Stihii...

Tot eu-l meu, în vremi demult apuse,
era redus mereu la roi de puncte...
Şi, printre ele, se întrezăreau mărunte
nescrise manuscrise. Şi nespuse...

Se reducea şi la un soi subtil de vaier
cu lavă-n fundul firii clocotindă,
în stare-o lume-ntreagă să cuprindă,
cu flăcări. Şi cu ape. Şi cu aer.

Şi se năşteau cuvinte contrapuse
banale, interzise, nerostite,
sfioase, tainice, ferfeniţite,
cu mâni întinse. Şi cu pluta duse...

Dar a trecut şi asta, cu stupoare,
între extreme: demnitate-laşitate
din lava mea cu-aplomb de zeitate
se înfiripa vers. Şi eu-ul nu mai doare...

poezie de Iurie Osoianu (10 august 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scut şi spadă

... nu există trecut, nu există trecut
doar memorie crudă
doar un spaţiu prezent în bucăţi desfăcut
de prezenţa mea nudă

nu există trecut, nu există trecut
doar un soi de samară
ce cândva am găsit, ce cândva am pierdut
cu tristeţe amară

nu există trecut, nu există trecut
numai clipe reale
ce mereu lapidar sunt plătite tribut
la nimicuri banale

nu există trecut, nu există trecut
doar abrupta cascadă
cea din care-am ieşit, cea în care căzut
mulţi ar vrea să mă vadă

nu există trecut, nu există trecut
doar ceva ce insistă
că în tot ce-am ales între lance şi scut
- viitorul persistă...

poezie de Iurie Osoianu (4 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verset subtil...

m-am născut, am crescut
undeva peste Prut
printre dealuri şi văi
şi coclauri
şi cu vaca ieşeam
uneori la păscut
şi poveşti am iubit cu balauri...

am trăit, m-am trecut
tot mai mult prin străini
printre zări, printre ţări
printre toate
dacă mor
înc-o rugă mai am la destin
să mă ducă acasă
că poate...

poezie de Iurie Osoianu (21 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacteia

mereu atras de Calea Robilor
prin noapte neagră ca o smoală
trec golul circular al snobilor
ş-ajung la fundul plat de oală
intretait de rău cu ape
ce sparge munţi în sus din vale
şi prin sisteme cu supape
mereu irigă intervale
şi cât nu cerc s-agăţ privirea
de vre- un reper de vre-o alee
nu văd întărea nici esirea
a Căii Robilor-lactee
ci simt doar gaură de vierme
cu lânced iz de vremi trecute
ş- aud al Romei glas de terme
cu Cartagine-n juru-i mute
eu caut însă viitorul
nu vremile demult apuse
prin gaură tot mut piciorul
spre orizonturi suprapuse
şi văd cum cad evenimente
şi după aia lin pogoară
din energii în sentimente
şi es încetişor afară
ci eu le simţ cum se avântă
spre punctul ce-l numim menire
-planeta ce-o numim -Pămîntul
şi viaţa zisă Omenire
am obosit mereu prin hăuri
şi rog pre Dumnezeu Preasfântul
să surpe patime şi găuri
să-mi dea ca la-nceput Cuvântul...

poezie de Iurie Osoianu (15 aprilie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nerostite...

Lacrimile-mi sapă-n obraji cuvinte
Cuvinte nerostite!
Se preling şi cad rătăcite pe covor...
Se lasă călcate de talpa-mi în treacăt, întâmplător.
În dorinţa deşartă... la măcar unica şansă... de a spune cum dor
Cum dor cuvintele nerostite?
Şi oare... prelinse în van,
Ce doare mai tare, cuvintele nerostite sau.... sufletul trist, în aşteptarea lor?
Sunt lacrimi, cuvinte... ce pot spune poveşti, dar tac... tac şi dor!

poezie de Gianina Foldvari (24 iunie 2015)
Adăugat de Gianina Foldvari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da şi nu

... pe cerul plin de stele numai tu
eşti steaua mea
mereu departe- între da şi nu
şi nu şi da

şi printre toate florile doar tu
eşti floarea mea
mereu albastră între da şi nu
şi nu şi da

printre fiinţele din lume numai tu
nu eşti a mea
mereu sfidând când da când nu
când nu, când da...

poezie de Iurie Osoianu (24 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bruma

nici singur nu mai ştiu
de nu mă mai doare
nici sufletul pustiu
nici eu-l care moare

din pietre vine rece,
o apă de izvoare
şi peste mine trece
şi tot nu mă mai doare

lin turlele bisericii
se oglindesc în soare
nimic din gânduri sferice
nimic nu mă mai doare

un sloi de brumă tristă
căzută-n fapt de seară
insistă şi insistă
că toate-or să mă doară...

poezie de Iurie Osoianu (24 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut o zi

a mai trecut o zi indiferentă
subliniindu-i plinătatea transparentă
o noapte s-a mai scurs nepăsătoare
şi lină ca o apă curgătoare

cu sensuri fără sensuri ca esenţă
la fel şi viaţa trece în cadenţă
şi numai aurul din luturi ancestrale
impune fast poemelor banale...

poezie de Iurie Osoianu (19 iulie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vers...

un vers aşi scrie, suprematic
ca pana corbului de negru
cu rimele sunând flegmatic
cu ritmul răguşit de febră

un vers care să-mi fie pâine
un vers punînd pe pâine sare
un imn poemelor de mâine
zvîcninde-n triste capilare

un vers mai strict decât o simplă
dulcegărie lent rîmată
un glonte rătăcit prin tâmplă
şi stors cu lacrima curată

un vers cutremurind şi munţii
un vers rostolind şi mare
un vers cu brazde-n largul frunţii
arate-n fugă de tractoare

un vers în care curcubee
să-mi fie punte să pot trece
peste pâraiele lactee
cu ape cristalin de rece

un vers care mereu să doară
un vers care-i mereu "iubeşte"
un vers care să nu mai moară
chiar dacă nimeni nu-l citeşte...

poezie de Iurie Osoianu (15 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcări de rouă...

tu voiai ca să-ţi spun ce mai fac fericirile mele
mă gândeam să te mint că pe aici pe la noi tot mai plouă
dar cinstit, numai ştiu ce să pun în cuvintele cele
ce tot frig în amiezi dimineţile mele cu flăcări de rouă

au rămas fericirile mele undeva în trecuturi departe
împânzite prin galbene ploi de suspine
înrămate-n păianjen de suple iluzii, deşarte
au rămas undeva în trecut, fericirile mele, cu bine...

nu mă simt obosit de nimic din iubirile mele apuse
nici nu voi a mă întoarce... pe aici pe la noi tot mai plouă
tu nu lua-n serios nici o vorbă din cele seduse
mă iertaţi, fericirile mele pentru galbene flăcări de rouă...

poezie de Iurie Osoianu (25 iulie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În plină zi

... în plină zi se face noapte
şi ninge iar fără de motiv...
şi caut zâmbet printre şoapte
tot caut negăsind nimic
... mai ai cumva vreo îndoială
că sunt terestru... şi poet
în lumea asta marţială
prin vers încerc să te iubesc...

poezie de Iurie Osoianu (1 decembrie 2011)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nerostite

percepţiile din unghiurile verzi
revin ca nişte flash-uri
rupând o parte din mine.

o încăpăţânare se construieşte
printre bucăţi de ruine
ce ard în fiecare por,
din ploaia de frunze căzută în vene.

ochii părăsiţi nu împiedică durerea
şi nici umbrele dansând pe pereţi.

spaţiul continuă să respire în tăcere
neconstruind nicio uşă.

cuvintele mele rămân cu mine,
nerostite,
în labirintul acesta cu pereţii atârnaţi în cui
şi ferestre interzise.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opere nescrise

E plin pământul de legende vii,
cu eroi ce basme fac în amor, lor, copii
şi se perindă-n labirinte întretăinde,
se atingând, sau se-alergând de-a prinde...
se duc mânaţi de vântul existenţei
pe aţe-ntinse de păianjenul demenţei,
lipită-n corzile mătasei pentru salt
din pante-n prăbuşiri, sau de asalt.
Se scriu imagini, miliarde pe secundă,
de tort cu moţ tăiat, coroane-n fundă,
cu lumânări de ani, sau mariaje
eterne, cât or fi... de triste derapaje
de minţi schimonosite, cenuşii
în profund, cu scoarţe rupte, sângerii
şi inimi în stop cadru de albume
pline de antum, reconvertindu-se postume...
Poveşti, balade orale şi nespuse,
ce nu se scriu... păcat, de vremi, ce apuse
vor îngropa cuvinte-n zbor, mănunchiuri
cu tot, cu emisfere visătoare, trunchiuri...
Dar spusele, mă-ntreb, de se îngroapă aieve,
sau călătoare-s nesfârşit, în ploaie-s seve
şi curg, din când în când baloane de cuvinte,
bârfind pământul... într-o aducere aminte?!?

... Şi câte opere n-or fi, nescrise, câte... Sfinte?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimensiuni...

subconştientul meu păşea indeferent
prin lumea asta larga ca o smoală
oricare pas suna mai decadent
alunecând pe coarda ei fundamentală

şi conştientul uniform şi indecis
în altă lume, tristă şi pustie
mereu cerşea un strop de paradis
la colţ de apă şubredă dar vie

şi când s-au întâlnit şi contopit
într-un covor de linişte târzie
din eu -l meu subtil şi răvăşit
sorbeau dimensini de veşnicie...

poezie de Iurie Osoianu (15 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

... pe primul plan tot timpu-i Dumnezeu
pe planul doi - desigur eu-l meu
pe planul trei - tu îngere divin
background autumnal sub cer senin...

catren de Iurie Osoianu (26 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

eu ieri ţi-am scris şi azi îmi pare rău
pentru momentul de subtilă slăbiciune
dar intuiţia mă apăsa mereu
ceva măcar dintre decenii de a-ţi spune

nici nu-mi mai amintesc ce ţi-am şoptit
şi cât de speriat fujeam de gânduri
că tu, că tu iubito ai murit
şi tot ce-ai scris era pe rând, nu printre rânduri

dar a trecut şi asta. Te-ai trezit
cum te trezise-i în adolescentă
şi nici măcar nu te-ai catacdisit
să-mi spui de starea mea de somnolenţă

şi cine te-a impus să uiţi de mine
la propriu invocându-mi nebunia
aşi vrea să-l ştiu, pe ăla nimeni, cine
s-a luat de piept cu însă-şi veşnicia.?!

în rest, îmi pare rău să-ţi spun adio
a două oară-n viaţă asta ca un val
"e vals în doi, deşi persistă trio
şi sună melodia a metal"...

PS

cieste cu atenţie. E ultima scrisoare
citeşte cu atenţie. E ultimul cuvânt
citeşte cu atenţie. Şi nu lovi că doare
şi nu lovi că doare în sentimentul sfânt...

poezie de Iurie Osoianu (12 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

un car de vreme a trecut prin viaţa mea
în loc de cai era târât de... nu te pot uita
şi eu mergeam posac în urma lui
mereu visând că eşti a nimănui...

catren de Iurie Osoianu (12 ianuarie 2013)
Adăugat de Dasha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu...

Tu, maică ce-ai plecat demult
Tu, taică de curând trecut
Mi-e dor de voi cu dor durut
Nebun ca galbenul din lut...

Tu, soro ce nu te-am avut
Tu, frate mort ce te-ai născut
Mi-e dor de glasul vostru mut
De strigătul din ochi, tăcut...

Tu, viac - oftat de Demiurg
Tu, lume - lacrime ce curg
Mi-e dor mereu cu dor nespus
De toţi cei drepţi, de toţi cei duşi....

poezie de Iurie Osoianu (8 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O corabie în flăcări

De pe nava incendiată,
Nemaiputând fi salvată
De flăcări decât prin scufundare,
Au sărit câţiva corăbieri care,
Apropiindu-se de navele duşmane,
Au fost împuşcaţi de îndată;
Au pierit toţi, unii arşi de jarul fierbinte ca lava,
Iar alţii s-au dus pe fundul mării-împreună cu nava.

poezie de John Donne, 1572-1631, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul...

-mi-e dor de tine cu un dor

mereu ce doare

ca umbra unui trist fior

venit din soare

-mi-e dor mereu cu-n dor nebun

şi rău ca mine

când nu mai ştiu nici ce să spun

nici cât mai ţine..

poezie de Iurie Osoianu (14 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscoliri de cuvinte

Ceva din adâncurile mele
se recompune
în şoapte nerostite
în poezii nescrise.
E frumos să simţi
acele vibraţii unice
în viaţa cuvintelor tale,
căci, noi suntem doar
răscoliri de cuvinte,
un amalgam compus
din fantasmă şi real,
din genă părintească
şi ceva din cele
sfinte rătăcite-ntre
ploi de gânduri,
între: a fost şi va fi

poezie de Mirela Minuţa Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!