Memoria iubirii
pierdusem ultimul tren al amurgului
ce era colorat în iluzii deșarte
l-ai ancorat în gara anotimpului tău
iar eu strigam!
ești fântâna ce ninge fulgii infernului
ce mă vor spânzura cu o pâclă noroioasă
de zorii propriului anotimp
între timp
peronul era un furnicar de trăiri
se auzea prin portavocea vieții
o pianină
cu sunete lungi și buiestre
ce-mi atingeau cu tandrețe timpanul sângelui
degeaba!
era târziu și era iarnă
copilul din tine uitase jocul
odată cu pierderea memoriei iubirii
dincolo de anotimpul verdelui...
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Timpul infernului din mine
Timpul meu s-a scurs într-un mic infern:
prin copacii
care plâng trăirii dezrădăcinarea pădurii visării
ramurilor, frunzelor și florilor iubirii
dar și amintirea anilor din inelele vieții.
prin oceanele nașterii din miazănoapte
ce sărută fiecare răsărit viu de vis
sorbind cu nesaț fiecare picătură de viață
din amontele râurilor nordice.
prin iarba violet a luncii durerii
aciuată pe umbra tălpilor tale
din izvorul ruinelor secate
de liniștea neagră a uitării și strigătul sângelui meu.
prin hamadele lunii
dezgolite de gravitația întrupatei iubiri
rămânându-i doar neagra seceră
într-o infernală așteptare.
atunci nu-mi păsa că timpul trecea
agale prin florile albe din infernul lui Dante
dar, probabil!
a picta adevărul timpului infernului din mine
e cu neputință....
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Delir
Se făcea că erai sâmbăta sfârșitului meu
deliram
erai barbarul ce-mi despica sufletul
în mii de cratime,
mâna ce-mi cosea respirația
într-o ie cu motive de stea
te-am visat
rănile-mi adăstau fluturii morții
din acea zi ce se apropia de sfârșit
fără ca ei să zboare
zborul le fusese frânt
de strigătul sângelui meu
prin irosirea vieții
dimineața trebuia să fie răsărit
sau cine mai știe
era, însă, delir...
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimul tren
Ultimul tren fluieră-n gară,
Ultimul tren, ultima seară...
Ploi adormite cad peste noi,
Gânduri se-adună, curg în șuvoi.
Ultima scară foșnește ușor.
Trenul pornește, peronul e gol.
Eu am rămas, jos, fără glas...
Ploaia îmi șterge ultimul pas.
poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai ninge...
Mai ninge, iubite, pe mine,
mai ninge în sufletul meu,
omătul e pur ca lumina,
iar dorul de tine e greu!
Mai ninge, iubite, cu stele,
cu sănii, cu daruri, cu flori,
în pomul de iarnă, iubite,
mai ninge cu albe chemări!
Aud nesfărșitele-ți șoapte
prin fulgii de nea colindând,
mai ninge, iubite, pe noi,
mai ninge pe gândul flămând!
Pe umerii iernii, cuvântul
mai ninge cu dragostea ta,
mai ninge, iubite: în versuri
te caut în inima mea!
poezie de Aneta Timplaru Horghidan din În Albastru (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 4 comentarii până acum.E iarnă, iubito!
E iarnă, iubito!
E iarnă, iubito, prin mine
Va ninge cu fulgii de fier,
Va bate și vântul când vine
Te strig din zăpezi, efemer....
E târziu, a nins peste tot,
Orașul pustiu e și frânt,
Gerul își dă în clocot
Și-și face în mine avânt...
Te zăresc albă ca zarea...
Hibernală în gânduri și iar,
Pașii tăi aud departarea
Și vin către mine, dispar...
E noapte și ninge și ninge
Prin mine, prin tine-amândoi
Stingem lumina ce plânge
Și arde și arde în noi...
poezie de Sergiu Boian (noiembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cavalcada iubirii înspre moarte
e iarnă!
nu vreau să te iubesc, deși te iubesc...
și pictez banchetul târziu al sorții.
este doar vina ta.
totul este incolor și totul îmi lipsește
și tu vrei să anulezi totul...
în melancolii, în albastrul strugurilor,
în mine și-n timpul amintirilor.
am recreat anotimpul iubirii.
tu, plictisit, îmi șoptești că nu mai e timp...
pentru un vis, un foc, o pasiune,
o magie ori pentru dragoste!
și totuși, într-o dimineață, am renăscut -
o viță de vie sălbatică!
am răsărit dintr-o realitate
ori dintr-o stea și-am răsturnat
pe drumul șerpuit al feminității, lumea.
în această călătorie ancestrală
am învățat, timid,
că răstimpul tuturor oamenilor
a fost creat doar pentru iubire
sau pentru moarte!
și-atunci iubim neviața
ori poate nemoartea orologiului
și jelim
după o ultimă dragoste infernală...
și-ntr-un târziu, strig cerului -
dă-mi, te rog, de la tine și dintr-o iluzie -
iubirea ultimului arhistratig!
e noapte!
râul meu curge spre nord,
iar lebăda construiește
doua morminte din aripi albe...
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bară
De când cu covid-19
S-a pus un fel
Bară la bar
Barieră ca la tren
În gara nimănui
Pe peronul tuturor
De aia se poate trece
Numai cu masca pe figură
Degeaba se insistă
Că dai de alte interdicții
Metodă barbară
Au zis unii
Și confuzia crește
Cu gradul de apropiere.
poezie de David Boia (19 august 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Ultimul tren
ultimul tren îl aștept în gară
lumea se înghesuie pe peronul îngust
am în valiză emoții de vară
și în buzunare poeme cu gust.
ultimul tren mă duce spre succes
cu fiecare gând mă apropii de cer
am în suflet carduri de acces
deschid porți solare cu armuri de fier.
undeva în lumină este visul meu
vreau să ajung la el cu ultimul tren
voi străbate timpul chiar dacă mi-e greu
mi-e voința mare - tonus de refren.
aștept trenul meu în bătrâna gară
îmi țin companie acorduri de chitară.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inima octavă
Nălucă, tu, ce-mi stai în gând
Și-mi cânți râul iubirii,
Ce-mi zici de vara ce plângând
Ne lasă despărțirii?
Iar mi-amintești de acel nor,
Cumplită arătare,
Alerg în tristul sud să mor
De-o neagră sărutare.
Și dă-mi din tot un aprig vânt,
Sărutul fără nume
Și-apoi pierdută în mormânt
Mă vezi cum plec din lume!
Și du-mi cu tine vadul greu,
Cerșind un vers de lavă
Și urcă, urcă-n zări mereu
Cu inima-mi octavă...
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De Dragobete
După ultimul îngheț
bujor de iarnă
am devenit, și
de atâta așteptare
nici un fluture, tu
ca un actor grăbit
ai plecat
pe canapea
doar mănușa uitată
în somn de iarnă
voi renaște odată
cu scuturatul pomilor, și
dorința din coronița
de Dragobete
dincolo de retină
va înflori
odată cu
primăvara iubirii.
poezie de Elena Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privesc zorii
Și ninge...
Printre gânduri și rânduri,
Liniștit, tandru,
Ultimul sărut al iernii,
O iarnă blândă
Prinsă într-o maramă
Cu mărțișor.
În liniștea dimineții
Amintirile curg în fulgi
Ce se topesc pe asfaltul rece...
Privesc zorii, printr-o prismă
A ireversibilității.
Merg mai departe
Și ninge...
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De cealaltă parte
de cealaltă parte a stelei căzătoare
ești suspendat între orizonturi,
migrând cot la cot cu destinul,
până la pierderea cerului cunoscut.
prin fanta îngustă țâșnește amarul
din viscolirea trezită printre răni.
ochii iubirii au adormit la graniță,
acolo unde se termină albul.
prin fereastra crăpată nu trece nicio pasăre.
straniu joc de flăcări din sânge
e scris în poemul înarmat cu slăbiciuni.
cuvintele se întind dincolo de ziduri
spărgând aerul stătut
într-un ecou al dreptului de mâine.
pe nedrept luna se rostogolește în deșert.
prin târziu aleargă iluzii și-o amețire de cătușe
pe sinuosul drum către abis.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge
Ninge cu iluzii albe
pufoase și reci
promisiuni deșarte
fulgii jucăuși
ne copleșesc inconștienți
cu săruturi indiferente
pe tot corpul
ne răscolesc intimitatea
spațiul vital
cu mângâieri de gheață
și zâmbete cristaline
ne ating obrajii fierbinți
se topesc la căldura
respirației și a cărnii
în picături uimite de apă.
poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge în miez de primavară
Ninge peste floarea cea de cais,
Ninge peste floarea cea de măr.
Totul e ca într-un paradis,
Un paradis frumos, dar efemer.
Ninge peste iarba înverzită,
Ninge peste ochii tăi frumoși.
Peste o stradă părăsită,
Unde totuși se joacă doi copii voioși.
Ninge în miez de primăvară
Fulgii cad monoton și moi.
Peste un tren care a sosit în gară,
Ninge peste mine, peste noi.
Dar iată, fulgii se topesc
Și se prefac în stropi de ploaie.
Soarele răsare ca un zeu măreț
Și arde din nou ca o văpaie.
poezie de Vladimir Potlog (24 aprilie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blestemul adamic și Nero
la geamul vieții mele bate o ultimă iarnă.
afară ninge a pustiu și-n sânge-mi arde focul
c-un vis alb despre etern,
despre deșertăciune
și despre tine.
o, Nero, barbarule, de ce ai incendiat panteonul dragostei?
știi?...
a ars pân' la ultima vocală!
îmi răspunde sictirit:
pentru a-mi scrie muza!
povestim la o cafea, el citește un edict
și e revoltat pe bieții plebei.
apoi, fumăm iluzii și visăm porturi albastre...
și-l întreb:
oare chiar există singurătatea amurgului?
nu, nu cred, e doar o stea rece.
dar iubirea, oare există, și dacă da, ce este ea?
e tăcut și-mi răspunde doar tâmpla pământului ninsă-n ironie:
iubirea e fantoma lunii pline care bântuie,
de la naștere, cu anemone, coapsele Evei!
și-atunci l-am întrebat:
dar stihia ta, Nero,
scrisă pe pagina-n flăcări a cerului Romei,
ea, oare, ce este?
surprins, a înnegrit harta astrală a cerului
și-a lăcrimat printre otrăvuri și nămeți;
singurătatea e crucea omenirii
pe drumul laptelui,
e trecut și viitor
în pași de uriaș tăcut
căutând Eva din blestemul adamic...
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge, de Sfântul Andrei
Ninge, de Sfântul Andrei!
Încercănați, ochii mei
Primesc fulgii albi de zăpadă,
Ca pe-o ofrandă de zei!
Ninge și fulgii îmi lasă,
Peste privirea-mi lucioasă,
O pânză albă, subțire
Și moale, nespus de frumoasă...
Ninge cu fulgi mici și deși,
Din nouri de toamnă, aleși,
Să-mi fie covor alb pe drumul
Ce, cu speranță, îl țeși!
Ninge de Sfântul Andrei!
Te fac părtaș, dacă vrei,
La zborul luminii ce-atinge
Un anotimp ce-l închei!
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deșertul din noi
Mereu am crezut că deșertul e afară
și se plimbă tumultuos
pe aleile lumii
printre neizbânzi, răni și războaie pierdute
într-o iarnă a sângelui absolut
ce curge prin arterele apelor tulburi ale omenirii.
Apoi, într-o zi însă am înțeles
probabil amețită de zenitul prăbușirii
că deșertul e-n noi, acolo-n sufletul nămiezii,
iar deșertul din noi
e pictat atât de frumos
de obsesiile, nălucirile, visele noastre
în ceasul subconștientului
din aripile plumbuite de gerul vieții.
Amețită de amăgitoarele erguri diafane
m-am retras mai adânc
în oaza curmalilor timpului
lipindu-mă cu spatele de zidul plângerii,
invocând soluția defensivă:
Lacrima învinșilor,
cuceritori ai Everestului vieții...
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre Zidul Plângerii
Prispa dorurilor mele
Tu te-ai mutat într-o stea albastră
din sufletul gălbui al verii
stai așezat pe prispa dorurilor mele,
îmi asculți bătăile incerte ale inimii
dimineața îmi cânți metaforele rătăcirii,
iar noaptea un vals al durerii și nemărginirii.
Vântu-mi îmbrățișează trupul de petale
răsăritu-mi risipește picurii de ceață din colțul ochilor
prin secundele seculare aripile mele te caută
dincolo de costelația iernii.
Ești de negăsit
a rămas doar o dâră de fum prin praful de stele
a unui biet rob vrăjit de mătăsurile învechite
ale unei dansatoare inepte de fado.
Cred că am murit!
treptele norilor de vis s-au surpat
azi, o fantomă rătăcește agale
pe potecile infernului lirei...
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninsori...
Și ninge iar și ninge iar.
Senin, sarcastic, liniar.
Cu alb, cu dor, cu nu mai știu
Ce liniști între mort și viu...
Și ninge iar și ninge iar
Adanc, demonic, lapidar
Cu foc, cu ape, cu târziu
De timp, de spațiu, de pustiu...
poezie de Iurie Osoianu (24 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
femeia-copil e primul tău anotimp
lumina din Ochiul tău
e crudă de verde
în lumea ta
visele-mi cad secerate
la rădacina speranței
femeia-elixir e al doilea anotimp
atunci când îți sorb esența luminii
lumea mea devine spirală
spre infinit
femeia-bătrână
e al treilea anotimp al tău
acolo unde te ascult
iubito vânt
prin toate dorurile adormite
pustnic într-o oază cuantică
femeia-vis
e ultimul tău anotimp
prin el mă porți dincolo de galaxie
în veșnicia neînțelegerii
nu mai am nimic de împlinit
poate doar să te-aștept
femeie-infinită
la poarta iubirii
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!