Bruma
nici singur nu mai știu
de nu mă mai doare
nici sufletul pustiu
nici eu-l care moare
din pietre vine rece,
o apă de izvoare
și peste mine trece
și tot nu mă mai doare
lin turlele bisericii
se oglindesc în soare
nimic din gânduri sferice
nimic nu mă mai doare
un sloi de brumă tristă
căzută-n fapt de seară
insistă și insistă
că toate-or să mă doară...
poezie de Iurie Osoianu (24 mai 2019)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre brumă
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre seară
- poezii despre religie
- poezii despre moarte
- poezii despre gânduri
- poezii despre creștinism
- poezii despre biserică
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.