Furtună de gânduri într-un pahar de suflet

să stăm aşadar
până la apusul
Cerului şi Pământului
acolo unde pietrele
trec prin ape
care uită să curgă
în timp ce
buturugile mici
rămân mici roţi
ale Carului mare
de care agăţăm
lampioane
la intersecţia
stelelor căzătoare

nu, nu pune(m)
întrebări multe

multe sunt căile
prin care tot în urma
paşilor pierduţi
scăpăm din ochi
averi nebănuite
cum ar fi furtunile
de gânduri
în pahare de suflete ciocnite
motiv pentru care
iubeşti norii care aduc
curcubeele târzii
repetând întruna amăgirea că
niciodată nu-i târziu
atât de târziu
precum credem
aşa cum nici tu
nici eu nici noi
nu plecăm înaintea
ultimei speranţe
care valsează cu tahicardiile bucuriile
şi asteniile noastre
până la sfârşitul
vieţii ăsteia
până în ultima clipă
în care toţi visăm
o arcă plutind albastru
în deriva raiului
spre nesfârşitele primăveri

acolo unde
vom arunca ancora
tocmai în portul
luminii veşnice
minunându-ne că
vorbele frumoase
nu rănesc
prin consecvenţă
auzurile
surprinşi şi efectiv
mult preocupaţi
să stăm la rând la îmbrăţişări
nu ne vor trezi compasiunea
dizabilităţile
locomotorii
ale minciunii

ci doar strigătul
ultimilor Noi(Voi) veniţi

2014

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să mă poţi ierta, că te iubesc până la sfârşitul acestei nopţi

şi mai departe,
prin timp,
până când lumina ţi se va aşeza pe mâini?

Ai să mă ierţi,

că locuiesc în partea cea mai întunecată a fiinţei tale
acolo unde strigătele sunt vii
acolo unde toţi demonii îşi leagă umbrele?

Ai să mă ierţi,

că n-am să deschid fereastra,
şi n-am să mai plec din camera ta,
acolo unde am îngenuncheat după toate războaiele,
acolo unde mi-am ascuns durerile fiecărei treceri?

Ai să mă ierţi?
Ai să mă ierţi,

că nu vreau să te las, în mijlocul acestei vieţi, fără să guşti adevărul până la ultima firimitură
şi lumina să îţi adoarmă pe piept?

Ai să mă ierţi,

că nu pot altfel, că singurul drum pe care îl văd trece prin sufletul tău,
acolo unde voi sta pentru cât mi-a mai rămas?

Oare, ai să mă ierţi?

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există suflete, ca să zic aşa, tocite de suferinţă, care toată viaţa lor au fost încercate, care au îndurat nespus de multe dureri mari şi mici, precum şi nesfârşite necazuri, aşa încât au ajuns să nu se mai mire de nimic, nici măcar de o catastrofă cu totul neaşteptată, şi mai ales care până şi înaintea sicriului fiinţei celei mai dragi, nu uită una din regulile atât de greu învăţate ale unei purtări cât mai linguşitoare faţă de oameni.

Dostoievski în Adolescentul
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem preadevreme

la un moment dat,
rămâi suspendat deasupra ta,
refuzi să hotărăşti dacă
mai întorci chestia aia făcută din sticlă
prin care, din acelaşi jos spre alt sus,
moartea se scurge în viaţă.

apoi timpul îţi intră pe sub unghii,
de pierdut când zgârii zidul prăvăliei din colţ,
de unde ai cumpăra spaţii mici,
la pungă,
pentru că nu ai suficienţi ani în minus
prin buzunare
pentru un limitless...

auzi cum te strigă vânzătorul de zile,
nu întorci nici ceasul, nici capul,
prin urechile tale
a trecut înainte un somn lichid
cu gust de absint şi cuţite de corsar
care ţi-a luat în sclavie echilibrul...

îţi târăşti ochii înapoi unde vedeai.

acolo,
se poate trăi şi fără timp,
doar cu spaţiu,
aşa cum ai aflat prea târziu
că trăiesc toţi copiii,
până să înveţe
cumplitele învârtiri pe cadrane.

dincolo,
e în gol
toată superba rotire a inimii.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde nu e...

Pe ceru-n care îngerii nu zboară,
Nici stele nu răsar, nici soare nu-i;
Zi nu se-nalţă, seară nu coboară,
Doar nori bezmetici bântuie haihui!

În inima în care nu încape
Nici milă, nici iubire şi nici dor,
Vin duhurile rele să se-adape,
Iar crinii inocenţei, pe rând, mor.

În marea unde nu-noată sirene,
Se sinucide poezia, lent;
Nici alge nu trăiesc şi nici balene,
Iar pescăruşii ţipă violent.

În lumea-n care domină trufia,
Valoarea se măsoară doar în bani,
Cu fraude-şi scriu toţi biografia
Şi doar pe îndoieli sunt suverani.

Acolo unde nu e Dumnezeu,
Viaţa nu-i decât deşertăciune,
Iar oamenii-s doar piese de muzeu,
Mânaţi de patimi şi de slăbiciune!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia care doarme lângă tine nu este niciodată femeia pe care-ai curtat-o. Nici cea care ţi-a zâmbit, nici cea care ţi-a promis, nici cea care ţi-a vorbit sau a tăcut ascultându-te. Nu e femeia cu care te iubeşti şi nici cea cu care te cerţi. Nu-i cea care merge şi nu-i cea care stă. Nu-i cea îmbrăcată şi nici cea pe care o dezbraci. Nu-i cea care râde, nici cea care plânge. Ci o creatură pe care nu ştii de unde s-o iei. Din care regn, din care tablou, din care frază scrisă de alţii.

Adrian Cioroianu în Adulter cu smochine şi pescăruşi (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima fotografie

În ultima fotografie îţi treceai uşor
mâna prin părul proaspăt sărutat
de o adiere dintr-un ecou târziu
al întâlnirii noastre.

Zâmbeai ca la o altă amintire dintr-un
vis în care alergam până la noi
şi înapoi - şi tu ajungeai mereu înaintea mea-
apoi ţie îţi creştea copilăria din ochi,
iar eu îmbătrâneam până la umerii tăi
umbriţi de două bretele
prin care te scurgeai până în sângele meu
obosit de vreme.

Şi totuşi mi se părea că în fotografie uitaseşi
să-mi spui că nu poţi
să dormi bine
fără noi.

poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ploii spre asfinţit

fantomele de zi la braţ
cu arătările nopţii
s-au aşezat lângă mine tiptil
şi patul scârţâia groaznic,
iar mâna mi-a rămas încremenită
în mângâierea lor
în ochi mi-au crescut deodată priviri infirme
firave abia ce mai pâlpâiau
mioape aduceri aminte
după cum am aflat mai târziu
ochii mei sunt ferestrele cerului
prin care ne vom arunca la asfinţit

la fel am mai aflat
cum au fost îngropaţi copacii
copac în copac
apoi zece câte zece în alt copac
până a rămas un singur copac
căruia i-am dat foc spre înserat

îngerii lumină
au tot licărit în noapte
ca nişte stele căzătoare
şi se tot prăbuşeau unul după altul
încât nici nu ne mai pasă

ploaia creşte adânc în noi oceane
pe care încă mai plutesc mesaje
de pe vasul cu care ne întoarcem din timp
şi care la rândul său
habar nu avea unde urma
să se înece

hei, ştiu o uşă cu vedere la soare!

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până trece lumina prin el

Luna de pe cer
luna dintr-o băltoacă
ia ursul şi joacă
joacă-l pe vecin, joacă-l pe primar
agaţă-l de felinar
până trece lumina prin el
şi se face cuminte ca un căţel

Cine geme, cine se teme
lustruieşte toată ziua la steme
pentru oameni mari, pentru oameni mici
care le pun la spinare şi urcă
iar acolo unde calcă, spurcă
şi nu mai vin niciodată îndărăt
nici prin zloată, nici prin omăt

Câte noduri, câte poduri
trăim într-o lume de coduri
nu mai poate nimeni să le dezgroape
şi între ele numai atrape
degeaba mă perii, degeaba mă sperii
că nu poate nimeni să te scape

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-te! (Lui Adrian Păunescu)

Acolo unde ai plecat nu e nici soare, nici păcat.
Nici n-or să poată ochii tăi să vadă negrul din scântei!

Acolo unde mi te-au dus ursitele într-un apus
Nu e nici rouă şi nici stea, nici uriaşă, Umbra ta!

Acolo unde drumul tău s-a frânt ca inima de Zeu
Nu e nimic, nici timp nu e, nici vise şi nici dragoste!

Şi dacă-atât de multe-ai fost, şi dragoste şi adăpost
Pentru un munte de bărbat cu vocea care a tunat

Pentru doi ochi de stele vii, dacă nu poţi să reînvii
Mirajul ce-ai trăit cu noi în lacrimă şi în nevoi,

Tu, suflete împărătesc te-ntoarce-n spirit românesc!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greutatea cu care ne debarasăm de un lucru mi se pare de multe ori invers proporţională cu usurinţa cu care se despart lucrurile de noi. N-am întâlnit până acum nici o maşină / haină / mobilă care să spună: "Mi-e aşa greu să renunţ la omul ăsta". Bineînţeles, lucrurile de care ne agăţăm atâta nu vorbesc. Şi cu toate astea spun atât de multe. Despre noi.

Teodor Burnar
Adăugat de Teodor Burnar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea în strigăt

unde eşti, cine sunt,
cine eşti, până când
mai aveai undeva vreo mirare?
care noi, care tu, pentru ce, pentru cât,
mai aud în văzduh nemişcare?

n-ai idei, n-am nici eu,
vreun habar, vreun rabat
de iubire neatinsă de humă,
şi de-o fi într-un veac
de amurg, de iubiri,
vom deschide o uşă în lume.

într-o mare de chin, de visări,
de-adâncimi,
unde nu se aude nicicum
despărţirea,
nici iubirea în strigăt
nici chiar moartea în ţipăt,
o corabie de minciuni
şi-adevăr.

care eu, care noi, care timp,
pe Pământ?
ce iubeşti, ce trăieşti?
ce te miri?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă irită vorbele mari

nemulţumirea încă mai strigă în mine
întrebările cad întotdeauna când nu te aştepţi
şi răspunsurile verosimile sunt greu de dat
ai rămas atât de convinsă
ca un ceas care nu se opreşte niciodată

mă irită vorbele mari
fără substanţă în spusele multor oameni
deobicei nu-i ascult
dar sunt atent la tot ce se întâmpă-n societate
mă întristez fără să vreau
îmi aleg cuvintele cu grije de culegător
am nevoie mai mult de meditaţie decât de explicare
până mă conving cum curg lucrurile

multe gânduri se macină prin memorie
fără umbră de linişte
pe pământul plin de nesiguranţă şi împrevizibil
alerg ca un schilod prin deşert
cu speranţe mereu agăţate
de orizonturile care fug tot mai departe

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amare amintiri

nimic nu mai e
cum a fost odinioară
nici paşii
nici mersul
ocolul
plin de pietre şi gol
goluţ
în urma paşilor semănaţi pretutindeni
acum
e plin de iarbă
şi e-mbrăcat
în verdele ei pustiu de pustiu
de parcă iarba acesta nu aduce viaţa ci
doar opusul ei

cohea e goală
câteva lucruri dezordonate şi
lipsite de viaţă
de parcă
niciodată acolo nimani n-a fost

acolo la cohe
pe trepte
a căzut mama şi s-a lovit amar
trebuind
mai târziu să meargă la Gilău la soru-mea Angela
care a dus-o la spital
şi de acolo
i s-a tras şi plecarea
cu timpul

şi mama
a fost în ultima parte a vieţii o femei sfântă
n-a ştiut
decât să facă bine- să cânte şi să se roage Lui Dumnezeu

acum
după atâţia ani de la plecarea dânsei la cele veşnice
pustiu
pustiu
pustiu e totul
în cohe şi-n casă
în grădinuţă şi-n ocol
nu
se mai aude nici glasul lu" tată bătrân
nici tata
nu mai umblă prin ocol să taie lemne
sau o videre de apă să aducă de la fântână
nu se mai aude nici cântarea mamei
spre lauda Lui Hristos Domnul
nu-i nimeni
nimeni
şi orice
glas a amuţit
toţi trei

sunt în mormânt
aproape de Bărc
de locul nostru cu pruni şi părul
a cărui pere le-am păzit eu pe vremea colectivului
care ni le-a dat nouă într-un an sau doi
nu mai ştiu exat

Bogata de Jos
spic de vânt pe aripa ploii

poezie de Ioan Daniel Bălan (23 iunie 2018, Cluj, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duceţi o linie prin α, γ şi η din constelaţia Perseu şi cam la jumătatea drumului spre Casiopeia veţi da de un nor luminos, ce se vede bine cu ochii liberi. Cu binoclul se vede cum norul acela se desface în multe stele mici, cari strălucesc pe un fond alb. Cu luneta tot fondul acela alb se desface şi el în nenumărate stele mici. Şi cu cât te uiţi mai mult, cu atât vezi cum apar noi steluţe, mici, mici de tot, acolo unde până adineauri părea că nu mai e decât fondul negru al cerului. Nu voi uita niciodată priveliştea aceasta cerească văzută prin marea lunetă a observatorului Amiral Urseanu din Bucureşti. Stelele acestui cluster, sau mai bine zis ale acestor clustere, căci sunt două apropiate, sclipeau ca nişte diamante, pe când una dintre ele, mai strălucitoare, părea un mare rubin. În aceeaşi seară am văzut nebuloasa din Andromeda, gama din Andromeda şi cometa Brooks.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O casă pe care nu o vom găsi niciodată

Nu mai aveam răbdare,
voiam să le părăsim cât mai repede casa,
să dormim cu iubiţi al căror nume
l-am uitat demult, să ne-asumăm riscuri
cu minţile şi cu trupurile noastre,
să trăim în ţări
care nu ne-au dorit vreodată
şi care nici nu ne-au mulţumit după aceea,
alergând cu furie prin ani
înspre ceva pe care,
într-un final, l-am atins
şi care nu-i – nici mai mult, nici mai puţin –
decât certitudinea de a nu le mai auzi
scârţâitul paşilor,
măsurând duşumelele
unei case pe care n-o vom găsi niciodată.

poezie de Kapka Kassabova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt eu

dacă m-aş întoarce
n-ai să ştii de unde să mă începi
cum să-ţi amesteci cuvintele
pe ce să mă ţintuieşti cu privirea
îţi va fi teamă să mă atingi
să mă săruţi
vei vorbi şi nu vei auzi nimic
crede-mă pe cuvânt
nu-ţi va fi niciodată bine cu mine
nu vei mai avea nici măcar
certitudinea răsăritului
şi apoi nici n-ai să ştii
dacă eu sunt
acela întors
care ţi-a răvăşit cândva viaţa
singurătatea îţi e o prietenă bună
cel puţin până atunci
când Chirurgul
mă va scoate din inima ta
cu bisturiul
lasă-mă să te regret
prin antiiubire
prin antisărut
pe valurile acestea imense
care cresc invers
în antimateria sufletului
să te regret
tot atât de mult
precum te iubesc
până când mă vei reinventa

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă memoria omenirii se dovedeşte, după trecerea Pontifului la cele veşnice, a fi scurtă, totuşi — prin modul în care s-a manifestat — dăruirea până la sacrificiu cu care a acţionat până la ultima suflare îl califică pe Papa Ioan Paul al II-lea drept un Sfânt al vremurilor noastre.

Nicolae Mareş în Ioan Paul al II-lea - Un Papă Sfânt (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De iubire se moare trăind

aşa că rămân aici să-mi trăiesc moartea
ca un spânzurat inutil rătăcitor prin iad
în căutarea raiului

nici o venă nu merită tăiată
pentru că de iubire nu te sinucizi
rămâi supus vieţii şi înveţi să zâmbeşti
din ce în ce mai des
până la râs
până la cer
până la lacrimi

nici o otravă şi nici o apă
nu-mi pot îneca dorinţa de a te iubi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercetări, cercetări, multe cercetări, cu multe rezultate importante pentru ştiinţă, în general... Iar cercetările lor erau binevenite, pentru că-i ţineau ocupaţi, iar a fi ocupaţi însemna a evita să devină melancolici, gândindu-se fie la Terra, spre care se îndreptau (dar mai aveau foarte mult până a ajunge acolo), fie la Proxima, de care de abia se îndepărtaseră, dar chiar se îndepărtaseră. Şi era bine să nu se gândească nici la una, nici la alta, deşi era dificil să evite totuşi; prin urmare, din când în când îşi aduceau aminte, dar încercau să nu se lase pradă în ghearele nemiloase ale melancoliei, ale tristeţii. Şi fiind împreună, reuşeau să nu devină morocănoşi.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Quasarii

Lucesc frenetic quasarii gigantici
Acolo, în noaptea depărtărilor,
Care de fapt nici nu-i noapte,
Numai pentru noi ăştia mici,
Acolo, e numai o stare de veghe,
Departe, la margine de univers,
Care nu-i margine de niciun fel
Doar pentru noi ăştia infimi,
Acolo, timpul a încremenit aievea
Să nu conturbe bravii quasari,
Cei ce vor naşte mândre galaxii
Din tăria lor de caracter, cu patos
Expulzând puzderie de praf de stele
Ca nişte superbe jocuri de artificii
Ah, quasarii cei de peste alte ere,
De ce v-aţi dus aproape de infinit?
Voi, maximul de materie şi lumină,
Voi, care configuraţi o nouă viaţă,
Voi, care extindeţi pururi universul,
În timp ce noi facem doar figuraţie,
Sau cel mult privim prin telescoape
Ori mai băgăm strâmbe în univers,
Cu gesturi infantile, deocamdată...

poezie de David Boia (16 august 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!