Braminul
Eu v-am spus odată, că omul când greșește
Adeseori pe altul se dezvinovățește;
Iar dacă nu-i rămâne alt chip de îndreptat,
Apoi ori întâmplarea, ori dracu-i vinovat.
În India bogată
Un cuvios bramin,
Deși era în faptă
De rele patimi plin,
Însă prin iscusința acea de ipocrit,
El da încredințare
Că ar avea purtare
Întocmai cum se cade unui bramin cinstit.
Oare ipocrizie
Și-ntre bramini să fie?
(Sau numai pe la noi
Sunt lupi în piei de oi?)
La astă întrebare
Chiar fabula mea poate să facă dezlegare.
Braminii împreună cu toții viețuiesc
Și se povățuiesc
De un păstor mai mare.
Ei sunt pilduitorii de lege în popor;
Au multe slujbe grele,
Au post nu prea ușor
Și aspre rânduiele.
Deci, într-o zi de post
Braminul meu la slujbă, hrănit cu totul prost,
Socoate cum s-o deie
Ceva la fruptișor
Și-i vine-n gând să ieie
Un proaspăt oușor
Și să-l cam învârtească la para lumânării.
Urmând aceasta, iată pe ușile cămării
Păstorul se ivește:
Ce faci, cinstite frate? De ce te-ai apucat?
Vezi cum se dezvelește
Oricât de mic păcat.
Oh! dreptule părinte, braminul au răspuns.
Întru așa ispită vicleanul m-au adus!
Iar dracul de sub pat,
Ca mâța au țipat:
Ba, ba, cucernice! mă iartă,
Eu singur văd întâiași dată
Cum ouăle se coc
L-a lumânării foc
Și-ți mulțumesc pentru știință,
Dorindu-ți pocăință.
Adio! Ține minte că dracul nu cunoaște
Câte, un bun fățarnic, în cugetul său naște.
poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre fățărnicie
- poezii despre știință
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre sfaturi
- poezii despre prostie
- poezii despre pocăință
- poezii despre pisici
- poezii despre naștere
Citate similare
Ariciul și cârtița
151; Sunt liberă, am dreptul,
O cârtiță zicea,
Pe sub pământ cu-ncetul,
Să scurm cât mi-ar plăcea.
Și cine poate oare de mine să se lege,
Când eu mă cred în lege?
Prefac în țărnă neagră pământul sănătos
Și-l fac moșinoios...
151; Eu! i-a răspuns ariciul, eu am de la natură,
Neîmpăcată ură
Asupra tuturor ca tine vietăți,
Ce zac în răutăți.
Căci văd câmpie verde, de mâini de om ne-atinsă,
Cum tu o ai pătat-o cu mult negre culori;
Văd iarăși o grădină de frumuseți cuprinsă,
Cum ai desfigurat-o, scurmând chiar pe sub flori.
Și pentru ce tu oare nu scormolești gunoaie,
Ca să lucrezi în ele cât vrei la moșinoaie,
Iar nu pământ curat:
Cunoaște dar, că dușman îți sunt neîmpăcat...
După așa cuvinte, ariciul iată, vede
Un moșinoi mișcând;
Cu armele-i întinse la dânsul se repede
Și cârtița mi-o scoate abia, abia suflând.
151; A! Îmi căzuși pe ace,
Ariciul ei îi zice, 151; socot că te-am pătruns? 151;
151; Iertare! rog iertare! de-acuma n-oi mai face.
Oftând ea a răspuns.
151; Ei fie! astă dată te las în bună pace,
Ariciul îi rostește, dar iată-ți hotărăsc
Să spui la ale tale: ce-i bun să nu atace!
Sunt publiciști pe lume ce purure cârtesc.
(Și fabula aceasta chiar lor o dăruiesc).
Ei cred că au dreptate pe orice om s-atace,
Încât lor nu le place:
Dar totuși câteodată ariciul își găsesc.
poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre negru
- poezii despre verde
- poezii despre sănătate
- poezii despre răutate
- poezii despre pace
- poezii despre natură
- poezii despre mâini
- poezii despre libertate
- poezii despre legi
* * *
De ce tot omul când greșește
Asupra altuia se dezvinovățește?
distih de Alecu Donici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iată Omul!
Iată Omul! strigă-n Iad Pilat
Cine iarăși L-a crucificat?
Cine-I scoate umbra de sub văl?
Dați-mi apă mâinile să-mi spăl!
Revărsați-mi râuri peste pumnii plini!
Sângele acesta voi l-ați vrut, rabini!
Iată Omul! umbra a răspuns,
Eu sunt umbra Omului străpuns.
În zadar în lumea de păcat
mâinile pătate ți-ai spălat.
Cei spălați de apă, ca și apa pier.
Cei spălați de Mine, sunt cu Mine-n cer!
Iată Omul! strigă-n Iad Pilat.
Cine iar Îl vrea crucificat?
Eu am spus întregului popor:
Pe-mpăratul vostru să-L omor?
Gândul meu pe cruce lămurit l-am scris.
Nu sunt eu de vină! Nu eu Te-am ucis!
Iată Omul! umbra a răspuns,
Omul care vede în ascuns.
Dându-Mi titlul de-mpărat iudeu,
tu stăteai pe însuși tronul Meu...
Și, scriind pe cruce al domniei semn,
tu domneai în slavă, Eu muream pe lemn...
Iată Omul! strigă-n Iad Pilat!
Ca stăpân, Cezaru-i vinovat.
Eu eram guvernator roman.
N-am rostit osânda ca dușman.
N-am oprit să-Ți pună trupul în mormânt.
Nu sunt ucenic, dar nici vrăjmaș nu-Ți sunt!
Iată Omul! umbra a răspuns,
Omu-n care singur te-ai străpuns.
Tu ai vrut și glorie și-arginți
dar s-ajungi la urmă și-ntre sfinți.
Nu-i decât o cale spre Eterna Stea!
Cine nu-i pe cale, e-mpotriva Mea!
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre crucificare, poezii despre sânge, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre râuri, poezii despre lemn sau poezii despre gânduri
Vrăjmașul
Un om bețiv odată i se spoveduia,
Iară duhovnicul așa îl sfătuia:
- Aproapele tău să-l iubești,
Și pe vrăjmaș să nu-l urăști!
De vin cu totul să te lași
Că-ți este cel mai mare rău și ne-mpăcat pizmaș
- O contrazicere ce nu-i de înțeles.-
Răspunse bețivașul:
Mai înainte, cum? iar singur îmi ziseși
Să nu-mi urăsc vrăjmașul
Și iată prin urmare,
Că la aceasta eu nu-ți pot da ascultare.
poligramă de Alecu Donici din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre iubire, epigrame despre alcoolism sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Mă iartă Tu, Doamne
Iartă "Tu Doamne" păcătosul din mine,
Păcat că tânăr... nu mai pot să fiu,
Dar să visez, mă lasă "Tu Stăpâne"
Sau poate că și asta-i prea târziu.
Iartă-mi "Tu Doamne"greșala făcută
Și dă-mi tinerețea, te rog! înapoi,
Ochii mi-s plânși și gura mi-e mută
Doar către "Tine"genunchii-i îndoi
Mă iartă"Prea Sfinte" puterea mi-o lasă,
Să pot a iubi... cât încă sunt viu,
Cât mândrele, iată, mai cad încă-n plasă,
Ajută-mă "Doamne" și slug-am să-ți fiu.
Mă iartă"Părinte" ești bun și-nțelept,
Nu pot a promite, ispita-i prea mare,
Mă ține în noapte... flămând și deștept
Și-mi place"Părinte"deși chiar, mă doare.
Mă iartă"Tu Doamne"că nu știu ce fac,
Pe apă aruncă păcatul din mine,
Mă iartă"Părinte"că nu vreau să tac
Și-n lume eu strig... iubirea de"TINE"
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre iubire, poezii despre visare, poezii despre promisiuni, poezii despre plâns, poezii despre ochi sau poezii despre noapte
Dracul, în linii mari
e ceva ce nu se manifestă
decât prin contradicții.
acest ceva nu este divin,
căci pare lipsit de rațiune,
nu este uman,
căci e lipsit de inteligență,
nu e drăcesc, căci nu e binefăcător,
nu e îngeresc,
căci arată plăcerea răutăcioasă
de a produce oarecare rău.
Napoleon era demonic,
ducele de Weimar era demonic,
doar Mefisto nu era demonic,
căci era o ființă mult prea negativă,
dracul e inteligent ca filosof,
dar, cam mărginit, în soluții
și s-a apucat dracul să facă treabă
a ajuns să pună mâna pe cărți
dinadins s-a transformat în om
să scoată rodul omenesc din toată răutatea,
mai întâi, a împelițat cuvântul
cel dinainte de veci în firea omenească,
apoi s-a împrietenit cu omul
sau cu forțele drăcești din om
diavolul pierde dacă omul e năzdrăvan
când omul ajunge la dracul cu cărți
el trebuie să-l gonească și de acolo
și să-i ia cărțile din mână
doar omul a știut să-i preia
și să-i umanizeze mai toate rosturile
luându-i cărțile din mână
dracul a rămas să stea ca și fără rost,
undeva prin țara nimănui,
adică pe la hotare
dar, așa izgonit de peste tot din lume,
de ți-e mai mare mila
el știe dintr-o dată să se întoarcă
în inima lucrurilor
și dacă nici asta nu e ispravă de drac,
înseamnă că nu există de fel diavol în lume
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre draci, poezii despre inteligență, poezii despre țări, poezii despre îngeri, poezii despre prietenie, poezii despre plăcere, poezii despre inimă sau poezii despre graniță

Portarul, dacă văzu că nu este chip să-l oprească de a merge, îl duse la fata împăratului. Ei, cum se văzură, se și plăcură. Se vede că ei erau făcuți unul pentru altul. Și de unde să nu fie așa! Biata fata împăratului ar fi dorit să rămâie în noaptea aceea băiatul în cămara ei; dară îi era milă de tinerețele lui, cum de să se prăpădească o așa bunătate de june. Și împreună cu portarul mai cercară încă o dată să-l facă a nu rămânea. Dară fu peste poate; căci Făt-Frumos era de aceia cari, când își pune în gând să facă ceva, nici dracul nu i-o scoate din cap. Și așa, cum veni seara, el se duse cu cărticica lui în mână și stătu în priveghere. Ce făcu el, ce nu făcu, că văzu albul zilei. A doua zi îl găsiră tot cu cartea în mână și searbăd, și galben ca turta de ceară, de pare că muncise cine știe la ce lucruri grele, și cine știe câte nopți, nemâncat și nebăut.
Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre noapte, citate despre tinerețe, citate despre timp, citate despre seară, citate despre gânduri, citate despre galben, citate despre draci, citate despre dorințe sau citate despre cărți

Câte iartă un părinte?
Câte iartă un părinte?
Câte nu-ți trece prin minte...
Nepăsarea, vorba slută,
Greșeala, voit făcută,
Tonul vocii ridicat,
Lacrima ce s-a uscat...
Țipătul, ce parcă-l taie,
Și-l lovește-n măruntaie,
Când din mână îi mai scapă,
Pâinea sau cana cu apă...
Tristețea și abandonul,
Când așteaptă telefonul,
Pruncilor, plecați departe,
Ce l-au uitat, din păcate...
Sihăstria și durerea,
Când pășește-n încăperea,
Norei, ce spune cu zor,
"Nu-mi călca, bre, pe covor!"...
Câte iartă un părinte?
Câte nu-ți trece prin minte...
Reproșuri fără temei,
Pentru... "traiul de 2 lei",
Fiindcă pita-i prea uscată,
Ca să poate fi mâncată...
Că masa e mai mult goală,
Și doar loboda-i prin oală,
Că bocancii sunt prea roși,
Că nu-s bani de-unii frumoși...
Că alții râd pe la colțuri,
Având neghină "în moțuri",
Pus la zid de oameni goi,
Pentru lipsuri și nevoi....
Iartă răzvrătirea lor,
Răzvrătirea pruncilor,
Și-i iubește, luați aminte,
Orice-ar face. Că-i părinte.
poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viață"
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre voce, poezii despre tristețe, poezii despre telefon, poezii despre pâine, poezii despre iertare, poezii despre greșeli sau poezii despre frumusețe

Analfabeților
V-am spus că sunt un om periculos
Și nu mi-ați luat avertismentu-n seamă.
V-am spus s-aveți pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare și de teamă.
V-am spus că fac teribil de urât
De sunt călcat puțin pe libertate.
V-am spus ca sunt oșteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.
V-am spus să vă astâmpărați și voi,
Cenzori capricioși ai vremii mele,
C-o să vă coste scump măruntul moft,
De a ne face nouă zile grele.
V-am spus să puneți mâna să munciți.
Să nu mai tot pândiți zeloși din umbră,
V-am spus că n-o să placa nimănui
Pornirea voastră, tulbure și sumbră.
V-am spus că vremurile s-au schimbat
Și că situația e mai complexă,
Nu-i intelectualul - servitor.
Cultura nu-i ceva ca o anexă.
Și lumea nu se poate cuceri
Umflând la cifre și mimind tumulturi
Cu aroganți și trindavi doctoranzi,
Cu papagali care țin loc de vulturi.
V-am spus și am puterea să mai spun
Ca nu încape muntele în seră
Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad
Și de la căprioară la panteră.
V-am spus să nu-l fetișizați pe Marx,
Să nu-i păstrați în spirt învațătura
Și voi într-una fără să-l cițiti
Îl pomeniți până vă doare gura.
V-am spus că bătălia pentru om
Nu iartă astăzi nici o dezertare
Și voi v-ați decorat voi între voi
Când lupta este în desfășurare.
V-am spus că muzica nu-i un microb
Care amenință civilizații
E-a omului pentru a fi mai bun,
V-am spus: ceva care să-i placa dați-i.
V-am spus, concetățeni analfabeți,
Și luați aminte și să țineți minte.
Dar nu știam ca v-ați născut și surzi
Și scoateți arma când vedeți cuvinte.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alfabetizare, poezii despre zile, poezii despre vulturi, poezii despre timp, poezii despre studii superioare, poezii despre schimbare, poezii despre război, poezii despre prezent sau poezii despre pericole

Rugă pentru iertarea păcatelor
Știu că-s vinovat, Părinte...
Știu că vina mea e mare -
Vină fără de iertare;
Că-mi bat joc de cele sfinte
Și nesocotesc Scriptura
Când păcătuiesc de-a rândul
Și cu fapta,
Și cu gândul,
Și cu ochii,
Și cu gura...
Știu că-s vinovat, Părinte...
Dar cu mult mai vinovat
Este-acela care minte!...
Eu nu mint -
Eu sunt ca Tine!...
Nu știu dacă-i rău sau bine,
Dar nu cer să fiu iertat,
Fiindcă Tu trăiești în mine -
Și cum Tu faci numai bine,
Ce fac eu la fel cu Tine
Nu-i păcat...
poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, VII, nr. 12 (decembrie 1927)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre minciună sau poezii despre gură

Ticălosul, în al cărui suflet slab se zbat patimi puternice, deseori se abate de la drum convins că va căpăta iertare de la preoți. Oricât de multe crime a-ți fi săvârșit, spovediți-vă mie, și totul vă va fi iertat, mulțumită jertfei unui om care a trăit cu câteva secole în urmă în Iudeea. Cufundați-vă apoi de șapte ori șaptezeci și șapte în noi crime, și din nou totul vă va fi iertat. Oare aceasta nu înseamnă să-l atragi într-adevăr în ispită pe om? Oare aceasta nu înseamnă a netezi răului toate drumurile?
Voltaire în Cugetări despre religie (1964)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iertare, citate despre viață, citate de Voltaire despre viață, citate de Voltaire despre timp, citate despre suflet, citate de Voltaire despre suflet, citate despre religie, citate de Voltaire despre religie, citate despre mulțumire sau citate despre jertfă
Hexametrii tainei mele
Lung e basmul nebun al cuprinsului fără hotare,
Plin de-ale sorilor beți aventuri și vârtejuri bizare...
Câte priveliști apar și dispar, se clădesc, se doboară...
Eu? Apărut-am acum, - și prima, și ultima oară.
Iată puzderii de inși din genunile negre-ale sorții;
Forfotă sură de dor, de gând, de trufii și rușine...
Nimenea altul nu-i Eu, - de-o parte și alta a morții.
Nimeni din cugetul meu n-a cugetat pân' la mine.
Câte priviri întâlnii pe spinarea acestei planete,
Câte cuvinte pustii descifrat-am, zadarnic, cu sete:
Veșnic, cu sufletul ars, plecat-am cu dezamăgire:
Toți îmi rămâneți străini, în inimă, vorbă și fire.
Chipul mă-arată ca voi; mă-amestec cu voi împreună,
Dar untdelemnul de mir pe apă tot singur se-adună.
Singur, eu singur sunt Eu, unul în toată vecia...
Trist, cu obrazul crispat, vulgar îmi trăiesc comedia.
Trec neștiut și discret. Mă credeți la fel ca oricare...
Punct de vedere unic sunt însă, și punct de-ntrebare.
Știu că exist și privesc și iubesc tot ce-n față-mi s-așterne.
Știu că, pribeag printre voi, trebuit-a să capăt și-un nume.
Însă nicicând n-o să am un răspuns întrebării eterne:
Oare de ce-a trebuit să apar o dată pe lume?...
poezie clasică de Eugeniu Speranția din Antologia poeziei simboliste românești (1968)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre rușine, poezii despre prăpăstii, poezii despre planete, poezii despre nebunie sau poezii despre moarte

Trecător prin viață
Am avut destule teste, unele le-am și trecut,
Multe le-am picat, din grabă, câteodată a durut
Vor mai fi, lasă să fie, doar așa învăț ceva,
Cum e omul, cum e soarta, cum sunt eu, altcineva
E o roată, se învârte, multe gropi și dealuri multe,
Ba e lună, ba e soare, ba sunt multe și mărunte,
Mă mai duc pe la restanțe, nu am fost prea silitor,
Dar măcar pricep... în viață nu e totul chiar ușor
E lung drumul, plin de hopuri, te mai rupi, te mai îndoi,
Chiar mai cazi în nas, de-a latul, însă te ridici vioi
Plin de praf, ușor îl scuturi, cauți zâmbetul din nou
Te înhami, nu-i prima oară când probleme vin cadou
Însă eu le-aș spune lecții, experiență ce n-aveai,
Astfel data viitoare, nici surprize nu mai ai,
Important e să ai suflet, să-nțelegi ceva din el,
Oricum restul se întâmplă, iar să schimbi... nu poți de fel
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre zâmbet, poezii despre surprize, poezii despre lecții, poezii despre hărnicie sau lecții de engleză

Totuși, din când în când, mai pe furiș, pe sub genele lungi, negre, întoarse, își ridica doar pentru câteva clipe albastrul ochilor spre el. Nesuferitul! Intenționat sau nu, tocmai în doar acele câteva clipe o fixa și el insistent cu ochii lui adânci, cu acea privire pătrunzătoare, ce-i dădea parcă fiori, intimitând-o, deși în adâncimea ochilor lui căprui putea zări doar multă blândețe și bunătate. În plus, avea un chip plăcut și indiscutabil, un suflet bun; înțelegea aceste lucruri din atitudinea lui. Don Juanul Institutului se afla alături de ea; dansa cu el. N-ar fi crezut vreodată că va avea această șansă, dar iată, va porni într-o misiune de lungă durată, împreună cu el. Inima îi ticăia ca un ceasornic mult prea grăbit, iar ea-și dădea seama că era pe cale să cadă în capcana pe care el, poate cu sau fără voia lui, părea a i-o întinde; de fapt, chiar căzuse, inevitabil, în ea. Cu voce tare însă, continua să-l refuze categoric, să-l respingă, deși sufletul îi șoptea neîncetat cu totul altceva; dar ea dorea să pară rece, distantă. Oare cât timp va reuși să se poarte astfel față de el? 13 ani i se părea cam prea mult... Oare va reuși să păstreze atâta timp această răceală între ei, care să-i despartă, deși, de fapt, parcă nu asta-și dorea? Contradictoriu și dificil, chiar și pentru un foarte bun psihiatru! Oare el avea habar de frământările ei? Sau nu?
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ochi, citate despre voce, citate despre psihiatrie, citate despre ochi căprui, citate despre negru sau citate despre inimă

Emancipare
Dracul s-a emancipat,
S-a rujat și-arată bine,
E adeseori machiat,
Dar de el tot nu-mi convine.
Minte și când spune drept
Și de nicăieri apare,
Cu un aer, aparent,
De căldură și culoare.
Dacă vrei să-l contrazici,
Chiar cu-n argument solid,
Dintr-o dată face plici
Și devine iar morbid.
Astfel, de o lună-ncoa,
Să vedem cât e de tare,
Ne-a adus virus Covid.
De la el, din plin, se moare.
Cu aghiasmă de vom da,
Cu tămâie și cu smirnă,
El tot va continua
Să ne-aducă câte-o vină.
Poate fii puțin mai roz,
Dacă vrea, în cerul gurii,
Poate, printr-un gest frumos,
Să mai țină cu românii.
Ne apropiem tacit
De o eră în schimbare...
De-aia virusul Covid,
Este liber... la mișcare.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ruj, poezii despre mișcare sau poezii despre machiaj

Epitaf urmăritului general
Urmărit din post în post
Pentru rele, câte oare?
S-a sfârșit și adăpost
Și-a găsit tot la răcoare.
epitaf epigramatic de Mihai Sălcuțan din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sfârșit
Mincinosul
Întorcându-se din călătorie
Un boiernaș odată, sau poate și boier mare,
Au ieșit cu un amic sara la câmp spre primblare
Și au început a spune cu fală și cu mândrie
Multe minciuni mari și mici, de cele ce-ar fi văzut.
Dar, în sfârșit, au strigat:
"Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut
Că voi mai vedea în viață,
Mai ales în țara voastră, unde este când prea cald,
Iar alteori lângă sobă de frig nasul îți îngheață;
Alteori soarele piere, alteori arde și frige.
Iar acolo unde am fost eu,
Îi mai frumos decât în rai.
Oh, fraților, ce trai!
Oh, cât sufletul meu plânge
Și cât îmi pare de rău
Că am venit pe aice!
În sfârșit, n-am ce mai zice,
Decât îți spun că nici știi acolo când este noapte,
Și anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,
Iar să sameni sau să ari nici trebuință nu ai,
Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat și coapte,
Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete
Într-o grădină sub un perete,
Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munte"...
"Apoi curios îți pare, atunci celălalt i-au zis,
Când pământul este plin de aceste minuni multe;
Precum și eu înadins
Îți voi arăta acum o minune mai ciudată,
Și cred că un așa lucru tu n-ai văzut altădată.
Vezi tu peste acea gârlă podețul acel înalt,
Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost,
Însă este minunat,
Căci la noi, în țara noastră, orice mincinos au fost,
Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jumătate,
Și podul s-au prăbușit de la sine;
Iar acel ce minciuni nu spune,
Și în caretă să treacă poate"...
"Dar gârla adâncă este?"
"Oamenii zic că fund n-are.
Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe,
Ca aceste,
Măcar că tu ai văzut castravete cât un munte"...
"Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare."
"Și cât casa nu se poate,
Însă orișicum să fie,
Dar tot, mi se pare mie,
Podul mai curios este decât minunile toate,
Căci el nu poate să ție nicidecum pe mincinoși,
Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut
Doi călători lăudoși:
Apoi aceasta îi mai de crezut
Decât că pepenii Romei sunt mai mari decât la noi."
"Oh, să mă ierți, frățioare, dar, zău, tu nu știi ce zici,
Căci tu nu știi că la Roma casele sunt așa mici,
Că abia pot să încapă în ele un om, sau doi?"
"Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec,
Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec."
Atunci călătorul zise: "Și eu mă unesc cu tine,
Să trecem prin vad mai bine..."
Judecați câtă rușine
Pate omul mincinos;
Deci, oare, nu-i mai frumos
Să vorbim puțin și bine?
fabulă de I.A. Krîlov, traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre munți, poezii despre Roma, poezii despre înălțime, poezii despre început sau poezii despre vorbire
Câte
Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?
Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Și dorințe infinite
Câte, oare sunt în ele?
Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Și decizii mai greșite
Câte sunt și nu au leac?
Câte răutăți sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?
Câte zile nesfârșite
Numără un om la care,
Viața este pe sfârșite
Câte, când speranța-i moare?
Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?
Câte clipe trec în viață,
Fără ură și minciună
Ce-ți fac inima de gheață
Câte, nimeni n-o să spună?
Câte speranțe deșarte
Are cel care greșește,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căiește?
Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???
Câte omul pătimește
Într-o viață din trufie?
Multe și-l nemulțumește
Câte, nimeni n-o să știe!
Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?
Câte zile are omul?
Câte zile are-n viață?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranță!?
poezie de Georgiana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre somn sau poezii despre sfârșit

Fabula fluturelui ziarist
Omida, dar o... masculină,
(Fiind gramatica haină,
S-admită genul masculin
Pentru o "ea" în sens divin),
Ca jurnalistă... (cer iertare),
Ca jurnalist, pe-o creangă mare,
Săracă însă-n frunze multe,
Omidul (ea) vrând să-l asculte
Toți cei ce ascultau, normal,
Opinii doar în vizual,
Aflând că un gândac de jos,
Tot ziarist, a tras folos,
Intrând într-un partid să-i fie
Mai bine-n viață pe vecie,
A spus, ritos, cu voce tare:
"Cu cât mai prost ești, prin urmare,
Mai imoral, lingușitor,
Mai grobian și trădător
Ca gazetar și curvă chiar,
Corupt, lucrând la un ziar,
Cu-atât treci peste-al vieții hop,
S-ajungi un politruc de top!"
Aplaudat de spectatori
Omida a primit chiar flori
De la partidu-naripat
Care pe loc l-a remarcat
Și i-a propus să vină-n zbor
Pe post de mare senator,
De vrea să fie sus pe-o cracă
Bogată-n frunze, nu săracă...
Omidul (sau omida)-ndată
Uitând de ce a spus odată,
Se transformă, neașteptat,
În fluture viu colorat,
Și printre cei cu penele
Își lăuda el genele,
Privind de sus spre-acel gândac,
Tot ziarist, însă sărac,
Care văzându-l așa sus,
Ca o MORALĂ-atât i-a spus:
De ce te tot fălești atât,
Când, pentru aripi, te-ai târât?
fabulă de Pavel Lică din Animale politice
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre jurnalism, poezii despre zbor, poezii despre sărăcie, poezii despre fluturi, poezii despre bărbați, poezii despre vestimentație sau poezii despre trădare
Definiție
Se găsesc 23 de adolescenți,
Nici prea înalți, nici prea scunzi,
Nici prea răi, nici prea cuminți,
Nici prea slabi, nici prea activi,
Nici prea responsabili -
Asta dăunează grav sănătății!
Se adaugă 34 de ore pe săptămână -
De 4 ori câte 7 și o zi de 6 -
Din care rămân doar...
Shhh!
Se mai sparge câte un geam,
Se mai trântește câte o ușă,
Se mai aruncă cu câte o cretă,
În fine!
Apoi se obține câte un rezultat
Pe la câte o olimpiadă,
Niciodată pe măsura așteptărilor,
Se mai ia câte o notă de trecere
În lucrare,
Apoi se mai face și câte ceva bun,
Doar tre să existe un echilibru în toate!
Dar dacă-i vezi dincolo de aparență,
Vei observa 23 de suflete,
Nici prea mari, nici prea mici,
Nici prea tari, nici prea slabe,
Nici prea optimiste, nici prea pesimiste,
Însă pline de zâmbete rotunde
(Care uneori apar și-n timpul orei
)
Și de speranța că vor găsi la școală
Sprijinul, imboldul și puterea de a
Intra în vârtejul vieții,
Prietenii de suflet, dar și reperele
De care au nevoie.
E, și-n timpul orei
Dacă se mai aude câte un bip,
Sau dacă se mai uită melancolici
Pe fereastră,
Ori dacă pe chip le-a mai apărut
Câte un coș
E clar: sunt îndrăgostiți
Sau și-o doresc;
Înlăuntrul lor se poartă războaie
Mai grele decât vor ei s-o arate.
Ei, ar mai fi multe de amintit.
Ca să rezum voi spune
Că totul trebuia
Să poarte un nume,
Așa că i s-a spus
Clasa a X-a A!
poezie de Rucsandra Rizescu
Adăugat de Rucsandra Rizescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală sau poezii despre săptămâni