Bară

De când cu covid-19
S-a pus un fel
Bară la bar
Barieră ca la tren
În gara nimănui
Pe peronul tuturor
De aia se poate trece
Numai cu masca pe figură
Degeaba se insistă
Că dai de alte interdicţii
Metodă barbară
Au zis unii
Şi confuzia creşte
Cu gradul de apropiere.

poezie de David Boia (19 august 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem specializat

Dacă foloseşti isteţimea
Poţi crea poem nou
Pe placul tuturor
Dacă treci de suspans
Vei reuşi să învingi limite
Să depăşeşti obstacole
Vei izbuti chiar să atingi
Performanţe eterne
Felurite feţe cu dobândă
Chiar cu masca pe figură
Şi zgomot de fundal
În logică metaforică
Până la stadiul de OK.

poezie de David Boia (6 iulie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haz de necaz, cea mai iscusită metodă de a trece peste supărări.

aforism de David Boia (15 octombrie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memoria iubirii

pierdusem ultimul tren al amurgului
ce era colorat în iluzii deşarte
l-ai ancorat în gara anotimpului tău
iar eu strigam!
eşti fântâna ce ninge fulgii infernului
ce mă vor spânzura cu o pâclă noroioasă
de zorii propriului anotimp

între timp
peronul era un furnicar de trăiri
se auzea prin portavocea vieţii
o pianină
cu sunete lungi şi buiestre
ce-mi atingeau cu tandreţe timpanul sângelui

degeaba!
era târziu şi era iarnă
copilul din tine uitase jocul
odată cu pierderea memoriei iubirii
dincolo de anotimpul verdelui...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hibernare, metodă de a trece iarna cu consum minim de energie.

David Boia (11 decembrie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bară la bară

Multe se dau în stambă
Ca prin ţara nimănui
Fără de răgaz şi tihnă
Printre umbre şi semafoare
Setările sunt alandala
Cu chip anost de odaliscă
Şi traseele ne duc hai hui
Nu se mai respectă reguli
Priorităţi şi nici măcar intenţii
Nu mai corespund nicicând
Nu mai există sintagma fără griji
Nici în stare infantilă
Apare tot mai multă lehamite
Când toate-s stresante
Ar fi nevoie tot mai stringentă
De un pact de neagresiune
În legitimă apărare
Mai bine să se deschidă
Un portal angelic spre iubire
Cu expunere permanentă.

poezie de David Boia (14 iunie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecări spre nicăieri

lacrimi sfărmate în batistă
o privire
spre asfinţit
un drum cu sens unic
şi nicio barieră

plouă mărunt

un tren şuieră prelung
de parcă lumea
nu ar şti
încotro e gara

pe geamul îngheţat doar
o atingere de deget
şi ultima promisiune...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragi ascultători! Veniţi în gara noastră mică! Poftiţi, căci viaţa e-o călătorie: Banale trenuri, vin mereu în gară / Scrâşnind pe şinele de timp uitate / Te îmbulzeşti, să nu rămâi pe-afară / Dar urcă numai cel ce dă din coate!... Aşa e-n trenul vieţii, din păcate! Vă invit şi eu la o călătorie... cu trenul de la ora 14. Sunteţi de acord? Da! Atunci... poftiţi în vagoane! Staţi, staţi aşa... nu vă-mbulziţi!... Ia să vedem, cine dă din coate?... Aha, dumneaei, dumnealui... Bravo! Bravo! Acum sunteţi în vagoane! Căci viaţa e ca un vagon... Poate că nu chiar pentru toţi, ci numai pentru parlamentari. Parlamentul nostru este ca un vagon!... Un vagon... de dormit... Diferenţa este că în vagonul de tren... dorm unii peste alţii. În parlament dorm unii lângă alţii. Şi nu se trezesc decât la casierie! Când îşi ridică leafa: Vorba proverbului: Somnul trece / leafa merge / noi cu drag dormim!

Corneliu Sofronie în Unda veselă, spectacolul "Trenul de la ora 14" (1995)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gara tristului destin

se-aude-n gară şuieratul unui tren
vagoanele-i aşteaptă înşirate
pe călătorii matinalului peron
îngrămădiţi la casa de bilete

vor cumpăra tichetele ce-i poartă
în paradisul cel visat sau în infern
de trenul care trece doar o dată
prin gara tristului destin...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ne-nsemnată urmă de speranţă...

Eu mi-am pierdut chiar viaţa într-o gară,
- Pe şina unui tren întârziat... (mai bine!).
O umbră ce-o zăresc, mă înfioară,
- E dragostea, ce s-a pierdut de mine!

- Peronul prăfuit, lume puţină!
Zâmbete triste, satisfacţii mari.
Prezenţa lor îmi zgârie retină!
Şi totuşi, suntem chiar complementari.

Un gând lăsat în urmă, pas în doi,
- Peronul rece, gara prăfuită!
O încercare pentru amândoi,
Şi viaţa mea rebelă, părăsită.

- Acesta e tabloul sorţii mele!
Pe care îl descriu cu nonşalanţă.
- Păcat că e ruşine şi durere!
Şi-o ne-nsemnată urmă de speranţă.

poezie de Florin Cezar Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alt tren

trece prin gara noastră
veche şi părăsită de şobolani
întâi ei părăsesc trenul
l-au ros de la osii la cupolă
a rămas mecanicul de locomotivă
şi mersul trenurilor din secolul trecut
ei sunt veşnici de material plastic
nedegradabil şi neconsumabil
în gara noastră încetineşte
un soldat cu uniforma nou nouţă
de o culoare cenuşiu închis
sare în ultimul vagon
fumul îl primeşte cu drag
o femeie cu ochii sclipitori
puţin duşi mai mult aduşi
îi cere un foc pentru ţigara
care fumegă în legea ei
are o voce nesigură
buzele se strâmbă uşor
soldatul scoate bricheta zippo
focul aprins este verde închis
un foc din interior bărbatului
femeia îl inspiră cu nesaţ
e fermecătoare şi seamănă
cu o dansatoare de la moulin rouge
din vremea când toulouse lautrec
umbla pe acolo
soldatul şi-a schimbat uniforma
din mersul trenului şi era un colonel
din poliţia secretă germană
franţuzoaica zâmbeşte cu ură
ştia că gestapo nu o poate vătăma
în trenul care trece de la o stare la alta
bricheta zippo este un pistol
walther p38 semiautomat
râsul era învăluit de fum
lumina venea din tavan
ceilalţi pasageri se uitau absenţi
alt tren alte destine distruse
ofiţerul a început să se descompună
femeia scotea fum pe nas
părea tot mai mică
ceilalţi pasagerii se aruncau din tren
în contact cu solul
se transformau în praf
trenul era pustiu şi descompus

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aşteptam

Te aşteptam în mica gară,
speram să vii dintr-un trecut
lăsat de mine întâia oară
captiv în primul tren pierdut.

Era un tren venit spre seară
dintr-un ţinut necunoscut,
nici nu oprea, de fapt, în gară,
dar l-aştetam, că n-am ştiut.

Rămas până târziu afară,
băteam peronul abătut,
cânta departe o fanfară
şi dintr-odată am văzut
că umbra ta trecea prin gară
dar într-o clipă-a dispărut.

Cânta departe o fanfară,
băteam peronul abătut,
bemolii alergau prin gară,
erai numai un vis pierdut!

poezie de Corneliu Neagu (9 martie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persistenţă

La fiecare reuniune
De familie de neamuri
Până şi de umanoizi
Numai femeia persistă
Bărbatul insistă pe teme
Stringente la propria devenire
După criterii masculine
Pe înţelesul nimănui
După care se evaporă în stambă
În definitiv pentru el
Nimic nu-i definitivat
Se consolează cu masculul din sine
Cu speranţa unei noi tentative
Pe treptele ierarhiei
Susţinut de persistenţa
Unei femei din spate.

poezie de David Boia (19 iulie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele trecute

ziceam: un zâmbet trece strada
poate vine spre mine, azi
e alt
fel: o mască trece strada
şi aş
vrea să ştiu cum arată dacă e dră
guţă (?!) sau nu prea
contează la femei
bine că nu vine cu izoleta
îmi aranjez masca
şi-mi încerc norocul
în cel mai rău caz poate ră
mâne cu masca toată viaţa

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul tren

Ultimul tren fluieră-n gară,
Ultimul tren, ultima seară...
Ploi adormite cad peste noi,
Gânduri se-adună, curg în şuvoi.

Ultima scară foşneşte uşor.
Trenul porneşte, peronul e gol.
Eu am rămas, jos, fără glas...
Ploaia îmi şterge ultimul pas.

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

totul are un sens
până la urmă
de ce-aş cosi iarba
acum când ştiu că
mâine va creşte la fel
de ce-aş mai aştepta
un ultim tren în gara
peste care ninge obidit
lumina albastră
la răscruce
pâlpâie intermitent
semafoarele

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui politruc care purta mască de protecţie în timpul pandemiei de COVID-19 şi spunea numai prostii la TV: Dă-ţi masca jos, ca să vadă lumea cum arată prostul!

aforism de George Budoi din Dicţionarul prostiei (17 aprilie 2021)
Adăugat de Gheorghe BUDOI
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi fac promisiuni numai mie ca să nu dau samă nimănui.

aforism de David Boia (19 iulie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai când nu fac nimic unii au libertate deplină.

citat din David Boia (17 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi las gara şi peronul şi... un vis... Să le dărâmi...

Mintea-mi tălmăceşte greul pietrelor ce nasc poteci,
Paşii tăi alintă rostul celor peste care treci,
Umbra ta-mi sărută gândul cu parfumul unei veri
Când, şăgalnică mirare, strângeai rodul unor meri...

Coşul tău, ţesut din zile, orele îţi strecura
Înspre noaptea care-n tine, începuse-a picura
Muşcături de fruct şi patimi, răbufniri de început,
Şi speranţele deşarte, cu-al lor plâns în aşternut.

Inima-ţi, cântând sonate, umerii ţi-i dezgolea,
Când, o poftă necuprinsă, de-aşteptare te golea...
De la fluturi ai luat zborul ca să îţi înalţe doruri,
Tot ce-aveai cerut în taină, îţi cântau acuma coruri.

Strălucind a primăvară, tot mă rogi să te petrec
Spre o nouă rapsodie, deşi notele îmi trec...
Îţi dau trenul... şi destinul, şine străjuind salcâmi,...
Îţi las gara şi peronul şi... un vis... Să le dărâmi!...

poezie de Einfach Mann
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vara si inca una

Ploua de mult, de saptamani
cad stropi in mine ca-ntr-o gara.
Mai stii peronul de-odinioara
din vara fara de sfarsit?

Si ploua des, marunt si rece
prin mintea mea fiorul trece
si lasa sant adanc, profund.
M-ascult gemand,
ma vad plangand
cum trec.

In paru-mi ploaia-si face drum
si lasa-n urma mari regrete.
Stau pe peronul unde atunci
noi ne dictam porunci
cu sete:

- tu sa m-astepti ca am sa vin,
cand vara va lasa in urma
seninul si-o sa-ncepi sa-ngani
al nostru cant, o doina.

Ajung spre seara, sa m-astepti,
cobor din mers si-o sa te iau
in brate si-o sa-ti spun glumet:
prostuto, credeai ca te las?

Eu iti spuneam cu glas de jar
c-am sa te-astept iara si iar.
Ma voi uita in zare fredonand
al nostru cant, o doina

Trecut-au doua veri sau trei,
poate sunt zece de atunci,
cand vara lasa-n urma tei
si doine dulci, si urme adanci

Ploua de mult, de saptamani
cad stropi in mine cantr-o gara.
Sunt cantece ce nu se-aud,
in zare trenul suierand
ma cheama.

poezie de Mara Bartis
Adăugat de Mara Bartis
Comentează! | Votează! | Copiază!