezie
alunecam printre luminile oraşului-caracatiţă
era atât de vară atunci
încât mirosea a tei hârtia de scris
iar palmele mele transpirate
ţi se înfingeau în omoplaţi

câinii nimănui
se încordau prin parcări
vara le înflorea în orbite iar
setea le umfla limba demenţial
seara îşi lingeau smocurile de blană
cu demnitatea unui câine crescut
între blocuri

în vara aceea prin oraş s-a scris mult
m-am îndrăgostit pe strada Ispirescu pe când vecinii mei
ascultau la radio

contractul cu poezia este de lungă durată iar verile astăzi miros
a celuloză
şi a câini uitaţi în adăpost
dragostea este însă ca în timpul
holerei
ruptă din poezie preţ de un anotimp

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şotron

vine ca o percuţie
executată în tempo rapid
ziua când scad orele pereţii aducerilor-aminte
iar ferestre rabatabile se deschid
atunci cand noaptea alunecă în firul de nisip

stau lângă solstiţiul zilelor de vară
precum un câine legat de luna pătrată
şi libertatea îmi simulează un şotron
peste care sar ultimii cai nepotcoviţi

ceasurile ticăie rotund iar tu învârţi
ruleta albă a morţii placid

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne-a dat la fiecare copii frumoşi, atât de frumoşi încât ai fiecăruia dintre noi sunt cei mai frumoşi dintre toţi şi ni i-A dat cu un scop deosebit de frumos şi anume acela de ai creşte în frumuseţea înţeleaptă a sfinţeniei şi neprihănirii, să ajungă astfel atât de deştepţi, încât să-L aleagă totdeauna pe El ca Domn şi Stăpân Suprem în inima şi viaţa lor, care va fi astfel binecuvântată şi minunat de frumoasă.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traseul

viaţa la parametrii normali
are un lung traseu
nu zguduie mentalul colectiv
doar se pliază pe ventriculul stâng

iubiri filiforme trec prin tine
ca printr-un cap de pajură
mecanismul lor subtil are un resort
înfipt în sol
cine manevrează sentimentele
aura lor diformă?

focuri înalte îmi joacă pe sternul
din care albul se scurge grunjos
mă aplec în piaţa publică să culeg
penele paiaţelor
din care voi făuri guri de canal calde

aburii dragostei tale îmi alunecă pe pielea
translucidă
şi ca un caligula deghizat în melc
îmi văd vieţile rănite pe asfalt

aşez pe rana adâncimilor fier-beton
apoi picioarele cu care ai călcat norii de vată
lumea mea anormală miroase a timp jupuit
a somn întins firesc peste creierul meu
care îţi răsuceşte arcul de triumf

viaţa asta ca toate vieţile se developează uşor

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Societatea a aranjat lucrurile astfel încât să nu îţi pui niciodată problema propriului tău potenţial. Şi toată nefericirea provine din faptul că nu eşti tu însuţi. Fii doar tu însuţi şi toată nefericirea şi toată competiţia cu ceilalţi dispar; nu îţi mai pasă că alţii au mai mult, că nu eşti tu cel care are mai mult. Dacă vrei ca iarba să fie mai verde, nu are rost să priveşti în curtea vecinului. Este atât de simplu ca iarba să fie mai verde! Omul trebuie să fie înrădăcinat în propria sa energie potenţială, indiferent care este aceasta. Lumea va fi atât de mulţumită astfel, încât acest fapt vi se va părea pur şi simplu incredibil.

Osho în Viaţa este aici şi acum
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sepia

răsare soarele în cartierul din Brestei cu oameni săraci ce cumpără cu bani măsuraţi
turte calde şi câteva felii de salam
pe care să le mănânce pe scările casei netencuite
în timp ce muzica răsună atât de tare încât te umple până la refuz de revoltă iar glasul celui ce se jeleşte într-un cântec ţigănesc îţi sărează porii sufletului

dimineţile în cartier adună răsarituri între gunoaie
când îmi urcă în piept mâhnirea măgăruşului biciuit ce trage căruţa pe drumul prăfuit unde nu vezi maci pătând câmpul cu inimi
vezi doar câini scheletici aruncaţi într-o doară
cu ochii larg deschişi

totuşi în cartierul acesta se nasc prunci şi roua dimineţii îţi unge tălpile cu mir
aici miroase a dragoste amar
iar fete cu fuste pestriţe râd cu dinţi de porţelan când le atingi coapsa

nimeni nu vede soarele cum urcă pe scara subţire a timpului
sunt singura care închide lumina nopţii cu ochi de borangic?
stele tăcute pâlpâie departe sunt poate plămânii cartierului care respiră în noapte/
valuri de nori albi zdrenţuiţi trec
sufletele lui Gogol în cartierul unde contempli liniştea pictată în sepia la mine în piept

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papaya

soarele care se uită pe geam
este atât de amar
miile lui de raze aprind sahare
şi parcă se agaţă de păianjenii cinefili
uitaţi de vreo penelopă în sălile pline

râzi de stop-cadrul care pare a surprinde
exploziile zilelor nimic din banalitatea de a trece strada nu ţi se pare un ritual şi totuşi
oameni trăiesc doar pentru a te ridica de pe banca în culori şterse a vieţii cu acalmiile lor în derivă

a venit vara aceea albă cu espadrile în picioare
când timpul urlă deşucheat
prin tavernele unde bei cu paiul papaya rece
vara în care avioanele trec silenţios peste suflete-paparude
simt că îţi este teamă să îmi strângi mâna
de parcă stăm între cele două corei şi nu aş fi
încă sarea clipelor-saltimbanc

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu mare

marea revarsă pe ţărm peştii tineri
zâmbetul tău se agaţă ca o clamă de orizont
unde sunt banchizele coloniile de îndrăgostiţi pescaruşii într-un picior
atunci când vaporul se îneacă?

mâinile tale risipesc sare
din ochiul verde al mării curge timpul regal
sunt duna de nisip
din care creşte agitaţia mării
stea cu coamă de aramă sunt
scară pe firmamentul cerului şopârlă verde călătoare

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adie vântul

mă uit cum pleci... la despărţire
nu ai schiţat niciun surâs
n-ai aruncat nicio privire
doar o muşcată-n geam a plâns

privesc doi meri cu crengi lăsate
la umbra cărora ai stat
cum ai deschis poarta în noapte
cu pas uşor te-ai depărtat

tu nu eşti prima care pleacă
dar niciodată n-a durut
adie vântul şi mă-ntreabă
-ce e iubirea..... n-ai ştiut?

mi-e dor... atât de dor de tine
de clipe martore ce-au fost
în nopţi si-n zilele senine
când tot în lume avea rost

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intermitenţe

Dragostea mea, tu vii dintre troiene şi dintre înalte stânci.
Nu irosesc acele clipe din trecut în zile de arşiţă!
Este atâta gălăgie pe autostradă şi curg atât de zbuciumate zile
Încât simt acvile cum rătăcesc peste singurătăţi care pulsează intermitent.

Dacă mi-e dor de umbra mâinii tale, îi desenez crochiuri lui ieri
Şi parcă mă transform într-o vâltoare ce se stinge în albul nopţii
Căci pătimaş iubindu-te pe creasta munţilor cuvinte scrijelesc
Şi tot de atâtea ori cobor în tine însuţi cu mii de gânduri ca tentacule, rebel.

Dragostea mea, uniţi în depărtare cu glasul dimineţii rebotezat te chem
Şi încă ţin în palme chipul tău sculptat ca rana tinereţii
Când rostogoleam albastrele îndoieli şi răsuceam timpul firav şi vise înguste
Căci eu iubindu-te m-am aşezat în viul zilei, efemer...

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aruncă o privire către lume şi vezi nefericirea din jurul tău şi din tine. Ştii care e cauza acestei nefericiri? Probabil vei spune că e singurătatea, asuprirea, războiul, ura sau ateismul. Şi vei greşi.
Există o singură cauză a nefericirii. Credinţele false pe care le ai în minte, credinţe atât de răspândite, unanim acceptate, încât nu-ţi trece niciodată prin minte să te îndoieşti de ele. Din cauza acestor credinţe false vezi lumea şi pe tine într-un mod distorsionat. Programarea e atât de puternică, iar presiunea societăţii atât de intensă, încât eşti într-adevăr captiv în percepţia distorsionată asupra acestei lumi. Ce e şi mai rău e faptul că majoritatea oamenilor sunt atât de spălaţi pe creier încât nu-şi dau seama cât de nefericiţi sunt, asemenea omului în vis, care nu are nici o idee că visează.

citat din Anthony de Mello
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâţia ani

atâţia ani făcuţi din dorinţe care mai de care
mai incontrolabile la fel ca lunile pustii pe care le-ai
admirat pe fereastra fumurie

dorindu-ţi să fii acolo

atât de departe încât sângele tău să se prefacă în praf
atât de aproape de tine încât să nu mai poţi respira

liniştea e până la urma cel mai apropiat aliat al tău
vezi soarele înghiţind pământul
ca un monstru din basme

dar toate astea sunt un balast pentru a spune că

tu şi sângele şi respiraţia ta

sunt absolut întâmplătoare

acum o ţigară pe jumătate stinsă într-un pahar de whisky

ai nevoie de contrabalans
de trupul toamnei ca o eşarfă să te învăluie
de o luptă pe care să o duci încontinuu

acolo pe lună nu exista a e r nu exista nici greutatea aceasta imensă de pe pământ

rămân acolo imaginându-mi cum ar fi

un zbor de pasăre neagră stârnind praful/ imaginându-mi un alt vis în care să cad

atâţia ani în care roboţii au biruit şi ne-am trezit cu inimile pline de silicon

sau orice alt material care rezistă la rupere.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Luna-mi zâmbeşte din fereastră
Iar tu mă săruţi pe obraji,
Pe ochii deschişi şi plini de lumină
Suntem aproape unul de altul
Când cerul este albastru senin ca ochii plini de iubire,
Te contopesc cu braţele şi cu sufletul meu
Care te strânge atât de tare
Iar tu nu plângi şi nu refuzi
Din contră zâmbeşti şi spui: "- Continuă!"
Iubita mea, în noaptea aceasta te sărut
Când greierii ne cântă o serenadă
Vei fii zeiţa mea frumoasă
Şi dacă te naşti a mia oară, doar a mea vei fi
Tu eşti mireasa mea din prima zi în care te-am văzut
Şi nu cred că altcineva ar putea să-ţi ia locul cuvenit
Iubita mea, din prima zi în care te-am văzut
Ţi-am sărutat obrajii şi privirea ta m-a tulburat
Iubita mea, te-am iubit încât am scris o viaţă întreagă
Şi numai ţie m-am luptat să-ţi cânt iubirea
Cărţile în care ţi-am scris iubirea stau mărturie
Şi încă mai pot trăi un ultim mod de contopire cu tine
Cu mine, cu noi toţi, în nopţile cu lună plină
Iubita mea te strâng în fiecare noapte la pieptu-mi răvăşit,
Eu devin fluture tău din noapte
Ce nu doreşte să te lase până-n zori
Iubita mea, sărutul tău mă apasă
Vei fi a mea o noapte şi vei trăi un ultim ţel
Să ştii că te iubesc
Chiar dacă nu îţi spun de câte ori ai vrea.
Eşti soarele şi luna de pe cer
Când mie nu mai îmi trebuie nimic din tot cea fost cândva
Iubita mea, lanul de gâu este un nimic în intimitatea ta
Părul tău bălai îmi împrospătează aerul din jur
Ochii tăi mă-nvăluie, iar cerul este necuprins
Iubita mea să nu devii a altuia în noaptea asta!
Tu eşti a mea şi a mea vei rămânea
Te sărut cu fiecare şoaptă şi te cuprind de trup
Te îndrep spre pământul din care m-am născut
Şi apoi devin zborul spre necunoscut.
Iubita mea, în fiecare noapte voi tresări şi voi visa
Privirea ta mă îndeamnă să cânt aievea cum tu ai vrea
Nu mai cred în vorbe şi vreau să te strâng la piept în fiecare zi
Te sărut în noapte când tu dormi atât de fin şi visător
Copii tăi şi ai mei sunt liniştea din cer şi pe pământ
Vor fi cel mai frumos cadou din noaptea fără de sfârşit
Iubita mea, tu eşti un dar pe care nu mi l-am dorit
Te iubesc la nesfârşit...
Te iubesc cu porii pielii mele
Şi mă îndrept spre tine adeseori
Iubita mea, ce tainice mistere!
Iubita mea, să nu devii a altuia!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea cu pantofi de porţelan

nu te teme că o sa bată vântul
genunchii ei sunt rotunzi ca o piruetă
fluierul piciorului drept simte că el
dansează în fiecare seară/atât de corect/

între ei zece străzi dorm pe singurătatea mută
nu este timp să poţi neiubi
iau pantofii de porţelan
să calc strâmb pe fiecare zi

dansează-mi rutina cu ochi de felină
muşcă din fiecare minut
îţi întind degetul mic tot mai crud
câte cuvinte tac pe masa ta
liniştea lunii o rod vârcolacii
bea-mi pacea întinde-mi mâinile reci
nu sparge pantofii cu care mă treci

mă cauţi mă iubeşti mă deteşti
hai sa dansăm (mai) putem fi perfecţi

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţă

în zori oraşul este cel mai vulnerabil
copacii ating cerul
vântul împrăştie
mormane de frunze
vise înfipte în glie

se va lăsa ceaţa
ploile îmi vor curge pe piept
sufletul va desfrunzi decadent
voi regăsi singurătatea efemeră
nopţile cu armonii distilate

umbre violacee vor scrie un curcubeu
cu arta de a saliva cuvinte
îmi vei dărui clipe cu ferigi la urechi
dinspre sufletul tău vor aburi nopţi
cai cu pinteni înfipţi în dragostea cât o câmpie
care se scutură de ciulini

coama vântului şterge obrajii oraşului
plouă cu aburii poemelor

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul cu solzi de peşte

am trimis dragostea în exil
pe magica insulă a lui Ovidiu
unde soarele creşte mai sus cu o octavă
iar răsăriturile sparg valurile cu liniştea lor

dragostei mele i se deschid scoicile
are reflux ca o mare agitată
din nisipuri dragostea această urcă spre soare
construieşte la infinit castele
în timp ce orizontul îi sângerează în palme
cu gust de sare şi singurătăţi

voi mai primi din exil culorile nopţii
/curcubeul acela scris pe portativ /
voi mai sorbi absenţa ta gravata pe irişi?

se scurge timpul ca nişte cozi de şobolani de apă
lent tot mai lent pe pământul umed
în adâncurile mării s-au retras bancuri de peşti
iar delfinii sar în larg jucându-se cu singurătatea de foc

pe insula lui Ovidiu
dragostea sapă cu ghearele
în poeme care îşi prind aripile
de lumină
iar insula devine tot mai mică pentru
soarele care creşte din mare
şi dispare în cer

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego-poezia

din poezie îmi trag antisentimentele starea aceea de forever young de voci care se înstrăinează
numai aşa pot desprinde fâşiile realităţii
de inima ce între flux şi reflux micşorează zile până la a le transforma în
purgatoriu de suflete
căci sufletul are aripi de monstruos de lungi
poate atinge cu ele o altă dimensiune a întunericului
cea care se coboară în noi încă de la naştere şi ne iluminează scara interioară a fiinţei
.
câţi dintre cei cărora le alunecă printre degete
şarpele albinos al timpului
s-au îndrăgostit de propria cecitate?
a fi orb nu poate însemna decât să respiri într-un imens sanctuar
care ţi se pune la dispoziţie
pentru a pipăi elementele şi nonelementele
lumea cu vii şi tabla cu morţi-vii
viaţa şi capătul vieţii întors la 180 de grade până la a transforma în artă
disoluţia
.
în luminatorul de suflete
dragostea este fluorescentă
poti picta dumnezei-pigmei
cu o lavă de culori

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!