Street life

toamna asta gutuile miros a moarte
şi alimpede apă de râu a peşte înnodat în cârlig
iar frunzele aceşti daimoni ai câmpiei scad şi cresc lumini
peste dealurile unde copilăria se zdrumică precum pietrişul sau nisipul măcinat
de paşii profetului urban
cu logica lui de om al străzilor

toamnele curg prin canalele orei-ceaslov
eu nu ma pot desprinde cu facerea în cuvânt
o noaptea valpurgică
a inserierii eului

dacă nu sunt eu/ eu sunt acel ecou
vocile toamnei subterane
înfipte in cateterul inimii mele orgolioase
şi metafizica vârstei când numeri
secundele planurile unghiurile orbirea înţelepţirea vorbirea şi nevorbirea
cuvintele asexuate
mâinile a doi bărbaţi împreunate pe mijlocul
toamnei referendumul şi ideea de căsătorie ectoplasmatică
iar toamna este ultima la urnă

plouă neestetic
femeia cu gene false savurează ţigara
o stinge cu tocul
frunzele putrezesc prin parcări
iar mama împleteşte pentru prietenul
ei imaginar

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele (Elegie de toamnă)

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, niciun cuvânt...
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie...
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul toamnei

Mă îmbrăţişează toamna cu negurile ei,
Şi rece îmi aşterne sărutul ei pe frunte,
Cu ramuri desfrunzite pe vechile alei,
Mă mângâie încet prin tâmplele cărunte.

Şi şoapte la ureche, cu buzele de vânt,
Îmi rosteşte prin frunzele îngălbenite,
Din fiecare freamăt, din fiece cuvânt,
Tâlcuri încerc să-i prind cu mâinile pripite.

Parfumul ei de brumă şi de crizanteme,
Îşi face cuib în mine şi mă ispiteşte,
E vreme de iubire şi-i vreme de poeme,
Sărutul toamnei mă inspiră şi mă linişteşte.

poezie de Paul Aelenei din Gingăşii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oase de fosfor

locuiesc în inima şarpelui
care bate cu limbile sâsâind
precum un pendul în pereţi
peste mâinile mele trec amforele verii
lipite cu ceară
verile acelea cu cozi de guşter mi se lipesc de palme şi beau halucinant
secunde să pot străbate mările
lumii cu oase de fosfor

cai ai câmpiei scuipă peste pragul lumii
aburi de sare
morţile s-au deghizat în gutui
miros a lumini şi au gust de
melci striviţi de luminatoare

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

toamna isi strange la
piept
frunzele moarte cu
lacrimi de mama
eu numar amintirile
pana adorm
rezemata de mine
ca de peretele alb
sub coaja caruia cresc
cuvintele
se nasc lacrimi intre
pleoapele norilor
pasarea zboara desenand
roti pe cer
intemnitata intre vise ruginii
toamna ma strabate.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Stela Cioban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de toamna

Ma plimb prin toamna pe aleile-n rugina,
Si frunze frante plang sub pasii mei desculti,
Zambeste printre nori timida-o raza de lumina,
Iar vantul printre ramuri canta-ncet, de vrei s-asculti.

Ma plimb prin toamna sub stropii de ploaie,
La brat cu gandurile mele, pe carari, tarziu
Sunt fericit, si-mi curg pe-obraz lacrimi siroaie,
La amintirea c-am fost rob si-acum sunt fiu.

Ma plimb prin toamna coplesit de Har,
Si ma prostern si eu ca frunzele, cuprins de dor,
Inghenunchiat ma-nchin sub aripile vechiului stejar,
Cu ochii-nchisi, visand la cer, ma pomenesc ca zbor.

poezie de Marius Alexandru din Zboruri Sfinte (22 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

Cerul s-a deschis precum un fermoar
Şi nori sângerii au pătruns
Pe sub coama zimţată a apusului
Pe care dansau ca pe un ocean,
Frunzele toamnei – lebedele tăcerii.
Furtuni forfecau liniştea
Cu lame de fulgere.
Noaptea s grăbea să prindă ultimul tren.
Lacrimi albastre alunecau pe caldarâmul uitării.
Paşii treceau prin horă de tunete
În univers...
Tăcerea se aşternuse ca un pled peste inima mea.
Toamnă, toamnă târzie,
Toamna în care am împlinit
Cincizeci de ani...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele plutesc!

Primăvara, copacii se înverzesc,
Crengile prind viaţă, înmuguresc.
Mai apoi mugurii crengilor înfloresc,
Frunzele sunt ascunse, zâmbesc!

Vara,
Copacii de la soare se încălzesc,
Poamele se dezvoltă mult şi cresc.
Crengile sunt acoperite şi umbresc,
Frunzele aşteaptă toamna, gândesc!

Toamna,
Cad frunzele şi se veştejesc,
Copacii rămân şi-n bătrânesc.
Crengile lor nu mai strălucesc,
Rămân şi ele goale, aşa e firesc!

Iarna,
Copacii cu o plapumă albă se învelesc,
Crengile sunt pline de nea, se îndoiesc.
Frunzele au dispărut, dar se mai găsesc,
Au zburat în toamnă, şi încă plutesc...!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autumnală

Se cuibăreşte toamna printre ceţuri
C-un cântec depărtat ca un suspin
Iar când privesc la trista-i legănare
În gând apuse amintiri îmi vin;

Prin codri-ngălbeniţi mă poartă paşii,
Privesc cum frunzele se-aştern din nou,
Nostalgic şoapta lor deşteaptă-n mine
Un tainic şi îndepărtat ecou.

E-aşa aproape bolta şi-i cernită
Şi stropi mărunţi să cadă s-au pornit,
La poarta sufletului toamna bate
Ca un aed de drumuri istovit.

E toamnă peste dealurile seci
Şi nu mai vreau s-ascult al ei suspin,
De-aceea cred c-am să cobor în beci
Să-nchin cu ea un prim pahar cu vin.

poezie de Marius Coge din Vis şi armonie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamne tinere

astăzi fereastra ovală
nu se deschide cu uşurinţă
în grădina ta toamna alungă anii tineri
sentimentele ca nişte nibelungi
din cer se scurge mir peste dealurile
pline de scaieţi şi fâlfâit de aripi
prelung

parcă de ieri şi de niciodată
mânjii luminii pasc iarba de fum
iar timpul cu urechile atârnate de plămânii
soarelui brun
cade recade

tu ţii între gene zorile vii
mai bei din orele caste apă vie
lumi de alabastru cresc şi descresc
pe dâra de argint a ceasului mort
lupii întunericului fulgeră-n toamne
cuvinte-stihii

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

e liniste, n-aud nimic,
decat fosnetul frunzelor,
ecoul surd tipic
zgomotelor ploilor

totul este trist
frunzele ingalbenesc
cu peisajul toamnei
incet, ma obisnuiesc

nici soarele nu se arata
randunelele se duc,
se scutura de-a valma
frunzele de nuc

si bruma s-a lasat
peste lanuri si campii
vara-mbalsamatoare
unde esti? cand o sa vii?

ramurele fara frunze
si uscate doar de vant
fara cuiburi prea stufoase
fara pasari care cant

scriind multe versuri triste
ploaia bate in fereastra
singuratic, melancolic
toamna este a mea mireasa

poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovată că sunt

Vinovată că sunt
o inspiraţie din amurgul toamnei,
o tulburare de contururi verzi,
o recuperare din suspinele rotite în sânge.

Vinovată c-am intrat în ochiul tău verde
sub cerul tău suspendat peste lume,
vinovată că sunt după geamul unde cad fluturi,
de trecerea galbenă a toamnei
cuvintele triste uitate prin parcuri,
obsedanţii pereţi singuratici,
ziua trecută prin începutul nefast
cu sărutul venit nechemat.

Vinovată că sunt neplecată de atunci,
din aşteptarea reinventată altfel,
unde cuvintele nereparate au trecut dincolo de mine,
eu oprind timpul în extaz pentru noi,
vinovată sunt, pentru amândoi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnele lăsate în trecut

Stau nemişcat în umbra răsfirată
sub falnicii copaci din luminiş,
mai treci şi tu pe-acolo câteodată –
văd paşii tăi pe iarba din podiş.
Când te zăresc, copacii se frământă,
chemându-te să vii în umbra lor,
sub frunzele din plopii care cântă
pe notele desprinse dintr-un dor.

Eu te aştept privind în depărtare
când soarele coboară de pe cer,
iar umbrele-nserării cresc bizare
din scutul spart al unui lăncier.
Pe foşnetul din frunzele uscate
plâng toamnele lăsate în trecut,
se-ntorc acum pe melodii uitate
în cornul strâmb al unui arnăut.

Işi trece vântul mantia subţire
prin frunzele uscate din copaci,
pârâul între maluri, scos din fire,
stă abătut că ai ajuns dar taci.
Tăcerea ta îmi pare nesfârşită,
cuvintele nespuse mă rănesc,
privirile, trecute ca prin sită,
la mijlocul cărării se-ntâlnesc.

Din întâlnirea lor neprevăzută,
străfulgerat de-o rază de mister,
simt toate amintirile cum pier,
iar umbra ta se face nevăzută.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

soare ruginiu
peste frunze putrede
aerul îmi umple
inima cu tristeţea
toamnei văduve

gogyohka de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De toamnă...

Vezi?! Afară plouă... Şi e frig... Şi plâng
Tremurându-şi umbra, frunzele de rug,
Frunzele brumate şi trudind de ger,
Într-un dans de ceară pe ascunsul cer.

Plouă mocăneşte, cu stropi mici şi reci,
Spaimă-ntre copacii-ngenuncheaţi pe veci
Şi de remuşcare, şoaptele se-adună
Şi vuiesc prelegeri... Se întorc spre humă...

Braţele în rugă de gutuie coaptă,
Ca un clopot, încă, plânsul şi-l arată.
Timpul, în clepsidră, rostul său îşi are -
Rod pentru rodirea toamnei următoare...

Trec peste cadavre, printre ramuri frânte...
Vântu-n simfonie, pe acorduri blânde,
Iar îmi cere mâna... Şi pe portativ
Notele dansează într-un ritm lasciv...

Ploi bolnăvicioase... Trec copii la şcoală...
Toamnă... toamna vieţii, crudă şi amară,
Vin cu scorţişoară, iz de guturai,
Toamna iarăşi vine cu al său alai!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tarziu si se numara anii...

Si norii se cern azi de vise,
E toamna, se numara castanii,
Felinare sant inca aprinse
E tarziu si se numara anii.

Si frunzele cer alinare,
E vantul ce le poarta departe,
E toamna ce le mistuie si care
De verde si trunchi le desparte.

Foi cad si e cerul in flacari,
Si o boare te cutremura-n suflet,
De departe se intorc azi corabii
Si incet se aude un zumzet.

Ne strange azi vantul de-afara,
E toamna si se numara bobocii,
Sant pasii un ropot pe seara,
Si vantul ne-mpresoara, patrunde in suflet,
se tine de sotii.

Si frunze formeaza buchet de mireasa,
Castanii si plopii, si tei si stejar,
Si-n spate se-ntinde o ceata prea deasa,
E vantul ce-anunta: E toamna iar!

O ploaie ce cade marunta din ceruri
Ne spala picurii ce curg pe obraji,
Pe cer nu mai sant pasari in stoluri,
Stejari si castani sant ai toamnei paji.

Soare, octombrie, plimbari tarzii
Pe plaje pierdute de spumoase valuri
Sarutari aprinse-n parcuri ruginii,
Declaratii romantice semnate pe maluri.

Nori desi, picuri mici peste gene plapande,
Noiembrie rece-n petale rozalii,
Si ochii inchisi si maini tremurande
Si candele-arzande prin parcuri pustii.

Soapte razbat, prin vant razbat soapte,
Si noaptea scruteaza, se-afunda in cer,
Si-i miez de noapte si-s corzi acordate,
Si mireasma iubirii strabat toamna cu zel.

E toamna-devreme sau vara-tarzie,
In par am struguri copti si mere diademe,
E boare in aer si puf de papadie,
Mi-e asternutul petale moi de crizanteme.

E perna o barca cu vise
Printre ploi iar numeri castanii,
E tarziu, felinare sant stinse,
Printre gene iar se numara anii.

Si nori ce se cern
Peste `naltii castani,
Frunze se-astern
Covor peste ani!

poezie de Adriana Buzoianu
Adăugat de Monalisa Secu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna toacă frunzele cu foarfeca amintirii

Păsările au zguduit zarea pentru a face plajă
Unde soarele învaţă să doarmă cu faţa spre noi.
Toamna toacă frunzele cu foarfeca amintirii
Peste suflete sfinte, peste crucile puse-n noroi.

Tata râde-n adânc, mă-ntreabă dacă Unirea-i făcută,
Dacă nopţile sunt luminate de chelia lunii.
O cârtiţă sătulă de ierburi, acoperite de tristeţe,
Îi face galerii pe coasta unde au rădăcină prunii.

Troiţa numără lacrimile adânci şi uscate,
Crucea îi şterge nasul plimbat prin uitate cimitire.
Tata mă întreabă dacă pe 1 Decembrie
Pot să-i aduc o cocardă tricoloră ca amintire.

Aprind o lumânare, o aşez pe tăişul de coasă,
Să văd pasărea nopţii care se ouă în lacrimi, acasă!

sonet de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva,
Ce s-a întâmplat şi acum o vecie;
Arar, ţine vara şi-o toamna în ea,
Muşcându-i din frunze şi melancolie.

Şi ne mai minţim, deşi frunzele cad,
(Foşneşte tăcerea prin sevele-albastre).
Că nopţile-s scurte şi zile nu scad
Şi că-i încă vară-n poemele noastre.

Şi totuşi mi-e frig şi să tremur îmi vine,
Când, plânge-un amurg peste visele mele
Şi, poate, doar faptul că nu eşti cu mine,
Îmi biciuie vara şi-o ţine-n atele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vibrato

oho m-am îndrăgostit mâinile mele se rostogolesc prin lavă şi dolomit
palmele îmi cresc/ arbori de ape de lună/ până ating cerul sculptat sau a lumii cunună
sarea mărilor se scurge ca un şarpe imperial
de pe trupurile noastre într-un vibrato imaterial

se lasă seara cu arici şi meduze calcinate
sufletele noastre respiră sub ape aspre decolorate
oase de fum/ secundele curg în tăceri de alabastru
dragostea a atins carul mic cu un singur ochi măiastru

timpanul din stern sună oranj a lumină
voi mai vedea aburii pădurii suflete nins de verbină?
dragostea se preface într-un condor în zbor peste caraiman
oho m-am îndrăgostit lumile mele au ajuns la liman

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul vieţii mele

Eu sunt precum o frunză în toamna deghizată,
Sunt o poveste rară în veac sau poate-un mit,
Îmi curg prin vene rânduri şi doruri îndrăzneţe,
Iar sus pe Dealul Negru bat clopote la schit.

Şi în amurgul zilei lăsând în urmă calea,
Pădurea mă invită să stau la adăpost,
Plătesc tribut trei versuri ce le-am adus cu mine,
Când paşii mi se-adapă din lutul fără rost.

În sânge simt cum urcă trăiri din Testament,
Esenţe de lumină izvorând din ceaţă,
Cuvintele m-apasă cu ritmuri de blestem
Şi dorul lor mă arde până dimineaţă.

Le-am recitat în şoaptă, iar cerul cocoşat
De ultimele stele parcă îmi răspunde:
" Tu, te-ai născut din lutul pădurii pe-nserat.
Nu rătăci acum când dorul te pătrunde! "

Astăzi îi dedic toamnei poemul vieţii mele,
Trăiri îmi dau bineţe şi curg necontenit,
La geam aştept tăcută şi cercetând iar dealul,
Nu mai aud bătând clopote-n vechiul schit.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

aburii toamnei -
doar respiraţiile
grauriilor solitari

haiku de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!