Copilul uitat

Eu vă invit cu mine pe tărâmul
În care s-a născut copilăria
Acolo unde toate-s încă unul
Şi nu-i uitată încă omenia

Moneda lui de schimb este surâsul
Poţi cumpăra cu el o fericire
Ce nu îţi va dispare dacă plânsul
Apare nechemat în vreo trăire

Va fi chiar şi aici vreun nor de ploaie
Dar nu ne vom ascunde sub umbrele
Vom sta cu ochi deschişi pe sub şiroaie
Ca relele din suflet să se spele

Eu vă invit pe un tărâm în care
Iubirea nu-i ascunsă-n interese
Şi tot ce poate dincolo ne doare
Aici dispare fără să ne pese

Şi chiar dacă vă pare metaforic
Copilul mai există încă-n noi
Vă tot întreabă, oarecum retoric,
De ce mereu l-ascundeţi sub nevoi

poezie de Adi Conţu (4 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În locul în care dispare "tu" şi "eu" "apare" Dumnezeu. Tărâmul Acela este un tărâm fără căi, fără timp, distanţă, cunoaştere. Fără atribute şi totuşi una cu tine şi veşnic aici!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te invit - şi vă invit pe voi toţi - să priveşti Asta: Dacă ai ştii cu o certitudine zdrobitoare că în momentul morţii nu mai urmează Absolut nimic, ci doar te resorbi natural în Tatăl, Sinele Suprem, Dumnezeu transcendent din care ai purces în momentul concepţiei. Deci dacă ai şti cert că te reîntorci în Sursă, în inima lui Dumnezeu, chiar ai mai crede în reîncarnare? Dar frica de moarte ţi-ar mai călăuzi acum viaţa? Nu există nici o devenire sau evoluţie, tu eşti veşnic aici.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te invit...

Te invit în Paradis, unde soarele şi luna
strălucesc precum în vis ne trezim întotdeauna.
Te invit la mine-n Rai, unde padini şi izvoare
te aşteaptă ca să stai lângă mine în picioare.
Te invit în grădiniţă, unde am copaci şi flori,
să mă săruţi pe guriţă de cu seară până-n zori.
Te invit în Valea Vlăicii la un suc şi o cafea,
strânge-ţi trupu-n jurul găicii şi vino când oi putea.
Te invit pe lac în parc, la debarcader să stăm,
frumuseţea să-ţi remarc, să dansăm, să ne distrăm.
Dar... degeaba te invit, tu eşti surdă, nu m-auzi,
gândul ţi-e la alt iubit şi de mine ţi-l ascunzi.

poezie de Petre Prioteasa din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce zic?

aici nu-i vorba de mine, sau despre cum ar trebui să ne mişcăm ca să fim plauzibili
acel zid pe care ţi-ai imprimat urmele palmelor tale, acel zid care ţi-a îngrădit existenţa
acum nu mai există, ştiu că nu crezi, ai rămas cu impresia asta
sufletul tău mutilat, inima ta rănită de moarte
un trup vlăguit nu mai are ce pierde
când priveşti o pasăre în colivie, spune ce vezi
pentru cine să cânte şi de ce, mă rog, ar trebui să o facă
când nu mai ai aer scoţi capul pe geam
nu te mai interesează cum e timpul afară
dacă a nins ori dacă rândunelele încă îşi mai fac cuib
cred că aşa a simţit frate-meu când şi-a tăiat venele
când l-am întrebat de ce a făcut-o, a dat din umeri şi atât. uneori
ţi se pare prea mult, chiar dacă, pentru a fi pe val
trebuie să te trezeşti un pic mai devreme
din ce în ce mai devreme, până când observi că nu mai poţi să observi diferenţa dintre noapte şi zi
e patru dimineaţa şi vezi soarele cu mustăţile lui ţâşnind înspre cer
noaptea, luna ţi se pare o meduză albastră
nu-i simţi veninul
pentru că el deja este în tine de când te-ai născut
cum am spus, aici nu-i vorba de mine. cine sunt eu ca să judec
aici e vorba de altceva, despre iarbă
despre nisipul pe care îl ţin în pumni
şi nu pentru a lăsa vreo cine ştie ce dâră. tu
poate crezi că mi-e frică
nici pe departe
am văzut atâtea, am mâncat destulă pâine uscată
am iubit am plâns şi am râs suficient de mult
încât să nu mă mai doară nimic
dar tu?

eu atâta te întreb, ce argumente ai
vino cu ceva credibil, cerul va fi acelaşi în orice condiţie

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te preda, nu ceda, te rog! Chiar dacă frigul arde, chiar dacă teama muscă, chiar dacă soarele se ascunde iar vântul tace. Încă mai există foc în sufletul tău, încă mai există viaţă în visele tale.

citat clasic din Mario Benedetti
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Am auzit, cândva-ntr-o doară,
Cum că iubirea se măsoară!
De-atunci am o nedumerire:
Care e cuatificarea în iubire?

Ştiţi vreo unitate de măsură
Pentru emoţii, dragoste sau ură?
Iar dacă este vreunul care ştie
Ar vrea să-mi spună într-o zi şi mie?

Eu nu ştiu să se fi creat vreun for
Care măsoară gradul de amor
Şi nici nu cred că este cineva ce poate
Să cuantifice iubirea în intensitate!

Cu siguranţă nu s-a născut încă
Alt om care să ştie cât e de adâncă
Emoţia ce-o simte fiecare
Ca s-o măsoare-n metri, leghe sau picioare!

O fi nevoie de mai multă elocinţă
Să înţeleg că în iubire nu-i nicio o ştiinţă
Şi că, deşi s-au dat atâtea definiţii,
Omul măsoară dragostea doar în emoţii?

Poţi să măsori intensitatea din privire
Ori scânteierile născute din iubire?
Se poate măsura roşeaţa din obraz
Născută din iubire sau, poate, din necaz?

S-a născocit oare numărătoarea
Pentru momentele ăn care-s visătoarea,
Ori a ajuns să ştie cineva mai bine
Cât de intense sunt emoţiile-n mine?

Există undeva vreo mică şansă
Să mi se numere intrările în transă
Când în momentele de reverie
Nici eu nu ştiu dacă sunt moartă sau sunt vie?

Stă lângă mine cineva să ia aminte
Emoţia ce o transmit eu prin cuvinte
Când strig în gura mare ori şoptesc
"Iubitul meu", "mi-e dor" sau "te iubesc!"?

Pentru căldura din cuvinte-o fi vreun termometru?
Emoţia mi se analizează printr-un spectru?
Şi dacă eu simt să mă port cu graţie
Există pentru asta vreo gradaţie?

Am înţeles că poţi să te şcoleşti,
Dar nimeni nu te-nvaţă cât ai voie să iubeşti,
Atunci vin şi întreb a nu ştiu cât-a oară:
Chiar credeţi că iubirea se măsoară?

Flori Florentina
27.10.2015

poezie de Florentina Mitrică (27 octombrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce v-ar păsa?

Doamne, niciodată!
Genunchii mei nu au putut săruta
pământul,
fără să fiu Eu!
Eu sunt nimeni, efemer, dar...,
ai mei, Bunicul, Străbunicul şi Răstrăbunicul sunt acolo!
În ţărână. Eu încă sunt aici!
Sper că, aici, încă mai este un loc curat!

Am şters mult până aici!
M-am şters şi pe mine
şi
aici oare mai pot ramâne Om?
mai departe mai am şi alte...,
ca să văd ce voi mai fi?
Mulţumesc pentru cei puţini care m-au citit din suflet.
Mâ înclin în faţa lor,
sincer,
dacă au simţit cu adevărat ceva
din cuvintele mele, aiurea inşiruite!
Mulţumesc pentru, că citiţi aceste rânduri!
Dacă nu, pentru mine nimic nu are sens,
sau nu mă luaţi în consideraţie!
Eu sunt un nimic, dacă nu sunt capabil
să
îmi dau seama că nimicul nu există!
Asta am simţit, şi, sincer, asta am scris!
De fapt cui îi pasă? De ce v-ar păsa?

poezie de Viorel Muha (august 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără pustiu în suflet

candelabrul lumii în ramuri se desfăşoară
soarele pătrat pictat de Picasso acolo stă atârnat
Goya prin culoare pe un braţ pune sus colţul lunii
eu am venit pe drumul măslinului să văd cerul
în albastru-negru de noapte o stea îmi şopteşte
că durerile lumii mele au încă putere
deşertul prin pustiul nisipului arzător
chiar dacă desenează cercuri albe în soare
nu poate să-mi usuce şi să-mi lase ochii goi
pietrele în nisipul deşertului vorbesc încă
că durerea încă nu este o pedeapsă sfâşietoare
chiar dacă pe toţi încă ne doare
amintiri separate sunt încă în mine contrare
rana mea nu face cicatrice pe cerul albastru
în zorii dimineţilor albe pline de alb
când în deşert se vede un nou început...
fără pustiu în suflet

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mareea din suflet. Iubirea

Nu-i nimic îmi spun. Cel mai preţuit este întotdeauna, în mintea noastră mică, cel care se desprinde, cel care pleacă, cel care ne înnebuneste în abc-ul simţurilor şi ne lasă să-nvăţăm singuri, că a iubi fără simţuri doare ca o răstignire şi ca o renaştere.

Nu există nici un vinovat. Există doar lucruri care se decid fără noi în cel care rămâne şi în cel care pleacă şi drumul este lung, foarte lung, până la curcubeul din suflet
unde sforile de păpuşă devin vizibile şi te poţi privi de la distanţă cum intri iarăşi magnetizat în fluxul şi refluxul neiubirii.

Doar până la curcubeul din suflet îţi spui, când încă crezi că iubirea este un dialog cu tine, -doar cu tine- pe care îl poţi anula uneori, când l-ai descifrat.

poezie de Tania Felicia Kubitza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sămânţă de iubire

Atâta dezbinare nefirească,
Atâta zgomot pentru te miri ce,
Cuvinte care pot să otrăvească,
Mă-ntreb de omenia încă e.

Atâta zbucium care numai strică,
Priviri ce dor şi gânduri fără sens,
Iubire ce se zbate şi abdică,
Deşi ea este forţa-n univers.

Ne depărtăm de ceilalţi fără voie,
Pentru idei ce nu ne aparţin,
A devenit şi ura o nevoie,
Pe care însă eu nu o susţin.

Putem fi buni, dar ne alegem jalea,
Ne tăvălim fără de rost în ea,
Nu cred că doar aceasta ne e calea,
Sau dacă este, este una rea.

Atâtea aberaţii inutile,
Iubire unde eşti, de ce nu vii?
Mai sunt încă aici inimi fertile,
Ce te vor creşte pentru a iubi.

poezie de Adi Conţu (13 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bine că pe lume mai sunt încă... copii!

Pe drumul vieţii tot mergând
Am pierdut îngeri, am găsit demoni...
Din ce în ce parcă mai mulţi demoni!
Aceasta însă nu mă sperie
Cât pe lume mai există copii.
Mă-ncearcă un demon şi noapte îmi face
Din zi însorită, din ziuă cu pace,
Mi-e frică... o iau chiar la fugă,
Dar un copil dacă apare
Ca printr-un farmec demonul dispare.
Si nu-i un mister - din inocenţa lui
Înger alb răsare, şi-n fâlfâit de aripi
Negura piere, lumina apare.
Ce bine Doamne, că mai sunt copii!
Cu armele lor ne-apărăm şi noi.
Demonul ştie că arme nu are
Cum are copilul:
Naivitate - tăiş de lumină
Şi puritatea de tărie fulger...
El are inocenţă de la Dumnezeu
O armă mortală - pentru demon rău.
Ce bine că pe lume, mai sunt încă...
Copii!

poezie de Maria Grosu
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăire

Ce nostalgii-mi provoci, de nu ai spune,
Că nici n-am apucat să te trăiesc.
Şi parcă de o viaţă te iubesc,
Şi parcă m-ai lăsat singur pe lume...

Aşa mă simt — şi-mi pare chiar firesc.
În suflet, umbra ta, mi-a lăsat urme,
Iar inima refuză să-şi asume
Al ei avânt naiv — copilăresc.

Ceva în mine, încă te mai speră.
Încă îţi simt dorinţa de a-mi fi...
Şi nici dorinţa mea nu-i efemeră,

Căci te visez în fiecare zi
Cu ochii larg deschişi. Ce atmosferă
Mi-aduci în suflet! — Nu m-aş mai trezi...

sonet de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi punem peste măreţia a Ceea Ce Este un construct psihologic despre ceea ce ar putea fi. Când această ultimă întrebare este abandonată, ce rămâne?! Chiar în acest moment, El este Aici! Ce anume nu apare şi nu dispare, dar este din Veşnicie Aici? Nu există doi, nici unul nu există, ce este înainte de Zero? Nu există nicio cale pentru Acum, pentru că noi suntem deja Acum. Nu există nicio cale pentru Aici, pentru că noi suntem deja Aici. Când această ultimă întrebare este abandonată, ce rămâne?!

Atmaji Maharaj în Ce a fost înainte ca forma ta să fie?
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu toate le-aşează

Când verdele planetei dispare,
Dispare şi viaţa pe pământ.
Soarele nu mai răsare,
Nu mai e ploaie, nici vânt.

Când apocalipsa vine,
Pământul se face scrum.
Din el nimic nu mai rămâne.
Totul e negru şi fum.

Universul nu ne reciclează.
Clonă, nu ne poate face.
Dumnezeu toate le-aşează,
În faţa lui, lumea tace.
Nimic nu ne luminează,
Moartea viaţă, nu se face.

Chiar dacă pământul moare,
Galaxia nu dispare.
Altă stea pe cer apare,
Cu timpul şi ea dispare
Fiindcă e tot căzătoare.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprentele noastre

O inimă plânge în cuvinte,
o amară constatare sau un dulce avertisment
ameţitor ca şi un lucru amânat de teama riscului
de a te risipi, din prea multă plăcere.
Ai grijă de visele tale
şi nu uita de frumuseţea nopţii!

Pe unde treci îţi laşi amprenta,
un timp trăit împreună, perle sub valuri,
un semn, nufărul deschis în palme,
un talisman ascuns în suflet,
o hoya albă care-mi vorbeşte în locul tău,
roua de pe flori înşirată pe lanţul de la gât
şi dulcele emoţiei rodiului înflorit.
O lume de poveste risipită în ochi cu mare dăruire!
Ce mult contează să rămâi cu un semn,
vibraţia dispare abia atunci când se vindecă
locul marcat de emoţie!

Chiar dacă nu eşti aici, poţi schimba ceva în bine,
cu siguranţă vei purta şi un nume,
ca un copac în anotimp de toamnă,
multe frunze, multe crengi,
fără un nume,
fără o destinaţie, fără cuvinte,
doar trunchiul rămâne bine înfipt în pământ.
Îi dai un nume trunchiului şi-aştepţi iar primavara...
Chiar dacă peste toate vine toamna,
vântul va scoate la lumină urmele noastre!

Doar trecerea timpului şi noi,
noi fără vârstă, sărutul cerului şi-al pământului...
Dragostea mea pentru tine nu se va stinge,
înconjurată de-această strălucitoare lumină.
Dacă întinzi mâna mă vei atinge,
după lumina ta te voi găsi!
Rezonezi în mine, în sufletul meu,
în paşii mei, în trecut, prezent şi viitor!
Sunt aici, îţi ating sufletul,
îţi sărut inima înainte de a ma topi toată în tine,
mii de voaluri se desprind,
unul câte unul, în timp ce totul se ridică.

Există şase râuri care separă
tărâmul lui Hades de lumea viilor,
dacă ne trezim, suntem vii,
dacă ne căutăm, mereu, suntem vii,
iar când ne pierdem tot vii suntem,
firul care ne leagă este subţire,
visul care ne uneşte este străveziu.
Există frânturi de vis
şi existăm noi, cei care încercăm
să unim piesele de puzzle,
există o singură lacrimă şi aceea este
Hinc illae lacrimae...

Nu ştii cât sânge, câte lacrimi, cât pustiu
şi câtă suferinţă însoţesc o călătorie.
Să urci sau să cobori după ce ai urcat,
este, oare, aspra enigmă a vieţii?

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru început

Uneori pare că traieşti în zadar,
Şi viaţa nu-i mai mult decât o casetă uitată într-un bazar,
Uneori pare că se stinge şi Marele Car.
Iar lumina ce-ai văzut-o atât de înfloritoare,
Nu e mai mult decât o lumânare, ce nu mai are mult si moare.

Chiar si pasărea phoenix se culcă uneori tristă în ploaie,
Iar penele şi focul I se-nmoaie,
Ochii încet I se-nchid, ghearele de infinit nu I se mai prind,
Chiar si vidul, uneori este doar vid.

Recunosc, şi eu am un destin nescris,
Întâmplări ce se petrec ca în vis,
Însă dincolo de lume, chiar şi de mine,
Sălăşluieşte fiinţa de foc a tot ceea ce am scris.

Pentru început,
Chiar de întunericul este profund,
Îţi dăruiesc un zâmbet alături de cea mai bună felie de gem cu unt,
Chiar de nici o stea nu se vede, nici măcar un orizont,
Lumina şi viaţa e chiar sufletul nostru, ce nu-I mort,
Si chiar dacă ne-ntâlnim în drumul nostru, cu cel mai uriaş balaur,
Victoria noastră este dragostea, din care izvorăşte poezia de aur
A Sufletului.

poezie de Costin-Alexandru Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea începe cu tine, deci fii tu primul care o recunoaşte dizolvându-se în ea. A. M: E tragic şi până ce mulţimile nu realizează drama, tragedia continuă. I: Mă rog să le dea înţelepciune! A. M: E prea multă frică la mijloc şi exact din acest punct începe legiferarea absurdului. I: Cum şi cine le va anula frica? Doar un Moş, Ion Roata... A. M: Gândul şi frica sunt una; gândim, presupunem pentru că ne frică de infinitul necunoscut sau viaţa veşnică pe care o suntem. Credem gândul care poate să existe doar prin corp şi de aici frica, înţelegi? Dacă am putea vedea că suntem viaţa şi nu corpul de vis pe care gândul ne spune că îl suntem şi care frica lui ar vrea să-l salveze, atunci legile acestei lumi ar fi de prisos. A. M: Până să ajungă oamenii să vadă aşa... Iar acum chiar că-s orbi bine! A. M: Asta e capcana pe care ne-o întinde mereu şi mereu gândul: "Devenirea"! Dar de ce "până", căci viaţa veşnică pe care o suntem este chiar aici. Dacă nu atingi nici un gând chiar acum, chiar aici, viaţa pe care o eşti rămâne liberă de persoana care pare că o eşti. Acum tu unde eşti, nu eşti Aici? Toţi suntem Aici, iar Dumnezeul nostru gândul ne trimite "acolo", în fricile lui, înţelegi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pippin: Nu mi-am închipuit că se va termina aşa.
Gandalf: Să se termine? Nu, călătoria nu se termină aici. Moartea este doar un alt drum... Unul pe care trebuie să mergem cu toţii. Vălul gri ca de ploaie al acestei lumi se risipeşte şi totul se transformă în străluciri de argint... Şi abia atunci vei vedea.
Pippin: Ce anume? Gandalf?... Ce vezi?
Gandalf: Maluri albe ca de fildeş... iar dincolo de ele, un tărâm înverzit mângâiat de razele blânde ale soarelui.
Pippin (zâmbind): Atunci, nu-i chiar atât de rău.
Gandalf (şoptind): Nu... chiar deloc.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Întoarcerea regelui, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (1 decembrie 2003)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu murdăriţi iubirea

Nu doar femeia, e singura ce ştie,
Că viaţa nu-i un veşnic Paradis,
Sau că iubirea nu-i o fantezie
Ce se bazează pe un compromis.

Şi nu numai bărbatul poartă vina,
Când dragostea dispare ca un fum,
O prietenă sau poate chiar vecina,
Sunt cele care îl abat din drum.

Taifun, în orice cuplu se arată,
Şi rupe uneori macii iubirii,
Prin vorbe cu tăişuri de săgeată,
Ce lasă-n urmă spectrul despărţirii.

Iubirea nu se ţine-n colivie
Sau în orgolii pline de frustare
Şi chiar de pare că nu mai e vie,
Când e reală ea nicicând nu moare.

Femeie sau bărbat, aceiaşi vină,
Au amândoi dacă din întâmplare,
Găsesc pe cineva care-i alină
Când spinii geloziei n-au iertare.

Nu spuneţi deci că ea e vinovată,
Şi nici că doar la el este pricina,
Findcă nu poate fi adevărată
Iubirea-n care se strecoară tina.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi-vă oameni

Iubirea este mai veche decât omul?
Iubirea a apărut odată cu omul?

De unde vine iubirea?
Ce este de fapt iubirea?
Există fericire fără iubire?
Poate perpetua viaţa fără iubire?

Religia spune că iubirea
Este mai veche decât omul.
Ştiinţa spune că iubirea,
S-a născut odată cu omul.

Poeţii spun că iubirea este simţire,
Că este extaz, că este trăire,
Şi tot ei spun că viaţa fără iubire,
Este săracă, anostă, fără sclipire.

Iubirea este credinţa.
Iubirea naşte şi renaşte fiinţa.

Iubirea e acel flux inefabil de şoapte,
Şi dorul lăuntric de libertate.

Iubirea împlineşte şi-nalţă.
Iubirea este viaţă în viaţă.

Iubirea este năzuinţa către perfecţiune.
Iubirea este uniune.

Iubirea este desăvârşire.
Iubirea înseamnă nemurire într-o existenţă muritoare.

Iubirea este paradis sideral.
Iubirea este spirit universal.

Iubirea este trăire în reverie.
Iubirea este sinele in sine.

Iubirea este dorul de fiinţă,
De tot ce ne e drag, şi de tot ce există.

Iubirea este darul divin al naturii.
Iubirea este elixirul fericirii.

Iubirea e lacrimă de mamă,
Şi plânset de copil cuminte,
E strigăt ce se cheamă
Iubire de copil şi de părinte.

Iubirea numită dorinţă,
Este dragoste şi năzuinţă,
E focul îndrăgostiţilor,
E fericirea iubiţilor.

Iubirea de oameni,
Ne face mai buni.
Iubirea de neam şi de ţară,
Ne face puternici aici si afară.

Iubiţi-vă oameni,
Aici,
Pe Pământ şi pe Lună,
Să clădim o lume mai bună!

poezie de Gheorghe Alionte (20 februarie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!